,,Un prieten e mai vital decât un înger” (Nichita Stănescu)

Copiii nu învață despre prietenie dintr-un ghid. Și nici nu consultă un set clar de reguli când spun ,,vrei să fii prietenul meu?” Nu fac ,,sesiuni speciale” de prietenie și nici nu urmează vreun curs anume pentru asta. Își dezvoltă instinctele sociale observând cum se comportă cei din jurul lor.

Cum învață despre relații? Oare imită ce văd la părinți? Oare urmează tiparele pe care le-au văzut acasă, la adulți? Se uită la colegii de la școală și preiau comportamentele lor?

Uneori observăm și simțim că le scapă esența prieteniei. Oare de ce? Și de ce, în unele cazuri, nu reușesc să practice două calități fundamentale: încrederea și respectul reciproc?

O poveste despre descoperirea pasiunilor

Un prieten drag are un fiu pasionat de înot. Colegul lui de clasă este un entuziast al ciclismului. Amândoi sunt în clasa a VI-a și sunt prieteni de mai bine de doi ani. David, cel care practică înotul, a mers la competițiile lui Alex de mai multe ori: fie la curse locale, fie la campionatele din weekend. În tot acest timp, Alex nu a fost niciodată prezent la o competiție de înot. Într-o zi de duminică, mama lui Alex i-a spus: ,,La ora 4 mergem să-l susținem pe David la competiția lui.” Alex a fost surprins: ,,De ce să mergem? Nu am mai fost la o competiție de înot, și în plus, promisesem că ies cu băieții la un meci de fotbal.” ,,Ah!”, i-a răspuns mama, ,,mergem să-l susținem, să îi arătăm că suntem acolo pentru el.” ,,Dar David nu m-a invitat niciodată…” a continuat Alex, însă mama lui a rămas fermă.

La competiție, atmosfera a fost energică. David a câștigat câteva probe, iar Alex s-a trezit entuziasmat, aplaudând cu toată forța și strigând de bucurie. După competiție, cei doi prieteni au mers împreună să sărbătorească, discutând entuziasmați despre momentele-cheie. Alex i-a mulțumit mamei sale, realizând că pasiunea lui David pentru înot este la fel de importantă ca dragostea sa pentru ciclism. Oare nu tocmai acest tip de sprijin între prieteni face prietenia mai puternică?

Această poveste este un exemplu frumos despre susținerea reciprocă și despre cum înțelegerea pasiunilor celorlalți poate întări legăturile de prietenie. E clar, nu? O prietenie se construiește prin gesturi mici, dar semnificative.

Prieteniile părinților, prieteniile copiilor?

Să ne gândim: ar trebui părinții să fie prieteni cu părinții colegilor copiilor lor? Sau chiar cu părinții ,,rivalilor” copiilor lor? Oare nu ar trebui să discutăm cu ceilalți părinți de la primele semne de neînțelegeri între copii? Este suficient să așteptăm până când problema escaladează? Adesea, durerile și frustrările copiilor se reflectă intens și asupra noastră. Cum putem aplana conflictele înainte de a deveni probleme majore?

Conversațiile calme și deschise, chiar și între părinți, pot contribui enorm la relațiile sănătoase dintre copii. Ne-am întrebat vreodată cât de mult ar putea ajuta un simplu dialog?

Trăirile părinților și trăirile copiilor

Când copilul nostru trece prin momente dificile, noi, ca părinți, simțim durerea și frustrarea lor la un nivel profund. Nu este așa? Uneori, suferința lor pare chiar amplificată în sufletul nostru. Și totuși, copiii par să se refacă emoțional mult mai repede decât noi. Cum putem fi prezenți alături de ei fără să exagerăm trăirile lor? Ne-am întrebat vreodată de ce ei își revin mai ușor după mici conflicte sau jigniri, la fel cum își revin mai repede și după răni fizice?

Le spunem mereu că suntem lângă ei, indiferent de ce se întâmplă? Oare le dăm destulă încredere pentru a-și rezolva singuri problemele?

Încrederea, cheia relațiilor sănătoase

Copiii au nevoie de încredere. Îi ascultăm cu atenție, le dăm spațiu să-și exprime soluțiile proprii? Nu ar fi o idee bună să le arătăm că avem încredere în ei, dar să fim și pregătiți să intervenim când este nevoie? Cum putem să-i ajutăm să navigheze prin provocări sociale fără să preluăm complet controlul? Oare ei nu sunt capabili să repare relațiile lor mult mai ușor decât ne așteptăm noi?

Le spunem că suntem alături de ei, chiar dacă sunt în rolul de agresor sau victimă? Relațiile lor sociale ne aduc aminte de propria noastră copilărie? Dar cât de important este să nu confundăm trecutul nostru cu prezentul lor?

Începe școala! Începe grădinița! În câteva zile!

Ce moment emoționant, plin de schimbări și necunoscute, mai ales pentru cei mici care pășesc pe un drum nou și necunoscut. Cum să nu fie copleșitor? Fiecare copil trăiește acest început diferit, cu un amestec de sentimente. Unii se avântă plini de nerăbdare, zâmbind larg, în timp ce alții simt o teamă mocnită, poate chiar tristețe, la gândul despărțirii de părinți. Poate fi entuziasmant, dar și apăsător în același timp. Oare cum vor face față micuții acestor emoții?

Să ne gândim puțin: de ce unii copii întâmpină această schimbare cu bucurie, iar alții cu teamă? Fiecare copil are propriul ritm. Unii își arată curajul prin țupăieli vesele, alții își exprimă emoțiile printr-o liniște apăsătoare. Oare nu este firesc să simtă toate acestea? Emoțiile nu sunt un semn de slăbiciune, nicidecum! Emoțiile sunt bune!

Să observăm! Cum putem ajuta? În primul rând, putem să-i încurajăm să-și recunoască și să-și înțeleagă propriile sentimente. Să-i învățăm să fie atenți la ceea ce simt – nu este aceasta o lecție de viață? Jocuri în care vorbim despre emoții, discuții despre grimasele personajelor din povești sau despre mimica copiilor cunoscuți – toate acestea îi pot ajuta să își găsească propria voce în fața emoțiilor. Să devină mai puternici, mai încrezători.

Și ce-ar fi să citim împreună? Cărțile au o putere magică de a transforma necunoscutul în ceva familiar. De ce să nu le arătăm că personajele lor preferate trec prin aceleași frământări? Cărți precum Felix și Gustav merg la grădiniță (de Kartazyna Koztowska), Eric merge la grădiniță (de Ioana Chicet-Macoveiciuc) sau Bufnițel și prima zi de școală (de Alison Brown și Debi Gliori) pot deschide o ușă spre o lume în care frica e înțeleasă, iar schimbarea e întâmpinată cu curaj. Oare nu este liniștitor să știe că nu sunt singuri?

În tot acest proces, gândurile se pot așeza în mod natural. Poți să-i încurajezi să deseneze sau să scrie despre ceea ce simt. Un jurnal zilnic, simplu și prietenos, poate deveni o comoară. Cum ar fi să își amintească, peste câteva săptămâni, că „totul s-a rezolvat”? Că au fost curajoși? Că au înfruntat necunoscutul și au învățat să îl îmbrățișeze? Jurnalul poate fi prietenul de nădejde care le amintește zilnic că fiecare pas îi duce mai departe.

Ce altceva ar putea fi de ajutor? Oare nu ar fi minunat să facem o mică excursie înainte de prima zi? Să vizităm clădirea grădiniței sau a școlii, să ne întâlnim cu educatoarea sau învățătoarea, să alegem împreună rechizitele? Aceste mici pregătiri nu aduc oare o oarecare liniște într-un univers nou și plin de necunoscute?

