Muzeul de Istorie

Expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu

23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, Sala Acvariu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, la Sala Acvariu, la expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu – Pe firul de borangic. Intrarea este liberă.

Singurul loc din România în care se obține mătase naturală, dar se și țese, se găsește în prezent, în județul Vâlcea, la Stoenești, unde familia Niculescu duce renumele firului de borangic peste hotare și se mândrește să păstreze și să dezvolte arta țesutului tradițional.

Meșteșugul Cristinei Niculescu și al soțului ei, singura familie de sericicultori din ţara noastră, pleacă de la plantația de duzi, ajunge la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și se oprește la produsul finit: ie, maramă și alte pânzături din borangic.

„În gospodaria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduși la stadiul de ouă, sunt crescuți cu grijă timp de 40 de zile până își fac propria „fabrică” de mătase, adică acea gogoașă pe care viermele și-o țese în jurul lui. Apoi fiecare cocon este adunat și deșirat pentru a obține firul de borangic, care mai apoi va fi tors și țesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai crește viermi de mătase. Cel puțin de 20 de ani nici nu se mai știe că există viermi de mătase… Este destul de greu să duci tradiția mai departe, dar, fiind o plăcere, nu mai luăm în considerare greutatea, adică totul înseamnă muncă, iar dacă muncești și vine și remunerația pe urmă… este bine. Noi am pornit destul de timid pentru că nu am avut dud să creștem viermii de mătase. Mai mult, nu am avut nici spațiu unde să-i creștem”, povestește Cristina Niculescu.

În preajma sărbătorii de Sânziene, miercuri, 23 iunie, am invitat-o pe Cristina Niculescu la Muzeul Ţăranului pentru a arăta publicului vizitator, frumoasele sale ţesături din borangic şi pentru a ne vorbi despre meşteţugul său. Vă invităm să ne bucurăm împreună de minunatele sale creaţii prezentate în expoziţia Pe firul de borangic.

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

“Primul lucru pe care îl fac ca diriginte, în clasa a IX-a, este să-i scot în oraş. Le dau întâlnire la Universitate, sau în faţa Ateneului, ori a Muzeului de Istorie. Sunt mulţi care nu ştiu să ajungă acolo, pentru că nu au ieşit niciodată din cartier. Pentru ei, mall-ul este, din păcate, limita suficientă a existenţei. Şi atunci, noi trebuie să-i învăţăm să vadă dincolo de mall, dincolo de acest focar de, din păcate, incultură.”

Afirmaţia profesoarei de liceu (obişnuit, “de cartier”, nu elitist) cu care am discutat poate părea şocantă sau exagerată – spaţiile comerciale citadine au îmbrăţişat, în ultima vreme, mica cultură (prin aducerea de expoziţii tematice, lansări de carte, piese de teatru sau concerte), chiar dacă majoritatea eforturilor se menţin în zona superficialului spectacular. Evident, oamenii nu vin la mall pentru cultură în adevăratul sens al cuvântului. Însă termenul nu trebuie luat ad litteram, ci prin prisma simbolisticii lui: mall-ul ca icoană a consumerismului şi a abrutizării, a desensibilizării faţă de aspectele mai profunde ale vieţii.

“Dacă spaţiile comerciale ar fi amplasate, precum în Germania, de pildă, la marginea oraşelor, tot ar mai fi o şansă, pentru că atunci tinerii ar fi nevoiţi să traverseze oraşul, fiind mai predispuşi să cunoască istoria şi cultura locului. Amplasarea marilor spaţii comerciale în interiorul oraşului este dramatică pentru educaţie.”

O prietenă, tot profesoară, spune că aceşti copii nu sunt idioţi, ci devin idioţi, pentru că nimeni nu îi expune unui lucru frumos

Nu contest sinceritatea interlocutoarei mele, în primul rând pentru că discuţia nu o obliga la nimic, şi în al doilea rând pentru că viaţa îi confirmă spusele. În egală măsură, nu contest rolul economic al mall-urilor, ele servind unei funcţii necesare, nu şi suficiente. Da, există generaţii care se ratează în buza mall-ului. Da, există generaţii, chiar în metropola bucureşteană, care nu “accesează” cultura pentru că trăiesc între limitări nu atât fizice, cât economice şi mintale care dau forma celor dintâi. Pare inimaginabil că un tânăr de 18 ani din Bucureşti, această Romă a culturii româneşti, să nu fi mers în viaţa lui la Operă, la măcar o piesă de teatru sau la o bibliotecă. Şi totuşi, se întâmplă. Preţurile ridicate (prohibitive de multe ori) ale actului cultural, lipsa de interes sau de timp a părinţilor, blazarea profesorilor / mentorilor “de ocazie”, sub-pregătiţi şi sub-remuneraţi, toate pictează un tablou sumbru pentru viitorul naţiunii române. (Ce să mai vorbim despre damnarea pe viaţă, în cele mai multe cazuri, a oamenilor din localităţi uitate de Dumnezeu, unde pâinea zilnică este un lux, darămite cultura?)

“Am o prietenă, tot profesoară, care spune că aceşti copii nu sunt idioţi, ci devin idioţi, prin faptul că nimeni nu îi ia de mână să le ofere o şansă, să îi expună unui lucru frumos. Sunt tineri care au lucruri bune în ei, dar care se sting din lipsă de atenţie, din supra-expunere la banalitate, la frivolitate şi la kitsch.”

Iată gândurile superbe ce m-au făcut să-mi înfrâng oboseala şi să aştern aceste gânduri pe hârtie. Tinerii noştri merită o şansă – iar până statul le va oferi-o, prin cine ştie ce program mesianic şi improbabil, e în puterea fiecăruia dintre noi să scoatem din “ghetou”, din constrângerile care frâng destine, măcar un tânăr.

Pentru că, prin acel tânăr căruia-i dăm o şansă la bine şi la adevăratul frumos (cel ne-Instagramabil), România se reînnoieşte.

Foto deschidere: panoramio.com