perfectiune

Ștefan Lovin este un pianist remarcabil cu o pasiune profundă pentru muzică și un talent extraordinar la pian.

A fost fascinat de muzică încă de la o vârstă fragedă și a început să studieze pianul în copilărie. El și-a dezvoltat abilitățile muzicale într-un mod remarcabil și a continuat să își perfecționeze cunoștințele și tehnica.

Cu o prezență scenică carismatică și o capacitate de a transmite emoții prin intermediul muzicii sale, Ștefan Lovin a captivat publicul în numeroase concerte și recitaluri. Interpretările sale sunt caracterizate de o tehnică impecabilă, expresivitate și o profunzime emoțională impresionantă.

Ștefan Lovin abordează un spectru larg de repertoriu, cuprinzând lucrări clasice, muzică contemporană și jazz. El își aduce contribuția și în domeniul compoziției, creând propriile sale piese muzicale. Originalitatea și creativitatea sa sunt evidente în compozițiile sale, care combină influențe din diverse genuri muzicale.

Cu o educație muzicală solidă și o carieră înfloritoare, Ștefan Lovin a colaborat cu numeroase orchestre, dirijori și muzicieni de renume internațional. A participat la festivaluri și concursuri prestigioase și a obținut recunoaștere și apreciere pentru talentul său incontestabil.

Pe lângă activitatea sa artistică, pianistul este și un profesor dedicat, implicat în educația și formarea tinerilor pianiști. El își împărtășește cunoștințele și experiența cu studenții săi, având o abordare inspirată și încurajatoare.

Cu o carieră impresionantă și o abordare autentică a muzicii, Ștefan Lovin continuă să fie o prezență remarcabilă în lumea muzicală, fascinând și inspirând ascultătorii cu interpretările sale remarcabile și creativitatea sa inepuizabilă.

Haideți să îl cunoaștem:

– O vezi? E perfectă! spune Andrei cu mândrie despre fiica lui. Se mișcă perfect, schiază perfect, își prinde perfect părul, vorbește perfect, este perfectă la școală și dansează ca o profesionistă. Toată lumea spune asta despre ea! Toată lumea spune asta despre tine, draga mea, să nu uiți asta!

Andrei se străduiește continuu să arate absolut perfect, să sublinieze că trăiește absolut perfect. Cumva, reușește să așeze cămașa de forță a perfecțiunii și asupra fiicei sale. El îi transmite Alexiei că trebuie să fie perfectă. Că nu poate fi privită altfel de cei din jur.

O învață să pună preț pe ceea ce cred ceilalți despre ea, să pună preț pe modul în care o gândesc ei, să le facă pe plac, să se mențină pe piedestal și să le demonstreze non stop că merită aprecierea lor.

Perfecțiune, sau cum ne raportăm la alții

Cum va crește Alexia și cum își va vedea propria ei valoare? Cu siguranță în condițiile date va învăța că tot ceea ce reprezintă ea se raportează la modul în care este privită de cei din jur.

Sentimentul propriei valori nu trebuie să depindă în niciun fel de condiții ce trebuie îndeplinite: nici de păreri, nici de cutume, nici de „ce se zice”, nici de „așa am apucat eu”. Mulți părinți au o listă lungă de condiții: tot ce au moștenit, tot ce au dobândit, au împrumutat, au copiat sau tot ce pur și simplu a intrat de undeva în viața lor, pe drumurile pe care le-au străbătut.

Cum traducem perfecțiunea?

Există o diferență foarte clară: dorința de perfecțiune NU înseamnă că îți înveți copiii să își atingă potențialul, să depună eforturi pentru a atinge paliere superioare, cognitive și emoționale, nu înseamnă să aștepți de la ei să devină cea mai minunată versiune a lor. Toate aceste lucruri enumerate sunt de bun augur și merită încurajate, atingându-se corzi ce vibrează și folosindu-se cuvinte potrivite.

Dorința de perfecțiune cultivată înseamnă să te constrângi, din copilărie, să fii ce alții vor sau cred că este bine să fii tu. Să fii perfect în ochii lumii nu este același lucru cu a fi grozav pentru tine, cu ceea ce ești tu și alegi tu.

În momentul în care Alexia nu va performa, o data, într-o conjunctură, se va simți nedemnă. Se va rușina. Va simți că nu mai merită: nici iubire, nici respect.

Rușinea lasă urme adânci în copii pentru că este legată de frica majoră că ei nu merită să fie iubiți.

Atitudini de azi, cicatrici de ieri

Părinții înșiși descriu momentele de rușine legate strâns de teamă și de întoarcerea chircită într-o vreme a copilăriei în care așteptau să vadă dacă încă mai sunt îndeajuns în fața părinților, în fața învățătorului, în fața vecinului de la 2 sau în fața profesorului de tehnologie hotărât să îi lase corigenți.

Când lucrurile se așează unul lângă altul, pare că simțim rușinea exact așa cum simțim suferința fizică: cu putere, în organe și în minte și în suflet, cu cicatrici în personalitatea noastră, în modul de a ne raporta la noi înșine, în sentimentul propriei valori.

Dacă îl întâlniți pe Andrei, vă rog să îi spuneți că voi credeți în fiica lui indiferent dacă este perfectă sau nu. Credeți că poate lua decizii bune după ce greșește, credeți că vă place puternică și vulnerabilă deopotrivă.

Alexiei spuneți-i că o veți îndrăgi și când veți afla că a pierdut cursa, că a marcat un autogol, că a luat 6 în teza de la chimie și când a fost părăsită de prima ei dragoste. Arătați-i ei și tuturor copiilor că cel mai valoros lucru din lume este ca ei să fie mulțumiți cu ei înșiși și fericiți cu ceea ce dăruiesc lumii.