Tag

Nicolae Titulescu

Marele om politic, profesor și jurist, a cărui existenţă este sintetizată de cuvintele-i „Viața mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viața lumii, apărându-i, totodată, interesele naționale”, rămâne cel mai mare diplomat român al tuturor timpurilor. Nicolae Titulescu (1882-1941) a fost omul care a depus o neostoită activitate de întărire a securității și a integrității teritoriale a României. Una dintre personalitățile noastre de prim rang, Titulescu a fost reprezentantul țării, în cadrul Ligii Națiunilor (precursoarea Organizației Națiunilor Unite de astăzi), el fiind ales de două ori președinte al instituției (1930 și 1931) – caz unic în istoria acesteia.

Viitorul mare diplomat s-a născut în Craiova, într-o familie de moșneni (țărani liberi) din Titulești (astăzi, Nicolae Titulescu), tatăl său fiind, de asemenea, avocat și om politic. După finalizarea studiilor liceale la Craiova și a celor de Drept la Paris, diplomatul ajunge la catedră, fiind profesor universitar de Drept Civil la Iași, iar mai apoi la București. Inteligența și talentul său oratoric l-au propulsat, încă de tânăr, pe scena unei strălucitoare cariere politice – Nicolae Titulescu a deținut două mandate de ministru de Finanțe (1917-1918 și 1920-1922) și de Externe (1927-1928 și 1932-1936).

În fața legii internaționale, nu există state cu drepturi mai multe decât celelalte

Iubindu-și țara, diplomatul a militat, ori de câte ori a avut ocazia, pentru instalarea unui climat de securitate și de cooperare internațională în viața economică, politică și cultural-științifică, nefiind uitate nici până astăzi vorbele sale care spun că „în fața legii internaționale, nu există state cu drepturi mai multe decât celelalte”, dar și „când pacea este amenințată, nu se răspunde prin război, ci prin organizarea păcii”.

Mai mult, rațiunea, dar și activitatea remarcabilă în slujba păcii, au determinat consiliul profesoral al Facultății de Litere și Filosofie din Iași să-l recomande pe Titulescu, în 1935, la Premiul Nobel pentru Pace, însă unele „jocuri de culise” au împiedicat concretizarea demersului. Însă, în același an, diplomatul devine membru titlular al Academiei Române, iar mai apoi, în ciuda rezistenței lui Carol al II-lea, el demarează tratativele pentru încheierea unui pact de asistență mutuală româno-sovietic.

Nicolae Titulescu, unul dintre cei mai mari diplomați ai Europei Foto: Mică enciclopedie a României pentru copii

Nicolae Titulescu, unul dintre cei mai mari diplomați ai Europei Foto: Mică enciclopedie a României pentru copii

În acest context, se înmulțesc atacurile la adresa lui Nicolae Titulescu, iar Carol al II-lea, după ce îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale, îl obligă pe diplomat la exil, el stabilindu-se în Elveția, mai apoi în Franța, la Cannes, unde a și murit.

Rol decisiv în criza diplomatică dintre România și Ungaria

Nicolae Titulescu a jucat un rol decisiv în poate una dintre cele mai lungi crize diplomatice dintre români și maghiari, ce a avut loc la scurt timp după înfăptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Acesta a știut cum să „mânuiască” problemele privind frontierele țării, el afirmând permanent că Ungaria și Bulgaria nu vor primi niciodată nici măcar un centimetru pătrat din teritoriul românesc. În așa-numitul „proces al optanților unguri”, apărut în urma exproprierii moșierilor unguri din Transilvania, care părăsiseră România după 1918 și adoptaseră cetățenia maghiară, Titulescu a apărat interesele naționale cu mult zel. Mai mult, el a luptat pentru reforma agrară care împroprietărea țăranii săraci, deși era unul dintre marii proprietari funciari ai țării.

În cadrul procesului, partea română a fost reprezentată de către tânărul Nicolae Titulescu, în vreme ce partea maghiară, de către venerabilul conte Appony. Impresionat de calitățile oratorice și combative ale rivalului său român, contele i-a spus acestuia, cu vădită admirație:  „Nu-ţi doresc, dragă tinere şi clocotitor adversar să întâlneşti, când vei fi de vârsta mea, un tânăr posedând, ca şi dumneata, pe lângă ştiinţă şi inteligenţă, un talent oratoric atât de extraordinar”, potrivit Magazin Istoric, nr. 1/1982.

Domnul Titulescu este un bărbat de stat extraordinar de dotat, excepţional de talentat şi un adversar foarte puternic în orice discuţie

Contele a păstrat toată viața o sinceră admirație pentru omologul său român, el declarând, într-un interviu acordat ziarului Brassai Latok, de la Budapesta, că „domnul Titulescu este un bărbat de stat extraordinar de dotat, excepţional de talentat şi un adversar foarte puternic în orice discuţie. Sub aspect formal, raporturile noastre au decurs ireproşabil şi relaţiile noastre personale au fost întotdeauna agreabile”, potrivit Curentul din 11 aprilie 1928.

Deși Nicolae Titulescu a decedat în Franța, i-a fost respectată dorința testamentară de a-i fi aduse rămășițele în țară. Acestea se află, din 1992, în curtea bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

Marele român ne-a lăsat moștenire un emoționant testament patriotic: „Eu, care sunt pământean, adânc pământean, eu care particip de atâția ani la viața internațională, fără a uita nici măcar o clipă că sunt român, eu care sunt un soldat al țării mele în tranșeele păcii și care n-a cunoscut încă demobilizarea, eu care am văzut toate țările la ele acasă sau la muncă spre a ajunge la concluzia că nimic nu poate prețui mai mult ca glia pământească, eu care sunt adânc uman, am curajul de a spune public că umanitatea nu mă interesează dacă România nu-și găsește locul în sânul ei” (Pro și contra Titulescu, volumul I, 2012).

Unitatea și promovarea luptei pentru păstrarea valorilor țării nu sunt idealuri de ieri. De la vechii domnitori ai României, până la intelectualii de astăzi, se militează pentru o țară autentică și mândră pentru ceea ce este.

Dar, într-o vreme când instaurarea globalizării a devenit un deziderat general, identitatea nu poate fi păstrată decât prin evocarea exemplelor puternice și de necontestat din propria istorie. Într-o astfel de situație, este imperios necesară amintirea lui Nicolae Titulescu (1882-1941), faimosul diplomat şi intelectual de marcă ce a pledat, în cadrul unui discurs, pentru românismul înțeles ca o matrice națională care ne poate asigura un loc fruntaș printre celelalte popoare ale lumii.

„Un stat nu poate să rămână neutru decât atunci când n-are de cerut; un stat nu poate rămâne neutru atunci când are revendicări de impus, atunci mai ales când le-a și formulat! Aceasta ar însemna sau că nu e în stare să cucerească ceea ce pretinde că e al său, ceea ce e umilitor până la durere, sau că a renunțat de bună voie la idealul lui, ceea ce e absurd până la nebunie! Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea omenească, ca ceea ce a simțit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească. Dar nimic nu slăbește mai mult energia ca așteptarea, nimic nu o uzează mai sigur decât neîntrebuințarea, nimic, în schimb, nu aprinde până la paroxism ca conștiința ei că-i tare și considerată!”, au fost vorbele lui Titulescu, rostite în cadrul discursului de la mitingul național din Ploiești, din 1915.

Nu se poate ca ceea ce a conceput mintea omenească, ca ceea ce a simțit inima românească, să nu poată înfăptui energia românească

Omul de stat a susținut această cuvântare cu prilejul unei mari întruniri populare din 1915, menite să exprime dorința larg împărtășită ca România să abandoneze politica de neutralitate și să se angajeze alături de Aliați în Primul Război Mondial, pentru a urmări și înfăptui reîntregirea țării.

„Sau românismul se va dovedi a fi o forță civilizatoare de prim ordin și atunci va triumfa, sau românismul se va dovedi a fi fost numai marca unui egoism laș și hrăpăreț și atunci el va pieri, cum va pieri pe urma acestui război tot ce n-are reazim în drept și jertfă! Dar ce zic? Românismul să piară? Nu e oare în fiecare din noi dorința de jertfă? Nu e oare în fiecare din noi revoltă pentru nedreptate, dezgust pentru asuprire? Nu dorm în sângele nostru strămoșii cari așteaptă ceasul de a fi deșteptați în mărire? Nu, nu va pieri românismul pe urma acestui război; vor pieri numai aceia cari nu s-au arătat vrednici de dânsul!”, a grăit marele diplomat în discursul său, consemnat în volumul Istoria oratoriei la români (Editura Teșu, București, 2007, 311 pagini).

Nicolae Titulescu (1882-1941), profesor, deputat, ministru, personalitate de seamă a politicii internaționale, a studiat Dreptul la Paris. Titulescu revine în țară și devine membru al Baroului Ilfov, precum și principalul colaborator al avocatului Take Ionescu. Fiind și membru activ al Academiei Române, el s-a remarcat și ca un orator înnăscut, obținând pe această cale succese atât în țară, cât și peste hotare.