Cuvânt al Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică – partea I
Plină de bucurii și cu totul neobișnuită este sărbătoarea intrării Fecioarei și Maicii Domnului în templu, care îi determină pe cei de față să aducă diferite cântări de imnuri. Astăzi, cerul și pământul îl sărbătoresc și îl slăvesc pe Creator, care a ales din natura umană, această de Dumnezeu binecuvântată fiică, pentru a fi propriul său sălaș. Astăzi se pregătește sălașul tainei celei mai presus de veacuri, care urmează să se arate în viitor. Astăzi cea care s-a născut din Ioachim și Anna, după a lor făgăduință, este adusă ca un cinstit dar Aceluia, care mai târziu va primi a se naște din ea. Astăzi începutul bucuriei, adică Maica Domnului, în vârstă de trei ani, intră în templu, iar fecioarele o conduc, în mâini ținând cu lămpi. Astăzi, abolirea blestemului sterpăciunea este condusă, ca un dar, către Sfânta Sfintelor. Astăzi conținutul predicilor profeților este adus la adăpost de către marele preot și profet Zaharia. Acolo unde el intra cu evlavie o singură dată pe an, Fecioara are să rămână zi și noapte, continuu.
Cine nu se va minuna de evenimentul miraculos? Cine nu va fi surprins de minunea aceasta neobișnuită? Cine nu ar fi surprins să o vadă pe Maria, Preacurata, inaccesibilă preoților, rămânând în sanctuar? Acesta este începutul unirii cu noi. Acesta este modelul unirii îngerilor cu oamenii. Aceasta este replica propriei noastre restaurări. Aceasta este schimbarea vieții noastre care, după neascultarea în paradis, s-a umplut de spini. Aceasta este schimbarea deciziei de demult, cunoscută prin cuvintele „blestemat este pământul în lucrările tale, spini și ciulini îți va ridica” și „în sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta”. Aceasta este răscumpărarea de „voi înmulți mereu necazurile tale” și „în dureri vei naște copii”.
Această sărbătoare întru totul cinstită și luminată să o cinstim noi, credincioșii, cea care luminează cu lumină dumnezeiască și sufletească, cea care strălucește cu raze ascunse și a învățat (pe credincioși- n.trad.) cu cunoștința adevăratei Treimi a unei singure Dumnezeiri, atotputernicia Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Din moment ce am vorbit pe scurt despre temele de mai sus și la un moment potrivit, ne vom referi, atât cât ne va fi cu putință, despre Intrarea Fecioarei în templu și împlinirea legii. Pentru aceasta, care este mai presus de toți sfinții, locaș curat al Cuvântului, floare a fecioriei, chivot al sfințeniei, muntele cel sfânt, cortul ce l-a încăput pe Dumnezeu, rugul cel nears, carul înflăcărat al lui Dumnezeu, porumbelul cel fără de pată, locul neîngrădit care l-a cuprins pe Cuvântul, norul de Dumnezeu luminat, împărăteasa cea împodobită, care descinde din sămânța lui David, pregătită a fi locaș al Creatorului și Dumnezeu.
Ioachim era (om-n.trad.) înstărit și drept între cele douăsprezece seminții ale lui Israel și și-a oferit ale sale daruri lui Dumnezeu. Fiindcă nu avea copii și era sterp, preoții templului Domnului nu îl primeau (în adunare – n.trad.), zicând: „Nu îți este permis să aduci aceste ofrande lui Dumnezeu, fiindcă între israeliți, tu nu ai avut urmași”. A coborât, astfel, din templu, întristat și plin de jale. Urcându-se pe munte, singur înfățișându-se înaintea lui Dumnezeu, s-a rugat cu inima zdrobită și cu sufletul întristat, zicând cu glas înalt: „Tu, Doamne, Cel ce cunoști adâncurile inimii, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute, Cel ce te întinzi de la o margine a orizontului până în cealaltă, în cer, asemenea unui cort de piele. Tu, care ai poruncit soarelui să lumineze ziua și lunii și stelelor, noaptea. Tu, care ai poruncit norilor să dea ploaie și îndreptezi bătaia vânturilor. Tu, care ai legat marea cu nisip și ai umplut-o de tot felul de pești și pămânntul cu cai, fiare și păsări, pe care le hrănești după a Ta voie și poruncă. Tu, care faci să crească iarba pe pământ și înfrumusețezi fiecare copac într-un mod deosebit, auzi-mi, Milostive, și dăruiește-mi mie copil, da-mi moștenitor, ca să tacă buzele înșelătoare care acuză pe cel drept și cu mândrie îl umilesc pe el”.
Așa a fost rugăciunea celui drept; acestea au fost rugămințile strămoșului; acestea au fost gemetele sufletului necăjit al lui Ioachim.
Iar Ana ce a făcut? Pentru că merită să ne amintim și ale ei cuvinte. A trăit în armonie cu soțul ei de la o vârstă fragedă și, ajungând la bătrânețe, a rămas stearpă de-a lungul anilor. Și toată lumea știa că este fără de urmaș. Așadar, văzând plecarea soțului ei în munte, fiindcă iubea liniștea, în grădinna ei,cu rugăciuni stăruitoare striga la Făcătorul și Creatorul, zicând:„ O, Doamne al Puterilor, cel ce șezi pe Heruvimi și ești slăvit de Serafimi; Cel ce te înconjori cu mulțime nenumărată de îngeri, care te slăvesc și Ți se închină! Tu, cel ce l-ai plăsmuit pe Adam cu a Ta mână, i-ai dat viață prin a Ta poruncă și din a sa coastă ai făcut femeia; prin a Ta hotărâre înțeleaptă i-ai dat lui ajutor potrivit lui, unindu-i pe cei doi într-unul singur, zicând „se uneesc cei doi într-un singur trup”. Tu, care i-ai dat lui Avraam, slujitorul și patriarhul Tău, fiu pe Isaac, deși acesta era înaintat în vârstă, iar Sara era stearpă, l-ai făcut tată a multe neamuri. Tu care ai dat celei ce poartă același nume cu mine și compatrioatei mele, Ana, pe copilul cel sfânt și întru totul deosebit, Samuel, darul Tău, drept răspuns al rugăciunii și al biruinței împotriva minciunii și a urii. Caută, Preaînalte, din ceruri, din sfintele Tale locașuri și învrednicește-mă a deveni mamă; alungă durerea sterpăciunii și dezleagă legăturile lipsei mele de prunci, pentru ca ceea ce se va naște să fie rob al tău, bărbat sau femeia, să îl aduc în dar, drept tămâie bine-mirositoare, drept jertfă curată și de mult preț, drept aducere-înainte mult-cinstită, drept locuință dumnezeiască, ca un miel întâi-născut, ca un nou Isaac.
Pe când cei doi se rugau, arătatu-li-sa Înger al Domnului, aducător al veștii îmbucurătoare a nașterii Fecioarei, zicând: „A auzit cel Preaînalt rugăciunea voastră și în scurt timp vei avea o fiică, pe care o vor ferici toate neamurile, aleasă a fi locaș al lui Dumnezeu”. Când Ioachim a auziit vestea cea bună, a coborât din munte cu inima plină de bucurie și fericire. În mod neașteptat, pântecele sterp al Anei a devenit roditor. Iar după ce au trecut nouă luni, a născut pe Pururea-Preacurată Fecioară și Maică a Domnului, Maria, care a devenit șansa mântuirii lumii.
Când vestea îngerului s-a împlinit și s-a născut curata și de Dumnezeu trimisa copilă, din drepții Ioachim și Ana, aceștia și-au împlinit promisiunile lor. A fost văzută atunci Ana cea evlavioasă, cu mare bucurie, spunând Fecioarei: „Cine se aștepta, fiica mea, ca din mine să se nască cea care va fi fericită de toate neamurile? Cine, văzându-te în ale mele brațe, nu-L va slăvi pe Cel care m-a mântuit de sterpăciune și de lipsa de copii? Cine, văzând piept cel până acum uscat, dând lapte, nu-L va lăuda pe Cel ce a făcut să curgă apă din stâncă pentru poporul cel însetat? Dar vino, fiica mea, să mergem la Cel ce mi te-a dăruit; vino, stâlp al vieții celei veșnice; vino, odaie feciorească a Cuvântului, la templul Domnului. Treci în bucuria Domnului, tu cea care ești bucuria și împlinirea lumii. Gustă din a Sa bunătate, pe care, peste puțină vreme, o vei naște drept om. Fericită sunt, căci am devenit mama unei astfel de fiice. Bucurați-vă cu mine, toate semințiile lui Israel, căci după sterpăciunne, am devenit mama acesteia ce va fi maica Celui Preaînalt. Începeți, fecioarelor, purtând făclii, și mergeți înaintea Fecioarei celei de Dumnezeu trimise; lăudati-o, cântați psalmi în însoțirea chitarei, aduceți-i acesteia cântări duhovnniicești; lăudați-o în cântările psalterionului (instrument muzical străvechi cu coarde -n. trad.) cu zece coarde. Părintele David a lăudat-o pe fiica ce vine din a sa seminție, strigând cu voce înaltă cuvinte mari, zicând: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. Că a poftit Împăratul frumuseţea ta”.
Acestea și multe altele asemănătoarea a spus Ana, cea plină de har, cu bucurie, către comoara cea de mult preț a Treimii, conducându-o pe Fecioara de trei ani și Maica Dumnezeului la templul Domnului, și, împreună cu Ioachim, cântând ode de mulțumire, după ce a adunat o mulțime de fecioare ținând lumânări, a ajuns la Sfânta Sfintelor. Acolo, ambii părinți l-au invitat cu bucurie și veselie pe Zaharia, proorocul, preotul, rudă și slujitor al Vechiului Testament, spunând: „Primește pe cea curată, pe cea neîntinată, primește, slujitorule, pe mireasa cea întru totul curată a Cuvântului; primește, proorocule, pe vasul luminii celei neînserate; primește, dreptule, pe carul de foc al Celui Preaînalt; primește, cel ce ești fără de pată, pe vița de vie cea frumoasă, care va aduce rod al vieții veșnice. Trece-o pe aceasta în străfundurile templului Domnului. Adu-o pe aceasta drept jertfă în locul sfințeniei, pe care l-a făcut Domnul drept locuință a Sa. Condu-o în cele mai adânci (părți ale templului – n. trad.) pe cea care se grăbește a primi în pântecele său pe Cel nevăzut. Fericește-o pe aceasta va fi motiv de bucurie pentru toți oamenii. Laud-o pe cea care s-a arătat carte de Dumnezeu scrisă a măreților Sale lucrări. Ia în mâinile tale pe aceasta, care ne-a eliberat de blestemul strămoașei Eva. Adu-i cântări de bucurie, celei ce ne-a unit prin dragostea ei cu Dumnezeu și a desființat vrăjmășia diavolului prin Cel ce l-a născut. Îmbrățișeaz-o pe cea care ne-a smuls din brațele diavolului. Proorocește despre ea, care a împlinit cuvintele proorocilor și făgăduința lui Dumnezeu către Oameni. Pe aceasta, care este masa pâinii Dumnezeiești, vinul dătător de bucurie, hrana care se dă gratuit, porumbelul cel nevinovat, cerul cel însuflețit, maica cea mult lăudată, lampa cea mult luminată, mireasa cea mult cântată, maica cea prealăudată, măslinul cel de Dumnezeu udat, cortul cel sfânt, bucuria lui Dumnnezeu, comoară mult lăudată, norul ploii dumnnezeiești, cetate cinstită, văl al cunoașterii, lampă de Dumnezeu făcută, scara prin care a coborât Creatorul și s-a arătat oamenilor, vasul bunătății, izvorul bunătăților, bogăția cea veșnică, pe Născătoarea de Dumnnezeu cea mult cântată și slăvită.
Pe această să o conduci în Sfânta Sfintelor, să o oferi Împăratului ca dar de mult preț. Pe aceasta să o lauzi ca împărăteasă a creației, îmbrac-o drept un palat al Împăratului, laud-o drept păzitoarea stăruitoare a tuturor fecioarelor. Așeaz-o pe ea în templul cel făcut de mână pe cea care a devenit templu viu al Cuvântului Creator al tuturor.
Cuvânt al Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică – partea II
