Sfântului Ierarh Tarasie

Acestea sunt doxologhisirile lui Ioachim și ale Anei. Acestea sunt cântările de imnuri de mulțumire. Acestea sunt mărturiile prezentate proorocului Zaharia. De aceea, preotul, drept prooroc al lui Dumnezzeu, a deschis Sfânta Sfintelor, și, văzând curăția din ochii Fecioareii, frumusețea chipului, noblețea sufletului, puritatea vieții, a mișcărilor ei, înfățișarea ei modestă și auzind imnurile ei, după ce a primit luminnarea Duhului Sfânt, a exclamat: „O, fiică curată, fecioară neîntinată, preafrumoasă tânără, slavă a femeilor, podoabă a fecioarelor. O, Maică, Preasfântă, Fecioară, tu, care ești binecuvântată de toate femeile, slăvită prin curăție și feciorie; cea care ești sfârșitul blestemului lui Adam, plata datoriei Evei, jertfa curată a lui Abel, jertfa cea fără de răutate a celor întâi-născuți, podoaba lui Seth. Tu vei purta în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu și vei naște fără dureri. Tu, cea care ești nădejdea nesfârșită către Dumnezeu a lui Enos, fiul lui Cain; desfătarea lui Enoh, urmașul lui Adam și călăuza spre viața veșnică; chivotul lui Noe și împăcarea cu Dumnezeu a oamenilor de după potop; slava strălucitoare a împărăției și preoției lui Melchisedec; siguranța lui Avraam și motivul ascultării sale de promisiunea nașterii de prunci; jertfa cea nouă a lui Isaac și ofranda rațiunii. Tu ești scara pe care a văzut-o Iacov; tu ești cea mai măreață sămânță a celor douăsprezece seminții ale lui Israel; tu te tragi din neamul seminției lui Iuda; tu ești, preacurată, înțelepciunea lui Iosif și răsturnarea femeii egiptene, care simbolizează sinagoga iudeilor; tu ești dovada răbdării lui Iov în ispite și dublarea avuțiilor sale; tu ești cartea de Dumnezeu dată a legiuitorului Moise, pe care s-a scris pe plăci gravate cu mâna lui Dumnezeu taina refacerii, cu care noul Israel, adică Biserica, se va elibera din robia Egiptenilor. Atunci poporul israelit, în pustie, s-a săturat cu mană și și-a potolit setea cu apa ce țâșnea din piatră tare; această piatră era Hristos, care urma să se nască din pântecele tău și să se arate drept un mire ieșind din camera miresei. Tu ești toiagul lui Aaron care a adus lăstari. Tu l-ai lăudat pe Iisus al lui Navi, care s-a luptat cu cei potrivnici. Tu eștii fiica lui David despre care scrie că vei fi îmbracată cu podoabe de aur. Tu ești palatul de aur în jurul căruia se găsesc șaizeci de puternnici, cântând imnurile dumnezeieștilor scripturi. Tu ești înalțarea profetului Ilie și înlăturarea Izabelei. Tu ești binecuvântarea mărului lui Elisei cu care s-au despărțit apele Iordanului, și a trecut fără să se ude, aruncând sare în apă pentru a putea fi băută. Tu ești mântuirea lui Iona care a fost în măruntaiele chitului și pocăința și iertarea bogată a ninivitenilor.

Tu ești împlinirea profeților și desăvârșirea cuvintelor acestora. Pe tine profetul Iezechiel te-a numit „poartă închisă”, prin care nimeni nu avea să treacă decât Domnul Dumnezeu, Cel care o va și ține închisă. Pe tine te pomenește Isaia cel cu glas înalt când zice că ești toiagul lui Iesei din care va veni floarea, adică Hristos, care, după ce va smulge răsadul răutății va sădi pământul cu a lui Dumnezeu cunoaștere. Căci despre tine a spus Ieremia mai înainte, că „Vin zilele, zice Domnul, și voi face un nou legământ cu israeliții și cu seminția lui Iuda, pe care l-am făcut cu părinții acestora”, revelând arătarea Fiului tău prin nașterea ta și chemându-te spre a fi închinată de toate popoarele idolatre ale pământului. Pe tine avându-te model cei trei tineri din Babilon, înțelegând dorința fiului tău, au trecut prin văpaia de foc fără să sufere vreun rău și au dansat de parcă s-ar fi aflat într-o cămară. Pe tine, profetul Avacum, te numește Muntele Taiman, din care s-a arătat împăratul cu putere multe, de care tremură toți etiopienii și locuitorii Maidanului. Pe tine te laud, fiică preacurată, ție îți cânt și te preafericesc, ție îți înalț cântare de slavă, cea care te-ai arătat din toate neamurile a fi mireasa lui Dumnezeu; pe tine te laud, care te vei arăta cer nou; pe tine te ofer ca pe o comoară mult cinstită în templul Domnului; pe tine te laud ca pe un nou Legământ, prin care Hristos, Mesia, va desființa litera legii și va chema oamenii la viață în har, prin botez, va înceta obiceiurile legii mozaice și va trimite oamenilor pe Duhul Sfânt.

După ce Proorocul Zaharia a împodobit-o pe Maria cu aceste sfinte cuvinte, a călăuzit-o în altarul de jertfă și a dăruit-o Domnului și Dumnezeului. Atunci au plecat de la templu părinții ei, Ioachim și Ana, mirându-se, bucuroși, de prudența, blândețea și liniștea Fecioarei. Din moment ce aceasta a trecut de cuvintele copilăriei, s-a închinat doar Tatălui Atotputernic, și, primind, hrana cerească de la înger, a disprețuit-o pe cea omenească, și rămânând neîncetat în templu, a considerat viața lumească neînsemnată, asemenea unei pânze de păianjen. Câștigând fericirea cea cerească, a refuzat bogăția pământească. Participând zilnic la bucuria îngerilor, s-a dovedit superioară grijilor vieții de zi cu zi, și, văzând constant pe Duhul Sfânt, a alungat în mod nevăzut mulțimea de duhuri viclene.

Ce a făcut Fecioara rămânând în Sfânta Sfintelor? A primit de la înger hrană cerească. Și ca un porumbel neîntinat trăind feciorește, Creatorului templului, al cerului și al pământului, rugându-se cu mulțumire și cu mustrare a inimii, zicea: „Te laud, Atotputernice cel Preaînalt, pentru că ai înlăturat rușinea proto-mamei mele Eva și datorită milei Tale nespuse vei trimite pe Fiul tău cel Unul Născut pe pământ să se amestece cu oamenii și, pentru aceasta, voi deveni locuință a Sa curată”.

Cum vom numi, așadar, pe Maria? Cer? Fiindcă Făcătorul Cerului și al Pământului a primit pântecele său. Soare? Fiindcă aceasta era de șapte ori mai strălucitoare ca soarele, primind în ea pe Soarele dreptății. Lună? Pentru că avea o frumusețe incomparabilă, născând pe Hristos, Cel ce a întrecut pe toți în frumusețe. Nor? Pentru că ea ținea în brațele ei pe Cel ce ține norii? Lampă? Fiindcă a trimis lumină celor ce se aflau în întuneric și în umbra morții. Tron? Pentru că Cel care domnea înn mod nevăzut pe scaunul părintesc a primit a se sălășlui în ea prin Duhul Sfânt. Mărgăritar? Pentru că ea i-a îmbogățit pe oameni prin mărgăritarul cel preascump. Paradis? Fiindcă a deschis Edenul celor pedepsiți și îi conduce pe aceștia spre împărăția cea veșnnică. Munte? Pentru că pe cel ce face munții să fumege, asemenea Sinaiului, L-a primit să se sălășluiască în ea fără greutate. Pământ? Pentru că pe cel ce face pământul să tremure l-a îndurat fără durere. Masă? Pentru că pe cel care ne dă hrană, cu grijă de mamă, l-a hrănit cu lapte. Mare? Pentru că pe Cel ce adună toate apele într-o singură unitate l-a sărutat cu buzele ei.

Cine nu ar fi surprins? Cine nu s-ar minuna? Cine nu ar slăvi măreția tainei? Dacă au fost atât de mărețe lucrurile întâmplate înainte de venirea Harului, încât mintea și rațiunea nu le-ar fi putut cuprinde, cine ar putea tălmăci cele întâmplate odată cu venirea harului? Dacă au fost slăvite evenimentele epocii legii, adică a Vechiului Testament, care au trecut ca o umbră, cu cât mai slăvite sunt cele ce s-au întâmplat odată cu parusia Duhului Sfânt?

Să se rușineze ereticii, care încearcă cu ale lor blasfemii și guri pline de otravă să defăimeze pe Fecioara. Fiindcă slăvita Maria, care a devenit Maică a lui Dumnezeu, adică Theotokos, și l-a născut pe Hristos în forma umană, a născut în mod supranatural pe Dumnezeu-Omul. La icoana ei aducem noi o închinare de cinstire. Iar chipul Născătoarei de Dumnezeu, în icoana ei, ca Maică a lui Hristos, îl îmbrățișăm, fără a cinsti materia. Aducând cinste prototipului, credem cu bună dreptate. Noi nu pictăm chipul dumnezeirii în icoane, așa cum afirmați voi, cei orbi și lipsiți de lege, ci forma umană a Mântuitorului. Reprezentând icoana, propovăduim natura prin care a comunicat cu noi și a înviat din morți. Îl cinstim, așa cum trebuie, pe Hristos, cel ce a luat firea omenească și chipul Preacuratei Sale Maici, care este cu adevărat sfântă, pentru că a născut într-un mod ce nu poate fi descris, pe singurul sfânt. Dacă Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să sacrifice o junincă și o capră de trei ani pentru curățirea sufletelor, cum Fecioara, care a fost aleasă de la începutul creației și s-a arătat locaș curat și s-a dat jertfă în sfântul locaș al Dumnezeului celui Atotputernic, nu va fi o jertfă cinstită, curată, neîntinată și pură a firii umane?

O, Sinagogă Evreiască, care n-ai primit-o pe Fecioara ca pe Născătoarea de Dumnezeu, care a venit din neamul tău, dar cu buze murdare și în mod dizgrațios și batjocoritor, mișcat de invidie, ai acuzat-o de nedreptate și nelegiuire, cum ai primit pe Fiul cel mai înainte de veacuri al Tatălui, născut în zilele voastre din aceasta, ca pe un om? Și nu numai că nu te-ai făcut părtaș al slavei Fecioarei, dar nici al Fiului ei, fără ca Acesta Însuși să te pizmuiască, ci, din cauza propriei tale răutăți, te-ai depărtat și te-ai făcut ascultător al propriilor tale viclenii, nu ai adus slavă niciunuia. Fiindcă ați fost fără de rânduială și înainte și după ce ați vădit încercările răutăților voastre în toată lumea, după cum este și cuvântul Mântuitorului adresat vouă: „Adevărat vă spun vouă, dacă ați fi fost cu adevărat fii ai lui Avraam, ați face lucrările lui Avraam; fiindcă acela despre Mine a vorbit. Părintele pe care îl aveți este diavolul și tot ceea ce dorește tatăl vostru, pe acelea doriți a le face”. În alt loc zice: „Să nu credeți că vă voi judeca înaintea Tatălui; este Moise care vă acuză și în care nădăjduiți. Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și în Mine, pentru că el a scris despre Mine”. Și în continuare: „Dacă nu aș fi venit să le vorbesc, păcat nu ar avea, dar acum nu au nici o scuză pentru păcatul lor”.

Iară noi, care suntem poporul lui Dumnezeu, neamul cel sfânt, aleasă adunare, mulțime de drept-credincioși, botezați în cristelniță, copii ai Harului, care sărbătorim Intrarea Maicii Domnului în templu, cu suflete curate și cu buze neîntinate, să cântăm în cinstea cuvenită sărbătorii fericite, cea dintâi sărbătoare, care este pentru îngeri motiv de bucurie și pentru oameni cinste de mult preț. Să-i adresăm Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu cu frică și bucurie (cuvintele -n.trad): „Bucură-te”, ale Arhanghelului Mihail.

Bucurăte, binecuvântarea Tatălui prin care adevărate cunoaștere de Dumnezeu a ajuns în toată lumea. Bucură-te, locaș al lui Dumnezeu, din care a ieșit Cuvântul Întrupat. Bucură-te, sălaș al Duhului Sfânt ce nu poate fi descris. Bucură-te, minune mult cinstită a îngerilor. Bucură-te, cea care ești mai sfântă decât Heruvimii. Bucură-te, cea care ești mai slăvită decât Serafimii. Bucură-te cea care ești mai înaltă decât cerurile. Bucură-te, cea mai strălucitoare ca soarele. Bucură-te cea mai luminată decât luna. Bucură-te, strălucirea mulțimii stelelor. Bucură-te, fulger ce luminezi dulce chipurile credincioșilor. Bucură-te, tunet duhovnicesc, ce liniștit răsuni în urechile oamenilor. Bucură-te, sfântă suflare, care a izgonit de pe pământ duhurile răutății. Bucură-te, cuvântul cel mare al proorocilor. Bucură-te, slava universală a Apostolilor. Bucură-te, mărturisirea slăvită a Martirilor. Bucură-te, lauda mult cântată a Patriarhilor. Bucură-te, preafrumoasă haină a drepților. Bucură-te, adevărata desfătare a Drepților. Bucură-te, lauda fecioarelor. Bucură-te, statornicia împăraților. Bucură-te, lucrarea cea mai înaltă a arhiereilor. Bucură-te, limanul cel nestrămutat al păcătoșilor. Bucură-te, mare conducător al celor de peste mare. Bucură-te, Stăpână, care ești îndreptarea celor păcătoși. Bucură-te, vindecarea fără de arginți a păcătoșilor. Bucură-te, ridicarea cea adevărată a celor morți. Bucură-te, pricina mântuirii tuturor oamenilor. Bucură-te, nespusă bucurie a lumii. Bucură-te, Împărăteasă aducătoare de pace. Bucură-te, Curată, slava maicilor. Bucură-te, locaș spațios al lui Dumnezeu-Cuvântul. Bucură-te, sprijin ferm al bătrânilor. Bucură-te, călăuză divină a tinerilor. Bucură-te, luminat protector al pruncilor. Bucură-te, mijlocitoarea tuturor oamenilor. Bucură-te, slăvită sărbătoare a cerului și a pământului. Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine. Cel ce a fost înainte de tine și s-a născut din tine și este împreună cu noi și către care se îndreaptă a noastră laudă, împreună cu Tatăl  și cu Sfântul și Bunul și de viață dătătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvânt al Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică – partea I

Traducere

Plină de bucurii și cu totul neobișnuită este sărbătoarea intrării Fecioarei și Maicii Domnului în templu, care îi determină pe cei de față să aducă diferite cântări de imnuri. Astăzi, cerul și pământul îl sărbătoresc și îl slăvesc pe Creator, care a ales din natura umană, această de Dumnezeu binecuvântată fiică, pentru a fi propriul său sălaș. Astăzi se pregătește sălașul tainei celei mai presus de veacuri, care urmează să se arate în viitor. Astăzi cea care s-a născut din Ioachim și Anna, după a lor făgăduință, este adusă ca un cinstit dar Aceluia, care mai târziu va primi a se naște din ea. Astăzi începutul bucuriei, adică Maica Domnului, în vârstă de trei ani, intră în templu, iar fecioarele o conduc, în mâini ținând cu lămpi. Astăzi, abolirea blestemului sterpăciunea este condusă, ca un dar, către Sfânta Sfintelor. Astăzi conținutul predicilor profeților este adus la adăpost de către marele preot și profet Zaharia. Acolo unde el intra cu evlavie o singură dată pe an, Fecioara are să rămână zi și noapte, continuu.

Cine nu se va minuna de evenimentul miraculos? Cine nu va fi surprins de minunea aceasta neobișnuită? Cine nu ar fi surprins să o vadă pe Maria, Preacurata, inaccesibilă preoților, rămânând în sanctuar? Acesta este începutul unirii cu noi. Acesta este modelul unirii îngerilor cu oamenii. Aceasta este replica propriei noastre restaurări. Aceasta este schimbarea vieții noastre care, după neascultarea în paradis, s-a umplut de spini. Aceasta este schimbarea deciziei de demult, cunoscută prin cuvintele „blestemat este pământul în lucrările tale, spini și ciulini îți va ridica” și „în sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta”. Aceasta este răscumpărarea de „voi înmulți mereu necazurile tale” și „în dureri vei naște copii”.

Această sărbătoare întru totul cinstită și luminată să o cinstim noi, credincioșii, cea care luminează cu lumină dumnezeiască și sufletească, cea care strălucește cu raze ascunse și a învățat (pe credincioși- n.trad.) cu cunoștința adevăratei Treimi a unei singure Dumnezeiri, atotputernicia Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.

Din moment ce am vorbit pe scurt despre temele de mai sus și la un moment potrivit, ne vom referi, atât cât ne va fi cu putință, despre Intrarea Fecioarei în templu și împlinirea legii. Pentru aceasta, care este mai presus de toți sfinții, locaș curat al Cuvântului, floare a fecioriei, chivot al sfințeniei, muntele cel sfânt, cortul ce l-a încăput pe Dumnezeu, rugul cel nears, carul înflăcărat al lui Dumnezeu, porumbelul cel fără de pată, locul neîngrădit care l-a cuprins pe Cuvântul, norul de Dumnezeu luminat, împărăteasa cea împodobită, care descinde din sămânța lui David, pregătită a fi locaș al Creatorului și Dumnezeu.

Ioachim era (om-n.trad.) înstărit și drept între cele douăsprezece seminții ale lui Israel și și-a oferit ale sale daruri lui Dumnezeu. Fiindcă nu avea copii și era sterp, preoții templului Domnului nu îl primeau (în adunare – n.trad.), zicând: „Nu îți este permis să aduci aceste ofrande lui Dumnezeu, fiindcă între israeliți, tu nu ai avut urmași”. A coborât, astfel, din templu, întristat și plin de jale. Urcându-se pe munte, singur înfățișându-se înaintea lui Dumnezeu, s-a rugat cu inima zdrobită și cu sufletul întristat, zicând cu glas înalt: „Tu, Doamne, Cel ce cunoști adâncurile inimii, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute, Cel ce te întinzi de la o margine a orizontului până în cealaltă, în cer, asemenea unui cort de piele. Tu, care ai poruncit soarelui să lumineze ziua și lunii și stelelor, noaptea. Tu, care ai poruncit norilor să dea ploaie și îndreptezi bătaia vânturilor. Tu, care ai legat marea cu nisip și ai umplut-o de tot felul de pești și pămânntul cu cai, fiare și păsări, pe care le hrănești după a Ta voie și poruncă. Tu, care faci să crească iarba pe pământ și înfrumusețezi fiecare copac într-un mod deosebit, auzi-mi, Milostive, și dăruiește-mi mie copil, da-mi moștenitor, ca să tacă buzele înșelătoare care acuză pe cel drept și cu mândrie îl umilesc pe el”.

Așa a fost rugăciunea celui drept; acestea au fost rugămințile strămoșului; acestea au fost gemetele sufletului necăjit al lui Ioachim.

Iar Ana ce a făcut? Pentru că merită să ne amintim și ale ei cuvinte. A trăit în armonie cu soțul ei de la o vârstă fragedă și, ajungând la bătrânețe, a rămas stearpă de-a lungul anilor. Și toată lumea știa că este fără de urmaș. Așadar, văzând plecarea soțului ei în munte, fiindcă iubea liniștea, în grădinna ei,cu rugăciuni stăruitoare striga la Făcătorul și Creatorul, zicând:„ O, Doamne al Puterilor, cel ce șezi pe Heruvimi și ești slăvit de Serafimi; Cel ce te înconjori cu mulțime nenumărată de îngeri, care te slăvesc și Ți se închină! Tu, cel ce l-ai plăsmuit pe Adam cu a Ta mână, i-ai dat viață prin a Ta poruncă și din a sa coastă ai făcut femeia; prin a Ta hotărâre înțeleaptă i-ai dat lui ajutor potrivit lui, unindu-i pe cei doi într-unul singur, zicând „se uneesc cei doi într-un singur trup”. Tu, care i-ai dat lui Avraam, slujitorul și patriarhul Tău, fiu pe Isaac, deși acesta era înaintat în vârstă, iar Sara era stearpă, l-ai făcut tată a multe neamuri. Tu care ai dat celei ce poartă același nume cu mine și compatrioatei mele, Ana, pe copilul cel sfânt și întru totul deosebit, Samuel, darul Tău, drept răspuns al rugăciunii și al biruinței împotriva minciunii și a urii. Caută, Preaînalte, din ceruri, din sfintele Tale locașuri și învrednicește-mă a deveni mamă; alungă durerea sterpăciunii și dezleagă legăturile lipsei mele de prunci, pentru ca ceea ce se va naște să fie rob al tău, bărbat sau femeia, să îl aduc în dar, drept tămâie bine-mirositoare, drept jertfă curată și de mult preț, drept aducere-înainte mult-cinstită, drept locuință dumnezeiască, ca un miel întâi-născut, ca un nou Isaac.

Pe când cei doi se rugau, arătatu-li-sa Înger al Domnului, aducător al veștii îmbucurătoare a nașterii Fecioarei, zicând: „A auzit cel Preaînalt rugăciunea voastră și în scurt timp vei avea o fiică, pe care o vor ferici toate neamurile, aleasă a fi locaș al lui Dumnezeu”. Când Ioachim a auziit vestea cea bună, a coborât din munte cu inima plină de bucurie și fericire. În mod neașteptat, pântecele sterp al Anei a devenit roditor. Iar după ce au trecut nouă luni, a născut pe Pururea-Preacurată Fecioară și Maică a Domnului, Maria, care a devenit șansa mântuirii lumii.

Când vestea îngerului s-a împlinit și s-a născut curata și de Dumnezeu trimisa copilă, din drepții Ioachim și Ana, aceștia și-au împlinit promisiunile lor. A fost văzută atunci Ana cea evlavioasă, cu mare bucurie, spunând Fecioarei: „Cine se aștepta, fiica mea, ca din mine să se nască cea care va fi fericită de toate neamurile? Cine, văzându-te în ale mele brațe, nu-L va slăvi pe Cel care m-a mântuit de sterpăciune și de lipsa de copii? Cine, văzând piept cel până acum uscat, dând lapte, nu-L va lăuda pe Cel ce a făcut să curgă apă din stâncă pentru poporul cel însetat? Dar vino, fiica mea, să mergem la Cel ce mi te-a dăruit; vino, stâlp al vieții celei veșnice; vino, odaie feciorească a Cuvântului, la templul Domnului. Treci în bucuria Domnului, tu cea care ești bucuria și împlinirea lumii. Gustă din a Sa bunătate, pe care, peste puțină vreme, o vei naște drept om. Fericită sunt, căci am devenit mama unei astfel de fiice. Bucurați-vă cu mine, toate semințiile lui Israel, căci după sterpăciunne, am devenit mama acesteia ce va fi maica Celui Preaînalt. Începeți, fecioarelor, purtând făclii, și mergeți înaintea Fecioarei celei de Dumnezeu trimise; lăudati-o, cântați psalmi în însoțirea chitarei, aduceți-i acesteia cântări duhovnniicești; lăudați-o în cântările psalterionului (instrument muzical străvechi cu coarde -n. trad.) cu zece coarde. Părintele David a lăudat-o pe fiica ce vine din a sa seminție, strigând cu voce înaltă cuvinte mari, zicând: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. Că a poftit Împăratul frumuseţea ta”.

Acestea și multe altele asemănătoarea a spus Ana, cea plină de har, cu bucurie, către comoara cea de mult preț a Treimii, conducându-o pe Fecioara de trei ani și Maica Dumnezeului la templul Domnului, și, împreună cu Ioachim, cântând ode de mulțumire, după ce a adunat o mulțime de fecioare ținând lumânări, a ajuns la Sfânta Sfintelor. Acolo, ambii părinți l-au invitat cu bucurie și veselie pe Zaharia, proorocul, preotul, rudă și slujitor al Vechiului Testament, spunând: „Primește pe cea curată, pe cea neîntinată, primește, slujitorule, pe mireasa cea întru totul curată a Cuvântului; primește, proorocule, pe vasul luminii celei neînserate; primește, dreptule, pe carul de foc al Celui Preaînalt; primește, cel ce ești fără de pată, pe vița de vie cea frumoasă, care va aduce rod al vieții veșnice. Trece-o pe aceasta în străfundurile templului Domnului. Adu-o pe aceasta drept jertfă în locul sfințeniei, pe care l-a făcut Domnul drept locuință a Sa. Condu-o în cele mai adânci (părți ale templului – n. trad.) pe cea care se grăbește a primi în pântecele său pe Cel nevăzut. Fericește-o pe aceasta va fi motiv de bucurie pentru toți oamenii. Laud-o pe cea care s-a arătat carte de Dumnezeu scrisă a măreților Sale lucrări. Ia în mâinile tale pe aceasta, care ne-a eliberat de blestemul strămoașei Eva. Adu-i cântări de bucurie, celei ce ne-a unit prin dragostea ei cu Dumnezeu și a desființat vrăjmășia diavolului prin Cel ce l-a născut. Îmbrățișeaz-o pe cea care ne-a smuls din brațele diavolului. Proorocește despre ea, care a împlinit cuvintele proorocilor și făgăduința lui Dumnezeu către Oameni. Pe aceasta, care este masa pâinii Dumnezeiești, vinul dătător de bucurie, hrana care se dă gratuit, porumbelul cel nevinovat, cerul cel însuflețit, maica cea mult lăudată, lampa cea mult luminată, mireasa cea mult cântată, maica cea prealăudată, măslinul cel de Dumnezeu udat, cortul cel sfânt, bucuria lui Dumnnezeu, comoară mult lăudată, norul ploii dumnnezeiești, cetate cinstită, văl al cunoașterii, lampă de Dumnezeu făcută, scara prin care a coborât Creatorul și s-a arătat oamenilor, vasul bunătății, izvorul bunătăților, bogăția cea veșnică, pe Născătoarea de Dumnnezeu cea mult cântată și slăvită.

Pe această să o conduci în Sfânta Sfintelor, să o oferi Împăratului ca dar de mult preț. Pe aceasta să o lauzi ca împărăteasă a creației, îmbrac-o drept un palat al Împăratului, laud-o drept păzitoarea stăruitoare a tuturor fecioarelor. Așeaz-o pe ea în templul cel făcut de mână pe cea care a devenit templu viu al Cuvântului Creator al tuturor.

Cuvânt al Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică – partea II

Traducere