Ana Antonia Tudose, tânăra care a concertat pe scene din New York, Paris și Budapesta. ”Nu cred că te poți numi artist doar pentru că reușești să cânți frumos la pian, trebuie să faci mai mult de atât”

Zarvă mare pe holurile unei școli de arte din Ploiești. Copiii se avântă curioși către clasele de pictură, teatru, muzică, etc. Antonia se îndreaptă către clasa de balet. Printre indicații, plie-uri și alte exerciții, se strecura ca o vrajă sunetul de pian din clasele lăturalnice. După câteva ore de observație, copila a lăsat dansul și a îmbrățișat pianul. La început părea un mod frumos de a petrece timpul liber, însă treaba s-a dovedit serioasă. Debutează pe scenă la doar doisprezece ani, în compania Filarmonicii din Ploiești. Ulterior, Antonia trece oceanul și ajunge în America unde cântă și încântă într-un recital organizat de Institutul Cultural Român din New York. Au urmat recitaluri la Paris, Viena, Budapesta, a colaborat cu artiști internaționali, iar acum este studentă la Conservatorul Regal din Bruxelles. Provocată la dialog, pianista Ana Antonia Tudose, a povestit despre pasiunea pentru muzică, traseul profesional și viziunea artistică.

Interviul pe scurt:

  • De la balet la pian, nu e decât o notă: “Când am început baletul mi-am dat seama că nu îmi plăcea atât de mult să dansez. În acea clădire aveau loc mai multe cursuri, și la un moment dat am auzit din celelalte săli cum cântau diverși copii, profesori. Mă duceam forte des să îi ascult, să văd cum li se mișcă degetele, eram absolut fascinată de ceea ce vedem și auzeam. Ulterior, am rugat-o pe mama să mă lase să încep pianul și a fost de acord.”
  • Un recital la New York: ”Cineva care nu era din lumea muzicii, mi-a spus că la Institutul Cultural Român din New York, se organizează tot felul de recitaluri, concerte, și că ei colaborează cu muzicieni tineri. Mi-a propus să trimit niște înregistrări. Dacă tot mergeam să vizităm câteva orașe din America, am zis să încerc. Am trimis, apoi am participat la o audiție cu cei de la Institut.”
  • Radiografia artistului: “Cred că apelativul de artist, se folosește prea ușor și nu zic că persoanele respective nu merită, dar cred că trebuie utilizat cu mai puțină generozitate. După părerea mea, artiști sunt acei pianiști care au ajuns la o vârstă înaintată, care au în spate concerte și concursuri câștigate.”

Când dragostea pentru muzică e mai puternică decât orice

Născută și crescută în Ploiești, Antonia a făcut primii pași către lumea artelor la vârsta de șase ani. Părinții o duseseră la o școală unde s-a înscris la cursuri de balet, însă acolo s-a întâmplat ceva neașteptat. “Când am început baletul mi-am dat seama că nu îmi plăcea atât de mult să dansez. În acea clădire aveau loc mai multe cursuri, și la un moment dat am auzit din celelalte săli cum cântau diverși copii, profesori. Mă duceam forte des să îi ascult, să văd cum li se mișcă degetele, eram absolut fascinată de ceea ce vedem și auzeam. Ulterior, am rugat-o pe mama să mă lase să încep pianul și a fost de acord. Am renunțat pe loc la dans pentru a putea studia acest instrument”, povestește Antonia pentru Matricea Românească.

,,Am renunțat pe loc la dans pentru a putea studia acest instrument”

A început să ia lecții în particular. Cânta cu, și din pasiune, fără să se gândească la o carieră în adevăratul sens al cuvântului. Cu timpul a devenit eleva Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești. Pianul este un instrument cu grad de dificultate ridicat și necesită multe ore de exercițiu. Curios, o întreb pe Antonia dacă au fost momente în care a sacrificat anumite clipe pentru a se dedica studiului. “Nu am simțit studiul ca pe un sacrificiu, adică am îmbinat armonios temele pentru școală, cu orele de muncă la pian. Pot spune că am avut o viață normală, am ieșit, m-am distrat. Da, au fost și momente în care mi-am dorit să renunț la o ieșire, dar nu am văzut asta ca un sacrificiu, pur și simplu așa mi-am dorit eu”, spune Ana Antonia Tudose.

Emoțiile debutului pe scenă

Munca susținută, perseverența și talentul nativ, au propulsat-o rapid pe scenă, unde a cântat atât solo, cât și în compania unor mari orchestre. “Debutul pe scenă a fost la doisprezece ani, când am susținut un concert de Mozart alături de Filarmonica din Ploiești. A fost un lucru fantastic, în sală erau peste 150 de oameni. A fost foarte emoționant să pot cânta cu orchestra la acea vârstă. Îmi plac momentele când sunt alături de orchestră, dar sunt mult mai relaxată când cânt singură. Ca muzician, când ai orchestra în spatele tău, trebuie să fii atent la ei, să comunici foarte bine din punct de vedere muzical, să nu existe decalaje. De aceea mă simt mai în largul meu atunci când sunt singură”, precizează Antonia.

,,Debutul pe scenă a fost la doisprezece ani, când am susținut un concert de Mozart alături de Filarmonica din Ploiești”

A participat la numeroase concursuri, atât naționale cât și internaționale. La prima vedere, între un recital și un concurs, pare să nu fie mare diferență. Artistul trebuie să cânte la fel în ambele situații. “Eu sunt mult mai mulțumită de cum cânt atunci când sunt la un recital la care vine lume dornică să asculte fără a mă judeca. Concursurile din zilele noastre diferă foarte mult față de cele de acum 45 de ani spre exemplu. Dacă atunci se urmărea ce transmite concurentul, acum se merge mai mult pe ideea mașinii de cântat, adică să cânți perfect, fără pic de greșeală”, lămurește Antonia.

Un recital peste ocean

Emoțiile cu care urcă pe scenă se transformă rapid în clipe de beatitudine, iar pianul devine o prelungire a sufletului. Abia ce se dezmeticise după debut, că peste ceva timp avea să susțină un nou concert, dar de această dată mult mai departe, tocmai în America. “Inițial ajunsesem acolo în vacanță cu familia. Cineva care nu era din lumea muzicii, mi-a spus că la Institutul Cultural Român din New York, se organizează tot felul de recitaluri, concerte, și că ei colaborează cu muzicieni tineri. Mi-a propus să trimit niște înregistrări. Dacă tot mergeam să vizităm câteva orașe din America, am zis să încerc. Am trimis, apoi am participat la o audiție cu cei de la Institut, și au fost surprinși că la doisprezece ani pot să cânt piesele respective, care erau destul de dificile”, își amintește Ana Antonia Tudose.

,,Când vii la un concert de muzică clasică trebuie să alungi toate ideile preconcepute”

Recitalul, un adevărat succes. Publicul de peste ocean a fost vrăjit de prestația tinerei. În 2015, la un an după experiența de la ICR, Antonia a concertat la Paris, Viena și Budapesta. Am întrebat-o cum este receptată muzica clasică de către publicul din afară, în comparație cu cel din România. “În America oamenii mi s-au părut neașteptat de entuziasmați. Nu mă așteptam să le placă atât de mult. La Paris, publicul a fost mai puțin călduros, le-a plăcut, dar aveau un soi de sobrietate. Iar în România pot spune că este o combinație între cele două. După părerea mea, când vii la un concert de muzică clasică trebuie să alungi toate ideile preconcepute. Pentru oamenii care pun o astfel de barieră, muzica nu îi va mișca, dar dacă te deschizi, fie doar din pură curiozitate, atunci vei aprecia muzica clasică”, afirmă Antonia.

Despre întâlniri și artiști

De-a lungul timpului, s-a intersectat cu o seamă de artiști, români și străini, care au pus o cărămidă la temelia profesionalismului de care dă dovadă. Am fost curios să aflu cum au modelat-o aceste întâlniri. “Artiștii și profesorii de afară au un mod cu totul diferit de a expune muzica, în sensul că sunt mult mai eficienți. Orele nu durează foarte mult, și înveți mereu ceva nou. Spre exemplu, profesorul meu de la  Bruxelles are un fel foarte interesant de a explica lucrurile asociindu-le cu tot felul de fenomene de zi cu zi. Desigur și la noi în țară sunt profesori extraordinari, însă aici atmosfera este alta. În străinătate nu există răutate, invidie, competiție, e diferit”, spune Antonia.

,,Nu cred că te poți numi artist doar pentru că reușești să cânți frumos la pian, trebuie să faci mai mult de atât”

Și pentru că tot am pomenit de artiști, am provocat-o pe Antonia să ne spună care sunt atributele unui artist. “Cred că apelativul de artist, se folosește prea ușor, și nu zic că persoanele respective nu merită, dar cred că trebuie utilizat cu mai puțină generozitate. După părerea  mea, artiști sunt acei pianiști care au ajuns la o vârstă înaintată, care au în spate concerte și concursuri câștigate. Nu cred că te poți numi artist doar pentru că reușești să cânți frumos la pian, trebuie să faci mai mult de atât”, precizează Ana Antonia Tudose.

Cu gândul la ce va fi

Resimte exilul culturii în spațiul online-ului și este de părere că muzica nu are ce căuta acolo. La mijloc sunt o sumedenie de senzații, de trăiri, pe care nu le poți gusta decât în sala de concert. Sigur, poți încărca o piesă pe net, dar nu-i la fel ca experiența live. Apropiindu-ne cu pași grăbiți către finalul interviului, am întrebat-o pe tânăra pianistă ce planuri are pe viitor. “Vă mărturisesc sincer că mi-aș dori să revin în România. Desigur vreau să continui să susțin recitaluri în diferite țări, dar în țară aș reveni pentru a deschide o școlă de muzică. Îmi place latura pedagogică, și pot spune că mă văd ca profesorii mei, predând și concertând”, conchide Ana Antonia Tudose.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Tenorul George Ionuț Vîrban, tânărul care a cântat pe marile scene ale lumii. Un dialog despre pasiunea pentru muzica clasică, experiențe artistice și proiecte de viitor