Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

vioara

Un eveniment unic în istoria muzicii din România va avea loc în noiembrie 2024: cele patru viori ale lui George Enescu, clasate în categoria “Tezaur” și păstrate la Muzeul Național “George Enescu” din București, vor fi reunite pe aceeași scenă într-un turneu național.

Turneul îi va avea protagoniști pe patru violoniști de excepție:

  • Gabriel Croitoru – va interpreta pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” (1731), un instrument de o valoare inestimabilă, cu care artistul a susținut deja 12 turnee naționale, urmând să-l finalizeze pe cel de-al 13-lea.
  • Simina Croitoru – va cânta pe vioara Paul Kaul (1931), un instrument realizat special pentru Enescu.
  • Paul Răducanu – va folosi vioara Paul Kaul (1930), un alt exemplar de o calitate excepțională.
  • Mircea Dumitrescu – va interpreta pe vioara fraților Pierre și Hippolyte Silvestre (1835), o opera remarcabilă a lutierilor francezi.

Acestora li se va alătura pianistul Horia Mihail, partenerul de scenă al lui Gabriel Croitoru încă din 2012, în cadrul Turneului Național “Vioara lui Enescu”.

Turneul se va desfășura în mai multe orașe din România, printre care Iași, București, Galați, Deva, Bistrița și Brașov. Publicul va avea ocazia să trăiască o experiență muzicală de neuitat, ascultând sunetele extraordinare ale acestor instrumente care păstrează amintirea marelui maestru. De asemenea, în decembrie 2024, turneul va călători peste hotare, oferind românilor din diaspora șansa de a se bucura de acest eveniment istoric.

 

 

Cele patru viori folosite în acest turneu sunt adevărate comori:

  • Guarneri del Gesù „Catedrala” (1731) – Alegerea preferată a lui Enescu pentru expresivitatea și „mlădierea extraordinară” a sunetului său.
  • Două viori Paul Kaul (1930 și 1931) – Instrumente create de lutierul francez Paul Kaul, cu care Enescu a avut o relație de prietenie și colaborare.
  • Vioara fraților Pierre și Hippolyte Silvestre (1835) – O lucrare remarcabilă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Instrumentele au fost donate statului român de către Maria Cantacuzino Enescu, soția marelui artist, odată cu înființarea Muzeului Național “George Enescu” în 1965.

De-a lungul ultimului deceniu, “Vioara lui Enescu” a ajuns în locuri neașteptate: cămine culturale din sate izolate, săli de sport din licee, marile scene din România și de peste hotare, de la Sala Radio din București la Beijing, Londra, Spania sau Portugalia.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Radio România Actualități, Radio România Cultural, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică din București și a altor parteneri culturali și locali.

Participanții vor avea șansa rară de a asculta instrumentele care au purtat amprenta lui George Enescu, un titan al muzicii secolului XX. O poveste despre pasiune, excelență și moștenire culturală, acest turneu promite să rămână în memoria publicului ca unul dintre cele mai speciale momente din istoria muzicală a României.

Surse foto: georgeenescu.ro, Virgil Oprea (wowiasi.ro)

Muzica a fost acel element din viață, de o familiaritate ieșită din comun, ce l-a însoțit pe violonistul Bogdan Onofrei încă din frageda copilărie. A făcut parte din educație, el chiar găsind în ea un mod de exprimare pe care, în timp, a transformat-o în liantul dintre oameni și artă.

Se perindă în jurul sunetelor, totodată merge la braț cu abilitățile de neegalat. Îndrăzneala cu care abordează orice concert susținut alături de alți artiști, emoția cu care cântă muzica și iubirea pentru creație, artă și frumos sunt elementele care îl formează azi pe tânăr.

Și totuși, nu se abate de la crezul său, acela de a se perfecționa continuu și de a îmbrățișa ineditul. De curând s-a întors din Norvegia, acolo unde a susținut mai multe spectacole în cadrul programului Ro-cultura. Aflăm amănunte despre experiența trăită chiar de la tânărul artist Bogdan Onofrei!

 

 

Bogdan, numele tău s-a asociat de curând cu un recital de muzică clasică susținut în Norvegia, Care este povestea acestei colaborări?

Da, așa este. De fapt, am susținut mai multe concerte în Norvegia alături de alți artiști cu care am colaborat, iar fără aportul lor consistent nu aș fi reușit. Ei sunt Dragoș Cantea, Grace Jee Eun Oh și Răzvan Halici, prieteni buni, cărora doresc să le mulțumesc și pe această cale, alături de Patricia Butucel, președinte Asociația Industrii Creative.

Toată povestea a început în toamna anului trecut, când Dragoș mi-a propus să mă implic într-un proiect de care aflase și el în perioada respectivă. Este vorba de programul Ro-Cultura susținut prin granturile SEE care finanțează rezidențele artistice în vederea colaborării între artiștii din România și Statele Donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein).

 

Sub ce formă s-a desfășurat?

S-a desfășurat sub forma unei rezidențe artistice unde am susținut o serie de concerte, prin care am reprezentat Asociația Industrii Creative. Proiectul pentru care am aplicat împreună cu Dragoș se numește Folk Encounters, a Norwegian-Romanian Pitoresque Fantasy. Obiectivul a fost realizarea unor concerte prin care să pot reliefa auditorilor valorile comune între Norvegia și România în domeniul muzicii cu caracter serios, și nu numai. Spre exemplu, anumite influențe folclorice, prezența programatismului, diferite tehnici componistice și interpretative între muzica de factură academică Românească și cea Norvegiană.

 

Ai cucerit publicul de talie internațională. Ai fost protagonistul unei manifestări culturale, acolo unde ai interpretat piese  ale compozitorilor români, cât și norvegieni. Ce sentimente ai purtat atunci?

Nu pot spune că publicul a fost foarte divers în concertele cu Grace, întrucât acestea au avut loc într-o perioadă în care populația din Norvegia abia se întorcea din concediu, iar turiștii erau prezenți mai mult la Roseslottet, un muzeu în aer liber, unde am susținut o serie de concerte alături de Răzvan. Cu toate acestea, am putut simți efervescența și energia publicului la fiecare final de concert.

 

Ce sentimente mai porți încă?

Reacția publicului după fiecare piesă interpretată și bucuria de pe chipurile auditorilor a fost de-a dreptul copleșitoare. Deși a fost obositoare perioada rezidenței artistice, în urma concertelor susținute simt ca mi-am reîncărcat un pic bateriile cu energia oferită de public.

 

Despre colaborarea cu partenera ta de scenă ce-mi poți mărturisi?

Inițial trebuia să cânt împreună cu Dragoș, însă au intervenit anumite probleme personale la el și mi-a propus să cânt cu Grace. Este o pianista minunată și o persoană de o bunătate și empatie ieșită din comun. Ea e de origine din Coreea de Sud, dar s-a stabilit în Norvegia de mai bine de 6 ani, lucru favorabil colaborării noastre în raport cu cerințele impuse de proiectul Ro-Cultura. Relația noastră artistică a fost foarte simplă (într-un sens bun) și naturală, iar omogenitatea dintre noi ca și instrumentiști s-a realizat într-un interval de timp relativ scurt, fiind remarcată și de către public. Îmi aduc aminte de surprinderea de pe chipul unei doamne când a aflat că noi am susținut abia primul concert împreună pe data de 13 august, ea fiind ferm convinsă ca avem la activ zeci de prestații artistice în această formulă de duo.

 

 

Spirit tânăr, plin de vitalitate, entuziast, unul care a îmbrățișat talentul în această viață. Totuși, în artă,  talentul se îmbină armonios cu munca continuă. Cât te-ai pregătit pentru această experiență? În ce a constat pregătirea?

Nu pot spune că am vreun merit asupra talentului oricât de mic e el, întrucât acesta provine de la Dumnezeu. Datoria noastră, indiferent dacă suntem artiști sau nu, este să înmulțim ceea ce El ne oferă. Personal, sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit de la divinitate și consider că una dintre cele mai importante responsabilități ale mele este de a oferi mai departe ceea ce am învățat, prin diferite forme: artistice și pedagogice.

Pentru toate experiențele de care avem parte, ne pregătim o viață întreagă. De ce? Pentru ca ele apar ca niște oportunități. Dacă ești suficient de pregătit, te poți bucura de o anumită experiență, dacă nu, cel mai probabil vei rata acea experiență, însă va fi generată automat alta în loc ei, care îți va oferi șansa învățării.

În ceea ce privește pregătirea repertoriului pentru concertele din Norvegia, aceasta a început din primăvară, întrucât multe dintre lucrările muzicale nu au mai fost abordate în trecut nici de către mine și nici de către Grace.

 

Ai reprezentat spațiul cultural din care provii. Simți, poate, prin acest proiect că  ai putut oferi speranță tinerilor artiști arătându-le că muzica lor, ce poartă amprenta etosului românesc, își are loc în circuitul internațional?

A oferi speranță celorlalți este prea mult spus. Cu siguranță sunt persoane care au o influență mai mare asupra tinerilor, prin natura personalității lor remarcante. Aici aș putea menționa pe Prof. univ. dr. Elena Ovănescu, profesoara mea de vioară, Prof. univ. dr. Laura Vasiliu, îndrumătoarea de doctorat, iar lista exemplelor inspiratoare și demne de urmat poate continua. Cât despre promovarea muzicii românești în spațiul internațional, aportul meu nu este la fel de consistent precum al marilor muzicieni din diaspora. Sincer să fiu, scopul meu a fost altul prin realizarea acestui proiect, acela de a pune în lumină valorile comune din domeniul muzicii cu caracter serios ale celor două țări și de a aduce un strop de bucurie și entuziasm celor care au putut fi prezenți la concerte. Din punctul meu de vedere, cu toată modestia, simt că obiectivul a fost atins, iar reacțiile celor din jur confirmă acest lucru.

 

Norvegia cum ți s-a părut? Știu că este atractivă, dar este un motiv bun pentru care își atrage artiști buni?

Norvegia, deși este o țară mai dezvoltată din multe puncte de vedere față de alte mari centre culturale artistice din Europa, trece printr-un proces evolutiv admirabil. Poate va părea rudimentară următoarea afirmație, dar Norvegia nu are o tradiție cultural-artistică la fel de mare comparativ cu alte țări, precum Italia, Franța, Germania, Austria etc., însă depune eforturi fantastice pentru culturalizarea celor care locuiesc acolo. Ei știu să își promoveze valorile și expun arta, cu toate esteticile ei, prin diferite forme și în orice circumstanțe. Cât am stat în Oslo, am remarcat faptul că ei au multe muzee în aer liber, extrapolează arta contemporană și expun sculpturi ale artiștilor locali în aproape orice zonă a orașului. Oamenii sunt expuși la artă peste tot, în stațiile de metrou, la colț de stradă, în spații comerciale și în multe alte locuri unde te aștepți mai puțin, spre exemplu, în toalete.

Norvegia este un punct atractiv pentru artiști, însă trebuie să fii elitist pentru a reuși să te stabilești acolo. Statistic, Norvegia se numără printre țările din Europa cu cei mai puțini imigranți care reușesc să se stabilească acolo definitiv. Acest lucru se datorează faptului că țara are o economie foarte dezvoltată care oferă sustenabilitate și beneficii locuitorilor ei, nu și celor care imigrează.

 

De cât timp te poartă vioara pe scene ale orașelor din Europa? Din ce cunosc, nu ești la prima experiență peste granițele țării noastre.

Primele experiențe provin din ultimii ani de facultate, când am avut oportunitatea să fac parte din Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a UNAGE, care a susținut concerte în Italia, Bulgaria și Republica Moldova. Apoi au mai fost colaborări cu filarmonica din Bacău, care a susținut turnee în Italia, Elveția și China, colaborări cu Ansamblul „Doina Carpaților” de la CSS Iași, având spectacole în Franța și Spania, iar lista poate continua.

 

Reprezinți generația tânără de artiști. Muzica este în ADN-ul tău. Încurajezi tinerii care ajung la statura de muzicieni maturi să rămână mentori în țara noastră sau să curteze altă țară?

Nu îmi permit să ofer sfaturi nimănui, fiecare face ceea ce crede că e mai bine pentru el și ceea ce îi aduce fericire, împlinire. Eu sunt de părere că noi, tinerii, trebuie să experimentăm, să fim curioși, să descoperim, să învățăm de la alții care fac lucrurile mai bine decât noi, ca în final să putem dărui mai departe ceea ce avem noi mai bun. Într-adevăr, de multe ori simțim că cei care sunt la conducerea țării nu oferă tinerilor, și nu numai, speranța unui viitor mai bun, foarte mulți confruntându-se cu multiple neajunsuri. Unii care aleg să plece pe alte meleaguri, într-un final se întorc măcar pentru intervale scurte de timp, pentru că simt nevoia să dăruiască din ceea ce au aprofundat ei prin locurile unde au activat. Oare care ar fi evoluția noastră ca națiune dacă toți cei care sunt capabili și elitiști vor pleca fără să se mai întoarcă?

 

 

Ce ai vrea să știe lumea atunci când aude numele tău?

Profesoara mea de vioară din facultate are o vorbă pe care doresc că o împărtășesc mai departe: „Dincolo de a fi artiști, trebuie să fim oameni.”. Mi-ar plăcea să rămân în memoria celor pe care îi întâlnesc așa cum sunt în memoria mea toți cei care m-au inspirat și mă inspiră în continuare.

 

Este instrumentul la care cânți un mijloc de expresie a universului interior uman?

Cred că muzica, în general, este o formă de expresie a universului interior uman. Această întrebare poate genera o discuție filosofică fără sfârșit, însă eu voi fi mai pragmatic și succint. Dacă e să ne referim la vioară sau violă în raport cu celelalte instrumente, pot spune că cele două instrumente oferă un mijloc de expresie particular, prin prisma timbralității lor și prin simplul fapt că acestea sunt mai aproape de corpul nostru în timpul actului artistic, mai mult decât oricare alt instrument. Este mult mai ușor pentru cei care cântă la aceste instrumente, sprijinite pe umăr, deci aproape de inimă, să ofere auditorilor muzică din suflet pentru suflet.

 

 

Marți, 22 noiembrie 2022, ora 19:00, în sala de concerte a Muzeului Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111, București), va avea loc cel de-al treilea eveniment din cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional Propatria.

 

Concertul „Romanticismul lui Schumann și Porumbescu”, susținut de violonistul Constantin BESCHIERU (Republica Moldova/România/Italia) și pianistul Filippo TENISCI (Italia), este organizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă al României și Institutul Cultural Român din București, în parteneriat cu Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada Republicii Moldova în România, Institutul Italian de Cultură din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hub Art Agency din Focșani și Asociația ProContemporania din București. Pentru informații și rezervări: [email protected] și [email protected]

***

Informații despre artiști:

Constantin Beschieru, violonist. S-a născut la Chișinău, în Republica Moldova, unde a început studiul viorii la vârsta de șase ani, la Școala de muzică „C. Porumbescu” din capitală; pe parcursul studiilor muzicale, a fost selecționat pentru diverse cursuri de măiestrie și concursuri, atât autohtone, cât și în străinătate (România, Rusia, Germania etc.). După diploma obținută cu notă maximă în Republica Moldova, urmează studiile Conservatorului de muzică „B. Marcello” din Veneția unde obține Licența în 2004 și Diploma de Master în 2008. În timpul studiilor a câștigat mai multe selecții pentru tineri concertiști, concertând atât ca solist cu orchestra Teatro La Fenice, interpretând concertul K 216 pentru vioară și orchestră de W. A. Mozart (2004), cât și ca prim-violonist în Orchestra Conservatorului Regional din Veneto. Câștigător al premiului I la Concursul „Premio Francesco Geminiani” din Verona (2004), al premiului I la Concursul „Cel mai bun absolvent din Veneto – 2004” (2005), al premiului I absolut la Concursul Internațional „E. Coca” (1999), al premiului II la Concursul „G. Rospigliosi” – secțiunea Duo (2005), premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră „G. Rospigliosi” – secțiunea Cvartet (2006) și premiul II la Concursul Internațional „Marco Fiorindo” (Torino) (2006) cu Ludus Quartett.  În anul 2005, în timpul studiilor de perfecționare în SUA, desfășoară o intensă activitate ca solist, în ansambluri camerale și în calitate de prim violonist în orchestra Universității de Muzică din Texas (Houston). Ocupă funcția permanentă de concertmaestru în cadrul orchestrei I Virtuosi Italiani, cu care cântă și ca solist; ocazional, deține rolul de concertmaestru în cadrul orchestrei Mitteleuropa FVG și în cadrul orchestrei regionale Filarmonia Veneta „G. F. Malipiero”, etc. S-a specializat cu următorii maeștri: Cornelia Bronzetti, Kenneth Goldsmith, Andrzej Grabiec, Lucie Robert, Vagram Saradjian, Uri Pianka, Emanuel Borok, S. Accardo, P. Vernikov, I. Grubert, P. Berman și alții. În prezent, deține postul permanent de prim-violonist in cadrul Orchestrei Sinfonice Nazionale della Rai și, ocazional, rolul de prim-violonist la Fondazione Teatro Lirico G. Verdi din Trieste.

 

Filippo Tenisci, pianist. Trei puncte necoliniare determină un plan. Aceasta este una dintre cele mai importante teoreme ale geometriei în spațiu. Fiecare plan, este o nouă formă de viață, iar pianistul, așezat în fața unui pian, urmând notele unei piese, reușește, printr-o geneză misterioasă, să dea naștere unui moment. Unul atât de viu, de intens, care nu moare decât în uitarea celui care a fost prezent. Luate în parte, câte două, toate cele trei puncte sunt coliniare; legate printr-o vrajă cu o formulă necunoscută. Pianistul simte piesa și, indiferent de natura ei primordială, ea devine un avatar transfigurat de emoția lui. Pianul, la rândul său, dă glas piesei. El o povestește…uneori domol, alte ori nervos, îndrăgostit sau răzbunător. Pianistul se îndrăgostește de instrumentul său și nicio forță a pământului nu va mai reuși să-l despartă de el. V-aș întreba „Vă place Liszt?”, dar știu că îl veți iubi oricum atunci când îi veți asculta piesele interpretate cu atâta măiestrie de Filippo Tenisci. El este unul dintre punctele planului pe care îl formează împreună cu instrumentul său și partiturile lui Listz, pe care le studiază cu atâta pasiune.  

Născut în 1998 la Tirana, și-a început studiile în copilărie sub îndrumarea maestrului Emira Dervinyte. În iulie 2019 a absolvit nota 110 cum Laude la Conservatorul de muzică „G. Braga” din Teramo, convenționat cu Academia „Aimart” din Roma, discutând teza și prezentând un recital solo dedicat în întregime compozitorului Franz Liszt. A participat la mai multe masterclass-uri cu renumitii maeștri Roberto Galletto, Justas Dvarionas, Uta Weyand, Jun Kanno, Ralf Nattkemper, Ewa Pobłocka, Elisabetta Guglielmin, Boris Petrushansky, Elisso Virsaladze și Daniel Rivera. A fost premiat în mai multe competiții internaționale, printre care: Insieme per Fare, Orașul Tarquinia, Orașul Bucchianico, 7 Note Romane, Dinu Lipatti, 88 Tasti, Note in armonia, Concursul internațional de muzică „Orașul Pesaro”, Orașul Magliano Sabina, „La Palma D’Oro” de S.Benedetto del Tronto, Visconti, Premiul New Talents of Italy 2019, Giangrandi-Eggmann Award. În mai 2018 a fost proclamat câștigătorul absolut al International Competition for Youth “Dinu Lipatti”,  câștigând o bursă, premii prestigioase și un concert premiu in  „Festivalul Internațional al Talentelor Tinere – Propatria”. Este membru fondator al Asociației de Tineret Riccardo Cerocchi încă din primăvara anului 2019.

 

Despre Festivalul Internațional Propatria:

Festivalul s-a născut în anul 2011 cu scopul de a identifica, valoriza și sprijini excelența în rândul românilor rezidenți în Italia și în general în străinătate. Având un caracter multidisciplinar, rolul său este acela de a evidenția excelența pe care o realizează tinerii români stabiliți în străinătate. Cu timpul a devenit un proiect destinat promovării imaginii României și a elitelor românești în afara granițelor. Prin tematicile abordate și de asemenea, prin intermediul numelor importante care de-a lungul timpului au urcat pe scenă sau au colaborat, festivalul s-a aflat permanent în rândul evenimentelor de înaltă ținută artistică realizate în peninsulă, scopul fiind acela de a deschide prin artă, granițele diversităților culturale și de a construi punți interculturale de comunicare.

Festivalul Internațional Propatria a găzduit în cei 12 ani de viață peste 60 de evenimente, concerte de muzică clasică, expoziții, prezentări de film, teatru și a premiat în Gala premiilor de excelență peste 300 de tineri din toată lumea precum și mari personalități culturale sau sportive. Participarea tinerilor din mai multe țări reprezentative pentru diaspora românească a condus la o mai bună cunoaștere a României culturale în țările de reședință ale acestora, o apreciere în continuă creștere a valorilor culturale ale poporului român și respectiv reconsiderarea și prețuirea la adevărata lor valoare a românilor de pretutindeni și a țării lor de origine. Acest proiect a devenit de-a lungul timpului un instrument de valorizare a excelenței românești de peste hotare și de consolidare a diasporei românești.

Sub motto-ul Muzică fără Frontiere, Festivalul Internațional Propatria revine între 09 și 29 Noiembrie 2022, cu cea de a douăsprezecea ediție, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța. Realizat cu susținerea Departamentului Românilor de Pretutindeni, în parteneriat cu instituții diplomatice și de cultură din Europa, a XII-a ediție va fi itinerantă și va călători de la Roma la București apoi la Londra, Paris și Viena, evidențiind astfel caracterul internațional al festivalului și în același timp devenind, pentru prima dată cu adevărat, un festival menit să coaguleze întreaga diasporă românească. Un important reper cultural, festival cu vocație internațională, pentru prima dată în afara granițelor Italiei acolo unde s-a născut, va premia excelențele românești în toate țările în care va poposi și va dărui concerte de înaltă ținută artistică publicului din Italia, Marea Britanie, Franța, Austria și România. Întregul festival, bazat pe o intensă cooperare culturală internațională, aduce împreună artiști și muzicieni de renume. Pentru ediția din acest an au fost invitați să participe artiști de anvergură: Ramona Horvath (România/Franța), Nicolas Rageau (Franța), Simone Anelli (Italia), Mara Dobrescu (România/Franța – din 2018 Director Artistic al festivalului), Roxana Constantinescu (România/Franța), Răzvan Popovici (România), Florian Mitrea (România/Marea Britanie), Constantin Beschieru (Romania/Rep. Moldova/Italia), Filippo Tenisci (Italia), Rodica Vică (România/Austria) și Adela Liculescu (România/Franța).

Realizat de Asociația culturală româno-italiană PROPATRIA din Roma în parteneriat și cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiană, Ambasada Republicii Moldova în România, Ambasada Republicii Italiene în România, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii, Ambasada României în Republica Franceză, Ambasada României în Austria, în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, Institutul Cultural Român din București, Institutul Cultural Român de la Paris, Institutul Cultural Român din Londra, Institutul Cultural Român din Viena, Institutul Italian de Cultură din București, Villa Medici-Accademia di Francia a Roma, Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă al României din București, Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București,  Theatre le Ranelagh din Paris, Princess Alexandra Hall – Royal Over-Seas League din Londra, Roma Jazz Festival, Casa del Jazz din Roma, Ciampi Pianoforti, Asociația PropatriaVOX din Focșani, Hubart Agency, Asociația ProContemporania,  International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti”, va reuni pe scena sa în acest an, excelența românească din întreaga Europă.

Deschiderea festivalului a avut loc la Roma pe data de 09 noiembrie cu concertul Impressions de voyage en jazz, susținut de pianista jazz Ramona Horvath (România/Franța) și contrabasistul francez Nicolas Rageau și a continuat pe data de 12 noiembrie la sediul Ambasadei României în Italia cu Gala Premiilor de Excelență și recitalul de pian susținut de Simone Anelli, câștigător al Primului Premiu Absolut “Dinu Lipatti 2022” și al Premiului Special “Festivalul Internațional Propatria 2022”. Concertului de la București, în Sala de concerte a Muzeului Colecțiilor de Artă susținut de violonistul Constantin Beschieru (Romania/Rep. Moldova/Italia) și pianistul Filippo Tenisci (Italia), îi va urma recitalul de pian susținut de Florian Mitrea (România/Marea Britanie) în prestigioasa Princess Alexandra Hall, Royal Over-Seas League de la Londra. Următorul concert va avea loc La Paris, în splendidul cadru oferit de Théâtre le Ranelag vor concerta mezzosoprana Roxana Constantinescu (România/Franța), violistul Răzvan Popovici (România) și pianista Mara Dobrescu (România/Franța). La Viena, sub genericul Romanian Music Journey from Romania to Austria, va avea loc etapa finală a festivalului care le va avea ca protagoniste pe soprana Rodica Vică și pianista Adela Liculescu. Concertele de la Paris și Viena vor marca Ziua Națională a României 2022. Mai multe informații despre programul ediției din acest an pot fi găsite accesând site-ul www.propatriavox.it

 

Proiect realizat de Asociația Culturală româno- italiană Propatria cu susținerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

 

vioara

Cele patru viori ale lui Enescu, împreună pe aceeași scenă

22 noiembrie 2024 |
Un eveniment unic în istoria muzicii din România va avea loc în noiembrie 2024: cele patru viori ale lui George Enescu, clasate în categoria “Tezaur” și păstrate la Muzeul Național “George Enescu” din București, vor fi reunite pe aceeași scenă...

Bogdan Onofrei, tânărul care comunică prin sunetele viorii, instrumentul muzical ce îl poartă și peste granițele țării noastre: „Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit de la divinitate”

1 septembrie 2023 |
Muzica a fost acel element din viață, de o familiaritate ieșită din comun, ce l-a însoțit pe violonistul Bogdan Onofrei încă din frageda copilărie. A făcut parte din educație, el chiar găsind în ea un mod de exprimare pe care, în timp, a transformat-o în...


 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează