În inima Carpaților Meridionali, șerpuind printre crestele Munților Parâng, se află Transalpina – cel mai înalt drum rutier din România. Cunoscut și sub numele de „Drumul Regelui”, Transalpina nu este doar o realizare impresionantă de inginerie, ci și o expresie vie a legăturii dintre om și munte, dintre trecutul istoric și prezentul turistic al țării. Este un loc în care cultura, natura și aventura se împletesc armonios, oferind călătorului o experiență de neuitat.

Traseul spectaculos al Transalpinei

Transalpina, oficial DN67C, leagă orașul Novaci din județul Gorj de Sebeș, în județul Alba, urmând un traseu montan spectaculos ce trece prin stațiunea Rânca, Obârșia Lotrului, Lacul Oașa și localitatea Șugag, traversând astfel județele Gorj, Vâlcea și Alba. Pe o distanță de aproape 150 de kilometri, drumul urcă până la altitudinea de 2.145 de metri în Pasul Urdele, oferind priveliști alpine spectaculoase și un aer pur. Spre deosebire de Transfăgărășan, care trece prin tuneluri și este flancat de versanți abrupți, Transalpina se desfășoară mai mult pe culmile munților, oferind o panoramă deschisă în toate direcțiile.

Istorie veche – Drumul Regelui și decăderea sa în comunism

Istoria Transalpinei este la fel de captivantă ca și peisajele sale. Deși exactitatea datelor istorice este încă dezbătută, se crede că traseul actual are rădăcini adânci în trecut. Unii istorici afirmă că drumul a fost folosit încă din antichitate de către romani, ca rută strategică între sudul și centrul Daciei. În Evul Mediu, păstorii din Mărginimile Sibiului foloseau această trecătoare pentru transhumanță, mutându-și turmele între pășunile de vară și iarnă. Totuși, forma sa modernă a fost conturată în perioada interbelică, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. Între 1934 și 1939, armata română, cu sprijinul tehnic german, a reabilitat traseul într-un context strategic, dar și simbolic – de întărire a legăturii dintre provinciile istorice.

Numele de „Drumul Regelui” vine chiar din acea perioadă, când Carol al II-lea a inaugurat drumul, iar familia regală l-a parcurs într-o coloană oficială, marcând importanța acestui proiect. În perioada comunistă, însă, Transalpina a fost aproape uitată, rămânând o potecă montană greu accesibilă și puțin cunoscută. Abia după anul 2008, au început ample lucrări de reabilitare, iar în prezent, drumul este complet asfaltat și redeschis traficului turistic – deși, din motive de siguranță, rămâne închis pe timpul iernii.

O experiență aparte

Transalpina nu înseamnă doar asfaltul care leagă două regiuni. Este o călătorie în sine, o experiență care trece dincolo de simpla traversare a unui munte. De-a lungul drumului, călătorul descoperă locuri care par desprinse dintr-o lume neatinsă: stațiunea Rânca, aflată la o altitudine de peste 1.600 de metri, este poarta de intrare în munte, oferind posibilități de cazare, schi și drumeții. De aici, drumul urcă vertiginos spre Pasul Urdele, unde priveliștea este de o frumusețe aproape ireală – vântul care suflă neîncetat, cerul care pare la un pas distanță și liniștea care învăluie totul.

Mai departe, la nord, Transalpina se domolește treptat și întâlnește Lacul Oașa – un lac de acumulare înconjurat de păduri dese și munți tăcuți. Zona este ideală pentru un popas liniștit, pentru  fotografii sau pur și simplu pentru contemplare. Pe traseu se mai regăsesc Obârșia Lotrului – nod rutier spre alte atracții montane, precum Voineasa și Vidra, dar și porțiuni care coboară lin spre Valea Sebeșului, unde peisajul devine tot mai domol și rural, dar nu mai puțin pitoresc.

Drumul este deschis în general între lunile iunie și octombrie, în funcție de condițiile meteorologice. Chiar și vara, vremea pe Transalpina poate fi imprevizibilă – în doar câteva minute, cerul senin poate fi acoperit de ceața densă sau de o ploaie rece. Din acest motiv, călătoria trebuie planificată cu grijă. Este important ca mașina să fie bine echipată, rezervorul plin și hainele potrivite pentru orice schimbare de temperatură. Nu există benzinării pe traseu, iar semnalul telefonic poate lipsi în anumite porțiuni.

Transalpina este mai mult decât o rută spectaculoasă – este și un simbol al continuității, al frumuseții sălbatice, al unei culturi care învață să trăiască în armonie cu muntele. Cei care o descoperă pentru prima dată rămân aproape mereu cu dorința de a reveni.

Sursă foto: brasovdaytrips.ro, blog.stayhere.ro, ultimatedrives.net

Puține locuri din lume reușesc să combine în mod atât de spectaculos istoria, natura și ingeniozitatea umană cum o face Salina Turda. Ascunsă sub dealurile blânde ale Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de orașul Turda, această minune subterană atrage anual mii de vizitatori, cuceriți de farmecul său grandios.

Se spune că sarea a fost numită odinioară „aurul alb”, iar la Turda, această expresie capătă un sens aparte.

• Primele exploatări de sare din zona Turda datează din epoca romană, când romanii au fondat Potaissa și au valorificat masivele de sare din subsol. Dovezile arheologice atestă un comerț intens cu acest aur alb.
• În 1075, apare prima atestare scrisă într-un document emis de regele Géza I al Ungariei, care menționează „ocnam Turda”, adică minele de sare din Turda, ca punct vamal important.
• În Evul Mediu, sarea de la Turda a ajuns un produs strategic. Era exploatată sub autoritatea regilor Ungariei și apoi a principilor Transilvaniei, fiind transportată în întreaga regiune.
• Începând cu 1271, exploatarea trece în proprietatea Capitlului Transilvaniei, ceea ce a dus la dezvoltarea intensă a tehnicilor de minerit.
• În secolul al XVI-lea, Salina Turda devine una dintre cele mai mari și mai profitabile din Transilvania.

Exploatarea propriu-zisă s-a făcut manual timp de secole. Blocurile de sare erau tăiate cu dalta și ciocanul, urcate la suprafață cu scripeți sau cu ajutorul cailor. Până în 1932, mina a funcționat aproape neîntrerupt, apoi a intrat într-o perioadă de declin, fiind utilizată ulterior ca depozit de brânzeturi și adăpost antiaerian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Galeriile au rămas în tăcere până când, în 1992, Salina s-a redeschis pentru public. Ulterior, printr-un amplu proiect de modernizare între 2008-2010, a fost transformată într-un parc tematic unic în lume.

Salina Turda se remarcă prin sălile imense, galeriile lungi și structurile create de secole de muncă și procese geologice.

• Mina Rudolf – camera principală, are o adâncime de 42m, o lungime de 80m și o lățime de 50m. Pe pereții săi se văd straturile alternate de sare albă și gri, adevăratele inele ale timpului.
• Mina Tereza – de tip clopot, cu o înălțime de aproximativ 90m. În partea de jos se află un lac subteran cu apă saturată în sare, în mijlocul căruia a fost amenajată o insuliță de sare accesibilă cu bărcuțe.
• Mina Iosif – supranumită și „Sala Ecourilor”, datorită fenomenului acustic impresionant: un sunet se poate auzi de până la 20 de ori.
• Galeria Franz Josef, tunelul de transport al sării, lung de aproape 1km, leagă diverse puncte ale salinei.
• Tot aici pot fi văzute vechi utilaje de lemn, precum puțul de extracție „Gisela”, păstrat în stare excelentă și camerele de depozitare ale sării.

Dincolo de farmecul vizual, Salina Turda este renumită și pentru microclimatul său, extrem de benefic pentru sănătate. Temperatura constantă între 10–12 °C și umiditatea de 80-90% creează un aer saturat cu aerosoli salini, recomandat în special pentru afecțiuni respiratorii cronice (astm, bronșite, alergii), rinite și sinuzite și întărirea sistemului imunitar. Salina Turda este și astăzi un important centru de haloterapie, oferind cure naturale de respirație în aerul sărat.

După lucrările ample de modernizare din perioada 2008-2010, salina s-a transformat într-un veritabil parc de agrement subteran, unde vizitatorii se pot bucura de:

• Plimbări cu barca pe lacul subteran
• O tură cu roata panoramică, montată chiar în Mina Rudolf, oferind o perspectivă spectaculoasă asupra sălii
• Minigolf, bowling, mese de biliard și ping-pong
• Locuri de relaxare pentru citit sau meditație
• Spectacole sau concerte organizate în amfiteatrul subteran.

Nu este de mirare că Salina Turda a intrat în topurile internaționale, fiind desemnată, în 2013, de Business Insider, drept „o comoară ascunsă a lumii” și una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice subterane. În plus, diverse ghiduri turistice și site-uri de călătorii au descris-o drept „cea mai frumoasă mină de sare de pe planetă”. Anual, aceasta atrage sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii, veniți să vadă acest amestec fermecător de natură, istorie și modernitate.

Sursă foto: Facebook Salina Turda, valeaverde.com

În fiecare an, pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai mari sfinți ai Vechiului Testament și unul dintre cei mai puternici apărători ai credinței monoteiste. Această zi, cuprinsă în calendarul ortodox cu cruce roșie, are o semnificație religioasă profundă și o încărcătură spirituală deosebită în tradiția poporului român.

Cine a fost Sfântul Ilie?

Sfântul Ilie a trăit în secolul al IX-lea î. Hr., în regatul de nord al Israelului, în cetatea Tesba din Galaad. Era cunoscut pentru râvna sa pentru Dumnezeu și pentru lupta sa împotriva idolatriei, într-o perioadă în care poporul evreu se îndepărtase de credință, înclinând spre cultul zeului Baal, sub influența regelui Ahab și a soției acestuia, Izabela.

Ilie s-a remarcat printr-un zel profetic extraordinar și prin minunile săvârșite cu puterea lui Dumnezeu. A provocat o secetă de trei ani și jumătate asupra Israelului, pentru a demonstra că Baal, considerat zeu al ploii, nu are nicio putere reală. Tot el a adus foc din cer pe Muntele Carmel, arătând întregului popor că Dumnezeul lui Israel este singurul Dumnezeu adevărat. A fost un simbol al curajului, al dreptății și al credinței de neclintit.

Potrivit Sfintei Scripturi, Sfântul Ilie nu a murit, ci a fost ridicat la cer într-un car de fac tras de cai de foc, o imagine care a marcat profund imaginarul religios și popular. Din acest motiv, el este considerat un sfânt viu, iar tradiția spune că va reveni pe pământ înainte de sfârșitul lumii.

Importanța lui în creștinismul ortodox

În calendarul ortodox, Sfântul Ilie este considerat un mare proroc și făcător de minuni, dar și un patron al ploii și al fulgerului. Deși nu a fost martirizat, ziua de 20 iulie este marcată cu cruce roșie, semn al unei sărbători importante. El este considerat și un simbol al puterii cerești, iar în rugăciunile și acatistele care îi sunt dedicate, credincioșii îi cer ajutor în vreme de secetă, grindină sau alte fenomene naturale.

În tradiția Bisericii, Sfântul Ilie este un model de rugăciune arzătoare și de ascultare totală față de voia lui Dumnezeu. Este, de asemenea, considerat un proroc mesianic, pentru că la Schimbarea la Față a Mântuitorului, pe Muntele Tabor, a apărut alături de Moise, ca mărturisitor al divinității lui Hristos.

În vechile credințe, se spune că atunci când tună și fulgeră de Sfântul Ilie, acesta își caută biciul pierdut sau că îl trăznește pe cel care fură ori trăiește în păcat. De aceea, în această zi nu se lucrează, nu se coase, nu se face agricultură, iar oamenii stau departe de păduri, câmpuri sau apă.

De Sfântul Ilie se sărbătoresc și  apicultorii, fiind considerat ocrotitorul albinelor și al recoltelor de miere. În multe zone, în această zi se face recoltarea mierii, cunoscută sub numele de luatul stupilor. Mierea nouă este dusă la biserică pentru a fi sfințită, apoi împărțită.

Obiceiuri de Sf. Ilie

În satele românești, 20 iulie era – și încă este, în multe zone, o zi marcată de numeroase obiceiuri:

• Se ține post și se merge la biserică, pentru a cere protecție împotriva trăsnetelor și grindinei.
• Nu se lucrează, mai ales în gospodărie, ca nu se atragă mânia Sfântului Ilie, care este considerat un sfânt iute și răzbunător
• Fetele culeg plante de leac, mai ales busuioc, pelin sau cimbrișor, considerate binecuvântate în această zi.
• În unele zone, se ține bâlciul de Sfântul Ilie, cu târguri, jocuri populare și întâlniri între tineri.

Există și obiceiul ca păstorii să afle cum va fi toamna – dacă în ziua de Sfântul Ilie este soare, toamna va fi lungă și blânda. Dacă plouă, urmează o toamnă rece și timpurie.

Un sfânt apropiat de oameni

Un aspect remarcabil este că, deși Sfântul Ilie este o figură puternică și impunătoare, el este în același timp simțit de credincioși ca un sfânt apropiat, gata să intervină în caz de urgență, în special în agricultură. Țăranii îl invocă atunci când cerul nu dă ploaie, iar preoții rostesc rugăciuni speciale de ploaie în timpul secetelor mari, apelând la mijlocirea Sfântului Ilie.

În multe localități, bisericile poartă hramul Sfântului Ilie, iar această zi este prilej de pelerinaj, de slujbe cu mulțime de credincioși și de sărbătoare comunitară. Se face pomenirea celor adormiți, se împart bucate și se aprind lumânări în cimitire.

Sfântul Ilie rămâne, în conștiința colectivă, un sfânt al focului ceresc, dar și un protector al lumii satului, al dreptății și al curajului.

Sursă foto: doxologia.ro, crestinortodox.ro, Wikipedia – De la Anonimous, Pskov school – Tretjakov Gallery. ГТГ, Инв. № 14907, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=3072362

Pe țărmul liniștit al Mării Negre, în micul sat 2 Mai, arta prinde contur în fiecare vară într-un mod cu totul special. ȘI Festival, ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediție, este mai mult decât un festival de film și teatru – este o celebrare a creativității tinere și un omagiu adus unuia dintre cei mai îndrăgiți actori români, Șerban Ionescu. Cea de-a cincea ediție are loc anul acesta în perioada 19-26 iulie 2025, la Centrul de Agrement 2 Mai, intrarea fiind liberă. Sub sloganul „cineva a creat aici”, festivalul promovează estetica și tematica, îmbinând scurtmetraje și spectacole de teatru într-un cadru natural inedit.

Povestea festivalului începe în 2019, din dorința familiei și apropiaților actorului Șerban Ionescu de a păstra vie amintirea sa, nu doar prin simple comemorări, ci printr-un proiect viu, destinat viitorului. Astfel s-a născut ideea unui festival dedicat tinerilor artiști – regizori, actori, scenariști, directori de imagine – aflați la început de drum, pentru a avea șansa de a-și prezenta lucrările într-un cadru profesionist, dar relaxat.

Alegerea numelui „Și Festival” are o semnificație profund simbolică. Pe de o parte, „ȘI” reprezintă inițialele lui Șerban Ionescu, iar pe de altă parte sugerează continuitatea și deschiderea spre noi povești: filme și teatru, emoție și tehnică, începuturi și maturizare artistică.

Șerban Ionescu, unul dintre cei mai carismatici și versatili actori români

Șerban Ionescu (1950-2012) a absolvit IATC-ul (actual UNATC) în 1973 și a strălucit atât pe scenă, cât și pe marile și micile ecrane. Publicul îl asociază adesea cu roluri precum cel al lui Ion din ecranizarea celebrului roman al lui Liviu Rebreanu sau personajele puternice și complexe din filmele regizate de Sergiu Nicolaescu. În teatru, a interpretat zeci de roluri majore, cucerind generații întregi prin naturalețea și forța sa emoțională.

În spatele acestui festival se află Asociația Culturală Șerban Ionescu, fondată de familia actorului pentru a-i onora moștenirea artistică. Prin acest eveniment, numele lui Șerban Ionescu continuă să inspire și să susțină arta vie, sprijinind generațiile tinere în demersurile lor creative. În fruntea festivalului se află Magda Catone, președinte de onoare, alături de Carol Ionescu (fiul lui Șerban Ionescu) și Dan Coza (co-directori executivi) și Edda Coza, responsabilă de viziunea artistică și de comunicare.

Un festival dedicat debutului și curajului artistic

De-a lungul timpului, ȘI Festival a reușit să devină un reper pentru tinerii artiști aflați la început de drum. Nu este un festival convențional, cu fast și vedetisme, ci mai degrabă un loc de întâlnire și creștere, unde ideile proaspete sunt primite cu brațele deschise. Festivalul pune accent pe creația tinerilor sub 30-35 de ani, oferindu-le spațiu real de exprimare și vizibilitate. Ediția din acest an aduce în fața publicului o selecție de scurtmetraje produse între 2023 și 2025, cu durată de până la 30 de minute, alături de spectacole de teatru.

În 2025, festivalul va avea loc în perioada 19 -26 iulie, în aceeași oază culturală din 2 Mai. Programul reunește scurtmetraje produse în ultimii doi ani, spectacole de teatru, forme hibrid de performance, dar și ateliere, masterclass-uri și discuții deschise între artiști și public.

Unicitatea ȘI Festival vine și din modul în care îmbină proiecțiile și spectacolele cu vacanța de vară la mare. Serile de film sub cerul liber, discuțiile care continuă pe plajă sau la terase, conexiunile care se formează între tineri regizori, actori și spectatori, toate creează o comunitatea efervescentă și deschisă. La fel de în anii trecuți, selecția competițională va culmina cu acordarea Premiului pentru cel mai bun film, alături de distincții pentru regie, imagine, actorie sau scenariu. Juriul, format din profesioniști ai industriei teatrale și cinematografice, va pune accent pe originalitate și viziune personală.

Poate cel mai important lucru pe care acest festival îl aduce este încrederea pe care o oferă tinerilor creatori. Într-o industrie în care este greu să pătrunzi fără sprijin și expunerea, ȘI Festival devine o rampă de lansare, un spațiu unde lucrările sunt văzute, discutate și apreciate. Astfel, festivalul nu este doar o acțiune de comemorare a unui actor apreciat, ci un proiect viu, care duce mai departe spiritul lui Șerban Ionescu: dragostea pentru teatru și film, bucuria de a spune povești și generozitatea de a deschide noi drumuri.

Prin edițiile precedente, ȘI Festival a demonstrat că poate fi un catalizator autentic pentru creația tânără din România. În 2025, moștenirea lui Șerban Ionescu se transformă, din nou, în platformă de inspirație, oferind tinerilor artiști nu doar o scenă, ci și curajul de a-și urma propriile visuri.

Surse foto: ȘI festival

Evenimente speciale, activități interactive și digitalizarea colecțiilor marchează aniversarea unei instituții emblematice. În vara anului 2025, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu aniversează 130 de ani de activitate neîntreruptă, printr-un amplu proiectul cultural intitulat „Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului”. Proiectul își propune o serie de activități educaționale, expoziționale și digitale, care celebrează moștenirea acestei instituții cu rădăcini adânci în cultura științifică a României.

De la începuturile secolului XIX la patrimoniu modern

Fondat oficial în 1895, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu este una dintre cele mai vechi instituții de acest tip din România și unul dintre primele muzee care au funcționat într-un cadru organizat, destinat exclusiv științei. Originea colecțiilor sale se leagă însă de activitatea Societății Ardelene de Științe Naturale, înființată în 1849, o organizație care a pus bazele cercetării și educației științifice în Transilvania. Din 2006, muzeul este parte a Muzeului Național Brukenthal, integrându-se astfel într-unul dintre cele mai prestigioase complexe muzeale din România.

Cu un patrimoniu de peste un milion de piese, de la fosile rare la insecte exotice, de la păsări și mamifere conservate până la minerale spectaculoase, muzeul oferă o panoramă amplă a biodiversității și a cunoașterii științifice acumulate în ultimele două secole.

Proiectul aniversar desfășurat în perioada iunie – iulie 2025, propune un program complex, care include:

Modernizarea expoziției de bază

Începând cu 31 iulie 2025, vizitatorii vor descoperi etichete expoziționale complet modernizate, cu informații actualizate, adaptate publicului tânăr și interesat de știință. Noile suporturi informative vor îmbogăți experiența cu vizitare și vor facilita înțelegerea exponatelor.

Digitalizarea colecțiilor

Între 19 iunie și 20 iulie, o parte a colecției muzeului va fi digitalizată prin macrofotografii și scanare 3D. Acestea vor fi accesibile online începând cu 21 iulie, oferind publicului o incursiune detaliată în lumea fascinantă a specimenelor naturalistice.

Tururi ghidate gratuite

În perioada 2 iulie – 31 iulie, de miercuri până duminică, muzeul va organiza tururi ghidate pentru grupuri, în cadrul cărora muzeografi cu experiență vor vorbi despre evoluția muzeului și colecțiile sale valoroase. Participarea se face prin programare la numărul 0269 436 545.

Pentru publicul tânăr, muzeul propune ateliere educative interactive care stimulează curiozitatea și învățarea activă:

• 26 iunie – Cum e să fii paleontolog? – prezentare și activități practice
• 30 iunie – Călătorie în lumea insectelor – descoperiri ludice și interactive
• 7-11 iulie – Pe urmele animalelor – jocuri și prezentări educative
• Iunie – Iulie – Treasure Hunt în muzeu – o explorare sub formă de aventură

Toate activitățile educaționale necesită programare prealabilă la același număr de telefon.

Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale programului aniversar a avut loc pe 21 iunie, de la ora 21:00, când fațada Muzeului de Istoria Naturală a fost animată printr-un video mapping artistic, care a ilustrat momente esențiale din istoria instituției, transformând clădirea într-o pânză vie a memoriei culturale și științifice.

În luna iunie, muzeul a fost onorat de prezența copiilor din corurile sibiene participante în Programul Național Cantus Mundi, care au susținut momente muzicale în incinta muzeului. Această inițiativă artistică, parte a celui mai mare program de integrare socială prin muzică din România, a adus un plus de emoție și comunitate aniversării celor 130 de ani.

Evenimentele dedicate acestei aniversări se adresează tuturor categoriilor de public – de la pasionați de știință, familii cu copii, cadre didactice, până la turiști și iubitori de patrimoniu. Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu nu este doar un loc de expunere, ci o instituție vie, care continuă să educe, să inspire și să conserve patrimoniul natural pentru generațiile viitoare.

Sursă foto: sibiucity.ro, Facebook Muzeul de Istorie Naturala Sibiu

Ziua Internațională a Iei, celebrată anual pe 24 iunie, se suprapune cu Sărbătoarea Sânzienelor, un ritual străvechi de fertilitate și protecție, când zânele aduceau daruri naturii și oamenilor. Ia, cămașa tradițională românească, a devenit un simbol autentic al identității noastre. Confecționată manual din in, cânepă sau bumbac și brodată cu motive regionale, ia poartă semnificații adânci: protecție, feminitate și apartenență. Istoria sa, de la tunica celtică “tunicae lineae” și până la popularizarea internațională, vorbește despre o călătorie din vechime spre globalizare.

De la inițiativa comunității La Blouse Roumaine (2013), evenimentul a devenit global – români din peste 50 de țări și peste 100 de orașe sărbătoresc în aceeași zi. În 2015, primarul Washington DC a proclamat oficial 24 iunie drept Ziua Universală a Iei.

Costumul popular românesc, în prim-plan la Casa Eliad

ARCUB marchează Ziua Universală a Iei și sărbătoarea Sânzienelor prin deschiderea expoziției Alai, un eveniment dedicat portului popular românesc, găzduit între 24 iunie și 6 iulie 2025, la Casa Eliad din Bd. Mircea Vodă nr. 5.

Curatoriată de Ștefana Samfira, actriță și conferențiar universitar la UNATC, expoziția propune o explorare vizuală și simbolică a costumelor tradiționale, cu accent pe piesele purtate în contexte festive și ritualice din diferite regiuni etnografice ale țării.

Expoziția reunește costume autentice din zone precum Mehedinți, Oltenia, Mărginimea Sibiului, Muscel sau Pădureni, fiecare cu particularități estetice și simbolice distincte. Detaliile – de la croi și cromatică la simbolurile cusute manual, reflectă nu doar stiluri regionale, ci și coduri sociale, credințe străvechi și relația omului cu mediul său.

Ștefana Samfira a afirmat: „Colecția ‘Alai’ este mai mult decât un omagiu adus frumuseții costumelor populare. Este un apel la valorizarea și protejarea patrimoniului cultural. Costumele devin instrumente de conectare între generații și păstrătoare ale unui bogat patrimoniu cultural”.

Evenimentul se desfășoară în preajma Zilei Universale a Iei (24 iunie), sărbătoare globală a identității culturale românești, care coincide cu Sânzienele. În această dublă cheie simbolică, expoziția Alai devine o punte între sacru și cotidian, între trecutul rural și prezentul urban.

Program și acces

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 24 iunie 2025, la ora 18:30, la ARCUB – Casa Eliad.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 25 iunie – 6 iulie 2025, de marți până duminică în intervalul 12:00 – 19:00.

Intrarea este gratuită. Expoziția este închisă în zilele de luni.

Ștefana Samfira – între scenă și patrimoniu

Curatoarea expoziției, Ștefana Samfira, este o voce distinctă în cultura românească actuală, cunoscută atât ca actriță, cât și ca cercetătoare și colecționară de costume populare. De peste un deceniu, documentează piese vestimentare din toate colțurile țării, însoțind fiecare obiect de o poveste locală, de o amprentă a memoriei vii.

Proiectele ei curatoriale devin astfel și acte educative, aducând în fața publicului o perspectivă actualizată asupra tradiției. În viziunea sa, portul popular nu este doar un obiect estetic, ci un mediu de transmitere a valorilor, un limbaj vizual care transcede generațiile.

Sursă foto: arcub.ro, bookhub.ro

Biblioteca Metropolitană București (BMB) anunță startul ediției 2025 a programului BIBLIOVACANȚA, o inițiativă culturală și educațională, devenită deja o tradiție apreciată de copii, adolescenți și părinți din București. Pentru al cincilea an consecutiv, timp de trei luni, biblioteca își deschide larg porțile, pentru a transforma vacanța de vară într-o experiență de lectură, creativitate și socializare.

În perioada iunie – august 2025, cele 30 de filiale ale Bibliotecii Metropolitane București devin locuri vii, pline de activități interactive, spectacole, ateliere și vizite culturale, toate gratuite și accesibile fără înscriere prealabilă. Prin acest program, BMB își propune să ofere tinerilor un cadru prietenos și sigur unde să își dezvolte imaginația și să se îmbogățească intelectual.

De-a lungul celor patru ediții desfășurate până acum, BIBLIOVACANȚA a atras anual mii de participanți, reușind să aducă aproape generații întregi de copii mai aproape de lectură și de valori culturale. Unii dintre participanți au mărturisit că program i-a ajutat să descopere plăcerea cititului și să-și descopere talente ascunse în artele vizuale și teatrale.

Astfel, BIBLIOVACANȚA nu este doar o simplă activitate de ocupare a timpului liber, ci o investiție în educația nonformală, care contribute la dezvoltarea personală și socială a părinților. Programul stimulează în mod special competențele în comunicare, creativitate, colaborare și empatie, esențiale pentru o bună integrare socială și succes școlar.

Anul acesta, programul propune o gamă largă de activități, adaptate diferitelor grupe de vârstă și interese:

• Ateliere de desen, colaj și storytelling, unde copiii pot da viață propriilor povești și pot experimenta tehnici artistice variate.
• Lecturi interactive și sesiuni animate de poveste care dezvoltă vocabularul și gândirea critică.
• Reprezentații de teatru pentru copii, jocuri de rol și spectacole cu păpuși care promovează exprimarea emoțională și socializarea.
• Vizite ghidate gratuite la muzee, case memoriale și alte instituții culturale din București, care completează experiența educațională cu contact direct cu patrimoniul cultural.
• Concursuri literare și jocuri educative cu premii simbolice care încurajează spiritul competitiv sănătos și motivația pentru lectură.
• Lansări de carte și invitați speciali – autori și ilustratori care vor împărtăși povești și inspirație copiilor.

Cu o colecție ce depășește un milion de volume, BMB asigură accesul gratuit la o bibliotecă modernă, cu resurse digitale, reviste și materiale multimedia, pentru a răspunde nevoilor unei generații digitale.

„Suntem mândri că BIBLIOVACANȚA a devenit o tradiție apreciată în comunitatea bucureșteană. Ne dorim ca biblioteca să fie un spațiu viu, în care fiecare copil și adolescent să găsească nu doar cărți, ci și prieteni, inspirație și experiențe care să le deschidă orizonturi noi”, a declarat Ramona Mezei, managerul Bibliotecii Metropolitane București.

Specialiștii în educație subliniază că perioada vacanței este crucială pentru menținerea și dezvoltarea competențelor de citire și învățare, iar implicarea în activități educaționale nonformale ajută la prevenirea pierderii învățării în timpul pauzei școlare. Programele ca BIBLIOVACANȚA oferă o alternativă atractivă, care îmbină utilul cu plăcutul, stimulând curiozitatea și dezvoltarea creativității.

Accesul este gratuit și nu necesită înscriere prealabilă. Programul detaliat este disponibil pe site-ul oficial al Bibliotecii Metropolitane București și pe paginile filialelor. Fiecare bibliotecă devine astfel o destinație culturală de vară, gata să primească vizitatori dornici să exploreze lumea fascinantă a cunoașterii.

Astăzi, 20 iunie, se deschide oficial cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cel mai important eveniment cultural din România și unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de teatru din lume. Ediția din acest an se desfășoară sub tema „Mulțumesc” – un cuvânt simplu, dar profund, ales ca simbol al recunoștinței față de public, artiști și parteneri.

Până pe 29 iunie, Sibiul va găzdui  peste 841 de evenimente, susținute de peste 5.000 de artiști din 82 de țări, în peste 80 de spații convenționale și neconvenționale din oraș. De la spectacole de teatru și dans contemporan, la circ, muzică, expoziții, performance-uri stradale și conferințe, FITS 2025 propune o experiență artistică totală, care transformă orașul într-o scenă vie.

Deschiderea festivalului aduce un show impresionant de lumini și drone în Piața Teatrului, urmat de un concert special de flamenco fusion în Catedrala Evanghelică. Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet și parcul Sub Arini vor fi animate, pe tot parcursul festivalului, de instalații urbane, parade, acrobații aeriene și spectacole interactive.

Pe lista artiștilor și companiilor participante se regăsesc nume internaționale: Kibbutz Contemporary Dance Company, Vertigo Dance Company (Israel), trupe din Franța, Germania, Italia, Japonia și Australia, dar și invitați speciali precum actorii Bill Murray și Kathleen Turner. De asemenea, publicul se va putea bucura de un recital al violonistului Alexandru Tomescu, în cadrul unei seri speciale dedicate muzicii clasice.

FITS nu este doar un festival dedicat publicului larg, ci și un spațiu de dialog și reflecție pentru profesioniști din lumea artelor spectacolului. Conferințele și spectacolele coordonate de criticul de teatru Octavian Saiu vor reuni mari creatori de pe scenele lumii, iar programul educațional include ateliere, masterclass-uri și platforme de networking, manageri culturali și studenți.

Biletele pentru spectacolele indoor sunt disponibile online pe www.sibfest.ro, precum și la Agenția Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Prețurile variază între 30 și 150 de lei, în funcție de spectacol și locație. O parte dintre evenimente vor fi transmise online, prin platforma FITS, pentru publicul internațional sau pentru cei care nu pot ajunge fizic la Sibiu.

Festivalul Internațional de Teatru a fost fondat în 1993 de actorul și regizorul Constantin Chiriac. În peste patru decenii, FITS a crescut de la un festival local la o manifestare culturală de anvergură globală, cotată drept al treilea cel mai mare festival de teatru din lume, după Avignon și Edinburgh.

Ediția din 2025 se anunță a fi memorabilă, prin amploare, diversitate și calitatea actului artistic. Astfel, Sibiul devine, din nou, un punct de întâlnire pentru culturi, povești și emoții, FITS reafirmându-și misiunea de a oferi publicului nu doar spectacol, ci și o experiență profundă, care inspiră, provoacă și unește.

FITS are o aplicație dedicată, disponibilă în App Store și Google Play, unde găsiți programul complet, hărți interactive, precum și notificări cu evenimentele zilei.

Sursă foto: romania-actualitati.ro, sibfest.ro

O echipă de elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a pus România pe harta internațională a inovației spațiale, câștigând Marele Premiu (Grand Prize) la prestigiosul concurs internațional „NSS Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest”, organizat anual de National Space Society (NSS) în Statele Unite. Proiectul lor vizionar, intitulat Zenith Station, a fost ales cel mai bun dintre peste 4.900 de lucrări înscrise de 26.000 de elevi din 25 de țări, impresionând experții NASA și deschizând o nouă eră pentru cercetarea spațială românească.

Echipa Zenith, formată din opt elevi pasionați – Sasha-Mihail Iosifescu, Ioan-Nectarie Ivana, Sophia-Maia Iordache, Vlad-Ioan Daraban, Alexandra-Diana Nae, Oana-Andreea Bordei, Darius-Andrei Cașcaval și Theodor-Mihai Crainic – a demonstrat că România are tineri capabili să inoveze la cel mai înalt nivel internațional. Sub conducerea Colegiului Național „Sfântul Sava” și în cadrul campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, proiectul „Zenith Station” a fost dezvoltat ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări ale umanității: locuirea în spațiu.

Lucrarea nu este un simplu exercițiu de imaginație, ci o propunere științifică riguroasă, concepută să susțină o comunitate autonomă de până la 20.000 de persoane într-o singură stație spațială complet funcțională. Proiectul lor abordează o serie de probleme critice ale secolului XXI – resursele limitate ale Terrei, suprapopularea, criza climatică, dar și riscurile unor fenomene cosmice precum o replică a Carrington Event, o furtună solară de proporții care ar putea paraliza infrastructurile tehnologice globale.

Elevii au integrat cunoștințe din fizică aplicată, inginerie aerospațială, biotehnologie, arhitectură, economie, psihologie și energie regenerabilă, dezvoltând soluții inovatoare pentru:

• Gravitație artificială
• Protecție împotriva radiațiilor cosmice
• Autonomie energetică și sustenabilitate
• Model social și economic rezilient, adaptat mediului extraterestu

Zenith Station este gândită ca un laborator social și științific, un nou model de civilizație bazat pe cercetare, inovație și valori umane.

În semn de recunoaștere a excelenței și complexității proiectului, echipa Zenith a fost invitată să susțină un discurs oficial la International Space Development Center (ISDC), un eveniment reprezentantiv organizat de NSS în perioada 19-22 iunie 2025, în Orlando, Florida. În fața liderilor NASA, a cercetătorilor și inovatorilor din întreaga lume, tinerii români vor prezenta Zenith Station drept un simbol al capacității noii generații de a modela viitorul explorării spațiale.

Un exemplu de excelență românească

România a avut o prezență remarcabilă la competiția NSS din acest an – 36 de echipe, 178 de elevi și 35 de premii câștigate. Însă doar proiectul Zenith a fost desemnat Grand Prize Winner, performanță ce confirmă talentul, rigoarea științifică și potențialul global al tinerilor români.

Această reușită arată că atunci când educația este bazată pe excelență, colaborare și gândire interdisciplinară, rezultatele pot schimba lumea – sau chiar pot crea altele noi, dincolo de ceea ce cunoaștem deja.

Una dintre cele mai vechi și valoroase așezări monahale din România, Mănăstirea Sinaia are o istorie de peste trei secole. Așezată în inima stațiunii Sinaia, la poalele Munților Bucegi, mănăstirea nu este doar un simbol al spiritualității ortodoxe, ci și un martor tăcut al evoluției culturale, sociale și politice a Țării Românești. Deși foarte vizitată, multe dintre comorile și poveștile sale rămân necunoscute publicului larg.

Mănăstirea a fost ctitorită în 1695 de spătarul Mihail Cantcuzino, după ce acesta a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă și a vizitat Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Impresionat de forța spirituală a locului, Cantacuzino a decis să ridice în Muntenia o mănăstire care să reproducă, simbolic, sacralitatea acelui spațiu. A numit-o Sinaia, iar ulterior, în jurul mănăstirii s-a dezvoltat așezarea omonimă, care avea să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane din România. Această legătură cu Muntele Sinai este rară în spațiul ortodox românesc, făcând din mănăstirea de pe Valea Prahovei un loc cu o identitate spirituală unică.

Între stil brâncovenesc și influențe neo-bizantine

Mănăstirea a fost construită inițial ca un complex fortificat, cu ziduri groase de piatră și un turn de apărare, reflectând instabilitatea vremurilor în care era amenințată constant de incursiunile otomane și tătare. Biserica veche, finalizată în 1695, este un exemplu pur de stil brâncovenesc, cu fațade împodobite cu motive florale sculptate și cu un pridvor susținut de coloane de piatră bogat ornamentate.

În secolul al XIX-lea, ca urmare a vizitelor tot mai frecvente ale familiei regale și a dezvoltării Sinaiei ca reședință de vară, mănăstirea a trecut printr-un amplu proces de renovare și extindere. Între 1895-1903, a fost construită biserica nouă, de proporții mai mari, în stil neobizantin, cu influențe inspirate de Biserica Domnească de la Curtea de Argeș. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I, care a susținut financiar lucrările. Interiorul noii biserici este împodobit cu mozaicuri de inspirație bizantină, fresce murale realizate de Dimitrie Belizarie, unul dintre cei mai importanți pictori bisericești din perioada interbelică, și o catapeteasmă poleită cu aur.

Mănăstirea a avut încă din secolele XVIII-XIX un rol important în educația religioasă și culturală. În incintă funcționa o școală de copiști, unde călugării scriau și reconstituiau manuscrise bisericești, păstrând tradiția iluminării spirituale prin scris. Astăzi, biblioteca mănăstirii găzduiește o colecție valoroasă de manuscrise vechi, cărți rare, documente brâncovenești și hrisoave domnești, puțin cunoscute vizitatorilor de rând.

În timpul Războiului de Independență (1877-1878), Mănăstirea Sinaia a fost utilizată ca post de observație militară și chiar ca spital de campanie. Poziția sa, ușor retrasă și protejată, a făcut-o un loc sigur pentru organizarea activităților auxiliare armatei române. De altfel, turnul clopotniței oferea o excelentă panoramă asupra văii și putea fi folosit pentru semnalizări.

Mănăstirea adăpostește și un mic muzeu, inaugurat în 1895 – unul dintre primele muzee religioase din România, care include icoane vechi, obiecte de cult, broderii, vase liturgice din argint și aur, dar și o evanghelie rară tipărită la Veneția în secolul al XVIII-lea. Un exponat deosebit este o cruce de procesiune din lemn de măslin, adusă chiar de Mihail Cantacuzino din Țara Sfântă, considerată una dintre cele mai vechi relicve ale mănăstirii.

Un loc de reculegere pentru regalitate

În apropierea Mănăstirii s-a construit Castelul Peleș, reședința de vară a regilor României. Regele Carol I obișnuia să viziteze frecvent mănăstirea, considerând-o un loc de liniște și inspirație spirituală. Familia regală a contribuit la modernizarea și extinderea complexului monahal, susținând în același timp păstrarea valorilor tradiționale.

Chiar dacă este un obiectiv turistic important, Mănăstirea Sinaia funcționează și astăzi ca mănăstire de călugări activă, având o comunitate monahală care respectă ritmul liturgic tradițional. Aici se țin zilnic slujbe, iar în zilele de sărbătoare lăcașul de cult este un loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară.

Sursă foto: protoieriacampina.ro

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Fundația Bonte organizează, în perioada 20 mai – 22 iulie 2025, concursul pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic al MNAR.

Aflată la cea de-a treia ediție, bursa se adresează cetățenilor cu studii doctorale în curs sau finalizate, având o tematică specifică de istoria și teoria artei, estetică și studii interdisciplinare. Bursa în valoare de o mie de euro brut lunar, timp de un an, va fi atribuită prin concurs unui proiect dedicat cercetării patrimoniului artistic al MNAR.

Dosarele pot fi depuse în perioada 20 mai – 18 iunie 2025, urmând ca rezultatele să fie afișate în data de 11 iulie 2025. Ulterior, vor avea loc interviurile la sediului muzeului sau online, în perioada 14-18 iulie 2025. În data de 22 iulie 2025, câștigătorul Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului aristic mobil al MNAR va fi anunțat pe site-ul muzeului. Bursa va fi acordată în intervalul 1 septembrie 2025 – 31 august 2026.

Această bursă face parte din instrumentele strategice concepute de MNAR pentru a susține cercetarea de specialitate din România în cadrul muzeului. Aceasta oferă câștigătorului posibilitatea de a avea acces, cu asistență de specialitate, la petrimoniul artistic și documentar pe care muzeul îl deține, de a beneficia de informațiile cu caracter științific și de a folosit gratuit, în lucrări științifice, imagini ale operelor cercetate.

Bursa Bonte se alătură Bursei Micaela Eleutheriade, oferite de MNAR în sprijinirea cercetării artistice și teoretice în artele vizuale. Fundația Bonte a fost înființată de Alain Bonte, om de afaceri de origine franceză. Fundația colaborează cu MNAR din 2017, sprijinind revenirea în Galeria Națională a două importante opere de artă. Alain Bonte face parte din conducerea Asociației Prietenii Muzeului Națională de Artă al României și a fost decorat cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Comandor de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, pentru contribuțiile aduse promovării intereselor economice și culturale ale României în Portugalia și în spațiul european.

Călin Stegerean, directorul general interimar al MNAR a declarat: “Printre posibilitățile de colaborare pe care le-am identificat cu președintele Fundației Bonte, domnul Alain Bonte, este acordarea unei burse de studiu celor care își propun să cerceteze pe durata unui an patrimoniul artistic al Muzeului Național de Artă al României. Îi mulțumesc pentru consecvența cu care a urmărit realizarea acestui proiect aflat acum la a treia ediție, la fel cum îi mulțumesc doamnei Marina Bundar, directoarea Fundației Bonte, care a sprijinit derularea în cele mai bune condiții a tuturor etapelor proiectelui.”

Alain Bonte, președintele Fundației Bonte, a adăugat: “Una dintre cele mai mari bogății ale Muzeului Național de Artă al României o reprezintă lucrările valoroase care încă nu au fost expuse publicului. Oferim împreună cu directorul general Călin Stegerean și echipa proiectului o posibilitate excepțională ca acest patrimoniu să intre în circuitul de cercetare la care sunt invitați toți profesioniștii. Prin Bursa Bonte, ne dorim să sprijinim cercetarea acestui patrimoniu nevăzut, să aducem în lumina creații uitate sau necunoscute și să oferim specialiștilor instrumentele necesare pentru a le reda locul cuvenit în conștiința culturală. Este un angajament ferm pentru memorie, cunoaștere și redescoperire.”

Muzeul Național de Artă al României – arta la loc de cinste, în centrul Bucureștiului

Situat în fostul Palat Regal de pe Calea Victoriei, MNAR este cea mai importantă instituție muzeală dedicată artelor plastice din țară. Fondat în 1948, muzeul adăpostește un patrimoniu vast, ce cuprinde peste 100.000 de lucrări, reunind capodopere ale artei românești și europene.

MNAR este structurat în trei galerii majore: Galeria Națională, care prezintă evoluția artei românești din secolul al XIV-lea până în contemporaneitate; Galeria de Artă Europeană, cu lucrări semnate de artiști precum El Greco, Rubens sau Bruegel; și Galeria de Artă Decorativă, care evidențiază obiecte de o rafinată valoare artistică și istorică.

Printre cele mai valoroase exponate se numără picturi ale marilor maeștri români – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza – dar și sculpturi semnate de Constantin Brâncuși.

Pe lângă expozițiile permanente, MNAR organizează frecvent expoziții temporare, ateliere educative, ghidaje tematice și evenimente culturale menite să apropie publicul larg de universul artei.

Muzeul nu este doar un spațiu de conservare, ci și un loc al întâlnirii cu frumosul, al reflecției și al dialogului între trecut și prezent. Prin misiunea sa, MNAR contribuie esențial la păstrarea și promovarea identității culturale românești, fiind un reper al patrimoniului artistic național.

Sursă foto: mnar.ro

Puține figuri istorice au reușit să cucerească inimile unui popor așa cum a făcut-o Regina Maria a României. Născută în inima aristocrației europene, dar ajunsă regină într-o țară pe care nu o cunoștea, Maria a devenit în timp nu doar suverană, dar și o figură foarte iubită în România. A fost regina care a vindecat răni, a negociat tratate, a scris literatură, a desenat interioare și a iubit cu pasiune, în ciuda rigorilor regale. Povestea ei este o combinație aparte de noblețe, curaj și demnitate.

Născută la 29 octombrie 1875 în Kent, Anglia, Marie Alexandra Victoria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Crescută între castelele britanice și curțile rusești, Maria a fost o tânără visătoare, dar educată riguros, vorbitoare fluentă de engleză, franceză, germană și rusă. Iubea literatura și desenul și avea o fire romantică, fapt ce intra adesea în conflict cu austeritatea curții britanice. Un fapt mai puțin cunoscut este că, în adolescență, Maria a fost aproape de a se căsători cu viitorul Rege George al V-lea al Angliei, însă planurile s-au schimbat brusc, iar destinul a dus-o spre un alt rege, departe de ceea ce cunoștea.

În 1893, la doar 17 ani, Maria s-a căsătorit cu Principele Ferdinand al României, moștenitorul tronului. Ajunsă într-o țară complet străină, într-o curte dominată de convenții rigide și de limba germană, Maria a trecut prin ani de izolare și frustrări. Relația cu Regele Carol I, un om sobru și autoritar, a fost rece. Dar cu timpul, Maria a găsit o cale de a iubi România – nu ca pe o sarcină, ci ca pe o chemare a inimii. A învățat limba, a călătorit prin sate, a cunoscut femeile simple, soldații, preoții, și a început să simtă această țară ca pe a ei.

În timpul Primului Război Mondial, Maria a devenit simbolul speranței. A refuzat să se retragă la adăpost și a rămas în Moldova alături de soldați și răniți. Îmbrăcată în uniformă de soră medicală, vizita spitale de campanie, organiza donații și îmbărbăta soldații. În 1917, a contactat tifos exantematic în spitalele de campanie, dar a ascuns boala pentru a nu slăbi moralul poporului. „Regina-soldat” sau „Mama răniților” sunt apelativele cu care a fost identificată în epocă. A purtat uniformă militară și nu a ezitat să meargă în zone de risc, câștigând respectul și admirația poporului și a liderilor internaționali. Presa internațională a numit-o „Regina neînfricată” – ziarele din Franța și SUA o elogiau mai mult decât pe proprii lideri politici. Maria avea influență reală în deciziile strategice. Deși nu oficial, ea era deseori consultată de Regele Ferdinand și de generali.

În 1919, în ciuda oboselii și bolii, Regina Maria a plecat la Conferința de Pace de la Paris pentru a pleda cauza României Mari. Într-o Europă dominată de diplomați bărbați, o femeie carismatică, educată și directă a reușit să atragă simpatia celor mai influenți lideri occidentali. Regina Maria l-a cucerit pe premierul francez Georges Clemenceau atât de tare, încât acesta a exclamat: „Madame, dumneavoastră sunteți singurul bărbat adevărat din Europa!”.

Apogeul domniei sale a fost încoronarea, alături de Ferdinand, ca suverani ai României Mari, pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. A purtat o coroană grea din oțel, inspirată din cea a lui Ștefan cel Mare, purtând în ea simbolul jertfei și al unității. După război, Maria a devenit un adevărat ambasador cultural al țării. A publicat volume în engleză, promovând România în presa occidentală și atrăgând turiști și investitori.

Dincolo de protocol și istorie, Maria a fost un spirit liber. A proiectat grădini, a decorat interioare în stil oriental și balcanic, a scris literatura, dar și jurnale intime. Era pasionată de ezoterism, citind Helena Blavatsky, și coresponda cu personaje din cercuri spiritualiste europene. Îi plăcea să pozeze și să fie fotografiată aristic, deseori în haine exotice, ceea ce a uimit presa vremii.

Regina Maria s-a stins din viață pe 18 iulie 1939, la Castelul Pelișor, într-o cameră aurită pe care o decorase singură. În ultimele clipe, a cerut să i se aducă un buchet de lavandă, floarea ei preferată. Ultima ei dorință a fost ca inima ei să nu fie îngropată cu trupul, ci să rămână într-un loc în care valurile vor putea spune povești. Inițial, inima sa a fost așezată într-o casetă de argint și depusă la Balcic, apoi, după pierderea Cadrilaterului, adusă la Bran și, în cele din urmă, păstrată la Muzeul Național de Istorie.

„Mi-am iubit poporul cu o iubire care a devenit parte din ființa mea.” – Regina Maria

Sursă foto: tribuna.ro, reginamaria.org

Filmul “Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 19-a ediții a Galei Premiilor Gopo, desfășurată în 29 aprilie 2025, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. Producția a obținut nu mai puțin de 10 trofee, printre care:

• Cel mai bun film de lungmetraj
• Cea mai bună regie – Bogdan Mureșanu
• Cel mai bun scenariu
• Cel mai bun film de debut
• Cel mai bun actor în rol principal – Adrian Văncică
• Cea mai bună actriță în rol principal – Nicoleta Hâncu
• Cel mai bun montaj – Vanja Kovačević & Mircea Lăcătuș
• Cel mai bun sunet – Sebastian Zsemlye
• Cele mai bune decoruri – Iulia și Victor Fulicea
• Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură – Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan

Evenimentul a fost prezentat pentru al doilea an consecutiv de Claudia Teohari (Teo) și a reunit pentru 900 de invitați din industria cinematografică. Covorul roșu a fost deschis de Amalia Enache, iar trofeele au fost înmânate de personalități precum Tudor Chirilă, Rodica Mandache, Ana Ularu, Dana Rogoz, Claudiu Bleonț, Andrei Ujică și Florin Șerban.

După succesul filmului “Cadoul de Crăciun”, Bogdan Mureșanu a revenit cu o producție complexă și profundă, ce continuă explorarea temelor legate de frică, memorie și istorie recentă. “Anul Nou care n-a fost” este o dramă cu accente de umor negru, ce explorează efectele fricii și ale traumei colective într-o familie românească aflată la finalul anilor ’80. Într-o noapte care ar trebui să marcheze un nou început, un tată se confruntă cu o panică generată de o aparent banală scrisoare trimisă de fiul său către Moș Gerilă. Filmul transformă contextul istoric într-un decor psihologic intens, aducând în prim-plan absurdul unei epoci și impactul acestuia asupra vieții intime.

Filmul beneficiază de o distribuție solidă, cu actori care aduc autenticitate și subtilitate rolurilor. În prim-plan se află un personaj tată, interpretat cu o doză excelentă de neliniște controlată, oscilând între protecționism și irațional. Copilul devine, involuntar, un catalizator al fricii, iar restul familiei intră într-un carusel de reacții contradictorii – de la neîncredere la resemnare.

În cadrul Galei Gopo 2025, au mai fost acordate și următoarele distincții:

• Cel mai bun actor în rol secundar: Ciprian Chiricheș – Săptămâna Mare
• Cea mai bună actriță în rol secundar: Alina Berzunțeanu – Trei kilometric până la capătul lumii
• Cel mai bun film documentar: Alice ON & OFF, r. Isabela Țenț
• Premiul publicului: Buzz House: The Movie, r. Florin Babei
• Premiul pentru întreaga activitate: Dan Pița (regizor) și Florin Mihăilescu (director de imagine)
• Premiul pentru întreaga carieră: Ioana Pavelescu
• Premiul special: Ion Olteanu, pentru contribuția sa remarcabilă în cinematografia românească

Sursă foto: Facebook Premiile Gopo

Pentru prima dată în istorie, moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena au fost aduse în România, într-un eveniment de profundă semnificație religioasă și spirituală. Acestea vor rămâne spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, până pe 8 mai 2025, în cadrul unui amplu pelerinaj care a atras zeci de mii de credincioși.

România devine astfel a doua țară ortodoxă, după Grecia, unde au fost aduse moaștele Sfintei Elena, păstrate în prezent la Veneția. Racla a fost adusă în dimineața zilei de 30 aprilie la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost întâmpinată de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul slujbei speciale, acesta a subliniat moștenirea spirituală imensă lăsată de Sfânta Elena:

“Sfânta Împărăteasă Elena ne-a lăsat o moștenire spirituală de o valoare inestimabilă prin exemplul său de credință, evlavie și milostivenie, pentru că a ajutat o mulțumesc de săraci. Ea reprezintă pe conducătorii creștini ctitori de biserici și binefăcători ai poporului.”

În cursul serii, moaștele au fost transferate la Mănăstirea Pantocrator, unde vor rămâne expuse într-o raclă transparentă până pe 8 mai. Racla în care se află sfintele moaște conține un mulaj în mărime naturală, care înfățișează chipul și trupul Sfintei Elena, fiind realizat pentru a reda cu fidelitate imaginea sa. Este pentru prima dată când această raclă părăsește granițele Italiei pentru a fi adusă în pelerinaj în România. Lăcașul de cult devine astfel epicentrul unui pelerinaj național, însoțit de slujbe arhierești, procesiuni, concerte de muzică bizantină și un simpozion teologic dedicate anului jubiliar.

Cine a fost Sfânta Împărăteasă Elena

Sfânta Împărăteasă Elena (cca. 224-330) este una dintre cele mai venerabile figuri ale creștinismului timpuriu. Convertirea lui Constantin cel Mare, fiul său, la creștinism, odată cu Edictul de la Milano din 313, a oferit Sfintei Elena un rol central în răspândirea credință ei creștine în Imperiul Roman. În anii 326-328, a efectuat un pelerinaj în Țara Sfântă, unde, potrivit tradiției, a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, identificată printr-o minune. Cu sprijinul ei au fost ridicate numeroase biserici la Locurile Sfinte, printre care Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Biserica Nașterii din Betleem și cea a Înălțării de pe Muntele Măslinilor.

Împărăteasa Elena a fost, de asemenea, o binefăcătoare a săracilor, susținând activități de caritate și ajutând comunități întregi. Este considerată “întocmai cu Apostolii” datorită lucrărilor sale de evanghelizare și a implicării directe în dezvoltarea vieții religioase creștine. Moaștele sale au fost mutate, după moartea sa din anul 330, din Roma în Constantinopol, iar ulterior, în anul 1211, cavalerii cruciați le-au adus la Veneția, unde se păstrează și în prezent.

Până la data de 6 mai, peste 90.000 de pelerine au venit să se închine la Mănăstirea Pantocrator, iar organizatorii se așteaptă ca numărul să crească până ce moaștele vor părăsi România. Programul include slujbe speciale, privegheri, un concert de muzică bizantină și un simpozion național.

Sursă foto: Youtube Trinitas TV, doxologia.ro

Universitatea din București își are începuturile într-o perioadă de mari transformări naționale. Înființată oficial la 4 iulie 1864 de Alexandru Ioan Cuza, prin Decretul de organizare a învățământului superior, Universitatea a fost gândită ca o instituție-cheie pentru modernizarea statului român.

De la Academia Domnească la Universitatea modernă

Substratul istoric al Universității din București este mult mai vechi decât actul său oficial de înființare. Originile sale se întorc în 1694, când domnitorul Constantin Brâncoveanu a înființat Academia Domnească de la București, o școală superioară care funcționa în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava. Limba de predare era greaca veche, iar filosofia se studia după cursurile celebrului gânditor Teophilos Korydalleus.

În secolul al XVIII-lea, sub domnia lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782), Academia Sf. Sava a trecut printr-o importantă reformă – programa a fost modernizată, adăugându-se cursuri de franceză și italiană, alături de limba latină. Tot atunci au fost construite noi locații pentru Academie, accentuându-se rolul său de centru de cultură în zona balcanică. În timp însă, pe măsură ce spiritul național românesc a început să se dezvolte, a apărut dorința unui învățământ în limba română. Astfel, în 1818, în locul Academiei Domnești s-a deschis Școala de la Sfântul Sava, condusă de Gheorghe Lazăr, un moment crucial pentru formarea învățământului superior în limba română.

Reforma școlară inițiată de Petrache Poenaru în 1832 a întărit Școala de la Sfântul Sava, introducând cursuri superioare juridice și științifice. În 1850, are loc o nouă reformă, dezvoltându-se secțiunile superioare, în 1854 sărbătorindu-se prima promoție de juriști.

Un an mai târziu, în 1855, Carol Davila fondează Școala Națională de Medicină și Farmacie, iar în 1859 este înființată Facultatea de Drept, urmată de Facultatea de Științe și Facultatea de Litere în 1863. Construcția Palatului Universității din Piața Universității a început în 1857, sub conducerea arhitectului Alexandru Orăscu, după modelele occidentale ale vremii, proiectându-se un spațiu care să devină simbolul învățământului românesc modern.

Universitatea din București a fost înființată oficial la 4 iulie 1864, prin Decretul nr. 765 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ea a reunit într-un singur corp Facultățile de Drept, Științe și Litere, consolidând moștenirea începută la Academia Domnească. Încă de la început, Universitatea a fost gândită ca un pilon esențial pentru dezvoltarea culturală, științifică și administrativă a noului stat român. Aceasta se reclamă ca moștenitoarea directă a tradiției educaționale inaugurate la 1694, simbolizând legătura dintre trecut și viitor.

Pe măsură ce România se dezvolta, și Universitatea din București s-a extins. În 1884 a fost înființată Facultatea de Medicină, care mai târziu va deveni parte a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”. În 1906, pentru a marca 40 de ani de existență, universitatea a inaugurat un nou sediu central, în clădirea de pe Bulevardul Regina Elisabeta, devenită ulterior un simbol al vieții academice bucureștene. În perioada interbelică, instituție se diversifică și profesionalizează tot mai mult, apărând noi catedre, laboratoare și biblioteci de prestigiu. Astfel, universitatea devenea treptat un adevărat laborator de idei și inovații, care alimenta cu resurse umane și intelectualitate toate domeniile vieții publice.

De-a lungul timpului, Universitatea din București nu a fost doar un spațiu de învățământ, ci și un actor activ în istoria țării. În Războiul de Independență, 1877-1878, mulți studenți și profesori s-au înrolat voluntari pentru a lupta pentru independență țării. La momentul Marii Uniri de la 1918, ideile de unitate națională au fost promovate intens în rândurile universitare, mulți absolvenți devenind lideri politici ai României Mari. În anii ’50-’60, Universitatea a fost un focar de opoziție intelectuală față de îndoctrinarea ideologică comunistă. Celebrul „Manifest al lui Paul Goma” din 1977, care cerea respectarea drepturilor omului, a pornit tot din mediul universitar bucureștean.

În timpul cutremurului din 1977, clădirea principală a Universității a fost grav avariată, fiind ulterior restaurată.

În perioada Revoluției din 1989, Universitatea din București a fost, din nou, în centrul evenimentelor. Studenții și profesorii au fost printre primii care au ieșit în stradă pentru libertate și democrație. Ulterior, în 1990, fenomenul cunoscut drept Golaniada a avut loc în Piața Universității, când tinerii, majoritatea studenți ai Universității, au protestat pașnic pentru o reformă reală a societății postcomuniste.

Numeroase personalități au absolvit Universitatea din București, precum Nicolae Iorga, mare istoric și fost prim-ministru, Mircea Eliade, scriitor și istoric al religiilor, Emil Cioran, filosof și eseist de renume mondial, Henri Coandă, inginer și inventator, Tudor Vianu, critic literar și estetician, Ana Blandiana, poetă și luptătoare pentru libertatea de exprimare, sau Andrei Pleșu, filosof și fost ministru al culturii.

Astăzi, Universitatea din București are peste 19 facultăți, peste 30.000 de studenți, pentru 2.000 de cadre didactice, centre de cercetare la nivel european și colaborări cu peste 300 de universități din lumea întreagă. Este una dintre instituțiile românești cotate constant în topuri internaționale, datorită programelor sale academice riguroase și a proiectelor de cercetare inovatoare. Universitatea participă activ la programe precum Erasmus+, Horizon Europe și rețele universitare prestigioase, precum CIVIC – A European Civic University. Pe holurile Universității, numeroase echipe internaționale de film au filmat, inclusiv pentru producții istorice. Biblioteca Facultății de Litere adăpostește manuscrise rare și cărți vechi de sute de ani. În plus, Universitatea deține observatoare astronomice, grădini botanice și centre culturale, pe care publicul larg le poate accesa.

Prin istoria sa de 160 de ani, Universitatea din București demonstrează cum o instituție poate rămâne fidelă valorilor fondatoare – educație, știință și libertatea de gândire, și, în același timp, se poate adapta la exigențele unei lumi globalizate.

Sursă foto: unibuc.ro, ratb.ro,  AGEPRES, euronews.ro

Delta Dunării, un adevărat paradis sălbatic, încântă prin biodiversitate, peisaje de o frumusețe rară și o cultură locală fascinantă, fiind unul dintre cele mai spectaculoase creații ale naturii din Europa și una dintre cele mai importante bogății ale României.

Formată de-a lungul a mii de ani, acolo unde fluviul Dunărea își varsă apele în Marea Neagră, Delta Dunării are o suprafață de aproximativ 5.800 km², fiind a doua ca mărime din Europa. Delta este în continuă expansiune, avansând în fiecare an cu aproximativ 40 de metri în mare.

Din 1991, Delta Dunării este recunoscută ca rezervație a biosferei de către UNESCO, adăpostind:

• Peste 5.500 de specii de plante și animale;
• Cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa;
• Peste 300 de specii de păsări, inclusiv pelicani creți, stârci galbeni sau cormorani mici;
• Mii de canale, lacuri, păduri de sălcii și dune de nisip.

Delta Dunării este un spectacol permanent. Primăvara și vara, păsările migratoare colorează cerul. Pelicanii, cormoranii, stârcii și lebedele își găsesc acolo casă, alături de numeroase specii de pești, amfibieni și insecte. Pe lângă fauna sa extraordinară, Delta impresionează și prin flora specifică. Pădurile de sălcii bătrâne, plaurii – insule plutitoare formate din rădăcini de stuf și ierburi, nuferii albi și galbeni sau plantele rare de pe grindurile nisipoase dau peisajelor o frumusețe aproape ireală.

Deși dominată de natură, Delta Dunării se remarcă și prin tradițiile localnicilor, acesta fiind la fel de valoroase ca și biodiversitatea. Locuitorii Deltei sunt maeștri ai vâslitului în canalele înguste. Vâslele tradiționale din lemn, numite vâsle de papură, sunt adaptate să alunece silențios printre stuf, astfel încât să nu deranjeze fauna. Lotca lipovenească, o barcă subțire și lungă, este un simbol cultural local, folosită de generații întregi de pescari.

În multe sate din Deltă, mai ales în localități precum Mila 23, Caraorman sau Jurilovca, încă se păstrează sărbători tradiționale lipovenești precum Malanka – ajunul Anului Nou pe rit vechi, sărbătorit în data de 13 ianuarie, când tinerii umblă din casă în casă cu cântece și urări de belșug sau Boboteaza, un ritual extrem de important, când apele sunt sfințite și bărcile împodobite și se fac procesiuni pe canale. Pentru localnici, pescuitul nu este doar un mijloc de supraviețuire, ci un ritual sacru. În unele zone, pescarii încă rostesc rugăciuni înainte de a ieși în apă, cerând protecția Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea lor.

Locuitorii Deltei știu că un pește bun cere un foc de stuf, gătit încet. Borșul de pește autentic se face direct la malul apei, cu apă din Dunăre, filtrată și fiartă, trei-patru specii de pești și, neapărat, adăugarea peștelui abia la final. Storceagul, o supă cremoasă de sturion, este considerat un preparat de sărbătoare, în timp ce scordoleaua – piure de cartofi cu usturoi și pește afumat, este o rețetă veche, moștenită de la greci și lipoveni.

Cei care vizitează Delta Dunării, pot avea parte de experiențe inedite, precum excursii cu barca pe canalele înguste și labirintice, birdwatching – observarea păsărilor, pescuit sportiv – cu respectarea reglementărilor stricte de protecție, plimbări cu bicicleta pe grindurile mai înalte și vizite la sate tradiționale, pentru a descoperi arhitectura locală și poveștile pescarilor. Fiecare anotimp aduce o altă atmosferă în Delta Dunării – primăvara este explozia vieții, vara este spectacolul naturii în plină forță, iar toamna aduce migrarea păsărilor și o liniște aproape mistică, în timp ce iarna, Delta se transformă într-un loc de o frumusețe misterioasă, cu apele înghețate parțial și cu stufărișurile acoperite de un strat de zăpadă fină.

Curiozități despre Delta Dunării:

• Plaurii plutitori din Delta Dunării sunt un fenomen rar în lume – bucăți de vegetație ce plutesc liber, formând habitate unice pentru păsări și pești
• În Delta Dunării se află cea mai mică pădure tropicală din Europa – Pădurea Letea. Aici cresc liane, stejari seculari și există cai sălbatici
• Există în Deltă așezări umane construite exclusiv pe apă, cum este satul Periprava
• Unii localnici folosesc în continuare plauri plutitori pentru a cultiva legume, deplasând grădinile lor în funcție de nivelul apelor
• Delta este un loc de refugiu pentru misterioasa vidră europeană, un animal protejat, extrem de greu de văzut în alte părți ale Europei.
• În Delta Dunării s-au descoperit vestigii ale unor civilizații antice, precum grecii și romanii. Sub ape, în apropierea localității Periprava, există ruinele unei vechi așezări grecești. De asemenea, în zona Lacului Razelm, s-au găsit rămășițele unor așezări din perioada preistorică.
• Mulți dintre locuitorii Deltei sunt de origine lipovenească, o comunitate care a venit în această regiune din Rusia în secolul XVIII-lea, aducând tradiții, obiceiuri, influențând cultura și gastronomia Deltei.
• Delta Dunării adăpostește mai multe lacuri sărate, cum ar fi Lacul Sărat din apropierea localității Sarichioi, care au o salinitate mult mai mare decât a apei mării. Acestea s-au format datorită depozitelor de sare din subteran și sunt extrem de rare în delta fluviilor.

Delta Dunării este una dintre cele mai valoroase și fragile zone naturale ale Europei. Protejată prin statutul de rezervație a biosferei, Delta reprezintă un model de diversitate, dar și un exemplu despre cum comunitățile pot trăi în armonie cu natura. Vizitarea Deltei Dunării însemnă nu doar descoperirea unor faune și flore unice, ci și înțelegerea unei culturi locale cu rădăcini adânci. Respectarea acestor locuri și a tradițiilor este esențiale pentru păstrarea autenticității și frumuseții Deltei Dunării, pentru a oferi generațiilor viitoare șansa de a cunoaște această lume aparte.

Surse foto: exploreazadeltadunarii.ro, stirileprotv.ro, mfe.gov.ro, excursiiprindelta.ro