Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Noi vrem pământ

28 martie – 14 mai 2023, Sala Tancred Bănățeanu

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 28 martie 2023, de la ora 18.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției 1907. Noi vrem pământ.

 

„1907” este un „fulger” care luminează și revelează întreaga societate românească, o descărcare de tensiune și de energie care va pune întreaga elită politică și intelectuală în fața unei explozii sociale și politice fără precedent. Răscoala va fi considerată, de altfel, ca fiind un pericol existențial pentru statul român, ceea ce va și duce la o politică de represiune drastică, umbrită, pe alocuri, de acte de violență extremă și irațională, care vor răspunde în oglindă violenței iraționale a izbucnirii revoltei țărănești. Carol I însuși îi va spune lui Alexandru Marghiloman, într-o discuție avută în 22 martie 1907: „Toată România trebuie refăcută, căci totul s-a înecat”.

 

Răscoala este un revelator al feței nevăzute a societății, al tensiunilor și al problemelor insolubile ale unei clase care nu se bucura atunci nici de reprezentare politică, nici de discurs public, nici de vreo imagine publică. Țăranul era un actor mut al propriei drame. Răscoala zguduie societatea românească și are darul de a pune față în față actori sociali care altfel erau invizibili unii altora. Chestiunea țărănească redevine atunci presantă și de neocolit.

 

Mișcarea țăranilor a reprezentat, de asemenea, un eveniment epocal în istoria socială, politică și constituțională a statului român. Practic, se poate spune că, dacă din punctul de vedere al arhitecturii moderne a statului român, lucrurile fuseseră complet redesenate pe parcursul a cei peste 50 de ani de după Unirea Principatelor de la 1859, din punct de vedere social însă, al etern discutatei „chestiuni agrare”, situația era, fără îndoială, nerezolvată, mereu tensionată.

 

Ion Luca Caragiale scria în celebrul său articol din Die Zeit, „1907 din primăvară până-n toamnă”, o teribilă diatribă: „Zilele acestea se deschide Parlamentul (am arătat mai sus de unde derivă așa numita reprezentațiune națională), ales în urma strașnicei represiuni a răscoalelor, să avizeze asupra răului de care s-a dovedit în destul cât sufere țara.

După cele ce vedem până în ultimele momente, toți bărbații noștri de Stat, dela nulități până la somități, precum și toată presa noastră, urmează a crede că la noi n-ar fi vorba decât de o chestiune economică — adică țara n-ar avea alte nevoi decât economice; nu i-ar mai lipsi Statului nostru, ca să-i meargă perfect de bine, decât niște reforme economice… În adevăr, lucru de mirare ! Cum nu văd oamenii că mai mare amăgire nu se poate?… Cine ar putea tăgădui importanța chestiunilor economice ? Dar de asta mai e vorba acum?

Oricâte reforme s-ar face în această direcție, unele mai ingenioase sau mai simpliste, mai mult sau mai puțin originale, decât altele — toate vor fi doar niște paliative. Răul de care sufere țara va rămânea, cum am mai spus, și va coace cu cât mai acoperit cu atât mai adânc Țara are nevoie de o fundamentală reformă politică. Ba, ceva mai mult: cu cât pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăți, cu cât echilibrul acestora se va repara provizoriu, cu atât nevoile mentale și morale vor deveni mai imperioase și deci mai violent strigătoare; — fiindcă tot răul vine numai și numai de la falsa alcătuire politică, ce nu se mai poate ținea astăzi în picioare — de la deplorabila noastră sistemă oligarhică, fără restrângere de număr, fără limite de ranguri, fără rațiune istorică, fără tradiție și fără posibilitatea de a și le crea măcar cu timpul; având pentru viața publică, pentru interesele generale ale Statului, toate păcatele oligarhiilor senile și putrede și neavând vreunul dintre meritele oligarhiilor voinice și sănătoase.”

 

Prin expoziția 1907. Noi vrem pământ, Muzeul Țăranului își propune astfel o privire retrospectivă obiectivă și multiplu focalizată care să readucă, în peisajul cultural național, atenția asupra acestor evenimente, asupra importanței lor, asupra caracterului lor tragic pentru întreaga societate românească. Țărănimea, văzută mereu ca o „mare mută”, izbucnește exploziv în istoria fericită a Regatului României, care tocmai aniversase 40 de ani de domnie a regelui Carol I, sfâșiind tabloul edulcorat al unei epoci care era, indiscutabil, o epocă de dezvoltare și de consolidare a României. Expoziția va avea un discurs menit să dea imaginea tuturor actorilor implicați ai epocii, să releve mizele politice, sociale și economice, să ofere un parcurs al evenimentelor, al discursurilor și al vocilor distincte, al opiniilor și al imaginilor despre eveniment.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până la 14 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea și sărbătorile legale este închis.

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei

 

 

Matricea Românească desfăşoară o serie de autor indispensabilă pentru a înţelege poezia evurilor trecute şi prezente din România, aducându-vi-l mai aproape pe George Coşbuc, cel care, în Fire de tort (1896), ne aminteşte câtă suferinţă, câtă frustrare, şi câtă furie amestecată cu geniul prea răbdător al Românului se ascunde în spatele unui simbol naţional fundamental: Tricolorul.

Câţi dintre noi mai simt un foc la inimă atunci când văd stindardul albastru-galben-roşu fluturând în bătaia vântului? Sunt mulţi, vorba unui celebru caz de proprietate intelectuală, cărora „li se fâlfâie” la auzul imnului naţional, la văzul steagului nostru pătat cu sânge. Prostiţi de aproape un secol, ne-am săturat de apeluri la „deşteptare” (trăiască geniul limbii române, care permite astfel de polisemantisme!), înecându-ne în apatie, încercând furibund să negăm cine suntem. Vorba istoricului Ioan-Aurel Pop: un individ care îşi pierde memoria suferă o catastrofă personală şi riscă să ajungă „la nebuni”. Ce se va alege de poporul care face asta?

O poezie bună e ca un vin de soi, care în timp îşi îmbogăţeşte buchetul. Tricolorul lui George Coşbuc, scris la 1896, e la fel de aplicabil şi azi, când doar formele s-au schimbat.

Tripticul suferinţei româneşti, aşa cum l-a pictat George Coşbuc

Marele nostru poet transilvan alcătuieşte aici un triptic al suferinţei istorice a Românului, pictând o Sfântă Treime aparte şi viu colorată în nuanţele durerii. Lecţia de patriotism începe calm: „Albastru, române, ți-e steagul, / Dar știi tu de ce? Să te-nvăț”, pentru a căpăta dramatism: „Albastru-nsemnează ciocoii, / Și tot ce-ți aduni tu cu boii / Din mila căldurii și-a ploii / Al lor e, și-acum și de-a pururi, / Și-al tău, cerșetorule,-un băț.” Pronia divină e singura care ajută Românului, pare a sugera Poetul, în vreme ce Păturicii secolelor îşi ascund rapacitatea pretextând – truc mai vechi decât lumea – că poartă de grijă oilor pe care le jupoaie şi-al căror destin îl păstoresc. Ironia şi comentariul social merg mână-n mână şi sunt evidente: „Dar rabdă, c-o fac din iubire: / Să tem că te duce-n pierire / Belșugul prin trai cu răsfăț.” Exploatare din iubire: nu suferă românul o zi bună, el e creştin pentru că-i place să se chinuie spre mântuire! Iar boierii ştiu asta atât de bine! La fel de bine cum ştiu că luxul şi rafinamentul sunt monopolul „elitelor”. Adică al lor.

Un individ care îşi pierde memoria suferă o catastrofă personală şi riscă să ajungă „la nebuni”. Ce se va alege de poporul care face asta?

Dacă belşugul nu e de nasul românului, trebuie că e munca! Şi munceşte, românul, munceşte galben de foame pe „plantaţiile” stăpânilor, de sute de ani, umilit şi rău plătit. „Iar galbenul spune de voi, / De cei de la pluguri, țăranii, / Voi galbeni de foame sărmanii, / De boale purtate cu anii / La scară, și dracul vă ducă!” Din tifosul lui Gheorghe şi Ion, ajunşi azi junior project manager şi altele asemenea, se plătesc toate extravaganţele „stăpânilor”: va banque, adică jocuri de societate cu mize uriaşe, mese copioase şi mai ales amantlâcuri scumpe: „Stăpânii au scumpe nevoi: / Va banque și dineuri și păsuri / Și-amante cu cai și mătăsuri, / Și toată nădejdea-i la voi!”

Se simte, în dureroasele cuvinte ale lui Coşbuc, revolta din Noi vrem pământ („Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoși să fiți, nu veți scăpa / Nici în mormânt!”), care nu întâmplător face parte din acelaşi volum magistral.

Vibrează, române, la ultima strofă a poeziei lui Coşbuc, căci Tricolorul nu e despre o bucată de pânză, despre o bucată de mătase, ci despre tine: ţi-e roşu steagul şi e în geniul neamului tău s-o ştii de ce. E roşu şi de sângele tău şi-al duşmanilor, ca în Dumbrava Roşie, dar parcă mai roşu e de sângele rău pe care ni l-am făcut noi contra noastră: „E roșu de-o tristă rușine, / Că vremea-ndreptării nu vine, / Că tot mai cu multe mânii / Ne-ajunge voitul dezastru;”.

Finalul e apoteotic şi-nchide în versurile sale tâlcul unui popor:

„Abisu-ntre galben și-albastru

Satano, de unde ne vii?”

Poate că acest Satan despre care vorbeşte Coşbuc nu vine din afară, ci dinlăuntrul nostru, trăind şi prosperând tocmai în „abisu-ntre galben şi albastru” al existenţei româneşti. E un lucru la care merită să medităm.

 

Tricolorul

 

Albastru, române, ți-e steagul,

Dar știi tu de ce? Să te-nvăț.

Albastru-nsemnează ciocoii,

Și tot ce-ți aduni tu cu boii

Din mila căldurii și-a ploii

Al lor e, și-acum și de-a pururi,

Și-al tău, cerșetorule,-un băț.

Dar rabdă, c-o fac din iubire:

Să tem că te duce-n pierire

Belșugul prin trai cu răsfăț.

 

Și galben, române, ți-e steagul.

Iar galbenul spune de voi,

De cei de la pluguri, țăranii,

Voi galbeni de foame sărmanii,

De boale purtate cu anii

La scară, și dracul vă ducă!

Stăpânii au scumpe nevoi:

«Va banque» și dineuri și păsuri

Și-amante cu cai și mătăsuri,

Și toată nădejdea-i la voi!

 

Și roșu, române, ți-e steagul.

Și-un geniu e tâlcul, s-o știi.

Al neamului geniu, vezi-bine:

E roșu de-o tristă rușine,

Că vremea-ndreptării nu vine,

Că tot mai cu multe mânii

Ne-ajunge voitul dezastru;

Abisu-ntre galben și-albastru

Satano, de unde ne vii?

(Fire de Tort, 1896)

Ilustraţie deschidere: Constantin Daniel Rosenthal, România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii

Noi vrem pământ

Expoziția 1907. Noi vrem pământ

28 martie 2023 |
28 martie – 14 mai 2023, Sala Tancred Bănățeanu Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 28 martie 2023, de la ora 18.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției 1907. Noi vrem...

Drapelul e Sfânta Treime a României: George Coşbuc, „Tricolorul”

16 februarie 2018 |
Matricea Românească desfăşoară o serie de autor indispensabilă pentru a înţelege poezia evurilor trecute şi prezente din România, aducându-vi-l mai aproape pe George Coşbuc, cel care, în Fire de tort (1896), ne aminteşte câtă suferinţă, câtă...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează