Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
De către

Mihaela Cristea

Artiști nominalizați la premiile Grammy, senzații noi ale jazzului britanic, orchestre, trupe și muzicieni din America, Germania, Finlanda, Austria, România și Franța se reunesc la București pentru o nouă ediție a Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 7-10 septembrie, festivalul invită pasionații de jazz să se bucure de trei zile de concerte live și jam sessions la Combinatul Fondului Plastic, în perioada 8-10 septembrie. În plus, organizatorii și-au dorit să ofere un preview, astfel că, în prima zi de festival, în 7 septembrie, doritorii pot participa la concerte cu acces gratis, organizate la ARCUB – Hanul Gabroveni.

 

Capetele de afiș ale ediției 2023 & line-up

Colectivul muzical din Londra – Nubiyan Twist aduce la Bucharest Jazz Festival ritmuri de hip-hop, jazz, soul și afrobeat. Selectați de David Bryne să cânte la prestigioasa Queen Elizabeth Hall și aplaudați la Glastonbury, Shambala sau Edinburgh Jazz Festival, formația chitaristului și producătorului Tom Excell este cunoscută pentru prestațiile sale live spectaculoase, ce îmbină sunetul instrumentelor de suflat cu voci feminine puternice,MC-ing, live dubs și ritmuri raggae, soul, jazz, latin și dance.

Ben Wendel, saxofonist nominalizat la Grammy, este unul dintre artiștii care vin pentru prima dată la București. Unul dintre cei mai inovatori și prolifici muzicieni ai generației sale, acesta a cântat cu Prince, Snoop Dog, Ignacio Berroa și Tigran Hamasyan. Artistul va urca pe scenă alături de Shai Maestro, Ofri, Nehemya și Orlando LeFleming.

În cadrul uneia dintre cele mai interesante colaborări ale acestei ediții, Tobias Hoffman va prezenta publicului român cel mai recent album al său, “Conspiracy”, alături de Big Bandul Radio și chitaristul Vilkka Wahl în calitate de solist. Tobias Hoffman va urca pe scenă în calitate de dirijor.

 

 

O atracție inediată în programul ediției din acest an a Bucharest Jazz Festival este concertul Norzeatic și Qintă Spartă, ce îl aduce pe scenă pe unul dintre reprezentanții rap-ului românesc – Norzeatic, care va energiza atmosfera de la Combinatul Fondului Plastic cu rime postmoderne și ritmuri groovy alături de artiștii Mihai Iordache, Albert Tajti, Tavi Scurtu, Electric Brother, Florian Mikuta, Mike Alex, Lolo Noukpetor și DJ Tzuc.

Din line-up-ul festivalului fac parte Mircea Tiberian Quartet, Gin Tonic Orchestra, Anita Petruescu Group, Muntet, Lukacs Marton ft. Csikos Aron, Sorin Romanescu Trio, Sebastian Spanache și mulți alții.

 

Bucharest Jazz Festival are un nou curator

Un nume important în peisajul jazzului românesc, compozitor și lider de trupă, absolventă a secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de Muzică București, Ana-Cristina Leonte este noul curator al festivalului. Aceasta a cântat alături de numeroși artiști de jazz, însă, de-a lungul carierei, a colaborat și cu artiști din diferite sfere muzicale, precum Electric Brother, trupa Kumm și Akim Hash. Artista a fost premiată în cadrul a numeroase competiții de jazz, obținând titlul de Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internațional Johnny Răducanu (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) și premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz, alături de pianistul Albert Tajti și basistul Michael Acker, la Târgu-Mureș, în 2012.

 

Programul ediției din acest an

Festivalul începe joi, 7 septembrie, cu două concerte cu acces gratuit la ARCUB – Hanul Gabroveni. Pianistul Sebastian Spanache deschide ediția cu un concert în pasajul Hanului Gabroveni, urmat de Mircea Tiberian Quartet, o colaborare internațională între marele pianist român și Claudio Puntin din Elveția, Chris Dahlgren din SUA și Nadia Trohin – România/Moldova. Concertul va include compoziții ale membrilor grupului și câteva piese din folclorul românesc vechi.

În perioada 8-10 septembrie, festivalul se mută la Combinatul Fondului Plastic. Vineri, 8 septembrie, festivalul începe cu un concert susținut de Sorin Romaescu Trio, urmat de concertul “Conspiracy” al Big Bandului Radio România, dirijat de Tobias Hoffmann, solist Vilkka Wahl. După ce a lansat, în 2023, cel mai recent album al său, “All One”, Ben Wendel cântă pe 8 septembrie la Bucharest Jazz Festival alături de cvartetul său.

Pianistul Lukács Márton deschide seria concertelor de sâmbătă, 9 septembrie, cu un live set de jazz modern și muzică electronică, în care sunetele experimentale se combină cu rimuri groove și armonii unice. Programul continuă cu un concert al artiștilor români de la Muntet. Inspirați de muzica lui Coltrane, Alex Munte, Alex Cos, Michael Acker și Sergiu Fănică combină jazzul contemporan cu referințe hip-hop, balade și muzică electronică.

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici: http://www.bucharestjazzfestival.ro/program

 

 

Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din București. Acesta a debutat în 2011, sub numele de ARCUB – Live Open Air – Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, fiind un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festivalul, membru al European Jazz Network, pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu zece ediții de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.

Cei dornici să participe pot achiziționa bilete online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90).

Surse foto: Facebook Bucharest Jazz Festival

 

 

Iubitorii filmelor de animație sunt invitați să-și pregătească pantofii de dans și să participe, cu entuziasm și curiozitate, la cea de-a 18-a ediție Animest, unde vor avea ocazia să-i întâlnească pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și să descopere cele mai noi și promițătoare producții de gen. Festivalul Internațional de Film de Animație revine, între 6 și 15 octombrie la București, cu un program cuprinzător, ce conține proiecții, petreceri și programe dedicate artiștilor interesați să-și dezvolte abilitățile.

 

Join the dance! – secțiunea de filme greu de urmărit când stai pe scaun

Dance me to the end of love, Dancing Queen, Dancing with myself, Die on the dancefloor sau Lose yourself to dance sunt titluri care amintesc de hituri muzicale fredonate de generații întregi. În cadrul Animest.18, acestea vor denumi programele tematice curatoriate de directorul și selecționerul festivalului, Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat și anul acesta la București.

Curatorii secțiunii speciale și-au propus ca în acest an să faciliteze accesul spectatorilor la producții inovatoare, care abordează stiluri și tehnici diverse pentru a genera personaje și realități excepționale, pornind de la energia și expresivitatea dansului. În cele cinci programe tematice, spectatorii vor avea oportunitatea să se bucure de filme multi-premiate, de la polonezul Tango (r. Zbigniew Rybczynski), premiat cu Oscar în 1983, până la The Burden (r. Niki Lindroth von Bahr), musical-ul dark premiat cu Cristal la Annecy în 2017, dar și Pas de deux (r. Norman McLaren), nominalizat la Premiile Oscar și considerat cel mai bun scurtmetraj despre dans al tuturor timpurilor.

 

Diversitatea – elementul central în identitatea vizuală a acestei ediții

Definind întreaga activitate Animest de-a lungul timpului, diversitatea este un element central în identitatea vizuală a ediției de majorat a festivalului. Un eveniment ajuns la maturitate, care și-a pus puternic amprenta asupra peisajului cultural autohton, Animest este singurul festival din România care înscrie câștigătorii trofeului pe lista filmelor eligibile la Oscaruri. Selecția de filme, mai bogată de la an la an, se adresează publicului de toate vârstele și abordează teme diverse, oglindind preocupările societății de astăzi. Multe programe tematice au parcurs țara de-a lungul anilor, în parteneriat cu alte evenimente și instituții, iar anul acesta, prin proiectul Animest+, o caravană cinematografică a însoțit filmele în câteva orașe mici și în sate.

Irina Șelaru, artista invitată să ilustreze posterul acestei ediții, a declarat:

„M-am bazat în mod special pe ideea de diversitate pe care o aduce dansul. Deși fiecare personaj este diferit, compoziția pe care am creat-o aduce împreună grupurile unite prin dans. Pentru mine, dansul este expresia unui sentiment pozitiv care merită trăit și pe cont propriu, dar este intensificat atunci când este împărtășit. Prin compoziție și perspectivă am surprins dinamica acestui sentiment.”

 

 

Jean-Charles Mbotti Malolo, invitatul special din acest an

Join the dance! este invitația pe care organizatorii Animest o lansează publicului în cadrul ediției din acest an. Dansul va fi vedeta unei întregi secțiuni tematice și pretextul unei întâlniri de milioane cu cineastul, animatorul și dansatorul francez Jean-Charles Mbotti Malolo, invitat special la această ediție.

Dansator, animator și cineast multipremiat, Jean-Charles Mbotti Malolo semnează spectacole coregrafice de succes și producții nominalizate la Premiile César. A studiat animația la școala Emile Cohl din Lyon, iar după primul său succes – The Heart is a Metronome (2008) – și o colaborare cu programul Karambolage de la ARTE TV, a regizat The Sense of Touch, care i-a adus renumele internațional și Cristalul la Festivalul de la Annecy. Pentru a scrie și a regiza scurtmetrajul, a învățat limbajul semnelor, lucrând cu apreciata actriță franceză Emmanuelle Laborit, care s-a născut fără auz.

În 2017 a prezentat primul său spectacol coregrafic, numit Les Mots, „un solo pentru doi performeri” – o continuare a căutărilor sale creative în direcția limbajului nonverbal. Make It Soul, filmul său din 2018, un tribut adus artiștilor Solomon Burke și James Brown, a fost nominalizat la Premiile César, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație. În 2020, a semnat spotul promo din campania de imagine a Festivalul Internațional de Film de la Annecy.

La Animest.18, publicul are ocazia să îl cunoască în cadrul unui masterclass susținut de artist pe 11 octombrie, la Centrul Național al Dansului București.

 

Mihai Mitrică, directorul și selecționerul Festivalului Internațional de Film de Animație București, a punctat:

„Cea de-a 18-a ediție Animest va fi dedicată dansului, această artă care uneori sfidează gravitația, ne pune sângele în mișcare și ne binedispune în totalitate. În contextul actual, când totul se întâmplă în viteză, suntem tentați să depășim cu rapiditate fiecare moment de împlinire, gonind către următorul obiectiv de atins. Uităm să ne bucurăm de reușitele noastre și nu ne mai dăm ocazii să le sărbătorim. Asta nu se va întâmpla anul acesta. În luna octombrie, timp de 10 zile, vom sărbători în pași de dans și ne vom bucura de o amplă retrospectivă care va etala pe ecranele cinematografelor capodoperele animației internaționale dedicate dansului. De la filmele lui Norman McLaren până la cele mai recente producții, de la invitații festivalului, printre care și Jean-Charles Mbotti Mbolo – dansator profesionist care și-a dedicat ultimii ani animației, prezent și el la București, haideți să dansăm împreună la sărbătoarea filmului de animație!”

 

Iubitorii de filme de animație pot achiziționa unul dintre abonamentele Animest.18, disponibile în ediție limitată pe platforma Eventbook.

 

 

“Ploaia nu este decât o consecință imediată a influenții solare în radioactivitate. În cercetările mele pentru radioactivitatea plumbului cercetam vechile acoperișuri de plumb ale Parisului, în special acoperișurile Observatorului. Am făcut constatarea că un încăpățânat ghinion mă urmărea, cerul acoperindu-se cu nori ori de câte ori lucram pe acoperișuri. Am ajuns curând la concluzia că nu era o simplă coincidență care mă împiedica să lucrez, ci că expunerea unor substanțe radioactive la soare atrăgea condensarea norilor. Omenirea e încă sceptică.” Fragmentul este dintr-un interviu acordat în 1935 de Ștefania Mărăcineanu, fiziciana care, cu patru ani înainte, în 1931, experimenta în Bărăgan, pentru prima dată în lume, ploaia artificială. Ploaie artificială atât de importantă prin beneficiile sale pentru agricultură.

Născută în 1882, la București, și crescută la orfelinat, Ștefania Mărăcineanu a urmat cursurile Școlii Normale „Elena Doamna” din București, pe care le-a finalizat în anul 1899. A urmat apoi Facultatea de Științe Fizico-Chimice din cadrul Universității București. Finele Primului Război Mondial o găsește profesoară de chimie și fizică la Școala de Fete din București, iar ulterior obține o bursă la Paris acordată de Ministerul Științelor din România, în contextul în care conducerea politică a țării luase decizia să sprijine formarea de specialiști români în străinătate, în domenii de interes pentru dezvoltarea economică a statului român.

 

 

La Paris, urmează cursurile de radioactivitate susținute de savanta franceză de origine poloneză Marie Curie, iar prima ei sarcină a fost aceea de a determina exact timpul de înjumătățire al poloniului. Elaborează o lucrare de doctorat la Universitatea Sorbona cu titlul “Cercetări privind constanta poloniului și penetrarea substanțelor radioactive în metale”, pentru care a primit calificativul Très Honorable. Dar și un post de cercetător în laboratorul Mariei Curie, care asistase la susținerea lucrării de doctorat. Alege să mai rămână câțiva ani în Franța, unde își continuă cercetările alături de alți savanți europeni. La revenirea în țară, după câțiva ani, face muncă de pionierat, înființând la Politehnica București primul laborator de radioactivitate din țară. S-a ocupat inclusiv de fenomene meteorologice, reușind să descopere procedeul de declanșare artificială a ploii cu ajutorul unor săruri radioactive. Dovada o găsim la Direcțiunea Proprietății Industriale din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, unde Ștefania Mărăcineanu a înregistrat pe 10 iunie 1931 cererea de brevet nr. 18547, cu titlul „Un mijloc de a provoca ploaia”. Face și un experiment, încercând să creeze o concentrație artificială de radioactivitate în nori, prin injectarea norilor joși cu săruri chimice radioactive. Experimentul, încununat de succes, a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan.

Dar autoritățile vremii au ignorat descoperirea sa. Dezamăgită, savanta pleacă din nou la Paris, unde găsește sprijin pentru a-și continua cercetările în Algeria. Aici, conduce experimente într-o regiune deșertică, prin injectarea în atmosferă a unor săruri radioactive. Conform autorităților algeriene, rezultatele experimentale nu au fost încurajatoare, dar guvernatorul general a trimis o scrisoare în care aprecia efortul și perseverența Ștefaniei Mărăcineanu. Sistate după declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, cercetările au continuat după război, mai ales în SUA., dar și în alte țări.

Cu un moment greu de gestionat se confruntă în 1935. Acordarea premiului Nobel soților Joliot-Curie, pentru inventarea radioactivității artificiale, este o lovitură dură pentru savanta română, care dovedise fenomenul cu mai bine de 10 ani înainte. Aceștia au explicat fizic și matematic fenomenul radioactivității, ceea ce Ștefania Mărăcineanu nu realizase, dar meritul său pentru această descoperire nu a fost nici măcar menționat, deși Irene Joliot-Curie folosise întreaga muncă a româncei privind radioactivitatea artificială pentru a obține această distincție. Însăși Irene Joliot-Curie recunoscuse că descoperirea pentru care ea urma să primească Nobelul era deja cunoscută de 11 ani. „Ne amintim că savanta româncă a anunțat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”, preciza Irene pentru ziarul austriac Neues Wiener Journal, apărut pe data de 5 iunie 1934. Munca Ștefaniei Mărăcineanu a fost recunoscută de Academia de Științe a României în 1936, unde a fost aleasă ca director de cercetare, dar nu a primit niciodată recunoaștere globală pentru descoperire.

Ștefania Mărăcineanu a continuat să aibă preocupări științifice, susținând, de exemplu, în 1943, la Academia Română, o lucrare despre diverse experimente de generarea a ploilor, efectuate în perioada 1942-1943. Ștefania Mărăcineanu moare la 15 august 1944, la vârsta de 62 de ani – se îmbolnăvise de cancer, cel mai probabil din pricina iradierii.

 

Credit foto: Adolf Klingsberg (Wikipedia), Poșta Română

 

 

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival urmează să aibă loc la Constanța în perioada 17-20 august 2023. Lansat în 2022 de către organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul are obiectivul de a aduce în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali. Ediția de anul acesta se extinde și în stațiunea Mamaia, unde vor avea loc proiecții de film pentru turiști.

Locațiile Sunscreen Film & Arts Festival 2023 sunt Piața Ovidiu, Plaja Reyna, Centrul MEPT Jean Constantin și Piața Cazino din Mamaia.

În cadrul primei ediții SUNSCREEN, participanții au putut vedea în premieră filme precum Teambuilding, Mirciulică sau serialul Clanul (PRO TV). Invitatul special al ediției a fost actorul sârb Darko Perić. Anul trecut, peste 10.000 de constănțeni au participat la festival, organizatorii așteptându-se ca anul acesta numărul spectatorilor să se dubleze.

Sunscreen Film & Arts Festival este primul eveniment cultural de amploare care aduce cele mai importante filme românești și internaționale pe malul mării, la Constanța. Inițiat de Transilvania Film și echipa din spatele Festivalului Internațional de Film Transilvania, cu o experiență de peste 20 de ani, Sunscreen propune constănțenilor și turiștilor de pe litoral proiecții outdoor și indoor, cine-concerte, concerte și întâlniri cu cele mai importante nume ale cinematografiei contemporane.

 

Concerte

Participanții se vor bucura de o serie de concerte organizate pe perioada festivalului, după cum urmează:

Joi, 17 august, ora 20:00 – concert Sarmalele Reci, Piața Ovidiu

Vineri, 18 august, ora 20:00 – concert Alifantis & Zan, Piața Ovidiu

Sâmbătă, 19 august, ora 20:00 – concert Mirabela Dauer, Piața Ovidiu

Duminică, 20 august, ora 20:00 – concert Florian Rus, Piața Ovidiu

 

 

Horațiu Mălăele, pe scena Centrului MEPT Jean Constantin

Farseur din vocație, cu șarm, inteligență și umor, Horațiu Mălăele va face o nouă demonstrație de virtuozitate în “Sunt un orb”, sâmbătă, 19 august, de la ora 19:00.

Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani – așa cum îl descrie Ion Caramitru, Horațiu Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este precedentă cu cealaltă. Pentru această variantă a spectacolului “Sunt un orb”, maestrul trasului pe sfoară, al ironiei și al hazului ascuțit își ia ca aliat fie umorul irezistibil al insinuantului Brumaru, fie înțelesurile subtile ale lui Marin Sorescu sau vibrațiile delicate ale boemului Nichita. Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile unui spectacol de gală, în cursul căruia poeți atât de diferiți ca stil sau gândire, vor fi deslușiți, cu naturalețe și în cheie proprie, de genul comic Horațiu Mălăele.

Convins că râsul va mântui, spectacolul “Sunt un orb” cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar și proză scurtă. Nu lipsesc, evident, nici momentele de improvizație, pline de umor, cele care fac, de obicei, deliciul reprezentațiilor sale. Artistul și provoacă spectatorii cu umor și sinceritate într-un recital de neegalat, cu avertismentul “pericol de râs în hohote”.

“Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră”, spune Horațiu Mălălele.

Sunscreen este un eveniment organizat de Transilvania Film și Asociația Festivlul de Film Transilvania, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Teodor Burada.

Intrarea este liberă, cu excepția spectacolului “Sunt un orb”, pentru care biletele se achiziționează pe sunscreenfestival.ro.

Întregul program al festivalului poate fi consultat pe www.sunscreenfestival.ro.

 

Arhitectul Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă, s-a născut în 1893 în București. În cei 51 ani de viață, a dezvoltat peste 70 de proiecte, fiind considerat cel mai are arhitect român al secolului XX. Iubitor al simplității, a eliminat din proiectele sale detaliile lipsite de importantă, lăsându-le pe acestea să fie definite de o geometrie simplă, fără ornamente. „Aristocratul liniilor simple”, cum este numit, Horia Creangă a avut o contribuție deosebită la formarea școlii de arhitectură modernă românească.

 

Studii la Paris

A urmat cursurile Liceului Mihai Viteazul din București. În 1913 a fost admis la Școala de Arhitectură, însă a fost nevoit să plece pe front, ajungând să fie luat prizonier la Șercaia și trimis în lagăr la Stralsund. Revenind în țară, dorește să-și finalizeze studiile la Paris, împreună cu alți colegi. Astfel, în 1919, alături de aceștia, organizează o expoziție de lucrări în acuarelă și desene cu monumente, peisaje și portrete, la Ateneul Român, pentru a strânge fonduri. Au reușit, în cele din urmă, să strângă banii necesari pentru drum.

Ajuns la Paris, Horia duce o viață modestă –  vinde propriile lucrări pictate pentru a-și asigura venituri care să-i permită să-și continue studiile. În Franța descoperă ideile inovatoare ale lui Corbusier și ale lui Toni Garnier, precum și construcțiile lui Auguste și Gustave Perret, primii care au utilizat betonului armat în arhitectură. La Ecole de Beaux-Arts are ocazia să studieze cu prof. arh. Gustav Umbdenstock, în biroul căruia face un stagiu de ucenicie, pentru a obține titlul de arhitect diplomat al guvernului francez. Profesorul său este cel care, în 1925, îl angajează la Compania de căi ferate din Nord, din Franța, unde Creangă lucrează la proiectul gării din Tergnier-Aisne și la proiectul orășelului alăturat.

Tot în Franța o cunoaște pe Lucia Dumbrăveanu, cu care se căsătorește.

 

 

Simplitatea – elementul comun al proiectelor ce-i poartă semnătură

Întorși în România, soții Creangă devin angajați, însă, în paralel, acceptă și proiecte private, construindu-și, treptat, un nume. Horia Creangă participă la numeroase concursuri, obținând, în 1928, locul I cu proiectul pentru Palatul Culturii din Constanța. Cel mai mare succes, însă, a urmat după ce a câștigat locului I pentru sediul societății ARO, actualul Bloc Patria. Începe să primească din ce în ce mai multe comenzi, astfel că biroul său de arhitectură crește, fiind foarte apreciat de arhitecții vremii.

 

,,Minte clară și pozitivă, fără complicații intelectuale, dar dotat cu multă sensibilitate, Creangă vedea în volume mari și tot efortul lui tindea mereu spre simplificare. Planurile lui erau totdeauna excepțional de clare, iar amănuntul era sacrificat în favoarea ansamblului. […] Era preocupat de magia formelor simple, în care proporția domina.”  G.M. Cantacuzino, în Revista Simetria, 1943.

 

 

Lucrările care îi poartă semnătura se deosebesc prin simplitate și geometrie pură. Câteva dintre cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt Teatrul Giulești, Blocul ARO (Cinema Patria), clădirile Uzinelor Malaxa (devenite “23 august” și ”Faur”), amfiteatrul Școlii Centrale (devenit Teatrul Bulandra), restaurantul Pescăruș din Parcul Herăstrău, Halele Obor, Hotel ARO din Brașov sau Palatul Cultural din Cernăuți. Pe lângă toate acestea, arhitectul a proiectat și numeroase vile moderniste – din Dorobanți până în Cotroceni, precum și fabrici, stadioane și școli în toată țara.

 

,,Într-o carieră profesională de numai 16 ani, a realizat opere remarcabile, de mare valoare în ansamblul ei. Câteva din creațiile sale au devenit, încă din timpul vieții, fundamentale ale arhitecturii noastre, care se înscriu în patrimoniul european al perioadei. Opera sa respiră prospețimea lumii noi pe care promotorii de pretutindeni ai arhitecturii moderne au dorit să o transpună în spații, volume și forme. Pentru arhitectura românească, Horia Creangă va rămâne un aristocrat al formelor simple.”  Prof. dr. arh. Nicolae Lascu.

 

Se stinge din viață la doar 51 de ani, la data de 1 august 1943, la Viena, în urma unor probleme de sănătate apărute în urmă cu trei luni, după o baie foarte rece în lacul Snagov.

 

Bibliografie: turnulsfatului.ro, scena9.ro

Surse foto: e-zeppelin.ro, b365.ro, turnulsfatului.ro

 

 

Cel mai mare eveniment de video mapping din lume și cel mai important proiect de New Media Art din România, concursul internațional iMapp Bucharest readuce, în 23 septembrie 2023, spectacolul artelor vizuale și al tehnologiei pe fațada Palatului Parlamentului.

În cadrul celei de-a 8-a ediții, publicul va putea admira lucrările 3D ale unora dintre cele mai valoroase echipe artistice din lume, chiar în inima orașului, în Piața Constituției. În cadrul evenimentului vor putea fi admirate lucrările echipelor câștigătoare ale festivalurilor partenere iMapp Bucharest: Video Mapping Festival Lille din Franța, Genius Loci Weimar Festival din Germania, CosmoLights Projections Mapping din Grecia, Zsolnay Light Festival din Ungaria și 1Minute Projection Mapping Competition din Japonia.

Tema ediției de anul acesta este CONTRASTS, urmând a fi explorată de artiști în cele mai creative și inovatoare moduri, urmând ca marele câștigător al Premiului ediției 2023 să fie decis de juriul format din importanți specialiști internaționali ai artelor audiovizuale.

 

 

Simbolul analizat și transpus artistic pe fațada de 23.000 de metri pătrați ai celei mai mari clădiri administrative din Europa reprezintă însăși existența, care se dezvăluie printr-o succesiune de contraste, invitând publicul să asiste la un ansamblu de opoziții, abordând, ca sursă de inspirație, o gamă largă de contexte contemporane. Aceste contexte captivante reflectă diversitatea și profunzimea experiențelor umane, care există natural în lumea cotidiană. Antiteza prezent – trecut, bine-rău, lumină – întuneric implică, de fapt, nevoia pregnantă de întoarcere la starea de echilibru atât empiric, cât și emoțional.

În 23 septembrie Bucureștiul va deveni un imens ecran care, prin intermediul lucrărilor 3D proiectate, va oferi ocazia participanților să experimenteze o efervescență de trăiri, emoții și percepții. În cadrul evenimentului, publicul se va bucura de muzică, zone de relaxare și street food, activități și instalații, timp de 12 ore. Programul va culmina cu proiecția concursului internațional iMapp Bucharest – Winners League. Toți pasionații de artă sunt așteptați în Piața Constituției pentru o nouă ediție a unui show de artă și tehnologie unic în lume.

Concursul internațional de 3D video mapping iMapp Bucharest, organizat pentru prima dată în 2014 de Primăria Municipiului București, prin CREART, este cel mai mare eveniment de video-mapping din lume și cel mai important proiect de New Media Art din România, aflându-se în top 6 competiții internaționale de proiecții 3D. În cele 7 ediții de până acum, festivalul a adus împreună un public de peste 400.000 de spectatori, devenind un subiect de referință pentru specialiști din domeniul audio-vizual de pe tot mapamondul. Lucrările artiștilor participanți sunt selectate de un juriu specializat alcătuit din experți de renume și reprezentanți importanți ai culturii audiovizuale la nivel internațional din zona artelor vizuale, comunicării, media sau filmului.

De-a lungul timpului, evenimentul s-a remarcat în cadrul unor concursuri internaționale. Obținând inițial doar o nominalizare în 2016, în 2020 concursul a câștigat un premiu în cadrul AV Awards Londra, cea mai prestigioasă competiție mondială în domeniul audiovizualului, la categoria “AV in Action”. În plus, fiind parte a campaniei de solidaritate pentru pace – Enlightenment, inițiată de Borealis – a festival of light SUA și Maxin10sity Ungaria – alături de participarea a 35 de artiști vizuali și proiectată în 75 de orașe din întreaga lume, concursul a câștigat, în 2023, un Premiul Telly, care oferă recunoaștere celor mai bune videoclipuri. Din 2019, acesta a evoluat într-o Ligă a Câștigătorilor, devenind liantul scenei mondiale de video mapping și o platformă internațională care încurajează artiștii să participe la cât mai multe competiții de specialitate, în cadrul unei colaborări extinse cu cele mai renumite festivaluri ale luminii.

 

În fiecare vară, trupele de teatru de liceeni sunt ghidate de creatori profesioniști – artiști care le devin traineri și mentori, ajutându-i să evolueze și care, la rândul lor, se lasă inspirați de energia și curiozitatea participanților. Unde? În cadrul Ideo Ideis, festivalul care de 18 ani susține adolescenții din România în ceea ce sunt, oferindu-le resursele necesare pentru a modela comunitățile de care au nevoie în devenirea lor.

Faci lumea să semene cu tine este tema ediției din acest an, la care și-au anunțat participarea circa 100 de adolescenți. În procesele de dezvoltare prin teatru, arte alăturate și mentorat aceștia vor fi ghidați de 21 de artiști, care vor fi alături de ei, în perioada 11-18 august, la Alexandria, unde se desfășoară Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr.

Pentru ediția de majorat a festivalului, în urma apelului de înscrieri lansat de Ideo Ideis au fost selectate trupele de teatru de liceeni: Brightside Drama (București), Mircea Albulescu (Câmpina), Praf de Stele (Constanța), Drama Club (Botoșani), Gong (Roman), Nobody’s Group (Bacău), A.C.T. (Bacău). Lor li se vor alătura 20 de adolescenți selectați din 8 orașe din țară în proiectul #experiențaIdeoIdeis, care unește toți pilonii fenomenului Ideo Ideis într-un proces de învățare. Și, pentru a-i încuraja pe tinerii din Alexandria să-și continue explorările personale prin artă, în contextul în care nicio trupă din oraș nu s-a înscris în 2023 cu un spectacol pregătit în prealabil, Ideo Ideis – prin laborator și festival, va sprijini un grup de tineri din comunitatea locală să se adune într-o trupă de lucru și să trăiască experiența Festivalului în această formulă, precizează organizatorii.

 

 

O noutate absolută a ediției din acest an, mai spun aceștia, este revenirea în festival a unor foști participanți Ideo Ideis, de data aceasta în calitate de traineri.  Este vorba despre Vlad Ionuț Popescu, Oana Jipa, Bogdan Tulbure, Mara Oprea și Vlad Galer, care au făcut parte, în adolescență, din trupe de teatru participante, iar anul acesta vor susține ateliere de teatru în calitate de actori profesioniști. Alături de ei, vor lucra cu trupele selectate formatori precum Ana Covalciuc, Liviu Chițu, Corina Moise și Alexandra Tofan.

În cadrul atelierelor de teatru adolescenții vor lucra alături de colegii de trupă, iar în cadrul celor de arte alăturate vor avea posibilitatea să-și exprime odată în plus creativitatea într-un mod nou, la alegerea fiecărui participant. Muzică, dans, film, producție multimedia, make-up și scriere creativă – sunt domeniile în care adolescenții se vor exprima și, în premieră în istoria de 18 ani a festivalului, aceștia vor avea opțiunea de a face primii pași în lumea costumelor de teatru, alături de scenografa Ștef Chelaru.

Printre cei care au acceptat provocarea de a veni și reveni în 2023 ca traineri de arte alăturate se numără, au precizat organizatorii, muzicianul Alexei Țurcan, coregrafii Filip Stoica, Ioana Marchidan și Mariana Gavriciuc, cineastul Tudor Platon, make-up artistul Anastasia Jitariu și Marius Hodea – virtual experience designer. Vor fi și mentori noi – actorii Andreea Vasile, Bogdan Farcaș, Alec Secăreanu, Andrei Huțuleac și Marin Grigore – hotărâți să ofere adolescenților inspirație și motivație.

,,La mulți ani, Ideo Ideis! Să crești și mai mare, că mare ai fost de la început, și ne-ai crescut și pe noi, an de an. Sunt onorată să iau parte la această aniversare.’’, a transmis actrița și coregrafa Judith State, unul dintre mentorii cu experiență la Ideo Ideis. Alături de ea, vor fi la festival și actorii Pavel Bartoș, Andreea Grămoșteanu și Maria Obretin.

 

 

„Un festival de teatru tânăr fondat de un grup de adolescenți atinge anul acesta pragul maturității. Urmărindu-i evoluția și luând parte la dezvoltarea acestui fenomen realizezi faptul că nu doar tinerii care trăiesc experiența participării la festival au nevoie de revelațiile care li se întâmplă aici, ci și comunitățile din care ei fac parte, incluzând Alexandria. Orașul acesta reprezintă mai mult decât acasă pentru Ideo Ideis. A devenit, în timp, un model de revitalizare culturală pentru alte localități mici din România. Un model de care avem realmente nevoie. Toate astea au fost posibile prin implicarea directă a comunității. Pentru că fie că ne dorim sau nu, prin cele mai mici acțiuni pe care le întreprindem, facem lumea să semene cu noi.”, subliniază Liviu Romanescu, directorul Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr.

În spotul ediției aniversare Ideo Ideis, adolescenții și-au propus să facă lumea să semene cu ei. De aceea, a fost gândit ca un reminder pentru fiecare dintre noi, menirea sa fiind aceea de a arăta că oricine are super-puterea de a-și pune în mod creativ amprenta asupra realității, prin schimbări mici, cu instrumentele pe care le au la îndemână.

Ilustrația muzicală este cadoul de majorat oferit de artistul Alex Ștefănescu, autor și interpret al melodiei, pe un remix semnat de Mihai Dobre, mai spun organizatorii, care precizează că spectatorii Ideo Ideis #18 o vor asculta live la festival, unde Alex Ștefănescu se va număra printre invitații speciali.

Geo Doba semnează regia spotului în care participanții la edițiile anterioare Ideo Ideis îi vor recunoaște pe colegii lor de generație: Ana Lenghel, Ioana Bușe, Luca Fieraru, Matei Tabără, Julia Moraru, Giulia Ioana Coman, Sofia Argeșanu, Iustin Bauer și Anastasia Robu, actori în trupa Victory of Art. Nu în ultimul rând, imaginea spotului îi aparține lui Adrian Roberto-Stan, scenografia poartă semnătura lui Tudor Albu, montajul a fost realizat de editorul Ciprian Cimpoi, iar Mădălina Stoica s-a ocupat de producția materialului.

De-a lungul celor 18 ani de existență, Ideo Ideis s-a constituit într-o platformă care a încurajat peste 4.000 de adolescenți să exprime ce sunt, prin ateliere de teatru și arte alăturate, întâlniri și discuții cu mentori. În cifre, este vorba de peste 500 de evenimente – spectacole, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri.  Din 2022, Ideo Ideis Laboratorul din Alexandria prelungește experiența de festival de care se bucură comunitatea locală pe tot parcursul anului, oferind publicului spectacole de teatru, proiecții de film și ateliere creative. Iar la începutul acestui an, s-a lansat și #experiențaIdeoIdeis, un proiect care unește toți pilonii Ideo Ideis într-un amplu proiect de învățare și explorare prin artă, dedicat adolescenților din alte 8 orașe din țară. #experiențaIdeoIdeis este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

 

Sursă foto: Claudiu Popescu, Lavinia Cioacă

 

Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958, în memoria marelui compozitor și violonist George Enescu. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani, iar după ediția din 1979 a avut loc neregulat. A fost reluat după revoluția din 1989 – prima dată în 1991 – iar prin Hotărârea de Guvern nr. 258 din 13 martie 2002 privind organizarea din doi în doi ani la București a Festivalului Internațional „George Enescu”, s-a stabilit actuala ritmicitate a festivalului.

 

De-a lungul anilor, la festivalul organizat la Ateneul Român și la Sala Radio, au participat orchestre și muzicieni de mare prestigiu, precum Filarmonica din Viena, dirijată de Herbert von Karajan, Filarmonica din Stockholm, dirijată de Sergiu Celibidache sau Filarmonica din Londra, dirijată de Sir John Barbirolli. Alte personalități muzicale mondiale care au participat de-a lungul anilor la festival au fost Joseph Palnciek, Claudio Arrau, Arthur Rubinstein, David Oistrah, Kurt Masur, Boris Berezovski, Antonio Menses, Jose Van Dam, Lawrence Foster. Printre personalitățile din România au ost Elena Cernei, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Radu Lupu, Dan Grigore, Ion Kolenberg și alții.

 

În acest an, cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema aleasă este “Generozitate prin muzică”/„Generosity through Music”. Președinte Onorific este maestrul Zubin Mehta, iar Director Artistic renumitul dirijor Cristian Măcelaru. Festivalul Internațional George Enescu 2023 aduce pe scenele din România unele dintre cele mai valoroase ansambluri muzicale internaționale, artiști de top la nivel mondial, precum și interpretări în premieră. În total, ediția din acest an aduce peste 3.500 de artiști invitați, peste 150 de soliști și  40 de dirijori, peste 40 de orchestre din 16 țări și 11 din România. Mari nume ale muzicii clasice revin în program: dirijorii Sir Simon Rattle, Zubin Mehta, Manfred Honeck, Paavo Järvi, pianistele Martha Argerich și Yuja Wang, violoncelistul Gautier Capuçon, violoniștii Renaud Capuçon și Janine Jansen, printre alții. Printre artiștii în premieră în programul ediției se numără: Alena Baeva, Avi Avital, Aida Garifullina, Igor Levit, Kent Nagano, Hannu Lintu, Philippe Herreweghe, Augustin Hadelich sau Klaus Mäkelä. De asemenea, prestigioase ansambluri vor concerta în premieră: Gewandhaus Leipzig, Liszt Chamber Orchestra, Gothenborg Symphony, Collegium Vocale Gent, Berlin Academy of American Music, Manchester Camerata.

 

Premieră – concerte educative pentru copii

O premieră absolută în cadrul celei de-a 26-a ediții a Festivalului o reprezintă seria de concerte educative dedicate copiilor, realizate în parteneriat cu Teatrul Odeon și Asociația Clasic e fantastic. Iar în cadrul Seriei Orchestrelor Românești, cele mai importante orchestre din România – provenind din București și din alte cinci orașe din țară – vor performa pe scena Sălii Radio în cele patru weekenduri ale Festivalului Enescu. Cu invitați de seamă, orchestrele vor aborda un program variat, incluzând autori romantici sau moderni, dar și muzică contemporană.

 

“Seria Orchestrelor Românești a fost gândită să pună în valoare specificul orchestrelor invitate care, anul acesta, abordează un repertoriu universal variat, mixând lucrări bine-cunoscute publicului, cum ar fi Simfonia a 4-a de Ceaikovski, Simfonia a 2-a și a 5-a de Sibelius, Pelleas și Melisande de Debussy, cu premiere absolute în România. Maestrul Cristian Măcelaru a ales lucrări-spectacol și aici mă gândesc la Concertul de pian al lui Fazil Say, la Hore de Adrian Pop sau Frenesia pentru orchestră de Dan Dediu. Invităm publicul la Sala Radio și, pentru concertul din 10 septembrie de la ora 18.00 al ansamblului Musica Ricercata, la Sala Majestic a Teatrului Odeon”, a declarat Cristina Uruc, manager interimar Artexim. Un comunicat al organizatorilor precizează că atât soliștii, cât și dirijorii invitați sunt tineri afirmați pe scenele internaționale, din Europa și Statele Unite ale Americii, români și străini.

 

Seria debutează pe 2 septembrie, când publicul va putea asculta la Sala Radio, începând cu ora 13,00, Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, sub bagheta maestrului Jonathon Heyward și cu Andrei Gologan la pian. În program sunt lucrări de Doina Rotaru (Nymphea), Britten (Concertul pentru pian și orchestră op. 13) și Șostakovici (Simfonia nr. 1 în fa minor op. 10).

 

Pe 3 septembrie, urcă pe scenă, începând cu ora 13,00, Orchestra Națională Radio, cu Francesco Lecce-Chong dirijor, David Fray la pian și Emil Vișenescu la clarinet. În program sunt lucrări de Doina Rotaru (Concertul pentru clarinet și orchestră, De simplici duplex II), Hindemith (Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber) și Bernstein (Simfonia nr. 2 pentru orchestră și pian solo, The Age of Anxiety).

 

Pe 9 septembrie, de la ora 13,00, Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, alături de dirijorul Martijn Dendievel și Cvartetul Arcadia. În program sunt lucrări de Pop (Hore pentru orchestră), Adams (Absolute Jest – Concert pentru cvartet de coarde și orchestră), Weinberg (Rapsodia pe teme moldovenești) și Șostakovici (Simfonia nr. 9 în mi bemol major op. 70).

Pe 10 septembrie, de la ora 13,00, Orchestra Simfonică București, alături de dirijoarea Delyana Lazarova, Diana Moș la vioară și Vlad Stănculeasa la vioară. În program lucrări de Dediu (Frenesia pentru orchestră op. 84), Iorgulescu (Ipostaze VI pentru vioară, alămuri și percuție), Bartok (Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră Sz. 36), Sibelius (Simfonia nr. 5 în mi bemol major op. 82).

Tot pe 10 septembrie, Ansamblul Musica Ricercata va urca pe scena de la Teatrul Odeon, începând cu ora 18,00, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, alături de Corul de cameră Preludiu, dirijat de Andrei Stănculescu. Din program Transilvania (Bel) cantas, opere de Rossini și Fioravanti. Vor interpreta tenorul Lawrence Brownlee, soprana Rodica Vica și baritonul Mihail Dogotari.

 

Iar pe 11 septembrie, Opera Maghiară din Cluj va concerta, la Sala Radio, de la ora 18,00. Orchestra va fi condusă de dirijorul Lawrence Foster, iar programul include opera Pelleas și Melisande, de Debussy.

În cel de-al treilea weekend, pe 16 septembrie, tot la Sala Radio, de la ora 13,00, va putea fi ascultată Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, cu Roderick Cox dirijor și Ioana Cristina Goicea la vioară. În program sunt lucrări de Ligeti (Lontano), Korngold (Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35) și Ceaikovski (Simfonia nr. 4 în fa minor op. 36).

Pe 17 septembrie, de la ora 13,00, va concerta Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași, sub bagheta dirijorului Hankyeol Yoon, cu Florian Mitrea la pian. În program sunt lucrări de Munteanu (Simfonia a II-a), Prokofiev (Concertul nr. 1 în re bemol major pentru pian și orchestră op. 10), Ĺ˝ebeljan (Hum away, strings), Bartok (Suita Mandarinul miraculos).

Ultimul weekend al evenimentului va aduce pe scena Sălii Radio, pe 23 septembrie, de la ora 13,00, Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, cu Alexandra Silocea la pian. În program sunt lucrări de Ciobanu (Simfonia a II-a dinspre Enescu), Say (Concertul pentru pian și orchestră Water) și Sibelius (Simfonia nr. 2 în re major op. 43).

Seria de concerte se încheie pe 24 septembrie, tot pe scena Sălii Radio, de la ora 13,00, cu Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, sub bagheta dirijorului Alan Buribayev, cu Ștefan Cazacu la violoncel. În program – opere de Vlad (Lumina Sunetului Centenar), Salonen (Concert pentru violoncel și orchestră – în primă audiție românească) și Bartok (Concertul pentru orchestră Sz. 116).

Biletele sunt disponibile în două categorii de preț: Categoria II – 70 de lei și Categoria I – 90 de lei.

Mai multe detalii despre fiecare concert din Seria Orchestrelor Românești în secțiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu:

https://www.festivalenescu.ro/ro/series/seria-orchestrelor-romanesti/

 

Când auzi “Mărțișor” gândurile ți se îndreaptă firesc spre autorul “Florilor de Mucigai”, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice. Cel ce a fost poet, prozator și gazetar, dar și călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon, muncitor în străinătate ca bijutier și ceasornicar, dar și deținut în două rânduri din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. Vorbim de Tudor Arghezi, Ion N. Theodorescu, pe numele său real, născut în 1880, la București, într-o familie originară din Târgu Cărbunești, județul Gorj.

A avut o copilărie tristă, iar de la vârsta de 11 ani este obligat să se întrețină singur, pentru că situația financiară a familiei sale era una extrem de precară. Ca elev de gimnaziu și-a câștigat banii necesari pentru a se întreține dând meditații, iar în perioada liceului, la vârsta de 16 ani s-a angajat custode la o expoziție de pictură. La un moment dat abandonează, însă, cursurile liceale pentru a lucra ca laborant la o fabrică de zahăr, iar la 19 ani trăiește o dramă: iubita sa moare, iar el decide să se călugărească. Îmbracă haina monahală, devenind călugărul Iosif la Mănăstirea Cernica, iar mai târziu este hirotonisit diacon și trimis la Mitropolie ca secretar. În 1905 își dă, însă, demisia din slujba de diacon și pleacă la Paris, unde, din legătura cu profesoara Constanța Zissu, se naște primul său copil, Eliazar, cel ce avea să se impună peste ani ca artistul fotograf suprarealist Elie Lothar. Revine în țară abia în 1910 după cinci ani de pribegie ce a inclus șederi la Geneva, la Londra, dar și în Italia, unde a muncit din greu pentru a-și câștiga existența.

Debutase literar încă din 1896, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă, iar începând cu anul 1912, începe să publice sub pseudonimul Tudor Arghezi – provenit de la Argesis, vechiul nume latin al râului Argeș în îmbinare cu numele de familie al tatălui său – Theodorescu-Tudor. Scrie versuri, pamflete și articole polemice, iar abia în 1927, la 47 de ani, îi apare primul volum de poezii, “Cuvinte potrivite”.

Un moment dramatic din viața sa îl reprezintă anul 1918. Atunci, alături de alți 11 ziariști și scriitori, a fost acuzat de trădare, pentru că se pronunțase în favoarea neutralității României, în prima conflagrație mondială. Este întemnițat în penitenciarul Văcărești,  fiind grațiat un an mai târziu, la intervenția lui Nicolae Iorga.

Din 1922 până în 1924 a condus revista ”Cugetul românesc”, apoi ziarul ”Națiunea” (1923), colaborând, totodată, la numeroase publicații, precum „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Rampa”, „Contimporanul”, ”Făclia”, ”Gândirea”, ”Clipa”, ”Viața literară”.

În 1928 îl regăsim în poziția de director al nou înființatului ziar “Bilete de papagal”, care cuprindea în fiecare număr o ”tabletă” argheziană și texte ale unor mari scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Jean Bart, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir sau Demostene Botez. În același timp, publicația a lansat peste 200 de nume noi, printre care se numără: Eugen Ionescu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, I. Peltz, Maria Banuș sau Emil Botta.

În 1929, Arghezi debutează în proză, cu volumul “Icoane de lemn”, iar în 1931, publică volumul pentru copii “Cartea cu jucării”, urmat mai apoi de “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărțișoare”, “Prisaca”, “Zdreanță”, etc., ce reflectă lumea copilăriei și pe cea a animalelor.

 

 

În anul 1926, Arghezi cumpărase terenul de 17.250 mp pe care și-a construit celebra locuință ”Mărțișor”, în vecinătatea închisorii Văcărești, unde avea să se mute împreună cu Paraschiva Burda, cu care se căsătorise în 1915, și cu cei doi copii ai lor, Mitzura și Baruțu.

“Ochii maicii domnului”, “Versuri de seară”, “Cimitirul Buna-Vestire”, “Hore” sau “Lina” se numără între creațiile sale ulterioare, alături de mai multe pamflete extrem de acide publicate sub genericul “Bilete de papagal”. Între acestea se află și pamfletul “Baroane”, care conținea atacuri la adresa ambasadorul german de atunci la București, Manfred von Killinger. În urma acestuia, Arghezi este din nou reținut și aruncat în închisoare, iar ziarul este confiscat la ordinul autorităților. Este eliberat în anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist, dar viziunea lui Arghezi era în totală contradicție cu convingerile regimului socialist impus de sovietici și, începând cu 1947, i se interzice orice apariție în presă. Cărțile sale sunt retrase din librării, iar tipografia de la Mărțișor este devastată. Este reabilitat începând cu 1952, la inițiativa lui Gheorghiu – Dej, fiind distins cu titluri și premii și ales în rândurile membrilor Academiei Române. Este perioada în care Arghezi face compromisul de a scrie articole favorabile lui Dej, iar autoritățile vremii îl sărbătoresc, ca poet național, la împlinirea vârstei de 80 de ani, și apoi la 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Științe îl alege membru al secției de literatură. Este anul în care publică și volumele “1907 – peisaje”, “Cântare omului”, “Stihuri pestrițe”, “Poeme noi” și “Cu bastonul prin București”.

Pe 12 iulie 1967, cu gândul la soția sa, care decedase în urmă cu un an, Arghezi scrie ultimele versuri, care se află și acum expuse la Mărțișor, proprietate donată între timp statului și devenită Casă Memorială: „Mă chemi din depărtare și te ascult/ N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult”. Moare la 14 iulie 1967 și este înmormântat, cu funeralii naționale, alături de soția sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor.

 

Surse bibliografice: radioromaniacultural.ro, agerpres.ro, doxologia.ro

Surse foto: MNLR Iași, rador.ro

 „Mare, arsă de căldura focului, mirosind dumnezeiește și tronând maiestuos pe albul feței de masă, te îmbie cu savoarea inegalabilă. Cum să nu o iubești și să nu te închini în fața miracolului, facerii ei? Dar ce-i conferă atâta unicitate? În primul rând, sufletul și dăruirea brutarului, apoi, rețeta veche de mai bine de 200 de ani, autentică, păstrată și respectată cu sfințenie”.

Este descrierea pe care o găsim pe gastroart.ro pentru “Pita de Pecica”. Produs de brutărie copt la cuptor în regiunea Pecica din România, această pâine a obținut din această săptămână recunoaștere și va fi protejată în Uniunea Europeană, după ce a primit aprobarea pentru înscriere din partea Comisiei Europene și urmează să fie trecută în registrul Specialităților Tradiționale Garantate (STG).

“Pita de Pecica” își datorează renumele dovezilor istorice ale vechimii sale, transmise pe cale orală, strânse în reviste și cărți, pentru a fi conservate pentru generațiile viitoare, specifică Executivul comunitar. Tradiția fabricării acestei pâini, prepararea aluatului, metoda de frământare și modul de gătire sunt transmise din generație în generație.

 

 

Rețeta străveche a pitei de Pecica conține făină din grâu bogat în gluten din fertila câmpie a Mureșului, apă, drojdie și sare. Toate în cantități exacte, pentru că nimic nu s-a schimbat de generații. E coaptă direct pe vatra încălzită a cuptorului tradițional și se remarcă prin coaja groasă și crocantă, care ascunde la interior un gust de neuitat.

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1335, la acel moment așezarea fiind cunoscută sub denumirea de Petk, ceea ce în limba slavonă înseamnă „vatră” sau „cuptor”. Monografia Orașului Pecica notează că zeci de familii se ocupau cu „pităritul“, iar “toate sporeau în casele pitarilor, căci pâinea lor minunată, se vindea «ca pâinea caldă», căci pâinea când ajungea pe piața Aradului, era călduță încă, cum e mai gustoasă, și oamenii o mâncau și goală, așa era de bună.” La savoarea deosebită a pâinii un rol important revenea și cuptoarelor, făcute din cărămizi speciale și care trebuiau refăcute des, căci se uzau foarte repede. Un astfel de cuptor tradițional, complet funcțional, realizat după un model vechi de aproximativ 250 de ani, este expus în cadrul Muzeului Digital din Pecica. Căci, da, în Pecica există de ceva timp și un Muzeu al Pitei.

Simbol al orașului, Pita de Pecica a obținut în 2011 certificarea de marcă înregistrată. România mai are 11 produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care zece Indicații Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnați de Pleșcoi, Telemea de Sibiu, Cașcaval de Săveni, Salata cu icre de știucă de Tulcea, Salata tradițională cu icre de crap și Plăcintă dobrogeană; iar Telemeaua de Ibănești pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).

Alte zeci de produse au mai fost identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european, între care Telemea de Vaideeni (județ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de știucă, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești și Merele de Voinești.

 

Surse bibliografice:

https://artaalba.ro/painea-de-pecica-povestea-unui-pite-romanesti/

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2023/06/26/pita-de-pecica-un-nou-produs-romanesc-recunoscut-si-protejat-in-ue–1130179

 

Surse foto: Facebook Pâine Tradițională de la Pecica, artaalba.ro

 

Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii românești”, „Edith Piaf a României”, „marea doamnă a milenarului cântec românesc” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc”, Maria Tănase a reprezentat un fenomen excepțional în muzica românească. S-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București. Tatăl său, Ion Coandă Tănase era florar și, de asemenea, un talentat artist – cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică și oferea interpretelor buchete de flori culese din propria grădină. Prima dată, Maria Tănase apare pe o scenă în anul 1921, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a școlii primare pe care o urma. În anul 1930 se angajează casieriță la un birt, unde obișnuia să și cânte și unde este descoperită de publicistul și regizorul de teatru Sandu Eliad, care avea să o introducă în lumea literar-artistică a orașului. Patru ani mai târziu, se angajează la Teatrul „Cărăbuș”, condus de Constantin Tănase, unde îl întâlnește pe folcloristul Harry Brauner. În toamna aceluiași an, 1934, este prezentată lui Constantin Brăiloiu, care-i recunoaște marele talent și care îi sugerează să se inspire, pentru repertoriu, din Arhiva de folclor pe care el o înființase. Tot în 1934, dramaturgul Tudor Mușatescu o recomandă unui bun prieten care deținea o “fabrică de discuri”, unde imprimă Romanța Mansardei, care devine șlagăr. Au urmat, apoi înregistrări la reprezentanțele bucureștene ale studiourilor „Tomis” și „Columbia” din Viena.

În anul 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal. Un an mai târziu, imprimă cântecele populare „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”, acompaniată de taraful „Costică Vraciu” din Gorj, iar în februarie 1938, are loc debutul său radiofonic. În cadrul emisiunii „Ora satului”, a cântat, live, un program de cântece românești precum „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”. În același an, în august, artista susține un recital la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte – la jubileul de 30 de ani – , unde prestația sa artistică de excepție îl determină pe istoricul Nicolae Iorga să o numească „Pasărea măiastră”.

 

 

În anii ’30 – ’40, cânta, pe onorarii fabuloase, în faimosul restaurant „Luxandra” și în cârciumi celebre, precum „Café  Wilson”, „Capșa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc” sau „Neptun” – locul preferat al unor celebrități ale lumii literare precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Pillat. În 1938 este angajată la Teatrul „Alhambra”, iar în septembrie lansează cântecele de mare succes „Mi-am pus busuioc în păr” și „Habar n-ai tu”, compuse de Ion Vasilescu.

Anul 1938 îi aduce Mariei Tănase, în vârstă de 25 de ani, și o fascinantă poveste de iubire cu marele sculptor Constantin Brâncuși, care avea la acea vreme 62 de ani. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Brâncuși îî declara: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „.Povestea de dragoste a celor doi s-a încheiat după un an, dar artistul a rămas marea iubire a vieții ei. În anul 1957, când Brâncuși a murit, Maria Tănase a dorit să ridice în memoria lui o școală de muzică folclorică la Târgu Jiu, însă în cele din urmă acest lucru nu s-a materializat. În 1939, americanul Ben Smith, supranumit regele aluminiului, o cere în căsătorie și îi propune să meargă cu el în SUA. A ajuns doar până în Italia, apoi s-a răzgândit. Maria Tănase a avut, de-a lungul existenței, mai multe iubiri pătimașe, începând cu dragostea din adolescență pentru un medic cu care a rămas însărcinată, dar și dragostea pentru un spion francez, pentru care și-a vândut averea ca să-l scape de închisoare sau căsătoria cu Clery Sachelarie, un fost moșier și magistrat, cu 13 ani mai în vârstă și care avea să-i tolereze absolut toate capriciile.

În vremea legionarilor (octombrie 1940 – ianuarie 1941), Maria Tănase devine indezirabilă. Garda de Fier îi interzice apariția pe scenă și distruge înregistrările ei de gramofon. Din fericire, artista revine pe scenă în anul 1941, cu un concert de succes în Turcia. În anii războiului, Maria Tănase participă, alături de mari artiști precum George Enescu, George Vraca sau Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniți sau la unitățile militare.

În ianuarie 1944, debutează în opereta „Mascota”, de Edmond Audran, alături de tenorul Ion Dacian, apoi are apariții în roluri principale și în piese montate la Teatrul Municipal, cum sunt „Cadavrul viu”, de Lev Tolstoi, „Nana”, de Émile Zola sau „Opera de trei parale”, a lui Bertolt Brecht. Apare, apoi, și la Ateneu, în montarea „Axel la porțile raiului”, de Paul Morgan și Adolf Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky. În anul 1952, Maria Tănase profesează la noua catedră de cânt popular, la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în anul 1955 este laureată a Premiului de Stat, iar doi ani mai târziu primește titlul de Artist Emerit. În decembrie 1957 este distribuită în coproducția româno-franceză „Ciulinii Bărăganului”, după romanul lui Panait Istrati. Între 1953 și 1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puțin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. În anul 1959, Maria susținea ultimul ei turneu peste hotare, în Bulgaria.

Nu a putut avea copii – în anul 1929, când se îndrăgostise de un medic a rămas însărcinată, însă acesta a ajutat-o să întrerupă sarcina, iar intervenția i-a răpit posibilitatea de a avea copii. Mai mult chiar, după finalul primei relații nefericite de dragoste s-a apucat și de fumat, un viciu care avea să-și spună cuvântul în mod dramatic. La începutul primăverii lui 1963, aflată în turneu cu “Taraful Gorjului” la Hunedoara, Mariei Tănase i se face rău pe scenă, iar după analize se descoperă că suferă de cancer pulmonar. Pe 2 mai ajunge la București, fiind internată de urgență și moare pe 22 iunie 1963, la Spitalul Fundeni. Corpul neînsuflețit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu național, și a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de oameni care o admirau. A fost premiată post-mortem la Académie Charles-Cros de la Paris, în anul 1965, cu Grand Prix du Disque. Începând cu anul 1969, la Craiova are loc Festivalul-Concurs Național al interpreților cântecului popular românesc „Maria Tănase”, ca un omagiu adus marii cântărețe.

 

Sursa bibliografica:https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/portret-maria-tanase-un-fenomen-unic-in-muzica-romaneasca-debutul-la-radio-si-dragostea-pentru-brancusi-repere-ale-unei-existente-fascinante-id4122.html

 

 

În 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei” (Țara Moldovei). Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei. Au ajuns la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, unde au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. Moaștele au rămas în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, ctitorită de Vasile Lupu, până în 1889 când au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași.

Sfânta Cuvioasă Parascheva  a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni avuți și cre­dincioși, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Se spune că pe când avea zece ani, „fiind într-o bi­serică a Precistei” a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: „Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34). Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. S-a oprit apoi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe și, urmând sfaturile aces­to­ra, a mers ulterior spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea, apoi a plecat spre Țara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului. Într-o noapte, la vârsta de 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: „Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit„. A plecat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. „Acolo”, spune mitropolitul Varlaam, „trudă cătră trudă și durere cătră durere adăugă, cu post și ne­dormire pe sine se înfru­mu­­seța…, cu lacrimi pă­mântul uda și se ruga: Doamne Iisuse Hris­toa­se, caută din lăcașul Tău cel sfânt; am lăsat toate și după Tine am că­lă­torit în toată viața mea. Ți acum, îndură-Te Doamne, spune înge­rului blând să ia cu pace sufletul meu„. Împăcată cu sine, cu oa­me­nii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc. A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Tradiția creștină spune că un păcătos a fost îngropat în apropiere de mormântului Paraschevei, iar sfânta s-a arătat în vis unui localnic cerând mutarea rămășițelor sale. Au fost duse la o biserică și îndată au avut loc vindecări în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

După ce au stat în această biserică vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, cinsti­tele moaște ale Sfintei Parascheva au fost stră­mutate în mai multe locuri, fiind tuturor ali­nare în suferință. Au ajuns, pe rând, la Târnovo, Vidin, Krușevaț și Belgrad, de unde au fost luate în 1521 din cauza asediului otoman. De acolo au fost duse la Constantinopol, unde au rămas până la mutarea lor în Moldova, la Iași. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, unde au rămas până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș. Din acest motiv au fost mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște. Peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse – încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Din 1641 până în prezent, doar de trei ori racla Sfintei Parascheva a părăsit Capitala Moldovei: din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 10 aprilie – 27 octombrie 1944 moaștele Sfintei Parascheva au fost adăpostite la Mănăstirea ilfoveană Samurcășești, iar timp de 18 zile, moaștele au fost duse și la Catedrala Patriarhală din București; apoi, în vara anului 1947, credincioșii au solicitat Mitropoliei Moldovei să fie scoase moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și duse în procesiune prin satele pârjolite de secetă și afectate grav de război. Sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei au fost purtate prin localități din județele Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Neamț și Baia. Atunci a avut loc poate cea mai mare procesiune cu sfinte moaște de pe teritoriul Moldovei; ultima dată, în 2020 o procesiune la fel de importantă, dar mult mai discretă a avut loc pentru încetarea pandemiei de coronavirus. Traseul de aproape 500 de km s-a făcut fără închinarea credincioșilor la sfintele moaște, fără participare colectivă, fără slujbe oficiate, respectându-se măsurile luate de autorități. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au trecut prin orașele Iași, Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani și Hârlău.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove, pentru că de-a lungul anilor mol­dovenii au simțit în viața lor lucrarea mi­nunată a harului dumnezeiesc prin mijlo­cirea Cuvioasei Parascheva cea mult folositoare.

 

Surse bibliografice: historia.ro, ziuaveche.ro, basilica.ro

Sursă foto: crestinortodox.ro

 

Astăzi stăm de vorbă cu Marian Căpraru, un artizan în materiale deosebite. Cei care îl știu, îi spun Manu. Manu nu se consideră un artist, ci mai degrabă doar un mic Gepetto, un meșteșugar care restrâns, în singurătatea lui, în chilia sa, așa cum își alintă atelierul, încearcă să meșterească ceva cu mâinile lui. Din mâinile lui cu pasiune și răbdare face ceea ce îi place. Nu simte niciodată că muncește, pentru că muncește cu sufletul, muncește spiritual, mâinile lui sunt doar niște mecanisme.

Pe Manu îl puteți găsi la prăvălia lui, în fiecare weekend, la Muzeul Satului Brănean. Vă așteaptă cu zâmbetul lui trecut prin ani, cu pălăria în vânt și cu piese unicat născute din răbdare și o viață de meșteșug.

Iar povestea darului din mâinile lui o veți descoperi mai jos, întrebare cu întrebare.

 

 

Manu, arta este o chemare. Cum a început drumul tău în meșteșugărie?

Să ai credință înseamnă să ai încredere în puterea pe care ți-a dat-o Universul, oricât de mică și neînsemnată ar fi ea și să mergi mai departe. Așa a venit la mine, așa a sosit pe nesimțite, fără să-mi dau seama… această scânteie universală care a fost în viața mea acarul. Acarul, cine mai știe din vremuri trecute, era un personaj. Un personaj simplu, fără mulți epoleți care schimba drumul trenului cu ajutorul unui macaz manual. Pentru mine drumul s-a schimbat când eram adolescent și îl vedeam pe tatăl meu că lucra pasionat de aeromodele și le lucra din plexiglas cu multă migală, cu multă răbdare.

Energia de care aveam nevoie exista în mine. L-am văzut pe el că lucrează și am încercat să-l copiez. Prima oară în domeniul în care făcea el, el fiind zburător, pilot în aviația de vânătoare.

Am văzut că se poate. M-am deprins puțin câte puțin cu munca respectivă pe care o făcea el și după aceea am trecut mai departe pentru că eram conștient. Am reușit să depășesc virtuțile și capacitățile fizice și spirituale ale părintelui meu și așa am început să pictez, să gravez, să fac linogravură, după să fac pictură, după aia să fac sculptură și așa mai departe.

Dar de aici a plecat totul, din familie.

 

Lucrezi în materiale diverse și foarte interesante. Tu le-ai ales sau ele te-au ales pe tine?

Viața omului este făcută dintr-un lung șir ca un lanț, verigă de verigă, se leagă de experimente și de demonstrații după aceea. Viața omului începe de înainte de a ne naște. Suntem zămisliți din har și după aceea deschidem ochii în lume. Vedem ce e în jurul nostru și încercăm să înțelegem. Primim educație de la ceilalți, care au înțeles deja ceea ce noi trebuie să înțelegem. Trăgând cu ochiul la unul și la altul și punând în plus, adăugând din spiritualitatea proprie. Am reușit să definesc cumva rolul ăsta de meșteșugar.

Nici materialele nu mă aleg pe mine, nici eu nu am ales materialele. Sunt o încercare care a devenit după aia demonstrație de a putea să lucrez și să fac așa cum au putut și alții cu mii de ani înaintea noastră. Asta a fost demonstrația personală. Eu mie mi-am demonstrat că pot face lucrul ăsta.

Deci materialele au fost pur și simplu o încercare.

 

În lucrările tale florile sunt un laitmotiv. Care este semnificația lor?

Recunosc că în lucrările mele florile ocupă un loc de cinste. De ce? În primul rând, pentru că îmi plac florile, indiferent care ar fi ele. De ce iarăși? Pentru că ele reprezintă cea mai înaltă, cea mai definită și cea mai mare putere, natura.

Atât de frumoase și de fascinante sunt florile. Bineînțeles, sunt numai un produs al naturii, numai ceva câteodată, bizar de frumos, ceva care te culcă pe spate pur și simplu, la propriu… Te arunci în iarbă în mijlocul lor și vrei să stai, să rămâi acolo.
Deci de ce mă fascinează florile și de ce îmi plac florile? Pentru că ele vor exista milenii după dispariția omului, indiferent de specia lor și de unde sunt, de unde provin pe glob.
Ele reprezintă frumosul, frumosul pe care ar trebui să-l aibă oamenii.

 

 

Manu, știu că ești pasionat de fotografie. O poză chiar spune mai mult decât 1000 de cuvinte?

Ahh… poza de care vorbești tu. Pentru mine o poză, cum îi spui tu, este primul stadiu de snapshot ca să-i spun așa în limba engleză. Primul stadiu înainte de a deveni fotografie, poza în general sau fotografia în general, care este o poză prelucrată. Bineînțeles, de mâna omului cu softurile necesare. Fiecare vrea să vadă în fotografia lui ceea ce este mai bun și mai frumos, un mai frumos în el.

Fotografia spune infinit mai mult decât povestea, cu toate că și o poveste făcută de un adevărat artist, de un adevărat scriitor poate arăta mai mult decât o fotografie, dar asta numai în imaginația celui care va citi respectiva poveste. În schimb, fotografia, acel click de câteva milisecunde pe care îl face aparatul de fotografiat și ulterior, tu îl procesezi în diferite programe, îți va arăta imediat o latură a realității pe care el a vrut să-l capteze în imaginea respectivă.

 

Se spune că arta cere sacrificii. Este adevărat?

Pot spune cu certitudine că toată viața mea am făcut sacrificii enorme. Ca să fiu ceea ce sunt acum și ca să pot încerca ce am încercat până acum și ca să pot realiza ce am realizat până acum în diferite domenii, în sensul giratoriu al acestei arte, în ghilimele, da?

Bineînțeles că cer enorm de multe sacrificii și toate se vor exemplifica pe latura materială, pentru că sacrificiile spirituale, prietenă dragă, artistul le face benevol și de drag. Le face din dragoste pentru ceea ce face. Sacrificiile spirituale sunt modul lui de gândire.
În primul rând, un artist totdeauna va fi un altruist. Va fi totdeauna, un om cu o genă și cu un fond psihologic foarte pozitiv, foarte frumos. El va răspândi, va încerca să răspândească în jurul lui frumosul prin ceea ce face. Pentru că asta îl va canaliza și îi va împinge mai departe spiritul pozitiv pentru creație.

 

Tot ceea ce faci își are rădăcinile în natură. Cât de mult te influențează natura?

În viața mea natura a influențat totul. Începând cu locul pe care mi l-am ales pentru atelier după ce am trăit foarte mulți ani, datorită părinților, la oraș. M-am plictisit de oamenii supărați și de problemele pe care le aveau ei și de cei care îi vedeam pe stradă, plecând la serviciu sau venind de la serviciu cu capul în pământ. După aceea m-am plictisit de beton de asfalt, de arșiță…

Am ales să fug de acolo, din oraș, și am ales să stau aproape de natură. Un artist are nevoie de libertatea pe care i-o oferă natura prin spațiu. Unde el adaugă timp. Timpul pe care îl folosește ca să își definească propriile creații care încep în în subconștientul lui și se termină prin mâinile lui. În diferite lucrușoare, așa cum făcea și Gepetto în atelierul lui, până l-a creat pe Pinocchio căruia i-a dat viață prin spiritualitatea lui extraordinară.

 

Are artistul nevoie de har pentru a scoate ce este frumos la lumină?

Harul este o scânteie, o putere imensă pe care culmea o să fie, o să ți se pară bizar și foarte greu de crezut. Fiecare o avem în noi, trebuie doar să o descoperim. Și să fim atât de curioși, imens de CURIOȘI.

Și artistul va întâmpina dificultăți de fiecare dată când își va impune punctul de vedere prin arta pe care o va face totdeauna. Va fi cineva sau ceva care va critica obiectul respectiv sau lucrarea respectivă, pentru că lucrarea sau obiectul exemplificat de mâinile lui nu va fi altceva decât viziunea pe care el a pus-o în practică. E viziunea primită de sus, scânteia care i-a dat lui harul. Dar se va găsi cineva care va spune: ” Bă asta, mie nu îmi place.”  De ce? Pentru că 1000 de bordeie 1000 de obiceie. Iar culmea ridicolului este că nu poți obliga pe nimeni, repet, să îi placă ce faci tu.

 

Ai fost dintotdeauna artist? Ai mai avut și alte meserii?

Da, am avut și alte meserii, bineînțeles, ca oricare în tinerețe. Am fost și șofer de meserie, sunt șofer profesionist, am condus ă camioane ușoare, camioane grele, camioane mari și așa mai departe.
Pentru o perioadă mai scurtă, am lucrat în chimie. Am fost operator chimist, dar niciuna dintre niciunul dintre domeniile respective nu m-a făcut să excelez. Nu m-a făcut să mă remarc, aș spune eu, pentru că nu mi-au plăcut cu adevărat gândurile mele și sufletul meu și scânteia de care vorbesc totdeauna mă trăgeau înapoi către singurătate, către pustnicii atelierului, către chilia mea, unde eu mă simțeam liber.

 

 

O parte din lucrările tale sunt expuse în Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Ploiești. Cum te-ai simțit când ai avut această ocazie?

O parte din lucrările mele au un caracter religios. În atelierul meu erau lucrări de artizanat la care eu lucram cu multă migală și pasiune și cu multă răbdare și cu toate virtuțile necesare, care au devenit ulterior obiecte de cult.

Legat de lucrul pentru biserici, catedrale, mânăstiri mă bucură enorm un singur lucru. Că obiectul făcut în atelierul meu, în liniștea mea, este expus acolo și devine obiect de cult, AIA nu se va dărâma nici mâine, nici poimâine, nici peste 1000 de ani.

 

Ce te inspiră? În spatele fiecărui artist există mai multe muze. Care sunt ale tale?

În spatele oricărui artist, de fapt, nu în spatele lui, în pieptul lui, în entitatea lui, în Subconștientul lui și în tot ceea ce îl definește de fapt, ca fiind un artist există doar muza universală. Dacă vorbești de muze, înseamnă că te gândești la o inspirație, inspirațiile unui artist totdeauna vor fi în primul rând din jurul lui.  Artistul nu va fi captat în imaginația lui numai de ceea ce vede în jurul lui. Va dori să experimenteze, să găsească chestii pe care nimeni nu le-a văzut niciodată, pentru că ele există doar în imaginația artistului. Iar ele existând acolo au avut o muză.

 

Ai o lucrare preferată?

Nu mă definește nici o lucrare făcută într-o viață întreagă, pentru că nu m-am definit eu ca și artist – e un drum lung, e un drum atât de lung și atât de plin de încercări. În care eu încă nu m-am regăsit pe mine în nici o lucrare, de ce nu? Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut sau că n-am reușit să am o mică revelație într-o lucrare pe care am făcut-o să fiu mulțumit de ea. Asta înseamnă să am o mică revelație, da, uite, am primit de la Dumnezeu a harul și puterea de a executa și de a face am dus la bun sfârșit. Acum îmi place foarte mult lucrul ăsta.

Există acest moment periculos pentru artist când realizează că ceea ce a făcut este extrem de frumos, extrem de nemaipomenit și așa mai departe.  Atunci când s-a îndrăgostit de propria lui lucrare. Atunci nu mai există creație și va pierde creația.

De ce îl va părăsi creația? Pentru prostia pe care a făcut-o de a se îndrăgosti. El trebuie să-și mențină neutralitatea. El trebuie să rămână conștient că e puternic și că poate mult mai mult și mult mai frumos că are mult mai mult de dat. Pentru că numai în felul ăsta își va păstra ă spiritul creativ și puterea de a merge înainte. Artistul care s-a blazat, care s-a îndrăgostit de lucrările lui, nu va merge mai departe și el va pierde din start.

 

 

Care este mesajul tău pentru generațiile viitoare?

Nu am decât un singur mesaj pentru generațiile viitoare. Să-și folosească timpul liber ca pe un hobby. Dacă doresc să și-l cheltuie, simțindu-se bine, făcând ceea ce cred că trebuie făcut, să facă, dar numai în timpul liber. Iar în restul vieții lor să fie oameni pragmatici dedicați visurilor lor până la capăt.
Pentru că artistul este cel care e veșnic nemulțumit de aceea ce face, conștientizând că el poate mult mai bine în orice domeniu.

 

 

Vineri, 26 mai, zeci de invitați s-au adunat la Mănăstirea Voroneț pentru a marca un eveniment cultural-religios de mare însemnătate – s-au împlinit 535 de ani de la ctitorirea lăcașului de către voievodul Ștefan cel Mare.

„Capela Sixtină a Estului” pentru fresca Judecății de Apoi, după cum este supranumită, Mănăstirea Voroneț este apreciată la nivel național și internațional pentru aerul special oferit de celebrul pigment albastru de Voroneț.

 

Doar trei luni și trei săptămâni

Într-un sat la poalele Carpaților, înconjurată de brazi, se poate admira o biserică simplă, cu pereți exteriori ornați cu fresce prin care pictorii anonimi și-au dorit să aștearnă sub ochii privitorilor învățătura Scripturii. Construită în 1488 în doar trei luni și trei săptămână, în perioada 26 mai – 14 septembrie, Biserica Mănăstirii Voroneț a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Realizată în stil arhitectural moldovenesc, corabie de piatră, plină de grație, simplitate și farmec, impune prin verticalitate, prin proporții armonioase, prin soliditatea structurii – astfel este descrisă Biserica Mănăstirii Voroneț de către prof. univ. dr. și istoric de artă Corina Popa.

 

Legenda Mănăstirii Voroneț

Despre Ștefan cel Mare se cunoaște faptul că a construit și renovat 48 de biserici și mănăstiri. În ceea ce privește povestea ctitoririi Voronețului, legenda originii Sfintei Mănăstiri Voroneț unește, pe vecie, pe voievod și pe Cuviosul Părinte Daniil, sihastru și duhovnic vestit al Moldovei.

„Iară Ştefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând Ştefan-Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspuns sihastrul să aştepte Ştefan-Vodă afară până ce şi-a istovi ruga. Şi după ce şi-au istovit ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-Vodă. Şi s-au spovedit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-Vodă pre sihastru ce va face, că nu poate să se mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numa, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii”, povestea cronicarul Ion NECULCE.

Cel dintâi sfetnic duhovnic și rugător către Dumnezeu al lui Ștefan cel Mare, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost înmormântat în pro naosul bisericii Mănăstirea Voroneț, urmând ca la 47 de zile de la trecerea în neființă să fie pictat ca sfânt pe fațada de miazăzi și în Calendarul Ortodox din pridvor. Vizitatorii pot admira chiar și în prezent pictura celui ce veghează în continuare buna lucrare ce schimbă cele vremelnice cu cele stătătoare și cele pieritoare cu cele ce rămân, conform spuselor arhimandritului Ioanichie Bălan.

Realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareș, frescele de pe pereții exteriori aparțin epocii acestui domnitor, fiind cele care dau, în mare măsură, strălucirea artistică și faima Voronețului și fac ca Mitropolitul Grigorie Roșca să fie considerat cel de-al treilea ctitor al Sfântului lăcaș.

Spectaculosul albastru de Voroneț, ce se remarcă printr-o intensă strălucire, este așternut pe fațade formând un mare covor de culori ce transpun privitorii într-o poveste.

Pe lângă arhitectura și pictura speciale, Mănăstirea Voroneț adăpostește la loc de seamă o bogăție de artă medievală – lespezi funerare ale mormintelor din pronaos și din privdor cu motive decorative deosebite, jilțul și stanele aduc ornamente din diferite stiluri armonios îmbinate, ce impresionează prin discreția cu care întregesc interiorul de arhitectură fără să tulbure spațiul. Adevăratele capodopere ale sculpturii în lemn sunt, însă, în tâmpla Altarului.

Până la finalul secolului al XVIII-lea, pentru mai bine de trei veacuri, Mănăstirea Voroneț și-a asumat o dublă misiune – culturală și educativă. Numeroși preoți, egumeni, monahi și dregători de țară au învățat carte și au deprins nevoința duhovnicească. O adevărată școală de caligrafi, miniaturiști și traducători de limbile greacă și slavonă, Mănăstirea Voroneț a fost locul unde s-a lucrat la formarea limbii naționale și la introducerea ei în cultul ortodox. Paginile a două dintre cele mai vechi manuscrise românești au fost așternute chiar între pereții sfântului lăcaș.

 

 

Monument istoric

În 1785, pe lista celor 23 de mănăstiri desființate după anexarea părții de nord a Moldovei Imperiului Austriac s-a regăsit și Mănăstirea Voroneț – călugării au fost obligați să plece, chiliile ajungând ruine. Foștii lucrători pe pământurile Mănăstirii sunt cei care au format satul Voroneț.

După Marea Unire, la început de secol XX, valoarea istorică și artistică a vechii Mănăstiri este readusă în atenția publică, sfântul lăcaș fiind declarat monument istoric.

Considerat muzeu al arhitecturii și picturii din vremurile lui Ștefan cel Mare, lăcașul trebuie ferit de degradare, astfel că lumânările și slujbele au fost complet interzise în Biserică, în perioada comunismului. S-au făcut, de-a lungul timpului, intervenții de restaurare pentru înlăturarea umezelii care punea în pericol anumite fresce, întărirea pardoselii sau consolidarea unor porțiuni de zidărie ce se degradau.

În 1991, după 206 ani, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Mănăstirii de Voroneț, ca mănăstire de călugărițe, moment ce marchează numirea Stravoforei Irina Pântescu în calitate de primă Stareță a Mănăstirii Voroneț.

Blândul și tăcutul Sihastru Daniil, făcătorul de minuni, unul din marii sfinți ai Moldovei și ai lumii ortodoxe, un ctitor al spiritului românesc, ne așteaptă la Sfânta Mănăstire Voroneț pentru a ne învăța să urcăm spiralele interiorității în lumina de un albastru orbitor a vieții trăite întru Duh și Adevăr. Albastru întemeietor. Albastru călăuzitor. Albastru răstignitor. Albastru purificator. Albastru iubitor – extras din Voroneț, Monahia Gabriela Platon, Mănăstirea Voroneț, Editura Thausib, 2007.

 

Sursă bibliografică: manastireavoronet.ro

Sursă foto: romaniamama.ro, wikipedia

 

 

În urmă cu 13 ani, pe 26 mai 2010, a fost pentru prima dată când actorul Jean Constantin i-a făcut pe români să plângă – se stingea în locuința sa din Constanța după zeci de ani în care adusese zâmbetele pe fețele tuturor.

 

Deși tata voia să mă facă arhitect, auzi la el, m-am făcut artist

S-a născut în anul 1927 la Techirghiol, în Constanța și a avut opt frați, el fiind cel mai mic dintre toți băieții. Mama sa era o grecoaică venită în anul 1880 cu părinții de la Salonic și care avea o voce frumoasă. Tatăl lui, Dumitru Jean, era conductor arhitect și avea un simț al umorului desăvârșit. Jean Constantin avea să devină unul dintre cei mai mari actori români de comedie și de revistă.

S-a remarcat de-a lungul timpului în spectacole de divertisment și în show-uri de televiziune. S-a bucurat de o mare popularitate și a susținut numeroase spectacole atât în România, cât și în străinătate, în turnee efectuate alături de alte nume mari ale scenei românești. Constantin Cornel Jean, pe numele său complet, a decis la vârsta de 16 ani să renunțe la școală pentru a se angaja.

 

 „Adevărul este că mie, fiind cel mai mic și mai răsfățat dintre frați, nu mi-a plăcut deloc cartea. De-aia, deși tata voia să mă facă arhitect, auzi la el, m-am făcut artist. Înarmați doar cu naivitatea și cu visele celor 16 ani, mai mulți colegi de liceu ne-am înrolat cu entuziasm în Brigada a 3-a Constanța, ce urma să plece pe șantierul Bumbești-Livezeni”, mărturisea Jean Constantin.

 

Își dorise să lucreze în port cu scopul de a se îmbarca pe un vas, dar a ajuns să lucreze pe șantier ca hamal. După armată, în 1954 a ajuns la București pentru un festival de amatori unde se face remarcat și unde realizează care este drumul pe care vrea să-l urmeze în viață. A fost mai întâi la Casa de Cultură, apoi a activat la secția de estradă a Teatrului de Stat „Fantasio” din Constanța, fiind angajat al acestui teatru până la pensionare. A avut colaborări și cu Teatrul Constantin Tănase, cu Teatrul Național București și a jucat în zeci de filme, între care: „Baronul Ecluzei” (1960), ”Procesul alb” (1965), ”Maiorul și moartea” (1967), „Răzbunarea haiducilor”(1968), „Zile de vară” (1968), „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969), seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)” – unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu și Iurie Darie -, dar și „Nea Marin miliardar” (1979), unde i-a avut colegi de platou pe Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu, Ștefan Bănică. Alte pelicule sunt: ”Săptămâna nebunilor”; ”Zestrea Domniței Ralu”; ”Ultimul cartuș” (1973); ”Frații Jderi” (1974); ”Evadarea” (1975); ”Cuibul salamandrelor” (1976); ”Eu tu și Ovidiu” (1977); ”Duelul” (1981); ”Masca de argint” (1984); ”Colierul de turcoaze” (1985); ”Cucoana Chirița” (1986); ”Paradisul în direct” (1995); ”Punctul zero” (1996); ”Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006). A apărut și în „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Chirița la Iași” (1987), „Iancu Jianu, haiducul” (1981), „Haiducii” (1966), „Haiducii lui Șaptecai (1970)”, „Procesul alb” (1965) etc. În 1973 fusese remarcat de regizorul Sergiu Nicolaescu, care l-a distribut imediat în filmele „Nemuritorii” și „Explozia”, iar un an mai târziu primea un alt rol în pelicula „Un comisar acuză”. De altfel, actorul a devenit un obișnuit al filmelor lui Sergiu Nicolaescu, ultimele pelicule în care a jucat fiind regizate tot de el, Supraviețuitorul și Poker.

 

 

În toate filmele în care a jucat a făcut roluri iubite de public, de departe remarcându-se cel al turcului Ismail, în „Toate pânzele sus” și rolul jucat în celebra serie B(rigada) D(iverse). De asemenea, Jean Constantin a jucat în mai multe seriale și filme de televiziune, printre care „Vine poliția!” sau „Regina”.

 

„Îmi place să joc și-n filme, și-n teatru, că din teatru am venit. Am jucat la Teatrul Național din București în ‘O scrisoare pierdută’ pe Pristanda. (…) Eu am avut noroc la viața mea de un colectiv extraordinar. Vorbesc despre cel de la ‘Toate pânzele sus’ și de la celelalte filme pe care le-am făcut. Eram o familie. M-a marcat ‘Toate pânzele sus’, mai ales Ismail: ‘Acuma mâncam pe urmă luptam. Asta făceam.”, mărturisea marele actor, potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro.

 

Jean Constantin a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo din 2008, dar și premiul special pentru teatru de revistă, acordat de UNITER, în 2003. În 2007, a fost învestit cu titlul Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de Ierusalim, într-o ceremonie desfășurată la Suceava. Totodată, Consiliul Director al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România i-a acordat, în 2003, o clachetă de aur și o medalie jubiliară „Magna cum Laudae”. Președinția României i-a conferit artistului, în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, ”în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. Jean Constantin a primit, de asemenea, în 2006, Diploma de excelență pentru rolul din filmul ”Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”. A fost  cetățean de onoare al orașului Constanța. Dar și al orașului Techirghiol, unde i-a fost dezvelită o statuie, ca omagiu pentru întreaga sa carieră pusă în slujba teatrului și filmului românesc, precizează site-urile cinemagia.ro și actori.info. Teatrul din Techirghiol îi poartă astăzi numele – Teatrul de vară “Jean Constantin”.

 

Surse bibliografice: cinemagia.ro, historia.ro, agerpres.ro

 

La data de 22 mai 1957, marele poet George Bacovia se stingea din viață în locuința sa din București. Considerat cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai poeziei românești, George Bacovia s-a remarcat prin versurile originale care creează acea atmosferă bacoviană, caracterizate de un limbaj precis, tăios și sobru.

 

Certat cu școala

S-a născut la Băcău, la data de 4 septembrie 1881, fiind al cincilea copil din cei nouă ai familiei şi a primit numele George Andone Vasiliu. Învață limba germană începând cu vârsta de 6 ani, iar în școala generală dezvoltă o pasiune pentru muzică, făcând parte din coruri patriotice și învățând să cânte la vioară. Nu era un instrumentist care se remarca și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse scrieri, inclusiv pe propriile versuri.

Un copil timid, tăcut și retras, care răspundea doar dacă era întrebat, Bacovia nu a fost bun la învățătură. În școala generală a avut nota scăzută la purtare și a fost corigent la română, geografie, istorie sau matematică, printre altele. Cu toate acestea, era pasionat de sport – cu precădere de patinaj, înot, gimnastică, prietenii săi apreciindu-l pentru musculatura de atlet, în ciuda faptului că era un băiat scund și nu foarte bine făcut.

Și-a dorit să ajungă ofițer, astfel că, la 17 ani, s-a înscris la Școala Militară din Iași. Regimul de cazarmă nu era, însă, pe placul său și a evadat din internat, după doar două săptămâni, îmbrăcat în uniforma de cadet. Revine la liceul ale cărui cursuri le urma inițial, pe care reușește să-l termine abia la 22 de ani, în 1903, după repetarea mai multor examene. Fără să-și dea bacalaureatul, obține un certificat de absolvire a studiilor cu media anuală de 6,43. Viziunea sa despre anii de liceu este surprinsă într-unul dintre poemele sale celebre, “Liceu” – după cum a declarat, poetul consideră perioada liceului oarecum nefericită, considerând că profesorii arătau prea multă asprime și prea puțină înțelegere.

 

 

A îngrijit peste două sute de porumbei din școala primară până în adolescență, fiecare având câte un nume. Era deosebit de talentat la portrete și caricaturi, realizând, de-a lungul vieții câteva sute de lucrări pentru numeroase gazete și reviste. A obținut, în 1899, premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru desen artistic pe natură, urmând ca în 30 martie să îi fie publicată, în „Literatorul”, poezia „Și toate” – moment ce marchează debutul său literar. Poezia fusese scrisă cu un an înainte și a fost semnată V. George. Rămas închis o noapte întreagă în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplarea îl inspiră să scrie, în 1899, poezia „Amurg violet”.

În 1900 începe să compună bine-cunoscuta poezia „Plumb”, pe care o va finaliza abia în 1902. În perioada 1903-1904 frecventează cenaclul lui Macedonski, unde a citit, pentru prima dată, poeziile „Plumb” și „Nervi de toamnă”.

A urmat studiile de drept la București și Iași, pe care le finalizează în 1911, urmând să se înscrie în Baroul din Bacău. Nici în facultate nu i-a plăcut: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani caracterizați de nefrecventarea cursurilor și nepromovarea examenelor. Cu greu a reușit să termine Facultatea de Drept din Iași, fără să-și dea examenul de licență. Cu toate acestea, i s-a eliberat Cartea de avocat, însă nu a profesat niciodată din această postură. În schimb, a ales să se dedice poeziei în timp ce a fost profesor în Bacău, Iași sau București. Fire boemă, respecta cu greu un program de lucru, cerea mereu concedii sau demisiona.

Tinerețea și-a petrecut-o în cafenele, birturi, mustării și cârciumi cu lăutari, unde îi plăcea să savureze vin, fiind un băutor recunoscut, ce dădea rareori pe acasă.

După ce în 1914 se internează în sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, publică în suplimentul literar al ziarului „Seara” și trimite la tipar volumul „Plumb”. Un an mai târziu, editează la Bacău revista „Orizonturi noi”, publicând poezii, proză și recenzii sub mai multe pseudonime. În 1916, la 35 de ani, are loc debutul său editorial cu volumul „Plumb”, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care a obținut Premiul Ministerului Artelor în 1923.

A continuat cu volumele: „Scântei galbene” (1926), „Bucăți de noapte” (proză, 1926), „Cu voi…” (1930), „Comedii în fond” (1936), „Stanțe burgheze” (1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii „Decembre”, „Lacustră”, „Cuptor”, „Nervi de primăvară”, „Nervi de toamnă”, „Amurg violet”, „Alb”, „Vocale”, „Marș funebru” etc.

În 1928 s-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană, absolventă a Facultății de Litere și Filozofie din București. A fost profesoară de limba română și poetă, rămasă în istorie drept o fată ambițioasă, fără scrupule, căsătorită cu Bacovia doar din dragoste pentru poezie.

De-a lungul vieții, Bacovia a colaborat cu mai multe reviste pentru a-și publica versurile, precum „Astra”, „Versuri”, „Flacăra”, „Românul literar”, „Noua revistă română” sau „Gândirea”. Talentul i-a fost apreciat primind, în 1925, Premiul Societății Scriitorilor Români, precum și Premiul Național pentru Poezie în 1934.

În vârstă de 73 de ani, Bacovia a înregistrat 28 de poezii la Radio București, difuzate pe discuri de vinil, fiind singura înregistrare radiofonică a poetului.

Casa sa din Bacău, devenită muzeu memorial, se remarcă prin simplitate și bun simț, vizitatorii având ocazia să vadă, printre altele, pianul și vioara poetului, precum și multe manuscrise originale. În prezent, Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului și, tot la Bacău, este organizat anual „Festivalul literar Toamnă Bacoviană”.

 

Sursă bibliografică: www.rador.ro

Sursă foto: MNIR, MNLR

Mihaela Cristea

Ideo Ideis a ajuns la majorat

 28 iulie 2023 | Eveniment
În fiecare vară, trupele de teatru de liceeni sunt ghidate de creatori profesioniști - artiști care le devin traineri și mentori, ajutându-i să evolueze și care, la rândul lor, se lasă inspirați de energia și curiozitatea participanților. Unde? În cadrul...

Festivalul Internațional George Enescu

 21 iulie 2023 | Eveniment
Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958, în memoria marelui compozitor și violonist George Enescu. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani, iar...

56 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi

 17 iulie 2023 | Mari români
Când auzi “Mărțișor” gândurile ți se îndreaptă firesc spre autorul “Florilor de Mucigai”, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice. Cel ce a fost poet, prozator și gazetar, dar și călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon,...

Pâinea de Pecica - simbol al produselor tradiționale de calitate

 29 iunie 2023 | Moștenire
 „Mare, arsă de căldura focului, mirosind dumnezeiește și tronând maiestuos pe albul feței de masă, te îmbie cu savoarea inegalabilă. Cum să nu o iubești și să nu te închini în fața miracolului, facerii ei? Dar ce-i conferă atâta unicitate? În...

60 de ani de la dispariția Mariei Tănase

 23 iunie 2023 | Mari români
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii românești”, „Edith Piaf a României”, „marea doamnă a milenarului cântec românesc” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc”, Maria Tănase a reprezentat un fenomen excepțional în muzica...

382 de ani de când moaștele Sfintei Parascheva sunt în România

 15 iunie 2023 | Spiritualitate
În 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului, au hotărât să-i ofere, drept...

535 ani de la zidirea Mănăstirii Voroneț

 30 mai 2023 | Moștenire
Vineri, 26 mai, zeci de invitați s-au adunat la Mănăstirea Voroneț pentru a marca un eveniment cultural-religios de mare însemnătate – s-au împlinit 535 de ani de la ctitorirea lăcașului de către voievodul Ștefan cel Mare.„Capela Sixtină a...

Jean Constantin, un actor emblematic

 26 mai 2023 | Mari români
În urmă cu 13 ani, pe 26 mai 2010, a fost pentru prima dată când actorul Jean Constantin i-a făcut pe români să plângă – se stingea în locuința sa din Constanța după zeci de ani în care adusese zâmbetele pe fețele tuturor.  Deși tata voia...
1 … 6 7 8 9 10 … 13
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează