Olena Gamurar este o tânără interpretă de muzică populară din Bugeac, care își poartă rădăcinile în cântec, în portul tradițional și în fiecare apariție scenică. Crescută între tradiția bisericească și folclorul românesc al locului natal, Olena își construiește astăzi propriul drum artistic, cu dragoste pentru autenticitate și pentru poveștile oamenilor de acasă. Pentru ea, muzica este mai mult decât o pasiune: este o formă de a-și păstra identitatea, de a-și descoperi rădăcinile și de a duce mai departe tradițiile Bugeacului. Prin fiecare cântec pe care îl interpretează, încearcă să păstreze vie memoria locului din care vine și să o împărtășească unui public cât mai larg.
Olena, vii din Odesa, un spațiu în care se întâlnesc culturi, limbi și tradiții diferite. Cum ai descrie folclorul locului în care ai crescut și ce crezi că îl face atât de special?
Bugeacul, într-adevăr, este un spațiu istoric bogat din punct de vedere etnic, în care conviețuiesc comunități de români, bulgari, turci etc., fiecare comunitate având propriile tradiții, obiceiuri și credințe. Din această cauză, folclorul românilor de aici este influențat de celelalte popoare și pot spune că este și mai special, datorită diferențelor vizibile în portul tradițional și în cântecele populare regăsite în culegerile zonale.
„Bugeacul, într-adevăr, este un spațiu istoric bogat din punct de vedere etnic, în care conviețuiesc comunități de români, bulgari, turci etc.”
În multe familii, cântecul popular se transmite firesc, aproape fără cuvinte. Care sunt primele melodii sau primele voci care ți-au rămas în suflet încă din copilărie?
Deși acum sunt foarte pasionată să descopăr fiecare zonă etnofolclorică și stilistica ei unică de interpretare, nu am avut o astfel de atracție de mică. Primele mele cântece care îmi făceau plăcere să le ascult și pe care să le interpretez au fost cele bisericești. Datorită faptului că tatăl meu este preot la biserica din satul nostru, am crescut slăvindu-L pe Dumnezeu pentru tot ceea ce mi se întâmplă, prin vocea cu care m-a înzestrat. Astfel, am cântat în corul bisericesc pe tot parcursul copilăriei și adolescenței mele. Primul contact cu muzica populară l-am avut abia la vârsta de 10 ani, când am pășit pentru prima dată pe scena Casei de Cultură din satul meu, Krutoiarivka. Acolo am trăit primele emoții de dinaintea unui concert, dar și bucuria de a cânta în fața oamenilor și de a transmite mai departe bucuria mea.
„Datorită faptului că tatăl meu este preot la biserica din satul nostru, am crescut slăvindu-L pe Dumnezeu pentru tot ceea ce mi se întâmplă, prin vocea cu care m-a înzestrat. Astfel, am cântat în corul bisericesc pe tot parcursul copilăriei și adolescenței mele.”
Folclorul oricărui neam poartă multă sensibilitate, dor și forță în același timp. Ce ai descoperit despre sufletul oamenilor din zona Bugeacului prin muzica pe care o interpretezi?
Fiecare om și fiecare popor este frumos în felul său. La mine acasă, în Bugeac, acest lucru se simte și mai mult, datorită diversității naționalităților care locuiesc aici. Răsfoind culegerile de folclor românesc din zonă, am ajuns să înțeleg mai bine problemele întâmpinate de strămoșii mei, care au trecut prin multe năpaste, dar niciodată nu s-au abătut de la drumul pe care l-au ales. Un exemplu bun ar fi cadâneasca „Plevna arde-n foc”, cântecul istoric care ne povestește despre Războiul de Independență sau Războiul Româno-Ruso-Turcesc (după cum a fost notat și în culegere) și care a ajuns până în zilele noastre datorită păstrătorilor de folclor. De aceea, am ales să scot această creație muzicală în mediul online, pentru a împărtăși cu ceilalți unul dintre capitolele dureroase ale istoriei românilor din Bugeac.
Există un moment precis în care ai înțeles că scena va deveni parte din viața ta și că muzica populară nu este doar o pasiune trecătoare?
Momentul în care am înțeles că nu îmi pot închipui viața fără muzică a venit la câteva luni după ce a început conflictul militar dintre țara mea și țara vecină. Neavând posibilitatea să-mi continui studiile muzicale, simțeam o durere imensă și un gol în suflet, pentru că nu știam dacă voi mai reuși vreodată să-mi continui drumul muzical. Nu voi uita niciodată cât de mult mă bucuram de fiecare oră de canto alături de profesoara mea, Loredana Streche, la catedra căreia am fost elevă pe tot parcursul liceului, studiind la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București. Dumneaei mi-a transmis această pasiune pentru folclorul autentic și m-a ajutat să-mi regăsesc rădăcinile și să le promovez în cel mai frumos mod, participând la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri din România.
„Momentul în care am înțeles că nu îmi pot închipui viața fără muzică a venit la câteva luni după ce a început conflictul militar dintre țara mea și țara vecină. Neavând posibilitatea să-mi continui studiile muzicale, simțeam o durere imensă și un gol în suflet, pentru că nu știam dacă voi mai reuși vreodată să-mi continui drumul muzical.”
Drumul artistic presupune uneori singurătate și multe încercări. Care au fost cele mai dificile obstacole pe care le-ai întâlnit și ce te-a ajutat să nu renunți?
Nu a existat niciodată un motiv pentru care să renunț la drumul pe care l-am ales, însă au existat anumite obstacole pe care a trebuit să le depășesc la un moment dat. Senzația că nicăieri nu mă voi simți ca acasă și că sunt străină oriunde m-aș duce este lucrul de care mă lovesc mereu atunci când mă gândesc la ceva măreț pe care vreau să-l fac. Deseori, acesta este și motivul pentru care mă opresc pentru o vreme din a mă dezvolta. Însă această bătălie, dusă cu mine însămi, a început să ia sfârșit odată cu apariția prieteniilor și a cunoștințelor pe care le dobândesc prin concursurile la care particip și nu numai. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru oamenii pe care mi-i așază în cale în cele mai potrivite momente ale vieții.
Costumul popular român are o simbolistică aparte, iar fiecare motiv spune o poveste. Ce simți atunci când porți costumul tradițional din zona Bugeacului și urci în fața publicului? Cum ne-ai descrie acest port?
Fiecare costum este special în felul lui, dar nu poți compara cu nimic sentimentul pe care îl ai atunci când te prezinți în fața publicului în costumul care îți povestește trecutul. Costumul meu nu este foarte complex, fiindcă țăranul român din Bugeac, prins între toate evenimentele tragice ale trecutului, purta ceva simplu și de zi cu zi. Totuși, pentru a prezenta întreaga frumusețe a zonei etnofolclorice, la festivaluri aleg să îmbrac portul de sărbătoare, după moda orășenească. Acesta este alcătuit din cămașa cu pui dreaptă, cu platcă, cusută cu motive modeste, apoi din fustă și ilic, reconstituite după fotografii vechi din arhive și cusute pe material industrial. Piesa cea mai bogat ornamentată a costumului este șorțul, reconstituit și el după fotografii vechi din arhive, dar și inspirat din piesele prezentate în expozițiile muzeografice din zonă.
„Costumul meu nu este foarte complex, fiindcă țăranul român din Bugeac, prins între toate evenimentele tragice ale trecutului, purta ceva simplu și de zi cu zi.”
În vremuri dificile, oamenii se întorc adesea la tradiții și la cântec pentru a-și păstra identitatea. Ce rol crezi că are folclorul astăzi pentru tinerii din satul tău?
Încă mai există tineri interesați de trecutul lor, fapt care îmi bucură inima de fiecare dată când îi văd. La mine în sat există ansamblul de dansuri populare „Brâuleț”, care își promovează tradițiile participând la festivalurile naționale organizate în Ucraina pentru minoritățile naționale de acolo. De multe ori, membrii ansamblului au adus chiar și premii prestigioase satului nostru. De apreciat, însă, nu este numărul de premii pe care le-ai dobândit sau concursurile la care ai participat, ci dragostea cu care îți faci cunoscut și apreciat folclorul.
„Dar, de fiecare dată, oricât de departe aș ajunge, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru momentele trăite, la care nici măcar nu visam vreodată, dar pentru care am muncit cu spor și cu drag.”
Participările la festivaluri și întâlnirile cu publicul din alte țări te-au făcut, probabil, să privești altfel propriile rădăcini. Ce ai învățat despre tine prin aceste experiențe?
Pentru mine, fiecare experiență scenică este unică, la fel ca și lecțiile pe care le învăț în cadrul acesteia. Participând la diverse festivaluri folclorice din România, realizez cât de frumoasă și de diversă este țara noastră, de la un capăt la altul. Dar, de fiecare dată, oricât de departe aș ajunge, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru momentele trăite, la care nici măcar nu visam vreodată, dar pentru care am muncit cu spor și cu drag.
Există un cântec tradițional pe care îl porți cel mai aproape de inimă și care simți că te reprezintă ca om și ca artist? Ce poveste ascunde pentru tine?
„Scumpă-i cinstea omului”, din repertoriul interpretului basarabean Nicu Mâță. Simt că mă regăsesc în totalitate în acest cântec și, chiar dacă l-am descoperit de curând, mi-a cucerit inima prin adevărul crunt pe care îl poartă. Nu aș putea spune mai mult de atât. Este suficient să-l asculți o singură dată pentru a înțelege de ce îl port la suflet.
„Cred că tocmai dragostea pentru ceea ce fac nu mă lasă să fiu influențată de cei care mă înconjoară.”
Într-o lume în care muzica modernă domină tot mai mult, cum reușești să păstrezi autenticitatea folclorului fără să pierzi legătura cu generația tânără?
Mi-am pus și eu de multe ori această întrebare, fiindcă, în zilele noastre, folclorul nu este aproape deloc apreciat de tânăra generație. Cred că tocmai dragostea pentru ceea ce fac nu mă lasă să fiu influențată de cei care mă înconjoară. Ba, din contră, am devenit și mai puternică și mai sigură pe mine, văzând că, în timp, sunt răsplătită pentru sacrificiile făcute.
Dincolo de voce și de aparițiile scenice, ce fel de om este Olena Gamurar? Ce valori simți că ți-au fost lăsate moștenire de familia și de locul din care vii?
N-aș ști să mă descriu în totalitate, dar pot spune că încerc să fiu un om de încredere și să-i ajut pe oameni de fiecare dată când este nevoie. Din păcate, nu toți oamenii prețuiesc sinceritatea în ziua de azi; majoritatea o consideră o slăbiciune. De aceea, cu timpul, am învățat să nu-mi mai deschid sufletul din prima, ci să cunosc mai întâi persoana, pentru a nu regreta mai târziu.
Dacă ai putea transmite un singur mesaj tinerilor care își caută identitatea și rădăcinile într-o lume tot mai grăbită, care ar fi acela? Dar un gând pentru fetița Olena de acum 10 ani, dornică și plină de visuri?
Cel mai important pentru orice tânăr este să-și găsească liniștea și siguranța în ceea ce face.
„Dacă aș avea posibilitatea să-i transmit un mesaj acelei fetițe de 9 ani, i-aș spune să nu se oprească niciodată din a visa și din a-și continua drumul, fiindcă orice este posibil dacă faci totul cu sufletul deschis și cu drag de a trăi.”
Pasionat de jurnalism, fotografie și cultură în toate formele ei, activez ca presedinte de ONG cultural-educational, pun mana la treaba si duc educatia in zonele rurale prin înființarea de noi HUB-uri culturale rurale, bibliotecile, filmez, vorbesc si promovez. Oamenii trebuie să afle ca mai apoi să se implice.
- Olena Gamurar – glasul Bugeacului - 21-09-2026
- Școala începe acasă - 16-09-2026
- Ziua Crucii. Între credință, toamnă și memoria satului românesc - 14-09-2026
