Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

mama

Mihai, un băiețel de cinci ani cu ochii care sclipesc de încântare și genunchii prăfuiți, se dădea pe tobogan cu o energie nesfârșită. Așa este la 5 ani, energia ta e nesfârșită! De fiecare dată când ajungea jos, chicotea încântat și urca grăbit scările pentru o nouă tură. Vâjjjjjjjjj! În jurul lui, alți copii alergau, râdeau și își chemau părinții să privească. ,,Uite, mami, uite!” Mama lui Mihai, Ana, urmărea zâmbind cum băiatul ei se bucura de fiecare moment.

„Mihai, mai avem zece minute, apoi trebuie să plecăm acasă!”, îl anunțase ea cu blândețe cu ceva timp în urmă. El o privise fugitiv, cu o expresie aceea: ,,am înțeles”, dar minutele trecuseră, și acum, când i-a spus din nou că e timpul să plece, Mihai nici măcar nu s-a mai opri să o privească. „Încă o dată, mami! Doar încă o dată!”, strigă el, fără să încetinească.

Ana oftă ușor. Îi era greu să-l întrerupă, văzând cât de fericit era. Dar era târziu, iar cina trebuia pregătită. În plus, se apropiau orele de culcare, iar Mihai avea nevoie de rutină….. Se apropie de el, încercând să-i atragă atenția. „Mihai, mami, știu că îți place mult aici, dar e timpul să mergem acasă.”

„Nu vreau!” răspunse băiatul, făcând o grimasă.

Ana se aplecă și încercă să îi explice cu răbdare, dar Mihai deja își îndreptase atenția spre o băltoacă de lângă țâșnitoare, în care își dorea să sară. Mama își simți răbdarea încercată, dar mai mult decât atât, începu să se frământe. „Cum să-l abordez, cum să-l fac să înțeleagă fără să plângă sau să se supere? De ce e atât de greu pentru el să plece din parc?”, își spunea Ana în sinea ei, încercând să găsească o soluție.

 

Trecerea de la o activitate la alta

Iată un moment delicat pentru copii! Oprirea jocului pentru a merge la masă, plecarea din parc sau încheierea unei activități preferate pentru a începe alta poate să îi frustreze, să îi facă să devină rezistenți sau chiar să izbucnească în plâns. Această dificultate nu vine dintr-o simplă dorință de a se opune, ci dintr-un amestec de emoții intense, lipsa unui simț al timpului bine dezvoltat și implicarea profundă pe care o au în prezent. Pentru un copil, a renunța la ceva care îi aduce bucurie înseamnă a se separa, fie și temporar, de o sursă de confort și siguranță. Ei nu înțeleg încă ideea că „mai târziu” este o promisiune concretă. Tot ce știu este că ceea ce îi face fericiți acum trebuie să se oprească, iar asta poate părea definitiv și copleșitor. E tare greu să te desparți de ceea ce îți place!

 

 

Momentul prezent

Copiii trăiesc cu intensitate momentul prezent, iar asta îi face să fie complet absorbiți de ceea ce fac. Când cineva le cere să schimbe direcția, pare o întrerupere brutală a ceea ce trăiesc acum. Mai mult decât atât, creierul lor încă învață să proceseze emoții complicate și să le gestioneze, așa că nu este surprinzător că aceste tranziții pot declanșa reacții puternice. Și noi, ca adulți, simțim uneori un disconfort atunci când trebuie să lăsăm ceva familiar sau plăcut, dar avem capacitatea de a raționa și de a vedea imaginea de ansamblu. Pentru copii, această abilitate se construiește treptat, cu sprijin și înțelegere.

Pentru a-i ajuta să facă față mai bine acestor momente, este esențial să le validăm emoțiile. Când li se cere să se oprească, să le spunem „…știu că îți este greu să pleci acum. Îți place foarte mult să te joci aici, nu-i așa?” îi poate face să se simtă înțeleși și mai puțin singuri în această provocare. E important să rămânem calmi și fermi atunci când le spunem ce urmează. Tonul nostru trebuie să transmită siguranță și hotărâre, nu autoritate sau iritare. De exemplu, putem spune simplu: „…e timpul să mergem acasă acum. Știu că este greu să te oprești, dar mâine te vei putea juca din nou.”

Copiii au nevoie de timp pentru a procesa schimbările. Oferindu-le un avertisment – „Mai avem cinci minute de joacă, iar apoi mergem să mâncăm” – îi ajutăm să se pregătească mental pentru ce urmează. Dacă adăugăm un reper concret, cum ar fi „Mai ai două ture cu bicicleta, apoi plecăm”, tranziția devine mai ușor de înțeles. Este la fel de important să le explicăm că separarea nu este definitivă. Uneori, doar să le spunem „te vei putea juca din nou cu jucăria mâine” sau „parcul va fi aici și data viitoare” le oferă o ancoră emoțională, un fel de promisiune liniștitoare.

 

 

Ce urmează?

În loc să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să se termine, putem îndrepta atenția copilului spre ceea ce urmează. Putem spune: „după ce ajungem acasă, citim povestea ta preferată” sau „când terminăm cina, te poți juca cu puzzle-ul tău.” Această redirecționare ajută copilul să accepte mai ușor schimbarea, deoarece se simte atras spre ceva ce îi face plăcere.

Un exemplu simplu poate ilustra cât de mult contează răbdarea și empatia. Dacă un copil nu vrea să plece din parc, îi poți spune: „Știu că îți este greu să pleci. Te distrezi foarte bine aici, nu-i așa? Mai ai timp pentru două ture de cățărare, iar apoi mergem. Panoul de cocoțat va fi aici și data viitoare.” În loc să se simtă grăbit sau forțat, copilul simte că îi sunt respectate sentimentele și că i se oferă spațiu pentru a se pregăti de plecare.

Tranzițiile sunt dificile, dar cu răbdare, empatie și o abordare calmă, le putem face mai ușor de gestionat. Înțelegerea emoțiilor copiilor, oferirea de explicații clare și crearea unui sentiment de predictibilitate îi ajută să navigheze prin aceste momente cu mai multă încredere. Și, mai presus de toate, îi ajutăm să învețe că separarea de o activitate plăcută nu este o pierdere, ci doar o pauză temporară care poate face loc unor alte momente frumoase.

Ana și Mihai pășesc spre casă discutând planurile serii. Și ce zi grozavă de joacă va fi mâine!

 

Într-o seară liniștită de noiembrie, Ana stătea alături de fiica ei, Irina, pe canapeaua din sufragerie. Ceai și chec și poftă de vorbă!

Irina are 12 ani și este destul de neliniștită în ultima vreme: ,,…ce-i cu prieteniile?….cum să fac să fiu bine într-o prietenie?”. Întrebările acestea apar tot mai des. Mama ei a găsit acum momentul cel bun în care să rostească și să desțelenească:

– Irina, știi, prietenia e ca un drum cu două sensuri, a început Ana cu o voce blândă. Dacă vrei ca prietenii tăi să te trateze cu bunătate și respect, trebuie mai întâi să oferi aceste lucruri. Nu poți aștepta să primești fără să dăruiești. Este un schimb continuu – de grijă, de cuvinte frumoase, de sprijin.

Irina a dat din cap, atentă.

 

 

– Dar, să știi, prietenii tăi sunt și ei oameni! Uneori, dacă nu-ți zâmbesc sau nu vorbesc prea mult cu tine într-o zi, nu înseamnă că sunt supărați pe tine. Poate că se confruntă cu ceva ce tu nici nu-ți imaginezi. Este important să ai răbdare și să nu tragi concluzii pripite.

Irina a făcut ochii mici; se străduiește să înțeleagă.

– Mai e ceva foarte important, continuă Ana. Niciodată, dar niciodată să nu te schimbi ca să faci pe plac prietenilor. Prietenia adevărată nu înseamnă să te potrivești cu forța undeva, ci să fii acceptată exact așa cum ești, cu valorile și personalitatea ta. Dacă simți că trebuie să renunți la cine ești ca să fii prietenă cu cineva, atunci poate că acea prietenie nu este pentru tine.

– Deci, dacă o prietenă mă face să mă simt prost pentru cine sunt, nu e o prietenă bună? întrebă Irina, ridicând privirea.

Ana a zâmbit.

– Exact, draga mea. Prietenia trebuie să fie un loc cald, unde să te simți în siguranță. Dacă vreodată simți că nu ești în siguranță într-o prietenie, întreabă-te de ce. Analizează ce se întâmplă și ce te face să te simți așa. Și mai ține minte: prietenii sunt oameni. Ei pot greși, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la ei imediat. Uneori, merită să le spui cum te-au făcut să te simți și să le dai ocazia să repare lucrurile. Așa cresc prieteniile – prin înțelegere.

Irina a zâmbit timid.

 

 

– Dar ce fac dacă o prietenie se termină? a întrebat ea.

Ana a oftat ușor, dar privirea i-a rămas caldă.

– Uneori, draga mea, prieteniile se sfârșesc, și asta e în regulă. Nu toate prieteniile sunt făcute să dureze o viață întreagă. Unele sunt acolo doar pentru o vreme, să ne învețe ceva sau să ne facă să creștem. Și asta nu înseamnă că acea prietenie nu a fost importantă. Tot ce contează este să fii recunoscătoare pentru momentele frumoase și să mergi mai departe.

Irina s-a cuibărit mai aproape de mama ei, simțind că înțelege puțin mai bine ce înseamnă prietenia. Ana i-a mângâiat părul și i-a spus cu blândețe:

– Prietenia este ceva frumos, Irina, dar și un lucru care te învață multe despre tine și despre oameni.

Tot ce vreau e să știi cât de prețioasă este și cât de important e să ai grijă de ea!

 


Scarlett Onica

www.scarlettonica.ro

Silviu are 8 ani. Azi intră în casă trântind ușa. Fața lui e înroșită de furie, iar ochii îi sclipesc cu o emoție greu de ascuns. Mama îl privește de pe canapea, lăsând deoparte cartea pe care o citea.

— Ce s-a întâmplat, dragul meu? întrebă ea, calmă.

— Nimic! răspunse el răstit, dând cu ghiozdanul de podea. NIMIC!!!! Apoi se lăsă pe un scaun, cu mâinile încrucișate.

Mama știa că în spatele furiei se ascundea ceva mai profund. Se apropie încet și se așază lângă el.

— Știi că poți să-mi spui orice, da? Nu sunt aici să te cert; sunt aici să te ascult.

Silviu oftează adânc, iar ochii i se împăienjenesc de lacrimi.

— La școală, colegii mi-au zis că sunt slab… că nu am curaj să fac nimic. M-au provocat să dărâm o bancă. La început nu am vrut… am făcut-o, totuși, ca să nu râdă de mine. Dar, apoi… m-am simțit groaznic.

Lacrimile îi curg acum pe obraji, iar mama îl strânge ușor în brațe.

— Te-ai simțit obligat să faci ceva ce nu voiai, ca să nu fii rănit mai tare, spune ea cu blândețe. Și furia ta… e doar modul tău de a ține tristețea departe.

Silviu își îngropă fața în umărul mamei.

— E în regulă să fii trist, puiule. Și ești foarte curajos că mi-ai spus asta, continuă ea.

În acel moment, Silviu simți cum povara se ridică, iar lacrimile îi spală sufletul. Era înțeles, iar furia nu mai avea nevoie să-l protejeze.

 

 

Furia copilului vostru nu este altceva decât un scut, un bodyguard al tristeții sale

Să știți că, de cele mai multe ori, furia copilului vostru nu este altceva decât un scut – un bodyguard al tristeții sale. În spatele unui acces de nervi, al unui „nu vreau” spus cu încăpățânare sau în spatele unei priviri încruntate, poate să se ascundă o durere pe care copilul vostru nu știe încă să o exprime.

Trăim într-o societate care ne-a învățat că e mai acceptabil să fii furios decât să fii trist. În special pentru băieți, furia devine masca unei suferințe mai adânci, pentru că, din păcate, lacrimile încă sunt văzute ca o slăbiciune, chiar și atunci când sunt ale unui copil. E ușor să tolerăm un copil morocănos, poate chiar să glumim despre asta, dar când vedem lacrimi sau auzim suspine, ne grăbim să le „rezolvăm”, să le oprim, să fugim de ele.

 

 

Vulnerabilitate?

Ne este greu să le acceptăm vulnerabilitatea. Și nu pentru că nu îi iubim – din contră, pentru că îi iubim atât de mult încât ne doare să-i vedem suferind. Dar tocmai în aceste momente au cea mai mare nevoie de noi. Nu să le spunem să nu mai plângă, nu să îi distragem cu altceva, ci să stăm acolo cu ei, să le validăm emoțiile: „Știu că e greu. Sunt aici cu tine.”

Gândiți-vă la cât de curajos este un copil care își arată suferința. E un act de încredere pură să lase garda jos, să ne invite în lumea lor interioară, în mijlocul furtunii lor. Și cât de frumos este să fim acolo, să fim ancora care îi ajută să treacă prin ea, în loc să le cerem să o ignore.

Poate că e timpul să schimbăm ceva – să fim mai deschiși la lacrimi, la supărare, la toate emoțiile care fac parte din viața noastră de oameni. Să le arătăm copiilor noștri că nu doar furia e acceptată, ci și tristețea, vulnerabilitatea, căderile. Pentru că atunci când copilul vostru se simte în siguranță să-și arate toate emoțiile, înseamnă că se simte în siguranță cu voi – iar asta este cel mai prețios dar pe care îl putem oferi.

 

Ana a ajuns în campusul facultății de ieri. E totul nou. Și puțin rece. A crezut că este pregătită pentru tot. Și chiar este! Însăă….

Despachetează lucrurile cu grijă. Într-un colț de bagaj găsește un plic mic. Ah! Miroase ,,a mama”. Chiar îi simte parfumul!

Ce bine! Scrisul mamei, cuvintele mamei… Oare ce scrie?

 Draga mea,
În acest început de octombrie, sunt câteva lucruri importante pe care mi-aș dori să ți le amintești cu inima deschisă și blândețe față de tine însăți.

Prieteniile sunt adevărate comori, dar e esențial să înveți cum să le cântărești cu înțelepciune. Un prieten adevărat este cel care te înalță, care îți aduce lumină și îți face sufletul să zâmbească. E acela care se bucură de reușitele tale, fără urmă de invidie, și care strălucește alături de tine, nu în umbra ta. Dacă nu te simți bine în preajma cuiva, dacă prezența lui te apasă, poate că acel cineva nu este cu adevărat prietenul potrivit pentru tine.

 

 

Știu că uneori e tentant să încerci să „te potrivești” într-un grup, să te mulezi pe așteptările lor. Dar oprește-te o clipă și întreabă-te: îți dorești să te potrivești sau să aparții cu adevărat? E o diferență atât de subtilă, dar atât de importantă. A aparține înseamnă să fii tu însăți, autentică și liberă, în mijlocul acelora care te acceptă exact așa cum ești.

Prieteniile au drumuri proprii, ritmuri care uneori sunt line și alteori pline de suișuri și coborâșuri. Sunt perioade de „împreună” și de „nedespartire”, dar și momente de respiro, în care fiecare are nevoie de propriul spațiu. Prieteniile adevărate supraviețuiesc fiecărui anotimp, iar tu trebuie să știi că ele vor rămâne acolo, chiar dacă uneori drumul pare mai anevoios.

La fel de important este să îți cunoști limitele! Învață să spui „nu, mulțumesc” atunci când simți că e prea mult pentru tine. Să ai curajul de a spune „destul” atunci când simți că lucrurile trebuie să se schimbe. Amintește-le cu blândețe prietenilor tăi că prietenia este despre a da, dar și despre a primi, și că respectul este esențial în această ecuație.

Arată-ți limitele cu fermitate, dar și cu blândețe, pentru că prietenii adevărați vor respecta asta. Și, la rândul tău, respectă și tu limitele lor. În felul acesta, legăturile voastre vor deveni mai puternice și, cel mai important, sănătoase pe termen lung.

 Să știi că îți sunt alături mereu, oriunde te va purta acest drum minunat al prieteniilor și al vieții!

Cu drag,
Mama

 

Ana recitește scrisoare. Mama e acolo, cu gândul lipit de ea. Mama știe și înțelege și o aude, chiar de la sute de kilometri distanță. Mama a așezat vorbele potrivite. Mama i-a dat putere și cuvinte înțelepte.

Ana privește pe geam: roșu și galben, culorile cu care se mândrește octombrie. Undeva, în fața altui geam, mama admiră aceleași culori.

Toamna l-a rugat pe Octombrie să le emoționeze pe amândouă la fel, cu dor.

 

 

Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară.

E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire!
Este timpul acestei povești să zburde în lume.

Poate că este un bun imbold să vă încurajați propriul copil să își descopere talentul de scriitor… Încurajați-l să creioneze personaje și să le dea glas și personalitate. Nu-i așa că este o idee foarte bună?

 

 

Maria își aștepta fiica. Smaranda urma să intre pe ușă din minut în minut. Maria de abia aștepta să afle amănunte despre cum a decurs prezentarea la geografie. Fiica ei muncise mult la proiect și simțea mama că va fi o seară cu discuții despre proces susținut și reușită!

Și totuși… surpriză! Smaranda a intrat pe ușă, a trântit ghiozdanul și a rostit printre dinți:

-Nu, să nu mă întrebi nimic! Nu mi-a ieșit nimic! O prostie! O prostie!

,,Heeei! -a țipat gândul Mariei- ce este cu comportamentul acesta și cu tonul acesta??? Nu uita cu cine vorbești! Vino-ți în fire! Ai un comportament deranjant, total nepotrivit”!… A țipat doar gândul, cuvintele nu au ajuns pe buzele mamei.

Și ce bine că a fost așa!

 

 

Oare cum este în papucii fiilor și fiicelor noastre?

Cum o fi fost azi în papucii Smarandei? Ce s-o fi petrecut în clasă? Și cât de dificil a fost să se descurce cu situațiile delicate?

,,Puțină răbdare să am, își spuse mama și voi putea tempera lucrurile. Ce bine ar fi să ne putem conecta…”

 

Conectarea dintre părinte și copil este esențială pentru o relație sănătoasă și armonioasă. În momentele dificile, câteva cuvinte cheie pot face diferența în întărirea legăturii și în așezarea unei comunicări deschise și sincere. Un astfel de dialog empatic și receptiv poate fi un pilon solid pentru creșterea copilului într-un mediu în care se simte înțeles și acceptat.

 

Ce cuvinte ar fi de spus?

 

Părintele spune: ,,Te cred”.

Aceste două simple cuvinte pot avea o putere imensă în relația cu copilul. Atunci când un părinte spune ,,Te cred”, transmite încredere și sprijin, arătând că este acolo pentru copil în orice situație. Înțelegerea și validarea sentimentelor copilului sunt esențiale pentru construirea unei conexiuni puternice. Încearcă și tu!

 

 

Părintele spune: ,,Spune-mi mai multe despre asta”.

Această invitație la dialog deschis încurajează copilul să își exprime gândurile și sentimentele într-un mediu sigur și acceptant. Ascultarea activă și interesul sincer al părintelui demonstrează că este dispus să înțeleagă perspectiva copilului și să îl sprijine în rezolvarea problemelor.

 

Părintele spune: ,,Sunt foarte fericit că ai decis să împărtășești asta cu mine”.

Cuvintele reflectă bucuria și onoarea părintelui că este considerat un confident adevărat de către copil. Acest sentiment de încredere și deschidere întărește legătura dintre ei și îi ajută să își împărtășească grijile și bucuriile într-un mod autentic și sincer.

 

Conectarea dintre părinte și copil este o bază fundamentală pentru o creștere armonioasă și sănătoasă. Prin cultivarea unei relații bazate pe încredere, respect și comunicare deschisă, noi, părinții, putem oferi copilului un cadru sigur și stabil în care să se dezvolte și să înflorească.

Dialogul empatic și receptiv nu doar că întărește legătura dintre noi, ci oferă și copilului încrederea și sprijinul necesar pentru a face față provocărilor vieții și pentru a deveni un individ echilibrat și încrezător în sine.

 

-Smaranda, sunt aici. Spune-mi mai multe despre ce s-a petrecut azi!

-O, mama, nu a fost ușor deloc!

-Te cred! Te ascult!

 

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

 

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #4

 

Bună dimineața, mame dragi!

Stați puțin. Doar puțin!

Așezați-vă.

Sunt câteva cuvinte aici, despre voi. Despre ceea ce sunteți, despre ceea ce faceți. Despre legătura dintre voi și fiii și fiicele voastre.

Bună dimineața, mamă!

 

 

„Nu există nicio modalitate prin care să fii o mamă perfectă, dar există un milion de moduri prin care poți fi o mamă bună.” — autor Jill Churchill

 

Adevărul acesta strălucește ca o lumină blândă în universul maternității. Fiecare mamă își aduce propriul dar unic în viața copilului său, îmbrățișând imperfecțiunea și navigând cu înțelepciune prin provocările și bucuriile vieții de mamă. În fiecare gest de dragoste, în fiecare încurajare și în fiecare moment de răbdare, se întrezăresc contururile acestei adevărate frumuseți ce clădește viață. În această diversitate de experiențe și abordări, se naște esența pură a mamei, a ceea ce are autentic și plin de iubire.

 

„Mama este un verb. Este ceva ce faci. Nu doar cine ești.” — autor Cheryl Lacey Donovan

 

Mama este un verb. Este ceva ce faci. Nu doar cine ești. Cât adevăr!

Mama este o simfonie de gesturi, îmbrățișări și râsete. Este o artă a sacrificiului și a iubirii necondiționate, o artă ce palpită în fiecare zi în inima ta. Este trezirea devreme dimineața pentru a pregăti micul dejun cu dragoste sau a șterge lacrimile de pe obrajii copilului tău. Este sărbătorirea fiecărui triumf mic și sprijinul în fiecare eșec. Este povestea care se scrie în fiecare moment petrecut împreună. Mama este o prezență caldă și constantă, un far luminos care îndrumă pe cei dragi pe drumul vieții.

 

 

,,A fi mamă înseamnă a descoperi în tine puteri nebănuite și a afla frici despre care NU știai că pot exista”– autor Linda Wooten

 

Rolul de mamă presupune o călătorie plină de surprize și provocări, unde fiecare zi aduce cu sine o nouă lecție și o nouă emoție. În fiecare râs al copilului tău, simți o bucurie copleșitoare, iar în fiecare suspin, o durere profundă. Ești stâlpul lor de susținere, dar și alinarea lor în clipele grele. În esența ta de mamă, se ascunde o forță incredibilă și o iubire nemărginită, mereu gata să protejeze și să îndrume.

 

„Sun-o pe mama ta. Spune-i ca o iubești. Ține minte, ești singura persoană care știe cum sună inima ei din interior.” -autor Rachel Wolchin

 

În lumina strălucitoare a acestei dimineți, aerul e încărcat de promisiunea unei zile noi binecuvântate. Într-o lume plină de agitație, un simplu gest de iubire poate lumina inimile încărcate de dor. Așa că, înainte de a porni în vâltoarea zilei, nu uita să o suni pe mama ta!

Sun-o! Spune-i cât de mult o iubești.

 

 

Într-o lume plină de zgomot, vocea ta poate fi linia de plutire pentru sufletul ei. Nu uita! Nu uita niciodată că ești singura persoană care știe cu adevărat cum sună inima ei pe interior.

Bună dimineața, mamă!

Copiii, aceste minunate făpturi pline de curiozitate și inocență, merită să fie văzuți și iubiți în fiecare clipă a existenței lor. Sunt mici exploratori ai lumii, descoperind fiecare colț al vieții cu ochi plini de entuziasm și inimă deschisă. În fiecare zâmbet, în fiecare întrebare, se află un univers întreg de emoții și potențial, așteptând să fie descoperit.

 

 

O comoară de neînlocuit

Fiecare copil este o comoară de neînlocuit, o expresie unică a frumuseții și diversității umane. Copiii aduc în lume o energie proaspătă și o bucurie pură! În ochii lor, descoperim totul într-o nouă lumină, plină de minuni și posibilități.

În această lume complexă -și în care obstacole apar la tot pasul-, fiecare copil merită să se simtă văzut și iubit. Acesta este un drept fundamental al fiecărui mic suflet care pășește în această călătorie numită viață.

Există un adevăr profund în ideea că existența umană se bazează pe conectare; adulții au rolul esențial de a invita copilul să fie exact așa cum este, cu toate particularitățile și unicitatea sa.

Perioada din primele luni de viață este de căpetenie pentru formarea legăturilor de atașament în fiecare copil. Experiențele liniștitoare devin fundamentale pentru creșterea armonioasă a micilor ființe. Atât perioada de sarcină, cât și primul an de viață reprezintă o fereastră sensibilă în care conexiunile afective se conturează și modelează.

Atingerea liniștitoare devine, de asemenea, o necesitate imperativă. Obiceiul de a ține copilul în brațe, de a-l atinge și mângâia, nu doar contribuie la dezvoltarea corp-minte, dar îi și confirmă că este iubit și în siguranță. Atingerea diafană, mângâierea, devine fundamentul în construirea încrederii în sine și în ceilalți.

Sprijinul și suportul din partea părinților și a celorlalți adulți sunt esențiale în primii ani de viață. Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur sau lipsit de iubire. Conectarea cu ceilalți este esența vitalității umane, iar lipsa ei poate cauza suferință și traume pe termen lung.

 

Joacă și emoții

Joaca aduce în existența copilului bucuria de a trăi clipa și reprezintă o sursă infinită de energie și creativitate. Prin joacă, micuții își explorează lumea, își dezvoltă abilități sociale și învață să își exprime gândurile și emoțiile.

Emoțiile validate sunt iar o necesitate! Emoțiile sunt focul lăuntric al vieții; este esențial să ne ajutăm copiii să își recunoască și să își accepte trăirile!

Fiecare copil are dreptul să simtă că aparține acestei lumi. Atașamentul față de familie este, desigur, esențial, dar există și firele nevăzute care leagă fiecare individ de întregul univers. Și contează!

Iubirea și atenția constantă creează rădăcini puternice ale încrederii: în sine și în ceilalți. Copiii care se simt iubiți, văzuți, plăcuți, se dezvoltă în adulți siguri pe ei, capabili să exploreze lumea cu curaj și să construiască relații sănătoase.

 

 

Iubit, plăcut, văzut

A fi iubit, a fi plăcut, înseamnă a avea un refugiu în brațele călduroase ale înțelegerii și acceptării, înseamnă a avea un loc unde să poți fi tu însuți, fără frica de a fi judecat.

A deveni un adult conectat cu emoțiile, simțurile, gândurile și comportamentele sale presupune o călătorie susținută de familie, școală, prieteni, grupul de apartenență.

Copiii merită să fie văzuți și iubiți, nu doar pentru cine sunt acum, ci și pentru cine vor deveni!

 

 

Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă?

Și uimirea de pe fața sa?

Și bucuria voastră?

Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți?

Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă, o activitate prin care se umple o bucată de hârtie cu linii, puncte, culori, obiecte; ele reprezintă primul mesaj scris al micuțului tău, iar procesul artistic în sine aduce numeroase beneficii de dezvoltare.

 

Desenul devine un mijloc esențial prin care cei mici pot comunica, își pot ascuți simțurile vizuale și își pot stimula creativitatea.

Și DA- expunerea desenelor copilului pe frigider poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine a micuțului tău, transformându-le într-un adevărat stimulent pentru stima de sine. Prin urmare, încurajează-ți copilul să-și exploreze talentele artistice folosind toate culorile!

 

 

Etape cu satisfacții

În ceea ce privește dezvoltarea artistică a copiilor, aceștia parcurg aceleași etape indiferent de locul din lume în care se află.

Pedagogul și antropologul Joern Martin Steenhold, expert în jocurile copiilor, observă că cei ce se situează la vârsta de un an sau doi ani încep prin a desena linii și cercuri (care nu, nu sunt perfecte), în timp ce cei de trei ani încep să reprezinte obiecte și figuri în funcție de importanța lor pentru universul propriu.

La vârsta de patru ani, copiii preferă creioanele colorate și însoțesc desenele lor cu povești imaginative, în timp ce la cinci sau șase ani, încep să reprezinte lucruri cât mai realist posibil, străduindu-se din toate puterile.

 

Desenul = formă de comunicare

Desenul nu este doar o activitate plăcută, ci și o formă crucială de comunicare pentru cei mici. În absența vorbirii, desenul devine primul mod de exprimare, permițând copilului să transmită lucruri care îi fascinează, sentimente pe care le găsesc dificil de exprimat verbal.

Ofer un sfat important părinților: să se abțină de la interpretări rapide și să încurajeze copilul să devină un povestitor atunci când este întrebat despre desenele lui.

 

Atent la simțuri?

Pe lângă comunicare, desenul contribuie și la dezvoltarea simțurilor copilului. Prin observarea și studierea obiectelor, copiii fac alegeri conștiente în ceea ce privește modul în care le reprezintă. Încurajează-ți copilul să exploreze întreaga bucată de hârtie prin întrebări precum ,,dar ce vei desena lângă cotețul găinilor?” și ,,ce e de așezat lângă norii aceștia măreți?”

Imaginația copilului este stimulată, iar simțul spațiului, dimensiunilor, formelor, culorilor și atenția la detalii sunt îmbunătățite.

 

Bine ați venit la expoziția din sufragerie!

Bucuria împlinitoare și stimularea stimei de sine se așează odată cu expunerea desenelor copilului pe frigider sau, de ce nu?- când sufrageria se transformă în sală de expoziție: ,,Bine ați venit la expoziția Laviniei, mica noastră pictoriță!”

Arătându-i fiului sau fiicei tale cât de mult apreciezi contribuția sa artistică, sprijini creșterea încrederii în sine a copilului tău.

 

Procesul, nu doar produsul finit!

Procesul creativ al realizării desenului este cel care aduce bucurie copilului, încurajându-l să experimenteze prin linii, culori și forme. Acest mod de abordare îi permite micuțului tău să se bucure de procesul creativ. Încurajează-ți copilul să experimenteze și să fie creativ în felul său unic.

 

În final, unii dintre cei mai iubiți artiști sunt aceia care au reușit să își păstreze mințile uimitoare și creative ale copilăriei.

Susținându-ți copilului tău să exploreze lumea și prin desen, contribui la dezvoltarea sa într-un mod armonios și creativ.

„Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist și după ce va crește...(Pablo Picasso)

 

-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi??????

Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei.

Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da fiicei ei o lecție acum, pe loc! Ohhhh! Câte cuvinte îi vin pe vârful limbii!

 

Da… stai! Să respir puțin înainte, își spune mama Magdei….

 

Când te confrunți cu momentul în care copilul tău își exprimă dorințele într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect, este crucial să analizezi atât propriile reacții, cât și comportamentul copilului.

În acele secunde tensionate, este posibil să simți o gamă variată de emoții, precum furie, anxietate, iritare, teamă, rușine sau mâhnire.

Te regăsești?

Noi, da!

 

Este important să conștientizezi că modul în care te simți tu se reflectă și în starea emoțională a copilului tău. Chiar așa!

Acordă-ți o pauză!

O primă etapă esențială este să îți acorzi o pauză și să îți adresezi câteva întrebări critice. Este cu adevărat copilul lipsit de respect sau este ego-ul tău afectat?

Unde anume se manifestă lipsa de respect – în tonul folosit, în modul de abordare, în cuvintele rostite sau în limbajul non verbal?

O introspecție sinceră te poate ajuta să identifici sursele conflictului și să abordezi situația cu o perspectivă mai clară.

După ce ai identificat aspectele care necesită îmbunătățire, poți modela comportamentul dorit prin propriul exemplu.

Transformă comunicarea într-un dialog respectuos, arătând copilului cum să se exprime și cum să interacționeze cu ceilalți într-un mod cuviincios. Este esențial să stabilești limitele respectului și să subliniezi importanța unei comunicări sănătoase.

 

Răspunde când ești calm!

În momentul în care te confrunți cu astfel de situații, evită să răspunzi impulsiv sau în furie. Cererea unui moment de calm pentru tine îți permite să îți recâștigi echilibrul emoțional și să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Un răspuns calm și reflectat va contribui la menținerea unei relații sănătoase cu copilul tău și va evita escaladarea conflictului.

Este important să îți amintești: copiii nu se nasc cu tact sau cu abilități de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie învățate și modelate.

Fiind părinte, ai rolul de a le oferi exemple pozitive de reacție, înțelegere și comportament adecvat. Implicarea ta activă în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului este esențială pentru construirea unei comunicări sănătoase și a unei relații de încredere între voi.

 

 

Conectare și apoi corectare

Cred că ne-am reamintit cu toții: este crucial să stabilești o conexiune emoțională profundă cu copilul tău înainte de a încerca să-i corectezi comportamentul. Prin alocarea timpului pentru a înțelege lumea interioară a micuțului și ascultând cu empatie, se creează un fundament solid pentru comunicare. Această conexiune afectivă nu doar consolidează legăturile dintre părinte și copil, ci și deschide larg ușa pentru o abordare mai eficientă a educației.

Atunci când simte că este înțeles și acceptat, copilul devine mai receptiv la îndrumare și învățare, iar relația voastră se întărește în mod pozitiv.

 

-Magda, te simt cu adevărat supărată! Aș vrea să înțeleg mai bine ce spui. Nu prea aud din cauza tonului pe care îl folosești….Și chiar aș vrea să înțeleg…

-Uh, mami, uite……..

 

 

Trenulețul de la unchiul Mihai, toba de la Andrei, acordeonul de la fini, mingea de la vecina de sus (nu de la cea de jos!), bilele colorate de la bunici și popicele de la nași. Toate sunt la îndemâna lui Matei! Ce încântat este! Dar…stai! Parcă nu prea se joacă cu ele…. aleargă cumva de la o jucărie la alta și….cam atât! Hmmmm…..

 

După perioada sărbătorilor, casa devine adesea plină de zgomotul vesel al copiilor care se joacă cu noile lor jucării. Cu toate acestea, merită să reflectăm asupra cantității de jucării la care au acces copiii noștri și să ne întrebăm dacă prea multe jucării pot afecta în mod negativ dezvoltarea lor. Contrar percepției comune (ohh…să aibă multe jucării, nu cum NU am avut noi…), cercetările arată că a lăsa mai puține jucării la îndemâna copiilor este un ceva bun: acest lucru va aduce beneficii semnificative în dezvoltarea lor!

 

 

Un aspect esențial al educației copiilor este gestionarea eficientă a resurselor de învățare. Având o abundență de jucării poate părea tentant pentru a asigura o diversitate de activități, dar, uneori, mai puține jucării înseamnă beneficii mai mari. Este important să înțelegem că multele opțiuni pot distrage atenția copiilor și pot împiedica dezvoltarea creativității lor.

Puține jucării îi încurajează pe copii să fie mai creativi. Atunci când au la dispoziție un număr limitat de jucării, aceștia sunt mai predispuși să își folosească imaginația pentru a crea noi scenarii de joc. Faptul că trebuie să găsească modalități inovatoare de a-și petrece timpul cu jucării puține disponibile îi determină să-și pună mintea la contribuție și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.

 

Mai mult decât atât, puține jucării îi fac pe copii să fie mai implicați și atenți în timpul activităților lor. Când au mai puține opțiuni, copiii se concentrează mai bine asupra detaliilor jocului și devin mai atenți la ceea ce fac. Această concentrare sporită poate avea un impact pozitiv asupra învățării și dezvoltării cognitive.

 

Limitarea numărului de jucării îi poate determina pe cei mici să dezvolte abilități sociale și de comunicare. Având la dispoziție doar câteva jucării, copiii sunt mai predispuși să interacționeze cu ceilalți pentru a împărți și schimba jucării. Astfel, aceștia învață să colaboreze, să negocieze și să-și dezvolte abilități sociale esențiale pentru interacțiunile viitoare.

 

 

Puține jucării îi învață pe cei mici să le aprecieze și să aibă grijă de ele. Atunci când au doar câteva obiecte de preț, copiii învață să le prețuiască mai mult și să le trateze cu grijă. Această responsabilitate față de obiectele lor îi poate învăța valori importante, cum ar fi grijă, respect și responsabilitate.

 

În plus, având mai puține jucării la dispoziție, copiii au mai puține șanse să fie distrași și să își piardă atenția. Acest aspect este crucial într-o lume plină de stimuli și tehnologie!

 

Puține jucării îi ajută să-și mențină atenția concentrată asupra unei activități și să dezvolte abilități de învățare mai eficiente.

 

Să ne gândim bine: chiar dacă poate părea tentant să oferim copiilor noștri o mare varietate de jucării, beneficiile limitării acestora sunt semnificative. Puține jucării stimulează creativitatea, implicarea, dezvoltarea abilităților sociale și responsabilitatea. Așadar, să ne amintim că uneori mai puțin înseamnă mai mult atunci când vine vorba de jucăriile copiilor noștri!

 

Gabriela Radu a înființat o asociație pentru a-și ajuta, inițial, propriul copil care s-a născut cu atrofie musculară spinală, dar s-a aplecat și nevoilor altora aflați în situație similară. Pe lângă credință, bunătate, pune un strop mare de speranță în sufletul familiilor care se simt deznădăjduite de soarta ce li s-a arătat. Prin ajutorul oferit, tinerei mame îi crește sufletul de emoție pentru că își atinge scopul, acela de a întinde o mână de sprijin indiferent că îi este cerută sau nu.

Diagnosticul fiului său a forțat-o să creadă că deține super puteri. Nici nu are încotro, nici nu vrea să înceteze să dea din aripi pentru cel care i-a oferit rolul cel mai frumos din viața sa, cel de mamă.

 

Cum te găsesc în momentul prezent?

Cu multe vise, cu multe speranțe, dar copleșită de toate schimbările survenite în ultima vreme. Viața cu SMA (amiotrofie spinală) poate fi, în același timp, extrem de grea și extrem de frumoasă. De fapt, așa poate fi viața oricui, în general. Nu?

Contează cum ne poziționăm noi față de situațiile apărute. Și o conștientizare pe care am avut-o recent a fost că eu sunt responsabilă pentru tot ce se întâmplă în viața mea, bine sau rău. La nivel teoretic, înțelegeam conceptul acesta. Dar se face un declic când începi să înțelegi cu adevărat.

 

 

Ticluiești ceva sub egida asociației sau te liniștești la final de an?

Când ai un copil cu un diagnostic precum SMA și mai și ajuți alte familii cu copii în aceeași situație, nu poți vorbi despre liniște indiferent de perioada din an. Este mai degrabă un stil de viață, iar pentru mine și o alegere personală, acesta în care nu mă gândesc la liniște, ci doar găsesc portițe de relaxare/încărcare cu forțe noi. În special acum, la final de an, când este perioada în care multe companii încă pot redirecționa 20% din impozitul datorat statului, dar și când trebuie să pregătim o nouă comunicare pentru persoanele fizice care, de la 1 ianuarie, vor putea redirecționa 3,5% din impozitul salarial, nici nu poate fi vorba de liniște. E toată lumea în mișcare, multe evenimente, multe întâlniri, ceea ce da, e obositor, dar pentru mine este și o bucurie pentru că înseamnă că Familia SMA e mai mare, că se aude despre misiune noastră în comunitate și că am astfel posibilitatea să ajut mai mulți copii și adulți. Mi-am asumat această responsabilitate și, practic, nu aș avea liniște să mă gândesc la liniște, știind cu ce se confruntă fiecare familie și câtă nevoie de sprijin este.

 

Când a luat naștere asociația și care a fost motivația intrinsecă de a lua în mâini atribuțiile pe care le are o președintă de asociație?

Nu m-aș fi gândit că vom ajunge vreodată atât de departe, să realizăm proiectele grandioase cărora le-am dat viață.

Inițial, în 2019, am înființat asociația pentru a-mi ajuta propriul copil, dar nu doar pe el oricum.

Acum avem peste 140 de familii în programele noastre, iar numărul lor crește constant pentru că apar cazuri noi.

Totul a venit de la sine, nu am avut un plan rațional. Dar știu că a existat un plan mai mare. Era de fapt unul dintre scopurile mele în această viață. Să ajut oameni, să îi aduc aproape, să îi unesc, să le arăt că există speranță.

 

Am venit cu curiozitatea de mai sus pentru că știu că glisezi cu atribuțiile din societate pe care le-ai îmbrățișat cu cele de acasă, de mamă și soție pentru băieții tăi. Ușor sau greu este?

Foarte greu, poate cel mai greu. Nu de multe ori am dat greș. Dar mi-a luat ceva vreme până când să conștientizez și să internalizez acest lucru.

Nu am găsit încă soluția perfectă, sunt în drum spre ea.

E greu în societatea de azi pentru o femeie să-și asume rolul masculin provenit din muncă: funcții de conducere, management, etc.

E un joc și schimb de energii – masculin-feminin pe care trebuie să-l înțelegi. Energia masculină este și înseamnă ,,a face,,. Iar în organizația noastră, ,,a face,, e definitoriu.

Sunt în drumul cunoașterii de sine, lucrez mult cu mine pentru a putea îmbina aceste roluri cât mai bine.

 

 

De unde îți iei resursele zilnic? În cine le găsești?

Din semnele pe care le primesc de la Univers. Sincronicități. Nu sunt puține.

De la oamenii minunați care au apărut în viața mea în ultimul timp, pentru care sunt extrem de recunoscătoare.

Simt că evoluez, simt că sunt acolo unde trebuie, și asta mă încurajează să merg mai departe.

Este acel sentiment divin când primești certitudinea că ești aliniat cu unul dintre scopurile sufletului tău.

 

Cine sunt beneficiarii acestei asociații?

Asociația este dedicată și are misiunea de a oferi sprijin în toate formele pacienților, copii și adulți diagnosticați cu amiotrofie spinală și familiilor acestora. Când într-o familie sănătoasă se naște un copil cu SMA, familia însăși se confruntă cu boala, în modul cel mai concret, nu doar copilul nou-născut. Familia devine o extensie a condiției speciale a copilului, acea extensie care-i permite acestuia să lupte pentru viață cu puteri sporite, să o cunoască și să se bucure de ea prin „terminațiile nervoase” ale părinților, fraților sau surorilor lui. La fel, când o persoană sănătoasă se îndrăgostește de un adult cu SMA și întemeiază cu acesta o familie, acea familie devine o „familie SMA”

Asociația Familia SMA a înțeles profund această perspectivă, adresându-se nu doar persoanelor cu SMA, ci și familiilor lor, ca parte extrem se importantă în procesul de înțelegere a bolii, de vindecare, de recuperare și integrare a persoanelor afectate de SMA.

În teorie, lucrurile par limpezi și ușor de înfăptuit. În practică, eu știu, așa cum știe orice părinte al cărui copil este afectat de SMA, că lucrurile sunt tulburi și extrem de dificile.

 

Care sunt nevoile pacienților și cum îi ajutați concret?

Nevoile sunt foarte multe, dar o să vă povestesc ceva ce face diferența între viață și moarte: respirația.

Să respirăm pare ușor. Atât de ușor, încât majoritatea dintre noi nici nu bagă de seamă. Din zecile de mii de inspirații și expirații zilnice, rar devenim conștienți de câteva. Este o funcție biologică elementară, care se realizează de la sine pentru cei mai mulți dintre noi.

Dar cum e respirația pentru o persoană cu SMA? La care felul în care respiră nu mai depinde nici de stilul de viață, nici de știință, nici de artă?

Pentru că slăbiciunea mușchilor motori poate afecta mușchii folosiți pentru respirație, hipoventilația (incapacitatea de a inspira profund pentru a înlocui dioxidul de carbon cu oxigen) poate duce la desaturarea de oxigen, mai ales în timpul somnului, când musculatura respiratorie este cea mai relaxată. De asemenea, răcelile pot cauza mai ușor infecții toracice, deoarece tusea ineficientă nu poate elimina așa cum trebuie mucusul și celelalte secreții din plămâni.

Problemele respiratorii sunt frecvente la persoanele afectate de SMA și există posibilitatea să devină severe, până la deces, indiferent dacă acestea pot să stea sau nu în șezut. Din acest motiv, este necesar să existe un management respirator adecvat.

Fizioterapia toracică trebuie adeseori combinată cu aparate care eficientizează tusea (de exemplu Cough Assist), ventilatoare non-invazive (aparate care se sincronizează cu respirația pacientului și care sunt configurate să asigure o respirație mai profundă decât cea pe care o poate realiza persoana pe cont propriu), iar pacienții care nu pot sta în șezut, cu tuse și deglutiție ineficiente, ar trebui să dispună și de un aparat pentru aspirarea secrețiilor.

Pentru că aceste dispozitive medicale (ventilator, cough assist, umidificator, nebulizator, aspirator de secreții, pulsoximetru), inclusiv consumabilele pentru acestea (sonde, filtre, circuite, măști), sunt, pe cât de necesare, pe atât de costisitoare, noi le oferim cu titlu de împrumut (aparatele) sau gratuit (consumabilele).

Mai mult, părinții și îngrijitorii beneficiază de instruire și sprijin din partea noastră, astfel încât să poată utiliza aparatele în mod eficient, iar viața celor dragi să nu mai fie amenințată la fiecare respirație.

 

 

Cine ți-a fost alături în înființarea asociației, dar și de a o ridica? Aici mă refer la persoanele care au oferit sprijin financiar.

Pentru înființare nu sunt multe lucruri de făcut, e o procedură destul de facilă. Oricine poate înființa o asociație, dar greul urmează de abia apoi.

Aici vreau să-mi exprim recunoștința pentru toți oamenii care au contribuit vreodată la ajutarea beneficiarilor noștri: donatori individuali, companii, parteneri, familie, voluntari, medici sau alți profesioniști din domeniul sănătății.

Și vreau să menționez un om extraordinar: Corina Banu. Corina este un profesionist desăvârșit și am început de puțin timp să lucrăm împreună, mai bine zis să mă ajute, să-mi deschidă ochii, să participe la evoluția mea profesională. Este atât de deșteaptă încă mereu mă uluiește. Are un discurs foarte, foarte frumos, este un bun comunicator și mă înțelege, îmi citește sentimentele fără să-i spun prea multe. A înțeles foarte repede contextul părinților SMA, a înțeles nevoile tuturor și concret ajută. Dar cred că nu putea fi toate aceste lucruri dacă nu era un om bun, pasionat de ajutorare. Se spune că în oamenii pe care îi admirăm vedem potențialul din noi.

Nu a existat o persoană sau câteva care au ajutat la ridicarea asociației din punct de vedere financiar pentru a putea desfășura proiectele. Pentru că vorbim de zeci și sute de mii de euro necesari. Desigur, am fost de-a lungul timpului sponsori care au donat sau redirecționat sume mari, dar banii se duc imediat și e nevoie de efort continuu. Spre exemplu, dacă asociația primește azi o sponsorizare de 3000 de lei, achiziționăm un aspirator de secreții în valoare de 2400 lei și 3 kit-uri de consumabile pentru acesta și gata. Și nu e un singur copil sau adult cu SMA care are nevoie de aspirator, pot apărea 3-4 persoane în același timp.

 

Care sunt nevoile copilului tău? Mă refer la cele medicale.

Extrem de multe. În primul rând, Ale este un copil care are nevoie de o persoană specializată 24/24. De o persoană care să știe să aspire, să utilizeze cough assist, ventilator non-invaziv, Ambu bag, puls-oximetru, să știe să îi pună corsetul și celelalte echipamente ortopedice. Dar cel mai mult cred că are nevoie să fie înțeles.

Practic, Ale are cele mai multe nevoi medicale, pentru că există și copii care au forme mai ușoare și nu au nevoie de atât de multe. Probabil acesta este un motiv pentru care sunt atât de devotată cauzei: pentru că știu ce înseamnă greul și nu mai vreau să treacă alte sau multe persoane prin asta.

 

Când te uiți în ochii lui, ce îi promiți, Gabriela?

Nu am reflectat la acest aspect; de obicei, îi ofer ceea ce își dorește el: activități „normale,” cum ar fi o vizită la zoo sau în alte locuri preferate ale sale. Cred că promisiunile mai profunde pe care mi le fac mie însumi sunt legate de a fi o mamă bună. Pentru că o mamă bună depune efort pentru a face tot ce este mai benefic pentru copilul său, dar în același timp nu uită să aibă grijă și de propria sa bunăstare, conștientă că starea ei influențează și starea de bine a copilului.

 

 

De câte ori își spune pe zi Gabriela că poate și că o să răzbată în viață?

Păi, simt că am răzbit deja. Am trecut prin cele mai grele momente. Acum trebuie să ne menținem un echilibru pe plan familial.

 

Cu ce gând te trezești în fiecare dimineață?

În fiecare dimineață, mă trezesc cu hotărârea de a finaliza sarcinile și de a aborda lista mea aparent interminabilă de atribuții. Cu toate că aceasta pare să nu se termine niciodată, încerc să-mi aduc aminte să încep ziua cu gânduri de recunoștință pentru viață. Chiar dacă uneori poate fi extrem de dificilă, există și frumusețe în această călătorie.

 

 

Ce dar să îi fac? Oare ce?

Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun!

Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale sau privilegii sociale, ci în ceva mult mai profund și semnificativ: propria  fericire a părinților și propria lor stare de bine.

În această societate agitată și în plină schimbare, înțelegerea importanței și implicațiilor acestui dar sfânt devine crucială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

De ce?

 

 

Fericirea părinților este un model de viață, nu-i așa?

În primul rând, fericirea părinților servește ca model de viață pentru copii. Prin manifestarea unei stări de bine și a unei perspective pozitive și surâzătoare asupra vieții, părinții oferă copiilor un ghid esențial pentru abordarea cu răbdare a provocărilor vieții. Copiii învață, în mod inconștient, că fericirea nu depinde doar de tot ce se petrece în exterior, ci și de atitudinea și modul în care abordăm evenimentele vieții noi, noi înșine.

 

Există un impact asupra dezvoltării emoționale? Da, există!

Fericirea noastră, a părinților are un impact direct asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Un mediu familial stabil, cât mai plin de bucurie și satisfacție, contribuie la formarea unor legături emoționale sănătoase și la încrederea în ei înșiși a copiilor. Aceștia cresc într-un climat unde empatia, înțelegerea și comunicarea sunt aspecte fundamentale, elemente esențiale pentru o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Și asta ne dorim pentru ei, nu-i așa?

 

Să îi învățăm despre grija de sine și stima de sine

Părinții care investesc în propria lor fericire oferă un exemplu important copiilor cu privire la importanța îngrijirii de sine și stimei de sine. Copiii învață să-și respecte nevoile și să-și cultive pasiunile observând cum părinții își găsesc fericirea în activități care îi împlinesc. Când copiii văd că faci ceea ce te face fericit cu multă bucurie și relaxare, vor face la fel. Se construiește o fundație solidă acum pentru dezvoltarea unui puternic simț al propriei valori și identități.

 

 

Stare de bine în noi? Stare de bine în familie!

Fericirea părinților contribuie la reducerea nivelului de stres în familie. Un mediu lipsit de tensiuni și frustrări permite copiilor să se simtă în siguranță și sprijiniți. Vor explora lumea lipsiți de griji, cu curiozitate și încredere, având convingerea că lucrurile vor găsi o cale să fie bune!

 

Ce dar pregătim pentru Crăciun? Pe lângă hârtiile strălucitoare, pe lângă fundele roșii și aurii și verzi, pe lângă acadele și cozonaci, să așezăm cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi copiilor: propria fericire și propria stare de bine. Acest dar este cu totul altceva față de cadourile materiale și reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fericirea părinților nu este doar o binecuvântare personală, ci și o investiție în viitorul și binele celor mici.

Este un dar care continuă să răsune în inimile și viețile copiilor pe măsură ce ei înșiși devin părinți și modele pentru generațiile viitoare. Auziți clinchetul de clopoțel? Sună a fericire!

 

Potecile pe care vor păși copiii noștri vor avea obstacole pe ele. Și mari și mici.

Și treaba noastră este să îi pregătim pentru aceste obstacole.

Nu! Niciodată nu vom alerga în fața copiilor pentru a netezi drumul!

 

În calitate de părinți, adesea suntem tentați să eliminăm orice obstacol din calea copiilor noștri pentru a le asigura o călătorie lină și lipsită de probleme.

Este important să ne reevaluăm rolul. Nu este treaba noastră să le netezim mereu calea sau să le ușurăm drumul, ci să îi învățăm cum să facă față dificultăților de pe drum.

Da, avem un rol important, noi, părinții!

 

 

Să îi învățăm să dobândească reziliența!

Eliminarea tuturor obstacolelor din viața copiilor nu îi pregătește pentru realitățile vieții. Dimpotrivă, treaba părinților este să îi învețe să fie rezilienți. Confruntarea cu dificultăți și obstacole îi ajută să-și dezvolte abilitățile de adaptare și să înțeleagă că eșecurile nu sunt sfârșitul, ci oportunități de creștere.

 

E timpul să îi învățăm să fie independenți!

Un alt aspect important este dezvoltarea independenței copiilor. Ține tot de noi, de părinți, când și cât îi îndemnăm să și-o însușească. Părinții trebuie să ofere copiilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona propriile provocări și a lua decizii responsabile. Învățând cum să facă față dificultăților, copiii devin mai independenți și capabili să-și conducă viața în mod conștient. Și asta e cea mai mare dorință a noastră, așa e? Să știm că se vor descurca în lumea asta mare!

 

Să îi învățăm să fie responsabili!

Dificultățile oferă o oportunitate excelentă de a învăța responsabilitatea. Părinții pot încuraja copiii să își asume propriile acțiuni și să găsească soluții pentru provocările lor. A învăța să facă față consecințelor deciziilor lor îi pregătește pentru responsabilitățile vieții adulte.

 

Dezvoltarea creativității în rezolvarea problemelor

Atunci când copiii se confruntă cu dificultăți, este momentul ideal pentru a dezvolta creativitatea în rezolvarea problemelor. În loc să le oferim soluțiile, părinții pot încuraja găsirea de modalități inovatoare și creativă de a depăși obstacolele. Tu ce crezi că e de făcut? Cum te gândești să faci de data asta? Iată întrebări care îi ajută pe copii să găsească propriile soluții optime!

 

 

E timpul să îi învățăm să își cunoască emoțiile și să dezvolte empatie

Dificultățile oferă oportunități de a înțelege și gestiona emoțiile. Părinții pot juca un rol esențial în a-i învăța pe copii să își exprime sentimentele și să dezvolte empatie față de ceilalți care se confruntă cu dificultăți similare. Am fost și eu pe drumul acesta! Nu este ușor, însă este posibil să ducem totul cu brio la bun sfârșit!

Ne temem de nou și nu de capacitatea noastră de a trece de orice obstacol.

 

Este esențial ca părinții să conștientizeze că treaba lor nu este să elimine fiecare piedică de pe drumul copiilor lor. Rolul lor fundamental este să îi învețe cum să facă față dificultăților, să crească, să învețe și să se dezvolte. În acest fel, părinții contribuie la formarea unor adulți rezilienți, independenți și pregătiți să înfrunte provocările cu încredere.

 

 

-Ce fac acum, mama? Mi-au zis ca nici eu nu trebuie să mai vorbesc cu Dan. Tot grupul a hotărât sa nu mai vorbim cu el! Însă eu nu simt asta! Ce să fac? Ce să fac?

Matei se frământă de aseară, iar mama lui ar face orice să îi ia greutățile de pe umeri. Cum? Ce ar fi potrivit să îi spună?

 

Viața aduce provocări, iar pentru copii, acestea pot părea adesea copleșitoare. În momentele dificile, este esențial ca cei mici să înțeleagă că unicitatea lor este o putere și că autenticitatea este cheia fericirii. Ce sfaturi valoroase putem dărui fiilor și fiicelor noastre?

 

Ce ar fi de spus?

 

Tu ești unic, tu nu trebuie să fii ceva ce nu te reprezintă!

Un prim sfat important este să-și îmbrățișeze propria unicitate. Copiii ar trebui să înțeleagă că nu există un ,,model” specific pe care trebuie să îl urmeze. A fi autentic înseamnă a-ți exprima personalitatea și a te bucura de ceea ce te face diferit.

 

 

Bucură-te că ești tu!

Fiecare om are calități și trăsături care îl fac distinct. Copiii ar trebui să fie mândri de identitatea lor și să se bucure de aspectele care îi definesc. Acceptarea de sine este cheia pentru a experimenta bucuria și împlinirea personală. Oricare este trendul, moda! Bucură-te de ceea ce ești și de cine ești tu!

 

Fii încântat că faci lucrurile altfel, dacă asta îți aduce stare de bine!

Tu ești ceva cu adevărat special, irepetabil! Copiii ar trebui să vadă valoarea adusă de modalitățile lor unice de a aborda viața. A face lucrurile într-un mod propriu poate aduce nu doar satisfacție personală, ci și contribuții semnificative în mediul lor. Gândește-te câte lucruri aparte poți crea prin felul tău de a fi!

 

Vocea ta contează!

Copiii trebuie să înțeleagă că opinia lor are o valoare imensă. Fie că este vorba despre idei, gânduri sau sentimente, vocea lor poate avea un impact puternic. Încrederea în propria voce îi va ajuta să devină lideri și să îi inspire și pe ceilalți.

 

Rămâi consecvent cu tine însuți!

Presiunea de a se conforma este adesea intensă, dar este crucial ca tinerii și copiii să rămână consecvenți cu valorile și dorințele lor personale. Când copiii își urmează pasiunile și visele, își construiesc un drum autentic către fericire.

Când cei tineri rămân una cu valorile moștenite, lumea devine un loc mai bun!

 

 

Ai încredere în instinctele tale!

Da, chiar așa! Dacă simt că ceva nu este în regulă, este important să asculte aceste semnale lăuntrice, să verifice cu adulții în care își pun baza. Încrederea în sine îi va ghida în luarea deciziilor și în navigarea prin provocări, cu mai multă înțelepciune.

 

Nu este ușor să înfrunți puterea grupului, ,,gura lumii”, ce este ,,la modă”.

 

Înfruntând însă episoadele ce te pun în dificultate, cu încredere, copiii pot dezvolta nu doar reziliență, ci și o bază solidă pentru o viață împlinită. Aceste sfaturi îi încurajează să-și abordeze unicitatea cu bucurie, să-și aprecieze contribuțiile personale și să-și construiască propria cale către fericire. Este important să le reamintim mereu, noi, părinții, adulții responsabili, că, în ciuda presiunilor externe, autenticitatea lor este cea mai prețioasă comoară.

 

mama

Nu vreau să renunț la ce-mi place!

9 decembrie 2024 |
Mihai, un băiețel de cinci ani cu ochii care sclipesc de încântare și genunchii prăfuiți, se dădea pe tobogan cu o energie nesfârșită. Așa este la 5 ani, energia ta e nesfârșită! De fiecare dată când ajungea jos, chicotea încântat și urca grăbit...

Lecția despre prietenie

28 noiembrie 2024 |
Într-o seară liniștită de noiembrie, Ana stătea alături de fiica ei, Irina, pe canapeaua din sufragerie. Ceai și chec și poftă de vorbă! Irina are 12 ani și este destul de neliniștită în ultima vreme: ,,...ce-i cu prieteniile?....cum să fac să...

Furia este bodyguardul tristeții

15 noiembrie 2024 |
Silviu are 8 ani. Azi intră în casă trântind ușa. Fața lui e înroșită de furie, iar ochii îi sclipesc cu o emoție greu de ascuns. Mama îl privește de pe canapea, lăsând deoparte cartea pe care o citea. — Ce s-a întâmplat, dragul meu?...

Scrisoarea cu sfaturi bune

8 octombrie 2024 |
Ana a ajuns în campusul facultății de ieri. E totul nou. Și puțin rece. A crezut că este pregătită pentru tot. Și chiar este! Însăă.... Despachetează lucrurile cu grijă. Într-un colț de bagaj găsește un plic mic. Ah! Miroase ,,a mama”. Chiar îi...

Poveștile lui David #5

11 septembrie 2024 |
Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară. E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire! Este timpul acestei povești...


Poveștile lui David #3

29 aprilie 2024 |
Educație și stare de bine sub același acoperiș?   O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează...

Puțin și despre mame

8 martie 2024 |
Bună dimineața, mame dragi! Stați puțin. Doar puțin! Așezați-vă. Sunt câteva cuvinte aici, despre voi. Despre ceea ce sunteți, despre ceea ce faceți. Despre legătura dintre voi și fiii și fiicele voastre. Bună dimineața,...

Copiii - comori de neînlocuit

25 ianuarie 2024 |
Copiii, aceste minunate făpturi pline de curiozitate și inocență, merită să fie văzuți și iubiți în fiecare clipă a existenței lor. Sunt mici exploratori ai lumii, descoperind fiecare colț al vieții cu ochi plini de entuziasm și inimă deschisă. În...

Despre desenul copiilor, cu considerație

17 ianuarie 2024 |
Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă? Și uimirea de pe fața sa? Și bucuria voastră? Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți? Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă,...

Pe primul loc este conectarea

16 ianuarie 2024 |
-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi?????? Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei. Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da...

Mai puțin înseamnă mai mult? Chiar și când vorbim de jucării?

8 ianuarie 2024 |
Trenulețul de la unchiul Mihai, toba de la Andrei, acordeonul de la fini, mingea de la vecina de sus (nu de la cea de jos!), bilele colorate de la bunici și popicele de la nași. Toate sunt la îndemâna lui Matei! Ce încântat este! Dar...stai! Parcă nu prea se...


Darul părinților pentru copii? Propria lor fericire

21 decembrie 2023 |
Ce dar să îi fac? Oare ce? Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun! Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale...

Rolul obstacolelor de pe potecă

14 decembrie 2023 |
Potecile pe care vor păși copiii noștri vor avea obstacole pe ele. Și mari și mici. Și treaba noastră este să îi pregătim pentru aceste obstacole. Nu! Niciodată nu vom alerga în fața copiilor pentru a netezi drumul!   În calitate de...

Înfruntând dificultățile cu încredere: sfaturi pentru copii

5 decembrie 2023 |
-Ce fac acum, mama? Mi-au zis ca nici eu nu trebuie să mai vorbesc cu Dan. Tot grupul a hotărât sa nu mai vorbim cu el! Însă eu nu simt asta! Ce să fac? Ce să fac? Matei se frământă de aseară, iar mama lui ar face orice să îi ia greutățile de pe...

 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează