Alexandra Bocîrnea, învățătoarea care nu ține cont de fișa postului și se implică social în comunitatea în care predă
Alexandra Bocîrnea este profesor învățător de puțini ani, dar a făcut în acești puțini ani cât n-au făcut alții, poate, în zece. De când este parte din sistemul educațional, nu poate să stea cu mâinile la spate și să privească cu indiferență la tot ce se întâmplă sau nu se întâmplă în comunitatea din care face parte. Cu o motivație puternică, din bunele sale convingeri, pentru că este un om care guvernează în jurul unor valori și morale însușite în interiorul familiei, a desfășurat activități de creație gratuite la care au participat copii din diferite sate din țară. Anul trecut, a dotat biblioteca din Barcani cu 1.000 de cărți noi pentru copii. A oferit încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și cărți copiilor din Floroaia Mică, ajutând și familii nevoiașe din zona Întorsurii.
Din exterior, se observă multă implicare și dragoste. În interior, este implicare la superlativ. Cred cu tărie că nu i-a fost ușor să facă toate acestea, dar a știut unde și cum să ceară sprijin. Puterea cuvântului e în tot și toate.
Este tânără, iar vârsta îi este aliat, la fel ca și curajul. Ambiția i-a fost prietenă mereu și merg la braț împreună pe drumul profesional pe care l-a îmbrățișat. Mai multe, să povestească chiar învățătoarea Alexandra!
Fiecare dintre noi ne aducem aminte de școala în care am învățat, învățătorul ce ne-a condus mână și care a prioritizat să ne transmită valori și convingeri bine închegate în noi. Cu ce valori ați plecat în viață? Ce v-a învățat școala?
Îmi amintesc cu drag de anii de școală, eram o elevă conștiincioasă și îmi plăcea să merg acolo. Dragul acesta de școală mi-a fost insuflat de părinții mei, care m-au educat cu blândețe și autoritate totodată. Școala m-a învățat multe, dar dincolo de toată teoria pe care am învățat-o, am fost norocoasă să am profesori cărora să le pese și să-mi reamintească că am potențial. A fost suficient să mă simt apreciată de câțiva dintre ei astfel încât să-mi ofere curaj și încrederea în mine de care aveam nevoie. Școala a creat numeroase situații în care să fiu nevoită să mă raportez la viața reală, lucru care avea să mă ajute mai târziu, învățându-mă de asemenea, că munca și exercițiul mă pot ajuta să ajung unde îmi doresc. Uitându-mă înapoi, am plecat în viață cu onestitate, respect și curaj, puse în valoare de școală și de educația primită acasă.
Ce doriți să transmiteți la rândul dumneavoastră, acum că sunteți și dumneavoastră bucată din sistemul educațional?
Aș scrie atât de mult aici. Mi-am dat seama că ce a contat foarte mult în momentul în care am devenit învățătoare a fost nu ce informație livrez, ci cum o livrez. În primul an de învățământ, aproximativ 30% dintre elevii clasei mele nu frecventau școala, sau veneau doar rareori (procentul abandonului în prezent la aceeași clasă fiind 0%), lucru care m-a făcut să înțeleg că trebuie să găsesc o modalitate prin care să-i atrag pe copii spre școală. Am creat un spațiu colorat, primitor, în care ei să se simtă bine și să vină cu drag. De asemenea, am încercat să transmit conținutul pe care trebuie să-l predau într-o manieră cât mai creativă, cu legătură directă cu realitatea. Încerc să le formez și lor anumite valori, să-i învăț cum să se poarte în societate și în diferite situații, să fie blânzi, buni și recunoscători pentru tot ceea ce primesc, dar și curajoși și deschiși la schimbare.
Cum poți să nu te pregătești pentru emseria aceasta și s-o iubești?
În ultima perioadă am conștientizat că mai presus de studiile pe care le faci pentru a deveni cadru didactic, este extrem de importantă vocația pe care o ai pentru această profesie. Cred că toate studiile, formările, cursurile ar ceda cu siguranță în fața chemării pe care o ai pentru meseria de profesor. E foarte important să pui mult suflet și să-ți placă cu adevărat ceea ce faci, dar trebuie să ai inima și ochii deschiși astfel încât să te bucuri o dată cu cei pe care îi bucuri pentru toate lucrurile mici.
Când s-a cristalizat opțiunea dvs. de a vă face dascăl? Ce v-a atras spre catedră?
Când eram mică mă imaginam învățătoare, dar nu era o dorință foarte puternică. Priveam cu admirație toți profesorii și probabil lucrul acesta a sădit în mine această dorință. Am renunțat la idee o perioadă, după care am luat hotărârea abia spre finalul clasei a XII-a. Am terminat filologie, deși mereu mi-au plăcut și științele exacte. Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov a fost singura la care m-am înscris. Pentru că eram nehotărâtă mi-am spus mie că ori intru la pedagogie, ori merg acasă și văd eu ce fac. Uitându-mă în urmă, cred că ceea ce m-a atras nu a fost un factor din exterior, ci a fost ceva înăuntrul meu care știa că fac bine ce fac. Cu siguranță a contat foarte mult faptul că îmi plăcea să fiu în jurul copiilor, să citesc despre și pentru ei, iar firea mea creativă a adus un bonus în care am crezut.
Au fost voci în familia dumneavoastră care v-au îndrumat și le-ați ascultat? Mai aveți în familie membri care sunt cadre didactice?
Am avut norocul ca cei din familie să nu pună presiuni asupra alegerii meseriei mele. Fiind singurul copil al familiei, părinții mei au pus mereu accentul pe educație, dorindu-și să continui studiile indiferent de situație. Bineînțeles, și-au exprimat dorințele asupra unor profesii, dar toate discuțiile noastre pe această temă se finalizau cu „tu știi ce e mai bine” sau „facem așa cum vrei tu”. Probabil pentru că nu au fost la fel de norocoși ca și mine, am simțit mereu din partea părinților faptul că educația trebuie să fie pe primul loc. Am crescut înconjurată de cărți și au cultivat o educație pentru care o să le fiu mereu recunoscătoare. În familia noastră, există un singur cadru didactic, mătușa mea, tot învățătoare pe care o vedeam ca pe un model atunci când eram mică.
Cum a fost Liceul Pedagogic sau Facultatea de PIPP din punctul de vedere al studiilor, al seriozității, disciplinei, al respectului față de școală și cadrele didactice? Cum erau profesorii? Dar examenele? Ce vă amintiți?
Pentru că în clasa a VIII-a nu eram încă hotărâtă pe ce drum voi merge, nu am parcurs studiile unui liceu pedagogic, ci doar facultate. Totul a fost extrem de serios și riguros în timpul facultății. În primul an universitar am simțit lipsa liceului pedagogic, dar cu muncă suplimentară am recuperat toate noțiunile. Îmi amintesc că perioada facultății a fost pe de-o parte valoroasă, pe de-o parte stresantă pentru mine, totul fiind accentuat de dorința mea de a face lucrurile cât mai bine. Bineînțeles, am tratat totul cu seriozitate, având un respect deosebit pentru profesorii din facultate, ce sunt cu adevărat niște profesioniști. Îmi amintesc cum îi priveam cu admirație și mă gândeam câtă muncă au depus în spate. Legat de evaluare, am simțit că în majoritatea cazurilor aceasta s-a realizat corect și ce m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al dezvoltării mele, a fost faptul că am fost nevoită să lucrez foarte mult în echipă și să cunosc diferite tipologii de oameni.
Cadrele didactice sunt oameni simpli, dar profesioniști reali. Au devenit oameni de catedră în urma absolvirii unei instituții ce creează o nobilă profesie. Dacă n-ai fi cadru didactic, ce altă meserie ai fi ales?
Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta pentru că așa cum spuneam mai sus, am mers la sigur. Totul sau nimic. Acum cred că dacă nu aș fi cadru didactic, m-aș dedica întru totul pasiunii mele, handmade-ul.
Nu de mult timp v-ați început cariera didactică. Cât ani în urmă mai exact?
Așa este. Mi-am început cariera didactică în 2020, sunt în al patrulea an în învățământ.
Ați avut emoții? Aveți și o poveste?
Am avut emoții, frici, îndoieli. Primele săptămâni de școală au fost foarte provocatoare pentru că au reprezentat un nou început și dintr-o dată mă aflam într-un loc nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Îmi amintesc că în acel an erau foarte puține posturi titularizabile, iar printre acestea unul dintre ele era în comuna Budila (unde predau și în prezent). Cu câteva zile înainte mă uitam împreună cu părinții mei peste listă, iar tata mi-a spus: „Mergi oriunde, dar la Budila nu.”. Îmi spunea lucrul acesta pentru că auzise că este o comunitate provocatoare, unde populația rromă era majoritară. Când a sosit ziua ședinței pentru repartizarea posturilor, am analizat cu atenție lista și i-am spus inspectorului că voi alege școala de la Budila, iar acesta m-a întrebat de două dacă sunt sigură. Așa a început povestea mea aici. Îmi amintesc că în ziua în care am trecut să-mi las documentele, școala mi s-a părut extrem de frumoasă. Îmi amintesc în detaliu și primele zile cu colegii, când toți s-au purtat frumos cu mine. Nu puteam decât să-i observ pentru că nu știam ce am de făcut J. În toată ordinea aceasta m-a surpins cât de bine se înțelegeau unii cu ceilalți, lucru care m-a și făcut să rămân aici mai mult decât preconizam. Au fost foarte emoționante și primele întâlniri cu copiii, de care m-am atașat foarte repede. Atunci, plănuiam să rămân doar un an, iar în prezent mă gândesc că mai avem un an și termină o generație cu mine. Am o satisfacție uriașă uitându-mă în urmă și nu aș schimba cu nimic alegerea pe care am făcut-o.
Despre școala unde predați ce îmi puteți spune?
Când am citit această întrebare, mi-am amintit de o carte, „O școală mare cât toată lumea” de Gianni Rodari. Așa este și școala noastră, mare cât pentru toată lumea, iar pentru unii dintre noi, toată lumea noastră. Școala Gimnazială Budila este o școală cu peste 600 de elevi din comuna Budila, județul Brașov. Deși este o școală dintr-un mediu vulnerabil, cu procent mare al ratei abandonului, simt că este o școală în care se dorește schimbare și în care oamenii sunt conștiincioși. M-am bucurat din plin de directori atât de blânzi și care m-au lăsat să pun în aplicare toate nebuniile mele. Iar pe lângă directori, la superlativ este întreg colectivul și tot ce se întâmplă aici.
Dar un profil al copiilor dumneavoastră îmi puteți face?
Elevii mei sunt clasa a III-a acum, acesta fiind al patrulea an împreună. De când sunt aici, am avut nenumărate ocazii de cunoaștere, și mereu mi-am dat seama cât de important este să poți vedea dincolo de aparențe. Majoritatea elevilor provin din familii modeste, numeroase, cu diferite probleme, făcând parte dintr-o cumunitate vulnerabilă. Când aveam o zi mai puțin bună, îmi aminteam ce îmi spunea o colegă: „copiii aceștia au nevoie să fie ascultați și iubiți”. Din păcate viața lor se caracterizează prin spațiu restrâns, fără posibilitate de dezvoltare, fără educație, cu visuri limitate din pricina unor concepții ce s-au perpetuat din generație în generație. Chiar și așa, sunt muncitori, atenți, iubitori, conștientizând puterea educației.
Aș spune și cum îi văd DIN profil: cu colțul gurii ridicat atunci când ne vedem la școală, cu ochi ce lucesc de bucurie, entuziasm și curiozitate, cu spatele ușor aplecat din cauza muncii și a poverilor pe care le duc.
De ce Teach for Romania? De ce ați ales această organizației având în vedere că se apleacă asupra copiilor din medii vulnerabile?
Cunoșteam programul Teach for Romania de acum câțiva ani, însă nu-mi doream neapărat să îl parcurg, până anul trecut când una dintre colegele mele s-a înscris. Lucram deja într-un mediu vulnerabil și simțeam nevoia de a discuta cu persoane ce activează în același mediu și care înțeleg și pot oferi soluții și păreri valoroase referitoare la diferite situații cu care mă confruntam. Voiam în continuare să învăț și am simțit că Teach va fi o experiență foarte valoroasă. Participarea la program a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am învățat extrem de multe într-o perioadă foarte scurtă, iar pe lângă îmbogățirea competențelor profesionale, m-a ajutat să mă schimb din punct de vedere personal, să am mai multă încredere în mine și să simt că pot.
Conform unor statistici europene, aproape jumătate dintre elevii români, circa 42%, sunt analfabeți funcționali… În aceste condiții, ocupăm primul loc în Europa, un trist record în materie de educație sau antieducație… Cum este posibil un atare fenomen?
Este atât de mult de discutat despre această problemă încât subiectul poate să devină copleșitor. La mijloc sunt foarte mulți factori. Țin să cred că startul în educație pleacă de acasă, din familie, iar mai apoi de la școală. Parteneriatul acesta familie-școală-comunitate este atât strâns încât dacă o componentă nu mai funcționează bine, tot procesul se pierde. În ultima perioadă am observat și citit și eu despre lipsa de interes a familiilor pentru educație, și nu trebuie să-i judecăm pe toți pentru că nu știm ce se ascunde în spate. Cu siguranță și procesul de învățare de la școală este necesar să treacă prin câteva schimbări astfel încât, învățarea să aibă sens. Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu doar învățământul în sine este vinovat pentru acest fenomen, depinde în egală măsură și cum beneficiarii educației se raportează la dorința lor de învățare.
Despre comunitatea în care lucrezi ce-mi poți povesti? Simți că se formează un parteneriat între școală-familie-comunitate? Sunt părinții interesați de educația copiilor lor?
Din punctul meu de vedere, există un parteneriat între școală-familie-comunitate. Majoritatea părinților sunt interesați de educația copiilor lor și am simțit că își doresc mai mult de la ei. Din păcate nu este un aspect general valabil, iar diferențele se pot vedea cu ochii liberi. Un copil implicat are un părinte implicat. Acest parteneriat a depins foarte mult și de cum noi, ca organizație școlară am încercat să ni aducem pe părinți aproape. Am desfășurat numeroase proiecte, întâlniri, ședințe, ateliere în care am invitat și părinții, iar aceștia s-au implicat. Ce a contat foarte mult a fost și organizarea unor vizite în comunitate, unde părinții ne-au primit foarte bine.
Care sunt, într-o privire concentrată și esențială, cele mai importante probleme și dificultăți ale școlii noastre de azi?
O problemă pe care am tot văzut-o și chiar simțit-o de când lucrez în învățământ este faptul că profesia de dascăl și-a pierdut din respectul cuvenit acum ceva timp și că persoanele care nu au fost în papucii unui profesor au tendința de a judeca și reproșa munca noastră. La fel ca mulți alți oameni, cerem respectul celor din jurul nostru, însă din păcate sunt nenumărate situații în care nu îl primim. Cred că o altă situație alarmantă este faptul că nu ne mai simțim în siguranță, dovadă fiind toate cazurile din mass-media, dar și faptul că suntem martori a unor fapte de agresivitate adresate uneori chiar nouă. E foarte trist ce se întâmplă din acest punct de vedere. Într-o altă ordine de idei, aș mai adăuga aici câteva probleme, în această ordine: abandon școlar, analfabetism, învățare mecanică fără ca elevii să înțeleagă de ce învățată acel conținut și cum îi va ajuta, lipsa motivației școlare.
În realitatea pe care o trăiți dumneavoastră în școala unde predați, cu ce vă confruntați?
Așa cum spuneam mai sus, școala la care predau în prezent se află într-un mediu vulnerabil care aduce cu sine numeroase probleme. O luptă pe care am dus-o încă din primul an de învățământ a fost stârnirea interesului pentru școală și educație, aspect pe care am dorit să-l duc atât către elevi, cât și către părinți. Bineînțeles, alte probleme au fost și abandonul școlar, niveluri scăzute ale literației și numerației, probleme din punct de vedere al educației socio-emoționale. Venind din familii modeste sau chiar sărace, elevii nu aveau/ încă nu au parte de strictul necesar pentru a-și desfășura activitatea. E foarte greu să faci ceva când nu ai cu ce să faci acel lucru, iar asta presupune ca tot timpul să fii ingenios și să găsești soluții. Aș pune pe listă și comportamentele violente născute datorită unui mediu neofertant, în care copiii sunt martori a unor exemple negative din comunitatea în care trăiesc. A fost foarte important să formez contexte de învățare din care elevii să înțeleagă faptul că lumea nu se rezumă doar la ceea ce au văzut până acum și că aceasta nu este normalitatea, dar și să încercăm să trecem printr-un proces de formare a unei culturi de tip „eu pot” din care să înțeleagă că viitorul stă în mâinile lor.
Învățământul românesc încearcă de mai mult timp să se reformeze. Unde ne aflăm ca sistem educațional din punctul de vedere al calității și eficienței educației?
În ultima perioadă am încercat din răsputeri să văd părțile bune. Știu că această reformă înseamnă un proces complex și îndelungat, ce nu va avea loc de pe o zi pe alta. Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, de toate știrile care promovează părțile negative, dacă privim în adâncul lucrurilor, vom fi surprinși de cât de multe lucruri bune se întâmplă. Sunt o mulțime de dascăli care au adoptat schimbarea, dascăli cărora le pasă și lucrează cu sufletul. Cu siguranță munca lor este calitativă și eficientă. Mai sunt multe lucruri de schimbat, dar țin să cred că e mai mult bine decât rău.
Tănase Ema
Ultimele postari ale lui Tănase Ema (vezi toate)
- Invitație la orele din clasele unde Mădălinele predau: „Am vrut să promovăm o abordare blândă, centrată pe nevoile fiecărui copil și pe conexiunea cu natura” - 04-10-2024
- Campusul Profesional Dual BookLand: „piatra de temelie” pentru o Românie care știe meserie - 01-10-2024
- Înapoi la școală cu EU Youth Cinema: Green Deal - 26-09-2024
