Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Vasile Şuşca

Mirabela Busuioc este genul de româncă neaoşă, care te unge la suflet fiindcă şi-l pune pe tavă pe al ei. Bucovineancă “aşa cum scrie la carte”, ea şi-a deschis larg porţile casei sale din Gura Humorului pentru echipa Matricea Românească şi ne-a vorbit despre pasiunea – ieşită la iveală natural – de a crea măşti tradiţionale. Asta, deşi are un magazin din care trăieşte confortabil. “Vreau să las ceva în urma mea, vreau să îmi ţin copiii aproape de tradiție și să nu uite de unde au plecat”, spune Mirabela.

Matricea Românească: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru măști?

Mirabela Busuioc: Îmi place masca în general. Îmi place ideea de mască, și m-am hotărât să încep cu măștile tradiționale. Nu am evoluat și la altceva. Mergând prin târguri cu soțul meu și uitându-mă la alți meșteri populari, am “furat” meseria. Nu m-a învățat nimeni, nu mi-a explicat nimeni cum să fac. Ci pur și simplu am făcut una și, de la acea una, mai multe. Am evoluat de la mască la mască.

Matricea Românească: Părinții Dvs. au avut vreo preocupare similară?

Mirabela Busuioc: Da, mama mea cosea goblenuri. Am acasă foarte multe cusute, cred că 100 – deși nu se mai poartă în ziua de azi. Poate și de aici s-a născut pasiunea mea pentru cusut, pasiunea de a ține acul în mână.

Matricea Românească: Credeți că această creativitate a românilor este nativă?

Mirabela Busuioc: Bineînțeles! Dacă vrei, se poate. Dar trebuie să vrei. Ideile îți vin pe parcurs, lucrând. Dacă nu lucrezi, nu ai de unde să îți vină idei. De la mască la mască evoluez, gândindu-mă oare cum aș face? Cum ar trebui pus? Și combin culorile. Combinația de culori contează foarte mult.

Dacă vrei, se poate. Dar trebuie să vrei. Ideile îți vin pe parcurs, lucrând. Dacă nu lucrezi, nu ai de unde să îți vină idei

Matricea Românească: Interviul pe care i l-am luat domnului Vasile Șușca din Maramureș a trezit mult interes. Dvs. cum vă raportați la mască? Prin ce se remarcă, ce ar fi particular pentru măștile pe care le creaţi?

Mirabela Busuioc: Este un stil personal. Eu pur şi simplu am început să fac măști. Nu îl cunoșteam – şi nici nu îl cunosc personal – pe domnul Vasile Șușca, ci doar de pe internet. Suntem prieteni pe Facebook. I-am arătat creațiile mele în momentul în care ne-am cunoscut „virtual”.

Matricea Românească: Cum a reacționat?

Mirabela Busuioc: A fost foarte încântat, m-a felicitat și m-a îndemnat să continuu. Ca mulți alți meșteri care m-au încurajat la rândul lor. Familia a fost, însă, prima care m-a îndemnat.

Prolifică: Neofita Mirabela Busuioc şi-a umplut peretele bucătăriei cu măşti tradiţionale, încă o dovadă că românii au geniu creativ

Prolifică: Neofita Mirabela Busuioc şi-a umplut peretele bucătăriei cu măşti tradiţionale, încă o dovadă că românii au geniu creativ

Matricea Românească: Îmi spuneați că, momentan, nu câștigați foarte mulți bani din vânzarea măștilor.

Mirabela Busuioc: Nu, pentru că nici nu vreau să câştig! Am altă afacere…

Matricea Românească: Ce vă face, atunci, să creaţi măşti tradiţionale?

Mirabela Busuioc: Îmi place ideea de a crea și de a-mi ocupa timpul cu un lucru frumos, decât să fac altceva. De exemplu, stat la povești cu vecinele, sau alte lucruri.

Nu mi-am propus să câştig din măşti. Am altă afacere. Fac asta pentru sufletul meu şi al cunoscuţilor, pentru România

Matricea Românească: Purtaţi-ne prin procesul de creaţie a unei măşti.

Mirabela Busuioc: Încep de la pălărie. Îmi aleg pălăria, îmi aleg materialul, materialul vine cusut pe pălărie, după care îmi cos ochii, gura… Nasul îl cos direct pe material, și încep a pune lâna – albă, neagră, fumurie, cum găsesc.

Matricea Românească: Ce materiale folosiți?

Mirabela Busuioc: Lână, în mare parte. Stofă – pălăria este tot dintr-o stofă, mai groasă. Mai folosesc, la dinți, fasole – sau mai pun bucățele de pielicele. Le decupez forma dinților și cos. Nu în ultimul rând, ață.

Matricea Românească: Cum au reacționat cei care v-au văzut măştile?

Mirabela Busuioc: Foarte bine. Am fost și la Festivalul “Hora Bucovinei”. Au fost foarte încântați. E altceva, în comparație cu celelalte măști din zonă.

Matricea Românească: Am observat că aproape toate au, ataşat, tricolorul.

Mirabela Busuioc: În mare parte, da.

Matricea Românească: De ce ați simțit nevoia să-l puneți acolo?

Mirabela Busuioc: Pentru că sunt româncă, în primul rând. Să promovăm România.

Am ataşat tricolorul măştilor mele, pentru că sunt româncă şi vreau să promovez Gura Humorului, Bucovina, România

Matricea Românească: Majoritatea măștilor sunt masculine, dar se observă și câteva feminine. De ce mai puține femei decât bărbați?

Mirabela Busuioc: Pentru că se cer mai mult măștile masculine. Cele ce reprezintă băbuțe au căutare rar, doar la ansambluri – dansul babelor. Cum spuneam, se cer în special cele masculine. Sunt și mai aspectuoase.

Matricea Românească: L-ați implicat și pe băiețelul Dvs.

Mirabela Busuioc: Da. Încerc să-i aduc aproape, și să-i țin aproape, pe copiii mei de tradiție, să nu uite de unde au plecat. Dar și să facă ceva pe viitor – ceva frumos, constructiv, de-al nostru, autentic.

Matricea Românească: Din ce se mai trăiește în ziua de astăzi în Gura Humorului? Se poate trăi din meșteșug?

Mirabela Busuioc: Da, bineînțeles. Se poate trăi, dacă vrei. Cei care au început demult o fac. Sunt meșteri care cos ii autentice, opincari, domnul Zofotă cu pirogravarea oaselor și ce mai are el de vânătoare… Lumea caută și cumpără. Ei, în general, sunt pensionari. Le place, e o meserie pentru bătrânețe.

Un moş înrămat, în casa Mirabelei Busuioc, meşter popular din Gura Humorului, Bucovina

Un moş înrămat, în casa Mirabelei Busuioc, meşter popular din Gura Humorului, Bucovina

Matricea Românească: Mi-ați spus că lucrați măștile împreună cu soțul Dvs. și că, inițial, a fost surprins de idee.

Mirabela Busuioc: Da, a fost mirat, pentru că el nu credea în potențialul meu. Era puțin sceptic, de fapt. Zice: „O las în pace, să văd ce face!” După care, a observat: „Da, iată că sunt mult mai frumoase față de ceea ce am văzut în zonă!”

Matricea Românească: Și iată că, acum, lucrați împreună.

Mirabela Busuioc: Aşa este. Mă ajută cu lâna, cu curățatul, cusutul, cu ce poate el.

Încerc să-i aduc aproape, și să-i țin aproape, pe copiii mei de tradiție, să nu uite de unde au plecat. Dar și să facă ceva pe viitor – ceva frumos, constructiv, de-al nostru, autentic

Matricea Românească: Ideea de a încadra aceste măşti tradiţionale în rame vă aparține?

Mirabela Busuioc: Da, este a mea. Am plecat de la ideea de ramă pe sfoară, deși mi s-a părut mai «tradițional», după care am zis să încerc și pe rame, să văd cum vine. Ramele sunt date cu ulei de in. Mie îmi plac, îmi sunt dragi. Consider că sunt altceva.

Matricea Românească: S-ar părea că vă place să le accesorizați, pentru că observ şi o mască cu pipă.

Mirabela Busuioc: Este adevărat. În special, măștile cu pipă mă cam reprezintă. Cineva mi-a spus că ar fi un kitsch, pentru că pipa e un plastic, totuși. Nu e făcută manual. Însă am crezut în ideea mea și văd altceva în pipa respectivă.

Matricea Românească: Pentru că la anul vom sărbători Centenarul Marii Uniri, vă gândiți la niște măști speciale dedicate evenimentului?

Mirabela Busuioc: Cu siguranță. Am în jur de opt luni de zile de când am intrat în această horă – și voi evolua de la lună la lună. Acum, am început cu niște păpușele. Pe viitor, nu știu cu ce o să vă mai surprind.

Măşti tradiţionale bucovinene, în „semnătura” Mirabelei Busuioc din Gura Humorului

Matricea Românească: De unde vă luați inspirația?

Mirabela Busuioc: Eu, când am pălăria, văd și masca: cam cum ar trebui făcută, cum mi-ar plăcea mie să o realizez. Mă mai uit și pe internet, prin târguri, pe la unul, pe la altul, și aleg ce-i mai bun, apoi o creez pe a mea proprie.

Eu am în jur de opt luni de zile de când am intrat în această horă – și voi evolua de la lună la lună

Matricea Românească: Aveți vreo mască mai dragă, în afară de prima pe care ați creat-o?

Mirabela Busuioc: Toate îmi sunt dragi. Nu pot să spun că îmi place una în mod deosebit, pentru că fiecare are farmecul ei, și la fiecare am muncit destul de mult și m-am implicat ca să iasă așa cum mi-a plăcut mie în momentul acela. Căci astăzi am o idee, dar mâine poate o văd un pic altfel, fac altceva.

Matricea Românească: De unde obțineți lâna?

Mirabela Busuioc: De la un alt meșter popular, domnul Nicu Zaharia, de la Ostra. El mă mai ajută cu lână. Mai am niște prieteni la Vama, care au oi şi îmi tund şi îmi spală lâna. Iar materialele, le obţin de la mine din magazin – ce nu se vinde, reciclez. Sau, dacă îmi trebuie neapărat, pentru ochi, culoarea verde, păi eu stric acea bluză, că eu trebuie să fac ochii verzi la mască! Nu se pune problema.

Mirabela Busuioc, o româncă inspirată: "Nu m-a învățat nimeni, nu mi-a explicat nimeni cum să fac. Ci pur și simplu am făcut o mască și, de la acea una, mai multe"

Mirabela Busuioc, o româncă inspirată: „Nu m-a învățat nimeni, nu mi-a explicat nimeni cum să fac. Ci pur și simplu am făcut o mască și, de la acea una, mai multe”

Matricea Românească: Cât de mult contează pentru cei din Gura Humorului meşteşugul pe care îl practicaţi?

Mirabela Busuioc: Cei mai mulţi sunt încântați, pentru că eu reprezint Gura Humorului, Bucovina și România. O bună parte dintre măşti le lucrez și în magazin, la locul de muncă. Ei intră, ies, mă aplaudă: „Vai, e super! E frumos! E OK! Să vedem când e gata! Să o pui pe Facebook!” Primesc foarte multe like-uri, aprecieri pe Facebook. Lumea primește bine ideea de mască, de creaţie.

Matricea Românească: V-ați gândit să vă faceți un magazin fizic cu măștile?

Mirabela Busuioc: Am în plan, pe viitor. Astă-iarnă, am pus în magazinul meu toate măștile. Cei care au intrat au putut să le vizioneze. Nu le-am vândut, le-am pus doar pentru vizionare.

Matricea Românească: Ați primit întrebarea dacă le vindeți?

Mirabela Busuioc: Da, dar nu am vândut, pentru că am zis să ajung la un număr consistent, după care…

Matricea Românească: Vă e greu să vă despărțiți de ele?

Mirabela Busuioc: Da, îmi pare rău să vând o mască, drept să vă spun. Am fost acum (în luna mai, n.r.) la “Hora Bucovinei” și îmi pare bine că n-am vândut nici una. Am zis: „Lasă, mai încolo. Când o să am 50-100-150”. Deocamdată, sunt la început. Am donat prietenilor dragi, cunoștințelor, atât tablouri, cât și măști.

Culoare, puritate, hărnicie, optimism: "atelierul" casnic al Mirabelei Busuioc din Gura Humorului, Bucovina, este expresia spiritului românesc în cea mai frumoasă formă a lui

Culoare, puritate, hărnicie, optimism: „atelierul” casnic al Mirabelei Busuioc din Gura Humorului, Bucovina, este expresia spiritului românesc în cea mai frumoasă formă a lui

Matricea Românească: Pentru viitorul apropiat, la ce lucrați?

Mirabela Busuioc: La păpușele tradiționale. Le fac din rolă de carton, este o rolă pe care vine un placaj lipit. Adaug materialul cusut, hăinuțele, și cos mărgele pe material, ca rezultatul să fie cât mai autentic.

Dacă îmi trebuie neapărat, pentru ochi, culoarea verde, păi eu stric acea bluză, că eu trebuie să fac ochii verzi la mască!

Matricea Românească: Ne explicaţi că facerea unei măşti vă ia cam trei zile. Dar a unei păpuşi?

Mirabela Busuioc: O fac în jumătate de zi. O pereche – moș și babă – o realizez într-o zi.

Matricea Românească: De ce credeți că masca a dăinuit și a intrat în folclorul românesc?

Mirabela Busuioc: Pentru că masca se folosește la obiceiurile de iarnă, în primul rând. De Crăciun, de Revelion, merg urătorii, se fac partii (grupuri de oameni, n.r.), toți sunt mascați, toți caută să poarte măşti cât mai deocheate, cât mai frumoase, să iasă în evidență: cea mai frumoasă partie, cel mai frumos colindător. Poate și de asta.

Matricea Românească: Se fac concursuri la sfârșit de sărbătoare, pentru a-l desemna pe cel care a avut cea mai frumoasă mască?

Mirabela Busuioc: Nu se face, propriu-zis, concurs de măști. Dar, în comunitate, vorbim între noi: ”A lu’ cutare a fost cea mai frumoasă”.

Matricea Românească: Și se ține minte.  E un motiv de mândrie.

Mirabela Busuioc: Da, e un motiv de mândrie pentru cei care le-au purtat.

Măștile mele se pot purta, dar pot fi şi expuse într-o casă, într-o pensiune rustică

Matricea Românească: Vă vedeți creând măşti pe termen lung?

Mirabela Busuioc: Da, de ce nu? V-am spus, vreau să evoluez. Măștile mele se pot purta, dar pot fi şi expuse într-o casă, într-o pensiune rustică. Masca nu e doar de purtat pentru urător. Are mai multe întrebuinţări.

Matricea Românească: Nu vă e frică de birocrație?

Mirabela Busuioc: Nu. Nu-mi este frică de nimic și de nimeni. Pentru că eu muncesc eu la ele și, atât timp cât ies din casa mea şi le fac, eu sunt deja meșter popular. Deci, dacă le comercializez, o fac la târguri, nu le bag la mine în magazin. Așa, mi-ar trebui un certificat de producător.

Matricea Românească: Aveți un mesaj pentru cei care citesc revista culturală online Matricea Românească?

Mirabela Busuioc: Dacă le place să facă ceva, să o facă! Să încerce, pentru că… niciodată să nu spui niciodată!

Mai multe detalii despre activitatea Mirabelei puteţi afla pe pagina sa de Facebook, Să dăm culoare măştilor bucovinene

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:


Vasile Şuşca, un cu totul special creator de măşti din Săcel, Maramureş, e unul dintre acei oameni-busolă, care, atunci când îţi trec calea, îţi arată şi direcţia bună. O discuţie cu românul care ne demască şi ne descoperă adevărata faţă, chiar şi atunci când, cuceriţi, îi luăm măştile şi i le agăţăm în cui.

Am ajuns la Vasile Şuşca pe un frig teribil. Era iarnă, o iarnă cruntă acolo, la Săcel, în Valea Izei, colţ de Dacie liberă, unde ursul e frate cu românul. Doar Providenţa a vrut să-l găsim, pentru că altfel, rătăciţi şi parcaţi cu maşina exact în poarta domniei sale, n-am fi aflat niciodată că suntem la un metru de aur. Dumnezeu a vrut altceva, şi ni l-a descoperit.

Vasile Şuşca e o poezie de om. E – cu toate ciudăţeniile sale, aşa cum ar putea fi interpretate licenţele în gândire pe care şi le ia – un bărbat mai adevărat decât toţi pe care i-am cunoscut până acum, subsemnatul şi încă doi-trei cunoscuţi excluşi. Când l-am întrebat câţi ani are, mi-a răspuns, ca un Creangă redivivus, “Nu mai am nici unul. S-or dus tăţi!”. Are umor, dar şi francheţe: “Maramureșenii, dacă au ceva de spus, îţi spun verde-n buză: «Dom‘le, nu-mi place de fotografia ta, și gata! Ai înțeles?» Eu sunt limbut, sunt ăla care gândeşte cu voce tare.”

Halloween-ul este cultul diavolesc. Totul e comercial. E o făcătură. America e o ţară de împrumut. Ce istorie au americanii, în jur de 300 de ani?

Ca mulţi meşteri înzestraţi, polivalenţi (cochetează şi cu muzica şi pictura), pe care i-am întâlnit prin ţară, Vasile Şuşca mărturiseşte că “nu m-a învățat nimeni. Eu am lucrat o perioadă croitorie, blănărie, cojocărie, și îmi rămâneau tot felul de capete. Era perioada când se făceau dormeze cu arcuri. Eu am adunat capetele acelea, cu intenția de a-mi face dormeze cu lână, în loc de talaje și câte se băgau. (…) Ion Ardeleanu-Pruncu, fostul director al Școlii Populare de Artă din Sighetu Marmației, m-a sfătuit să fac altceva decât făceam pe atunci – icoane pe lemn, pe sticlă, tablouri: «Domnule Șușca, sunt foarte încântat. Aveți mână deosebită, dar e plină lumea de pictori, de sculptori»”.

Aşa a ajuns să facă măşti – “măşti de Viflaim, cum îs la noi, în Maramureş. La noi este un teatru popular. Din 20 și ceva de personaje, e o singură femeie, care reprezintă Fecioara. În rest sunt magii, şi toţi aceia din povestea cu Iisus, cu Irod, cu uciderea pruncilor…

Vasile Şuşca din Săcel, Maramureş: "Eu sunt limbut, sunt ăla care gândeşte cu voce tare"

Vasile Şuşca din Săcel, Maramureş: „Eu sunt limbut, sunt ăla care gândeşte cu voce tare”

Masca e o chestiune păgână, precreștină. Aici s-o aflat să se adune precreştinismul, cultul păgân, cu cultura creștină, ortodoxia. După uciderea pruncilor, Irod îi condamnat și trimis în Iad. Atunci intră în scenă ăștia cu coarne, cu măşti. Au coarne, au alura asta draconică”.

Zis şi făcut: s-a apucat să realizeze măşti, pe care Ardeleanu-Pruncu i le-a valorificat la un chioşc de lângă Şcoala Populară. “Destul o fost până am început, că dup-aia am făcut multe măști. Și le am împrăștiate peste tot în lume.”

Chiar dacă nimeni nu e profet în ţara lui, priceperea lui Şuşca nu i-a lăsat insensibili nici pe vecini: “M-a sunat preotul din Ieud, să mă întrebe dacă îi fac şi lui măşti. «Domnule», zic, «eu am făcut măști pentru tot felul de oameni, dar să fac draci din ăștia la popi, n-am făcut!» Zice, «Domnule Șușca, pentru aia v-am sunat, mă primiți?» «Te primesc, dom‘le, doar nu-s ministru!».

Mă laud că am colaborat cu Tony Gatlif, cel care a făcut filmele „Gadjo Dilo” şi „Transylvania”. Mie mi s-o părut un film fain. Am făcut pentru el toate măștile din film

Dacă măşti pentru preoţi se mai fac, măştile feminine, spune meşterul, sunt inexistente în tradiţia maramureşeană. “La noi în Maramureș, sincer, demoni feminini n-am văzut. Erau moș și babă, sau erau hâzii, travestiți. Dar măşti draconice n-am văzut la femei.”

A realizat prima sa mască încă din şcoala generală, inspirat de tradiţiile locului. “De Sărbători, pe ulițele Maramureșului, cam peste tot – dacă nu în fiecare localitate, în a doua sau a treia măcar, şi e un lucru bun care încă se mai păstrează – o să vedeți cetele de colindători și de mascați. Avem multe similitudini și cu alte țări. Undeva în Bavaria sunt mascați, la fel, cu coarne. În nordul Italiei, iar, am văzut mascaţi în zona aceea montană, de nord, vecină cu Austria. Ei au măști asemănătoare cu ale noastre, și acolo am avut și eu expoziții – în Belluno, Treviso, Solarolo. Am văzut obiceiuri cu mascați. Încornorați sunt cam peste tot. Este un cult al măștilor.”

Mască maramureşeană. "Încornoraţi sunt cam peste tot", spune Vasile Şuşca

Mască maramureşeană. „Încornoraţi sunt cam peste tot”, spune Vasile Şuşca

Din Maramureş până la Rio, trecând prin carnavalele Veneţiei, de ce ne fascinează masca? “Doctorul în măşti” Şuşca explică: “Masca e un paravan după care se ascunde tăt omul – ori mai bun, ori mai puțin bun. Or fost multe obiceiuri cu măşti la noi. Masca a fost, înainte-vreme, inclusă într-un obicei de alungare a duhurilor de pe pășune, primăvara. Obicei care s-o pierdut. Erau, tot în perioada de iarnă, feciorii mai timizi care, la șezători, nu se apropiau de câte o fătucă – numai când își lua masca pe față, tânărul se apropia de ea și începea a o pipăi pe dedesubturi. Ştiţi Dvs. la ce mă refer, cu pipăitul. Îi băga mâna pe sub sumnă (fustă, n.r.). Numai când avea mască, pentru că în rest, era un docil și un retras… Sub mască, oricare om deja e altul. E plin de curaj”.

Se mai fac măști în partea Moldovei. Suntem mai mulţi. Până în mai anul trecut, aici eram numai eu. Acum mă bucur că mai este un băiet prin Baia Mare, și s-o mai apucat un domn din Vad. Nu sunt invidios, e largă lumea, încăpem toți

În Maramureş, ţine să ne reamintească Şuşca, măştile au jucat un rol istoric: la 1717, tătarii care au invadat locurile s-au trezit, potrivit legendei, întâmpinaţi de mascaţi, pierzând bătălia. Evenimentul este marcat de un monument ridicat la Cavnic, denumit chiar “Piatra Tătarilor”. “În istoricul cu tătarii, zice-se că or ieșit în fața lor îmbrăcați așa și, de la marele zgomot produs de clopotele de tablă puse în cruciş sau pe lângă brâu, tătarii n-o mai putut stăpâni caii. S-or speriat caii și atunci s-or retras fără nicio problemă de bătaie”.

Un om care te lasă mască

Originalitatea măştilor sale, crede Vasile Şuşca, nu ţine de domeniul academic, cât de domeniul imaginaţiei. El însuşi se fereşte de termenul – stereotip – «tradiţional»: “Am fost de multe ori contestat că nu ar fi masca originală. Cine o stabilit că e originală? E originală că o fac eu. I-am adus un plus artistic, deoarece cochetez și cu alte arte, i-am dat o personalitate. Eu nu am copiat nici o mască de undeva de prin părțile Moldovei. Acolo măștile se fac diferite: cu nasul roșu, cu mai multe cârpe adunate. La mine, măştile au altă alură. Nu sunt copiate după alte măști.

Sunt măşti cu personalitate. De asta, probabil, am avut destul de mare succes ori pe unde am fost cu ele, pe unde le-am dus: și în Berlin, și în Viena, și în Strasbourg, și în Bruxelles, și în Statele Unite, și pe unde or mai fost, că nici eu nu mai știu prin ce colțuri le am împrăștiate. Au avut trecere. Nu pot să spun că se poate trăi din asta, dar mă ajută cât de cât”.

Potrivit meşterului, masca este un paravan, menit să dea îndrăzneală celui care o poartă

Potrivit meşterului, masca este un paravan, menit să dea îndrăzneală celui care o poartă

Când îl întreb cât timp îi ia să creeze o mască, Vasile Şuşca reintră în «modul Creangă», şugubăţ: “Nu durează mult. De când mă apuc – și pân-o termin! Pân-o gat. Depinde de complexitatea măștii. Este și una numai simplă, căreia îi fac numai partea din față, obrăzarul, și la partea din spate, eventual îi pun un elastic. Pentru că omul oricum o pune undeva, într-un colţ, unde vrea să-și aducă aminte că o fost cândva în Maramureș.”

Face măşti doar din materiale naturale, şi e supărat că, în vreme ce ne îmbrăcăm “cu toate plasticurile, nu valorificăm o lână”.

“Vedeți Dvs., e blana de oaie sau de mieluț, sunt blănuri naturale prelucrate. Procedeul de prelucrare e mult mai de durată decât confecționarea în sine a măștii. Pentru că o piele, până ajunge la stadiul să fie prelucrată, trece cam prin 25-30 de ori prin mâini, prin diferite operații de lucru. Multă lume zice: «Păi ce, o piele, nu știu ce…». Dar să ştiţi, chiar dacă materia primă, în sine, nu costă, procesul este laborios. Toată lumea, acum, aruncăm materie primă. E dureros. Eu am încercat să încurajez pe multă lume să nu arunce.

Înainte-vreme, vedeți Dvs., femeile noastre făceau ciorapi la bărbat, iarna, din lână. Acum, cine mai știe? Fătuțele acestea, mai nou, toate sunt cu tableta în mână, dar dacă le dai acul de croșetat să facă un ciorap, un jerseu, o bluză, o vestă la soț, nu știe nimeni. Păcat!

Toate prostiile sintetice le punem pe noi, dar nu valorificăm o lână! Se aruncă, se aprinde, oamenii nu știu cum să scape de ea. Înainte-vreme, vedeți Dvs., femeile, găzdoile cum zicem noi la ţară, făceau ciorapi la bărbat, iarna, din lână. Acum, cine mai știe? Fătuțele acestea, mai nou, toate sunt cu tableta în mână, dar dacă le dai acul de croșetat să facă, nu știe nimeni să facă un ciorap, un jerseu, o bluză, o vestă la soț. Păcat! Se aruncă atâta materie primă! S-ar putea valorifica pieile. Eu am și din vecini. Zice: «Nu vrei?». Zic: «Pune-o acolo!» Multă lume se miră. Şi de n-oi prelucra-o anul ăsta, dar măcar pun sare pe ea și o pun să steie.”

Casa lui Vasile Şuşca, un veritabil muzeu al ciudăţeniilor

Casa lui Vasile Şuşca, un veritabil muzeu al ciudăţeniilor

Casa în care trăieşte Vasile Şuşca e o dezordine minunată – pe pereţi tronează diverse picturi, printre care o remarcabilă reproducere proprie după “Dimineaţă în pădurea de pini” a rusului Ivan Şişkin. În jur, cât vezi cu ochii, curiozităţi, statuete, măşti. Cele mai de preţ obiecte ale meşterului sunt însă acul, aţa şi degetarul: “Lucrez și la mașină, dar normal, masca se face numai din acul de mână. Am nouă maşini”.

Deşi nu s-a îmbogăţit din măşti, nu concepe să nu ducă tradiţia mai departe, atât cât trăieşte, fiindcă “satisfacţia e mare”. Dovadă stă un colet primit din Israel, ca mulţumire, de la un medic evreu care a absolvit Medicina la Cluj.

Rămânem în ape cosmopolite şi-l întrebăm pe Vasile Şuşca dacă între Halloween-ul american şi măştile româneşti există vreo legătură, precum în cazul italian. Se scutură ca ars: “Niciuna! Halloween-ul este cultul diavolesc. Totul e comercial. E o făcătură. America e o ţară de împrumut. Ce istorie au americanii, în jur de 300 de ani?

„E mistificare multă – la prostime ţine”

Mie nu-mi place decât adevărul gol-goluţ, nu să epatez. Şi eu pot să spun că masca are peste 3000 de ani. Că e prima făcătură pre-creştină. De la omul de Neanderthal – prima oară când s-o ascuns, tot sub o piele s-o ascuns! Sunt multe povești. Dacă unuia i-a trăsnit în cap și a văzut că îi ține figura, s-a perpetuat. E mistificare multă – la prostime ține.”

Un spirit liber: românul Vasile Şuşca

Un spirit liber: românul Vasile Şuşca

Felul în care măştile maramureşene, totuşi păgâne, au fost sintetizate în creştinism rămâne fascinant. Pentru Şuşca, e şi dovada cea mai evidentă a înţelepciunii oamenilor din Maramureş.

“Măştile din zona noastră vin din perioada precreștină, a dacilor liberi. Aici or fost dacii liberi. Apoi, aici nici Colectivul (n.r., colectivizarea comunistă) nu a mers. Sunt mai conservatori oamenii, mai duri. A integra masca în creştinism o fost un lucru bine gândit, de împăcare – doar ce rău îți poate face o mască, decât să fie un paravan, o acoperire? Se împacă bine, mai ales în teatrul popular care este, practic, teatru creștin. Și masca e păgână. Vezi cât de bine or gândit cei dinaintea noastră? «Hai, măi, să împăcăm lucrurile! Dacă îi punem coarne, ce?» «Arată ca dracu‘!» «Păi ce are, că pe Irod, după uciderea pruncilor, doar dracu‘ l-o luat?»

Gândirea țăranului, a omului simplu, s-a adaptat și e plăcută și pentru omul de la țară, și pentru cel de la oraș. Am un prieten foarte bun din copilărie, regizor și actor la Teatrul de Stat din Arad, Ioan Pit Peter și, într-o discuție, i-am sugerat: «N-ar fi bine să puneți la voi teatrul popular, Viflaimul?» Zice: «Ar veni cineva?» «Aveți toate condițiile». Pe vremea aceea, lucram și eu în cultură, ca director de cămin cultural – și nu aveam condițiile pe care le au orașele, cu lumini, cu scene. Iar m-o întrebat: «Ar merge, Vasile?» «Cum să nu meargă?», zic. «Ia încercați, tot așa, păstrând tenta veche și textul rimat, din patru tablouri, foarte plăcut».

S-o făcut deci teatru ca la țară, cu lumini, cu îmbunătățiri, și a avut un success teribil. S-a repetat de câteva zeci de ori. Zic: «Ieșiți cu tătă trupa, costumați, cu măștile draconice, Fecioara, Iosif, păstorii». Au făcut o paradă, și toată lumea era mișcată.”

În fiecare an se poartă la noi acest teatru popular cu măşti, de Viflaim. Nu i se urî nimănui de el, pentru că oricând are o tentă nouă. Lumea vine – ori la familia cutare, ori în curtea preotului sau în curtea casei parohiale – stă pe margine, se uită și e mișcată

Vasile Şuşca, dacul liber, putea să rămână afară, dar n-a făcut-o, pentru că îşi iubeşte sincer ţara. De ce?

“Am umblat destul, am văzut toată Europa şi nu numai. Pentru mine, România e cel mai frumos loc de pe fața pământului. Când aud horele, melodiile noastre, vioara din Maramureș, și sunt în altă parte, nu vă spun ce mișcat sunt. Se ridică părul pe mine, mi se face pielea de găină! Nu se poate să nu-ți placă de locul tău. Numai răuvoitorii, cei care suferă de lucruri care nu se fac. Care pleacă afară şi, după două luni de zile, îşi uită limba, vorbesc cu accent, iau fasolea în gură: «What? Now, so much…»

Opincile strămoşeşti, simbolul cuminţeniei şi al iubirii de ţară

Opincile strămoşeşti, simbolul cuminţeniei şi al iubirii de ţară

Am avut prieteni – și am în toată lumea – oameni pregătiți, cu studii academice, și vorbesc curat limba. Nu îi apucă chestiile astea de cel mai prost gust, să uite cum se vorbeşte: «Am uitat cum se spune la…». Nu se face! Un om inteligent, capabil – şi să nu aibă atâta şcoală! – rămâne curat, rămâne adevărat. Nu se îmbârligă cu tot felul de împrumuturi.”

Un om inteligent, capabil – şi să nu aibă atâta şcoală! – rămâne curat, rămâne adevărat. Nu se îmbârligă cu tot felul de împrumuturi

Împrumuturile culturale au fost boala românului din vremuri imemoriale. Unele au funcţionat, altele nu. Dar Vasile Şuşca, săceleanul care face măşti extraordinare, nu vede cu ochi buni “măştile” de societate, lipsite de funcţie ritualică, cele care falsifică identitatea.

“Vedeţi ce crunt e să împrumuți altceva! Să vii să îţi faci cine ştie ce trăznaie aici, în Maramureş. Eu nu zic, fiecare are gusturile lui. Dar s-or distrus lucrurile adevărate, lucrurile din lemn, gardurile sănătoase. Le vedem foarte rar, în muzeu sau la oameni gospodari care știu ce înseamnă un lucru adevărat. Sunt porți ca la Alcatraz! Nu e lemnul acela – când pui mâna pe el, e cald. Fierul ăla e rece.

Unde vedeți porțile acelea de fier, aşa sunt şi oamenii. Unde vedeţi o poartă din lemn aici în Maramureș, să ştiţi că acolo e o inimă curată, o inimă caldă. Unde-ţi vedea porţile acelea din metal, acolo sunt şi oamenii reci

Ei, unde vedeți porțile acelea de fier, aşa sunt şi oamenii. Unde vedeţi o poartă din lemn aici în Maramureș, unde-ţi vedea gardul acela împletit, să ştiţi că acolo e o inimă curată, o inimă caldă. Unde-ţi vedea porţile acelea din metal, şi numai din tot felul de table, acolo sunt şi oamenii reci!”

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Creatorul de măşti Vasile Şuşca e un moroşan autentic, un dac liber pe care Matricea Românească a avut privilegiul să-l întâlnească la el acasă, în Săcel, acolo unde ne-a predat o lecţie de patriotism şi de luciditate. Interviul complet, în curând pe matricea.ro.

“Mi-am transmis meşteşugul băieţilor mei. Am doi băieți. Le-am transmis, știu să lucreze, dar acum lucrează dincolo. Pentru că și eu, când eram de vârsta lor, pe vremea «răposatului», voiam numai Occidentul. Eh, acuma nu m-aș duce să lucrez, pentru nimic în lume, dincolo! Îs om învățat acasă, cu libertinajul ăsta. Nu mi-ar plăcea să fiu comandat de cineva, să lucrez dincolo, să fie oricâţi bani. Îs conservator, om învățat la țară”, a spus Vasile Şuşca.

Meşterul a mărturisit pentru Matricea Românească faptul că i s-a propus “de n ori” să rămână peste hotare, însă a refuzat de fiecare dată: “Am avut ieșiri, expoziţii în toată Europa, dar nu am lucrat nici un ceas dincolo. Nici n-aș lucra.”

Rugat să explice resortul care l-a tras, mereu, înapoi acasă, urmaşul dacilor liberi a oferit o lămurire originală:

“Domnule, eu am o vorbă care nu e așa de plastică, dar sunt țăran și așa gândesc: «Viermele de hrean degeaba îl bagi în portocală, că piere»! Lasă-l în hrean, că-i mediul lui. Chiar dacă e iute și pute. E mediul lui. El se întinde acolo și se simte bine.

Viermele de hrean degeaba îl bagi în portocală, că piere! Lasă-l în hrean, că-i mediul lui. Chiar dacă e iute și pute. E mediul lui. El se întinde acolo și se simte bine

M-am învățat aici. E aerul bun, sunt locurile acestea minunate în Maramureș. Este ce lucra, și aici! Un leu de la sat, câștigat în locul unde te-ai născut, eu nu-l schimb pe 100 de dincolo! Ești acasă, te scoli când vrei, te culci când vrei, te duci când vrei, vii când vrei. Sunt atâtea lucruri! Cine vrea să lucre, cu dragă inimă, să pună un pic de suflet – se poate trăi și aici.”

“Noi suntem învăţaţi numai să ne hulim ţara”

Artistul a făcut şi o observaţie pertinentă, pe alocuri filosofică, despre climatul de negativitate şi critică neconstructivă, gratuită în care trăiesc foarte mulţi români.

“Noi suntem învățați numai să ne hulim țara, să ne hulim vecinii, să îi hulim pe cei care ne diriguiesc. Mai buni, mai răi, dar ăștia sunt! Că pe ăştia îi alegem – noi suntem vinovați direct. Dacă te duci și îți cumperi un lucru rău, dacă nu iei un obiect sănătos de prima dată, dacă nu iei un papuc bun de prima dată… Iei unul din ăsta made in ştiţi-Dvs.-unde. Domnule, îl plătești mai scump de 10 ori. Ia, o dată, unul și bun! Şi te ţine, domnule! Chiar dacă îl iei mai rar! Dacă iei unul care, a treia zi, se rupe… Îs din ăştia, numai de îmbrăcat morţii, eventual. De dus morţii la groapă, ca să fie noi… Dacă tot luăm fâşăraie din asta.”

Vasile Şuşca: “E moda rupticoşilor. Şi mândra trebuie să fie ruptă, până în părţile ruşinoase”

“Noi suntem învățați cu lucruri ieftine”, a conchis creatorul superbelor măşti expuse pe toate meridianele globului. “Ş-apăi, mai este o vorbă: suntem atât de săraci, că nu ne permitem nici lucruri ieftine.”

El a avut cuvinte pe cât de pline de umor, pe atât de acide la adresa exhibiţionismului promovat de hipsterii autohtoni:

„Îi moda rupticoșilor amu, îi moda asta de tătă lumea trebuie – vezi Doamne, sub masca asta – să aibă blugii rupţi. Eu am umblat cu blugi când au apărut prima dată. Acum vedeţi că e moda asta a «sărăciei», în care totul trebuie să fie rupt.

Şi la drăguţă, la mândră, când o vezi, trebuie toată să fie ruptă, până în părţile ruşinoase. Să i se vadă pudoarea acolo. «Ia uite domnule, ce talent are!» «N-are, decât o bucă goală!»

Pe vremea când purtam primii blugi, îmi aduc aminte că îi frecam cu cărămidă, ca să aibă patina aceea. Ei, vedeţi Dvs., acum trebuie să fie rupt tăt – şi la drăguţă, la mândră, când o vezi, trebuie toată să fie ruptă, până în părţile ruşinoase. Să i se vadă pudoarea acolo: «Ia uite domnule, ce talent are!» «N-are, decât o bucă goală!»”.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Vasile Şuşca



“Dacul liber” Vasile Şuşca: “Eu am o vorbă: «Viermele de hrean degeaba-l bagi în portocală, că piere!» Lasă-l în hrean, că-i mediul lui. Un leu de la sat, câștigat unde te-ai născut, eu nu-l schimb pe 100 de dincolo!”

27 aprilie 2017 |
Creatorul de măşti Vasile Şuşca e un moroşan autentic, un dac liber pe care Matricea Românească a avut privilegiul să-l întâlnească la el acasă, în Săcel, acolo unde ne-a predat o lecţie de patriotism şi de luciditate. Interviul complet, în curând pe...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează