banner Timişoara capitală culturală Matricea Românească

Cultura nu se opreşte aici

Bucureştiul a pierdut vineri – alături de Cluj şi de Baia Mare – cursa pentru a deveni Capitală Culturală Europeană a anului 2021, în faţa Timişoarei. Vestea bună? (Încă) un oraş din România – după Sibiu în 2007 – se va bucura de această onoare, cu expunerea mediatică şi explozia turistică asociate. Vestea proastă – pentru bucureşteni şi pentru ceilalţi – este, evident, aceea că oraşul lor a fost trecut cu vederea, ceea ce riscă să trimită în derizoriu un efort – administrativ, financiar, uman – conjugat de mai multe luni, dacă nu de peste un an.

Dincolo însă de victoria creuzetului cultural numit Timişoara – care e cert că a punctat superior la multiculturalism faţă de Bucureşti, aflat în coada Intercultural City Index din noiembrie 2015, un top al diversităţii culturale în 74 de oraşe europene – rămân câteva certitudini.

Prima dintre ele este că beneficiile candidaturii la titlul de Capitală Culturală merg dincolo de câştigarea distincţiei. Campania în sine, care presupune investiţii în infrastructură, crearea de produse culturale altfel inaccesibile şi operarea de “finisaje” mai mult sau mai puţin evidente, poate îmbunătăţi atât calitatea vieţii locuitorilor, cât şi percepţia acestora relativ la fenomenul cultural, ca şi implicarea lor în comunitate, sporindu-le mândria şi sentimentul apartenenţei. Am observat acest lucru în vară, la Craiova, oraş care ieşise anterior din cursa pentru 2021, însă care şi-a păstrat “cuceririle” dobândite cu prilejul candidaturii – spre satisfacţia localnicilor.

Oraşul Timişoara a fost desemnat Capitală Culturală Europeană în 2021

Timişoara (2021) este al doilea oraş românesc care va fi Capitală Culturală Europeană, după Sibiu în 2007

A doua certitudine este că – aşa cum Clujul ne-o demonstrează de câţiva ani – viaţa culturală a României nu se reduce la Capitală, iar competiţia culturală între oraşele noastre va fi, la fel ca cea economică, unul dintre motoarele renaşterii societăţii româneşti. Chiar dacă recursul la centru este o tentaţie facilă şi poate întipărită în ADN-ul românesc, nu trebuie să uităm că există viaţă în afara Bucureştiului privilegiat de însăşi importanţa sa administrativă. O cultură românească dinamică înseamnă o cultură la care tot mai multe comunităţi ale ţării contribuie şi asupra căreia îşi pun amprenta specifică.

Nu în ultimul rând, o a treia certitudine este că exemplul Timişoarei va constitui un imbold – nu doar pentru edili, ci şi pentru oamenii noştri de cultură – pentru repunerea domeniului în drepturile sale, uşor-uşor recâştigate în ultimii ani.

Da, Timişoara a câştigat pentru 2021 şi trebuie felicitată, respectiv susţinută. Însă cultura nu se opreşte aici. În fapt, cultura, acest perpetuum mobile al spiritului uman, nu se opreşte niciodată. Ea merge mereu mai departe, ca mod peren de a face lucrurile (spre) mai bine.

Foto deschidere şi interior: guessforfree, Deviantart

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie slider
Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: „După ’90, au apărut înjurătorii de serviciu ai României. Este genocid cultural să spui că românii n-au fost buni de nimic, că limba română-i bună doar de înjurături, că avem o istorie formată doar din mituri”
Biblioteca Aman, născută din neprețuita iubire față de Craiova și față de carte a cuplului Alexandru și Aristia Aman
Biblioteca Aman – o nestemată a patriotismului oltenesc de viță veche
Purcari - o podgorie simbol în Basarabia slider
Purcari, vinul-poezie născut din truda călugărilor. Istoria unui succes secular
Eugen Doga compozitor român Basarabia patrimoniul UNESCO slider
Eugen Doga, românul din patrimoniul UNESCO. O viaţă între imn şi vals