Coborârea de pe Cruce slider

Coborârea de pe Cruce – o paralelă între destin și simbol

Coborârea de pe Cruce (secolul XVI), icoană expusă la Muzeul Național de Artă al României, comandată de către Doamna Despina Milița după moartea timpurie a fiului său, Teodosie, este o paralelă unică între divinitate și om.

Filosoful geman Martin Heidegger afirma că „arta este o punere în operă a adevărului”, iar continuând această axiomă am ajunge să spunem că arta plastică este transpunerea fluentă a emoțiilor în culoare. Iată de ce, fiind deciși să aflăm cât de adevărată este această idee, am purces la o călătorie prin galeriile Muzeului Național de Artă al României. Fiind basarabeancă de origine, am fost impresionată de impozantul bastion al frumosului național. Purtând pecetea timpului pe fiecare element, Muzeul reușește să ajungă pe picior de egalitate cu alți reprezentanți europeni de tradiție.

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României. Foto: trecator.ro

Structurat într-o manieră logică, Muzeul prezintă trei expoziții de artă plastică și iconografică aranjate cronologic (de la medieval spre modern), dar și geografic (traversând toată România, de la Moldova până în Transilvania). Și dacă modernismul m-a impresionat cu lucrări bogate în culori și expresivitate, inima mea a rămas în sălile Galeriei de Artă Veche Românească, unde se regăsesc, în mare parte, lucrări din aria iconografică și bisericească.

Icoana hipnotizează prin energia pe care o emană și prin misterul care stă în spatele ei

Am petrecut clipe în șir în fața icoanei Coborârea de pe Cruce, hipnotizată de energia pe care aceasta o emană și de misterul care stă în spatele ei. Am presupus că ar avea o taină, pentru că scena redată, personajele pecetluite pe icoană spun mai multe decât pare la prima vedere.

Tabloul iconografic, datat în perioada 1522 – 1523, o are  în centrul compoziției pe Maica Domnului cu Iisus Hristos în brațe, imediat după momentul când Acesta este coborât de pe cruce. În spatele figurii materne se regăsește imaginea apostolului Ioan, preaiubitul Său ucenic, pe care Iisus, în ultimele clipe, lasă grija mamei sale. “Iată fiul tău!”, i-a strigat de pe cruce Domnul Maicii Sale îndurerate, arătând spre Ioan, singurul din cei doisprezece care Îl urmase în tăcere până pe Golgota. La picioarele Domnului Iisus o avem pe Maria Magdalena, a cărei figură exprimă o smerenie deosebită. Toate figurile biblice au imprimate pe chipuri o durere aparte, trasă de penelul iconografului cu deosebită subtilitate. Trupul lui Iisus poartă nu doar însemnele durerii, ci și o paloare aparte, culoarea menținând registrul întregii lucrări. Gama cromatică aleasă de către artist transmite și ea un mesaj, în care se ascunde o tristețe și deznădejde deosebite.

Ceea ce apare, la prima vedere, într-o disonanță este figura altei mame redate pe această icoană, ținând în brațe un băiat încoronat, fapt care denotă apartenența la familia regală. Săpând în sursele istorice, am descoperit că acest element vine să sublinieze o paralelă unică între durerile materne. Pe de o parte, o avem pe Maica Domnului, iar pe de altă parte, o avem pe Doamna Despina Miliţa deplângând moartea fiului său Teodosie.

Această Doamnă, pe numele său de botez Elena, dar intrată în istorie ca Despina Miliţa este descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, fiica lui Iovan Brancovič, din familia despoţilor sârbi, nepoata mitropolitului Maxim Brancovič şi soră vitregă cu Doamna Elena, soţia lui Petru Rareş.

Doamna Despina Milița

Doamna Despina Milița. Foto: wikimedia.org

S-a căsătorit cu Neagoe Basarab, viitorul Domnitor al Țării Românești, rudă cu marii boieri Craioveşti, în 1504. Au avut împreună şase copii: Ion, Petre şi Anghelina, morţi înainte de vreme, Teodosie, Ruxandra şi Stana. „Viaţa împreună a acestor doi soţi, care s-au înţeles şi s-au iubit, a fost închinată Bisericii şi artei … au strâns, în timpul domniei lor, o întreagă comoară: Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea”, nota autorul Constantin Gane.

Și pentru că destinul lor s-a împletit cu imaginea credinței vii, cele două capete regale au ctitorit împreună biserica Sf. Gheorghe, schitul Ostrov din Călimăneşti, au sprijinit zugrăvirea sau refacerea mănăstirilor Dealu şi Glavacioc, a bisericii Mare din Snagov şi a celei din Tismana, înzestrându-le cu frumoase şi costisitoare obiecte de cult. Cea mai importantă ctitorie a fost biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeş, pentru construcţia căreia, spune tradiţia, Doamna a făcut un mare sacrificiu financiar: vânzarea bijuteriilor moştenite de la familia sa din Serbia.

De ce și cum a apărut imaginea Doamnei Milița și a fiului său pe o icoană votivă? Răspunsul se ascunde în chiar originea ei, aceasta fiind o comandă specială a Doamnei pentru biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeș. Locul ei este chiar potrivit în această compoziție iconografică, mai ales că însuși Iorga, marele nostru istoric, o cataloga drept „unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaierele, cărţile preţioase, bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora”.

Unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaierele, cărţile preţioase, bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora

Istoricul Nicolae Iorga, despre Doamna Despina Milița 

Viața ei a fost însă, sortită unei mări de lacrimi și unei dureri imense. Rămasă văduvă în 1521, aceasta vede cum fiul ei Teodosie este încoronat la frageda vârstă de 16 ani. Pe fondul luptelor pentru putere existente în țară, Teodosie ajunge la Constantinopol, unde caută sprijin, dar moare la 1522. Profund îndurerată de pierderea fiului preaiubit, Doamna Despina Milița comandă această icoană, în colțul stâng al căreia este scris: „Despina făcu să se zugrăvească însăşi cernita sa fiinţă, purtând pe braţe copilul încoronat care nu mai era acuma printre cei vii”.

Inscripția mai conține și rugăciunea adresată Maicii Domnului: „Stăpână, primeşte sufletul robului tău Ion Teodosie Voevod şi adu-l la judecata ta, Doamna Despina.”

Sacralitatea acestei icoane și durerea care i-a dat naștere o fac parte importantă a patrimoniului nostru cultural, având menirea să ne aducă aminte de restriștea vremii și de condiția maternă, care dincolo de trecerea timpului este la fel actuală și de sensibilă.

Vă îndemn ca, atunci când veți trece prin Sala 2 a Galeriei de Artă Veche Românească, să vă opriți pașii pentru a privi cu evlavie imaginea celor două mame îndurerate și a rememora că doar Dumnezeu ne este călăuză și sprijin în clipe de tristețe.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Întâlnirile Matricei vă aduc o conferință inedită despre tehnologie, spirit umanitate slider
1 Mb de credință: sunt spiritul și tehnologia compatibile? Răspunsuri din perspectiva viitorului postuman al lumii noastre
Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie slider
Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: „După ’90, au apărut înjurătorii de serviciu ai României. Este genocid cultural să spui că românii n-au fost buni de nimic, că limba română-i bună doar de înjurături, că avem o istorie formată doar din mituri”
Purcari - o podgorie simbol în Basarabia slider
Purcari, vinul-poezie născut din truda călugărilor. Istoria unui succes secular
scrisoare către tineri părinţi viitor România slider
Scrisoare către viitorii părinţi ai României