Tag

Manuc Bei

Matricea Românească vă prezintă frumoasa istorie a celui mai renumit arhitect, dar și om de artă, din Basarabia, care ne-a dăruit un Chișinău în piatră albă: Alexandru Bernardazzi.

Orașele se nasc din marea dragoste a oamenilor față de un anume loc, din devotamentul lor pentru o cauză comună sau pur și simplu, din necesitatea afirmării unei colectivități. Chișinăul, metropola basarabeană, are un trecut relativ tânăr, însă a reușit să suporte cu stoicism perioade dificile, având totodată și momentele sale de glorie.

Printre acele sclipiri siderale, care au transformat întreaga citadelă într-un oraș cu parfum parizian, se numără și apariția unui artist arhitect de un talent și de o râvnă aparte: Alexandru Bernardazzi. Îndrăgostit de imaginea unui Chișinău, aflat pe atunci sub regimul țarist, acesta a decis să întruchipeze frumosul în piatra albă, imaculată. Probabil această decizie și-a tras obârșia din geneza sa, Bernardazzi fiind parte dintr-o renumită dinastie italiană, propășită în Imperiul Rus, în perioada țarului Alexandru I (secolul XIX).

Sosit în Basarabia, în funcția de arhitect al orașului, acesta a descoperit un Chișinău cu fațade cazone, tipic acelor vremuri și încadrat perfect în așteptările imperiale față de o gubernie (provincie imperială, n.r.). Fiind un tânăr cu aspirații mari și multă pasiune, Bernardazzi începea să își formeze condeiul, râvnind să dea un nou viitor orașului care îl adoptase.

Despre el s-a scris în “Bessarabskaia gazeta” nr. 188 (852) din 1907 că “a fost un idealist clasic, în sensul strict al cuvântului, dacă înţelegem idealismul ca o încredere absolută în demnitatea intrinsecă a persoanei umane şi în triumful final al eternelor valori ale vieţii – dragostea, binele şi frumosul“, acest lucru fiind un prinos adus omului care ne-a plăsmuit peste cincizeci de clădiri, devenite patrimoniu cultural și istoric al țării, printre care se numără conacuri elegante (cel mai renumit fiind Conacul lui Manuc Bei din orașul Hâncești), biserici, parcuri, case de locuit.

Hanul lui Manuc Bei - unul din vestitele conacuri proiectate de Bernardazzi

Hanul lui Manuc Bei – unul dintre vestitele conacuri istorice proiectate de Bernardazzi. Foto: moldovenii.md

Calea sa profesională a început în îndepărtatul an 1850, când a fost numit în funcţia de arhitect secund la Agenţia de Construcţie a Drumurilor din Basarabia. Câţiva ani mai târziu, în 1856, Alexandru Bernardazzi a primit titlul de arhitect principal al oraşului Chişinău, funcţie în care a rămas până în 1878. De-a lungul celor douăzeci și doi de ani el, a modelat o Capitală aproape de standardele europene și moda existentă în Occidentul acelor vremuri.

Printre cele mai renumite lucrări ale sale se numără clădirea Dumei orăşeneşti, care astăzi reprezintă Edificiul Primăriei Capitalei. Fațada executată în stilul goticului italian, cu elemente de arhitectură renascentistă, încântă privirile trecătorilor, care și astăzi pot admira arcadele impecabile și ferestrele imense, care completează armonios întreaga clădire. Spre regretul nostru, clădirea Primăriei a fost parțial distrusă în cea de-a doua conflagrație mondială, fiind restaurată, la 1951, după niște fotografii și proiecte de epocă.

Edificiul Primăriei Chișinăului - una dintre principalele lucrări de arhitectură ale lui Bernardazzi

Edificiul Primăriei Chișinăului – una dintre principalele lucrări de arhitectură ale lui Bernardazzi

Venind dintr-o familie religioasă, Bernardazzi nu ar fi putut să lase deoparte creația ecleziastică, iată de ce una dintre lucrările sale inovative pentru acele timpuri este Biserica grecească „Sfântul Pantelimon”, unde a fost folosită, în premieră, piatra şlefuită, în două culori. Aflată în inima Capitalei, această Biserică este și astăzi un motiv aparte de mândrie, fiind o bijuterie specială, încastrată în arhitectura întregului Centru Vechi al orașului.

A urmat și o colaborare prodigioasă cu una dintre reprezentantele notorii ale mediului academic basarabean, și anume principesa Natalia Dadiani, cea care a finanțat proiectul Gimnaziului de fete și al Capelei de pe lângă ea (actualmente, Biserica Sfânta Teodora de la Sihla), în execuția lui Bernardazzi.

Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, fosta capelă a Gimnaziului de fete ”Natalia Dadiani”

Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”, fosta capelă a Gimnaziului de fete ”Natalia Dadiani”

Frumusețea clădirii liceale, create în stil eclectic, s-a conservat în timp, aceasta fiind în prezent sediul Muzeului Național de Artă al Moldovei, ceea ce demonstrează încă odată talentul acestui artist.

Alexandru Bernardazzi a dat dovadă și de o filantropie specială față de țara sa adoptivă, proiectând și construind spitalul pentru pacienți cu boli mentale din orășelul Costiujeni, finanţând parţial, din mijloace proprii, edificarea bisericii. Rușinos este faptul, că în prezent, acesta a ajuns la limita dispariției ca rezultat al indiferenței sau rău-voinței chișinăuienilor.

Spitalul pentru boli mentale din Costiujeni- o dovadă de filantropie a arhitectorului Alexandru Bernardazzi

Spitalul pentru boli mentale din Costiujeni – o dovadă de filantropie a arhitectului Alexandru Bernardazzi. Foto: costiujeni.com

Dincolo de creația sa arhitecturală, Bernardazzi a dat dovadă și de un pragmatism aparte, acest lucru rezultând din rapoartele de Arhivă, care reflectă implicarea sa în construcția apeductului, a turnurilor de apă și a drumurilor Capitalei.

De unde a venit acest atașament deosebit față de o țară străină? Sau cum un trimis al Imperiului Rus a reușit să transforme cu tandrețe un oraș provincial tipic într-o Capitală a pietrei albe? Putem doar intui răspunsul la aceste întrebări. Faptul că a început aici drumul său artistic sau poate legătura personală cu acest ”copil” al creației sale sunt doar câteva dintre ipotezele plauzibile. Cert este, că și la apusul anilor săi, acesta a lăsat testamentar voința de a fi înmormânt la Chișinău, alături de mama sa. Și dorința sa a devenit realitate, arhitectul fiind înhumat în cimitirul Luteran, azi dispărut.

Turnul de apă - inovație inginerească proiectată de Alexandru Bernardazzi

Turnul de apă – inovație inginerească proiectată de către Alexandru Bernardazzi. Foto: lume.md

Dar, cum perioada sovietică a șters cu buretele orice rămășiță de trecut glorios, mașinăriile acesteia nu au ignorat nici amintirea celui care a adus Chișinăul mai aproape de frumos. Astfel, spre marea noastră rușine, locul de veci al acestui mare om de artă a fost distrus în anii ’60 ai secolului trecut, lăsând loc pentru un cinematograf (!), iar osemintele sale au fost pentru totdeauna pierdute.

Așadar, cine a fost acest om pentru Chișinău? Din chiar necrologul lui, publicat în aceeași “Bessarabskaia Gazeta” la 1907, reiese că “a fost întruchiparea celor mai bune calităţi din acele vremuri. Viaţa lui, trăită în văzul public, a fost curată şi plină de generozitate; în inima lui ardea nestins flacăra entuziasmului pentru frumuseţea acestei lumi, flacără care scălda în lumină tot ce-l înconjura”.