Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

-Nu, nu vreau! Nu vreau așaaaaaa!

Băiețelul nostru de 5 ani este roșu la față, trântește și tropăie, pare că nu vede și nu aude nimic. Furia îl orbește. Este frustrat și nu știe și nu poate să se liniștească. Mama lui a încremenit!

Ohhh! 

Cristina chiar vrea să își susțină fiul, însă nu prea știe ce ar fi de făcut chiar acum!

Gestionarea emoțiilor puternice la un copil de cinci ani poate fi uneori o adevărată provocare. Furia, agitația sau refuzul de a asculta nu înseamnă că micuțul vrea să facă rău, ci că este copleșit. Cum putem să fim alături de el fără să ne pierdem calmul? În astfel de momente, cuvintele mamei pot deveni o adevărată ancora de siguranță. Cristina își dorește să fie prezentă, conectată și răbdătoare, chiar și atunci când copilul ei drag nu este receptiv.

 

 

Când copilul refuză să asculte

Când începe refuzul, cum răspundem fără să ridicăm vocea? Cristina poate spune cu blândețe: „Da, știu că nu vrei să faci asta chiar acum. Îți înțeleg frustrarea. Și totuși, am nevoie să te străduiești să o faci. Sunt aici cu tine.” Validăm astfel emoția copilului, însă îi oferim și un ghidaj clar. Nu este mai ușor pentru el să știe că nu este singur?

 

Când copilul este copleșit

Când emoțiile devin copleșitoare, ce poate face un părinte? Cristina îl poate invita să vorbească: „Vreau să îmi vorbești. Vreau să înțeleg ce anume face acest lucru atât de dificil pentru tine”. Întrebările blânde și atenția acordată îl fac să simtă că nu este singur în trăirea lui. Nu este tocmai asta ce își dorește orice copil? Să fie ascultat și înțeles?

 

Când conectarea pare imposibilă

Uneori, copilul nu se poate conecta deloc. Ce facem atunci când toate încercările par zadarnice? „Nu sunt supărată și nici furioasă. Vreau atenția ta pentru câteva minute.” Aceste cuvinte reduc presiunea și creează un spațiu sigur, în care copilul poate reveni treptat către dialog. Nu este minunat să putem crea astfel de momente de liniște chiar și în mijlocul furiei?

 

 

Când este nevoie de o pauză

Și dacă tensiunea este prea mare pentru a continua discuția? Pauza scurtă poate fi salvatoare: „Văd că îți este greu să asculți acum. Vom lua o pauză mică. Eu sunt aici și vom vorbi din nou în curând, cu alt ton și altă dispoziție.” Pauza nu este o pedeapsă, ci o șansă de respirație. Este firesc să avem nevoie uneori de câteva momente pentru a ne liniști.

 

Când se reface conexiunea

Odată ce furtuna emoțională se liniștește, cum reconectăm relația? „Îți voi asculta și ție părerea. Acum aș vrea să asculți și tu ce am eu de spus. Voi aștepta până când ești pregătit.” Chiar așa Cristina îi arată copilului că vocea lui contează, la fel ca și a ei. Exact asta dorim noi toți: să fim înțeleși și respectați. Și ascultați!

Cheia este echilibrul: limite ferme, exprimate cu empatie pentru fiii și fiicele noastre. Tonul cald, răbdarea și disponibilitatea emoțională îl ajută pe copil să învețe să asculte și să știe că este ascultat. Pauzele, consecvența și conectarea constantă construiesc încredere și siguranță. 

Întotdeauna relația aceasta, plină de înțelegere și grijă, îl face pe copil să se simtă înconjurat de dragoste și siguranță.

Scarlett Onica

CITEȘTE ȘI:

Pufin la mare! #2
Pufin la mare! – REVINE
Desenele lui David #39
Desenele lui David #37
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează