Zi

decembrie 17, 2020

O deosebită atenție este acordată de către Sfinții Părinților manifestărilor onirice ce au loc în mintea omului, acestea fiind adesea o oglindire a adevăratei sale stări morale, care le influențează. Astfel, în tratatul său despre crearea omului, Sfântul Grigorie de Nyssa arată felurimea viselor, determinată de felurimea trăirilor, trăsăturilor și patimilor omenești: „…visele obișnuite…fac parte din fantasmele cele mai variate și mai curioase. Ele fie că se nasc în porțiunea de creier rezervat memoriei ca niște ecouri ale preocupărilor zilnice, fie – ceea ce se întâmplă mai des – ele sunt concretizarea unor stări afective ale corpului. Așa se explică de ce omul însetat are senzația că se află lângă izvor, pe când cel dornic de hrană vede în față un ospăț cu bucate multe, iar tânărul aproape sugrumat de plăcerile trupești e pradă și el unor vise asemănătoare…în majoritatea lor, visele păstrează o pecete specifică. Alt conținut au visele persoanelor energice și altul la cei mai puțin energici, altele sunt visele celor celor nestăpâniți și altele ale celor moderați, pe unele tărâmuri se desfășoară imaginația celor cu suflet deschis și cu totul altele, cea a celor nesătui. În vise, nu puterea de gândire este cea care plăsmuiește în suflet reprezentările ci mai curând instinctul sau forța nerațională din om, care reproduce în vis imagini din cele ce, prin ocupația zilnică, devin obișnuință, când sufletul este treaz”[1].

Un scriitor bisericesc care a acordat de asemenea o mare atenție viselor este Evagrie Ponticul, care, în tratatul său intitulat Praktikos, adresat monahilor din Pont, leagă sănătatea sufletului de imaginile onirice: „Dacă mișcările firești ale trupului nu sunt însoțite în timpul domnului de plăsmuiri, înseamnă că sufletul este într-o stare de sănătate îndeajuns de bună; dar dacă apar plăsmuiri, e semn de sănătate șubredă…Semnele stării de nepătimire le vom recunoaște astfel: ziua, după gânduri, iar noaptea, după vise”[2]. Tot în privința imaginilor din somn ridică o serie de avertismente Sfântul Ioan Scărarul, care leagă la rându-i sănătatea morală a omului de manifestările onirice: „Când ne așezăm în așternut trebuie să fim cu multă grijă pentru că în timpul somnului mintea singură, fără de trup, se luptă cu demonii, prin gândurile ce-au străbătut-o înainte de a adormi, iar dacă gândurile ce ne-au preocupat au fost îndreptate spre plăcerile trupești, mintea va fi o trădătoare a cauzei înseși și a trupului…Cei care ne trezim din somn buni și pașnici credem că întru ascuns am primit ajutor de la sfinții îngeri și mai ales atunci când se întâmplă să ne culcăm după multe rugăciuni și înfrânări. Uneori însă ne trezim tulburați, iar aceasta o pătimim din pricina visurilor celor rele…Acesta este semnul curăției adevărate: a rămâne nemișcat în nălucirile din vremea somnului”[3].

Așadar, Sfinții Părinți arată că este nevoie de o permanentă supraveghere a mișcărilor minții, calitate numită de majoritatea dintre ei trezvie[4]. Aceasta este definită în maniera următoare la Cuviosul Isihie Sinaitul: „Trezvia e o metodă duhovnicească durabilă, urmărită cu râvnă, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbăvește pe om cu totul de gânduri și cuvinte pătimașe și de fapte rele; urmărită astfel, ea îi dăruiește apoi cunoștința sigură a lui Dumnezeu cel necuprins, atât cât e cu putință, și dezlegarea tainelor dumnezeiești și ascunse. Ea împlinește toată porunca lui Dumnezeu din Vechiul și Noul Testament și aduce tot binele veacului ce va să fie”[5].

În concluzie, scopul tuturor acestor sfaturi ale Sfinților Părinți în vederea dobândirii și exersării virtuților îl reprezintă desăvârșirea omului, revenirea sa în starea dinainte de căderea în păcat, prin unirea cu Hristos și îndumnezeirea sa, stare ce este descrisă pe larg de către Sfântul Atanasie cel Mare, raportată la Sfântul Antonie: „Antonie a ieșit ca dintr-un altar în care se afla cufundat în taine și purtat de Dumnezeu. Atunci ( n. r. după 20 de ani ) s-a arătat întâia oară din clădire celor ce veneau la el. Iar aceia, privindu-l, s-au minunat privindu-l, s-au minunat văzând trupul lui având aceeași înfățișare, nici îngrășat de nemișcare, nici subțiat de posturi și de lupta cu demonii. Era la fel cum îl știau și înainte de retragere. Iar sufletul arăta aceeași curăție în purtări. Nici închis în sine din cauza înfrânării, nici din cauza plăcerii de a vedea oameni, nici stăpânit de râs, nici copleșit de tristețe ; nu s-a veselit văzându-se primit cu bucurie de atâta lume. Ci era întreg, egal cu sine, ca unul ce era călăuzit de dreapta judecată îi statornicit în ceea ce e propriu firii […] . (Sfântul Antonie ) pe toți îi chema să nu pună nimic în lume înaintea iubirii lui Hristos”[6].

[1] Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului (trad. Teodor Bodogae), în: Scrieri. Partea a doua”, pp. 43-44.

[2] Evagrie Ponticul, Tratatul practic sau monahul, în: „Scrieri alese” (trad. Radu Duma), Ed. Herald, București, s.a., p. 47.

[3] Sfântul Ioan Scărarul, Cuvântul XXIII: Despre nebuna mândrie în care cuvânt și despre gândurile cele necurate ale blasfemiei, pp. 177, 179-180.

[4] În limba greacă nhyij.

[5] Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute. Suta întâi, în: „Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși”, vol. IV (trad. Pr. Dumitru Stăniloae), Ed. IBMO, București, 2010, pp. 54-55.

[6] Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, p. 328.

BIBLIOGRAFIE

SURSE:

  1. Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (trad. Pr. Dumitru Stăniloae), în: „Epistole și Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie”, col. Scrieri și traduceri de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, vol. VIII, Ed, IBMO, București, 2010.
  2. Sfântul Grigorie de Nyssa, Dialogul despre suflet și înviere (trad. Teodor Bodogae), în: „Scrieri. Partea a doua”, col. PSB, vol XXX, Ed. IBMBOR, București, 1998.
  3. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica (trad. Pr. Dumitru Fecioru), Ed. IBMBOR, București, 2005.
  4. Sfântul Ioan Scărarul, Cuvântul XXIII: Despre nebuna mândrie în care cuvânt și despre gândurile cele necurate ale blasfemiei, în: „Scara raiului” (trad. †Nicolae Corneanu), Ed. Învierea, Timișoara, 2004.
  5. Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul I (trad. Arhid. Ioan Ică jr), în: „Cuvinte către singuratici” Partea a II-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2007.
  6. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Tâlcuire la Tatăl nostru (trad. Pr. Dumitru Stăniloae), în: „Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși”, vol. II, Ed. IBMO, București, 2008.
  7. Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheza 33 (trad. Arhid. Ioan Ică jr), în: „Cateheze. Scrieri II”, Ed. Deisis, Sibiu, 2003.
  8. Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mici (trad. Iorgu D. Ivan), în: „Scrieri. Partea a doua”, col. PSB, vol. XVIII, Ed. IBMBOR, București, 1989.
  9. Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 159. Către Eupaterios și fiica lui, în: „Scrieri. Partea a treia” (trad. Pr. Constantin Cornițescu, Teodor Bodogae), Ed. IBMBOR, București, 1988.
  10. Evagrie Ponticul, Tratatul practic sau monahul, în: „Scrieri alese” (trad. Radu Duma), Ed. Herald, București, s.a.
  11. Isihie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului și mântuitor despre trezvie și virtute. Suta întâi, în: „Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși”, vol. IV (trad. Pr. Dumitru Stăniloae), Ed. IBMO, București, 2010.

LUCRĂRI GENERALE:

  1. Mantzaridis, Georgios, Morala creștină (trad. Cornel Constantin Coman), Ed. Bizantină, București, 2006.
  2. Răducă, Pr. Vasile, Monahismul egiptean, Ed. Nemira, București, 2003.
  3. Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, București, 1978.

Dobândirea virtuților în viziunea sfinților părinți – partea I

Dobândirea virtuților în viziunea sfinților părinți – partea II-a