Zi

Aprilie 4, 2017

Vă vine sau nu să credeți, a fost posibil ca, în aproximativ o oră și jumătate, să trecem printr-o sumedenie de experiențe adolescentine. Acest carusel de trăiri puternice, care marchează și formează tinerii, ne-a fost „servit” în Sala Mare de la Teatrul Excelsior. „TeenSpirit” este, așa cum îi spune și numele, un spectacol pentru adolescenții care se pregătesc să devină adulți. Însă aceasta nu înseamnă că părinții au „interzis”. Dimpotrivă, ei primesc o lecție despre cum gândesc și cum simt tinerii, ceea ce poate face diferența în relația cu ei.

Frapant la acest spectacol colectiv este faptul că majoritatea poveștilor, ilustrate cu o naturalețe remarcabilă de către actori, sunt adevărate. Unii dintre cei de pe scenă au trecut, la vârsta adolescenței, prin emoțiile primei iubiri, ale primei nopți de dragoste, ale certurilor cu părinții, ale pierderii unui bun prieten. Aceste experiențe personale au devenit subiectul unui scenariu de teatru. Cele mai multe dintre episoadele din colaj sunt dramatice, acesta fiind încă un motiv pentru care prezența părinților în sală se justifică.

Adolescența nu înseamnă doar să te zbengui puțin, să faci glume proaste, ori să te îndrăgostești ici-colo. Dimpotrivă, este vorba despre o perioadă extrem de… extremă! ~ regizorul Peter Kerek

În linii mari, în „TeenSpirit”, protagoniștii au prezentat scurte episoade triste din viața de adolescent, întretăiate cu melodii antrenante, binevenite după momentele emoționante. Pe melodii cunoscute ale zilei, scena s-a transformat într-un ring de dans și de bună dispoziție.

Actorii din „TeenSpirit” au demonstrat în spectacol atât talent, cât și sinceritate

Actorii din „TeenSpirit” au demonstrat în spectacol atât talent, cât și sinceritate Foto: Teatrul Excelsior

„Adolescența nu înseamnă doar să te zbengui puțin, să faci glume proaste, ori să te îndrăgostești ici-colo. Dimpotrivă, este vorba despre o perioadă extrem de… extremă! Trăirile sunt extreme, sunt primele momente în care încerci să intri mai adânc în viață, să te rupi de lucruri, să forțezi și să întinzi până la capăt limitele; acest lucru nu este întotdeauna plăcut, ascunde o sumedenie de riscuri, o sumedenie de ciocniri, de lovituri și de dureri. În «miezul» acesta am încercat să intrăm”, a declarat regizorul spectacolului, Peter Kerek.

S-a râs și s-a plâns atât pe scenă, cât și în sală. De ce? Pentru că mulți dintre elevii de liceu prezenți la spectacol s-au regăsit în anumite experiențe din cadrul scenariului.

Încă un element remarcabil al ineditului „TeenSpirit” a fost acela că spectacolul nu s-a încheiat cu tradițonalul ropot de aplauze. Tinerii actori s-au așezat pe marginea scenei, s-au prezentat și au dialogat cu adolescenții din sală. Încrederea în forțele proprii a fost mesajul pe care toți artiștii l-au promovat, într-un fel sau altul.

Unde: Teatrul Excelsior, Bucureşti

Durata: 1h 30min

Regia: Peter Kerek

Distribuţia: Răzvan Krem Alexe, Irina Antonie, Vlad Bălan, Adela Bengescu, Vlad Bîrzanu, Raluca Botez, Nicholas Cațianis, Sonia Divile, Laurențiu Drăgan, Ștefania Dumitru, Maria Teodora Filip, Sebastian Ghiță, Mihaela Kavdanska, Peter Kerek, Maria Mitu, Ciprian Nemeșiu, Teodora Daiana Păcurar, Dana Rogoz, Alina Rotaru, Aurelian Stoleriu, Ovidiu Ușvat, Iuliana Vîlsan, Dilmana Yordanova

Nota Matricea Românească: [usr 3]

Întoarcerea din Rai (1934) este romanul cu care Eliade începe prima schimbare de direcție a prozei sale, prima schimbare majoră în ceea ce privește tehnica narativă, renunțând la autenticitatea absolută ca rezultat al folosirii persoanei întâi și încercând un alt fel de autenticitate, instanța narativă îndepărtându-se puțin de personaje, naratorul nemaiidentificându-se cu ele.

Primul lucru care atrage atenția este chiar titlul romanului. Cum adică întoarcere? Din ce Rai? etc. Acestea sunt întrebări care se ivesc de cum ochii cad asupra titlului. Cea mai bună interpretare este dată de însuși autorul romanului: „Întoarcerea din Rai însemna pierderea beatitudinii, a iluziilor și a optimismului care dominaseră primii doisprezece ani ai României Mari. Împreună cu o parte a generației mele, trăisem adolescența și prima tinerețe în această atmosferă și euforie, încredere și tembelism. Știam acum că acest Rai se afla undeva în spatele nostru. Îl pierdusem înainte de a ne fi dat seama că-l cunoscusem […] Evident, Paradisul acesta era de ordin spiritual: era pur și simplu beatitudinea rezultată din împlinirea unui ideal colectiv. Nu presupunea nici un sindrom paradisiac manifest în viața socială, economică sau politică”.

Este romanul care descrie „dramele” și „acțiunile” tinerilor din perioada interbelică, ale celor care au ratat „războiul”, dar care vor să se implice în societatea nou formată, neexcluzând de aici „aventurile” de orice tip: intelectuale, sexuale etc.

Pavel – apostolul cu mască

În acest mediu plin de sexualitate, de contradicții, de înfrângeri și victorii se evidențiază figura tânărului Pavel Anicet, unul dintre liderii „grupului de la Corso” (cafeneaua în care se adunau și discutau filosofia generației).

Cuvântul care pare a-l defini cel mai bine este „contradicție”. Este vorba despre o contradicție interioară, neevidentă și neconstatată de către cei din jur. Pentru exterior (prieteni, familie, iubite) și-a construit o mască. Și-a scris un rol pe care se obligă să-l joace în fiecare zi.

«Întoarcerea din Rai» însemna pierderea beatitudinii, a iluziilor și a optimismului care dominaseră primii doisprezece ani ai României Mari. Împreună cu o parte a generației mele, trăisem adolescența și prima tinerețe în această atmosferă și euforie, încredere și tembelism. Știam acum că acest Rai se afla undeva în spatele nostru

Încă din primele pagini ale romanului putem descoperi scindarea interioară, transpusă la nivelul tehnicii narative: se face foarte clar delimitarea dintre ceea ce gândește și ceea ce le spune celor din jur. Trebuie făcută analogia între monologul interior (omul din spatele măștii, omul cu aplecări spre autodistrugere, cu imense contradicții, care se găsește acaparat de personajul pe care l-a creat) – esența personajului și dialogul (punerea în scenă a rolului pregătit) – masca personajului.

Iubire, asceză și bigamism

Imaginea iubirii apare ca răsturnare a concepțiilor generale asupra acestui sentiment. Nu mai poate fi vorba despre dragostea ca atingere a perfecțiunii, cu efect curativ, ci despre dragostea care te afundă și te schimbă în rău, care nu-ți mai oferă nicio speranță de salvare. Avem de-a face cu distrugerea imaginii idilice, este un mare NU spus cu dispreț, un NU adresat tuturor convingerilor cu privire la sublimul și binefacerile iubirii. Acestui sentiment i se neagă dreptul de a mai înnobila ființa.

Prin intermediul anamnezei (discuțiile dintre Pavel și David – cel mai bun prieten) ne este dezvăluită transformarea pe care o suferă personajul principal. În liceu, părerile lor coincideau, fiind adepții ascezei complete, viața lor trebuind să fie una strict intelectuală. Migrarea lui Pavel dinspre asceză înspre iubire și bigamism se produce odată cu întâlnirea lui Lucky, prima iubită. Transformarea lui este din ce în ce mai pronunțată pe măsură ce relația pe care o are în paralel cu Una și Ghighi evoluează.

Vedem descrisă iubirea ca limitare a libertății omului, ca restrângere sau chiar anulare a eului. Astfel iubirea devine antisocială, devine crimă, asasina individualității.

Până și textul biblic îi oferă lui Pavel prilejul de a-și prezenta opinia cu privire la iubire: „Iisus, dacă ne iubește atît de mult, dacă a simțit și El toată mizeria dragostei, ar trebui să ne învețe să nu mai iubim. Fiți unul cu altul ca streinii. Așa ar trebui să ne spună […] Ceea ce ne împiedică pe noi să ne bucurăm de viața aceasta pămîntească este dragostea”.

Sinuciderea – singura soluție posibilă

Iubirii i se opune, din acest punct de vedere, moartea. Spre deosebire de iubire, care îl limita și înstrăina, moartea îi oferă singura modalitate de a cunoaște adevărata libertate, dincolo de această viață care-i impunea nenumărate limite. Pentru el moartea nu înseamnă ratare, ci devine sinonimă cu reconstituirea întregului, cu recuperarea unității pe care o risipise în iubire. Ea nu este un sfârșit, ci un început.

Nu numai dragostea ratată este cea care îl conduce spre moarte, ci și schimbările care au loc în societate, felul în care prietenii lui reacționează la aceste schimbări. Sinuciderea lui Pavel poate fi pusă și în seama teoriilor asupra faptei (care sunt făcute pe tot parcursul romanului). Dacă în romanele scrise în etapa anterioară fapta era discutată strict la nivel conceptual, în acest roman (și, de fapt, în întreaga serie formată din romanul de față, Huliganii și Viață nouă – rămas neterminat) fapta pare să părăsească planul ideatic și să se concretizeze.

Pentru el moartea nu înseamnă ratare, ci devine sinonimă cu reconstituirea întregului, cu recuperarea unității pe care o risipise în iubire

Pentru el, fapta supremă devine sinuciderea și nu întâmplările din societate (de exemplu, greva de la Atelierele Grivița nu are niciun impact asupra sa, nu reacționează la o posibilitatea unei revoluții pe care el și generația sa o așteptaseră de foarte mult timp). În acest fel, ratează posibilitatea de a provoca o schimbare, de a se putea implica în destinul unui viitor pe care îl visase.

Dar nici îndeplinirea acestei noi fapte nu este una ușoară pentru „eroul nostru”: în momentul în care se hotărăște să apese pe trăgaci, constată cu disperare că piedica revolverului era încă pusă. Un ultim strigăt al lumii acesteia pe care el voia să o părăsească sau încă un semn al neputinței sale. Un sentiment de teamă a pus stăpânire pe el în doar câteva fracțiuni de secundă. Să fi fost teama în fața morții sau în fața unei ratări? Într-un sfârșit, dorința sa de a cunoaște absolutul învinge teama și Pavel comite, deși cu ezitări, FAPTA.

Mircea Eliade, Întoarcerea din Rai, Ediție îngrijită și cuvânt înainte de Mircea Handoca, Editura Rum-Irina, București, 1992, 303 pagini

Ramona Tănase

Ramona Tănase

Doctor în filologie, cu o teză despre Mircea Eliade (2016) – Facultatea de Litere, Universitatea din București. Absolventă a cursurilor de licență (secția Română-Franceză, 2010) și a programului masteral (Studii literare românești, 2012) în cadrul aceleiași facultăți.
Ramona Tănase

Pentru că la Eminescu se merge ca la o icoană, oglindă mereu fidelă şi actuală a spiritului nostru, Matricea Românească publică, săptămânal, extrase din cele mai importante scrieri – fie ele literare, politice, economice, sociale sau filosofice – ale primei figuri a culturii româneşti. Nota editorului: a fost respectată grafia originală.

N‘am încuviințat nici odată literatura frumoasă a traducțiunilor, mai ales a acelora de pe texte de o valoare îndoelnică. Scrierea lui Schiller e lipsită de meritul istoric și sufere de boala, de care sufăr toate scrierile acestui autor german, de „cosmopolitism”; Ponson du Terrail e un autor nesănătos de povestiri de sensație, făcute ca să sparie babele și copiii; Eugène Sue în fine are mai mult talent, dar e un scriitor cu cotul, pentru care producția devenise meserie. Acesta este întăiul punct de vedere; al doilea este că traducerile unor asemenea scrieri nu îmbogățesc, ci corup literatura; ele mai sînt o încurajare a lenei intelectuale, căci traducerea unor scrieri fără valoare este munca cea mai ușoară, care dispensează pe scriitor de la producere proprie și de la cumpănirea terminilor.

O traducere din Shakespeare, din Molière sau din Goethe e un merit, căci formă și înțăles sînt atît de îngemănate, încît traducătorul trebuie să cumpănească cuvînt cu cuvînt și frasă cu frasă; o traducere din Ponson du Terrail sau din prosa lui Schiller e o jucărie pe care ș‘o poate permite ori-ce gimnasiast.

Citit-au vreodată colectorii pe «Dănilă Prepeleac», pe «Soacra cu trei nurori» și altele, ca să vadă, care ar trebui să fie isvoarele, din care să se inspire, și cum vorbesc și se mișcă ținutașii din Neamț?

Dar la dreptul vorbind, la Piatra, într‘un ținut muntos plin de legende, de proverbe, locuțiuni, apoi de localități istorice, Colectorul nu găsește ce să culeagă? Un muntean de baștină, născut asemenea în ținutul Neamțului e Ioan Creangă. Citit-au vreodată colectorii pe Dănilă Prepeleac, pe Soacra cu trei nurori și altele, ca să vadă, care ar trebui să fie isvoarele, din care să se inspire, și cum vorbesc și se mișcă ținutașii din Neamț?

Foi literare în provincie ar putea să facă un serviciu nemăsurat literaturii și lexiconului romîn. Limba de rînd a ziarelor politice amenință a îneca, ca buruiana rea, holda limbii vii a poporului. Afară de aceea, cu propășirea realismului modern, se șterg legende și povești, proverbe și locuțiuni, adevărat nestimate ale gîndirii poporului romînesc. Dacă acele foi ni-ar da icoana locului prin culegerea esactă a formelor caracteristice ale gîndirii poporului, ele ar fi neprețuite. Dar traduceri din franțuzește sau din nemțește a unor producte nesănătoase? Cui folosesc? Ele întăresc numai ideea falșă, că poporul în două mii de ani n‘a avut nici limbă nici cugetare și că aceste două trebuesc plăsmuite în mod meșteșugit de cătră o anume academie.

Foto deschidere: Eminescu, după o fotografie din 1879-1880

Prezentul extras face parte din volumul „Mihai Eminescu – Opere Complecte”, editat în 1914 la Iaşi, editura „Librăria Românească”, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA

„Eminescu – Opere Complecte”, o comoară între coperte

„Eminescu – Opere Complecte”, o comoară între coperte

Cele mai importante scrieri ale lui Mihai Eminescu vor fi, săptămânal, prezente pe Matricea Românească

Cele mai importante scrieri ale lui Mihai Eminescu vor fi, săptămânal, prezente pe Matricea Românească