Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Fundația Bonte organizează, în perioada 20 mai – 22 iulie 2025, concursul pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic al MNAR.

Aflată la cea de-a treia ediție, bursa se adresează cetățenilor cu studii doctorale în curs sau finalizate, având o tematică specifică de istoria și teoria artei, estetică și studii interdisciplinare. Bursa în valoare de o mie de euro brut lunar, timp de un an, va fi atribuită prin concurs unui proiect dedicat cercetării patrimoniului artistic al MNAR.

Dosarele pot fi depuse în perioada 20 mai – 18 iunie 2025, urmând ca rezultatele să fie afișate în data de 11 iulie 2025. Ulterior, vor avea loc interviurile la sediului muzeului sau online, în perioada 14-18 iulie 2025. În data de 22 iulie 2025, câștigătorul Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului aristic mobil al MNAR va fi anunțat pe site-ul muzeului. Bursa va fi acordată în intervalul 1 septembrie 2025 – 31 august 2026.

Această bursă face parte din instrumentele strategice concepute de MNAR pentru a susține cercetarea de specialitate din România în cadrul muzeului. Aceasta oferă câștigătorului posibilitatea de a avea acces, cu asistență de specialitate, la petrimoniul artistic și documentar pe care muzeul îl deține, de a beneficia de informațiile cu caracter științific și de a folosit gratuit, în lucrări științifice, imagini ale operelor cercetate.

Bursa Bonte se alătură Bursei Micaela Eleutheriade, oferite de MNAR în sprijinirea cercetării artistice și teoretice în artele vizuale. Fundația Bonte a fost înființată de Alain Bonte, om de afaceri de origine franceză. Fundația colaborează cu MNAR din 2017, sprijinind revenirea în Galeria Națională a două importante opere de artă. Alain Bonte face parte din conducerea Asociației Prietenii Muzeului Națională de Artă al României și a fost decorat cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Comandor de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, pentru contribuțiile aduse promovării intereselor economice și culturale ale României în Portugalia și în spațiul european.

Călin Stegerean, directorul general interimar al MNAR a declarat: “Printre posibilitățile de colaborare pe care le-am identificat cu președintele Fundației Bonte, domnul Alain Bonte, este acordarea unei burse de studiu celor care își propun să cerceteze pe durata unui an patrimoniul artistic al Muzeului Național de Artă al României. Îi mulțumesc pentru consecvența cu care a urmărit realizarea acestui proiect aflat acum la a treia ediție, la fel cum îi mulțumesc doamnei Marina Bundar, directoarea Fundației Bonte, care a sprijinit derularea în cele mai bune condiții a tuturor etapelor proiectelui.”

Alain Bonte, președintele Fundației Bonte, a adăugat: “Una dintre cele mai mari bogății ale Muzeului Național de Artă al României o reprezintă lucrările valoroase care încă nu au fost expuse publicului. Oferim împreună cu directorul general Călin Stegerean și echipa proiectului o posibilitate excepțională ca acest patrimoniu să intre în circuitul de cercetare la care sunt invitați toți profesioniștii. Prin Bursa Bonte, ne dorim să sprijinim cercetarea acestui patrimoniu nevăzut, să aducem în lumina creații uitate sau necunoscute și să oferim specialiștilor instrumentele necesare pentru a le reda locul cuvenit în conștiința culturală. Este un angajament ferm pentru memorie, cunoaștere și redescoperire.”

Muzeul Național de Artă al României – arta la loc de cinste, în centrul Bucureștiului

Situat în fostul Palat Regal de pe Calea Victoriei, MNAR este cea mai importantă instituție muzeală dedicată artelor plastice din țară. Fondat în 1948, muzeul adăpostește un patrimoniu vast, ce cuprinde peste 100.000 de lucrări, reunind capodopere ale artei românești și europene.

MNAR este structurat în trei galerii majore: Galeria Națională, care prezintă evoluția artei românești din secolul al XIV-lea până în contemporaneitate; Galeria de Artă Europeană, cu lucrări semnate de artiști precum El Greco, Rubens sau Bruegel; și Galeria de Artă Decorativă, care evidențiază obiecte de o rafinată valoare artistică și istorică.

Printre cele mai valoroase exponate se numără picturi ale marilor maeștri români – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza – dar și sculpturi semnate de Constantin Brâncuși.

Pe lângă expozițiile permanente, MNAR organizează frecvent expoziții temporare, ateliere educative, ghidaje tematice și evenimente culturale menite să apropie publicul larg de universul artei.

Muzeul nu este doar un spațiu de conservare, ci și un loc al întâlnirii cu frumosul, al reflecției și al dialogului între trecut și prezent. Prin misiunea sa, MNAR contribuie esențial la păstrarea și promovarea identității culturale românești, fiind un reper al patrimoniului artistic național.

Sursă foto: mnar.ro

Coborârea de pe Cruce (secolul XVI), icoană expusă la Muzeul Național de Artă al României, comandată de către Doamna Despina Milița după moartea timpurie a fiului său, Teodosie, este o paralelă unică între divinitate și om.

Filosoful geman Martin Heidegger afirma că „arta este o punere în operă a adevărului”, iar continuând această axiomă am ajunge să spunem că arta plastică este transpunerea fluentă a emoțiilor în culoare. Iată de ce, fiind deciși să aflăm cât de adevărată este această idee, am purces la o călătorie prin galeriile Muzeului Național de Artă al României. Fiind basarabeancă de origine, am fost impresionată de impozantul bastion al frumosului național. Purtând pecetea timpului pe fiecare element, Muzeul reușește să ajungă pe picior de egalitate cu alți reprezentanți europeni de tradiție.

Muzeul Național de Artă al României. Foto: trecator.ro

Structurat într-o manieră logică, Muzeul prezintă trei expoziții de artă plastică și iconografică aranjate cronologic (de la medieval spre modern), dar și geografic (traversând toată România, de la Moldova până în Transilvania). Și dacă modernismul m-a impresionat cu lucrări bogate în culori și expresivitate, inima mea a rămas în sălile Galeriei de Artă Veche Românească, unde se regăsesc, în mare parte, lucrări din aria iconografică și bisericească.

Am petrecut clipe în șir în fața icoanei Coborârea de pe Cruce, hipnotizată de energia pe care aceasta o emană și de misterul care stă în spatele ei. Am presupus că ar avea o taină, pentru că scena redată, personajele pecetluite pe icoană spun mai multe decât pare la prima vedere.

Tabloul iconografic, datat în perioada 1522 – 1523, o are  în centrul compoziției pe Maica Domnului cu Iisus Hristos în brațe, imediat după momentul când Acesta este coborât de pe cruce. În spatele figurii materne se regăsește imaginea apostolului Ioan, preaiubitul Său ucenic, pe care Iisus, în ultimele clipe, lasă grija mamei sale. “Iată fiul tău!”, i-a strigat de pe cruce Domnul Maicii Sale îndurerate, arătând spre Ioan, singurul din cei doisprezece care Îl urmase în tăcere până pe Golgota. La picioarele Domnului Iisus o avem pe Maria Magdalena, a cărei figură exprimă o smerenie deosebită. Toate figurile biblice au imprimate pe chipuri o durere aparte, trasă de penelul iconografului cu deosebită subtilitate. Trupul lui Iisus poartă nu doar însemnele durerii, ci și o paloare aparte, culoarea menținând registrul întregii lucrări. Gama cromatică aleasă de către artist transmite și ea un mesaj, în care se ascunde o tristețe și deznădejde deosebite.

Ceea ce apare, la prima vedere, într-o disonanță este figura altei mame redate pe această icoană, ținând în brațe un băiat încoronat, fapt care denotă apartenența la familia regală. Săpând în sursele istorice, am descoperit că acest element vine să sublinieze o paralelă unică între durerile materne. Pe de o parte, o avem pe Maica Domnului, iar pe de altă parte, o avem pe Doamna Despina Miliţa deplângând moartea fiului său Teodosie.

Această Doamnă, pe numele său de botez Elena, dar intrată în istorie ca Despina Miliţa este descendentă a familiei imperiale bizantine Cantacuzino, fiica lui Iovan Brancovič, din familia despoţilor sârbi, nepoata mitropolitului Maxim Brancovič şi soră vitregă cu Doamna Elena, soţia lui Petru Rareş.

Doamna Despina Milița. Foto: wikimedia.org

S-a căsătorit cu Neagoe Basarab, viitorul Domnitor al Țării Românești, rudă cu marii boieri Craioveşti, în 1504. Au avut împreună şase copii: Ion, Petre şi Anghelina, morţi înainte de vreme, Teodosie, Ruxandra şi Stana. „Viaţa împreună a acestor doi soţi, care s-au înţeles şi s-au iubit, a fost închinată Bisericii şi artei … au strâns, în timpul domniei lor, o întreagă comoară: Evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea”, nota autorul Constantin Gane.

Și pentru că destinul lor s-a împletit cu imaginea credinței vii, cele două capete regale au ctitorit împreună biserica Sf. Gheorghe, schitul Ostrov din Călimăneşti, au sprijinit zugrăvirea sau refacerea mănăstirilor Dealu şi Glavacioc, a bisericii Mare din Snagov şi a celei din Tismana, înzestrându-le cu frumoase şi costisitoare obiecte de cult. Cea mai importantă ctitorie a fost biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeş, pentru construcţia căreia, spune tradiţia, Doamna a făcut un mare sacrificiu financiar: vânzarea bijuteriilor moştenite de la familia sa din Serbia.

De ce și cum a apărut imaginea Doamnei Milița și a fiului său pe o icoană votivă? Răspunsul se ascunde în chiar originea ei, aceasta fiind o comandă specială a Doamnei pentru biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeș. Locul ei este chiar potrivit în această compoziție iconografică, mai ales că însuși Iorga, marele nostru istoric, o cataloga drept „unul dintre cele mai curate chipuri de doamne române. Foarte evlavioasă, iubind ca şi Neagoe clădirile, juvaierele, cărţile preţioase, bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora”.

Viața ei a fost însă, sortită unei mări de lacrimi și unei dureri imense. Rămasă văduvă în 1521, aceasta vede cum fiul ei Teodosie este încoronat la frageda vârstă de 16 ani. Pe fondul luptelor pentru putere existente în țară, Teodosie ajunge la Constantinopol, unde caută sprijin, dar moare la 1522. Profund îndurerată de pierderea fiului preaiubit, Doamna Despina Milița comandă această icoană, în colțul stâng al căreia este scris: „Despina făcu să se zugrăvească însăşi cernita sa fiinţă, purtând pe braţe copilul încoronat care nu mai era acuma printre cei vii”.

Inscripția mai conține și rugăciunea adresată Maicii Domnului: „Stăpână, primeşte sufletul robului tău Ion Teodosie Voevod şi adu-l la judecata ta, Doamna Despina.”

Sacralitatea acestei icoane și durerea care i-a dat naștere o fac parte importantă a patrimoniului nostru cultural, având menirea să ne aducă aminte de restriștea vremii și de condiția maternă, care dincolo de trecerea timpului este la fel actuală și de sensibilă.

Vă îndemn ca, atunci când veți trece prin Sala 2 a Galeriei de Artă Veche Românească, să vă opriți pașii pentru a privi cu evlavie imaginea celor două mame îndurerate și a rememora că doar Dumnezeu ne este călăuză și sprijin în clipe de tristețe.