Marcel Eremia se declară un inginer pasionat de lumea fotografiei, pe care a tratat-o cu seriozitate și în care a pășit atunci când cei de vârsta lui preferau jucăriile: la 11 ani. Organizator, din 2013, al Salonului Fotografului Român, un eveniment anual la care pot fi admirate cele mai bune lucrări ale cursanților școlilor de profil din întreaga țară, Marcel nu se consideră profesionist, dar experiența și interacțiunea cu mii de lucrări ale artiștilor în fotografie i-au format „ochiul critic” consultat de către cei care au nevoie de o validare credibilă a muncii lor.
Matricea Românească: Povestește-mi, te rog, cum a apărut pasiunea ta pentru fotografie.
Marcel Eremia: M-am născut în Timișoara. De când eram mic, mi-a plăcut fotografia, pentru că la vârsta de 11 ani am primit un aparat foto pe film, cu format lat, cu un singur tip de expunere, valabil pentru orice situație. Era un procent destul de mic de cadre cu expunere bună. De atunci, mi-a plăcut mult fotografia, deși am luat câteva pauze de-a lungul timpului. Am reușit să-mi cumpăr la un moment dat un aparat foto Zenit.
Matricea Românească: Cât costa acesta?
Marcel Eremia: Enorm, unul nou costa cam 3000 lei, în condițiile în care un salariu obișnuit, pe vremea lui Ceaușescu, era 2000-2500 lei. Am început să fotografiez în liceu, când ieșeam cu colegii la munte. Nu mi-am pus problema de calitate atunci, ci am vrut doar amintiri. Mie mi-a plăcut procesul în sine de obținere a imaginii, nu doar ideea de a impresiona prin rezultat. Urmărirea apariției treptate pe hârtie era o senzație fantastică. Acum totul se face foarte simplu. Am făcut câteva cursuri, m-am documentat foarte mult privind tehnica fotografică și abordările existente. Aceasta a fost metoda prin care am fost „virusat” cu dorința de a face fotografie. Ulterior, când m-am mutat cu toată familia la București, în 1996, am luat o pauză. După câțiva ani, mi-am luat un aparat pe film. Am fost unul dintre cei care au trecut foarte greu la digital – nu pentru că am fost conservator, ci pur și simplu, deoarece calitatea obținută cu digitalele de atunci nu mă satisfăcea.
Marcel Eremia, un inginer pasionat de fotografie Foto: Marius Donici
Pentru mine era un hobby. M-am și împrietenit cu fotografi din București. O culminare a acestei activități a fost înființarea unei firme pentru care, în 2003, am adus un echipament unic în țară, ce folosește tehnologia fotografică de printare, expunând materiale fotosensibile pe role de dimensiuni mari, de 1,27 metri. De aici, implicarea mea în zona fotografică a fost mult mai mare și mult mai ușor de făcut, în sensul că am sprijinit diverse expoziții fotografice, în special ale începătorilor. De asemenea, am fost implicat în diverse evenimente, am susținut seminarii. Din ce am acumulat, am încercat să dau și celorlalți, mai ales pentru că am văzut și foarte multe lacune în domeniu. Chiar și fotografi de renume, care nu aveau noțiunile elementare din zona tehnică.
Matricea Românească: Ce le lipsea?
Marcel Eremia: În principiu, nu i-aș învinovăți, pentru că tehnologia a ajuns ușor de folosit. Dacă apeși pe un buton și ai văzut pe ecranul camerei digitale rezultatul, atunci la ce-ți mai folosește să știi ce e aia expunere, care este diferența între timpul de expunere mai scurt și mai lung, care sunt efectele asupra fotografiei, ce e diafragma? Sau chiar elemente care țin de pixeli, de rezoluție. Se fac tot felul de confuzii în termeni: DPI (dots per inch, n.r) nu e la fel cu PPI (pixels per inch, n.r). Acest lucru arată că nu sunt stăpâniți termenii respectivi. Mai sunt și probleme de gestiune a culorilor. Se vedeau diferențele: „De ce pe monitor nu sunt aceleași culori ca și la print, sau invers?”. Se observau diferențele, dar nu se știa din ce cauze au apărut, sau cum se pot corecta sau controla.
Dacă ne uităm la o fotografie și, într-o secundă sau două, am „consumat” tot ce era de „consumat” la ea, imaginea e supusă eșecului
Matricea Românească: Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, o fotografie bună? Cum ar arăta fotografia cu care ai merge la concurs?
Marcel Eremia: Ar fi fost mai simplu de răspuns, dacă nu ar fi fost și a doua întrebare. (râde) Eu aș împărți în două elemente această definiție, „bună”. Una ar fi din punct de vedere tehnic și cealaltă, din punct de vedere estetic. În zona tehnică, sunt foarte multe de discutat, desigur. Vorbim despre expunerea corectă, dar nu din punctul de vedere al privitorului, ci al autorului. Am văzut sau am făcut fotografii care, pentru alții, ar fi părut prea închise sau prea deschise. Dar dacă așa își dorește autorul, atunci privitorul trebuie să accepte. Referitor la zona artistică… noi, ca firmă, am lucrat cu foarte mulți fotografi din foarte multe domenii. Am învățat deja o „experiență de viață”: așa cum nu se judecă oamenii, să nu judec nici fotografiile, operele lor. Se trece prin prisma întrebării: „Îți place cum a ieșit?”. Dacă răspunsul e „Da”, atunci trebuie să accepți. Este ca o operă de artă pe care omul și-o asumă. Nu aș elimina criticii, dar e vorba de tușa personală aici. Dacă sunt întrebat, bineînțeles că îmi expun părerea personală. Dar eu nu sunt fotograf profesionist, ci o fac pentru mine.
Mai este și durata de vizualizare a fotografiei. Dacă ne uităm la ea și într-o secundă sau două am „consumat” tot ce era de „consumat” la ea, imaginea e un pic supusă eșecului. Dar când ne uităm la imagine și ceva ne provoacă… Practic, măsurăm durata de vizualizare a unei fotografii. E ca acel aplaudometru, cum este la scenă, care arată cât timp durează aplauzele ce subliniază aprecieri. Desigur, acest aspect implică și o anumită educație din partea privitorului.
Imagini de la deschiderea Salonului Fotografului Român, ediția 2015 Foto: Cristiana Apostol
Matricea Românească: Îmi spuneai, într-o altă discuție, că vezi foarte multe fotografii, pentru că interacționezi cu un număr mare de fotografi. Cum se prezintă fotografia românească astăzi?
Marcel Eremia: Deși nu pare, arta depinde cumva de tehnologie. Părerea mea este că ceea ce vedem acum este rezultatul clar al unei tehnologii care a evoluat extrem de rapid – mă refer la camerele digitale, dar și la modul de distribuire a fotografiilor, rețelele de socializare fiind foarte utilizate. De asemenea, se pot realiza fotografii bune, din punct de vedere tehnic. Acele mici probleme de înțelegere a noțiunilor necesare realizării unei fotografii corecte nu mai sunt percepute, și nicidecum controlate sau manipulate, într-un sens creativ.
Pe unii nu îi mai interesează ce înseamnă diafragmă, timp de expunere, sensibilitate sau ISO. Așa cum este foarte simplu să realizezi o fotografie, la fel de ușor este și să o transmiți, să o distribui. Există riscul – a devenit deja o certitudine – de a publica fotografii, fără nicio minimă responsabilitate, numai să fie multe imagini, fără să ne raportăm la ce înseamnă calitate. Făcând o comparație cu sistemul analogic, pe film „se simte” și s-a simțit mereu costul fiecărei fotografii. Te gândești de zece ori, înainte de apăsa pe declanșator, dacă acel cadru merită sau nu. Nu toți fotografii se încadrează aici.
Matricea Românească: Într-o discuție cu Dan Beșliu, vorbeam despre „moda” de a deveni fotograf, el subliniind că multora dintre aspiranții la acest statut le lipsește etica necesară. Este ceva ce tu ai observat?
Marcel Eremia: Da, este o problemă și aș corela-o cu starea în care a ajuns societatea în prezent. Înainte de ’89, aveam niște opreliști impuse de societatea în care trăiam. După Revoluție, a fost un boom social din punct de vedere al exprimării. S-a făcut o trecere destul de bruscă, pentru că uneori am simțit nevoia să ne exprimăm prea vocal, prea dur, pentru că nu am știut cum altfel. Acest lucru se vede și în abordarea fotografiei, ce implică un grad de etică, pornind de la fotografierea unui personaj, care ar trebui întrebat dacă este de acord cu acest lucru. Unii folosesc teleobiective ca să nu se mai apropie de subiect și să nu fie văzuți. Consideră că, dacă nu sunt văzuți, nu mai sunt nevoiți să mai ceară voie. Dimpotrivă, multe genuri de fotografie presupun implicarea personajului, pentru a avea calitate. Dar responsabil este fotograful, el face primul pas.
Matricea Românească: Pentru cine nu este fotografia și cum se poate trăi din fotografie?
Marcel Eremia: Fotografia nu este pentru cei care fotografiază o dată la un interval mare de timp. Dacă cineva zice: „Eu n-am mai fotografiat de doi ani de zile!”, din punctul meu de vedere nu este fotograf. Trebuie să existe o acțiune permanentă de a fotografia și de a fi implicat în domeniu. Pentru mine, aceasta este singura definiție a celui care nu ar merita să facă fotografie. Dacă nu o face des, pentru el este doar un moft. În privința celei de-a doua întrebări, aici este mai complicat. Trebuie abordată și fotografia de eveniment, iar un fotograf profesionist este cel care își câștigă existența de pe urma fotografiei. Subliniez asta, pentru a nu se confunda că, dacă faci poze frumoase, ești fotograf profesionist.
Am învățat deja o „experiență de viață”: așa cum nu se judecă oamenii, să nu judec nici fotografiile, operele lor
Ești profesionist doar dacă ai o profesie în mediul acesta. Un fotograf poate să facă poze foarte proaste, dar să le vândă. Dacă excludem această mare categorie, a fotografilor de eveniment, sincer, nu prea mai rămân mulți care să se laude că trăiesc decent din fotografie. Poate câștigă din acțiuni colaterale: țin seminarii sau cursuri teoretice. Dacă punctăm doar vânzarea de imagini, în zona noastră e rar întâlnit să subziști din fotografii, cu atât mai mult dacă cei care le cumpără sunt din România.
Matricea Românească: Cum vezi noua generație de fotografi din România?
Marcel Eremia: Puțin bulversați, deși nu par. Ei nu zic asta, dar eu văd rezultatele. Pot să mă dau ca exemplu și, deși am pomenit că am fotografiat de la 11-12 ani, nu a însemnat nimic. În momentul în care am mers la un curs de fotografie, noțiunile predate m-au bulversat și mi-au dat peste cap tot ce am învățat eu până atunci, în zeci de ani. Pe atunci, simțeam clar că ceva nu e în regulă, dar nu știam ce anume. Cursurile m-au scos din „cutia” în care mă aflam și mi-au deschis zona de creație. Acest lucru îl recomand tuturor: să aleagă o școală de fotografie. De aceea am inițiat Salonul Fotografului Român: pentru a arăta publicului și celor interesați rezultatele școlilor care au participat la eveniment și să aleagă.