….Și, poate cel mai important, să nu uităm de tihnă. Copiii au nevoie de timp pentru a se adapta. Diminețile nu ar trebui să fie haotice, ci pline de calm și răbdare. Cum ar arăta o zi dacă ar începe într-o atmosferă liniștită, cu timp pentru a ne pregăti fără grabă? Nu ar fi o zi mult mai senină?

Cu toate aceste gânduri în minte, să ne bucurăm de începutul toamnei și să întâmpinăm școala și grădinița cu încredere și căldură. Începe o nouă aventură!

Mara este o adolescentă de 16 ani, plină de energie și entuziasm; ca orice tânăr de vârsta ei, începe să se confrunte cu valurile de emoții și provocări ale maturizării. Mama ei, Andreea, o femeie calmă și înțelegătoare, știe că este momentul să îi ofere fiicei sale câteva sfaturi esențiale despre gestionarea emoțiilor. Într-o seară liniștită, după cină, cele două stau de vorbă în bucătărie, discutând despre experiențele recente ale Marei.

Față în față:

Andreea: Mara, ai un pic de timp să vorbim? Aș vrea să te întreb ceva important.

Mara: Sigur, mamă. Ce s-a întâmplat?

Andreea: Te-ai simțit în ultima vreme copleșită de propriile emoții? De parcă te-au luat prin surprindere?

Mara: Da, chiar și ieri am simțit asta. Parcă totul s-a întâmplat așa, dintr-odată. De ce mă întrebi?

Andreea: Mă gândeam că poate ai observat și tu cum, uneori, emoțiile noastre par să fie ascunse adânc sub suprafață. Dar, câteodată, cineva, poate chiar fără să vrea, apasă pe niște butoane invizibile și reacționăm într-un mod neașteptat, chiar și pentru noi.

Mara: Da, am pățit asta. Parcă cineva face sau spune ceva și, brusc, mă simt furioasă sau tristă fără să-mi dau seama de ce.

Andreea: Știu ce spui. Fie că e vorba de rude, prieteni, colegi sau profesori, uneori ating acele puncte sensibile care sunt adânc îngropate în noi. Și atunci, emoțiile noastre pot erupe ca un vulcan.

Mara: Ce ar trebui să facem când se întâmplă asta? Mi se pare așa complicat…

Andreea: În primul rând, trebuie să înțelegem că emoțiile sunt mesageri. Ele ne spun ceva important despre noi. Dacă simți furie, de exemplu, poate înseamnă că cineva a încălcat ceva ce contează foarte mult pentru tine.

Mara: Deci, emoțiile nu sunt neapărat ceva rău?

Andreea: Exact. Emoțiile în sine nu sunt rele. Ele ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în interiorul nostru. Dar e important să fim atenți la modul în care reacționăm. De exemplu, dacă simți frică, asta ar putea să îți spună să fii mai precaută. Iar vinovăția poate fi un semnal că trebuie să repari ceva.

Mara: Dar uneori e așa greu să le controlezi…

Andreea: Așa e, Mara. Nu putem controla întotdeauna emoțiile, dar putem învăța să le înțelegem și să le analizăm. Ele fac parte din viața noastră și au un rol important. Problema apare când încercăm să le ignorăm sau să le controlăm prea mult.

Mara: Deci, ar trebui să învăț să mă împrietenesc cu emoțiile mele? Să le văd altfel, să le accept așa cum sunt???

Andreea: Exact, Mara. Relația ta cu emoțiile este responsabilitatea ta. Cu cât le înțelegi mai bine și le accepți, cu atât îți va fi mai ușor să ai relații armonioase cu tine însăți și cu cei din jur.

Mara: Are sens. O să încerc să fiu mai atentă la emoțiile mele și să învăț din ele.

Andreea: Este un început foarte bun. În timp, vei vedea că relația ta cu tine și cu cei din jur va deveni mult mai echilibrată și mai plină de armonie.

…și seara curge liniștită în continuare, ca o binecuvântare!

-Sau lumini ce nu se sting niciodată-

-Dianaaaa! Am primit un joc nou de la nașa mea! Yu-huuu!

Mira are 9 ani și este extrem de fericită. Țopăie de dimineață și așteaptă să o vadă pe Diana afară și să îi dea vestea bună: au un joc nou, ce bine!

-A! Îl am de mult…e plictisitor.

Uh! Mira a rămas împietrită. Toată bucuria ei s-a stins acum….

Mama Mirei a auzit discuția. I s-a strâns inima…Și ea a trăit câteva lucruri asemănătoare în copilărie… Ce e de făcut?

Vine o vreme. Ajungem la un prag

Vine o vreme în viața fiecărui copil când sclipirea interioară începe să strălucească mai puternic, iar spiritul se manifestă într-un mod atât de pur și autentic, încât este imposibil să nu observi această lumină.

În jurul vârstei de 8-9 ani, acești copii încearcă să înțeleagă lumea, să o exploreze cu entuziasm și curiozitate, iar noi, ca părinți și adulți, avem datoria de a le păstra flacăra interioară aprinsă. În palma fiecărui copil, să ne imaginăm că strălucește spiritul său. Este atât de important ca această flacără să fie îngrijită, protejată și încurajată să crească.

Adesea, în viață, întâlnim oameni care, poate fără să-și dea seama, pot stinge această flacără. O replică aruncată în grabă, o critică nemiloasă, un comentariu insensibil – toate acestea pot diminua vivacitatea și entuziasmul unui copil.

„Am scris o poezie!” – „Poate, dar nu are rimă…”

„Am făcut fursecuri!” – „Nu sunt bune, sunt sărate!”

„Am o fustă nouă!” – „Da, dar nu e de firmă!”

„Plec la mare, la Constanța!” – „Poate, dar eu am fost în Grecia!”

Aceste răspunsuri, deși aparent inofensive, pot avea un impact profund asupra sufletului unui copil.

Este crucial să ne învățăm copiii să recunoască aceste momente, să fie conștienți de cei care, în loc să-i susțină, încearcă să le stingă flacăra spiritului. Nu putem controla întotdeauna cum suntem tratați de ceilalți, dar putem alege cum răspundem la aceste provocări și cum ne înconjurăm de oameni care ne prețuiesc lumina interioară.

Să fim atenți!

Învățându-i pe copii să fie atenți la cei care le privesc flacăra cu admirație și respect, îi ajutăm să înțeleagă importanța de a se înconjura de oameni care le susțin spiritul. Vrem ca ei să fie alături de cei care spun: „Oau, ce lumină frumoasă! Vreau să o protejez, să o văd cum crește!” Prietenii adevărați sunt cei care îți oferă un spațiu sigur în care flacăra ta poate să strălucească, să crească și să inspire.

Totodată, este esențial să ne învățăm copiii nu doar să protejeze propria lor flacără, ci și să devină susținători ai spiritului altora. Să fie acei prieteni care, în loc să stingă lumina cuiva, o ajută să strălucească mai puternic. Prin acest gest, nu doar că își îmbogățesc propriul spirit, dar contribuie și la crearea unei lumi mai luminoase, în care fiecare flacără interioară este prețuită și protejată.

Adevărata putere a unui om, indiferent de vârstă, constă în capacitatea de a proteja și de a crește lumina, atât în sine, cât și în cei din jur. Aceasta este moștenirea pe care o putem lăsa copiilor noștri: o lume în care flăcările spiritului sunt respectate, protejate și lăsate să strălucească în toată splendoarea lor.

Da, da! Punem foarte multe în rucsac, pentru tabăra ce se apropie! Însă este foarte bine să știm că și taberele așază în rucsacul copiilor noștri, la întoarcere, o grămadă de lucruri bune cu care ei vin spre casă!

Vă mirați? O să vă spun ce veți despacheta în seara sosirii:

Puterea de a lucra în echipă! Este indiscutabil una dintre cele mai importante abilități pe care le pot învăța copiii. Pe tot parcursul vieții, copilul tău va trebui să învețe cum să se înțeleagă și să lucreze cu ceilalți chiar și atunci când sunt viziuni diferite sau opinii opuse. Tabăra de vară duce ,,munca în echipă” la un nivel cu totul nou!

Deciziile! Când sunt tineri, copiii nu au întotdeauna un cuvânt de spus în viețile lor. Adesea trebuie să urmeze cerințele părinților, membrilor familiilor și profesorilor. Să urmezi regulile este un lucru bun, dar la fel de bine este să știi să te descurci singur, să fii independent, să iei decizii pentru tine și pentru cei din grupul tău, dacă este cazul. Sunt mulți copii care mărturisesc că niciodată nu și-au imaginat că vor putea să fie lideri, că ceilalți îi vor asculta și le vor respecta ideile. Cei ce își asumă călătoria, pot descoperi că au un adevărat talent pentru leadership în tabăra de vară, chiar dacă nu s-au gândit niciodată la ei înșiși ca la niște lideri. Este întotdeauna incredibil să urmărești cum copiii timizi și nesiguri devin liderii grupului din cabană, echipelor sportive și comunității de prieteni.

Reziliența va fi și ea despachetată din bagaj! Orice loc nou, orice tranziție, va avea provocările sale. Copiii învață în tabăra de vară ce să facă când apar aceste momente dificile și cum să le gestioneze bine. Mama sau tata nu sunt în preajmă pentru a rezolva totul. Copiii trebuie să învețe cum să se descurce singuri sau cum să ceară ajutorul potrivit!

Ce ați mai găsit? Fair-play-ul? Așa este! Fair-play-ul nu se aplică doar în sport. Este arta de a învăța cum să joci corect, să urmezi regulile, să lupți pentru ceea ce este adevărat și să te manifești bine chiar și în fața înfrângerii. Cuprinde ideea de a fi corect și generos față de ceilalți.

Curajul a răsărit și el! Nu este niciodată ușor să încerci ceva nou, cum ar fi să pleci de acasă cu oameni noi, într-un mediu nou. Dar acesta este adesea cel mai bun loc de învățare pentru copii, pentru a realiza de ce sunt capabili. Au șansa să iasă din zona lor de confort și să încerce lucruri noi. Poate fi ceva simplu, de la mâncăruri noi la activități noi și la prieteni noi. Taberele își încurajează copiii să încerce noul și îi recompensează pentru eforturile lor.

Ce de lucruri s-au așezat în bagajul de întoarcere! Și ce bucurie să îți vezi fiul sau fiica altfel! Taberele vin cu daruri: înțelepciune, așezare, reziliență, toleranță, înțelegere, respect, atenție la nevoile proprii. Așa că să dăruim copiilor noștri o tolbă mare, la plecare! Sigur va veni plină! Vacanță minunată!

Ce să mai facem în zilele de vacanță, sub nuc sau sub umbrela colorată sau pe banca din parcul plin de copaci umbroși?

Eu spun că e foarte potrivit acum să dăruim copiilor noștri proverbe, zicale, snoave, expresii împământenite!

Toate acestea sunt bijuterii ale înțelepciunii populare, transmise din generație în generație, și joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Cunoașterea înțelesurilor lor oferă numeroase beneficii, atât din punct de vedere educațional, cât și social.

În primul rând, toate aceste îmbogățesc vocabularul copiilor. Ele sunt pline de cuvinte și expresii interesante care nu se găsesc întotdeauna în vorbirea de zi cu zi. Prin învățarea zicalelor, copiii își extind vocabularul și devin mai expresivi în comunicare. În al doilea rând, zicalele ajută la înțelegerea culturii și tradițiilor. Acestea reflectă înțelepciunea și valorile unei culturi, iar prin învățarea lor, copiii ajung să înțeleagă mai bine tradițiile și obiceiurile comunității lor, precum și importanța respectării acestora.

Cristian așteaptă cu nerăbdare să ajungă la mătușa lui. Trenul se mișcă ritmat și peisajul e încântător. Pe scaunul din față, două doamne deapănă amintiri. La un moment dat, o doamnă râde și spune tare:

-Ce să îți fac? Te-ai băgat ca musca în lapte! Recunoști?

-Recunosc, îi spune partenera de drum. Râd amândouă…

,,Cum să te bagi ca musca în lapte? Și ce poate să însemne asta? A-ha, tuși sigur va ști să explice totul!”

Și tușica chiar știe! Începe chiar în seara în care băiatul ajunge la ea să depene povești:

Într-un sat pitoresc, unde dealurile erau împodobite cu flori colorate și cerul era întotdeauna albastru, trăiau mulți oameni veseli și prietenoși. În acest sat, era o fermă mică dar bine îngrijită, unde trăia o văcuță pe nume Lăptița. Ea era renumită pentru laptele ei delicios și cremos pe care îl dăruia zilnic sătenilor.

Într-o zi frumoasă de vară, când soarele strălucea pe cer, Lăptița și prietenii ei de la fermă se pregăteau pentru Festivalul Laptelui. Acest festival era cel mai așteptat eveniment din sat, deoarece oamenii se adunau să sărbătorească și să guste toate bunătățile pregătite cu lapte: brânzeturi, smântână, unt proaspăt și multe altele.

Totul era aproape pregătit. Maria, fermiera care avea grijă de Lăptița, tocmai terminase de muls laptele proaspăt și îl așezase în boluri mari, strălucitoare, așezate pe mese lungi, acoperite cu fețe de masă brodate. În aer plutea un miros dulceag de lapte proaspăt și toată lumea aștepta nerăbdătoare să înceapă să guste.

Dar în acel moment, o muscă mică și ageră, pe nume Zbârnâilă, s-a trezit din somnul ei de dimineață. Era flămândă și căuta ceva delicios de mâncat. Zbârnâilă a zburat peste tot prin sat, iar mirosul dulce de lapte a atras-o ca un magnet. Așa că, fără să se gândească prea mult, a zburat direct spre Festival.

Odată ajunsă acolo, Zbârnâilă a văzut toate bolurile cu lapte și s-a gândit că ar fi o idee minunată să se așeze pe unul din ele și să guste puțin. Așa că s-a așezat, chiar în mijlocul bolului cel mai mare și mai plin cu lapte.

Când sătenii au văzut musca în laptele lor proaspăt, au început să murmure nemulțumiți:

„Uite-o pe muscă! A stricat tot laptele nostru curat!”

„Ce inoportun gest! Acum trebuie să aruncăm acest bol!”

Maria, fermiera, a venit repede și a văzut ce se întâmplase. A înțeles imediat că musca nu era de vină, dar prezența ei acolo era cu adevărat inoportună. A scos musca cu grijă și a dus bolul la spălat, pentru a se asigura că totul era din nou curat.

Zbârnâilă și-a dat seama că a greșit și s-a simțit foarte rușinată. A învățat că uneori, chiar și cele mai mici acțiuni pot avea consecințe mari și că trebuie să fie mai atentă data viitoare.

În cele din urmă, Festivalul a continuat și toată lumea s-a bucurat de bunătățile pregătite. Iar de atunci, când cineva din sat voia să explice cât de inoportun poate fi un lucru, spunea: „Este ca musca în lapte!”

Și astfel, Zbârnâilă a învățat o lecție valoroasă despre cum să fie mai atentă și mai respectuoasă față de ceilalți, iar sătenii au avut o poveste amuzantă de spus generațiilor viitoare.

-Ohhhhh…, tuși, să știi că și eu sunt Zbârnăilă uneori…voi fi mai atent!

-Mă bucur că ai înțeles totul și mă bucură hotărârea ta!

Mătușa și nepotul pun deja la cale zilele de vacanță! Cu bucurie!

Și ce mai faceți voi în vacanța asta? Cum ar fi dacă am dărui copiilor noștri proverbe, zicale, snoave, expresii pline de tâlc?

De ce?

Ele sunt bijuterii ale înțelepciunii populare, transmise din generație în generație, și joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Cunoașterea înțelesurilor lor oferă numeroase beneficii, atât din punct de vedere educațional, cât și social.

În primul rând, toate aceste îmbogățesc vocabularul copiilor. Ele sunt pline de cuvinte și expresii interesante care nu se găsesc întotdeauna în vorbirea de zi cu zi. Prin învățarea zicalelor, copiii își extind vocabularul și devin mai expresivi în comunicare. În al doilea rând, zicalele ajută la înțelegerea culturii și tradițiilor. Acestea reflectă înțelepciunea și valorile unei culturi, iar prin învățarea lor, copiii ajung să înțeleagă mai bine tradițiile și obiceiurile comunității lor, precum și importanța respectării acestora.

Important este și faptul că toate ,,zicerile” contribuie la dezvoltarea gândirii critice. Adesea, ele conțin învățături morale sau observații despre comportamentul uman. Încercând să le înțeleagă, copiii își dezvoltă capacitatea de a analiza și de a reflecta asupra situațiilor și comportamentelor din viața de zi cu zi. Se îmbunătățesc și abilitățile de comunicare ale copiilor, nu-i așa? Ele sunt instrumente excelente pentru a învăța cum să transmită mesaje complexe într-un mod simplu și ușor de ținut minte. Acest lucru îi ajută să devină comunicatori mai eficienți și mai încrezători. Nu în ultimul rând, se creează o legătură temeinică cu  trecutul, punți între generații.

ÎNTÂMPLARE

– Ce să mai zic, măi vecină?! S-a împopoțonat cu pene de păun și toată lumea și-a dat seama!

-Așa zic și eu!

Cum adică? Cum adică vecinul de la 3 s-a împopoțonat cu pene de păun? Anisia se tot mira în sinea ei. ,,Asta chiar nu o înțeleg! Păi s-o întreb pe bunica!”

-Aaaaaaa… Așa se zicea și pe vremea mea! (bunica râde cu ochii închiși la gânduri din tinerețe). Când cineva își asumă merite care nu sunt ale lui, când se laudă cu lucruri pe care nu le-a făcut, când spune că munca altuia e de fapt făcută de el, atunci lumea rostește clar: ,,se împăunează”, ,,se împopoțonează cu pene de păun!” Hai să îți spun o poveste…

POVESTE

Într-o pădure fermecată, plină de copaci înalți și flori colorate, trăiau multe animale care își petreceau zilele în armonie. Printre ele se afla și o vulpe pe nume ,,Pară de foc”, cunoscută pentru istețimea și frumusețea ei lăsată de la bunul Dumnezeu, pentru blana ei de culoarea focului.

Într-o zi, Pară de foc a aflat că în pădure urma să se organizeze un mare bal al animalelor. Toți locuitorii pădurii erau invitați, iar fiecare se pregătea să își pună cele mai frumoase haine și podoabe pentru sărbătoare. Vulpea voia să fie cea mai frumoasă și să atragă toate privirile, așa că a început să caute ceva cu adevărat special.

În timp ce se plimba pe lângă un pârâu, ea a zărit câteva pene colorate pe jos. Penele erau mari și strălucitoare, în nuanțe de albastru și verde, și aparțineau unui păun care și le pierduse în timpul unei întreceri cu alți păuni. Vulpea a fost fermecată de frumusețea lor și a decis să le adune.

,,Cât de frumoasă voi fi la bal cu aceste pene!” a exclamat. A petrecut ore în șir împodobindu-se cu penele de păun, sperând să fie cea mai admirată.

Când a sosit seara balului, Pară de foc s-a prezentat mândră în fața celorlalte animale, fluturându-și coada împodobită cu penele strălucitoare. Toți s-au uitat la ea cu uimire, dar nu cu admirație! Mai degrabă priveau cu surprindere și confuzie…..

Printre invitați se afla și păunul de la care proveneau penele. Când a văzut penele sale pe coada vulpii, s-a apropiat de ea și i-a spus: „Uuuu…., de ce porți penele mele? Fiecare dintre noi are propriul farmec și nu este nevoie luam ce au alții de preț pentru a străluci…..”

Vulpea, simțindu-se rușinată, a înțeles că încercarea ei de a se împopoțona cu penele de păun nu a fost o idee bună. A lăsat capul în jos… A înțeles că frumusețea adevărată vine din interior și că nu este nevoie să își însușească lucrurile altora pentru a fi apreciată.

A doua zi, ea a renunțat la penele de păun și a mers la bal doar cu blana ei naturală și strălucirea ei de foc. De data aceasta, animalele au fost încântate de simplitatea și autenticitatea ei. Vulpea a învățat o lecție importantă: să fie mereu ea însăși și să își aprecieze propriile calități; să se mândrească doar cu lucrurile ce îi stau ei în puteri!

De atunci, roșcovana a fost cunoscută nu doar pentru istețimea și frumusețea ei naturală, dar și pentru autenticitatea și încrederea în sine. Iar în pădure, zicala ,,s-a împopoțonat cu penele de păun” a rămas ca o amintire pentru toți: adevărata valoare vine din interior, din propriile puteri și nimeni nu trebuie să se ascundă sub măști împrumutate pentru a fi apreciat!

Anisia chicotește fericită în brațele bunicii: a învățat lucruri importante și vorbe tare înțelepte!

E iar vacanță și iar avem timp de povești și de desțeleniri, nu-i așa? E foarte potrivit acum să dăruim copiilor noștri proverbe, zicale, snoave, expresii împământenite! De ce?

Ele sunt bijuterii ale înțelepciunii populare, transmise din generație în generație, și joacă un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Cunoașterea înțelesurilor lor oferă numeroase beneficii, atât din punct de vedere educațional, cât și social.

În primul rând, toate aceste îmbogățesc vocabularul copiilor. Ele sunt pline de cuvinte și expresii interesante care nu se găsesc întotdeauna în vorbirea de zi cu zi. Prin învățarea zicalelor, copiii își extind vocabularul și devin mai expresivi în comunicare. În al doilea rând, zicalele ajută la înțelegerea culturii și tradițiilor. Acestea reflectă înțelepciunea și valorile unei culturi, iar prin învățarea lor, copiii ajung să înțeleagă mai bine tradițiile și obiceiurile comunității lor, precum și importanța respectării acestora.

Important este și faptul că toate ,,zicerile” contribuie la dezvoltarea gândirii critice. Adesea, ele conțin învățături morale sau observații despre comportamentul uman. Încercând să le înțeleagă, copiii își dezvoltă capacitatea de a analiza și de a reflecta asupra situațiilor și comportamentelor din viața de zi cu zi. Se îmbunătățesc și abilitățile de comunicare ale copiilor, nu-i așa? Ele sunt instrumente excelente pentru a învăța cum să transmită mesaje complexe într-un mod simplu și ușor de ținut minte. Acest lucru îi ajută să devină comunicatori mai eficienți și mai încrezători. Nu în ultimul rând, se creează o legătură temeinică cu  trecutul, punți între generații.

,,SE TERMINĂ ÎN COADĂ DE PEȘTE”

-…și s-a terminat așa, în coadă de pește!

-,,În coadă de pește?….cum adică?” Adriana auzise discuția de lângă ea dintre cele două doamne cochete și își muncea acum mintea să înțeleagă ce au avut de spus.

-Mama, mama, ce e cu coada de pește? Se poate termina ceva, așa, într-o coadă de pește???

Mama râse și se bucură că Adriana e curioasă.

-Desigur! Lucrurile se pot termina și ,,așa”. Însă hai să-ți spun o poveste despre expresia ,,se termină în coadă de pește”, ca să înțelegi mai bine!

A fost odată ca niciodată un mare poet pe nume Horațiu. El era un om foarte înțelept și avea o imaginație bogată. Într-o zi, Horațiu s-a gândit să scrie o poezie despre cum ar trebui să fie o operă de artă frumoasă și bine făcută.

El și-a imaginat că o operă de artă perfectă ar trebui să fie ca trupul armonios al unei femei. Cap, trunchi, brațe… și în loc de picioare, o coadă de pește!

Hmm, ar fi cam ciudat, nu-i așa? Așa că Horațiu a scris un vers foarte amuzant: „Desinit în piscem”, care înseamnă „se termină în coadă de pește”.

De atunci, oamenii au început să folosească această expresie pentru a descrie lucruri care încep foarte frumos, dar sfârșesc dezamăgitor. De exemplu, dacă cineva promite să facă ceva grozav, dar la sfârșit nu reușește să facă mare lucru, putem spune că promisiunea sa ,,se termină în coadă de pește”.

Așadar, când auzi pe cineva spunând că ceva ,,se termină în coadă de pește”, poți să-ți imaginezi un lucru frumos, dar cu o coadă care nu se potrivește deloc! E un mod jucăuș de a spune că începutul promite multe, dar finalul nu este la fel de impresionant.

Și uite așa, povestea noastră despre „se termină în coadă de pește” ajunge la final! Flip, flip! Sper că ți-a plăcut și ai înțeles ce înseamnă această expresie haioasă!

-Ha, ha! Am înțeles! Te rog, mami, mai știi și alte expresii amuzante???

Învățarea zicalelor și a înțelesurilor lor nu doar că îmbogățește mintea copiilor, ci le și modelează caracterul și comportamentul. Aceste expresii pline de înțelepciune sunt adevărate comori culturale, care merită să fie transmise și păstrate cu grijă de fiecare generație.

În era digitală, ,,sharenting-ul” a devenit o practică comună printre părinți. Termenul combină cuvintele ,,sharing” (împărtășire) și ,,parenting” (parentaj) și descrie tendința părinților de a posta (a plasa) frecvent pe rețelele sociale fotografii, videoclipuri și informații despre copiii lor. Deși împărtășirea momentelor prețioase din viața copiilor poate părea inofensivă și adesea este menită să păstreze amintiri și să fie împărtășită cu prietenii și familia, există numeroase aspecte de luat în considerare în ceea ce privește siguranța și confidențialitatea.

Să începem cu pericolele!

Sharenting-ul poate compromite confidențialitatea și securitatea datelor copiilor. Publicarea constantă a imaginilor și informațiilor despre aceștia poate expune copiii la riscuri de securitate. De exemplu, pozele și informațiile personale pot fi utilizate de persoane rău intenționate pentru furt de identitate sau alte scopuri lipsite de etică. În plus, tehnologiile avansate cresc riscul ca imaginile copiilor să fie utilizate în moduri nedorite.

Un alt aspect îngrijorător este crearea unei amprente digitale permanente. Copiii care apar frecvent pe rețelele sociale au deja o amprentă digitală semnificativă înainte de a putea înțelege sau controla acest lucru. Această amprentă digitală poate avea implicații asupra vieții lor viitoare, inclusiv asupra modului în care vor fi percepuți de colegi, profesori și viitorii angajatori. (Am aflat mai multe despre amprenta digitală de aici: https://www.tweeteraser.com/ro/resources/digital-footprints-how-to-reduce-your-social-media-trail/)

Impactul psihologic al sharenting-ului nu trebuie subestimat. Studiile sugerează că o expunere excesivă pe rețelele sociale poate avea efecte negative asupra dezvoltării identității și stimei de sine a copiilor. Copiii ar trebui să aibă dreptul de a decide ce aspecte ale vieții lor sunt publice și ce rămân private.

Există și beneficii!

Cu toate acestea, sharenting-ul are și beneficii semnificative. Rețelele sociale pot servi ca un album digital, unde părinții pot păstra și împărtăși momente prețioase din viața copiilor lor cu prietenii și familia. Acest lucru poate fi deosebit de valoros pentru familiile care trăiesc la distanță. În plus, părinții pot găsi sprijin și sfaturi valoroase prin intermediul comunităților online. Împărtășirea experiențelor poate crea un sentiment de solidaritate și ajutor reciproc între părinți​

Pentru a utiliza sharenting-ul în mod responsabil, părinții ar trebui să limiteze informațiile personale postate online. Este important să evite publicarea detaliilor specifice precum adresa, școala copilului sau alte informații care ar putea compromite siguranța acestuia. De asemenea, pe măsură ce copiii cresc, părinții ar trebui să le ceară permisiunea înainte de a posta imagini sau informații despre ei. Acest lucru îi ajută să înțeleagă conceptul de intimitate și le oferă un sentiment de control asupra prezenței lor online.

Utilizarea setărilor de confidențialitate ale rețelelor sociale pentru a limita cine poate vedea postările despre copii este, de asemenea, esențială. Optarea pentru partajarea cu un grup restrâns de prieteni și familie în loc de publicul larg poate ajuta la protejarea confidențialității copiilor. De asemenea, părinții ar trebui să fie conștienți de frecvența și cantitatea de postări despre copii și să găsească un echilibru între împărtășirea momentelor importante și protejarea intimității acestora.

Sharenting-ul poate fi un instrument valoros pentru părinți, dar vine cu responsabilitatea de a proteja confidențialitatea și siguranța copiilor. Este esențial să fim conștienți de riscurile implicate și să adoptăm practici responsabile pentru a ne asigura că utilizăm rețelele sociale într-un mod care respectă drepturile și bunăstarea copiilor noștri.

Articolul de fața a folosit informații din: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10218097/, https://www.dw.com/ro/fotografiile-copiilor-pe-internet-un-pericol-subestimat/a-65369200, https://www.salvaticopiii.ro/Afla-mai-multe/Noutati/Siguranta-pe-internet-cine-si-cum-se-poate-folosi.

-Vino, vino, Spot!

Victor îl are pe Spot și Spot îl are pe Victor. Sunt nedespărțiți. Spot e un brac german și are un an. Victor e fericit și are 12 ani. Se joacă împreună și cresc împreună. Victor este mult mai sigur pe el în ultima vreme. Este responsabil și cald și împăciuitor. Să fie totul legat de apariția lui Spot în viața lui?

Animalele de companie joacă un rol extraordinar de important în viața copiilor noștri. V-ați gândit vreodată cât de mult poate influența prezența unui cățel sau a unei pisici dezvoltarea emoțională a unui copil? Prin îngrijirea unui animal de companie, copiii învață să fie mai empatici și mai sensibili la nevoile celor din jur. Este cu adevărat uimitor să observi cum un mic prieten cu blană îi poate învăța pe cei mici responsabilitatea, organizarea și grija față de alții.

Și ce poate fi mai frumos decât un copil care râde în hohote în timp ce aleargă prin parc alături de cățelul său? Activitatea fizică pe care o presupune plimbarea câinilor sau joaca cu pisicile îi menține pe copii activi și sănătoși. Mai mult decât atât, știința ne spune că expunerea timpurie la animale de companie poate întări sistemul imunitar al copiilor și poate reduce riscul de alergii.

-Mira, am ajuns acasă! Mira miaună cu încântare. Ioana a sosit și vor sta amândouă de vorbă. Ioana o respectă pe Mira cea delicată, iar Mira se simte tare bine când Ioana povestește în timp ce ea se întinde relaxată. Ioana nu se mai simte deloc singură de când Mira face parte din viața ei.

Cum poate un simplu animal să schimbe dinamica socială a unui copil? Animalele de companie pot deveni liantul care ajută copiii să se apropie mai ușor de alți copii, facilitând astfel interacțiunile sociale și formarea de noi prietenii. În momentele de stres sau anxietate, animalele oferă un sprijin emoțional necondiționat, fiind mereu acolo pentru a oferi confort și afecțiune.

Coco, perușul, este adorat de Ileana. Coco a ajutat-o pe Ileana să treacă peste plecarea bunicii. Ileana a plâns cu el și i-a spus dorurile ei. Coco își pune capul cu penaj verde pe fața Ilenei, iar lucrurile par mai ușoare.

Nu e minunat să vezi curiozitatea unui copil crescând pe măsură ce își întreabă părinții despre cum să își îngrijească animalul de companie? Această curiozitate duce la o stimulare intelectuală constantă, copiii dorindu-și să afle cât mai multe și să învețe lucruri noi. Îngrijirea unui animal de companie poate chiar să îmbunătățească abilitățile de comunicare ale celor mici, atât verbal, cât și non-verbal.

Broscuța țestoasă a lui Gabriel vine în palma lui imediat ce acesta se așează la birou. Gabriel a învățat multe despre Matilda. Știe cum să o hrănească și știe exact când să îi dăruiască Soare. Gabriel a devenit AS la zoologie. Profesorul îl laudă, colegii îl privesc cu admirație. Și asta de când Matilda îi e tovarăș bun!

Când un copil reușește să îngrijească un animal de companie, să-l hrănească, să-l plimbe și să-i ofere afecțiune, aceasta poate avea un impact profund asupra stimei de sine. Copilul se simte mândru de realizările sale și învață să aibă încredere în propriile abilități.

Părinții au un rol crucial în această ecuație. Alegerea animalului potrivit este esențială, iar copiii trebuie învățați cum să interacționeze în siguranță cu prietenii lor blănoși pentru a preveni accidentele.

Animalele de companie pot transforma viețile copiilor noștri în moduri incredibile, oferindu-le nu doar prietenie și iubire, ci și lecții valoroase de viață. A avea un animal de companie nu înseamnă doar să ai un tovarăș de joacă, ci și să oferi și să primești afecțiune, să înveți despre responsabilitate și să crești într-un mediu plin de iubire și căldură. Este o experiență neprețuită, care lasă amprente adânci și frumoase în inimile și sufletele copiilor noștri!

Amintirile din copilărie vin pe scara din borangic, aducând cu ele o dulce nostalgie ce te învăluie și te poartă în lumea cea fără de griji. Mai știi? Lumea aceea… plină de inocență și bucurie pură, unde fiecare zi era o aventură, iar fericirea plutea la tot pasul.

Închizi ochii și poți fi din nou copil, alergând prin curtea bunicilor, sub soarele cald al verii, simțind iarba moale sub picioare și vântul ușor care îți mângâie obrajii. Sunt păsări mii în văzduh, iar trilul lor te miră și te face curios. Zumzet în iarbă, lumină mică pe inserat…

Amintirile olfactive sunt cele mai puternice. Mirosul cireșelor coapte, dulceața lor ce ți se topea în gură, și parfumul tartei cu căpșuni, proaspăt scoasă din cuptor, îți aduc un zâmbet pe buze și o tresărire de bucurie în suflet. Aroma îmbietoare a pâinii de casă, coaptă cu dragoste de bunica, și mireasma florilor de tei din fața casei sunt momente pe care nu le poți uita.

Fericirea din castronul cu cireșe și din tava tartei cu căpșuni nu era doar despre gust, ci și despre momentele petrecute împreună cu cei ei toți, dragii tăi. Era despre râsul tău și al verilor tăi, despre poveștile spuse de bunicul sub nucul bogat și despre serile lungi de vară când întreaga familie se aduna sub vița de vie, povestind și glumind împreună.

Dragostea tuturor în jurul tău era palpabilă, te simțeai protejat și iubit, într-o bulă de siguranță și armonie.

Aceste amintiri sunt comoara ta de neprețuit, un sanctuar la care poți să te întorci ori de câte ori viața devine ceva mai grea. Ele îți oferă alinare și te ajută să te reconectezi cu acea parte a ta care nu va îmbătrâni niciodată.

,,De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea…sunt din copilăria mea ca dintr-o țară….” Antoine de Saint Exupery

În amintirile din copilărie găsești bucuria trecutului idilic și puterea de a merge mai departe, cu inima plină de recunoștință pentru acele clipe magice trăite alături de cei dragi.

La mulți ani, copii mici și mari! La mulți ani!

Într-o lume în care rolul de părinte este în continuă evoluție, pare esențial să navigăm cu înțelepciune și să găsim acel echilibru delicat între stimularea copiilor noștri și impunerea de limite clare. Pentru că este nevoie de limite clare, așa este?

Cum reușim să facem acest lucru?

Puțină introspecție și câteva întrebări la obiect parcă ar fi bine venite:

Cât de mult poate gestiona copilul nostru? Această întrebare ar putea părea dificilă, dar răspunsul este surprinzător de simplu: atât cât îi oferim oportunitatea să încerce!

Ne așteptam la un răspuns atât de simplu?

Proces gradual: pas după pas

Asimilarea sarcinilor și responsabilităților este un proces gradual, asemănător cu învățarea unui instrument muzical. Copiii noștri trebuie să exerseze pentru a deveni pricepuți în abordarea diverselor provocări pe care viața le aduce în calea lor.

În cât timp învață să cânte la flaut? Dar la pian? Dar la violoncel?

Poate se vor descurca rapid la fluieratul din frunză, însă le va lua ceva timp până când vor interpreta perfect o Sonată pentru vioară de Beethoven.

Bun. Suntem de acord cu asta. Mergem puțin mai departe.

Cum îi putem ajuta să gestioneze mai mult? Ei bine, secretul constă în a le oferi sarcini adecvate vârstei și nivelului lor de dezvoltare.

Sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare

Le putem oferi sarcini casnice zilnice, încorporând responsabilitatea în activitățile curente. Ei vor învăța astfel nu doar să facă față provocărilor, ci și să aprecieze realitățile vieții într-un mod natural.

În loc să îi lăsăm pe copii să se uite la televizor în timp ce facem treburi prin casă, de ce să nu îi implicăm în acele activități?

Le oferim un bilet în culisele spectacolului vieții, unde ei devin protagoniști activi în procesul educațional (ce bine sună acest lucru!)

Odată ce copiii noștri se angajează în diverse sarcini și activități, ei nu doar îndeplinesc o simplă sarcină casnică, ci acumulează experiențe neprețuite care îi vor însoți pe tot parcursul vieții.

Vor ști cum se face!

Dar cum ne asigurăm că așezăm limitele clare și totuși că îi încurajăm pe copiii noștri să își dezvolte independența și responsabilitatea?

Este important să stabilim limite clare și să le explicăm consecințele nerespectării acestora. Fără limite, copiii ar putea deveni vulnerabili în fața pericolelor și provocărilor pe care viața le așează pe potecă.

Deci, cum putem stabili aceste limite și cum le putem comunica copiilor noștri într-un mod eficient? Putem privi această abordare ca pe o hartă a găsirii unei comori, în care valorile noastre sunt reperele care îi ghidează pe copii către un traseu sigur și constructiv.

Dar cum știm când să stabilim aceste limite și cum să le impunem copiilor noștri fără a fi percepuți ca fiind prea duri sau restrictivi? Este important să găsim un echilibru între încurajarea explorării și impunerea unor reguli clare și consecvente. Prin stabilirea limitelor, le oferim copiilor noștri un cadru sigur în care să crească și să se dezvolte, încurajându-i să își asume responsabilități și să își dezvolte disciplina și maturitatea.

În final, educarea copiilor noștri nu este doar despre transmiterea de cunoștințe și abilități practice, ci și despre cultivarea unui caracter puternic și a unei atitudini pozitive față de viață. Găsirea echilibrului în educație este o călătorie continuă, o călătorie ce musai necesită răbdare, înțelegere și comunicare deschisă.

Suntem gata de drum?

Maria își aștepta fiica. Smaranda urma să intre pe ușă din minut în minut. Maria de abia aștepta să afle amănunte despre cum a decurs prezentarea la geografie. Fiica ei muncise mult la proiect și simțea mama că va fi o seară cu discuții despre proces susținut și reușită!

Și totuși… surpriză! Smaranda a intrat pe ușă, a trântit ghiozdanul și a rostit printre dinți:

-Nu, să nu mă întrebi nimic! Nu mi-a ieșit nimic! O prostie! O prostie!

,,Heeei! -a țipat gândul Mariei- ce este cu comportamentul acesta și cu tonul acesta??? Nu uita cu cine vorbești! Vino-ți în fire! Ai un comportament deranjant, total nepotrivit”!… A țipat doar gândul, cuvintele nu au ajuns pe buzele mamei.

Și ce bine că a fost așa!

Oare cum este în papucii fiilor și fiicelor noastre?

Cum o fi fost azi în papucii Smarandei? Ce s-o fi petrecut în clasă? Și cât de dificil a fost să se descurce cu situațiile delicate?

,,Puțină răbdare să am, își spuse mama și voi putea tempera lucrurile. Ce bine ar fi să ne putem conecta…”

Conectarea dintre părinte și copil este esențială pentru o relație sănătoasă și armonioasă. În momentele dificile, câteva cuvinte cheie pot face diferența în întărirea legăturii și în așezarea unei comunicări deschise și sincere. Un astfel de dialog empatic și receptiv poate fi un pilon solid pentru creșterea copilului într-un mediu în care se simte înțeles și acceptat.

Ce cuvinte ar fi de spus?

Părintele spune: ,,Te cred”.

Aceste două simple cuvinte pot avea o putere imensă în relația cu copilul. Atunci când un părinte spune ,,Te cred”, transmite încredere și sprijin, arătând că este acolo pentru copil în orice situație. Înțelegerea și validarea sentimentelor copilului sunt esențiale pentru construirea unei conexiuni puternice. Încearcă și tu!

Părintele spune: ,,Spune-mi mai multe despre asta”.

Această invitație la dialog deschis încurajează copilul să își exprime gândurile și sentimentele într-un mediu sigur și acceptant. Ascultarea activă și interesul sincer al părintelui demonstrează că este dispus să înțeleagă perspectiva copilului și să îl sprijine în rezolvarea problemelor.

Părintele spune: ,,Sunt foarte fericit că ai decis să împărtășești asta cu mine”.

Cuvintele reflectă bucuria și onoarea părintelui că este considerat un confident adevărat de către copil. Acest sentiment de încredere și deschidere întărește legătura dintre ei și îi ajută să își împărtășească grijile și bucuriile într-un mod autentic și sincer.

Conectarea dintre părinte și copil este o bază fundamentală pentru o creștere armonioasă și sănătoasă. Prin cultivarea unei relații bazate pe încredere, respect și comunicare deschisă, noi, părinții, putem oferi copilului un cadru sigur și stabil în care să se dezvolte și să înflorească.

Dialogul empatic și receptiv nu doar că întărește legătura dintre noi, ci oferă și copilului încrederea și sprijinul necesar pentru a face față provocărilor vieții și pentru a deveni un individ echilibrat și încrezător în sine.

-Smaranda, sunt aici. Spune-mi mai multe despre ce s-a petrecut azi!

-O, mama, nu a fost ușor deloc!

-Te cred! Te ascult!

Într-o bună zi obișnuită, în care dimineața prevestea lumină și stare de bine, în aeronava cu zbor către o destinația ce se dorea încântătoare, pasagerii aflați la bord au putut vedea deodată aglomerare de nori negri. Aerul devenise apăsător, o tensiune plutea peste tot, iar vocea îngrijorată a pilotului se auzea prin difuzoarele cabinei: „Oh, ce greu este azi… nici nu știu dacă sunt în stare să traversez zona asta… Oh, dacă aș fi și eu un pilot foarte bun, perfect, care să facă față oricărei situații… ar fi foarte bine!”

Ce ai simți dacă ai auzi cuvintele acestea?

Hmmm…

Imaginează-ți acum ce simte copilul tău instalat în avionul condus de tine, părintele lui…

E incertitudine peste tot, tensiune, rumoare și teamă

Un gând se ițește atunci în mintea pilotului pătruns de dubii: ce simt oare copiii mei în această situație? Ei chiar credeau de dimineață că aici, în cabina pilotului, se află un erou, un model de putere și control. Aici este părintele lor- o figură plină de autoritate, siguranță și încredere.

Părintele-un exemplu

Și atunci, în acel moment, pilotul realiză cât de important este să fie un exemplu puternic pentru copiii săi. Nu, nu doar în clipele de calm și claritate, ci și în mijlocul furtunilor vieții. Pentru că viața nu este întotdeauna senină; uneori, cerul se întunecă, iar fulgerele și tunetele amenință să tulbure liniștea.

Cu această revelație, pilotul-părinte își recăpătă încrederea. Și, deși nu putea controla vremea, și trăirile copiilor lui, și amărăciunile și tantrumurile și răbufnirile, realizează clar că putea controla propria sa reacție.

Astfel, cu determinare și hotărâre, părintele a condus avionul prin furtuna cu același calm și siguranță ca și în zilele senine.

Calmul înainte de toate

Totul s-a calmat, avionul a ieșit din zona turbulentă, iar cerul a devenit din nou senin. Vocea pilotului se aude din nou prin difuzoare, dar de data aceasta cu un ton de încredere și siguranță.

În acel moment, înțelegând că are o mare responsabilitate, ca model pentru copiii săi, pilotul a știut că fiecare furtună depășită aduce cu sine o lecție învățată și o putere sporită pentru viitoarele provocări.

Este foarte important să ne amintim mereu următoarele lucruri: să fii un părinte calm în fața anxietății copiilor tăi este crucial pentru buna lor dezvoltare emoțională. Prin menținerea unei prezențe liniștitoare și stabile, le oferi un model de reglare a emoțiilor în situații dificile. Copiii își pot regla anxietatea mai eficient atunci când se simt în siguranță și sprijiniți de părinți calmi și înțelegători. O astfel de abordare le întărește încrederea în sine și abilitatea de a face față provocărilor vieții. Prin urmare, fiind un părinte calm, oferi nu doar confort imediat, ci și instrumente esențiale pentru viața lor de tineri și adulți.

-Dragii mei, vă vorbește acum pilotul vostru: se anunță cer senin și soare. Dacă totuși vom descoperi pe drum turbulențe, să știți că aici, în cabină, este un pilot experimentat care vă va duce cu bine la destinație! Să pornim la drum!

-Oare se simte bine fiica mea?

-Oare fiul meu este în regulă?

Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?

Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm emoțiile ca părinți, deoarece ele pot fi contagioase.

Starea de frică, starea de calm

Da, da, emoțiile sunt contagioase!

Frica poate fi transmisă și poate afecta starea de bine a copiilor noștri, așa că trebuie să fim atenți la ceea ce exprimăm în fața lor.

Pe de altă parte, calmul și relaxarea pot fi stări la fel de contagioase și pot contribui la crearea unei atmosfere pozitive în jurul nostru.

Este esențial să ne calmăm rapid și să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor în loc să ne lăsăm pradă panicii. Pentru asta ne trebuie însă exercițiu și ar fi important să începem chiar de azi această abordare.

Răbdare și înțelegere

Este crucial să abordăm fricile copiilor cu răbdare și înțelegere, evitând ridiculizarea sau minimalizarea acestora. În loc să îi presăm să înfrunte frica, este mai constructiv să îi sprijinim în construirea încrederii și în gestionarea treptată a situațiilor stresante. De multe ori, copiii depășesc fricile pe măsură ce cresc și își dezvoltă abilitățile de adaptare. Este important să le arătăm că le luăm temerile în serios, chiar dacă nouă nu ni se par înfricoșătoare. De exemplu, în loc să minimalizăm spunând „Nu e nimic de speriat!”, putem exprima empatie și să spunem „Am observat că te-a speriat acea situație”, ,,Uh, chiar poate fi înfricoșător…”. După ce copilul se calmează, putem deschide dialogul și putem discuta deschis despre ce s-a întâmplat.

Gestionarea fricilor necesită timp și răbdare și este important să apreciem fiecare pas mic pe care copilul îl face în acest proces. Majoritatea fricilor sunt normale și fac parte din dezvoltarea copilăriei. Cu toate acestea, dacă un copil este constant înspăimântat sau fricile îi afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi și capacitatea de a se bucura de experiențele sale, este posibil să fie nevoie de ajutor pentru a gestiona aceste emoții și temeri.

Un limbaj adaptat vârstei

În comunicarea cu copiii noștri, trebuie să folosim un limbaj pe înțelesul lor, evitând sintagme abstracte sau lipsite de semnificație pentru ei. Ei au nevoie să înțeleagă lucrurile în contextul lor personal, cu exemple din viața de zi cu zi și cu sprijinul nostru în înțelegerea și gestionarea emoțiilor lor.

Validăm emoții întâi și întâi

Un aspect important este recunoașterea și validarea emoțiilor copiilor noștri. Ei trebuie să știe că este normal să simtă frustrare, dezamăgire sau teamă în situații dificile. A fi alături de ei și a le arăta înțelegere poate fi un suport de neprețuit în perioadele cu suișuri și coborâșuri.

În plus, este util să numim emoțiile pe care le observăm la copiii noștri și să le oferim spațiu să le exprime și să le gestioneze. Acest lucru îi ajută să înțeleagă mai bine propriile lor trăiri și să le facă față într-un mod sănătos. Și, pe deasupra, îi alfabetizăm emoțional, desigur!

Acum este momentul să fim împreună cu copiii noștri și să le oferim sprijinul și încurajarea de care au nevoie. Timpul petrecut împreună este prețios și poate contribui la întărirea relațiilor noastre și la creșterea încrederii și rezilienței în fiii și fiicele noastre.

-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!

Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!

A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă… Și m-a întrebat dacă aleargă mult în aer liber, face sport, zburdă….

Și…mi-am dat seama că…nu prea! Stă mult la birou, și apoi pe tabletă….

Hmmmm…..

Mama Marinei este puțin îngrijorată și a hotărât să urmeze sfaturile doamnei învățătoare.

Ce legătură are atenția cu o musculatură bună în copilărie?

Sună ciudat, nu-i așa? Ce legătură are musculatura tonifiată cu atenția?

Bucuroasă că ești intrigat!

Iată:

Deficiențe în stabilitatea mușchilor

Când copiii nu au o rezistență bună a mușchilor spatelui, au dificultăți să stea într-o poziție pentru perioade îndelungate de timp. Are sens, nu?

Nevoia de concentrare

Copiii cu mușchi neantrenați trebuie să acorde atât de multă atenție menținerii unei poziții verticale funcționale încât nu le mai rămâne prea multă concentrare pentru sarcinile academice și alte sarcini ale vieții de zi cu zi.

Frustrare și agitație

Pentru că lucrează atât de mult pentru a menține o postură bună, copiii devin adesea frustrați și agitați când li se prezintă sarcini și activități aparent simple. Pur și simplu nu au rezistența necesară să facă ambele lucruri! Sunt deja obosiți, așa este?

Dificultăți în coordonarea motorie fina

Când copiii nu au o bună stabilitate, se luptă adesea cu sarcini care necesită coordonare fină a mișcărilor, cum ar fi scrierea de mână, lucrul cu materiale didactice pentru matematică, geografie, abilități practice. Deoarece aceste activități sunt extrem de provocatoare pentru copiii cu slăbiciune musculară, ei pierd ușor interesul și atenția, își grăbesc munca sau renunță înainte de a încerca măcar.

Impactul posturii asupra atenției vizuale

Mușchii neantrenați înseamnă o postură defectuoasă, iar o postură defectuoasă face dificilă atenția vizuală în sarcini. Când un copil este înclinat, se încovoaie sau se culcă pe biroul său, pe banca sa, este mai puțin probabil să se uite la cadrul didactic care stă în fața clasei, la hartă, la panou și s-ar putea să aibă dificultăți în menținerea atenției vizuale spre hârtie, caiet sau proiectul de pe birou, de pe bancă.

Evitarea activităților fizice intense

Copiii cu musculatură neantrenată evită adesea activitățile de mișcare ale întregului corp (să urce, să sară, să se cațăre, să participe la sporturile de echipă) pentru că sunt pur și simplu prea provocatoare pentru ei. Prin urmare, acești copii sunt mai puțin susceptibili să primească stimularea senzorială de care au nevoie din activitățile de mișcare care îi pot ajuta să-și regleze atenția.

Da!

Sunt multe motive pentru care un copil nu își poate focusa atenția pentru timpul cuvenit!

Dar cum ar fi dacă am începe cercetarea și de aici?

Este fiul tău, fiica ta în echilibru motor? Se mișcă suficient, are o postură corectă? Se antrenează? Se bucură de orele de joacă?

Este timpul ca tu, părintele, să observi! Să ajuți, să susții!

Exact asta a făcut și mama Marinei! Și bine a făcut!