prelegere

Trebuie să las credința creștin-ortodoxă la ușă atunci când intru în sediul firmei al cărei proprietar sunt? Faptele ce le săvârșesc ca întreprinzător de succes pot fi merinde pentru viața de veci? La aceste întrebări deloc simple a încercat să răspundă, în cadrul unei conferințe a Bulboacă și Asociații SCA, prin proiectul său cultural național Matricea Românească, profesorul de Economie Internațională la Academia de Studii Economice din București, Costea Munteanu.

De fapt, aceste întrebări au reprezentat și mizele prelegerii – cu tema Ortodoxie și spirit antreprenorial -, în susținerea căreia profesorul universitar a explicat pe larg, cu o remarcabilă rigoare metodologică, faptul că poți fi un întreprinzător de succes păstrându-ți credința ortodoxă și în timpul programului de lucru.

Cu toate că în Biserică, la urechile specialistului Costea Munteanu au ajuns diferite discursuri de „demonizare a economiei” care au fost, așa cum a mărturisit acesta, „extrem de greu de suportat pentru un economist”, el a încercat să demonstreze, citând Sfinții Părinți, că afirmațiile precum „banul este rădăcina tuturor relelor”, „băncile și corporațiile sunt diavoli” și „economia de piață este Turnul Babel al celor mai abjecte porniri umane” nu au temei.

Costea Munteanu, profesor de Economie Internațională la Academia de Studii Economice din București

Astfel, ortodoxia a fost pusă față în față cu spiritul antreprenorial, iar conferința de câteva ore a fost luminătoare pentru auditoriu.

„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că «nu vorbesc de aur, ci de pofta deșartă și nebună după aur». Deci el nu vorbește despre monedă, despre bani, ci despre pofta deșartă după aur. Este cu totul altceva, decât să spunem că «banul este rădăcina tuturor relelor». Însă, moneda este o instituție fundamentală. Deci nu moneda este problema, ci atitudinea noastră față de ban, ceea ce este cu totul altceva”, a explicat Costea Munteanu.

În viziunea ortodoxă, îmbogățirea nu e condamnabilă. Condamnabilă este doar îmbogățirea nedreaptă

Acestea fiind spuse, profesorul a continuat prin a sublinia că, de fapt, întreprinzătorul nu este altceva decât un actor principal al economiei de piață și, în termeni mai simpli, este imaginea unui om care și-a luat destinul în propriile mâini și muncește pentru el.

Văzut prin lentilele credinței, acest spirit antreprenorial presupune, în opinia specialistului în economie, doi termeni: proprietatea și îmbogățirea.

„La fel ca omul, lumea este zidirea lui Dumnezeu – omului poate să-i aparțină doar ceea ce Îi aparține lui Dumnezeu. Nu cumva asta înseamnă că omul nu poate avea nici un fel de proprietate? Dimpotrivă! Proprietatea omenească își are temeiul nestrămutat în faptul că există proprietate, din moment ce există un Stăpân a toate. Așadar, proprietatea poate fi dată, de vreme ce ea are un Stăpân a toate. Omul este chemat să posede (pământ, resurse naturale și economice) și să moștenească”, a explicat profesorul, completând: „În viziunea ortodoxă, îmbogățirea, agonisirea de avere, dobândirea prosperității materiale nu sunt rele sau condamnabile. Condamnabilă este doar îmbogățirea nedreaptă. Sfântul Efrem Sirul spune: «Dar să vă păziți, ca nu cumva bogăția să fie adunată cu păcat».”

Auditoriul a aflat că un întreprinzător poate fi atât un om de succes, cât și un bun creștin

Un exemplu elocvent care a întărit explicațiile de mai sus este cel al lui Alexandru Homiakov (1804-1860), un nobil rus, care deținea pământ și țărani. Însă nobilul nu a considerat niciodată că este, de fapt, stăpânul oamenilor și al bunurilor sale, ci doar un „părinte grijuliu și chiar slujitor al lor”, respectând, în acest fel, Cuvântul lui Hristos, care spune că „cel mai mare [bogat în proprietăţi, n.n.] să le fie tuturor slugă”.

„Înțelepciunea patristică, dumnezeiește insuflată, duce însă și mai în profunzime înțelegerea lucrurilor. Astfel, grija Sfinților Părinți de a arăta necondamnarea bogăției în sine, dar și nefericirea adusă de reaua ei dobândire, este însoțită și de grija de a lămuri că totuși, avuția nu este o virtute, ci mai curând un mare risc duhovnicesc. (…) Dar, dacă ești într-atât de «plăpând» duhovnicește încât să te smintească lipsa – chiar și numai relativă – a averilor și prosperității materiale, atunci caută-le, condiția este s-o faci cinstit”, a mai spus profesorul Costea Munteanu.

Firma unui întreprinzător creștin-ortodox poate fi, prin «vehiculul» proprietății, o mică întrupare a Împărăției lui Dumnezeu

Specialistul în Economie Internațională de la ASE i-a încurajat pe întreprinzătorii români de credință creștin-ortodoxă să fie buni creștini și să-și jertfească egoismul uneori inerent antreprenoriatului, folosind profitul pe care îl obțin din activitățile lor economice în beneficiul angajaților lor, dar și al societății, în sens larg.

“Firma, prin «vehiculul» proprietății, poate fi o mică întrupare a Împărăției lui Dumnezeu. Ea poate fi administrată haric, în interesul celor mulți.”

Secolul XXI, cel al vitezei și al dorinței nestăvilite de cunoaștere și de mari descoperiri, este și unul al confruntării între știință și credință, două principii aflate – susțin unii – în totală antiteză. Dacă în Decalog Dumnezeu ne-a transmis, „Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”, putem observa că în mediul științific contemporan se inoculează tot mai mult ideea că cercetarea științifică exclude din capul locului practicarea credinței. Mai exact, cel care vrea să dobândească o vastă cunoaștere a științelor exacte trebuie să se îndepărteze de credința în divinitatea nevăzută, întrucât raționalitatea primează.

Prof. dr. Adrian Lemeni, conferențiar de Teologie Dogmatică și Teologie fundamentală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Iustinian” din București, a explicat, în cadrul unei conferințe sub egida „Bulboacă și Asociații SCA” – Matricea Românească, faptul că se pot derula cercetări, din punct de vedere științific, fără a exclude credința în Dumnezeu.

Deși s-ar putea opina că punctul de vedere al profesorului este unul subiectiv, iar discuția, una dezechilibrată în absența unui om de știință, lucrurile nu stau deloc așa, deoarece profesorul Adrian Lemeni este absolvent de Politehnică.

Există o statistică potrivit căreia cei mai importanți savanți din secolele XVIII (cel al Iluminismului) și XIX (numit și cel al pozitivismului sau al ateismului) și-au asumat credința

În cadrul prelegerii cu tema „Relația dintre teologie și știință, în contextul actual” (15 martie), profesorul a explicat, cu exemple concrete și irefutabile, faptul că știința nu exclude credința. Conform lui Lemeni, există o statistică prezentată de către E. Dennert, în lucrarea Religia Fizicenilor, potrivit căreia cei mai importanți savanți din secolele XVIII (cel al Iluminismului) și XIX (numit și al pozitivismului sau al ateismului) și-au asumat credința. De exemplu, în secolul al XVIII-lea, din 56 de savanți, doar doi s-au declarat atei (matematicianul Joseph-Louis Lagrange și astronomul Edmond Halley, după care este numită celebra cometă) și patru s-au declarat agnostici. Restul erau credincioși practicanți. În secolul al XIX-lea, cifrele sunt cu atât mai impresionante: din 430 de savanți, șase și-au asumat poziția ateistă, zece, pe cea agnostică și o majoritate covârșitoare a recunoscut practicarea credinței.

„Dacă vorbim la nivel «de vârf», puține sunt situațiile unde un savant consacrat într-un anumit domeniu a manifestat ostilitate, opoziție, sau o separare radicală față de ceea ce înseamnă credința. (…) Nu e vorba de cantitate. Îi avem pe cei mai reprezentativi ca nume, ca valoare: [Michael] Farraday, [André-Marie] Ampère, [James Clerk] Maxwell, mari fizicieni. Toate vârfurile și-au asumat credința și au spus că, în niciun caz, credința nu le împiedică aprofundarea cercetării în domeniul științelor specifice, dimpotrivă.”

Surpriza lui Musceleanu

Mai mult, există, în acest sens, exemple și de oameni de știință români care, deși și-au dedicat viața cercetării și s-au îndepărtat de religie, au sfârșit prin a îmbrățișa credința în Dumnezeu, ajutați adesea chiar de experimentele întreprinse.

„Christian Musceleanu a fost un om de știință format la București în atmosfera scientismului (ideologia ce spune că prin știință se poate explica orice, n.r.), care domina în mediul academic. El a ajuns să facă studii la Berlin și a avut ocazia să studieze cu Max Planck (1858-1947), cel care a jucat un rol important în dezvoltarea fizicii cuantice. Musceleanu se întâlnește duminică dimineața cu profesorul său, care îl întreabă: «Ce faci? Vii cu mine? Mă duc la biserică. Vrei să vii și tu? Ai altceva de făcut?». El a avut o jenă să nu-l urmeze pe marele profesor, dar în același timp – relatează el ulterior – a fost foarte șocat de faptul că acest titan al științei [mergea la biserică] Deci era o contradicție totală în «forul» lui interior: «Cum, acest titan al științei a rămas la obscurantismul credinței în Biserică? Dar asta este, îl urmez!». A relatat cât de șocat a fost văzându-l pe marele savant în strana bisericii și participând activ la slujba de duminică. Ulterior, și-a dat seama și el din cercetări că, de fapt, cu cât cunoști mai mult, cu atât te apropii de taina credinței.”

Deci era o contradicție totală: «Cum, acest titan al științei a rămas la obscurantismul credinței în ?Biserică?»

O încercare amplă de a înlătura dragostea pentru Dumnezeu în rândul românilor a fost practicată de către comuniștii care-și doreau cetățeni supuși doar doctrinei politice. Astăzi, deși ne bucurăm de libertatea de a alege și de fi creștini practicanți fără teamă, observăm o „alienare” a individului, potrivit profesorului Lemeni. Acesta și-a susținut teoria cu un exemplu mai mult decât elocvent.

Profesorul Adrian Lemeni a dat exemple de mari savanți ai lumii care și-au declarat credința

„Îmi vine în minte o întâlnire pe care am avut-o cu tinerii de la un liceu din București. Spun sincer: comuniștii de pe vremea mea nu se pot compara, la nivel de eficiență cu cele ce se întâmplă azi, deși își doreau foarte mult să ne «formateze» într-un anumit fel. La vremea aceea, nu am avut niciun coleg care să-și asume ideologiiile de atunci. Am discutat cu 30-40 de tineri, de la clase de matematică, subiecte de profil, și apoi au venit cu afirmații, îndeobște cele promovate mediatic. Îmi aduc aminte că au menționat și Catedrala Mântuirii Neamului.

Am discutat deschis cu ei. Dar ce m-a frapat a fost faptul că, fără excepții, părerile fiecăruia dintre ei erau identice, fiecare crezând totuși că era propria sa idee. E o uniformizare totală. M-am gândit la anii mei de liceu, acum 30 de ani, când era o diversitate a opiniilor. Dacă comuniștii ar fi văzut rezultatul de astăzi, nu s-ar fi gândit că, într-un timp atât de scurt, o generație va fi atât de mutilată, de alienată”, a remarcat profesorul Lemeni, care a conchis, totuși, optimist, apreciind că într-o societate de oameni atât de inteligenți precum cea românească, știința și religia creștină pot coexista.