Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Asociația Culturală Matricea Românească

Nevoia copiilor de a inventa basme și povești poate fi privită și ca o metodă prin care aceștia încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Nu este ușor pentru un copil să înțeleagă complexitatea realității! Poveștile și basmele oferă o structură simplificată, cu început, mijloc și sfârșit, în care problemele sunt mereu rezolvate. Ce bine că ei descoperă că totul se poate rezolva, în final, că orice sfârșit poate fi un început, că ceva trebuie să plece pentru ca ceva nou să vină!

 

 

Pe 8 noiembrie 2024, Liceul Teoretic Waldorf a găzduit a patra ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Evenimentul, adresat elevilor de clasa a XII-a, a fost o oportunitate pentru tineri de a se angaja în discuții profunde și de a-și dezvolta gândirea critică, într-un mediu stimulativ și prietenos.

 

 

Elevii au participat la dezbateri socratice, o metodă interactivă care încurajează reflecția și schimbul de idei. Acest format a permis fiecărui participant să contribuie activ, să își exprime opiniile și să exploreze multiple perspective asupra temelor abordate. Discuțiile au fost gândite să stimuleze gândirea analitică și să încurajeze dialogul deschis, pregătind elevii să abordeze provocările societății contemporane.

 

 

Atmosfera dinamică a fost susținută de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească. Sub îndrumarea lor, elevii au avut ocazia să își dezvolte abilități esențiale precum argumentarea logică, ascultarea activă și colaborarea constructivă. Organizarea atentă a evenimentului a asigurat un mediu în care fiecare voce a fost auzită, iar ideile au fost împărtășite cu deschidere și respect.

 

 

Mulțumim Liceului Teoretic Waldorf pentru găzduirea acestei inițiative și pentru sprijinul acordat în promovarea dialogului și dezvoltării intelectuale a elevilor. Astfel de proiecte sunt fundamentale pentru formarea unei generații implicate și pregătite să contribuie la schimbările pozitive din societate.

 

Pe 7 noiembrie 2024, Colegiul Național „Școala Centrală” din București a găzduit a treia ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Proiectul, care se adresează elevilor de liceu din România, oferă o platformă dedicată dezbaterilor și explorării unor teme relevante pentru dezvoltarea intelectuală a tinerilor.

 

 

Elevii din clasa a XI-a au fost implicați în dezbateri socratice, un format interactiv menit să încurajeze gândirea critică și dialogul constructiv. Această metodă, axată pe întrebări și răspunsuri care provoacă reflecție, a fost utilizată pentru a stimula discuții profunde și pentru a oferi participanților oportunitatea de a-și exprima opiniile și de a argumenta ideile. Atmosfera deschisă și stimulativă a permis elevilor să exploreze diverse perspective asupra subiectelor abordate.

Evenimentul a fost coordonat de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească. Cu sprijinul lor, elevii au fost ghidați să reflecteze asupra aspectelor esențiale ale societății contemporane, învățând să colaboreze și să-și susțină punctele de vedere în mod argumentativ. Organizarea atentă a evenimentului a contribuit la crearea unui mediu cald și prietenos, unde fiecare participant s-a simțit încurajat să contribuie.

 

 

Proiectul a fost posibil datorită sprijinului Colegiului Național „Școala Centrală”, care a asigurat un spațiu propice dialogului și dezvoltării intelectuale. Astfel de inițiative joacă un rol crucial în formarea unei generații de tineri implicați, pregătiți să aducă schimbare și progres în societate.

 

Ascultă povestea creată de copilul tău! Ascult-o cu atenție! Cea mai sigură cale spre inima unui copil este timpul petrecut împreună. Nu cadourile sau promisiunile îi câștigă afecțiunea, ci momentele simple, în care îi acorzi atenție. O plimbare în parc, o poveste înainte de culcare sau chiar un joc improvizat pot crea legături de neînlocuit. Copiii simt când sunt ascultați și înțeleși, iar aceste clipe de conexiune rămân cu ei pentru totdeauna. Prezența ta sinceră și implicată îi arată că este important pentru tine. În final, timpul oferit valorează mai mult decât orice altceva, pentru că în el se construiesc amintiri și se sudează relații durabile.

 

,,Tehnologia este cel mai bun prieten al omului. Înăuntru însă, este cel mai mare dușman.” – Frank Herbert, romancier

Asociația Culturală Matricea Românească aduce laolaltă tradițiile din Banatul de Câmpie și Țara Secașului într-o șezătoare inedită

 

Pe parcursul weekendului 12-13 octombrie, Asociația Culturală Matricea Românească a fost gazda unei șezători inedite, marcând ediția a II-a a evenimentului dedicat tradițiilor populare românești. În cadrul acestui eveniment cultural deosebit, două zone etnofolclorice distincte, Banatul de Câmpie și Țara Secașului, s-au întâlnit într-o manifestare ce a celebrat autenticitatea și frumusețea costumului popular românesc. Această reuniune culturală a avut drept scop valorificarea și promovarea moștenirii tradiționale românești prin expunerea bogăției de simboluri și modele folclorice specifice fiecărei regiuni.

 

Expoziția de costume populare: atracția centrală a șezătorii

Unul dintre momentele de vârf ale șezătorii a fost expoziția de costume populare de sărbătoare, care a atras atenția prin conceptul său unic, reunind două colecții private de o valoare culturală excepțională. Publicul a avut ocazia să admire colecția Colecția Etnografică Țara Secașului, și Colecția etnografică Sebastian Buza. Această expoziție a avut rolul de a reînvia pasiunea pentru tradițiile noastre și de a pune în valoare diversitatea portului popular românesc, surprinzând publicul prin rafinamentul detaliilor cusăturilor și prin simbolistica fiecărui ornament.

 

Momente artistice și prezentări captivante

În spiritul unei șezători autentice, evenimentul a inclus momente artistice deosebite, Iulian Vasile Nistor, pasionat colecționar și promotor al tradițiilor, a oferit un discurs inspirațional despre frumusețea costumelor de sărbătoare din Țara Secașului și a încântat publicul cu o interpretare muzicală fascinantă. De asemenea, Sebastian David Buza a captivat audiența printr-o prezentare detaliată asupra patrimoniului cultural al regiunii Timiș, scoțând în evidență tradițiile și identitatea culturală a Banatului de Câmpie.

 

Doamna Nistor Rafila, reprezentând județul Alba (Țara Secașului), a susținut un moment de strigături specifice zonei, care a adus un farmec autentic și a creat o atmosferă de sărbătoare, rememorând cântecele și obiceiurile ancestrale.

 

Mulțumiri

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea generoasă și dedicată a unor oameni pasionați de tradițiile românești. Mulțumiri speciale merg către Iulian Vasile Nistor, Sebastian David Buza și doamnei Nistor Rafila, care prin prezența și contribuțiile lor au reușit să transforme această șezătoare într-un reper cultural autentic. De asemenea, recunoștința noastră se îndreaptă către Florin Bucuțea, responsabil pentru foto și video, Eugen Crețu și Constantin Căbulea, pentru sprijinul oferit în organizarea acestui eveniment.

 

 

 

 

 

Copilul tău scrie povești? Citește cărți? E politicos și darnic? Asta pentru ca TU ești așa! Pentru a îndruma un copil pe drumul corect, trebuie mai întâi să fii tu exemplul acelui drum. Fii tu cel care învață răbdarea, înțelepciunea și bunătatea, astfel încât copilul să vadă în tine un model autentic. Nu îi poți cere să fie curajos dacă nu te vede înfruntându-ți propriile temeri. Nu îi poți cere să fie corect, dacă nu te vede respectând adevărul. Copiii învață cel mai mult din ceea ce văd la părinți, nu din ceea ce li se spune. Călătorește pe calea pe care o dorești pentru el, și va urma natural exemplul tău.

 

 

Pe 25.10.2024, a avut loc a doua ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”, desfășurată în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, unde au avut loc două sesiuni de dezbateri dedicate elevilor de clasa a IX-a și a X-a. Acest proiect oferă liceenilor din România o platformă de discuție și explorare a unor teme relevante pentru dezvoltarea lor intelectuală.

 

 

Elevii au fost invitați să participe la dezbateri socratice, o metodă interactivă și profundă de discuție, care le permite să exploreze și să înțeleagă temele abordate prin contribuțiile fiecărui participant. Acest format le-a oferit elevilor oportunitatea de a-și exprima opiniile, de a-și argumenta ideile și de a înțelege perspective variate asupra subiectelor discutate.

 

Atmosfera deosebit de stimulativă a fost susținută de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel de la Asociația Culturală Matricea Românească. Sub coordonarea lor, tinerii au avut ocazia să reflecteze și să împărtășească idei despre aspecte relevante ale societății contemporane. Organizarea evenimentului, realizată prin colaborarea acestora, a creat un mediu cald și deschis, în care elevii au putut să își exprime liber ideile și să interacționeze constructiv.

 

 

Adresăm mulțumiri Liceului Teoretic Waldorf din București pentru găzduire și sprijinul oferit în susținerea dialogului și dezvoltării intelectuale a tinerilor. Astfel de inițiative sunt vitale pentru formarea unei generații implicate, pregătită să contribuie la schimbare și progres.

 

Salutare, dragi prieteni! Eu sunt David, desenatorul din spatele pânzei colorate. Desenele din acest articol au fost cele ce m-au îndemnat să împărtășesc această bucurie cu toată lumea! Vă voi spune istoria Desenelor lui David.

Într-o zi de vară călduroasă, David s-a apucat de desenat. Desenă de zor, folosind culori minunate.

 

Chiar atunci, i-a venit o idee! Dacă ar fi putut vinde aceste desene, pentru a câștiga câțiva bănuți de buzunar. „Ce idee minunată!” își spuse David. Așa că, organiza o mică expoziție în casa lui de exact 14 desene, pe care le expuse frumos.

Nu veneau prea mulți oameni, deoarece, după cum am spus mai sus, aceste desene erau expuse la el în sufragerie. Văzând că nu merge bine treaba, David s-a gândit să-și mute desenele la tatăl său în firmă și, de ce nu, să-ți poți face desene la comandă. Dar ce să vedeți, chiar și cu această opțiune nouă, tot nu-i mergea bine. S-a gândit că, poate, lumea are nevoie de altceva. Așa că și-a creat o mică firmă de IT. Daar… ați ghicit! Nici așa nu-i mergea bine. Cât timp se gândea și se tot gândea, i-a fost livrata o ofertă, de la Matricea Românească. „Ce ai zice dacă ai face desene pentru articolele mele?” îl întrebă într-o zi Scarlett Onica, ce postează articole uimitoare (recomand să le citiți). David aprobă cu încântare! A început să facă desene pentru articolele de la Matricea. Le citea, se gândea, și creionul pe foaie punea.

Dar, după o vreme, lui David i-a venit o idee! Cum ar fi fost, dacă ar fi avut propria lui rubrica de desene la Matricea Românească? Era o idee strălucită, ce i-a fost îndată aprobată! De atunci, și până în prezent, David desenează de zor MAI ALES PENTRU COPIII ce vizitează Matricea Românească. Separat, am început să scriu povești pentru sora mea, Maria. Ei îi plac foarte mult poveștile cu pisici, iar mie îmi plac poveștile de acțiune. Așa că, m-am gândit să fac o poveste despre o pisicuță super eroină! Personal, recomand ascultarea noii povești, „Poveștile lui Pufin”, la culcare, deoarece a fost concepută că o istorioară liniștitoare de seară.

Aș avea un mesaj pentru toți copii pasionați de desen și pictura: Să nu vă fie rușine să împărtășiți micile voastre creații tuturor! Sunt sigur că sunt uimitoare și vor bucura pe toată lumea! Iar acum, un mesaj pentru părinți: Înțeleg, romana, matematica și școală sunt foarte importante, dar asta nu înseamnă că tot ce trebuie să facă copiii e să exceleze la aceste materii.

Dați frâu liber imaginației, copii! Succes și să vă ajute Dumnezeu în tot ce faceți!

 

Începând cu 21 octombrie, Învie Tradiția vă invită să redescoperiți farmecul autentic al toamnei la târgul dedicat roadelor, unde borcanele cu bunătăți de odinioară vă așteaptă să le descoperiți. Fiecare produs aduce cu el gustul copilăriei și tradițiile de altădată, fiind pregătit cu grijă și măiestrie de meșteșugari pricepuți. Aici veți găsi delicii pentru toate gusturile – numai bune de savurat, dăruit sau adus acasă, pentru a păstra vii tradițiile.

 

Vă așteaptă zeci de feluri de gemuri și dulcețuri: de la cele din mure, căpșuni sau gutui, până la murături pregătite după rețetele gospodinelor din Neamț – castraveți, conopidă, varză, gogonele și chiar pepene murat. Gospodinele și gospodarii de la oraș, care nu au reușit încă să-și pună murăturile sau să facă zacusca ca altădată, își pot aproviziona cămările cu încredere. Producătorii locali le vor fi recunoscători.

Pentru orice gust, am pregătit pachete variate, de la dulce la picant, zacuscă și murături, care să satisfacă toate preferințele. Știm cu toții că zacusca, savurată direct din borcan, este un adevărat răsfăț, dar știați de salata de toamnă, o delicatesă specifică sezonului? Murăturile crocante sunt ideale alături de orice friptură, iar o linguriță de hrean poate face minuni. Iar dacă iubești deserturile, încearcă dulcețurile noastre – îți vor transforma clătitele și gogoșile într-un adevărat festin! O lingură în plus? De ce nu!

 

Dacă ți-am deschis apetitul, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția cu produse tradiționale românești pentru toate gustările și pentru toate gusturile.

 

Intrarea este liberă, iar noi te așteptăm pe strada Mihai Eminescu nr. 142.

 

Invie Traditia este un proiect național dedicat susținerii meșteșugului românesc și conservării tradițiilor populare, prin documentarea și promovarea artei autentice, încă vie în marile zone etnografice ale României. Vino să descoperi moștenirea noastră culturală, să o trăiești și să o păstrezi pentru generațiile viitoare!

,,Atunci când, în sfârșit, revii la casa părintească, realizezi că ceea ce căutai nu era locul în sine, ci amintirile ascunse între pereții săi. Parchetul scârțâie la fel, dar pașii tăi sunt mai grei. Camera în care visai la stele pare mai mică, dar în mintea ta rămâne la fel de mare. Grădina e aceeași, dar tu nu mai alergi printre flori. Te uiți în jur și înțelegi că dorul nu era pentru casa veche, ci pentru copilăria ta, pentru acele zile simple, când timpul părea nesfârșit și lumea mai puțin complicată.
…si ti-ai fi dorit sa scrii basmul copilăriei, așa cum el era odată….”

 

Cu ocazia prezentării turneului național „ROMANIAN YOUNG VIRTUOSOS”, turneu ce va avea loc în perioada 3 – 11 octombrie 2024, la București, Brașov, Sinaia, Oradea și Timișoara, muzicieni și oameni de cultură: Rodica Vică – soprană (Austria/România), Martiniana Antonie – mezzosoprană (Germania/România), Ștefan Cazacu – violoncelist (România), Diana Ionescu – pian (România), Vlad Maistorovici – compozitor (România) și Dana Deac – jurnalistă (România), s-au reunit pentru a aduce un omagiu compozitorilor români, propunând publicului un proiect inedit ce aduce la lumină piese mai puțin cunoscute și interpretate. Astfel, un moment inedit al acestui turneu îl reprezintă interpretarea, de către talentata pianistă Diana Ionescu, a lucrării Elegie, compusă de M.S. Regele Mihai I al României, la vârsta de 20 de ani, dedicată iubitei sale soții, Regina Ana. Această piesă, mai puțin cunoscută publicului larg, oferă o perspectivă artistică profundă asupra suveranului care, deși cunoscut mai ales pentru rolul său politic și istoric, deținea și un talent pentru muzică.

 

Lucrarea Elegie este o compoziție care reflectă sentimentele de dragoste și respect pe care tânărul Rege Mihai le purta Reginei Ana în perioada incipientă a relației lor. Compoziția este caracterizată de o delicatețe melodică și de un ton contemplativ, sugerând un amestec de melancolie și speranță, atribute tipice unei elegii. Lucrarea muzicală reușește să transmită o emoție profundă, fiind un omagiu al iubirii și devotamentului lor reciproc. Elegie a fost foarte rar prezentată publicului larg și, cu siguranță, va reprezenta o descoperire culturală importantă. De asemenea, o noutate a acestui turneu o reprezintă și Ciclul de trei lieduri pe versuri de Noemi Marin pentru voce, violoncel și pian special compus de muzicianul Vlad Maistorovici. În program piese de George Enescu, M.S. Regele Mihai I al României, George Stephănescu, Tiberiu Brediceanu, Gherase Dendrino, Paul Constantinescu și Vlad Maistoroivici. Prin proiectul „Romanian Young Virtuosos”, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură își propune să inspire tânăra generație și să promoveze patrimoniul muzical național, oferind o experiență artistică de neuitat publicului din România.

 

 

Turneul național este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național și se va desfășura după cum urmează:

 

BUCUREȘTI, 3 octombrie 2024, ora 19:00 

Studioul de Operă al Universității Naționale de Muzică – Str. Știrbei Vodă nr. 33

 

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: birou.presa.musicarte@gmail.com

BRAȘOV, 4 octombrie 2024, ora 19:00 

Centrul Multicultural al Universității Transilvania – Bulevardul Eroilor nr. 29

 

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: birou.presa.musicarte@gmail.com

 

SINAIA, 5 octombrie 2024, ora 16:00 

Muzeul Național Peleș – Str. Peleșului nr. 2

Accesul publicului în Sala de Concerte se face pe terasa de nord a Castelului Peleș.

 

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: peles.ro@gmail.com

 

ORADEA, 9 octombrie 2024, ora 19:00 

Muzeul Țării Crișurilor – Calea Armatei nr. 1/A

 

Participarea la eveniment este liberă, în limita a 150 de locurilor disponibile. Biletele gratuite pot fi ridicate de la casieria muzeului, începând cu data de 1 octombrie, în intervalul orar 10:00-18:00.

 

TIMIȘOARA, 10 octombrie 2024, ora 19:00

Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest – Piața Libertății nr. 1

 

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Mai multe informații despre turneului național ROMANIAN YOUNG VIRTUOSOS pot fi găsite pe site-ul www.romanianvirtuosos.musicarte.ro

Povestea are fir bogat, cu ață roșie legat…

Poveștile! Copiii au o capacitate uimitoare de a crea lumi pline de fantezie, populându-le cu eroi, zâne și creaturi fantastice, personaje mari și mici, pline de strălucire! De ce simt ei nevoia să inventeze propriile povești și basme? Ei bine, a crea este esențial pentru dezvoltarea lor emoțională, cognitivă și socială. În primul rând, inventarea poveștilor le oferă copiilor o modalitate prin care își pot exprima și procesa emoțiile. Fiecare copil trăiește un amalgam de sentimente – bucurie, tristețe, frică sau furie – pe care adesea nu le poate exprima direct. Prin povești, ei pot explora aceste emoții într-un cadru sigur și controlabil, dând voce personajelor care trăiesc ceea ce poate simt și ei.

 

În același timp, inventarea basmelor dezvoltă creativitatea și imaginația copilului. Oare nu este minunat să vezi cum, din mintea lor, iau naștere lumi și locuri fantastice și situații neprevăzute? Aceste exerciții de imaginație le permit să își dezvolte abilitățile de gândire critică și să găsească soluții inventive la probleme, chiar și în viața reală. Astfel, povestea devine un teren de experimentare, unde totul este posibil și unde limitele sunt trasate doar de propria lor imaginație.

 

Mai mult, inventarea poveștilor îi ajută pe copii să înțeleagă și să interiorizeze concepte morale și sociale. Prin intermediul eroilor și al provocărilor acestora, cei mici învață despre bine și rău, despre curaj și prietenie. Își pun întrebări importante: ce înseamnă să fii un erou? Cum trebuie să reacționezi în fața unui obstacol? Aceste dileme morale devin parte din jocul lor de creație, consolidându-le capacitatea de a lua decizii și de a empatiza cu ceilalți.

 

Pe de altă parte, nevoia copiilor de a inventa basme și povești poate fi privită și ca o metodă prin care aceștia încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Nu este ușor pentru un copil să înțeleagă complexitatea realității, iar basmele oferă o structură simplificată, cu început, mijloc și sfârșit, în care problemele sunt mereu rezolvate. Prin urmare, poveștile devin o modalitate prin care copiii dau sens experiențelor lor și găsesc ordine într-o lume uneori haotică.

 

În final, inventarea poveștilor nu este doar un joc, ci un proces fundamental de învățare. Așadar, oare nu ar trebui să încurajăm această dorință de a crea și de a explora? Pentru că, în spatele fiecărei povești inventate, se află un copil care descoperă lumea și pe sine însuși.

 

Tu ce faci în seara aceasta, la culcare? Asculți povestea inventată de copilul tău, nu-i așa?

 

Când inventează povești, copiii ajung să înțeleagă și să interiorizeze concepte morale și sociale. Prin intermediul eroilor cărora le dau viață și prin intermediul provocărilor acestora, cei mici învață despre bine și rău, despre curaj și prietenie, despre lucrul dus la bun sfârșit și despre loialitate. Ei își pun întrebări importante: cum trebuie să reacționezi în fața unui obstacol? Dar în fața noului? De ce e important să stai curios și ce se întâmplă dacă ți-ai dat cuvântul? Aceste dileme morale devin parte din jocul lor de creație, consolidându-le capacitatea de a lua decizii și de a empatiza cu ceilalți.

 

 

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, transmite un mesaj plin de profundă spiritualitate cu ocazia Sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci. Un prilej de reflecție și întărire sufletească, acest mesaj ne reamintește de puterea jertfei și a credinței, aducând lumină și speranță în inimile creștinilor.

 

Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară.

E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire!
Este timpul acestei povești să zburde în lume.

Poate că este un bun imbold să vă încurajați propriul copil să își descopere talentul de scriitor… Încurajați-l să creioneze personaje și să le dea glas și personalitate. Nu-i așa că este o idee foarte bună?

 

 

Asociația Culturală Matricea Românească

Prin activitatea sa, Asociația Culturală Matricea Românească promovează identitatea culturală a României, arta și creatorii români, interculturalitatea, toleranța și respectul față de celelalte culturi prezente în spațiul românesc, în timp ce se concentrează pe educarea noilor generații în spiritul iubirii față de cultura și identitatea națională.

Poveștile lui David #6

21 noiembrie 2024 |
Nevoia copiilor de a inventa basme și povești poate fi privită și ca o metodă prin care aceștia încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Nu este ușor pentru un copil să înțeleagă complexitatea realității! Poveștile și basmele oferă o structură...

Matricea Românească în Școli #4

20 noiembrie 2024 |
Pe 8 noiembrie 2024, Liceul Teoretic Waldorf a găzduit a patra ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Evenimentul, adresat elevilor de clasa a XII-a, a fost o oportunitate pentru tineri de a se angaja în discuții...

Matricea Românească în Școli #3

19 noiembrie 2024 |
Pe 7 noiembrie 2024, Colegiul Național „Școala Centrală” din București a găzduit a treia ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Proiectul, care se adresează elevilor de liceu din România, oferă o platformă...

Poveștile lui David #5

7 noiembrie 2024 |
Ascultă povestea creată de copilul tău! Ascult-o cu atenție! Cea mai sigură cale spre inima unui copil este timpul petrecut împreună. Nu cadourile sau promisiunile îi câștigă afecțiunea, ci momentele simple, în care îi acorzi atenție. O plimbare în...

Desenele lui David #25

4 noiembrie 2024 |
,,Tehnologia este cel mai bun prieten al omului. Înăuntru însă, este cel mai mare dușman.” – Frank Herbert,...

Șezătoare #2

31 octombrie 2024 |
Asociația Culturală Matricea Românească aduce laolaltă tradițiile din Banatul de Câmpie și Țara Secașului într-o șezătoare inedită Pe parcursul weekendului 12-13 octombrie, Asociația Culturală Matricea Românească a fost gazda unei...

Poveștile lui David #4

30 octombrie 2024 |
Copilul tău scrie povești? Citește cărți? E politicos și darnic? Asta pentru ca TU ești așa! Pentru a îndruma un copil pe drumul corect, trebuie mai întâi să fii tu exemplul acelui drum. Fii tu cel care învață răbdarea, înțelepciunea și bunătatea,...

Matricea Românească în Școli #2

29 octombrie 2024 |
Pe 25.10.2024, a avut loc a doua ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”, desfășurată în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, unde au avut loc două sesiuni de dezbateri dedicate elevilor de clasa a IX-a...

De vorba cu desenatorul

21 octombrie 2024 |
Salutare, dragi prieteni! Eu sunt David, desenatorul din spatele pânzei colorate. Desenele din acest articol au fost cele ce m-au îndemnat să împărtășesc această bucurie cu toată lumea! Vă voi spune istoria Desenelor lui David.Într-o zi de vară...

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția 21 - 31 Octombrie 2024

18 octombrie 2024 |
Începând cu 21 octombrie, Învie Tradiția vă invită să redescoperiți farmecul autentic al toamnei la târgul dedicat roadelor, unde borcanele cu bunătăți de odinioară vă așteaptă să le descoperiți. Fiecare produs aduce cu el gustul copilăriei și...

Poveștile lui David #3

10 octombrie 2024 |
,,Atunci când, în sfârșit, revii la casa părintească, realizezi că ceea ce căutai nu era locul în sine, ci amintirile ascunse între pereții săi. Parchetul scârțâie la fel, dar pașii tăi sunt mai grei. Camera în care visai la stele pare mai mică, dar...


Poveștile lui David

30 septembrie 2024 |
Povestea are fir bogat, cu ață roșie legat...Poveștile! Copiii au o capacitate uimitoare de a crea lumi pline de fantezie, populându-le cu eroi, zâne și creaturi fantastice, personaje mari și mici, pline de strălucire! De ce simt ei nevoia să inventeze...

Poveștile lui David #2

24 septembrie 2024 |
Când inventează povești, copiii ajung să înțeleagă și să interiorizeze concepte morale și sociale. Prin intermediul eroilor cărora le dau viață și prin intermediul provocărilor acestora, cei mici învață despre bine și rău, despre curaj și...


Poveștile lui David #1

11 septembrie 2024 |
Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară.E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire! Este timpul acestei povești...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează