Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Mihaela Cristea

Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:

Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.

Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.

Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.

 

Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a, mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.

 

În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.

 

Vin părinții și îți spun ,,doamna învățătoare, spuneți-i lui  ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus sa fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.

 

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.

 

 

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele acestuia.

 

Începuturi

În 1908, amiralul Urseanu este cooptat de către Victor Anestin în Societatea Astronomică Română Camille Flammarion, unde ocupă poziția de Președinte. Scopul Societății era înființarea unui observator astronomic pentru public, din dorința de a propaga astronomia în rândul acestuia.

Amiralul Urseanu demarează lucrările de construcție ale unei clădiri situație pe Bd. Colței, actualul Bd. Lascăr Catargiu din București, punându-și la bătaie propriile resurse financiare. Amiralul obișnuia să afirme:

 

“Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator, ca în același timp, când fac observații cu luneta, să am senzația că plutesc pe mare.

 

Nu după mult timp, observatorul construit de amiralul Urseanu a devenit un simbol al pasionaților de astronomie, toate publicațiile de la 1910 menționând înființarea acestuia. Primul obiect cu care observatorul a fost dotat a fost o lunetă Zeiss de 150 mm diametru și distanța focală de 2,7 m, fiind a treia ca mărime din țară la acea vreme.

La momentul începerii activității, ca observator particular până în 1916, Victor Anestin și Rosetti – Bălănescu au lucrat ca observatori alături de amiralul Urseanu. În 1926, amiralul se stinge din viață, moment în care luneta a fost demontată și depozitată la subsolul clădirii, ceea ce a dus la încetarea activității a observatorului.

Câțiva ani mai târziu, în 1933, Jeanne Urseanu, soția amiralului Urseanu, a decis să doneze clădirea municipalității orașului București. Însă, conform dorințelor testamentare ale amiralului, aceasta a condiționat donația, impunând conducătorilor să păstreze memoria deosebitei realizări a soțului său. Acesta este motivul pentru care, în interiorul clădirii, pe placa comemorativă aflată sub portretul familiei Urseanu, realizat de pictorul Camille Ressu, găsim următoarele cuvinte: „După o viață de muncă și credință, au dăruit acest lăcaș ca să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească.”

Clădirea Observatorului a adăpostit inițial Pinacoteca Municipală, luneta Zeiss fiind păstrată în subsolul clădării. În acest timp, astronomul român Nicolae Donici (1874 – 1956) a sondat posibilitățile de a reinstala refractorul Zeiss în cupolă. După plecarea în Egipt a acestuia pentru continuarea studiilor sale asupra luminii zodiacale, încercările de reinstalare a refractorului Zeiss au încetat.

În 1949, însă, academicianul Călin Popovici a reluat munca începută de Donici. Astfel, alături de prof. dr. Aurel Iacovache și cu sprijinul academicianului George Demetrescu, a reușit să determine autoritățile municipale de atunci să repună în valoare observatorul.

În 1950, a fost definitivată reinstaurarea lunetei. Astfel, la începutul lunii Mai 1950, observatorul a fost inaugurat pentru public. Una dintre primele expoziții astronomice, bazată exclusiv pe fotografii și desene originale a fost organizată în 1962 într-una dintre sălile de la etajul I.

 

 

Anii ’60

În anii ’60, unitatea a devenit Muzeul Științelor Experimentale, timp în care a fost dotată cu aparatură fotografică modernă și laborator fotografic, o lunetă ecuatorială Zeiss 80/1200 mm, o lunetă azimutală 80/500 mm și un celostat polar Zeiss de 120 mm diametru. În 1966, s-a construit și instalat telescopul newton-cassegrain de 450 mm – fiind cel mai mare din țară la acel moment, ce a funcționat până în 1970, când a fost dezmembrat din cauza deteriorării pieselor componente.

În perioada 1960 – 1980, activitatea Observatorului s-a axat pe popularizarea astronomiei, oferind tuturor pasionaților posibilitatea urmăririi, prin lunete, a spectacolului din cer, cât și pe efectuarea de observații și cercetări astronomice, realizat de astronomi amatori.

După 1990, clădirea a găzduit Agenția Spațială Română, iar în 1996 Observatorul a fost inaugurat  ca Observator Astronomic Municipal.

În 2020 a fost inaugurată expoziția stradă despre istoria Observatorului, cu prilejul împlinirii a 110 de existență. Panourile pot fi vizualizate aici.

 

Bibliografie & sursă foto: astro-urseanu.ro

 

 

A absolvit Facultatea de Matematică în 2005, iar din 2006 a început să predea matematică la Școala Gimnazială nr. 156 din București. Câțiva ani mai târziu, în 2012, a absolvit Facultatea de Psihologie. În tot acest timp a continua să predea cu entuziasm matematică atât în colegii naționale, precum Colegiul Național George Coșbuc sau Colegiul Național Grigore Moisil din București, cât și în învățământul privat. În prezent, este doctorandă la Facultatea de Științele Educației, cu un proiect de cercetare despre anxietatea provocată de matematică în rândul elevilor și predă matematică elevilor de la Liceul Pedagogic “Anastasia Popescu”. Despre magia matematicii, despre schimbări și noua generație de elevi am povestit cu doamna profesor Alina Elena Grecu.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Nu eu am ales cariera de pedagog, ci mai degrabă cariera de pedagog m-a ales pe mine. Încă din școala gimnazială am început să dau meditații la matematică, ajutând câteva prietene mai mici să învețe. Ulterior, rolul meu de profesoară s-a consolidat. Poate că a contribuit sentimentul de satisfacție pe care îl aveam când cineva îmi mulțumea pentru ajutorul dat. Poate că a contribuit întâlnirea cu câțiva pedagogi excepționali. Amintesc aici pe dl. Mugur Ciumăgeanu, un om deosebit care m-a inspirat prin încrederea lui în puterea educației. Amintesc și pe dna. prof. Monica Șerbănescu, un adevărat om al școlii, care a reușit că creeze o atmosferă propice educației de calitate la liceul pedagogic Anastasia Popescu.

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

În discuția despre rolul unui cadru didactic, un lucru este cert: nu vom ști niciodată cu siguranță cât de mult au contat comportamentele noastre pentru un copil, dar ele sunt ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește, fiecare vorbă ajungând mai departe, influențând, poate, o decizie de viață. Rolul meu e acela de a motiva elevii să lucreze cu plăcere la matematică, să nu se lase descurajați de o problemă mai dificilă. Mai în glumă, mai în serios, eu le spun: matematica nu poate aduna iubirea, nu poate scădea ura, dar ne învață că orice problemă are cel puțin o rezolvare.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Acum ceva vreme a apărut la editura Spandugino cartea “Inteligența inimii” scrisă de Bogdan Tătaru-Căzăban. Ea constituie, printre altele, o pledoarie pentru micile virtuți ca prim pas pentru virtuțile mai mari (Binele, Frumosul, Dreptatea și Adevărul, cum le aminteau anticii). Așa văd și eu lucrurile. Codul bunelor maniere (cartea Aureliei Marinescu) este încă actual; compasiunea față de colegi și bunăvoința sunt necesare în ziua de azi. De asemenea, mi-ar plăcea ca elevii mei să își pună întrebări, întrebări legate de viața lor, întrebări legate de mediul în care trăiesc, întrebări legate de oamenii din jurul lor și chiar întrebări legate de sensul existenței lor. Și punându-și aceste întrebări, să aibă capacitatea de analiză, de a discerne binele de rău și de a propune soluții inovative.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Încă din prima zi în meseria de profesor, am simțit pe umerii mei responsabilitatea pe care o am față de ochii aceia vioi și curioși care mă urmăreau cu privirea.

În primul an, am predat la clasa a V-a și aceasta este o clasă specială, deoarece trebuie să le facem elevilor trecerea ușoară de la școala primară. Îmi amintesc că am scos matematica din clasă la lecția despre unități de măsură, făcând măsurători precise în curtea școlii. Am folosit telefonul. Am refăcut experimentul lui Eratostene pentru a determina circumferința Pământului.

 

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

În ceea ce privește predarea matematicii, am observat că utilizarea poveștilor le stârnește curiozitatea. Când predau teorema lui Pitagora, le spun despre discipolii lui Pitagora care credeau că numerele explică tainele Universului și că aceștia au descoperit legătura dintre muzică și matematică. Faptul că un tânăr de școală primară, Gauss, a reușit să descopere o formulă de calcul a sumei primelor numere naturale consecutive le crește încrederea în forțele proprii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Și noi, profesorii, suntem diferiți față de generațiile trecute. În principal, utilizarea tehnologiei ne face diferiți. Atât noi, cât și elevii noștri, avem acces la Internet și la o mulțime de aplicații care ne pot ajuta sau nu să învățăm. Este datoria noastră de a le arăta elevilor noștri că putem învăța cu ajutorul calculatorului, că sunt aplicații care trasează grafice de funcții, că sunt lecții Khan Academy interesante.

 

Care este cartea dumneavoastră preferată și de ce?

Un om drag mie avea Biblia pe noptieră și citea în fiecare seară. Așa că, prin imitație, am preluat acest obicei, mai ales că este o carte pe care nu reușești niciodată să o citești în profunzime. De asemenea, cărțile lui I. Perelman m-au impresionat: “Matematica distractivă”, “Astronomia distractivă”, “Geometria distractivă”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei constituie o sursă inepuizabilă de exersare a afectivității, exact așa cum spunea Dostoievski – “sufletul se reface în prezența copiilor”. Aș spune că cel mai important lucru pe care îl putem învăța de la copii este să privim totul cu mirare, ca și cum am vedea pentru prima dată, și că, uneori, trebuie să credem, asemenea lor, că singurul adevăr este cel al inimii.

 

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Empatia este ingredientul special al relației dintre profesor și elev, iar competența profesională este fundamentul relației.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Întotdeauna serbez cu bucurie ziua numărului π, pe 14 martie. Atunci toată școala recită din zecimalele numărului π, auzi glume cu π (cum că ar fi irațional sau că nu se mai termină), vezi desene vesel colorate prin școală. Amintesc cu mândrie și  două foste eleve care sunt acum profesoare de matematică.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Eu am o viziune mai practică: aș vrea să fie mai puțini elevi într-o clasă și fiecare elev să aibă posibilitatea de pregătire individuală cu profesorul său, doar așa se vor schimba lucrurile, atunci când se va ține cont de ritmul propriu de învățare al fiecărui elev.

 

 

Compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, George Enescu este considerat cel mai important muzician român din toate timpurile. Astăzi, 19 august, se împlinesc 141 de ani de la nașterea acestuia, personalitate artistică de geniu a secolului XX.

 

 

Începuturile

La data de 19 august 1881, Enescu s-a născut în Liveni, jud. Botoșani. A fost al optulea copil al familiei, fiind singurul care a supraviețuit, toți ceilalți pierzându-și viața din copilărie. Sub atenta îndrumare a părinților săi și a unui vestit lăutar, Niculae Chioru, George Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, în același an începând să descopere și pianul. La 5 ani a încercat să facă primele încercări de compoziție, din 1886 datând prima sa lucrare: „Țara Românească, operă pentru vioară și pian”.

În perioada 1888 – 1894 a studiat la Conservatorul din Viena, printre profesorii săi numărându-se Joseph Hellmesberger Jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Ajuns la vârsta de 8 ani, debutează ca violonist, presa din Viena numindu-l „un Mozart român”.

După absolvire își continuă studiile la Conservatorul din Paris, în perioada 1895 – 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

La data de 11 iunie 1897, susține un recital în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris, fiind primul recital de autor al unui creator român peste hotare.

 

Debutul în calitate de compozitor

Debutul său componistic în condiții excepționale are loc în data de 6 februarie 1898, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1. În același an, în vârstă de 17 ani, Enescu începe să dea lecții de vioară și să susțină recitaluri la București. Datorită admirației pe care o avea față de muzician, Regina Elisabeta a României îl invita, deseori, pe acesta să cânte la Castelul Peleș din Sinaia.

La 1 martie 1898, urcă pentru prima dată pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonică, George Enescu la doar 17 ani, în calitate de violonist, compozitor și dirijor, reprezentând un moment de referință în istoria muzicii românești.

 

 

Compozițiile sale mai cunoscute datează din primii ani ai secolului XX, respectiv cele două Rapsodii Române, op. 11 (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9 (1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).

Activitatea sa muzicală alterna între București și Paris, perioadă în care a susținut turnee în mai multe țări din Europa, având alături nume sonore precum Alfredo Casella, Pablo Casals sau Louis Fournier.

În timpul primului război mondial se stabilește în București. A dirijat Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum și creații proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915). În 1913, are loc prima ediție a Concursului Național de Compoziție fondat de el cu scopul stimulării creației muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii și constând din sume generoase, premiul oferea câștigătorilor șansa de a se specializa la Paris, precum și de a-și auzi interpretate în concerte piesele laureate.

După încheierea războiului, a reluat seria turneelor atât în Europa, cât și în SUA. Începând cu 1923, peste ocean, a dirijat orchestre prestigioase precum Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra sau Chicago Symphony. În paralel, activitatea sa de profesor capătă o importanță deosebită – printre violoniștii ai căror profesor a fost se numără Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthus Grumiaux și Yehudi Menuhin.

 

“Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)

 

La data de 13 martie 1936 a avut loc, la Paris, premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, ce s-a bucurat de un succes răsunător în rândul participanților.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Enescu rămâne la București. În acea perioadă se remarcă printr-o intensă activitate dirijorală, susținând, totodată, muzicieni români precum Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski sau Sabin Drăgoi în realizarea propriilor creații.

Susține, în 1946, un turneu în URSS. În luna septembrie a aceluiași an, pleacă în turneu în SUA împreună cu soția sa, Maria (Maruca, devenită la prima căsătorie prințesă Cantacuzino). La momentul revenirii în Europa decide să se stabilească la Paris, în semn de protest față de regimul comunist instaurat în România. Printre ultimele creații ale maestrului se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33.

 

 

În noaptea de 3 spre 4 mai 1955, George Enescu se stinge din viață, fiind înmormântat la Père Lachaise din Paris.

 

Bibliografie:

Muzeul Național George Enescu – georgeenescu.ro

 

 

La 10 august 1929, în Tighina, se năștea una dintre cele mai îndrăgite actrițe, figură reprezentativă a teatrului și filmului românesc, cea care a umplut de bucurie inimile a nenumărați români, prin prestațiile sale artistice – Tamara Buciuceanu-Botez. După mai bine de 60 de ani de activitate artistică, în 2019, la vârsta de 90 de ani, aceasta s-a stins din viață la Spitalul Elias din București, din cauza unor afecțiuni cardiologice.

 

 

Studii și carieră artistică

A absolvit liceul „Elena Doamna” din Suceava, urmând ca în perioada 1948 – 1951 să frecventeze Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași. Începând cu anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, absolvind în 1952. A debutat în film în 1964, în Titanic Vals, unul dintre filmele de referință ale anilor de început ai cinematografului românesc.

Figură legendară a teatrului de comedie, Tamara Buciuceanu este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre reprezentantele de aur ale teatrului românesc. De-a lungul carierei artistice, a jucat în peste 25 de filme, fiind prezentă în peisajul teatrului și filmului românesc pentru o perioadă de peste 60 de ani.

Dintre toate rolurile interpretate, cel care a rămas în amintirea unui generații, fiind rolul său emblematic, este cel al profesoarei Isoscel din seria Liceenii. Un alt rol remarcant al Tamarei este cel al moșierei Aneta Duduleanu, în Cuibul de viespi, ecranizare după piesa lui Alexandru Krițescu, Gaițele. Una dintre comediile care s-au bucurat de o apreciere extinsă din partea publicului românesc, Cuibul de viespi, reunește în distribuție, alături de Tamara Buciuceanu, nume sonore precum Gheroghe Dinică,  Coca Andronescu sau Tora Vasilescu.

Scenele marilor teatre ale capitalei au găzduit-o pe Tamara Buciuceanu – Giulești, Bulandra, Teatrul Național de Comedie sau Teatrul Național Ion Luca Caragiale fiind doar câteva dintre acestea. În plus, Tamara a avut și o cariera minunată în televiziune, remarcându-se prin cupletele sale din programele de Revelion.

Încă de la începutul carierei, Tamara Buciuceanu a colaborat cu Radiodifuziunea Română, înregistrând sute de spectacole intrate în fonoteca de aur. Pe termen lung, aceasta a colaborat cu Radioul pentru realizarea emisiunii Unda vesela.

În 2008, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, Tamara Buciuceanu a primit premiul pentru întreaga carieră. În 2012 a primit aceeași distincție în cadrul Premiilor Gopo.  În 2013, în cadrul premiilor Gopo, aceasta a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru rolul din filmul de lungmetraj ficțiune Toată lumea din familia noastră.

În 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, Tamara Buciuceanu a fost decorată de către Casa Regală a României cu Ordinul Coroana României în grad de Ofițer, cu ocazia celei de-a 23-a aniversare a regelui Mihai I al României. Decorația i-a fost înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române.

 

 

Filme cu Tamara Buciuceanu:

  • Toată lumea din familia noastră (2012) – Ita
  • The Princess and the Frog / Prințesa și broscoiul (2009) – Mama Odie
  • Nuntă mută (2008) – bunica
  • Cuscrele (2005)
  • Chirița în provincie (2002) – Coana Chirița
  • Telefonul fierbinte (1996) – Titina
  • Jocul de-a vacanța (1995) – Madam Vintilă
  • Titanic Vals (1994) – Chiriachița, socra lui Spirache
  • Liceenii în alertă (1993) – profesoara Isoscel / bătrâna Elvira
  • Liceenii Rock ’n’ Roll (1992) – Isoscel
  • Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie (1990) – Blanca
  • Cuibul de viespi (1987) – moșiera Aneta Duduleanu
  • Extemporal la dirigenție (1987) – Isoscel
  • Liceenii (1987) – Isoscel
  • De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

 

Dacă îți dorești să petreci câteva ore departe de freamătul orașului fără a părăsi Bucureștiul și să afli în același timp poveștile din spatele a nenumărate exponate tehnice, Muzeul tehnic din Parcul Carol este locul spre care ar trebui să-ți îndrepți pașii.

Vorbim despre primul muzeu tehnic din România, fondat în anul 1909 de inginerul Dimitrie Leonida, după modelul Muzeului Transportului din Berlin.

 

 

Începuturi

La început, muzeul a funcționat în centrul capitalei, pe strada Mendeleev din apropierea Pieței Romane (strada Primăverii se numea atunci), în aceeași clădire cu Școala de electricieni și mecanici, lângă Piața Amzei. Școala funcționa la etaj, în timp ce parterul și subsolul erau alocate muzeului. Aici, în zilele de sâmbătă și duminică, elevii școlii făceau experimente și ofereau explicații publicului, dar după doar trei ani funcționare, Primăria a decis să dea o altă destinație clădirii, iar muzeul a fost mutat într-o clădire improprie pe Bd. Magheru. Abia în 1928, cu ocazia organizării „Primei expoziții de electricitate din România”, muzeului i s-a alocat unul dintre multele pavilioane aflate în Parcul Carol I. Beneficiind acum de un spațiu generos, inginerul Dimitrie Leonida a instalat „nu numai muzeul tehnic, dar și Muzeul românesc, așa că vizitatorii, după ce-și dădeau seama de bogățiile naturale ale țării noastre, treceau în sălile în care li se arăta cum pot să fie folosite prin tehnică aceste bogății”. Șapte ani mai târziu, în anul 1935 muzeului tehnic i s-a oferit o nouă clădire, tot în parcul Carol I, mai spațioasă, construită pe un cadru de beton armat, cu o suprafață de aproximativ 3.000 mp, în care funcționează și astăzi. Dar lucrurile nu au fost atât de liniștite. După ce la 1 mai 1950, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular București decide ca imobilul din parc unde funcționa muzeul tehnic „al Prof. D. Leonida” să treacă în folosința Ministerului Energiei Electrice, Dimitrie Leonida și-a dat seama că singura modalitate de supraviețuire a muzeului este să-l doneze Ministerului Energiei Electrice. Ceea ce și face, pe 10 august 1951. Chiar dacă muzeul a fost donat statului, profesorul Leonida a continuat să se ocupe de organizarea și conducerea lui până la sfârșitul vieții. Documentele vremii mai arată că, în perioada 1951-1954, Muzeul Tehnic a intrat într-un amplu proces de reorganizare și politizare – în conformitate cu noile principii, materialul expus urmând să fie orientat numai pe realizările din URSS și din România, cu unele derogări admise.

 

 

După 1989, muzeul a continuat să fascineze și să pună la contribuție mintea celor care au decis să-i treacă pragul dornici de a se întâlni cu istoria, o istorie a tehnicii. De-a lungul timpului, nenumărate evenimente au fost organizate la muzeul din apropierea Patriarhiei. Un exemplu este expoziția dedicată memoriei inventatorului Justin Capră, cunoscut pentru cele peste 100 de invenții înregistrate, în special în domeniul transportului auto individual ecologic, dar mai ales pentru Aparatul de zbor individual cu reacție. În amintirea sa, Muzeul Național Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida” a organizat o expoziție omagială unde a prezentat câteva din prototipurile realizate de Justin Capră – Rucsacul zburător, realizat în 1956, celebrul Aparat de zbor individual cu reacție (1958), Automobilul Soleta cu profil aerodinamic special, Un automobil nepoluant fără volan și fără pedalier, realizat în 1970, și electroscuterul Oroles. Nici cei mici nu au fost uitați. Împreuna cu familia sau grădinița, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani au fost invitați să participe pe timpul verii la programul educativ-instructiv “De la stele și planete pân’ la ceasul din perete”. În cadrul atelierului, copiii au fost familiarizați, într-o manieră ludică, cu noțiuni despre stele, planete, sateliți, dar și despre gnomoni (un gnomon este partea unui soare care aruncă o umbră), clepsidre, ceasuri cu foc.

 

Vizită la Muzeul Național Tehnic

În cadrul Muzeului Național Tehnic vizitatorii au ocazia să admire un număr semnificativ de exponate ce marchează momente din istoria științei și tehnicii, muzeul găzduind o colecție de vehicule, una de motorete și motociclete din diferite perioade, precum și biciclete – inclusiv cu roți de lemn. În plus, pot fi observate piese de colecție, dar și machete ale unor fabrici, centrale, locomotive și vagoane.

 

 

Prețul pentru vizionarea expoziției de bază sau a celei temporare este de 6 lei/persoană, în timp ce intrarea în ambele expoziții costă 10 lei/persoană. O categorie extinsă de persoane beneficiază de reducere cu 50% a tarifului de intrare – lista completă poate fi consultată aici.

 

Adresa Muzeului Național Tehnic: Str. General Candiano Popescu nr. 2, sector 4, București

 

Sursă bibliografică & fotografii: http://mnt-leonida.ro/ | Facebook Muzeul Național Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”

 

 

În urmă cu 46 de ani, în vârstă de doar 14 ani, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, devenind prima gimnastă din lume care a primit nota zece pentru exercițiul executat perfect la paralele. Nota obținută de aceasta nici nu exista în tabela de marcaj, astfel că a fost afișat 1.00 în loc de 10.00.

 

Parcurs excepțional

Născută la data de 12 noiembrie 1961 în Onești, jud. Bacău, Nadia a interacționat pentru prima dată cu gimnastica la cinci ani, în perioada grădiniței. Selecționată de antrenorul Marcel Duncan și legitimată la AS Flacăra Onești, începând cu vârsta de șapte ani începe să se pregătească în cadrul celei mai bune instituții școlare cu program de gimnastică din țară, sub atenta îndrumare a antrenorilor Martha Karoly și Valeriu Munteanu. Începând cu 1971, Nadia a fost antrenată de Bela și Martha Karoly, ca apoi, începând cu 1977, să se antreneze ocazional la București cu diverși antrenori precum Iosif Hadid, Gheorghe Candovici, Anastasia Albu, Gheorghe Gorgoi sau Anca Grigoraș.

 

 

În vârstă de doar 11 ani, Nadia Comăneci capătă primul său titlu de campioană națională absolută. La scurt timp, la doar 11 ani și jumătate, ocupă locul al treilea la categoria maestre. În 1973, la Campionatele Internaționale de Gimnastică ale României, câștigă cinci medalii de aur. Un an mai târziu, în 1974, Nadia marchează primul mare succes internațional, ocupând locul I la individual compus, în cadrul concursului Prietenia de la Gera. Continuă să se afirme în lumea gimnasticii – în 1975, la Campionatul European de la Skien, Norvegia, obține patru medalii de aur (individual compus, sărituri, paralele și bârnă), alături de medalia de argint la sol. În același an, la vârsta de 14 ani, pe podiumul de la Empire Pool obține primul loc în cadrul Turneului Campioanelor de la Londra.

La scurt timp, în 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Montreal – a cucerit trei medalii de aur (individual compus, bârnă și paralele), una de bronz la sol și argint împreună cu echipa. Nadia a devenit, astfel,  prima gimnastă din storie căreia i-a fost acordată nota 10 într-un concurs internațional, fiind supranumită Zâna de la Montreal. Realizarea obținută a inclus-o imediat pe Nadia în celebra Guiness Book, fiind sportiva care a obținut prima notă de zece la gimnastică in istoria Jocurilor Olimpice, cu cel mai mare total obținut în concursul individual compus (79,275 din 80 de puncte posibile), precum și cea mai tânără campioană olimpică (triplă, la individual compus, paralele și bârnă).

Succesul Nadiei a continuat – în 1977, în cadrul Campionatelor Europene organizate la Praga, ocupă locul I la individual compus și paralele și locul II la sărituri. În 1978, la Campionatul Mondial de la Strasbourg, Franța, a cucerit media de aur la bârnă obținută de o gimnastă din România în cadrul acestui concurs, alături de două medalii de argint. Un an mai târziu, în 1979, la Copenhaga, obține trei titluri de campioană europeană, la individual compus, sărituri și sol, medalie de bronz la bârnă, precum și locul patru la paralele. A obținut de trei ori titlul de campioană continentală, intrând în posesia Cupei Europei, fiind prima gimnastă din Europa care a obținut această performanță. În același an, la Tokyo, în cadrul Cupei Mondiale, ocupă locul I la sol și sărituri, locul II la bârnă și locul III la individual compus. În 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova obține două titluri și două medalii de argint, urmând ca, în 1981, la Universiada de la București să obțină cinci medalii de aur.

 

 

La data de 6 mai 1984, Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competițională, în cadrul unei gale organizate la Palatul Sporturilor din București. Ulterior, în perioada 1984-1989, în calitate de antrenor federal, Nadia a contribuit semnificativ la antrenarea loturilor naționale de gimnastică.

Cu puțin timp înainte de Revoluție, Nadia a părăsit clandestin România, stabilindu-se în SUA. În 1996 s-a căsătorit cu Bart Conner, campion american de gimnastică, dublu campion olimpic, iar în 2006 a devenit mamă, născându-l pe Dylan Paul. În vârstă de 60 de ani, Nadia locuiește în prezent în Norman, Oklahoma, SUA.

 

 

Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București are cu ce se mândri – datorită studiului serios al elevelor Clasei a XII-a „Prof. Emil Alexandrescu”, instituția de învățământ a înregistrat cea mai mare medie pe țară la examenul de Bacalaureat – 9.67, ocupând astfel primul loc în topul celor mai bune licee din București.

”Acum aproape 30 de ani am pornit cu Grădinițele Arc-en-Ciel, reușita în acest domeniu și dorința părinților de a avea o continuitate în același duh ne-a determinat să facem și nivelul primar, gimnazial. Valorile trebuie cultivate constant, reușita se vede în timp. De curând avem și Liceu. Și acum avem bucuria de a vă anunța oficial că avem cea mai mare medie la nivel național, pe clasă, la Bac. 9,67. Credem că așa se construiește valid, cu oameni care împărtășesc valori bune, în timp. Pentru noi această medie mare e doar o confirmare, binevenită ce-i drept, dar o confirmare, nu o mirare. Când privești fiecare copil cu toate puterile sufletești, pentru a-l ajuta, așa cum facem noi, profesori și părinți deopotrivă, succesul nu te mai poate mira, doar bucura! Bucurați-vă alături de noi!”prof. Ivona Boitan

Examenul maturității, din perspectiva Andreiei Ciobanu, absolventă a clasei a XII-a, care a obținut nota 10, nu doar la examenul de matematică, ci și la cel de psihologie.

„Bacalaureatul, un examen extrem de important în viața fiecărei persoane, în cadrul căruia, la absolvirea liceului, se susțin probe la mai multe discipline, marcând încheierea unui ciclu de învățământ, și a cărui promovare permite înscrierea într-o instituție de învățământ superior. Perspectiva acestei confruntări aduce cu sine și o responsabilitate foarte mare ce constă în pregătirea perseverentă și temeinică de-a lungul celor patru ani de liceu, singura soluție care poate asigura succesul. Acum, după ce am susținut acest examen, pot să fiu total de acord cu această teorie. Totodată, un îndemn pentru viitoarele generații ar fi să învețe constant, să își lase timp pentru ei în program, timp pentru dezvoltare personală și pentru odihnă, să își planifice din vreme ce, cât și cum învață și să aleagă cu grijă a treia materie la care vor da examen, pentru ca să se regăsească în ea și ca aceasta să îi reprezinte.”

 

Cu prilejul acestui moment de bucurie, doamna prof. dr. Monica Șerbănescu, Președinte Fondator și Director General al Gradiniței „Arc-en-Ciel”, Școlii „Anastasia Popescu” și Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, a transmis un mesaj celor două absolvente:

„Un copil frumos și jucăuș. O fetiță reflexivă și inteligentă. O adolescentă ambițioasă și responsabilă. Am avut privilegiul de a o fi urmărit (și îndrăgit) pe Daria încă din anii petrecuți la Grădi „Arc-en-Ciel” a noastră! Am văzut-o crescând, m-am bucurat de reușitele ei, am încercat să îi fiu alături. Nu deseori are un dascăl acest privilegiu, de a crește odată cu elevii săi. Îți mulțumim, Daria, că am fost împreună în toți acești ani! Să aduni, și în timpul ce vine, bucurii și succes, oameni care te apreciază și te iubesc în jurul tău, împlinire! ”

„Andreia – cea care a muncit în patru ani cât pentru doisprezece – a promis că ne va fi colegă. O așteptăm cu brațele deschise!”

 

Înființate de către Fundația Preasfânta Fecioară Maria, Grădinița „Arc-en-Ciel”, apoi, Școala „Anastasia Popescu” și mai apoi Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, și-au pornit activitatea în anul 1994, respectiv, 1996. Datorită metodelor inovative în educație şi rezultatelor deosebit de bune obținute de  Fundația Preasfânta Fecioară Maria, în anul școlar 2004-2005,  aceasta a primit certificatul de instituție asociată  UNESCO. Nivelul preprimar al școlii obține acreditarea prin OMEC 5648/14.11.2006, iar nivelurile primar și gimnazial, se acreditează prin OMEN 3618/19.06.2014.

Pentru nivelul de învățământ „liceal”, profilul „pedagogic”, calificarea profesională „învățător – educatoare”, s-a obținut autorizarea de funcționare provizorie, prin OMENCS Nr. 3490/28.03.2016.

Noul proiect a obținut ÎNALTA BINECUVÂNTARE A PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL în anul 2016.

 

Doamna profesor Ramona Mara Pisoiu este absolventă a Facultății de Geografie, masterandă în specializarea „Integrare europeană”, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din București.

În anul 2000 a avut șansa de a o cunoaște pe doamna Mona Șerbănescu, fondatoarea și directoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, sub îndrumarea căreia a crescut din punct de vedere profesional, fiind recunoscătoare pentru asta.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul profesorului cred că nu a fost nicicând mai important pentru viitorul unui copil. Profesorul joacă un rol esențial în modelarea copiilor ca OAMENI. Nu numai că îndrumă copiii în activitățile academice, împărtășind cunoștințe, deschizând larg ferestre spre lume, ci sunt acolo pentru a le arăta mai ales valorile și comportamentele pe care se pot baza in viitor.

Cred că a fi profesor este o mare responsabilitate. Profesorul este, vrea, nu vrea, un model pentru cei din fața lui și, în primul rând, el ca om trebuie sa fie demn de această profesie.

 

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Bunătatea se învață cel mai bine dacă o simți. Dacă în clasă e o atmosferă pozitivă, încurajatoare, copilul are încredere că este într-un loc bun și, chiar dacă nu e întotdeauna sigur pe răspuns, își asumă riscul.

Bunătatea, respectul, sinceritatea sunt, după părerea mea, la fel de importante ca rezultatele extraordinare la matematică, română, geografie, limbi străine etc.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Îmi aduc aminte perfect prima oră de CDON (Cunoștințe despre om și natură) de la „Grădinițele Arc-en-Ciel”, de pe strada Matei Voievod. Am intrat în sala din mijloc unde mă așteptau copiii așezați în ”U”, îndreptați cu fața la tablă și cu toți ochișorii lor ațintiți spre mine, am început să le povestesc despre ceea ce ne înconjoară. Am simțit emoție, responsabilitate, frica de a nu mă face înțeleasă și bucurie, când la final, copiii s-au strâns ciorchine în jurul meu într-o îmbrățișare comună. Am ieșit din clasă cu cămașa udă în spate, dar zic că a meritat fiecare picătură. Mi-a plăcut de îndată ce am început!

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Eu sunt profesor de geografie, îmi place și mă motivează acest lucru, dar nu poți fi un profesor bun dacă nu construiești o relație cu copiii, mai ales dacă ești și diriginte/mentor și lucrezi mai îndeaproape cu ei. Trebuie să le arăți cine ești ca persoană, ce valori ai și să comunici permanent cu ei. Comunicarea este elementul principal, pentru că servește la crearea de conexiuni între elev si profesor. Comunicarea și consecvența. Pe lângă predarea geografiei, treaba mea este să-l învăț pe copil să fie mai bun pentru viitor.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Un mediu de învățare eficient este acela în care toate „părțile” implicate învață unele de la altele. În timp ce elevii învață de la mine despre un anumit subiect, eu învăț de la ei cum să-mi fac lecțiile mai interesante pe viitor, folosindu-mă de întrebările lor. Astfel, ambele părți învață una de la cealaltă.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Nu toți copiii sunt motivați de aceleași lucruri. Unii sunt interesați doar dacă subiectul discutat îi ajută în „lumea reală” sau dacă există experimente practice, alții își doresc să folosim cât mai mult tehnologia, la polul opus fiind cei cărora le place să studieze hărțile/atlasele sau să lucreze în echipă. Ce fac eu ca să-i mențin interesați? Alternez lecțiile, astfel copiii cu preferințe diferite se concentrează pe lucrurile care le plac cel mai mult.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Îmi este dificil să aleg o singură carte, dar pot să spun că mai nou sunt atrasă de jurnalele de călătorie. Marius Chivu cu „Trei săptămâni în Himalaya” și „Trei săptămâni în Anzi” m-a cucerit definitiv. Asta pentru că îmi plac experiențele autentice trăite cât mai aproape de natură, dar și pentru că textul este însoțit de niște fotografii excepționale făcute chiar de către autor. De asemenea, Ana Hogaș și Ionuț Florea cu „Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa” sau „Prin praf și vise” de Roxana Valea sunt potrivite acum, pentru vacanță.

 

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

În atâția ani de predare am nenumărate amintiri dragi, dar poate cea mai plină de emoție a fost cea din primul an de pandemie, când la serbare de iarnă, copiii fiind în online, au ridicat la camere, pe neașteptate, afișe de apreciere.

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Calitate nu cantitate.

Îmbunătățirea calității educație prin programe mai puțin stufoase și concentrarea pe conținuturi. Cantitatea mare de informații duce la un nivel ridicat de stres, copiii nu știu pe ce să se concentreze, ba mai mult, au tendința să nu mai învețe sau să învețe strict pentru răspuns.

Consecvența

Sunt de acord cu inițiativele reformatoare, reale, dar într-un ritm normal. Orice intervenție în educație trebuie testată, începi cu clasele mici, aștepți rezultatele, le studiezi, mai apoi impui schimbarea. Atât noi, cât și copiii avem nevoie de stabilitate.

Omul sfințește locul

Profesorul este cel care creează contexte de învățare ținând cont de fiecare copil în parte, el însuși evoluând o dată cu acesta. Dăruirea profesorului are un rol important în modelarea viitorului adult de succes, cu valori autentice. Un sistem care se bucură de specialiști în educație cu astfel de calități, nu poate da greș in formarea unei societăți sănătoase.

 

 

În vârstă de doar 17 ani, David Popovici a câștigat medalia de aur în cursele de 200 metri și 100 metri liber la Campionatul Mondial de la Budapesta, marcând astfel cea mai mare performanță a natației masculine din România, fiind primul înotător român care reușește această performanță. În toată istoria acestei competiții, doar un sigur sportiv a mai reușit să câștige ambele probe, de 100 și 200 m liber, la aceeași ediție. Este vorba de sportivul american Jim Montgomery, care a obținut performanța în 1973, la prima ediție a Campionatului Mondial, organizată la Belgrad.

Succesul de care David se bucură astăzi este rezultatul pasiunii și muncii intense, a dedicării totale a acestuia pentru înot. Familia și staff-ul său sunt cei care au fost alături de David încă de la început, când povestea acestuia cu înot începea, moment care coincide cu apariția sentimentului de dragostei la prima vedere între David și viteza pe care o poate prinde în apă.

 

 

Părinții l-au dus la înot la bazinul din incinta Complexului Național Sportiv Lia Manoliu din București la vârsta de 4 ani. Practicarea unui sport a fost recomandarea primită din partea medicilor, aceștia considerând că sportul l-ar putea ajuta pe David la corectarea scoliozei în stadiu incipient de care suferea. În plus, părinții acestuia au considerat că înotul l-ar putea obosi pe copilul care părea că se plictisește repede orice ar face, ajutându-l, totodată, să se odihnească mai bine. Încă de la început, David s-a simțit natural în apă, iar acest lucru i-a crescut, de-a lungul timpului, încrederea în sine.

La vârsta de 10 ani, David dobora primul său record național la 50 m spate. Următoarea performanță remarcantă a înregistrat-o la vârsta de 14 ani, când, la Campionatele Naționale de cadeți a obținut medalie la toate cele 15 probe, de la 50 m până la 1.500 m – 12 de aur, una de argint și două de bronz. Un an mai târziu, în 2019, David a devenit cel mai rapid înotător cu vârsta mai mică de 15 ani la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, înregistrând cel mai bun timp obținut vreodată de un sportiv de 14 ani la 100 m liber – 49.82 secunde. A cucerit astfel medalia de aur, cu record național la categoriile de vârstă 15, 16, 17 și 18 ani. Tot atunci a obținut și două medalii de argint, la probele de 50 și 200 m liber.

Imediat după ce a câștigat titlul de campion mondial la 200 m liber masculin la Campionatele Mondiale FINA 2022 de la Budapesta, David a fost întrebat care este secretul succesului său. Fără nicio ezitare, zâmbind, David a răspuns:

”Pasiunea mea arzătoare pentru înot și multă muncă. Este rețeta basic, dar dacă combini munca intensă cu pasiunea, atunci stelele se vor alinia la un moment dat pentru tine. Îmi place să cred că sunt un tip obișnuit, capabil să facă lucruri extraordinare. Dar nu cred că sunt special sau mai bun decât toți ceilalți. Sunt un om, doar am capacitatea de a înota rapid.

 

 

Cu toate că cea mai mare parte a timpului o dedică înotului, David știe că, pentru menținerea echilibrului, este necesar să aibă interese și în afara sportului. În prezent este elev la Liceul George Coșbuc din București, iar în viitor își dorește să studieze psihologia:

”Îmi voi continua studiile în România, pentru că vreau să rămân alături de antrenorul meu – chimia dintre noi este mult prea importantă pentru a o compromite. În ceea ce privește studiile, îmi place psihologia. Îmi place mintea umană, pentru că o folosesc și știu ce poate realiza atunci când este bine controlată. Sunt pasionat de comportamentul uman și tot ceea ce poate face creierul, fie bun sau rău. Mușchii joacă rolul lor, dar creierul este cel mai mare instrument în fiecare sportiv bun.

Dublul campion olimpic, australianul Brett Hawbe a declarat despre David:

”Pentru a obține asemenea performanțe trebuie să fie vorba de un dar, iar David cu siguranță îl are. Are fizicul unui tânăr baschetbalist – mâini uriașe, picioare uriașe. Este construit fizic diferit. Apoi e vorba și despre cum simte apa. David este unul la un milion. Are această capacitate de a atinge apa și de a fi diferit de orice alt înotător. Simte în mod natural apa. Este precum Steph Curry care face o aruncare de 3 puncte, pe care nu o poți replica. Poți încerca, dar nu îți va ieși. Și când aduni toate acestea, îți dai seama că David are ceva special.

 

Bibliografie:

https://olympics.com/en/news/five-facts-david-popovici-swimming-world-champion

Sursă foto: Facebook David Popovici

 

 

În urmă cu 112 ani, la data de 17 iunie 1910, inginerul Aurel Vlaicu decola la bordul primului avion conceput, construit și pilotat în România – denumit Vlaicu I, de pe Câmpul Cotrocenilor din București.

 

Pionier al aviației românești, Aurel Vlaicu s-a născut la data de 19 noiembrie 1882 în Binținți, județul Hunedoara. După ce a finalizat studiile preuniversitare în Sibiu, Aurel Vlaicu a ales să studieze ingineria la Universitatea din Budapesta, iar ulterior la Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen, Germania, obținând diploma de inginer în 1907.

A lucrat un an la uzinele Opel, însă ulterior a decis să revină în România, punând în practică planurile de realizare a unui aparat de zbor, devenit realitate în 1909, când planorul construit de acesta a realizat câteva zboruri.

În 1909, la îndemnul lui Octavian Goga, prietenul său, Aurel Vlaicu decide să se mute în București, moment în care a solicitat sprijinul guvernului pentru a construi primul avion cu motor din România. Beneficiind de sprijinul unor personalități precum Alexandru Vlahuță, Zaharia Bârsan sau Spiru Haret, Ministerul de Război i-a propus lui Vlaicu să construiască primul avion de război la Arsenalul Armatei.

 

 

Cum a luat naștere avionul Vlaicu I

Pentru construcția avionului, Vlaicu a dezvoltat o serie extinsă de schițe și planuri de lucru, pe care le-a pus în aplicare împreună cu echipa sa. Avionul a fost montat bucată cu bucată pe o perioadă de câteva luni, fiind finalizat în mai 1910. Aeroplanul cântărea 300 de kilograme incluzându-l pe pilot și era propulsat de două elice, care se roteau în sens invers.

În data de 17 iunie 1910, aeroplanul numit Vlaicu I s-a ridicat de la sol – a rulat pe o distanță de 40-50 de metri, s-a ridicat aproximativ 3-4 metri, ulterior a căzut și s-a rupt. Scos de sub aripile avionului prăbușit, Vlaicu avea doar câteva răni ușoare. Timp de două săptămâni Vlaicu împreună cu echipa sa au înlocuit piesele stricate în urma prăbușirii, aducând, în plus, unele îmbunătățiri avionului. După realizarea primului zbor cu un avion conceput, construit și pilotat în țară, România se afla în categoria restânsă a statelor, după SUA și Franța, pe teritoriul cărora s-a zburat cu un aeroplan original, construit și pilotat de un cetățean al țării respective.

Comisia finanțatoare a considerat avionul construit de Vlaicu util pentru misiuni de supraveghere, astfel că a decis înființarea unei secții speciale pentru construit avioane în cadrul Arsenalului Armatei, secție condusă de inginerul Aurel Vlaicu. În același an, în septembrie 1910, avionul a realizat prima misiune din istoria aviației militare române – Vlaicu a transportat un document de la Slatina la Piatra Olt, zburând la o înălțime de 500 m, în 35 de minute.

La un an de la reușita sa, Aurel Vlaicu a mărturisit:

„Bucuria cea mai mare am simțit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra mașina. Mă menținusem singur în aer. Făcusem evoluții neșovăielnice.”

 

 

Avionul Vlaicu II

La doar un an, inginerul român a construit cel de-al doilea avion, Vlaicu II, cu care a obținut în 1912 cinci premii – un premiu I și patru premii II, la mitingul aerian de la Aspen, Austria. Cu cel de-al doilea aeroplan construit, Vlaicu a realizat mai multe zboruri demonstrative în țară – dintre acestea amintim: București (14 iunie 1910), Sibiu (24 septembrie 1911), Brașov (octombrie 2011), Iași (octombrie 2011), Arad (iulie 1912), Alba Iulia (august 1912) și Târgu Mureș (septembrie 1912).

 

Ultimul zbor al lui Vlaicu

Reîntors la București, mândru de realizările sale, Vlaicu a început planificarea aeroplanului Vlaicu III, cu ajutorul căruia dorea să-și îndeplinească marele vis – traversarea în zbor a Munților Carpați. Întârzierea pieselor pentru noul avion l-a determinat pe Vlaicu să decidă să zboare pentru Carpați cu Vlaicu II. La data de 13 septembrie 1913, Vlaicu a decolat de la București la bordul avionului Vlaicu II, urmând să ajungă la Orăștie, la serbările ASTREI.

Acest lucru nu a mai putut fi posibil, aeroplanul prăbușindu-se lângă Bănești, lângă Câmpina, Aurel Vlaicu pierzându-și astfel viața.

În ciuda sfârșitului brusc, contribuțiile lui Vlaicu în domeniul aviației rămân de necontestat. Chiar și în prezent, Vlaicu este considerat un pionier al domeniului aviației, precum și un inginer și inventator de excepție.

Printre invențiile acestuia se numără realizarea unei aripi cu profil variabil în zbor, în funcție de unghiul de zbor și viteza aparatului, stabilitatea ridicată a avionului și înclinarea la viraje fără eleroane, trenul de aterizare ușor – printre primele din lume cu roți independente, forma aerodinamică și construcția aproape integrală din aluminiu a fuzelajului avionului Vlaicu II – reușite care, în 1948 i-au adus lui Vlaicu, post-mortem, titlul de membru de onoare al Academiei Române.

 

 

Datorită lui Aurel Vlaicu, România este menționată în istorie drept a treia țară care a folosit aviația militară în Primul Război Mondial, primele două poziții fiind ocupate de Franța și Italia, asigurându-și astfel un loc în grupul elitist al zborului de la acea vreme.

 

Sursă: universulolteniei.ro

 

 

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și Cartierul Creativ, se mută pe Calea Griviței, într-un demers unic în istoria festivalului. După ce a obișnuit publicul timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa Motoare – Lăptăria Enache, Hanul Gabroveni sau M.Ț.R.) UNDERCLOUD se extinde și urmează să se desfășoare în 7 spații partenere: Teatrul Dramaturgilor Români, UNARTE, Muzeul Literaturii, Biserica Sfinții Voievozi, J`ai Bistro, Black Habit și Grivița 53. Festivalul va avea loc între 13 și 19 iunie.

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV-a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

Copiii cu vârste între 5 și 14 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie, pentru ca la final să pună în scenă un spectacol de sine stătător – o lecție cap-coadă despre asumare, curaj și adevăr pe un text scris și regizat de Chris Simion – Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.

Pe lângă atelierele dedicate teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecționarea de păpuși din materiale reciclate sau din țesături, totul într-o atmosferă de festival care își propune să le dezvăluie copiilor construcția și partea magică a spectacolului.

 

”Secțiunea MiniCloud este o bucurie, este un spațiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud crește o generație de spectatori și poate deschide sufletul unor viitori artiști. Cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviței, la numărul 53, în 2 ani se va naște primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate.” Chris Simion – Mercurian, inițiator festival.

 

Fiind o perioadă dificilă la nivel internațional, decizia organizatorilor a fost ca, în acest an, un sfert din locurile disponibile în atelierele MiniCloud să fie oferite copiilor ucrainieni, ca parte a unui program de integrare și de sprijinire a refugiaților, realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoțiți de translator și vor participa activ la cele 7 evenimente din cadrul festivalului. Totodată, organizatorii speră ca aceste ateliere mixte să creeze prietenii și încredere, să ofere bucurie și să încurajeze libertatea de exprimare a generozității și bunătății copiilor.

Fiecare atelier are intrare liberă și număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

 

V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie la UNDERCLOUD

Chiar în spațiul în care se va construi, în curând, G53 – primul teatru construit împreună (Calea Griviței nr. 53), va avea loc, cu susținerea financiară a AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), într-un decor luminat de un sfeșnic cu 12 brațe, începând de luni, 13 iunie 2022, și până sâmbătă, 18 iunie 2022, în fiecare seară, între orele 22.00 – 23.00, un proiect exclusivist, V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, unde doar 12 spectatori vor putea rezona cu poeziile citite de 6 poeți români contemporani – Nora Iuga (luni, 13 iunie 2022), Dan Mircea Cipariu (marți, 14 iunie 2022), Gabriela Toma (miercuri, 15 iunie 2022), Claudiu Komartin (joi, 16 iunie 2022), Rozana Mihalache (vineri, 17 iunie 2022) și Florin Iaru (sâmbătă, 18 iunie 2022). Amfitrionii proiectului V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie sunt Chris SimionMercurian și Dan Mircea Cipariu.

Intrarea la cele 6 evenimente V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie se face numai pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, care pot fi solicitate la adresa de email undercloudfest@gmail.com până cel mai târziu vineri, 10 iunie 2022, ora 14.00. Rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

 

Programul complet al festivalului MiniCloud și UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.

 

 

A urmat Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, unde predă limba și literatura română. De 20 de ani este cadru didactic, drum pe care a pornit fiind inspirată de pasiunea pentru lectură și limbi străine, pe care a avut-o încă din copilărie. Prețuiește în mod special curiozitatea, fiind una dintre valorile pe care își propune să le înrădăcineze în generațiile de elevi cărora le predă. Despre ce îi motivează și le trezește interesul școlarilor de astăzi, precum și despre amintiri dragi din copilărie, am discutat cu doamna profesoara Ana Maria Duceac.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Sinceră să fiu, nu am ales de la început să devin pedagog; m-a inspirat pasiunea pentru lectură și limbi străine pe care o  aveam din copilărie. Alegerea unei „cariere”, un cuvânt care mă intimida la vârsta la care terminam facultatea – poate și acum – a fost o mare dilemă pentru mine. Ulterior, am descoperit că îmi place foarte mult să fiu profesor; mă încântă să fiu printre copii, să explic, să povestesc, să contribui la progresele lor.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Consider că modelele au un rol esențial pentru un copil. Sunt exemplele după care se ghidează în viață, fie că le conștientizează, fie că nu. Fiindcă școala ocupă o parte însemnată din timpul unui copil, profesorul este inevitabil un model de comportament, de atitudine și, mai ales, un reper legat de valorile pe care le transmite, indiferent de materia pe care o predă.

 

Un aspect la care țin în mod deosebit este curiozitatea, mintea vie care nu încetează niciodată să caute.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Un aspect la care țin în mod deosebit este curiozitatea, mintea vie care nu încetează niciodată să caute. Îmi doresc mult să nu se instaleze într-o certitudine rigidă, după cum spunea cineva, ci să vadă nuanțele, să observe aspectele contradictorii, să nu judece alb-negru. Din acest punct de vedere, lectura poate fi un ghid extraordinar. Desigur, respectul și bunătatea față de celălalt, îngăduința față de diferențele dintre noi, față de opiniile diferite mi se par, de asemenea, foarte importante.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

În prima zi am avut emoții foarte mari, ca orice om care se află la început de drum. Am încercat  să-mi depășesc temerile, abordând fiecare „obstacol” pas cu pas.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Aș spune că cel mai mult îi motivează să fie încurajați, să le fie punctate reușitele și să aibă sprijin atunci când greșesc. Dacă profesorul le observă calitățile și străduința, copiii se simt motivați să susțină în continuare efortul de a învăța. Imaginea despre sine are o importanță deosebită în această privință, pentru că ei sunt la vârsta căutărilor și a incertitudinilor.  În cazul materiei pe care o predau, limba și literatura română, cred că îi motivează și discuțiile sau dezbaterile prin care se fac trimiteri la viața lor de zi cu zi. Consider că au nevoie de aceste corelații cu realitatea imediată din nevoia lor de repere concrete.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Aș spune că nu sunt mai puțin curioși, dar, în general, se concentrează mai greu și își mențin atenția pentru un timp mai scurt. Cu toate acestea, interesele și preferințele lor sunt cam aceleași.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

E dificil să aleg o singură carte, dar una dintre preferatele mele este „Amintiri în dialog” de Matei Călinescu și Ion Vianu, o întoarcere pasionantă și plină de melancolie în trecut, o căutare  a „timpului pierdut” prin actul rememorării, al scrisului, dar și al reflecției. Timpul nu poate fi recuperat, dar această carte mi-a dat speranța că amintirea este o frumoasă consolare și o formă de libertate.

 

Cea mai importantă lecție a fost cea a imprevizibilului. Planul nostru de acasă nu se potrivește cu cel de la școală, din sala de clasă.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Cea mai importantă lecție a fost cea a imprevizibilului. Planul nostru de acasă nu se potrivește cu cel de la școală, din sala de clasă. Reacțiile copiilor sunt neașteptate și diverse, de aceea explicațiile și abordarea profesorului trebuie să fie în permanentă adaptare. În plus, viziunea lor plină de inocență și prospețime m-a învățat să privesc din nou faptele ca și cum ar fi pentru prima oară și să rejudec totul de la început.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Între profesor și elev ar trebui să existe o permanentă colaborare. Îl văd pe profesor în postura unui călăuzitor, dar și a unui susținător – arată drumul, dar și încurajează.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Sunt multe amintiri minunate, însă cea care îmi vine acum în minte este din primul meu an de învățământ, când am predat într-un sat din județul Iași. Primeam flori de câmp sau lăcrămioare din pădure, fiindcă unii copii parcurgeau distanțe considerabile mergând pe jos pentru a ajunge la școală. M-au impresionat dăruirea și inocența lor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

În momentul de față, cred că cel mai important aspect ar fi stabilitatea. Avem nevoie de un timp de reflecție și de dezbateri reale în care să cântărim cu atenție măsurile înainte de a introduce schimbări. Sunt multe de îmbunătățit, desigur, dar un copil aflat la începutul unui ciclu școlar are nevoie de predictibilitate.

 

Ziua Copilului, moment în care ne gândim cu melancolie la momentele când nu aveam griji. Care vă este cea mai dragă amintire din copilărie?

Îmi amintesc cu mare plăcere de momentele când, împreună cu fratele meu, răsturnam sacul cu jucării în mijlocul camerei și lumea era a noastră. Le doresc tuturor copiilor să aibă parte de cât mai mult timp de joacă împreună cu cei dragi lor!

 

 

„Jocurile copilăriei” marchează Ziua Internaţională a Copilului cu o expoziţie rară de jocuri de colecţie şi ateliere pentru cei mici în luna iunie, la ARCUB Gabroveni. Expoziţia „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie 2022, la Sala Coloanelor. În cadrul proiectului, vor fi organizate, între 4 şi 26 iunie, o serie de ateliere pentru copii la Sala Gabroveni.

 

De la jocuri interactive, la jocuri educative, jocuri în aer liber sau în interior, „Jocurile copilăriei” prezintă peste 400 de jocuri româneşti şi străine din perioada 1950-2000. Expoziţia este al doilea eveniment dintr-un proiect al ARCUB dedicat jocurilor şi vine în completarea expoziţiei „O lume a jocurilor”, care a lansat proiectul în decembrie 2021. Curatorul celor două expoziţii este teatrologul şi managerul cultural Alina Moldovan, care a selectat jocurile din colecţia sa personală de peste 1.500 de titluri.

 

„Spre deosebire de expoziţia din luna decembrie care a prezentat, în special, jocuri vechi, unele de la începutul secolului 20, sau jocuri de societate pentru adulți, expoziţia din iunie include doar jocuri pentru copii întinse pe o perioada de 50 de ani. Sunt jocuri prezentate în premieră publicului, unele titluri extrem de îndrăgite, care sigur vor naşte nostalgii, altele sunt piese rare, care sper să fascineze atât pe cei mici, cât şi pe cei mari.” Alina Moldovan, curatorul expoziţiei.

 

 

Expoziția  „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie la ARCUB – Hanul Gabroveni, în intervalul orar 11:00-19:00. În ziua de luni a fiecarei săptămâni și pe 12 iunie, expoziția este închisă.

 

În cadrul proiectului, va avea loc o serie de ateliere inspirate de jocuri muzicale, jocuri senzoriale, board games, video games şi jocuri de explorare cognitivă, concepute să stimuleze creativitatea şi capacitatea de concentrare. Atelierele „Jocurile copilăriei” vor avea loc la Sala Gabroveni, în perioada 4-26 iunie.

 

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90).

 

Preț bilet expoziţie: 15 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 10 lei (Categoria II).

Preţ bilet ateliere generale: 25 lei

Preţ bilet atelier Theo (Teodoros Cliseru): 35 lei

 

 

PROGRAM ATELIERE „JOCURILE COPILĂRIEI”

4-26 iunie

Toate atelierele se desfășoară la ARCUB – Sala Gabroveni

 

Atelier „Nu te supăra, frate!“  | 4 iunie ora 12:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

Atelierul „Nu te supăra, frate!” foloseşte jocul clasic în format 3D. Într-o sală transformată în tablă de joc, „Nu te supăra, frate!” are nevoie de 12 persoane care să se lase prinşi în adrenalina jocului şi care să se distreze  în urma răsturnărilor spectaculoase de situație. Un joc clasic, de familie, „Nu te supăra, frate!” îi învață pe cei mici cum competiţia poate fi distractivă, nu distructivă.

 

Atelier „Jocul cu ştampile“  | 5 iunie ora 11:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Jocul cu ştampile” este un joc de formă şi culoare care pornește de la o tehnică foarte veche, descoperită în Grecia Antică, numită litografie. Un joc care stimulează creativitatea, armonia și capacitatea de concentrare, atelierul îi învaţă pe cei mici să realizeze o ştampilă unicat după propriul desen stimulând creativitatea, armonia şi capacitatea de concentrare.

 

Atelier „Tangram“  | 5 iunie ora 13:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

Tangram este joc de puzzle format din șapte poligoane plate, numite „tan”, care sunt puse împreună pentru a genera diferite forme. Obiectivul jocului este de a reproduce un model folosind toate cele șapte piese fără suprapunere. Cu ajutorul lui, se pot crea modele minimaliste originale.  Atelier „Tangram” înseamnă o oră de joacă la finalul căreia copiii pleacă acasă cu o carte poştală Tangram. Practicarea Tangram ajută la îmbunătăţirea gândirii logice, a preciziei şi disciplinei.

 

Atelier „Descoperă lumea prin joacă“  | 18 iunie ora 12:00 | 19 iunie ora 12:00

Coordonator: Oana Rusu

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Descoperă lumea prin joacă” este un atelier de explorare cognitivă în care copiii experimentează spaţiul din jur prin intermediul unor jocuri senzoriale de observaţie şi mişcare. Atelierul stimulează gândirea creativă, imaginaţia acestora şi dezvoltă abilităţile de relaţionare prin intermediul jocurilor în echipă şi a jocurilor de actorie.

 

„De la board games la video games – Jocul copilăriei” – Întâlnire cu Theo | 18 iunie ora 14:00

Coordonator: Theo (Teodoros Cliseru)

Categorie vârstă: 12-18 ani

Capacitate: 30 de locuri

Preţ bilet: 35 lei

În cadrul atelierului „De la board games la video games – Jocul copilăriei”, cel mai urmărit YouTuber de FIFA din România, content creator-ul Theo (Teodoros Cliseru) prezintă tranziţia pe care a făcut-o de la „jocuri de masă” la „jocuri pe televizor” şi susţine un meci demonstrativ cu jocul său preferat din copilărie.

 

 

„De la board games la video games – un alt fel de FIFA” – Întâlnire cu Theo | 19 iunie ora 14:00

Coordonator: Theo (Teodoros Cliseru)

Categorie vârstă: 12-18 ani

Capacitate: 30 de locuri

Preţ bilet: 35 lei

Cel mai urmărit YouTuber de FIFA din România, content creator-ul Theo (Teodoros Cliseru) arată în atelierul „De la board games la video games – un alt fel de FIFA” ce fel de board games-uri legate de fotbal se jucau în anii ’80-’90 şi cum arăta FIFA în urmă cu zeci de ani.

 

Atelier „ Sunetul muzicii – o călătorie, prin joc, spre lumea musicalului “  | 25 iunie ora 12:00 | 26 iunie ora 11:00, ora 13:00

Coordonator: Cătălin Petrescu

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Sunetul muzicii – o călătorie, prin joc, spre lumea musicalului” este un atelier interactiv de prezentare a instrumentelor muzicale, în care cei mici află cum funcţionează instrumentele de suflat, cele de percuţie sau cu claviatură, învaţă să cânte la ele şi experimentează cu sunetele scoase de o trompetă, un pian sau o vioară.

 

 

Evenimentul Weekend Sessions – picnicuri culturale la Grădina Botanică își propune să încurajeze publicul să savureze weekendurile în oaza de cultură din inima naturii urbane cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică și pop-indie de la artiști independenți, cu picnic și degustări gourmet de la artizani locali, proiecții de film, ateliere de yoga, dans contemporan, ateliere educative pentru copii și momente de poezie pe pajiștea Grădinii Botanice a Universității din București. În 2022, organizatorii au decis extinderea programului la aproape 30 de evenimente cu adieri idilice în Grădina Botanică.

https://www.youtube.com/watch?v=zz0JKYtmtc4

 

Programul weekendului 21-22 mai include sesiuni muzicale cu Alma Nicole, (pop-indie), Mara Halunga & Cauê de Marinis Project (jazz brazilian), iar pe 22 mai: Maxim Belciug (recital chitară clasică), Skye Collective (jazz).

Alma Nicole – Actriță și muzician cu o experiență de peste 20 de ani, Alma Nicole a cântat în fața a milioane de telespectatori cu ocazia concursului Vocea României, unde a ajuns până în finala ediției din 2018. De atunci își concentrează tot timpul și creativitatea în muzica ei originală.

Mara Halunga & Cauê de Marinis Project – “Mara Halunga și Cauê De Marinis Project s-a născut în luna mai a anului 2018, o manifestare sinceră și autentică, aducând din Brazilia, pe lângă binecunoscuta bossa-nova, și alte exprimări mai puțin familiare, dar tradiționale, rezultând o călătorie sonoră ce a pornit cu samba din São Paulo, orașul natal al lui Cauê, trecând prin Rio de Janeiro, fiind într-o continuă căutare și extindere.”

Maxim Belciug – Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni români de astăzi. Nonconformist și activ, chitaristul şi-a obişnuit publicul cu un tip de act artistic bazat pe sinceritate totală. În România, a susținut numeroase concerte, de la prima scenă a țării – Ateneul Român – până la locații mai neobișnuite, precum cheiul Dâmboviței din București sau Peștera Bolii din Petroșani. În străinătate, chitara sa s-a facut deseori apreciată, în recitalurile susținute în Franța, Italia, Ungaria, Serbia, Austria, Scandinavia, Polonia și chiar pe tărâmul natal al chitarei, Spania. Discret ca persoană, dar expresiv până la năstruşnicie ca muzician, Maxim Belciug abordează un repertoriu eclectic, trecând cu graţie, într-un stil personal, de la baroc la muzică latino-americană sau de la romantici la flamenco, strunindu-şi chitara să caute mereu muzica pură, vie şi plină de culoare.

Skye Collective – În peisajul artistic extins, Skye Collective reprezintă un grup muzical volatil care își propune să expună povești și sentimente prin intermediul unor teme și ritmuri orientate stilistic către Progressive RnB. Sonoritatea trupei este una eclectică și provine din eterogenitatea mediilor în care au activat membrii: Ștefania Cristea – Vocal, Adam Skye – Chitară, Mihai Păun – Claviaturi, Mike Alex – Bass, Dan Dima – Tobe. Pe lângă piesele proprii vor aborda și câteva lucrări ce ne trimit către marile nume din lumea RnB, Soul și Jazz cu fuziuni de nuanțe alternative din muzica Pop contemporană.

În ambele zile veți putea participa la sesiuni de poezie – performance cu Mugur Grosu, sesiuni la Cortul Terapeutic cu psihoterapeut Ștefania Dudău, sesiuni de yoga cu Beatrice Crancu, ateliere creative  cu flori presate cu Magda Ștefan, proiecții de film de la UNATC și Institutul Francez.

Mugus Grosu – Mugur Grosu este un scriitor, publicist și artist plastic român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, născut în 1973 în Constanța. La 5 ani a luat primele lecții de pian și a început să frecventeze clubul de jazz al lui Harry Tavitian, artist cu care avea să lege o trainică prietenie, considerându-l părintele său spiritual. A debutat literar în 1990 în revista Tomis. A fost membru fondator al Cenaclului de Marți, alături de poeții: Sorin Dinco, Mircea Țuglea, Ileana Bâja și Grigore Șoitu. Criticul literar Marin Mincu i-a publicat primele texte în volum, în antologia Starea de plasmă din 1999, și i-a girat debutul editorial, cu volumul Haltera cu zurgălăi (Editura Pontica, 2001). În 2007-2008 a fost redactor-șef adjunct al revistei Tomis.

Ștefania Dudău – Alături de un grup de psihologi si psihoterapeuți români din cadrul asociației ENABLE EMOTIONS, Ștefania va oferi informații despre importanța psihoterapiei ți a impactului acesteia pentru o stare de bine și o viață sănătoasă.

 

Weekend Sessions la Grădina Botanică, Șoseaua Cotroceni, 32

Sâmbătă și duminică, de la 16.00 la 21.00

Copiii sub 12 ani au intrarea gratuită. Un bilet este 60 lei online și 70 lei la intrare.

Programul de picnicuri culturale continuă timp de 4 luni, la umbra copacilor din Grădina Botanică a Universității din București, Șoseaua Cotroceni. Sesiunile vor reuni peste 150 de artiști locali și invitați speciali. Sesiunile de muzică se vor îmbina cu socializare, audiții, picnic în pădure sau degustări, poezie sau dans contemporan, filme, discuții și dezbateri, ateliere pentru copii. Vizitatorii sunt invitați să își aducă pături, pufi sau șezlonguri și să se bucure de pauze cu degustări de la mici antreprenori locali din selecția roditorfoodmarket.ro – platformă realizată cu suportul UniCredit Bank.

 

 

Acum 135 de ani, în 1887, se năștea Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeia din România care a obținut brevetul internațional de pilotaj, fiind considerată primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion. Pentru a marca acest moment, Google și-a modificat logo-ul de pe google.ro. Doodle-ul a fost ilustrat de artista Dariana Ilie din Cluj-Napoca.

Cine a fost Elena Caragiani-Stoenecu

Născută în 13 mai 1887 la Tecuci, Elena Caragiani-Stoenescu a fost pasionată de pilotaj încă din perioada adolescenței. A zburat prima dată la vârsta de 25 de ani, în 1912, alături de profesorul său de echitație. În același an s-a înscris în Liga Aeriană, școala de pilotaj condusă de prințul George Valentin Bibescu. La acel moment, era singura femeie care urma acele cursuri.

Un an mai târziu, în 1913, când România participa la Războiul Balcanic, Elena Caragiani a solicitat să fie admisă în corpul zburătorilor, fiind dispusă să ia parte chiar și în calitate de curier sau observator aerian sau să participe la misiuni speciale în zboruri deasupra teritoriului ocupat de inamic, însă toate cererile sale au fost respinse.

După ce și-a terminat cursurile, Elena Caragiani a solicitat obținerea brevetului de pilot civil, însă solicitarea i-a fost respinsă. Nu s-a dat bătută, astfel că a plecat în Franța, unde s-a înscris la Școala Civilă de Aviație condusă de Roger Sommer.

A absolvit cursurile Școlii Civile de Aviație, iar la vârsta de 27 de ani a obținut Brevetul Internațional de Pilot Aviator nr. 1591, eliberat la data de 22 ianuarie 1914 de Federația Aeronautică Internațională – fiind, astfel, prima româncă care deținea un astfel de brevet și a 11-a femeie aviator din lume.

În 1914 vizitează America. În momentul sosirii pe teritoriu american, cele mai importante ziare i-au anunțat prezența, fiind considerată o personalitate care onorează America prin vizita sa.

 

 

A activat ca reporter al unui important ziar francez, mergând în Caraibe, Mexic și America de Sud, devenind ulterior corespondent de război pentru un trust de presă mexican. Folosea avionul pentru deplasările îndepărtate, în timpul zborului schițându-și articolele, fiind recunoscută pentru reportajele din avion pe care le realiza.

În 1916, când România a intrat în război, Elena Caragiani a solicitat să participe în calitate de pilot la apărarea țării sau să transporte răniții în spitale, să aprovizioneze cu medicamente punctele sanitare de pe front cu avionul, însă a fost refuzată de autoritățile române. Astfel, s-a înscris ca infirmieră la Crucea Roșie, îngrijind românii răniți, într-un spital de campanie din București. Împreună cu sora ei, după retragerea armatelor și instituțiilor românești în Moldova, organizează un punct sanitar în casa părintească din Tecuci.

După terminarea războiului, statul român îi apreciază implicarea și o decorează pentru actele sale de curaj, însă Elena Caragiani își dorea recunoașterea brevetului de pilot. Autoritățile române nu i-au recunoscut nici de această dată brevetul de pilot, astfel că aceasta decide să plece din nou în Franța, unde își reia cariere de reporter. În Franța, s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună stabilindu-se la Paris.

A lucrat pentru ziare din Franța, Mexic, SUA, țări din Africa și Asia, scriind, în special, despre evenimente aeriere.

După ce se îmbolnăvește de ftizie, revine în țară. Încetează din viață la data de 29 martie 1929, la București, la doar 41 de ani. Este înmormântată la Cimitirul Bellu.

În 2012, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de argint dedicată aniversării a 125 de ani de la nașterea primei femei pilot din România.

 

Bibliografie: Rador

Surse foto: Google – artist Dariana Ilie, MNIR – Muzeul Virtual

 


Istoria Observatorului Astronomic din București

29 august 2022 |
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele...


141 de ani de la nașterea maestrului George Enescu

19 august 2022 |
Compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, George Enescu este considerat cel mai important muzician român din toate timpurile. Astăzi, 19 august, se împlinesc 141 de ani de la nașterea acestuia, personalitate artistică de geniu a secolului...

Doamna comediei românești – Tamara Buciuceanu Botez

10 august 2022 |
La 10 august 1929, în Tighina, se năștea una dintre cele mai îndrăgite actrițe, figură reprezentativă a teatrului și filmului românesc, cea care a umplut de bucurie inimile a nenumărați români, prin prestațiile sale artistice – Tamara Buciuceanu-Botez....


46 de ani de când Nadia Comăneci a scris istorie

18 iulie 2022 |
În urmă cu 46 de ani, în vârstă de doar 14 ani, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, devenind prima gimnastă din lume care a primit nota zece pentru exercițiul executat perfect la paralele. Nota obținută de aceasta nici nu exista...





7 zile de teatru pentru copii și adolescenți la UNDERCLOUD

10 iunie 2022 |
Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și Cartierul Creativ, se mută pe Calea Griviței, într-un demers unic în istoria festivalului. După ce a obișnuit publicul timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa...



Weekend Sessions - Picnicuri culturale la Grădina Botanică

20 mai 2022 |
Evenimentul Weekend Sessions – picnicuri culturale la Grădina Botanică își propune să încurajeze publicul să savureze weekendurile în oaza de cultură din inima naturii urbane cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică și pop-indie de la artiști...

Elena Caragiani-Stoenescu – prima femeie aviator din România

13 mai 2022 |
Acum 135 de ani, în 1887, se năștea Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeia din România care a obținut brevetul internațional de pilotaj, fiind considerată primul corespondent de război care a realizat reportaje din avion. Pentru a marca acest moment, Google...