• Ediția de anul acesta va aduce pe scena din Sibiu nume importante precum: Andrei Ioniță, Florin Estefan, Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, Marin Cazacu si Violoncellissimo, Rafael Butaru și Athenaeum Chamber Orchestra
• Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii
• Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit

Sibiu, 3 iulie 2024 – Asociația Elite Art anunță organizarea celei de-a XIV-a ediții a festivalului „Classics for Pleasure”, desfășurată în perioada 17 – 21 iulie 2024. Ediția de anul acesta, intitulată „Unity in Harmony”, celebrează muzica clasică și unitatea prin armonie, aducând împreună artiști de renume internațional și pasionați de muzică din întreaga țară, pentru a împărtăși frumusețea și profunzimea muzicii clasice, într-un cadru cu o bogată istorie culturală.

Festivalul va debuta cu un concert extraordinar, „Healing Harmonies”, susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-l ca solist pe Andrei Ioniță, unul dintre cei mai titrați violonceliști din lume. Evenimentul, desfășurat în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, include compoziții din muzica clasică și este adresat medicilor din Sibiu și împrejurimi, ca recunoaștere a muncii și dedicării lor.

A doua zi a festivalului, „EcoHarmony”, este destinată copiilor, și cuprinde un atelier și un concert de percuție la Muzeul Astra. Evenimentul le va oferi copiilor ocazia de a descoperi instrumentele de percuție și de a le confecționa din materiale reciclabile. La final, se va organiza un spectacol dinamic și interactiv, susținut de copii, alături de mentorul atelierului, percuționista Mia Popescu.

Pe 19 iulie, festivalul continuă cu concertul „Harmony Fusion”, susținut de Marin Cazacu și ansamblul de cameră Violoncellissimo. Programul artistic va cuprinde piese din epoca clasică a muzicii, cât și interpretări moderne de rock, pop și heavy metal.

„Harmony in Grace” va avea loc pe 20 iulie și va fi susținut de Athenaeum Chamber Orchestra, condusă de Rafael Butaru, concertmaestrul Filarmonicii George Enescu din București. Concertul va oferi un repertoriu variat, reflectând conceptul muzicii clasice ca forță unificatoare în societatea civilă.

Festivalul se va încheia pe 21 iulie cu „Proms of Delight – Unity in Harmony”, un format conceput de Elite Art în 2003. Baritonul Florin Estefan și tenorul Eusebiu Huțan, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, bandoneonistul invitat Gabriele Corsaro și pianistul Ovidiu Lup, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, vor evoca atmosfera caldă și emoționantă a serilor italiene. „Vivo per lei”, „Caruso” și „Parla più piano” sunt doar câteva dintre piesele celebre ale clasicilor italieni, pe care artiștii le vor interpreta cu o expresivitate deosebită.

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” este organizat de Asociația Elite Art și este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii.

Sponsori: Terapia – o companie SUN PHARMA, MHS Truck & Bus Group, La Fântâna, Colegiul Medicilor, Viva Credit, Clic Market, Turbomecanica, Bittnet Systems.

Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul ASTRA, Filarmonica „George Enescu”, Fundația „Medicină și Muzică”.

Parteneri: en-Life Art, Casa Weidner, Konak Turkish Restaurant, Pepiniera Sibiu, Florăria Gift Art, Domeniile Alexandrion Rhein 1892.

Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, TVS Media Group, TVSat Go, Centrul Cultural Ion Besoiu, Eveniment Sibiu, TVR Cluj, Radio România Muzical, România Pozitivă, Modernism, The Woman, Societatea Muzicală, Sibiu Independent, Radio Clasic FM, Matricea Românească, EnLife Medical.

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.

Despre Terapia – o companie SUN PHARMA

Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România. Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

Despre MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group este distribuitorul vehiculelor comerciale MAN în România, având o experiență de peste 15 ani și peste 350 de angajați. Aceasta dispune de o rețea de nouă ateliere proprii și cinci parteneri de service, care se întinde la nivel național. MHS Truck & Bus Group oferă o gamă largă de servicii, precum: vânzările de vehicule comerciale grele și ușoare MAN, servicii after-sales, vânzări de piese de schimb și accesorii originale, servicii de finanțare. Compania face parte din grupul MHS Holding, care operează în România, Austria și Germania și are afaceri în principal în industria automotive.

Despre La Fântâna

La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Sud-Estul Europei și al doilea cel mai mare furnizor din Europa Centrală și de Est. Grupul este lider de piață în România și Serbia în soluții pentru furnizarea apei în sistem de îmbuteliere (bottled watercooler) și purificator (POU).

Grupul, condus de către Cristian Amza, a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă la facilitățile de îmbuteliere, până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea către portofoliul de clienți.

De șapte ani Speranța Neda este doamna din mijlocul copiilor. În toate jocurile, în perioada copilăriei sale, era „doamna învățătoare”, iar planurile de la acea vreme coincid cu planurile din prezent. Escapada sa academică nu a fost tocmai liniară, studiind Filologia și Dreptul, dar sufletul a  condus-o spre plăcerea cea dintâi.

Croșetează frumos pe inimile elevilor săi. Poartă în mâini un stilou, dar înainte de a scrie în catalogul școlar cu el, notează în sufletul copiilor valori și convingeri bine închegate, cm să fie și cum să nu fie aceștia în viață. Învățătoarea Speranța face tot ce este normal, frumos și util pentru a-i aduce pe copii mai aproape de cărți, scris, școală în fond.

Să o cunoaștem!

Doamna învățătoare, ce semnificație are pentru sufletul dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o?

În primul rând vă mulțumesc pentru acest interviu, ce mod frumos aveți de a onora profesioniștii care se străduiesc să facă sau să lase Bine, din țara noastră!

Ca să vă răspund la întrebare, meseria pe care o fac acum îmbină nevoia sufletului meu cu ceea ce mintea își dorea să lucreze. Sunt învățătoare iar acest lucru se vede și cred eu, mai ales, se simte – în interacțiunea cu toți copiii, atât cu elevii mei, cât și cu cei pe care de fapt, nu îi cunosc. Ceea ce fac mă împlinește ca profesionist dar și ca om, îmi iubesc meseria și pe micii actori care, în fiecare zi, joacă diferite roluri, care mai de care mai interesante.

Coincid planurile când erați mică cu cele din prezent?

Aș spune că da! De mică, în toate jocurile, eu eram “doamna învățătoare”. Alegerea de a face Filologia și apoi Dreptul au fost niște alegeri legate de oportunitățile materiale pe care le aduceau cu ele, dar la un moment dat, acum șapte ani, am decis să risc și să mă îndrept către ceea ce sufletul meu visa dintotdeauna – Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Și de atunci, mă simt împlinită sufletește!

Fiecare om are o poveste, iar a dumneavoastră este scrisă și de copiii pe care îi aveți la clase. De cât timp povestea vieții se scrie alături de ei și cu ei?

Predau de șapte ani, din septembrie 2017.

Cum îi vedeți prin ochii dumneavoastră blânzi pe elevii de anul acesta?

Am o clasă extraordinară, le-o spun și lor, zi de zi, dar le-am spus-o și părinților și tuturor celor cu care am intrat în contact, în diferite contexte de învățare faină pentru cei 16 elevi ai mei din clasa I. Sunt niște copii fantastici, cu adevărat, dornici de învățare, atenți, cuminți – da, cuminți!! Niște copii care au făcut progrese incredibile! Sunt foarte, foarte mândră de ei, toți!!

Sunteți învățătoare, un rol în societate pe care l-ai cuprins în viață pentru că l-ați vrut sau v-ați lăsat inspirată de vreun membru din familia dumneavoastră?

Chiar acum vreo două luni a venit către mine conștientizarea gândului că nu sunt primul dascăl din familie – străbunicul meu, Ioan Constantin Beldie, a fost timp de doi ani învățător suplinitor la școala din Jorăști și profesor de Teologie exegetică și sistematică la Seminarul Teologic „Sf. Andrei” din Galați. El a fost și directorul Seminarului „Sf. Andrei” și s-a implicat în găsirea de fonduri pentru construirea unei noi aripi a internatului seminarului. În organizarea activităților din cadrul seminarului s-a dovedit a fi un bun manager, cum spunem noi, azi, reușind din economiile făcute să litografieze partituri pentru corul școlii și să ofere premii în bani elevilor cu cele mai bune predici, pentru a-i ajuta să-și plătească taxele școlare. A fost un om incredibil și o personalitate despre care nu se vorbește atât cât ar trebui.

Cum e Speranța- omul de la catedră și cum e Speranța-omul de acasă? Cine vă așteaptă acasă după orele de la școală?

Ce întrebare frumoasă! Sunt un om extrem de implicat când e vorba de meseria mea, nu îmi place mediocritatea și mă străduiesc mereu să fac lucrurile bine! Acasă… sunt cam la fel – fermă, organizată și cu reguli, dar încerc să aduc mereu în viața celor trei copii ai mei experiențe frumoase, inedite, facem călătorii atât cât ne permite timpul. Le reamintesc permanent copiilor mei că putem fi fericiți cu puțin și că Bine și Frumos e oriunde întoarcem privirea. Ca să fim mulțumiți, fericiți, nu avem nevoie de mulți bani.

Apropo de școală, nu e școala perfectă, cred cu tărie, dar vă lăsați amprenta. Ce îi lipsește unității în care predați?

Este o școală în care s-au făcut renovări, o școală foarte curată, din care nu lipsește esențialul. Însă, de câțiva ani de zile conducerea și cadrele didactice, ne străduim să convingem primăria că avem nevoie de spațiu suplimentar. S-a renunțat la laboratoare, la sala de sport care a devenit sală de clasă. Sunt foarte aglomerați și avem nevoie de o anexă care să mai preia din clase. De câțiva ani s-au făcut multe cereri pentru un loc de joacă, dar încă folosim părculețul vechi de peste 9 ani pe care l-am primit și așa, second-hand, refuzat de o altă școală pentru care era considerat vechi, peste care au lăsat urme multe ierni și veri, și mulți copii.

Ce îi lipsește sistemului educațional din România?

Offf, un subiect atât de complex! E greu să răspunzi la o asemenea întrebare în câteva fraze. Sistemului educațional din România îi lipsește o structură unitară – am tot schimbat miniștri și reforme, fiecare a venit cu câte o idee dar ori nu au avut fond, ori nu au avut timp să prindă formă sănătoasă. Încă se merge pe aruncatul pisicii moarte în curtea cadrului didactic, care este cel mai mic ca putere și ca luare a deciziilor. Sistemului educațional îi lipsesc legi și sancțiuni clare, care să separe profesioniștii implicați de cei pentru care “timpul trece-leafa merge”. Este nevoie de oameni bine pregătiți, atât din punct de vedere pedagogic, cât și didactic, dar este nevoie și de o cunoaștere reală a psihologiei fiecărei vârste și nu în cele din urmă, cei care ajung să predea trebuie să fie oameni cu un caracter deosebit, pentru care partea autodidactică să fie activă mereu – noi, profesorii, învățăm permanent, nu ne oprim din învățat niciodată, nici după 30 sau 40 de ani de lucru la catedră. Și sistemului educațional din România îi mai trebuie legi care să acopere partea socială, care să aibă în vedere rata abandonului școlar – nu degeaba suntem pe locul I din Europa și este un loc pe care nu și-l dorește nimeni! Există organizații care luptă pentru diminuarea diferențelor sociale dintre copii, fiindcă se știe bine că există o legătură de cauzalitate directă între veniturile mici ale unei familii și rata crescută a abandonului școlar pentru copiii din acea familie. Dar aceste organizații nu pot acoperi tot. Dintre ele merită menționate Teach for Romania și asociația Totul este posibil, care au făcut lucruri extraordinare pentru copiii din școlile defavorizate.

Ce proiecte ticluiți cu elevii dumneavoastră? Vă găsim în mijlocul lor, dar sunt convinsă că nu stați fără să nu implementați inițiative care să-i valorifice pe aceștia. Povestiți-mi, vă rog, despre ce faceți frumos împreună?

Am făcut multe activități interesante cu elevii mei, variate, au fost expuși în acest an la contexte de învățare deosebite și au participat la activități din care au avut posibilitatea de a observa profesioniști fericiți cu ceea ce fac și locuri de muncă unde se simt împliniți.

Am fost cu ei, cu implicarea celor de la Teach for Romania, la HUB-ul Regina Maria unde i-am colidat pe oamenii faini de acolo, au participat la spectacol de magie, i-am dus pe cei care nu reușiseră să iasă niciodată din București într-o excursie la care au contribuit pro-bono câțiva oameni minunați, am făcut un schelet uman în mărime naturală, au participat la ore de coaching și de dezvoltare personală cu Lucia Cobzaru, la clasă ne-au fost aduse două biblioteci, care apoi au fost umplute de cărți de către cei de la Google (tot prin sprijinul Teach for Romania) activitate în care copiii au fost implicați direct. Am primit de asemenea, de la Asociația Totul este posibil, o întreagă bibliotecă cu peste 150 de cărți și cadouri de Paște, de ziua Copilului și pentru serbarea de sfârșit de an. A fost un an plin pentru elevii mei și trebuie să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile toate surprizele frumoase, inclusiv cumpărarea unor auxiliare pentru care prieteni din Teach au donat, ca acestor copii să nu le lipsească nimic.

Cum e clasa pe care o aveți ca și grup, cunoștințe, aptitudini de învățare?

Este o clasă unită, omogenă, copii foarte buni și buni, dar pe care îi unește o dorință de învățare deosebită, și nu o spun doar așa fiindcă sunt elevii mei. Chiar este o clasă deosebită, cu copii aparte!

De ce au nevoie, în general, elevii de la un cadru didactic?

În primul rând de dragostea față de ei, de bucuria de a fi între ei, copiii simt și oferă înapoi înzecit! Au nevoie de un om care să îi înțeleagă, să le fie sprijin, un om pentru care ei sunt importanți. Și desigur, de un profesionist care să știe cum și ce să predea.

Care sunt valorile pe care doriți să le insuflați elevilor și să meargă cu ele în viață?

Să dea importanță școlii! Să iubească să învețe, să își depășească propriile bariere, să vrea să fie buni, indiferent de meseria pe care o vor alege. Să nu se mulțumească cu mediocritatea și să nu uite să facă bine în viață, dacă vor avea posibilitatea.

Pe ce considerente se bazează relația dumneavoastră cu ei?

Suntem un trib frumos, unit, ne înțelegem bine și ne simțim bine împreună. Am participat la multe activități frumoase împreună, care ne-au legat definitiv. Suntem ca o familie, unde principiile morale precum respectul reciproc și aprecierea sunt importante. Anul acesta am simțit din plin că sunt valoroasă pentru acești copii, iar ei pentru mine au fost o parte frumoasă din viața mea de zi cu zi.

Învață-ți școala să recicleze și fii ambasador ASAP! Acesta e mesajul pe care ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, îl transmite elevilor din întreaga țară, de clasele a X-a și a XI-a, pentru a se înscrie începând de astăzi și până pe 31 iulie 2024, ca mesageri ai faptelor verzi, ai colectării separate și ai reciclării. Înscrierea se face prin completarea acestui formular.

Ce înseamnă să fii ambasador ASAP?

Pentru a deveni ambasadori ASAP, elevii au de îndeplinit 3 cerințe obligatorii: școala lor să fie deja parte din programul ASAP, să fie elevi în clasa a X-a sau a XI-a în anul școlar 2024-2025, și să nu fi fost anterior ambasadori în program.

Ce vor face elevii mai concret? Cel mai important, vor avea de îndeplinit, pe parcursul anului școlar, diverse misiuni care au ca obiective atât educația, cât și distracția; vor fi purtătorii de cuvânt ASAP în școala și în orașul lor, intermediind astfel și relația dintre echipa ASAP și colegii sau profesorii lor. Și, ca cerință creativă, vor face materiale foto și video pentru canalele de social media ale programului.

Dacă unii dintre elevi nu sunt convinși să se înscrie încă, Mihaela Tutunaru, coordonatorul programului ASAP, vine cu câteva lămuriri și explică beneficiile de care vor avea parte ambasadorii selectați: „Ar fi câteva mențiuni importante care sper că-i vor entuziasma pe elevi și îi vor face să aplice. A fi ambasador ASAP înseamnă mai mult decât că vor învăța despre sustenabilitate și leadership. Vor face parte din comunitatea de ambasadori ASAP din întreaga țară și vor avea sprijin pentru propriile lor proiecte legate de mediu. Ba mai mult, vor primi o adeverință de voluntariat și o scrisoare de recomandare pentru implicarea lor în program, dar și un kit de merch pe care toți adolescenții îl adoră, pentru că e chiar foarte cool! Sper că v-am convins și așteptăm cu multă bucurie să ne cunoaștem!”.

Propuneri de succesori – o nouă misiune în acest an

În plus față de anii trecuți, elevii care vor fi selectați ca ambasadori ASAP în anul școlar 2024-2025 vor avea o misiune extra, așa cum Mihaela Tutunaru precizează: „Ne dorim ca elevii ambasadori să ne ajute în acest an cu propuneri de succesori – ce coleg/ă a lor poate fi potrivit/ă pentru acest rol, în următoarea generație de ambasadori?”.

În anul școlar 2023-2024, 25 de elevi ambasadori din 12 orașe au fost purtătorii de cuvânt ASAP în școlile lor și mesageri ai responsabilității sociale. De la acești tineri vin câteva sfaturi pentru noii ambasadori, dar și lecții care pot fi de folos în mandatele ulterioare. Dacă Ștefan Curpan, elev al C.N. „Iulia Hașdeu” din București, îi îndeamnă să fie curioși pentru a face experiența cât mai amuzantă și interactivă, eleva Ana Paulet de la C. T. „Miron Costin” din Roman le spune să nu ezite să întrebe atunci când au neclarități, chiar dacă întâmpină dificultăți în acest rol.

Ce ar face diferit ca ambasadori ASAP, dacă ar avea din nou ocazia? Korodi Ferenc, elev la C.N. „Áprily Lajos” din Brașov, spune: „Aș ține workshopuri cu mai multe clase și, dacă aș fi mai informat, aș ține ore de educație despre plastic și efectele utilizării lui”, în timp ce Alesia Clui, elevă la C.N. „Andrei Mureșanu” din Bistrița, subliniază: „Mi-ar plăcea să implic și mai mulți prieteni și colegi în activitățile ASAP, să colaborez mai bine cu ceilalți ambasadori pentru a reuși să atragem un număr semnificativ de tineri în „cursa reciclării”, pentru că sunt convinsă că există speranță în rândul nostru în ceea ce privește viitorul și mediul înconjurător”.

Acești ambasadori au avut de îndeplinit 5 misiuni pe parcursul anului școlar 2023-2024: jocul „Adevăr sau Reciclare”, ASAP Yourself, prin care au transformat articole vestimentare vechi, ASAP Debate, prin care au argumentat pro și contra, alături de colegi, pe o temă aleasă de organizatori, ASAP Mituri despre Reciclare și CINEMASAP, misiune prin care au vizionat și discutat ulterior subiectele a 7 scurtmetraje pe teme de mediu.

Misiunile pentru generația 2024-2025 vor fi comunicate pe paginile de social media ale programului,  Facebook, Instagram și TikTok, în anul școlar următor.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile și pe site-ul oficial ASAP România.

În 2023 a luat viață Magic&Ludic Festival, un concept care capătă amploare, dedicat copiilor. S-a născut din dorința de a aduce bucurie în rândul lor. Vara aceasta, în luna august, se scrie cea de a III-a ediție, în interiorul acesteia ticluindu-se surprize pentru toți festivalierii.

Magic&Ludic este un festival creionat tangențial meseriei pe care a îmbrățișat-o fondatoarea Ema Tănase, fiind la bază profesor educator. Dacă prima ediție outdoor s-a desfășurat pe durata unei singure zile, anul acesta, festivalul va ține două zile de weekend, sâmbătă și duminică, mai exact pe 24 și 25 august 2024.

Magic&Ludic Festival, dedicat părinților și copiilor, revine în capitala Moldovei și anunță distracție și zâmbete la Iași. Se pregătesc o gamă largă de activități creative pentru iubitorii de festivaluri. Va fi un cadru unde generațiile se conectează și se distrează împreună.

Unde? În Grădina Palas și Amfiteatrul Palas

Când? Sâmbără și duminică, 24 și 25 august

La ce ce oră? Începând cu ora 10.00 până la ora 21.00.

Magic&Ludic Festival a promis că va deveni tradiție, astfel că unul dintre invitați este artistul Costin Teodorescu, cunoscut sub numele de Teo Magic, care susține show-uri de magie în rândul copiilor. Prezent și la prima ediție, evenimentul vine cu un format pentru cei care doresc să se distreze cu prietenii, dar și pentru cei care vor să petreacă clipe în familie.

Copiii cu vârsta între 2 și 10 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la două spectacole susținute de trupa Golden Party, ce vine tocmai din cealaltă parte a țării, din Cluj Napoca. Aceasta va pune în scenă „Soriceii bucătari”, respectiv de echipa Marionnette Show din Iași ce o vor aduce în fața copiilor pe Mica Sirenă.

Un alt moment este menit să îi animeze prin dans, muzică, coregrafie și jocuri ritmate atât pe copii, cât și pe părinți. Trupa Marili se oprește la Iași cu un spectacol aniversar, împlinind 10 ani de la înființarea trupei, „Aventuri în Dodorandia”. De-a lungul anilor, cei mici și-au pus întrebare “Unde este Dodorandia, țara din care vin personajele Trupei Marili? Așa s-a creat un spectacol- răspuns pentru cei mici. Vino să descoperi Dodorandia, o lume fermecată, din care îți poți lua super puteri.

De asemenea, va fi o zonă organizată pentru fun, una pregătită pentru atelierele de robotică, limbi străine, muzică, dans, pictură, tobogane, perete cățărător și una pentru food și răcoritoare.

În completarea activităților din program se pregătesc surprize dulci oferite de parteneri, tombole și giveaway-uri. Biletele pentru spectacole vor fi achiziționate online, iar zona unde vor fi amplasate atelierele de creație nu va fi închisă. Anumite ateliere vor fi și cu plată din partea expozanților.

„Suntem deja la ediția a III-a și nu pot să port decât încântare în suflet. Am îndrăznit cu un an în urmă să mă gândesc la un proiect care mă caracterizează, unde energia și creativitatea mea pot fi fructificate. Acest concept mi se potrivește mai mult decât perfect. Este inima mea toată așezată în el și nu pot decât să exclam din nou că am cea mai jucăușă și distractivă meserie, iar zilele mele sunt pigmentate în culorile curcubeului. Mi-a venit rândul să-i răsplătesc pe copii după explozia de cuvinte pline de iubire ce vin din partea lor de mai bine de 16 ani. Pe lângă tainele cititului, scrisului, numerelor, aleg să împart și momente de distracție și atunci când nu dai de mine, ticluiesc împreună cu partenerii mei fantastici idei tot pentru cei mici” declară organizatoarea Ema Tănase.

Date de contact

0747605878-Ema Tănase

0744425727-Andrei Enea

0743789763-Andrei Jipa

Elza Fejer este bucată din sistemul de învățământ românesc de mai bine de 25 de ani. Unii ar spune că e o viață de om. Eu aș spune că atunci când e vorba de pasiune, nici nu mai numeri anii, ci doar te dedici fără limită. Este lumină pe drumul cunoașterii și al explorării copiilor. Este o minune printre alte multe minuni care ghidează și dirijează din iubire pentru meseria aleasă.

Predă în localitatea brașoveană Budila, drept urmare escapada sa profesională a fost una liniară, dar nu și când vorbim despre perfecționările continue pe care le-a făcut de-a lungul anilor de învățământ. Desfășoară proiectul “Magazinul Clasei” prin care rezolvă una dintre problemele din educație, absenteismul școlar. Dar pentru mai multe detalii, îi dăm cuvântul!

A fi învățătoare înseamnă…?

A fi învățătoare înseamnă să fii lumină pe drumul cunoașterii. Dar, cum drumul este unul întortocheat, anevoios adeseori, “lumina” e nevoită să acopere foarte multe zone. În aceste situații, învățătoarea devine mamă, soră, prietenă sau colegă, iar uneori „îmbracă” uniforma ofițerului de poliție, a asistentului medical, roba avocatului sau halatul femeii de serviciu. O învățătoare se adaptează la nevoile colectivului de elevi, la nevoile fiecărui elev în parte.

De cât timp ați îmbrățișat această nobilă meserie?

Sunt cadru didactic de mai bine de 26 de ani.

Cum sună escapada dvs. profesională? A fost una liniară?

Escapada mea profesională poate fi privită din două unghiuri diferite. Dacă o privesc din punctul de vedere al continuității, da, a fost liniară. Am început în 1997 la Budila. În prezent sunt tot aici și nu mă văd  în altă parte. Dacă, însă, privesc treptele pe care am fost nevoită să le urc, nu a fost una liniară. Am început ca profesor suplinitor necalificat, umblând cu fișa roz (cei care au trecut prin asta, știu!) și așteptând la cozi interminabile pe holurile ISJ-ului. Am continuat prin trecerea de la gimnaziu la primar și calificarea la o vârstă și situație nu tocmai obișnuită acestei activități. Eram deja soție și mamă, cu a doua sarcină în progres în ultimul an de facultate, iar titularizarea, în 2008 , am obținut-o fiind deja în CIC.

Cine v-a insuflat dragostea pentru carte, pentru societate și pentru copii?

Sunt foarte multe persoane în spatele acestui drum. În primul rând părinții.  Tatăl meu a fost un împătimit al cititului și s-a asigurat să nu-mi lipsească din bibliotecă  cărțile din bibliografia obligatorie. Rareori primeam păpuși sau jucării. Cadoul cel mai de preț a fost cartea. Mama nu mă verifica la lecții, dar întotdeauna îmi atrăgea atenția la regulile de ortografie și punctuație. Bazele le-am pus acasă.

Dar învățătoarea din clasa a IV-a și profesorii din liceu mi-au fost model în carieră. O tânără dedicată, libertină dar fermă în reguli, cu un har deosebit și niște munți ai iubirii de oameni și Dumnezeu, profeți ai voluntariatului și dăruirii și zei ai modestiei mi-au deschis poarta cunoașterii, arătându-mi calea.

Dacă mă luați de mână și facem o incursiune în copilărie, vă găseam la joacă în rolul pe care îl aveți acum, cel de dascăl?

Sincer, nu-mi amintesc de niciun exemplu concret în care “predam”, dar poate știu prietenii din copilărie mai bine. Știu doar că am fost foarte creativă în a-mi confecționa jucării, mă ascundeam de treburile gospodărești ca să citesc sau făceam “troc” cu sora mea mai mare. Eu rezolvam temele, ea se ocupa de treburile casei. Mai știu că deseori recitam sau cântam la evenimentele familiei sau a comunității.

Preotul, cadrul didactic, doctorul sunt pilonii într-o comunitate. Mai sunt respectate aceste meserii în ziua de azi?

Ar fi o plăcere să pot răspunde cu Da. Și totuși-Nu. Societatea noastră tinde să alunece pe o pantă a aroganței în care “descurcăreții”, ca să nu spun “șmecherii”, cad mereu în picioare luându-i în derâdere pe cei care muncesc pe brânci să obțină rezultate.

Acolo unde părinții oferă o educație sănătoasă (având și ei din ce oferi) mai avem o șansă, dar unde șmecheria e boală de familie șansele se reduc considerabil și doar o minune îi face pe oameni să aprecieze educația oferită de școală, biserică sau medicină.

Unde sunt sincope în sistemul educațional? Vă întreb pentru că sunteți bucată din el și ticluiți multe proiecte ca să reduceți din lacunele pe care le are, pe care le-ați simțit. 

Inechitatea reprezintă una dintre sincope, cred eu. Și nu doar în rândul elevilor, dar și a cadrelor didactice. Încă avem un sistem de evaluare în care nu se ia în considerare nivelul individual de dezvoltare al elevului. Nu se poate evalua nivelul de cunoștințe al unui elev căruia nu i se satisfac nevoile de bază, care ajunge greu la școală, fără motivație și susținere cu cel al unui elev care primește zilnic mâncare de calitate, îmbrăcăminte sau o poveste la culcare. În ceea ce privește evaluarea cadrelor, consider că nu numărul de olimpici sau volumul dosarului de perfecționare contează, ci nivelul schimbării produse în viața elevilor. Aici trebuie să vă povestesc o întâmplare din viața personală, care mi-a întărit convingerea că sunt unde trebuie să fiu.

La întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului priveam cu admirație colegii mei ajunși directori, funcționari publici sau profesori în ciclul liceal. Unul dintre profesorii mei m-a întrebat ce fac în viața profesională, iar eu i-am răspuns, cu sfială, că sunt învățătoare,  la țară, în satul în care m-am mutat după căsătorie, că predau în limba română la copii de etnie romă, care n-au nici drag de școală. Am observat sprâncenele dragului meu domn profesor ridicându-se și m-a întrebat, oarecum indignat dacă mi-e cumva rușine că fac asta. Nu a așteptat să-i răspund. Mi-a spus să nu îndrăznesc să mă rușinez, cu copii buni oricine poate lucra, cu copii speciali-doar cadrele speciale, iar dacă am deja atât de mulți ani experiență, înseamnă că sunt specială. M-a prins de umeri și mi-a recomandat să fiu mândră de mine, pentru că el este mândru de mine!

Despre asta vorbeam- greu mai găsești oameni de genul profesorilor de altă dată, care să te încurajeze, să-ți dea aripi.

Asta ne lipsește. Foarte multe cadre văd în clasă doar “obiectul muncii”, nu și rostul acestuia. Cu părere de rău, dar trebuie să spun asta.

Să revin la subiect.

O altă „notă joasă” o reprezintă atitudinea părinților care trimit copiii la școală (de multe ori fără cei 6-7 ani de acasă), și au așteptări uriașe, uitând că un copil petrece 4-8 ore în mediul școlar- iar restul, până la 24 din zi în mediul familial. Școala nu oferă minte, doar îi învață pe elevi cum să-și folosească mintea  și cu greu se pot reduce lacunele acumulate în timp.

Care credeți că sunt cele mai mari provocări în învățământul românesc?

Una dintre cele mai mari provocări este cadrul legislativ, respectiv incertitudinea cauzată de schimbările frecvente.

Avem programă stufoasă, iar timp valoros foarte puțin.

Deși spunem că educația este gratuită, suntem limitați în alegerea materialelor, nu avem toate materialele de care am avea nevoie, iar procentul activităților formale este încă mult prea mare. Activități precum cele recreative, excursii, tabere sunt încă inaccesibile copiilor dintr-o anumită categorie socială. Șansa copiilor din medii defavorizate constă în gradul de implicare a  ONG-urilor și a cadrelor didactice de la clasă.

Predați în Budila, una dintre cel mai sărace localități din Brașov. Care este reala situație în această comunitate?

Într-adevăr, Budila este una din cele mai sărace comunități rurale din județ. Majoritatea elevilor noștri provin din familii numeroase, cu părinți asistați social, fără loc de muncă și, de multe ori, analfabeţi funcționali. Elevii noștri vin adesea fără pachețel la școală, cu haine purtate și de frați, iar pe timp de ploaie sau zăpadă, suntem anunțați, că rămân acasă pentru că nu au încălțăminte adecvată. De-a lungul anilor s-a confirmat că unii elevi sunt sezonieri- părinții , obișnuind să culeagă fructe de pădure sau plante medicinale ori își luau copiii cu dumnealor ori îi lăsau pe cei mici în grija celor mari. Astfel, aceștia rămâneau zile în șir departe de școală.

Bineînțeles, sunt încercări în remedierea acestei situații. ONG-urile interesate sau administrația locală au ajutat în schimbarea situației, dar numărul familiilor nevoiașe este invers proporțională cu rezultatele.

Cum vedeți comunitatea prin ochii dumneavoastră?

Fiind o persoană optimistă, eu cred în șansa reușitei, dar trebuie să fiu și realistă. Avem nevoie de foarte multă implicare și de educație pe termen lung. Mă refer la faptul că trebuie să-i educăm pe copii, dar provocarea cea mai mare o reprezintă educația părinților . Avem și foarte mulți părinți (chiar minori) fără educație. Trebuie să ținem elevii în mediul școlar cât mai mult timp, iar părinților să le arătăm exemple concrete de reușită.

Dar portretul clasei dvs. cum ar suna în câteva rânduri?

Am o clasă pregătitoare foarte specială, din mai multe puncte de vedere: copii reprezentanți a trei naționalități, copii cu și fără grădiniță, din familii numeroase sau copil unic, de la 6 la 9 ani, cu părinți implicați, superprotectori sau delăsători, fără să știe dacă a plecat sau nu copilul la școală.

Am copii care au o igienă personală fără cusur sau alții, care nu se spală cu zile, copii cu vocabular bogat sau,dimpotrivă, sărăcăcios. Nivelul dezvoltării emoționale nu este  înalt, copiilor le lipsește iubirea sau încurajarea adultului, nu au curaj să-și exprime sentimentele.

De unde ideea inițiativei „Magazinul Clasei”?

Ideea mi-a fost sădită de Caty Roos, un om deosebit din fruntea Asociației Eltera, cu care colaboram de ceva vreme. Ea a îndrăznit să viseze cu ochii deschiși, iar eu am hotărât s-o urmez.

De-a lungul anilor am avut multe incercări de a-i motiva pe elevii din clasa mea. Aveam generații de copii cărora le-a fost de ajuns să merg la clasă și să-mi țin ora, să pregătim serbări și câteva activități “interesante”, dar au fost și generații cu copii problemă, repetenți, fără interes pentru educație cu care mă simțeam ca pe un câmp de bătălie-ba lipseau, ba plecau în timpul programului, ba veneau fără cele necesare. Obișnuiam să aduc de acasă lucruri de la băieții mei-creioane, creioane colorate, jucării, mai târziu și haine sau încălțăminte,să nu lipsească.

Dar degeaba, uneori! Dacă primeau fără efort depus, nu apreciau.

Șansa: RESPONSABILIZAREA. Asta am văzut în ideea lui Caty. Și chiar funcționează.

Cum se desfășoară acest proiect și cum îi stimulați pe copii?

Copiii vin la școală, primesc puncte, își “cumpără” ce au nevoie, nu vin, nu își pot cumpăra. Pentru fiecare zi de școală în care este prezent, elevul primește 1 punct. Cinci zile-cinci puncte. O lună de școală-20-25 de puncte(in funcție de lună). Dar, dacă pierde o zi(indiferent de motiv) pierde punctele pe toată săptămâna.

La sfârșitul lunii se deschide magazinul și se cheltuiesc punctele.

Avem cinci categorii de produse pe care le punem la dispoziția elevilor: produse de igienă, îmbrăcăminte,  încălțăminte,  rechizite și jucării. Cu punctele acumulate  elevii își pot achiziționa produsele de care au nevoie.

La început, Asociația Eltera ne furniza toate materialele de care aveam nevoie, aveam 10 clase participante si foarte puțini copii atingeau maximul de puncte. Acum avem 15 clase, peste 300 de copii, din care 25 la sută cu punctaj maxim.

Așadar, nevoile sunt mult mai mari, dar, Slavă Domnului, s-a lărgit și cercul susținătorilor noștri. Ni s-au aliat organizații și persoane fizice din județ, ba chiar din toată țara. Spre exemplu de la Negrești Oaș, până la Craiova sau Galați, prin Câmpina, București,  Deva sau Brașov. Mai nou avem susținători și dincolo de granițele țării.

Magazinul Clasei este mai mult decât un troc prezență-produse.

Este responsabilizare- avem copii care plâng dimineața acasă, dacă părintele, dintr-un motiv sau altul, nu vrea să- l aducă la școală.

Este educație civică- se repetă comportamentele adecvate înt-un magazin, salutul, expresii specifice, respectarea rândului.

Este educație financiară-cheltui cât am, drămui banii, învăț să cumpăr în funcție de nevoi sau plăceri.

Este distracție – cumpărături cu prietenii, vânătoare de oferte haioase, muzică, premii

Este echipă- vânzători(cadre)- cumpărători(elevi)

Este COMUNITATE-facem BINE comunității întregi prin responsabilizare, dăruire, implicare, acoperirea unor nevoi.

A avut roade? Dați-ne câteva exemple, vă rugăm!

Magazinul Clasei a împlinit 2 ani în ianuarie. S-a mărit considerabil numărul elevilor care vin zilnic la școală.

Aveam o clasă în care media era 5-7 copii. Acolo am reușit să mărim numărul la 11, 13 chiar. E clasa etalon în această temă-la alte clase rezultatele sunt mai puțin spectaculoase dar constante, ceea ce este foarte bine. Cu cât mai mulți copii prezenți zilnic la școală, cu atât mai multe șanse spre un viitor mai bun pentru comunitate.

Doamna învățătoare, câți copii au abandonat Școala Gimnazială Budila? Care sunt motivele pe care le aduc în față?

De-a lungul anilor, procentul elevilor care au abandonat școala a depășit media pe țară. Numeric, nu aș putea să vă spun.

Motivele le regăsim la o întrebare anterioară: ,sărăcia, lipsa posibilităților materiale invocate de părinți, dar și lipsa educației în rândul părinților, care nu-și susțin copiii în eforturile acestora de a frecventa școala.

Credeți că încă elevii n-au înțeles că educația este arma cu care înving și reușesc în viață?

Cu părere de rău trebuie să recunosc că societatea îi ajută să creadă asta. Până când modelele lor în viață sunt acele persoane publice, prezente pe social media, care nu promovează educația ci “scheme” de succes și aruncă cu banii- tind să cred că nu vor înțelege că Singura șansă este Educația.

23 mai 2024.  Arhitecta Vera Marin, inițiatoare a proiectului de educație De-a Arhitectura, și avocata Monica Boța-Moisin, specializată în proprietate intelectuală și expresii culturale tradiționale, sunt noile câștigătoare din România ale prestigioasei burse Ashoka Fellowship, numele lor fiind anunțate în cadrul evenimentului special organizat în hub-ul POINT din București. Ele se alătură astfel celorlalți opt Ashoka Fellows din România și comunității de peste 3.800 de antreprenori sociali din peste 94 de țări, pe care Ashoka îi sprijină pe viață.

Cele două inovatoare sociale vor primi o bursă personalizată timp de trei ani, care le va permite să se dedice integral dezvoltării soluțiilor lor. Totodată, Fellowship-ul Ashoka le va include în cea mai importantă rețea internațională de susținere pentru creșterea și scalarea impactului social. Astfel, ele vor putea colabora cu alți inovatori din rețea și vor avea acces la oportunități de dezvoltare adresate specific comunității de Ashoka Fellows, ce includ instrumente de finanțare, cunoștințe, inspirație, parteneri și consultanți pro bono.

Vera Marin și Monica Moisin au fost declarate câștigătoare după un laborios proces de selecție, care a avut ca principal criteriu modul în care activitatea lor a adus transformări majore în puterea comunităților de a crea o societate centrată pe umanitate, mai incluzivă și emancipată. Selecția a fost realizată după 5 criterii: idee, abordare antreprenorială, impact social, creativitate și integritate și a presupus implicarea a numeroase echipe și paneluri locale și globale, experți, parteneri și voluntari.

„Suntem mândri de Vera și Monica, două inovatoare sociale care au reușit să inspire, să mobilizeze și să transforme comunități întregi și suntem nerăbdători să vedem impactul pe care îl vor avea în următorii ani cu sprijinul consistent de care beneficiază un Ashoka Fellow. Este o realizare că am ajuns la 10 Ashoka Fellows din România în numai 7 ani de prezență în țară și ne bucurăm să vedem că obiectivele noastre ambițioase s-au transformat în realitate. Procesul de selecție (venture) prin care trece fiecare Ashoka Fellow este provocator și îndelungat, dar asigură un rezultat atât de valoros pentru societate, iar acum ne putem mândri cu o comunitate robustă de Ashoka Fellows, care inspiră alți changemakers să se implice în soluții pentru o lume mai bună”, declară Mihaela Vasiloi, Ashoka Fellows Scouter, Ashoka România.

Vera Marin, arhitectă urbanistă și lector universitar, a fondat și conduce programul De-a Arhitectura, format dintr-o comunitate de profesioniști dedicați și profesori care predau noțiuni de arhitectură copiilor, încercând totodată să le explice importanța participării civice, empatiei și sustenabilității. De la înființare, în 2013, programul a influențat pozitiv peste 30.000 de elevi din România, colaborând cu peste 1150 de profesori și 1000 de arhitecți voluntari. Modelul inovator de parteneriat între profesori și arhitecți schimbă paradigma tradițională de predare, încurajând profesioniștii din mediul construit să își investească experiența și cunoștințele valoroase în educarea comunității.

„Sunt foarte bucuroasă de această recunoaștere care confirmă nu doar impactul, ci și importanța mecanismelor prin care școlile pot avea programe mai bine corelate cu tendințe recente atât de importante, precum orientarea către educația pentru dezvoltare sustenabilă (SDE – Sustainable Development Education) sau rolul artei și al culturii în educație (pentru care UNESCO a stabilit un cadru global în luna februarie a acestui an). Educația în ce privește mediul construit, o prioritate în toate activitățile pe care le desfășurăm la De-a Arhitectura, le îmbină în mod organic și asigură o abordare integrată care, desi apare în legislația pentru educație din România, este dificil de pus în practică”, a spus Vera Marin, Ashoka Fellow.

Monica Boța-Moisin este un lider în domeniul protejării cunoștințelor și expresiilor culturale tradiționale, printr-o abordare nouă, numită proprietate culturală intelectuală (CIP). Într-o lume în care tradițiile și meșteșugurile sunt adesea neglijate și exploatate, Monica a dezvoltat și pus în aplicare o metodologie inovatoare ce activează sub umbrela Cultural Intellectual Property Rights Initiative® (CIPRI), concepută pe regula celor 3C: Consimțământ, Credit, Compensație. Aceasta permite comunităților să-și protejeze și valorifice patrimoniul cultural în mod corect, stabilind colaborări durabile și etice cu industriile creative. Având un impact remarcabil în contextul global al discuțiilor despre sustenabilitate, inițiativa ei asigură că meșteșugarii și custozii de cunoștințe tradiționale sunt recunoscuți și recompensați adecvat, influențând astfel viitorul proprietății culturale intelectuale prin respect și echitate.

„Îmi doresc să conștientizăm forța imensă pe care o reprezintă comunitățile noastre locale și valoarea pe care o are moștenirea noastră culturală, practicile transmise din generație în generație, ritualurile specifice locului și expresiile comuniunii om-natură. Pentru asta avem nevoie să ne vindecăm și să ne reconstruim comunitățile în jurul ideii de reciprocitate, interdependență, grijă și (re)înțelegerea faptului că suntem o familie. Pentru că împreună suntem un creator de schimbare, iar schimbarea este profundă și durabilă atunci când conlucrăm pentru a elimina inechitatea sistemică și avem acces la instrumentele necesare pentru a ne autoreprezenta”, spune Monica Boța-Moisin, Ashoka Fellow.

Din 2017, de când Ashoka este prezentă în România, alți 8 antreprenori sociali români au devenit Ashoka Fellows: Paul Radu, Dorica Dan, Florin Stoican, Elena Calistru, Ioana Bauer, Carmen Gheorghe, Iarina Taban și Eugen Vaida. Schimbările produse de ei sunt remarcabile, iar mai multe detalii despre activitatea lor pot fi consultate aici.  În medie, un Ashoka Fellow are un impact asupra a 200.000 de persoane. 93% din Ashoka Fellows influențează politici publice și în 90% din cazuri, ideile lor sunt replicate de grupuri independente.

Fondată pe principiul că „oricine poate fi un agent al schimbării” (Everyone a changemaker), Ashoka este pe locul 2 în topul ONG-urilor de impact din întreaga lume, conform topului Forbes. CEO-ul Ashoka, Bill Drayton, este fondatorul global al domeniului antreprenoriatului social, creditat pentru popularizarea termenului de „antreprenor social”.

Despre Ashoka Romania

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor în primele 7 organizații neguvernamentale din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România, unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să acționeze în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale. Ashoka România este susținută de Romanian-American Foundation, partener de lansare. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Ashoka.

Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere. Este președintele Fundației Ce Poți Face prin care promovează lectura, în special în mediul rural. Cărțile sale au fost vândute în peste 200.000 de exemplare: seriile Dar Motan, Povești din Pădurea Muzicală, Cartea Bunătății, antologia Nesupusele. În fiecare an susține zeci de ateliere de poveste în sate și orașe ca scriitor-călător. Din 2024 promovează conceptul de carte caldă, o abordare care singularizează anumite cărți pentru copii și le aduce mai aproape de cititori prin experiențe creative.

Cartea caldă și lectura ca experiență creativă

Cred mult în conceptul de carte caldă: acea carte care nu poate fi găsită decât în cadrul evenimentelor de lectură, de ilustrație sau de scriere creativă. Este un concept de nișă care contravine trendului actual despre cartea ca o marfă oarecare. Este o abordare alternativă: cartea nu este un obiect care poate fi cumpărat pe un raft sau de pe internet ci este mai ales o experiență.  Parcurgi o experiență de carte, intri în universul acelor povești, te joci de-a imaginația cu autorul cărții, atunci poți cumpăra și cartea. Altfel, nu. Sunt cărți rare, care nu pot fi găsite  la vânzare pe niciun site și în niciun raft comercial.

Între cărțile mele, doar Cartea Bunătății. Povești din Moldova și viitoarea Carte a bunătății. Povești din Oltenia sunt poziționate astfel. Pentru a le aduce către copii, fac mult mai multe ateliere decât pentru o carte obișnuită, cu siguranță. De exemplu, anul acesta am avut peste 40 de experiențe de carte la Muzeul Vârstelor, Muzeului Național al Satului, Palatul Culturii Iași, Casa Pogor, în școli, biblioteci, șezători din județele Iași, Bacău, București, Constanța.

Unde pot învăța tinerii ”meseria” de scriitor?

Ca tânăr, e important să fii mai ales un foarte bun cititor pentru a avea o șansă să devii un bun scriitor. Dincolo de acest lucru, pentru un tânăr ar fi util să cunoască cât mai mulți scriitori, să meargă la lansări de carte și la festivaluri de literatură. În plus, există pentru liceeni un program foarte interesant, gratuit, Joblandia, în care sunt înscrise edituri precum Nemira, Univers, Frontiera – pe lângă alte companii din alte industrii.

Astfel liceenii pot merge în vizită cu clasa la aceste edituri ( cu programare pe platforma www.joblandia.ro), și pot înțelege mai bine ce vor editorii, ce se caută pe piața de carte, care sunt pașii pentru ca un manuscris să fie acceptat. Mai pot vedea care sunt joburile dintr-o editură și cum funcționează tandemul scriitor-editor, inclusiv în promovare. Pot înțelege cum este antreprenoriatul cultural. Dacă ar fi existat platforma Joblandia acum 30 de ani aș fi scurtat multe etape în devenirea mea ca scriitor. Nu îmi pare rău. Dar îmi dau seama că aș fi început mult mai devreme, aș fi primit niște repere mult mai concrete și aș fi avut, în plus, probabil 15 cărți.

Impactul AI în literatura pentru copii

Cu ascensiunea AI, avem nevoie să reducem tot mai mult distanța dintre scriitorul-om și cititorii săi. După ce ne-am bucurat de ascensiunea vânzărilor în on-line, cred că de acum esențiale vor fi evenimentele. Cred că, sub presiunea concurenței dinspre AI, scriitorul viitorului va reveni la funcția sa primara, atât de umană, de povestitor și…de șaman al comunității.  Va redeveni vindecător de temeri, dătător de sens și de speranța. Maestru de imaginație. Destul de multe responsabilități, nu? Într-adevăr, a fi un scriitor-om în viitor nu va fi puțin lucru.

Despre prejudecățile față de literatura pentru copii

Multă vreme, literatura pentru copii a fost considerată un fel de verișoară mai săracă a marii literaturi. În plus, cărțile românești, de orice fel, aveau de înfruntat eticheta de ”mai puțin strălucitoare”, în comparație cu producțiile literare din alte țări.

Din fericire, lucrurile se schimbă. Vedem o creștere a dezirabilității pentru literatura contemporana româna, cel puțin în ultimii 10 ani. Exista deja colecții de literatură contemporană română în cadrul fiecărei edituri semnificative. Încep să existe colecții de literatură pentru copii, în care scriitura românească începe să aibă o amprentă mai semnificativă. Există un premiu de literatură românească pentru copii. Și cel puțin un festival semnificativ, Șotron. Dar mai ales există comunități foarte active de părinți care caută cărți inteligente și bine scrise pentru copiii lor, cărți scrise de autori români.

Cred că trăim un moment de reviriment în literatura românească pentru copii. Este în egală măsură o bucurie și un privilegiu să fii coleg de generație cu Victoria Pătrașcu, Adina Rosetti, Cosmin Perța, Iulia Iordan, Carmen Tiderle, Petre Crăciun, Simona Epure – pentru a numi doar câțiva dintre scriitorii absolut minunați care publică acum în România. Căutați cărțile scrise de ei:  îi veți oferi copilului vostru șansa conectării la ce înseamnă umor, visare, înțelepciune, inventivitate în spațiul cultural românesc.

Cum îi apropiem pe copii de lectură?

A deveni cititor e o cale lungă și nu cea mai simplă. Dar la capătul ei va sta un om liber. Și mult mai fericit. Cum le deschidem copiilor noștri drumul către carte? Le creăm un spațiu
special pentru citit. Eu l-am numit Cuibul cu povești sau Tihnar, acel loc din casă în care ne refugiem și în care timpul chiar ne lasă în pace. Apoi merită să avem un calendar de citit. Putem să ne creăm singuri acest calendar de lectură pe care punem puncte în fiecare zi, pe măsură ce progresăm cu cititul. E important să citim cu copiii în fiecare zi: rutina ne e cel mai bun prieten, cel puțin în privința bunelor obiceiuri. Mai putem încerca să interpretăm, pe rând, câte un personaj din carte. Ca la o repetiție la teatru. Alternativ, putem căuta vocea care sună cel mai nepotrivit pentru un personaj, de exemplu, o voce subțirică pentru un monstru. Un alt sfat ar fi să creăm un ambient special: perne, un ghiveci cu flori, poate o lumânare ( din cele aparente). Putem pune lângă locul nostru de citit câteva bobițe luminoase decorative: cine spune că luminițele de Crăciun sunt bune doar iarna? Creează magie în orice anotimp. Iar noi vrem ca timpul poveștii să fie magic. Drum bun în poveste!

Ne bucurăm  să aplaudăm și recunoaștem împreună a noua generație de profesori valoroși, care își fac meseria cu pasiune, profesionalism și din vocație, pe care îi vom premia la Gala MERITO 2024, ediția a IX-a, miercuri, 29 mai, de la ora 17:30, în Crown Ballroom, din incinta hotelului Crowne Plaza (Bulevardul Poligrafiei nr. 1), la finalul primei zile de RBLSummit, ediția a XII-a. Te rugăm să confirmi participarea prin formularul disponibil mai jos până luni, 27 mai, iar până atunci, poți (re)vedea atmosfera Galei din 2023 și de ce merită să te alături.

Gala MERITO nu este doar despre profesorii laureați, ale căror povești am avut șansa de a ne fi recomandate, a le documenta și selecta, ce sunt exponenți ai unei categorii de cadre didactice dedicate mai mari decât ne imaginăm. Ci, e și un context ce, în curând, ne (re)aduce împreună, membri ai comunităților MERITO și RBL, profesioniști din domeniu și din societatea civilă, pentru a celebra Educația de calitate, a „strânge rândurile” și „pune umărul” la transformarea profesiei în România – cauza profesorilor este cauza noastră, a tuturor!

Tema celei de-a IX-a ediții a Galei MERITO, parte din RBL Summit prin tradiție, este Impact prin Educație, iar în cadrul acesteia vorbim despre multiplu impact prin Educație: atât cel al cadrelor didactice în Școala în care elevii își doresc să învețe și în transformarea profesiei, cât și cel al Educației de calitate în societatea echipată și antrenată adecvat pentru provocările curente.

Profesia pentru laureații MERITO – 12 motive pentru care să îi apreciem împreună
“Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii minunați pe care mi i-a adus în viață Gala MERITO 2023. Mă bucur să devin parte a acestei comunități de oameni excepționali, care (se) formează, învață și se dezvoltă constant, o rețea care mi-a fost  sprijin real (mai ales în perioada pandemiei, atunci când MERITO a însemnat formare de calitate, suport pentru dascăli și o voce importantă în educație). Obținerea acestui premiu mă onorează și mă obligă, atât în calitate de profesor, cât și în calitate de director adjunct.” – Emese Cîmpean, profesoară de Limba și literatura română și director adjunct la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean (BN), laureată ca Directorul MERITO 2023.

De nouă ani, prin proiectul MERITO aducem în fața publicului și în lumina reflectoarelor profesori care găsesc modalități creative de a implica elevii în lecție, care lucrează cu pasiunile și aptitudinile elevilor, care cresc nivelul acestora, care angrenează comunitatea locală în creșterea calității educației în școală și care contribuie activ la dezvoltarea cadrelor didactice și la transformarea profesiei. La Gala MERITO 2024 vom premia 12 profesori din toată țara, din mediul rural, comunități dezavantajate sau școli de oraș, cu performanțe deosebite – a noua generație, prin care depășim borna de 100 de laureați, reprezentată de 9 doamne și 3 domni, care ne arată ce înseamnă, cum se cultivă și răspândește Educația de calitate. Profesorii laureați au fost selectați din peste 400 de recomandări procesate (~3% dintre candidați), validate online și în teritoriu, de către un juriu format din membri RBL și ai echipei MERITO, în urma unui proces de selecție de aproape 1 an de zile. Am avut în vedere criterii precum gradul de inovație la clasă și în afara acesteia; măsura în care contribuie la învățarea altor cadre didactice; impactul pe care îl au în comunitatea în care activează sau pentru beneficiari din zone dezavantajate și în cultura de învățare și colaborare a Școlii.

Prin MERITO, ne-am propus ca împreună să transformăm meseria de profesor în România. O recredibilizăm prin recunoașterea și promovarea dascălilor valoroși. O profesionalizăm  prin dezvoltarea dascălilor ca experți și propagarea expertizei lor către majoritatea profesorilor din România.

Strategia noastră până în 2035 este ca profesorii MERITO și alte cadre didactice motivate să se specializeze ca experți-practicieni, să își propage expertiza și să contribuie la dezvoltarea a 50.000 de profesori din sistem, adică aproximativ 30% din totalul profesorilor din România. Transformarea acestor 50.000 de profesori înseamnă că ei își vor face meseria la un nivel înalt de profesionalism și vor cultiva adecvat competențele secolului 21, încât majoritatea copiilor din România vor stăpâni abilitățile necesare viitorului.

Pe lângă rezultatele de mai sus, din 2023, în primele 4 luni de anul acesta, împreună cu profesorii MERITO, am:

Propagat practicile validate la clasă ale profesorilor MERITO către peste 2.000 de profesori din toată țara, care au participat la webinarele, „cafenelele”, atelierele și Forumurile noastre;

Facilitat: participarea profesorilor MERITO la alte evenimente partenere, unde și-au prezentat metodele pentru alți ~1.500 de profesori; peste 50 de apariții media ale acestora, cu exemple de Educație de calitate și răspândirea a 50+ practici validare în mediul online, cu o anvergură de ~10.000 de persoane;

Amplificat programele „interne” de dezvoltare specializată a profesorilor din comunitate pe: Abilităție de formare și facilitare; Dezvoltare socio-emoțională; Comunicare publică; Limba Engleză; Metode de Teatru de improzivație în Educație (pentru cultivarea creativității), cu ateliere lunare, pe lângă participarea la evenimente de referință, precum World Education Summit.

Planurile noastre pentru 2024:

Cercetarea privind profilul profesorului profesionist în România și a transformării acestuia (valori, abordare a învățării, comportament, atitudini, practici etc.);

Testarea modelului de transformare și programei de formare MERITO pentru profesori;

Dezvoltarea abilităților didactice și pedagogice, în acord cu Școala de care elevii au nevoie, a 10.000 de profesori din toată țara, prin intervențiile de învățare colaborativă și bune practici ale profesorilor MERITO (webinare, Forumuri, ateliere, cluburi de lectură, „cafenele”, școli de vară);

Creșterea și consolidarea comunității MERITO;

Investiția directă în dezvoltarea profesorilor MERITO ca experți-practicieni, prin programe de formare personalizate și pe ariile de specializare ale acestora.

Toate acestea se subscriu cauzei noastre, prin care împreună transformăm meseria de profesor din România, în sensul de a o decredibiliza și profesionaliza.

Un miliard de oameni cu dizabilități trăiesc astăzi în lume, dintre care peste 70 de milioane

doar în Uniunea Europeană.

Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a opta ediție a Competiției de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), care va avea loc vineri, 7 iunie 2024, la Clubul IDM din București (Splaiul Independenței 319B, București).

Perioada de înscrieri va fi deschisă către persoanele cu dizabilități, în 10 – 30 mai 2024. Înscrierea în Competiția de Biliard în Scaun Rulant se va face prin completarea unui formular: https://bit.ly/ÎnscrieriCampionatdeBiliardînScaunRulant. Competiția de Biliard în Scaun Rulant reprezintă cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilități, deschis atât jucătorilor profesioniști de biliard, cât și amatorilor. Și de această dată, invitat special va fi Henrik Larsson din Suedia, campion mondial la biliard în scaun rulant. „Este o onoare să revin în România pentru a împărtăși dragostea pentru un sport ce joacă un rol central în viața mea de mai bine de 30 de ani. Voi încerca să-i inspir pe participanți cu viziunea mea și sper să le ofer instrumentele care să-i poată ajuta să-și construiască propriile cariere în biliard. Participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive le crește șansele la o viață sănătoasă, îi ajută în dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine și le stimulează integrarea în societate”, a declarat Henrik Larsson.

Meciurile vor fi arbitrate de Sonia Simionov, campioană națională la biliard. Sonia a fost alături de CBSR încă de la prima ediție a competiției, în calitate de arbitru oficial, motor și suflet al evenimentului. „La Competiția de Biliard în Scaun Rulant nu e vorba doar de sport, deși nivelul competitorilor e uimitor, ci în primul rând de socializare. Oferim un spațiu sigur pentru persoanele cu dizabilități să iasă, să socializeze și să interacționeze. Căldura, prietenia și reziliența celor care vin aici merită să fie recunoscute de o țară întreagă. Ei vin să-și demonstreze lor și celor din jurul lor că în viață poți face orice dacă ești ambițios și decis să-ți împlinești visurile, indiferent de impedimente. Avem nevoie să lărgim accesul persoanelor cu dizabilități la activități sportive din multe puncte de vedere: de la planificarea politicilor în domeniile sportului pentru a le include nevoile la modificarea legislației sportului și regulamentelor de organizare a federațiilor de profil, care nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă (în sistemul școlar sau în cluburi sportive de amatori)” , a precizat Irina Văcărean, președinta Asociației Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive într-o măsură mult mai mică decât restul comunității. Cele mai mici rate de participare le înregistrează cei cu limitări severe: 93% dintre aceste persoane (și 97% atunci când locuiesc în mediul rural), nu au făcut timp de un an nicio activitate sportivă, conform raportului „Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România”, realizat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială. La finalul Competiției, toți concurenții vor participa la tombola dotată cu numeroase premii, dar vor fi și premii financiare la alocarea locurilor câștigătoare pe podium.

Despre Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni:

Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni (ASMIO) este o organizație nonguvernamentală care din 2015 se dedică incluziunii prin sport, a persoanelor cu dizabilități, oferind ghidaj și sprijin pentru integrarea socio-comunitară, în mod echitabil și egal. Dezvoltăm programe și parteneriate care să permită sportivilor cu dizabilitate să participe la turnee și competiții sportive. Credem că împreună putem crea un ecosistem în jurul persoanelor cu dizabilități pentru a asigura egalitate de șanse și acces facil la viață și drepturi.

Despre Lions Club International:

Clubul Lions face parte din marea familie LIONS, reprezentată de Asociația Lions Clubs Internațional – cea mai mare organizație de servicii de voluntariat la nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de țări, având peste 1.400.000 de membri. Serviciile au fost oferite la peste 275 milioane de oameni, efectuând peste 6 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii și tineri, donând peste 3 milioane de ochelari, oferind tratament pentru 9 milioane de oameni cu deficiență de vedere, asigurând la 15 milioane de oameni masă caldă, asistând 3 milioane de copii bolnavi de cancer si 2 milioane de copii bolnavi de diabet, impactând 600.000 de copii prin programul de învățare socio/emoțională Lions Quest și 2,3 milioane de copii prin programul de citire.

A venit momentul cel mai așteptat în concursul BANDA ASAP, ediția a treia! Elevii din județele Sibiu și Neamț află cine sunt câștigătorii și care dintre lucrările lor au cucerit juriul competiției.
Misiunea celor 3 experți în benzi desenate, Anna Júlia Benczédi, Ligia Soare și Adrian Barbu, a fost cu atât mai dificilă cu cât elevii s-au întrecut în creativitate, pe tema de concurs: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”.

Nu mai puțin de 744 de benzi desenate au fost înscrise în concursul organizat de ASAP România și Animest, la această ediție – 519 din județul Neamț și 225 din județul Sibiu.
„Dacă Pământul ar vorbi” sau „Cum putem să trăim așa?” sunt două dintre titlurile cele mai de impact prin care elevii și-au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la poluare. Altele reprezintă soluții concrete de a salva planeta, prin intermediul artei, a tehnologiei, a roboților sau chiar a copiilor: „De la plastic, la artă”, „Copiii buni, eroii de mâine”, „Puterea tehnologiei”, „Racheta ecologică”, „Roboțelul magic”, „Un trend ecologist”, „Misiunea Aer Curat”.

Și premiile au fost motivante: 8 biciclete pentru elevii câștigători, table interactive pentru școlile la care studiază aceștia și cursuri de dezvoltare personală și de consiliere vocațională pentru profesorii lor îndrumători.

Iată lista câștigătorilor:

Județul Neamț
– Șc. de Artă „Sergiu Celibidache”, Mun. Roman / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alessia Martinaș (12 ani), lucrarea ”Împreună oprim Poluarea” / prof. Lucian Mihăiță Oita;
– Șc. Gimnazială „Carmen Sylva”, Comuna Horia, Jud. Neamț / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andra Căldărariu (14 ani), lucrarea ”2040. Curățenie de primăvară” / prof. Alexandru Chiriac Păduraru;
– C. N. „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Teodora Ilinca Ghițescu (15 ani), lucrarea ”Eroina reciclării” / prof. Silvia Bortariu;
– Colegiul Tehnic „Petru Poni” Roman, Mun. Roman / Premiul BANDA ASAP pentru eleva
Andreea Daniela Cobuz (16 ani), lucrarea ”Spune nu plasticului” / prof. Cosmin-Nicolae Dosoftei;
Județul Sibiu
– Șc. Gimnazială „C. I. Motaș”, Mediaș / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Leonie Nhu Y Nguyen (13 ani), lucrarea ”Merlyn și Robert” / prof. Sorin Pănăzan;
– Șc. Gimnazială Tălmaciu, Tălmaciu / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Antonia-Ioana Gujan (13 ani), lucrarea ”Aparatul de fapte bune” / prof. Maria Popica;
– Colegiul „Școala Națională de Gaz”, Mediaș / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Patricia Teodora Schmidt (16 ani), lucrarea ”Salvăm Apele” / prof. Daliana-Andreea Roman;
– Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Sibiu / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ana Eunice Popescu (16 ani), lucrarea ”Arta reciclării” / prof. Raluca Maria Teglaș.

Elevii au fost extrem de încântați să participe la concursul BANDA ASAP, unde, pe lângă motivația premiilor puse în joc, a contat foarte mult și pasiunea pentru bandă desenată, grija față de mediu, dar și tema concursului, care le-a pus la treabă spiritul creativ și imaginația: „Sunt pasionată de artă și de benzi desenate. Am început să desenez încă din școala primară, iar benzile desenate au făcut mereu parte din viața mea. Datorită lor am învățat să citesc și să desenez, preferatele mele fiind „Garfield” sau „Pif și Hercule”, declară Teodora Ghițescu, elevă la C. N. „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț. Moda sustenabilă sau acțiunile de ecologizare sunt printre activitățile verzi pe care le practică Antonia Gujan, elevă la Șc. Gimnazială Tălmaciu, din județul Sibiu: „Colectez separat deșeurile, am grijă de animale și de plante, susțin moda sustenabilă prin purtarea hainelor second-hand, îmi place să merg pe jos și particip la activități de ecologizare”.

Nici pentru profesorii lor îndrumători nu a fost dificil să-i determine să participe în concurs. Dacă unii dintre ei doar au trebuit să menționeze ideea concursului ca elevii să răspundă afirmativ provocării artistice, alții au plusat și prin experiența valoroasă sau conectarea cu alți elevi pasionați de subiect: „Le-am oferit elevilor mei 4 motive de înscriere în BANDA ASAP: 1. Conștientizarea impactului pozitiv – prin participarea la concursul de reciclare, ei contribuie la protejarea mediului și la promovarea practicilor sustenabile; 2.Construirea unei culturi a reciclării: i-am încurajat să devină modele de respect față de natură; 3. Le-am arătat că participarea la concurs îi poate conecta cu alți elevi pasionați de același subiect; 4. Concursul e o experiență valoroasă, care le poate fi utilă pe viitor, atât personal, cât și profesional”, a menționat prof. Lucian Oiță, Șc. de Artă „Sergiu Celibidache”, din Mun. Roman.

Cât despre cum va arăta planeta în anul 2040, părerile sunt împărțite. Dacă unii dintre elevii câștigători și profesorii lor sunt optimiști și speră la schimbări în bine, la mai multă responsabilitate față de mediu și la utilizarea tehnologiei în folosul planetei, alții văd un declin accelerat al situației actuale: „În 2040 nu pot să-mi imaginez că va fi o mare schimbare față de cum e acum. Pot doar să sper că iarba va fi mai verde, că apa va fi mai curată și cerul mai senin. Depinde de oameni ce se va întâmpla mai departe, iar oamenii nu sunt ușor de prevăzut”, precizează Andreea Cobuz, elevă la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman.

O nouă ediție a concursului, în toamnă

„BANDA ASAP e un concurs mult îndrăgit de elevi și ne bucurăm să le vedem și să le simțim entuziasmul cu fiecare ediție. Un număr foarte mare de înscrieri și de această dată, care ne dorim să încurajeze și instituțiile școlare să ni se alăture în program și să folosească toate resursele pe care le punem la dispoziție în cadrul ASAP. Așadar, nu ne oprim aici! În toamnă, urmează o nouă ediție a concursului, în alte două județe în care ASAP activează. Pregătim și o surpriză pentru elevii pasionați de bandă desenată, așa că îi invităm să urmărească canalele noastre de social media și să-și antreneze degetele și imaginația pentru următoarea provocare pe care o vom lansa”, a declarat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

***
Despre ASAP România
ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Alexandra Bocîrnea este profesor învățător de puțini ani, dar a făcut în acești puțini ani cât n-au făcut alții, poate, în zece. De când este parte din sistemul educațional, nu poate să stea cu mâinile la spate și să privească cu indiferență la tot ce se întâmplă sau nu se întâmplă în comunitatea din care face parte. Cu o motivație puternică, din bunele sale convingeri, pentru că este un om care guvernează în jurul unor valori și morale însușite în interiorul familiei, a desfășurat activități de creație gratuite la care au participat copii din diferite sate din țară. Anul trecut, a dotat biblioteca din Barcani cu 1.000 de cărți noi pentru copii. A oferit încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și cărți copiilor din Floroaia Mică, ajutând și familii nevoiașe din zona Întorsurii.

Din exterior, se observă multă implicare și dragoste. În interior, este implicare la superlativ. Cred cu tărie că nu i-a fost ușor să facă toate acestea, dar a știut unde și cum să ceară sprijin. Puterea cuvântului e în tot și toate.

Este tânără, iar vârsta îi este aliat, la fel ca și curajul. Ambiția i-a fost prietenă mereu și merg la braț împreună pe drumul profesional pe care l-a îmbrățișat. Mai multe, să povestească chiar învățătoarea Alexandra!

Fiecare dintre noi ne aducem aminte de școala în care am învățat, învățătorul ce ne-a condus mână și care a prioritizat să ne transmită valori și convingeri bine închegate în noi.  Cu ce valori ați plecat în viață? Ce v-a învățat școala?

Îmi amintesc cu drag de anii de școală, eram o elevă conștiincioasă și îmi plăcea să merg acolo. Dragul acesta de școală mi-a fost insuflat de părinții mei, care m-au educat cu blândețe și autoritate totodată. Școala m-a învățat multe, dar dincolo de toată teoria pe care am învățat-o, am fost norocoasă să am profesori cărora să le pese și să-mi reamintească că am potențial.  A fost suficient să mă simt apreciată de câțiva dintre ei astfel încât să-mi ofere curaj și încrederea în mine de care aveam nevoie. Școala a creat numeroase situații în care să fiu nevoită să mă raportez la viața reală, lucru care avea să mă ajute mai târziu, învățându-mă de asemenea, că munca și exercițiul mă pot ajuta să ajung unde îmi doresc. Uitându-mă înapoi, am plecat în viață cu onestitate, respect și curaj, puse în valoare de școală și de educația primită acasă.

Ce doriți să transmiteți la rândul dumneavoastră, acum că sunteți și dumneavoastră bucată din sistemul educațional?

Aș scrie atât de mult aici. Mi-am dat seama că ce a contat foarte mult în momentul în care am devenit învățătoare a fost nu ce informație livrez, ci cum o livrez. În primul an de învățământ, aproximativ 30% dintre elevii clasei mele nu frecventau școala, sau veneau doar rareori (procentul abandonului în prezent la aceeași clasă fiind 0%), lucru care m-a făcut să înțeleg că trebuie să găsesc o modalitate prin care să-i atrag pe copii spre școală. Am creat un spațiu colorat, primitor, în care ei să se simtă bine și să vină cu drag. De asemenea, am încercat să transmit conținutul pe care trebuie să-l predau într-o manieră cât mai creativă, cu legătură directă cu realitatea. Încerc să le formez și lor anumite valori, să-i învăț cum să se poarte în societate și în diferite situații, să fie blânzi, buni și recunoscători pentru tot ceea ce primesc, dar și curajoși și deschiși la schimbare.

Cum poți să nu te pregătești pentru emseria aceasta și s-o iubești?

În ultima perioadă am conștientizat că mai presus de studiile pe care le faci pentru a deveni cadru didactic, este extrem de importantă vocația pe care o ai pentru această profesie. Cred că toate studiile, formările, cursurile ar ceda cu siguranță în fața chemării pe care o ai pentru meseria de profesor. E foarte important să pui mult suflet și să-ți placă cu adevărat ceea ce faci, dar trebuie să ai inima și ochii deschiși astfel încât să te bucuri o dată cu cei pe care îi bucuri pentru toate lucrurile mici.

Când s-a cristalizat opțiunea dvs. de a vă face dascăl? Ce v-a atras spre catedră?

Când eram mică mă imaginam învățătoare, dar nu era o dorință foarte puternică. Priveam cu admirație toți profesorii și probabil lucrul acesta a sădit în mine această dorință. Am renunțat la idee o perioadă, după care am luat hotărârea abia spre finalul clasei a XII-a. Am terminat filologie, deși mereu mi-au plăcut și științele exacte. Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov a fost singura la care m-am înscris. Pentru că eram nehotărâtă mi-am spus mie că ori intru la pedagogie, ori merg acasă și văd eu ce fac. Uitându-mă în urmă, cred că ceea ce m-a atras nu a fost un factor din exterior, ci a fost ceva înăuntrul meu care știa că fac bine ce fac. Cu siguranță a contat foarte mult faptul că îmi plăcea să fiu în jurul copiilor, să citesc despre și pentru ei, iar firea mea creativă a adus un bonus în care am crezut.

Au fost voci în familia dumneavoastră care v-au îndrumat și le-ați ascultat? Mai aveți în familie membri care sunt cadre didactice?

Am avut norocul ca cei din familie să nu pună presiuni asupra alegerii meseriei mele. Fiind singurul copil al familiei, părinții mei au pus mereu accentul pe educație, dorindu-și să continui studiile indiferent de situație. Bineînțeles, și-au exprimat dorințele asupra unor profesii, dar toate discuțiile noastre pe această temă se finalizau cu „tu știi ce e mai bine” sau „facem așa cum vrei tu”. Probabil pentru că nu au fost la fel de norocoși ca și mine, am simțit mereu din partea părinților faptul că educația trebuie să fie pe primul loc. Am crescut înconjurată de cărți și au cultivat o educație pentru care o să le fiu mereu recunoscătoare. În familia noastră, există un singur cadru didactic, mătușa mea, tot învățătoare pe care o vedeam ca pe un model atunci când eram mică.

Cum a fost Liceul Pedagogic sau Facultatea de PIPP din punctul de vedere al studiilor, al seriozității, disciplinei, al respectului față de școală și cadrele didactice? Cum erau profesorii? Dar examenele? Ce vă amintiți?

Pentru că în clasa a VIII-a nu eram încă hotărâtă pe ce drum voi merge, nu am parcurs studiile unui liceu pedagogic, ci doar facultate. Totul a fost extrem de serios și riguros în timpul facultății. În primul an universitar am simțit lipsa liceului pedagogic, dar cu muncă suplimentară am recuperat toate noțiunile. Îmi amintesc că perioada facultății a fost pe de-o parte valoroasă, pe de-o parte stresantă pentru mine, totul fiind accentuat de dorința mea de a face lucrurile cât mai bine. Bineînțeles, am tratat totul cu seriozitate, având un respect deosebit pentru profesorii din facultate, ce sunt cu adevărat niște profesioniști. Îmi amintesc cum îi priveam cu admirație și mă gândeam câtă muncă au depus în spate. Legat de evaluare, am simțit că în majoritatea cazurilor aceasta s-a realizat corect și ce m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al dezvoltării mele, a fost faptul că am fost nevoită să lucrez foarte mult în echipă și să cunosc diferite tipologii de oameni.

Cadrele didactice sunt oameni simpli, dar profesioniști reali. Au devenit oameni de catedră în urma absolvirii unei instituții ce creează o nobilă profesie. Dacă n-ai fi cadru didactic, ce altă meserie ai fi ales?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta pentru că așa cum spuneam mai sus, am mers la sigur. Totul sau nimic. Acum cred că dacă nu aș fi cadru didactic, m-aș dedica întru totul pasiunii mele, handmade-ul.

Nu de mult timp v-ați început cariera didactică.  Cât ani în urmă mai exact?

Așa este. Mi-am început cariera didactică în 2020, sunt în al patrulea an în învățământ.

Ați avut emoții? Aveți și o poveste?

Am avut emoții, frici, îndoieli. Primele săptămâni de școală au fost foarte provocatoare pentru că au reprezentat un nou început și dintr-o dată mă aflam într-un loc nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Îmi amintesc că în acel an erau foarte puține posturi titularizabile, iar printre acestea unul dintre ele era în comuna Budila (unde predau și în prezent). Cu câteva zile înainte mă uitam împreună cu părinții mei peste listă, iar tata mi-a spus: „Mergi oriunde, dar la Budila nu.”. Îmi spunea lucrul acesta pentru că auzise că este o comunitate provocatoare, unde populația rromă era majoritară. Când a sosit ziua ședinței pentru repartizarea posturilor, am analizat cu atenție lista și i-am spus inspectorului că voi alege școala de la Budila, iar acesta m-a întrebat de două dacă sunt sigură. Așa a început povestea mea aici. Îmi amintesc că în ziua în care am trecut să-mi las documentele, școala mi s-a părut extrem de frumoasă. Îmi amintesc în detaliu și primele zile cu colegii, când toți s-au purtat frumos cu mine. Nu puteam decât să-i observ pentru că nu știam ce am de făcut J. În toată ordinea aceasta m-a surpins cât de bine se înțelegeau unii cu ceilalți, lucru care m-a și făcut să rămân aici mai mult decât preconizam. Au fost foarte emoționante și primele întâlniri cu copiii, de care m-am atașat foarte repede. Atunci, plănuiam să rămân doar un an, iar în prezent mă gândesc că mai avem un an și termină o generație cu mine. Am o satisfacție uriașă uitându-mă în urmă și nu aș schimba cu nimic alegerea pe care am făcut-o.

Despre școala unde predați ce îmi puteți spune?

Când am citit această întrebare, mi-am amintit de o carte, „O școală mare cât toată lumea” de Gianni Rodari. Așa este și școala noastră, mare cât pentru toată lumea, iar pentru unii dintre noi, toată lumea noastră.  Școala Gimnazială Budila  este o școală cu peste 600 de elevi din comuna Budila, județul Brașov. Deși este o școală dintr-un mediu vulnerabil, cu procent mare al ratei abandonului, simt că este o școală în care se dorește schimbare și în care oamenii sunt conștiincioși. M-am bucurat din plin de directori atât de blânzi și care m-au lăsat să pun în aplicare toate nebuniile mele. Iar pe lângă directori, la superlativ este întreg colectivul și tot ce se întâmplă aici.

Dar un profil al copiilor dumneavoastră îmi puteți face?

Elevii mei sunt clasa a III-a acum, acesta fiind al patrulea an împreună.  De când sunt aici, am avut nenumărate ocazii de cunoaștere, și mereu mi-am dat seama cât de important este să poți vedea dincolo de aparențe. Majoritatea elevilor provin din familii modeste, numeroase, cu diferite probleme, făcând parte dintr-o cumunitate vulnerabilă. Când aveam o zi mai puțin bună, îmi aminteam ce îmi spunea o colegă: „copiii aceștia au nevoie să fie ascultați și iubiți”. Din păcate viața lor se caracterizează prin spațiu restrâns, fără posibilitate de dezvoltare, fără educație, cu visuri limitate din pricina unor concepții ce s-au perpetuat din generație în generație. Chiar și așa, sunt muncitori, atenți, iubitori, conștientizând puterea educației.

Aș spune și cum îi văd DIN profil: cu colțul gurii ridicat atunci când ne vedem la școală, cu ochi ce lucesc de bucurie, entuziasm și curiozitate, cu spatele ușor aplecat din cauza muncii și a poverilor pe care le duc.

De ce Teach for Romania? De ce ați ales această organizației având în vedere că se apleacă asupra copiilor din medii vulnerabile?

Cunoșteam programul Teach for Romania de acum câțiva ani, însă nu-mi doream neapărat să îl parcurg, până anul trecut când una dintre colegele mele s-a înscris. Lucram deja într-un mediu vulnerabil și simțeam nevoia de a discuta cu persoane ce activează în același mediu și care înțeleg și pot oferi soluții și păreri valoroase referitoare la diferite situații cu care mă confruntam. Voiam în continuare să învăț și am simțit că Teach va fi o experiență foarte valoroasă. Participarea la program a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am învățat extrem de multe într-o perioadă foarte scurtă, iar pe lângă îmbogățirea competențelor profesionale, m-a ajutat să mă schimb din punct de vedere personal, să am mai multă încredere în mine și să simt că pot.

Conform unor statistici europene, aproape jumătate dintre elevii români, circa 42%, sunt analfabeți funcționali… În aceste condiții, ocupăm primul loc în Europa, un trist record în materie de educație sau antieducație… Cum este posibil un atare fenomen?

Este atât de mult de discutat despre această problemă încât subiectul poate să devină copleșitor. La mijloc sunt foarte mulți factori. Țin să cred că startul în educație pleacă de acasă, din familie, iar mai apoi de la școală. Parteneriatul acesta familie-școală-comunitate este atât strâns încât dacă o componentă nu mai funcționează bine, tot procesul se pierde. În ultima perioadă am observat și citit și eu despre lipsa de interes a familiilor pentru educație, și nu trebuie să-i judecăm pe toți pentru că nu știm ce se ascunde în spate. Cu siguranță și procesul de învățare de la școală este necesar să treacă prin câteva schimbări astfel încât, învățarea să aibă sens. Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu doar învățământul în sine este vinovat pentru acest fenomen, depinde în egală măsură și cum beneficiarii educației se raportează la dorința lor de învățare.

Despre comunitatea în care lucrezi ce-mi poți povesti? Simți că se formează un parteneriat între școală-familie-comunitate? Sunt părinții interesați de educația copiilor lor?

Din punctul meu de vedere, există un parteneriat între școală-familie-comunitate. Majoritatea părinților sunt interesați de educația copiilor lor și am simțit că își doresc mai mult de la ei. Din păcate nu este un aspect general valabil, iar diferențele se pot vedea cu ochii liberi. Un copil implicat are un părinte implicat. Acest parteneriat a depins foarte mult și de cum noi, ca organizație școlară am încercat să ni aducem pe părinți aproape. Am desfășurat numeroase proiecte, întâlniri, ședințe, ateliere în care am invitat și părinții, iar aceștia s-au implicat. Ce a contat foarte mult a fost și organizarea unor vizite în comunitate, unde părinții ne-au primit foarte bine.

Care sunt, într-o privire concentrată și esențială, cele mai importante probleme și dificultăți ale școlii noastre de azi?

O problemă pe care am tot văzut-o și chiar simțit-o de când lucrez în învățământ este faptul că profesia de dascăl și-a pierdut din respectul cuvenit acum ceva timp și că persoanele care nu au fost în papucii unui profesor au tendința de a judeca și reproșa munca noastră. La fel ca mulți alți oameni, cerem respectul celor din jurul nostru, însă din păcate sunt nenumărate situații în care nu îl primim. Cred că o altă situație alarmantă este faptul că nu ne mai simțim în siguranță, dovadă fiind toate cazurile din mass-media, dar și faptul că suntem martori a unor fapte de agresivitate adresate uneori chiar nouă. E foarte trist ce se întâmplă din acest punct de vedere. Într-o altă ordine de idei, aș mai adăuga aici câteva probleme, în această ordine: abandon școlar, analfabetism, învățare mecanică fără ca elevii să înțeleagă de ce învățată acel conținut și cum îi va ajuta, lipsa motivației școlare.

În realitatea pe care o trăiți dumneavoastră în școala unde predați, cu ce vă confruntați?

Așa cum spuneam mai sus, școala la care predau în prezent se află într-un mediu vulnerabil care aduce cu sine numeroase probleme. O luptă pe care am dus-o încă din primul an de învățământ a fost stârnirea interesului pentru școală și educație, aspect pe care am dorit să-l duc atât către elevi, cât și către părinți. Bineînțeles, alte probleme au fost și abandonul școlar, niveluri scăzute ale literației și numerației, probleme din punct de vedere al educației socio-emoționale. Venind din familii modeste sau chiar sărace, elevii nu aveau/ încă nu au parte de strictul necesar pentru a-și desfășura activitatea. E foarte greu să faci ceva când nu ai cu ce să faci acel lucru, iar asta presupune ca tot timpul să fii ingenios și să găsești soluții. Aș pune pe listă și comportamentele violente născute datorită unui mediu neofertant, în care copiii sunt martori a unor exemple negative din comunitatea în care trăiesc. A fost foarte important să formez contexte de învățare din care elevii să înțeleagă faptul că lumea nu se rezumă doar la ceea ce au văzut până acum și că aceasta nu este normalitatea, dar și să încercăm să trecem printr-un proces de formare a unei culturi de tip „eu pot” din care să înțeleagă că viitorul stă în mâinile lor.

Învățământul românesc încearcă de mai mult timp să se reformeze. Unde ne aflăm ca sistem educațional din punctul de vedere al calității și eficienței educației?

În ultima perioadă am încercat din răsputeri să văd părțile bune. Știu că această reformă înseamnă un proces complex și îndelungat, ce nu va avea loc de pe o zi pe alta. Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, de toate știrile care promovează părțile negative, dacă privim în adâncul lucrurilor, vom fi surprinși de cât de multe lucruri bune se întâmplă. Sunt o mulțime de dascăli care au adoptat schimbarea, dascăli cărora le pasă și lucrează cu sufletul. Cu siguranță munca lor este calitativă și eficientă. Mai sunt multe lucruri de schimbat, dar țin să cred că e mai mult bine decât rău.

În descifrarea invitatului de azi, actorul Daniel Popa, plecăm de la deviza că se hrănește cu ceea ce face. Își scrie povestea vieții învârtindu-se în jurul celei mai mari dorințe ale sale, de a-și desăvârși meseria de actor transformând arta în emoție.

Și-a luat zborul de sub aripa familiei și a plecat din locul în care a copilărit ca să-și îndeplinească un vis pe care l-a făurit în mintea sa în perioada adolescenței. A reușit să-l materializeze mergând la braț zilnic cu ambiția. A început cariera de actor nu cu strâns din dinți din partea părinților, pentru că a primit încurajare, ci cu o puternică neîncredere și stângăcie venită din interiorul său, din cauza vârstei. Nu s-a lăsat, în schimb, descurajat, ci doar a muncit  ca să fie pe scenă și să devină un om al ei, jucându-se.

Prestează o meserie pur socială, dar care îl ține de mână când îi este greu. Trec toate când se află pe veșnicile scânduri ale scenelor. Își pune mereu sufletul pe tavă, iar personajele pe care le interpretează le trece prin filtrul propriu. Iese din confort, dar evoluează în timp ce face asta. Fiecare rol pe care-l interpretează a picurat diverse arome și esențe ce i-au format atât personalitatea, cât și gândirea estetică.

Ușor nu este să scriu despre oamenii pe care îi apreciez fără să nu pun, poate, un strop mare de subiectivitate. Mai multe, chiar și cum găsește comicul în orice situație, de la tânărul actor Daniel Popa!

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Dacă ar fi să îmi iei mâna și să dau noroc cu mulțumirea ta cea mai mare, ar fi meseria pe care o ai îmbrățișat-o în viață?

Cred că meseria ar fi a doua cea mai mare mulțumire a mea. Sigur, am „luxul” de a face ce îmi doresc și asta e extraordinar, dar cea mai mare mulțumire ar fi faptul că părinții, sora și mâna de prieteni ce îi am sunt sănătoși. Cred că la finalul vieții am să fiu întrebat despre cât am oferit, cât am fost 100% cu sufletul și cât și cum m-am ocupat de mine și de relațiile cu oamenii mai sus menționați.

Ce îți dă actoria frumos pentru suflet, Dani?

Faptul că încă mă pot juca, om mare fiind de acum. În timpul unor repetiții eram destul de încordat, de crispat, până ce regizorul mi-a spus că e momentul să uit de text, de partea tehnică și să încep să mă joc. Fără să-mi dau seama pe moment, aceea a fost situația ce asemănat-o foarte mult cu viața mea. De multe ori când mă simt stresat, încordat sau blocat, îmi dau voie să mă joc și să nu mai gândesc așa de mult. Devine un defect al nostru, al adulților, să gândim excesiv. E atât de frumos să ne bucurăm de moment și să râdem, să descrețim frunțile. Ridurile oricum apar, cu sau fără acid hialuronic. Hai să luăm în serios ce e de luat în serios, dar hai să nu o facem mai mult decât trebuie!

Carieră în actorie- o dorință sau un joc ticluit al șanselor?

O dorință pentru care am muncit. Însă nu pot nega norocul ce l-am avut. A fost așa o înălțare de fapte ce au condus la cine sunt și ce fac în momentul acesta. Mereu m-am simțit norocos, păzit, încălzit de Soare (probabil de aici și zodia leu, în care cred doar până la un punct). Dacă aș da timpul înapoi, aș face exact același lucru, mai ales dacă știu că mă trece printr-un cumul de stări. Pentru că da, treci prin momente bune și mai puțin bune, perioade înfloritoare, dar și de secetă sau de stagnare. E un curs firesc. Nu mă împotrivesc.

Joci teatru cu bucurie. Ai intrat în multe ipostaze, iar rolurile tale personaje sunt cele care reușesc să împartă încântare în rândul publicului spectator. Și, totuși, când ai avut prima întâlnire cu scena?

Prima mea întâlnire cu scena ca amator a fost la Fălticeni, mai exact la Casa de Cultură „Gr. V. Birlic”. Până la acel moment am fost timid și nimic nu indica că eu aș putea să pronunț mai mult de două cuvinte pe o scenă și o sută-două sute de oameni să mă asculte. De ce am ținut să spun și numele casei de cultură? Pentru că Birlic a fost unul din cei mai mari actori de comedie din țară și povestea face să fie chiar din Fălticeni. M-am și mândrit cu acest aspect când în 2022 am jucat împreună cu minunații mei colegi de la Ateneul Național din Iași la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. La descrierea unei fotografii din acel spectacol scriam ceva de genul: “actori din Fălticeni ce au jucat la TNB până acum: Birlic, Răzvan Conțu (un coleg de trupă din liceu care acum e angajat al Teatrului Național din Iași) și eu”. Așadar, a fost un drum de parcurs de la scena Casei de Cultură la scena unui teatru național. Și Doamne, câte mai sunt!

Veșnicele scânduri ale scenei îți sunt acasă, oare?

Atât metaforic cât și adliteram, da! Lăsând la o parte faptul că atunci când intru în scenă sunt foarte sigur pe ce am de făcut, am și dormit la propriu în teatre. De obicei, asta se întâmplă când am spectacole în afara Iașului și teatrul cu care colaborez să aibă camere de dormit. Au fost nopți când nu puteam dormi și coboram la scenă să îmi repet monologul sau scena. Acum că spun asta poate părea un pic dubios, dar îmi asum.

Cine a sădit încredere în talentul tău și a știut să ți-l valorifice?

Absolut toți oamenii cu care am lucrat sau care m-au văzut. Și le sunt recunoscător.

Au fost în jurul tău și voci negative care au încercat să te descurajeze având în vedere că este o meserie cronofagă?

Probabil că au fost. Eu nu le-am auzit. Am un scut foarte gros care nu lasă energiile și vocile negative să treacă prin el.

Porți fericire pe scenă, dar ți-a oferit vreodată și sentimentul de frică?

Da, am trăit sentimentul ăsta. E diferit de la spectacol la spectacol. Dar una peste alta, mă gândesc că mie chiar nu are de ce să îmi fie frică. Știu că un spectator vine să vadă ceva care să îl amuze, să îl facă să reflecte asupra unor situații sau doar vine obligat de nevastă. Văzându-mi de personaj, le ofer ce își doresc.

Te sperie dacă din motive de ordin social ar trebui să îți schimbi meseria sau sfidezi gândurile negative?

Absolut deloc. Am învățat de-a lungul acestor ani să nu mai fiu atât de impresionat de ce mi se întâmplă, ci mai degrabă implicat. Dacă ar trebui să schimb meseria din oarecare motive, aș face-o și gata. Viața nu a dat nimic celui care s-a plâns sau celui care s-a lăsat ghidat de gândurile negative.

Care ar fi contextul la care ai renunța de bună voie la meseria ta?

Mutarea la o vilă de pe Coasta Amalfi cu o casă de vacanță undeva prin Elveția să am unde merge de Crăciun și Revelion.

Cine ești tu dincolo de hainele pe care le îmbraci pe scenă?

Om, soare, emoție, radical, haos organizat, suflet.

Cum arată în imaginația ta persoana pe care vrei s-o porți mândru de mână?

N-am nici cea mai vagă idee. Am crezut că pot răspunde la întrebarea aceasta, dar nu cred.

Te visezi lângă o actriță doar pentru că știi că îți va înțelege modul de viață?

Cu siguranță că o actriță ar înțelege turneele, perioadele de repetiție, poate stadiul de oboseală la care ai ajuns într-un anumit punct al vieții, dar nu consider că ar face rabat de la această înțelegere și o femeie ce nu face parte din domeniu. Nu meseriile ne dictează, contează să fim oameni întâi de toate.

Dani împarte bucurie, guvernează în jurul optimismului, dar se așază peste el și insecurități, emoții negative, temeri?

Absolut. Dar nu le dau așa de mult credit. Nu am naivitatea aceea (ce mi-aș fi dorit, poate, s-o dețin) încât să nu știu că lumea e și rea, nu doar bună.

Ai regrete?

Da, dar îmi trec.

Dacă ar fi să mă conduci în perioada cea mai provocatoare din viața ta, care ar fi aceea?

Cu siguranță perioada în care ne aflăm acum. De altfel, e și cea mai bună perioadă a vieții mele.

Dar frumoasă?

Ai o mașină a timpului să ne teleportăm prin viața ce nu am trăit-o?

Ce culoare are prezentul tău, Dani?

Portocaliu cu nuanțe de albastru.

București, 19  aprilie 2024: La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției de artă contemporană Personal Structures – Beyond Boundaries, cu instalația sonoră „Transcendent Renaissance”. O călătorie muzicală atemporală îi așteaptă pe vizitatori începând din acest weekend, 20 aprilie, într-o ediție valoroasă, în care expun peste 200 de artiști din 50 de țări.

Situată la primul etaj al Palazzo Mora din Veneția, lucrarea lui Călin Țopa poate fi admirată până pe 24 noiembrie 2024, cu acces liber pentru public.

După invitațiile de a expune „Transcendent Renaissance” în locații prestigioase precum The Quadrennial Prague sau Royal Central Drama School din Londra, acum, instalația sonoră va fi prezentată în capitala mondială a artei contemporane, Veneția, în cadrul expoziției Personal Structures. Aceasta se desfășoară concomitent cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția, eveniment emblematic al scenei internaționale de artă contemporană.

„Mă onorează invitația și oportunitatea de a participa cu lucrarea „Transcendent Renaissance” în cadrul ediției din acest an a expoziției Personal Structures. Simt că prezența mea aici e mai mult decât a arăta publicului munca mea; e despre a mă angaja într-o conversație globală a modului în care arta ne face să percepem viața, ca un întreg. În plus, mă bucur că astfel se creează un mediu de legătură cu colegi artiști, curatori și pasionați de artă din arii diverse, cu care împărtășesc pasiunea pentru creație, creativitate și frumos”, a spus Călin Țopa.

Călătorie prin secole de expresie muzicală: Transcendent Renaissance

În lumea artei sonore și a experiențelor immersive, Călin Țopa se remarcă prin inovare, combinând frumusețea atemporală a muzicii corale cu creativitatea lumii moderne. Cea mai recentă creație a sa, „Transcendent Renaissance”, nu este doar o instalație audio, ci o călătorie transformatoare prin secole de expresie muzicală, care se remarcă prin originalitate.

„Mi-am dorit ca prin această instalație, ascultătorii să se piardă în spațiu și timp, preț de 12 minute, și să se bucure de o experiență corală unică. Am folosit șase difuzoare pentru a reda vocile unui cor de catedrală, fiecare întruchipând o voce individuală – bas, tenor, alto sau soprană. Rezultatul? Un mix de compoziții de secol XVI cu piese contemporane, într-o lucrare creată întru totul de mine, de la primul, până la ultimul sunet.

Ceea ce m-a inspirat să realizez această instalație audio a fost profunda fascinație pentru puterea transformatoare a sunetului și explorarea modului în care muzica poate transcende timpul și spațiul. A fost captivant să pot îmbina trecutul și prezentul în cadrul unei singure experiențe sonore”, a menționat Călin Țopa.

 Astăzi, într-un moment în care tehnologia și ecranele ne domină simțurile, instalația lui Călin Țopa încurajează o altă formă de implicare. Publicul se poate apropia de fiecare difuzor al instalației, explorând astfel lumea sonoră într-un mod intim și creând un moment de conexiune cu arta în sine.

O capodoperă creată în colaborare cu muzicieni valoroși

Pentru ca lucrarea să ia forma dorită, Călin Țopa a apelat la dirijorul Radu Mihalache să armonizeze toate vocile corale: sopranele Alexandra Moroiu, Monica Lotreanu și Cătălina Postolache, alto -Gabriela Ieșean, Monica Păun și Sarah Rizescu, tenorii Alexandru Cartis, Lucian Haralambie și Călin Țopa, bas – Radu Mihalache și Ciprian Ravnic. În plus, actrița Ada Galeș a jucat rolul de narator, iar vocile de copii ale lui Aldous Baranowski au adăugat inocență și magie lucrării finale.

„Nu aș fi putut ajunge la forma dorită a lucrării fără dedicarea și profesionalismul acestor artiști excepționali și mă bucur că, timp de 7 luni, vocile lor și munca noastră vor fi auzite și admirate de publicul prezent în Veneția. Pentru mine, această colaborare este o lecție despre importanța împărtășirii creativității. Experiența va rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai semnificative și pline de inspirație din cariera mea artistică.”, menționează Călin Țopa.

Lucrarea „Transcendent Renaissance” va putea fi ascultată în curând pe Spotify, pentru cei care sunt curioși să exploreze lumea sunetelor lui Călin Țopa.

Actrița Ada Galeș e și ea prezentă la Veneția, nu doar în rolul de narator al instalației sonore, ci și cu lucrarea proprie intitulată „Uneori vreau să fac artă/Uneori vreau un Pad Thai”, prin care Ada explorează intersecția dintre artă și experiențele femeilor. Lucrarea e o reflecție asupra moștenirii femeilor în artă, atât din punct de vedere istoric, cât și în lumea actuală, cu text afișat pe pereți.

Despre Călin Țopa

Călin Țopa este un artist interdisciplinar care lucrează în domeniul muzicii experimentale, specializat în crearea muzicii care se încadrează în stilurile ambientale, neoclasice sau în alte stiluri gossamer. Călin Țopa a compus muzică în industrii precum teatru, film, dar și instalații multimedia. Lucrările lui au fost expuse în diverse locații din întreaga lume precum Royal Central din Londra, Quadrennial Praga sau în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Național, Galeria Nicodim, Art Safari etc. Lucrările sale captivează publicul tocmai prin modalitatea creativă și inovativă de a îmbina sunetul cu tehnologia și cu experiența umană.

Despre ECC Italia

Cu sediul la Veneția, ECC Italia este filiala principală a organizației sale mai mari, Centrul Cultural European. Concentrându-ne pe diverse teme din artă, arhitectură și design, ECC Italia își propune să creeze spații de expoziție dinamice care să evidențieze schimbul de idei din diferite culturi. Expoziția de artă contemporană Personal Structures alternează în fiecare an cu expoziția bienală de arhitectură Time Space Existence.

Iași, Sala Unirii, 27 aprilie 2024 – Intrăm într-o nouă eră a educației cu lansarea seriei naționale de evenimente ParentX, un fenomen educațional ce promite să schimbe percepțiile actuale și să deschidă noi orizonturi pentru părinți și copii. Prima oprire a acestei călătorii excepționale va fi la Ateneul Român din București, sâmbătă, 30 martie 2024, între orele 16:00 și 19:30.

PARENTX EVENTS nu este doar o serie de evenimente educaționale la nivel național și diasporă, ci o misiune dedicată construirii unei societăți mai înțelepte și mai prospere, pornind de la baza acesteia: educația copiilor și a părinților. Cu o prezență puternică în comunitate și un impact remarcabil, evenimentele noastre reprezintă o veritabilă forță de schimbare și evoluție în România de astăzi.

Despre Eveniment

ParentX aduce pe scena educației o echipă de speakeri excepționali, incluzând celebrități din domeniul educației și dezvoltării personale, experți în psihologie, medicină, neuroștiințe, precum și personalități cu un impact social puternic. Seria de evenimente ParentX a fost precedată de evenimentul Gala Părinților de la Ateneul Român din 20 ianuarie – un eveniment cu casa închisă, ce a atins o audiență la nivel național de peste 765,000 de oameni și a avut un impact major asupra întregii societăți românești.

Povestea numelui PARENTX.

În spatele denumirii”PARENTX” stă o poveste despre pasiunea pentru educația copiilor și dorința de a aduce schimbarea în viețile lor, pornind de la radăcinile fundamentale: părinții. „PARENT” înseamnă „părinte”, iar adăugarea lui „X” vine din semnificația numerică a acestui simbol – numărul 10 . „PARENTX” oferă o perspectivă către un viitor în care părinții devin „de nota 10”.

X-ul este și necunoscuta din ecuațiile matematice, o variantă de descoperit, de eXplorat, mai exact misiunea „PARENTX”: eliminarea oricărei necunoscute din ecuația educației și a succesului copiilor în viitor. „PARENTX” nu este un simplu nume, ci o manifestare a unei viziuni puternice și a unei pasiuni de a face o diferență în viețile părinților și copiilor.

SERIA DE EVENIMENTE PARENTX va avea loc astfel:

• 30 Martie – BUCUREȘTI, Ateneul Român (900 locuri) – INCHEIAT
• 27 Aprilie – IAȘI – Sala Unirea (750 locuri)
• 17 Mai – CLUJ – Cinematograf Florin Piersic (730 locuri)
• 08 Iunie – SIBIU – Centrul Cultural Ioan Besoiu (500 locuri)
• 22 Iunie – BRAȘOV – Hotel Kronwell (900 locuri)
• 12 Octombrie – TIMIȘOARA – Opera Națională Română (680 locuri)

ParentX aduce împreună o serie de personalități excepționale și experți în domeniul educației, precum:

MODERATOR EVENIMENT:

• Liana STANCIU (personalitate TV, Jurnalist celebru)

SPEAKERI PRINCIPALI:

• Razvan VASILE (personalitate TV, fondator ParentX și MBAKids Academy, creatorul primului software de afaceri, Personalitatea Inspirațională a Anului în Educația Tinerilor, Mindset Coach)
• Niculina GHEORGHITA (fondator Parentx, personalitate TV, Psiholog Clinician Principal, Formator, Expert Terapeut Bowen, Prezentator si Supervizor IMAGO)
• Cezar AMITITELOAIE (medic cardiolog, personalitate TV, influencer în sănătate holistică)
• Marius MOGA (artist și producător internațional)
• Ana BĂIESCU (doctor în psihologie, psihoterapeut cognitiv comportamental, terapeut relațional avansat IMAGO, educator parental certificat COS)
• Bogdan ILIESCU (Neurochirurg, expert in Neurostiinte, profesor, autor de cărți, fondatorul Institutului Creierului)
• Nicu Dascalu (triplu campion mondial în Arte Marțiale)

Despre Evenimentele ParentX

ParentX aduce pentru prima oară în România, pe scena educației, o echipă de speakeri excepționali, incluzând celebrități din domeniul educației și dezvoltării personale, experți în psihologie, medicină, neuroștiințe, precum și personalități cu un impact social puternic. Seria de evenimente ParentX a fost precedată de:

• evenimentul ParentX – Gala Părinților de la Ateneul Român din 20 ianuarie 2024 – un eveniment cu casa închisă, ce a atins o audiență organică la nivel național de 4,37 milioane de oameni
• evenimentul ParentX – Resursa Copiilor Împliniți de la Ateneul Român din 30 martie 2024 – un eveniment deasemenea cu casa închisă, ce a atins o audiență organică la nivel național de 6,43 milioane de oameni

*date oferite de MediaTrust, lider mondial in măsurarea audienței

Căutăm parteneriate de sponsorizare pentru PARENTX Iași:

Căutăm parteneri de prestigiu pentru aceste evenimente de impact. Beneficiile pentru sponsorii ParentX Events includ vizibilitate extinsă, asociere de prestigiu, networking de înaltă calitate și responsabilitate socială.

Beneficii pentru sponsorii PARENTX:

• Vizibilitate Extinsă: Prin parteneriatul cu ParentX, veți obține expunere maximă în fața unei audiențe angajate, atât online, cât și offline, cu oportunități de branding personalizate.
• Asociere de Prestigiu: Asociați-vă cu speakeri de top și evenimente care promovează excelența în educație și dezvoltarea copiilor, consolidându-vă reputația de lider de opinie în domeniu.
• Networking de Înaltă Calitate: Participarea la evenimentele noastre vă oferă oportunități valoroase de networking cu alți lideri din industrie și profesioniști din domeniul educației.
• Responsabilitate Socială: Demonstrați angajamentul față de dezvoltarea comunității și educația copiilor, consolidându-vă poziția ca un partener activ și responsabil social.

BILETELE sunt puse la vânzare prin partenerul BLT.ro iar sumele din vânzarea acestora vor fi donate către copii cu potențial aflați în risc de abandon școlar, sub forma de cursuri de abilități, transformarea minții și dezvoltare personală:

https://www.blt.ro/parent-x-resursa-copiilor-impliniti-iasi.html

Organizatori eveniment: Fundația Zâmbetul de Copil, MBAKids Academy, EDUPART – Federația Națională a Părinților, FONPC – Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copii.

PARENTX Iași – PressKit:

https://drive.google.com/drive/folders/1wURpvWtk9hwrykuWvncsUXZJC13X0pls

Geanina Studencu a părăsit lumea corporatistă de când a devenit mamă, dar nu s-a îndepărtat de lumea muzicală. Copiii și muzica au avut prioritate. Pasiunea pe care o poartă încă din copilărie nu a lăsat-o să se separe de această formă de artă. Sentimentele care o înconjoară atunci când cântă la evenimente private sau alături de copiii pe care îi îndrumă în interiorul academiei care i-a dat viață în perioada pandemiei sunt de neegalat.

Toate drumurile din viață au dus către muzică. Îi dăruiește ceea ce un serviciu care se desfășoară între patru pereți nu îi va putea oferi  niciodată și anume exprimarea libertății. Dincolo de partituri și note muzicale, cântă cu inima și dăruiește și altora fericire. Satisfacția pe care ți-o dă momentul în care ai reușit să legi totul și să faci să sune bine e incomparabilă cu orice altceva.

Geanina dă viață sunetelor. Muzica a fost pentru ea singura cale de a spune lumii ce simte. Chemarea a venit natural, poate puțin insuflată dorința de a cânta din partea mamei. Să îi dăm cuvântul să povestească mai multe!

În pandemie, ai simțit că ești pregătită să îți asumi un risc, să-l numesc astfel. Cum a fost trecerea de la organizări evenimente la aplecarea față de copii?

Într-adevăr, pandemia a fost pentru mine un test de la Dumnezeu, pe care acum, la ani distanță, așa îl numesc. Nu aș spune că a fost o trecere bruscă de la viață de corporatist la muzică, pentru că în paralel cu un job stabil, eu am cântat în toți anii din urmă, la evenimente private. Viață de corporatist nu mai am de 8 ani, de când am devenit mamă, și m-am axat doar pe muzică, evenimente și viață de familie. Însă pandemia a fost pentru mine un dus cu apă rece, pentru că din momentul în care am aflat că nu se țin evenimente pe o perioada nedeterminată de timp, mi-am zis: „eu ce fac acum?”. Având în vedere că și soțul meu activează tot în domeniul evenimentelor, amândoi am fost afectați, iar facturile lunare nu ne întrebau dacă putem plăți sau nu … Iată că a fost nevoie să găsesc o soluție care să mă ajute să supraviețuiesc. La insistențele unei bune prietene, am decis să încep să lucrez că educator muzical în grădinița ei, asta după luni bune de învățare pe cont propriu și evident, după structurarea unui program muzical adecvat copiilor de grădiniță. La scurtă vreme după ce am dat start-ul în grădiniță, mi-am dat seama că iubesc să lucrez cu copiii, să îi ajut și să îi stimulez cu ajutorul muzicii, astfel că așa am luat decizia de a înființa și pe cont propriu un centru unde să țin aceste ateliere muzicale.

Muzică nu a fost pusă pe pauză niciodată. Te-ai perfecționat continuu, deși ai gustat din ea de la 4 ani fiind și o pasiune însușită de la mama ta. Cum au fost, totuși, anii în care ai și studiat la facultate alt domeniu, dar în paralel ai continuat și cu această pasiune?

La mine, a fost talent nativ, preluat din familie, însă pentru a menține un talent sau pentru a performa, este nevoie de îndrumare și studiu. Chiar dacă pe perioada copilăriei nu am fost înscrisă la o școală de Arte/muzică, concomitent cu școlile cu profil normal urmate, eu am studiat mereu în paralel. Într-adevăr, în jurul vârstei de 10 ani, am renunțat la pian, și am dorit să mă axez pe voce. Toată copilăria/adolescență am fost înscrisă la cluburi de muzică, și am lucrat individual cu maeștrii de renume, mai cu seama pe parte de canto. În adolescență chiar am avut o trupa, iar profesor/impresar mi-a fost marele compozitor Marcel Dragomir, cu care al lucrat și studiat 2 ani.

De ce ai ales să faci bucată din sistemul corporativ într-o vreme și nu muzică?

În perioada adolescenței îmi doream enorm să merg în această zonă, a industriei muzicale, însă a fost tare greu să continui, pentru că atunci când vrei să pornești pe acest drum, ai nevoie de susținere și de resurse … financiare mai ales. Orice idee/propunere, venea la pachet și cu investiții pe care la acea vreme, părinții nu și le permiteau. În mintea mea se formase ideea că nu voi reuși, că nu voi putea, că niciodată nu voi avea bani îndeajuns pentru a merge la un studio, pentru a avea propriile piese sau a filma un videoclip, astfel că de pe la 17 ani, mi-am luat gândul că aș putea să îmi urmez visul de a cânta, astfel că am început să mă gândesc la un „job serios”. M-am înscris la Facultatea de Drept, însă … toate drumurile duceau spre muzică. Diverși cunoscuți mă chemau la evenimente să cant alături de trupa lor, prietenii de asemenea mă voiau să îi încânt la petreceri, deci, MUZICĂ este cea care nu m-a lăsat, și nu viceversa. Și iată că la scurtă vreme după ce mi-am cunoscut soțul, am decis împreună să inițiem un business în domeniul evenimentelor private, astfel că din anul 2007, amândoi lucrăm în domeniu: el este DJ, iar eu MC/Artist vocal. Începutul nostru cu acest business nu a fost ușor, pentru că fiind noi pe piață, nu aveam atât de mulți clienți încă din primul an, astfel că a fost nevoie să avem și job-uri stabile (asistență manager, secretara, reprezentat vânzări șamd). Plus că, cu 15-16 ani în urmă, nu existau atât de multe platforme prin care să îți promovezi afacerea, astfel că pentru noi, începutul în antreprenoriat nu a fost chiar ușor. Dar, cu muncă, încredere și consecvență, am reușit, iar din momentul în care am devenit părinți, amândoi am renunțat la job-urile stabile și ne-am axat pe business-ul propriu.

Ce îți dă muzică și nu ai găsit la serviciul tău anterior?

Muzică îmi oferă LINIȘTE și LIBERTATE. Sunt o persoană creativă, și simțeam că mă ofilesc între 4 pereți, zilnic, de la 9-17.00. Muzica îmi permite să mă exprim așa cum simt, pentru că în timp ce cânți, cânți cu inima, dincolo de partituri și note muzicale. În muzică nu există presiunea deadline-urilor, a mail-urilor trimise la timp sau a ședințelor interminabile. Muzică mă hrănește și nu mă consumă, așa cum mă consumau discuțiile despre diverse proiecte în care eram implicată. Muzică și ceea ce eu ofer copiilor sau adulților, aduce bucurie sau ajută într-un fel sau altul, la nivel emoțional. Felul în care eu cant sau ajut un copil prin muzică, aduce un aport emoțional extraordinar beneficiarului, iar această satisfacție, pentru mine, întrece orice formulă dintr-un tabel excel. Și mai presus de toate, decizia de a mă axa pe muzică/business propriu, și nu un job stabil, mi-a adus TIMP pentru a fi lângă copilul meu, mai ales în primii ani de viață, când conectarea este extrem de importantă – acesta este unul dintre cele mai mari beneficii.

Ești la clubul tău de muzică înființat cu câțiva ani în urmă la serviciu, dar sunt convinsă că este mai mult decât un job. Ce-mi poți redă?

Exact, nici nu îl pot numi job! Evident, este tratat că un job, pentru că este activitatea mea principala și sursă de venit a familiei mele, însă, când întru în sala de muzică, mă deconectez de tot și toate. Nu de puține ori am fost poate bolnavă sau am avut necazuri în familie … ei bine, când am ajuns în mijlocul copiilor, am fost o altă „eu”. Am uitat și de dureri, și de probleme, iar conectarea noastră m-a scos din orice stare. Geanina, în mijlocul copiilor, este pe alt tărâm. La ședințele în care sunt prezenți și părinții, aceștia îmi văd toate grimasele și stările, și de multe ori, eu nu îi văd pe părinți, chiar dacă sunt la doar 1 metru de mine. Eu mă conectez cu copiii, ochii mei sunt ațintiți spre ei, zâmbetul meu trebuie să le ofere încredere și să le schimbe starea, iar ceea ce explic trebuie să fie pe înțelesul lor. Cum aș putea integra un copilaș într-un exercițiu ritmic, dacă aș fi serioasă, nervoasă, cu gândul la o problema de acasă? Copiii simt mai mult decât ne imaginăm, chiar dacă sunt mici, și dincolo de un cântecel care rulează în boxă, copilul are nevoie de conexiune umană, de o prezența veselă, cu vibe bun, o prezența a cărei voce să îl liniștească. Și așa sunt eu în față copiilor. Mă mulez adesea după stările și trăirile lor, le validez emoțiile și le înțeleg zilele mai grele. Ei mă ajută să cresc, eu îi ajut să crească.

Au fost voci negative  pe lângă ține care ți-au spus să nu lași un serviciu stabil pe ceva ce nu era concret?

Oh, da! Și nu puține! Și de cele mai multe ori, aceste voci sunt chiar cele pe care le auzi zilnic, mai cu seama, familia. Nu mi-au spus cu subiect și predicat, însă tonul vocii îndoielnic, tot asta voia să sugereze. Mi-am asumat un risc mare, mai ales în pandemie, când am decis să mă dedic copiilor. Porneam la drum cu cunoștințe 0 despre lucrul cu copiii, cu 0 clienți și cu 0 buget. Însă, revin la ideea din prima parte a poveștii, și cred cu tărie că Dumnezeu mi-a fost partener, și a adus în calea mea fix ce și pe cine aveam nevoie. A nu se înțelege că au picat din cer bani, recuzita, spațiu, clienți, colaborări … a fost nevoie să cer ajutor, să împrumut bani, să învăț mult, și să muncesc și mai mult, însă a meritat, și dacă aș lua-o de la capăt, aș face același lucru.

Care este misiunea și viziunea clubului tău de muzică?

Misiunea mea în lucrul cu copiii este să îi ajut să evolueze și să se dezvolte cu și prin muzică. Nu vorbim așadar despre o școală de muzică unde se studiază canto sau instrument, este vorba despre stimulare prin muzică, adresată copiilor cu vârstă cuprinsă între 1-10 ani. Lucrez cu 3 categorii de vârstă (1-3, 3-6 și 6-10 ani), și toate programele pe care le-am creat singură, au că scop integrarea copiilor în colectivitate, dezvoltarea neuronală, motrica, cognitivă, socio emoțională, dezvoltarea coordonării, creativității și lucrului în echipă. Însă, cel mai important detaliu ar fi că  toate abilitățile mai sus menționate, se dobândesc cu ajutorul muzicii și a exercițiilor ritmice. Îmi doresc enorm că această activitate să ajungă la cât mai mulți copii, pentru că noile generații de copii au nenumărate probleme de dezvoltare, de învățare, sau diverse probleme medicale, iar muzică și stimularea prin muzică sunt un aliat extraordinar în creșterea/recuperarea lor.

Unește muzică suflete?

Fără dar și poate, indiferent de vârstă, rasă, regiune, statut. Muzică este prezența în viață noastră dinainte de a ne naște. Mamele își liniștesc copiii cântându-le, muzică unește oamenii în biserici, la concerte, pe stradă, la evenimente. Muzică unește iată, copiii, în cadrul activităților mele, și dovadă vie este comunitatea mare de părinți și copii de care m-am legat la propriu în ultimii ani.

Ce sentimente porți când ești în mijlocul copiilor?

Mă simt pe un alt tărâm când sunt printre ei, și radiez când îi văd cum reproduc ceea ce le arăt. În mijlocul lor mă simt competență și utilă, pentru că reușesc să le captez atenția, iar cine a lucrat măcar o dată cu un grup de copii, știe că nu e ușor. Eu am explicat multe lucruri frumoase despre ceea ce trăiesc alături de copii, însă sunt și multe provocări, adesea greu de gestionat. Însă chiar și acele provocări sunt o lecție pentru mine, îmi arată și mă învață cum trebuie să procedez, și adaugă la cv-ul meu încă o competență. Pentru că oricâte formări și școli ai urmă, examenul final este de fapt partea practică. Ce citești într-o carte, este total diferit de ceea ce trăiești și aplici în sala.

În concluzie, sunt mândră și fericită când sunt printre copii, și mereu îmi spun că trebuie să mă port cu ei, așa cum mi-aș dori să se poarte un alt profesor cu copilul meu.

Business-ul tău a fost un vis îndeplinit? Îl poți numi așa?

În acest moment, pot spune DA. Atât lucrul cu copiii, cât și prezența mea că MC/solist la evenimente, sunt ceea ce mă împlinesc. Dar iată câți ani au trecut cât să pot spune acest DA … Și tot din acest proces, am învățat că lucrurile valoroase și de calitate nu înfloresc peste noapte. Satisfacția supremă vine în timp, după ani de muncă, și e extraordinar de frumos sentimentul de reușită pe cont propriu, fără compromisuri sau „călcat pe cadavre’. În acest moment, nu e doar un business, e un stil de viață care ne aduce bucurie și împlinire, nouă, că familie.

De ce să înscrie părinții copiii la atelierele tale?

Muzică și stimularea prin muzică înseamnă bogăție. Însă nu bogăție financiară, ci un cumul de achiziții de care orice copil are nevoie, indiferent de cât de precoce sau isteț este. Nici un copil nu excelează în toate domeniile, oricât de smart ar fi. Poate că e AȘ la matematică, dar are un atac de panică dacă trebuie să vorbească în public, poate reține poezii de 10 strofe, însă nu poate ține un instrument în mâna, poate escaladează stânci, dar nu poate fi prezent în sarcina mai mult de 2 minute, și lista poate continuă. Prin programa creată de mine, adecvată celor 3 grupe de copii, lucrez alături de ei la toate aspectele mai sus menționate, iar în zilele noastre, apartenența la un grup, nevoie de acceptare și socializarea, sunt extrem de importante pentru copiii noștri, care adesea se pierd în lumea tehnologiei, sau nu au parte prea des de activități de grup.

Muzică înseamnă emoție. Pentru ține ce reprezintă?

Pentru mine, muzică înseamnă LIBERTATE, ELIBERARE, BUCURIE și CREATIVITATE. Este greu să aleg un singur cuvânt, pentru muzică este terapeutică și vindecătoare pentru orice ființă umană (și nu vorbesc aici de studiu/orchestra/meserie). Muzică ajută bebelușii să se calmeze, bolnavii în stare paliativă să se relaxeze, bolnavii cu Alzheimer să își reamintească lucruri din trecut, adolescenții să se exteriorizeze … muzică este prezența în viețile noastre, în orice moment, și slavă Domnului, există stiluri muzicale și genuri aplicabile oricărei situații în care ne aflăm.

Deși doctorand azi, și culmea, nu a văzut acest model în familia sa, Daniel Caraivan a îmbrățișat în interiorul familiei sale valori cu care merge mândru la braț prin lume. A învățat de la tatăl său că măiestria în orice domeniu vine cu dedicare și că valoarea unui om nu se măsoară în diplome, ci în capacitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în viețile celorlalți.

Defilează cu principii și norme însușite chiar din greșelile pe care o societate întreagă le face, dar luptă cu dârzenie  în continuare pentru drepturile omului. Indiferent de grupul etnic din care face parte omul, dizabilitatea pe care o poartă sau religia pe care a ales-o,  crede cu tărie că acesta este îndreptățit să fie inclus social.

Excluderea și discriminarea romilor încep de la o vârstă fragedă, din păcate. Chiar Daniel încă aude voci pe lângă el descurajatoare și care au comportamente care se contrazic în pofida rolului pe care îl au în organizații și instituții dedicate promovării egalității șanselor. Nu a urmărit să fie un exemplu, dar este un punct de referință, mai ales prin povestea sa de viață. Vede foarte puțin, are proteză la picior, este un model care arată că nu e loc și timp să te plângi, ci cauți resurse în orice ca să dăinuiești. A căzut de șapte ori, dar s-a ridicat de opt.

Să-l cunoaștem pe Daniel Caraivan!

Cum ești în prezent, Daniel? Care s-a mai întâmplat pe plan profesional de când nu am mai vorbit ultima dată?

În prezent, mă aflu într-o perioadă foarte aglomerată, axată în principal pe promovarea drepturilor omului. Colaborez cu Asociația Juriștilor Romi RomaJust, unde ofer consiliere juridică comunității romilor în probleme precum segregarea școlară, abuzurile instituțiilor statului și evacuările forțate. De asemenea, în cadrul aceleiași colaborări, m-am implicat în sprijinirea ucrainenilor romi, mulți dintre ei aflându-se în situații critice, într-un context în care am observat o indiferență din partea statului român față de problemele lor. Pe parcursul acestei perioade, am avut oportunitatea de a călători în toată țara alături de soția mea, Florina. Împreună, ne dedicăm acestor activități, angajându-ne în mod activ în lupta pentru drepturile omului.

Ești doctorand și culmea, nu ai văzut acest model în familia ta, fiind singurul care urmează cursuri doctorale din familie. Cât de mult te onorează acest rol?

Pentru mine, urmarea studiilor doctorale reprezintă un demers determinat de necesitatea de a fi recunoscut și avizat atât de comunitatea academică, cât și de cea civică, în domeniul cercetării despre romi. Este adevărat că statutul academic are o importanță considerabilă în cadrul societății, iar absolvirea unor astfel de studii conferă un anumit grad de credibilitate și recunoaștere profesională. Chiar dacă aș fi putut să continui cercetarea fără a deține un titlu de doctor, impactul și seriozitatea cu care munca mea ar fi fost primită ar fi fost, fără îndoială, diminuate.

Consider că este un privilegiu să particip la acest nivel de studii și, în același timp, o responsabilitate majoră, mai ales acum, când mă apropii de finalul parcursului meu doctoral și sunt în faza de pregătire a tezei de doctorat. Această etapă vine la pachet cu un nivel semnificativ de stres, însă, cu speranța și credința în ajutorul lui Dumnezeu, sunt optimist că voi finaliza cu succes doctoratul și îți voi împărtăși vestea bună în toamnă.

Ești mijlocitorul dintre educație și familia ta. Spun asta pentru că tatăl și fratele său, nevăzători fiind, nu au urmat școala. De unde motivația interioară?

Motivația mea interioară își are rădăcinile în moștenirea familială și în exemplele de perseverență și dedicare pe care le-am avut în tatăl și unchiul meu. Ambii au fost figuri eminente în domeniul muzical, considerați veritabile fenomene pentru talentul lor. Unchiul meu, deși a părăsit lumea prea devreme pentru a-și vedea cariera muzicală înflorind pe deplin, și tatăl meu, care, deși recent decedat, a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea muzicii lăutărești. Chiar dacă nu au avut înregistrări oficiale în case de discuri, tatăl meu a devenit cunoscut publicului cântând în fața oamenilor din localitate în localitate, oferind spectacole memorabile care au avut un impact emoțional profund asupra auditoriului. Muzica lui transmitea emoții intense, cu o precizie și o virtuozitate rar întâlnite, făcându-l de neuitat chiar și fără utilizarea cuvintelor.

Această pasiune și profesionalism, demonstrată prin studiu asiduu și o umilință deosebită, au fost o sursă de inspirație constantă pentru mine. Am învățat de la tatăl meu că măiestria în orice domeniu vine cu dedicare și că valoarea unui om nu se măsoară în diplome, ci în capacitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în viețile celorlalți. Experiențele de viață pe care le-am trăit alături de ei au fost o adevărată școală de viață, pregătindu-mă pentru provocările și realizările mele personale și profesionale.

Ai ales sociologia în detrimentul oricărei ramuri superioare de studii. Poate pentru că a fost, pe vremea când erai elev, tu însuși copilul lovit de etichete?

Am ales sociologia motivat de o dorință profundă de a înțelege și a aborda dinamica etichetărilor și prejudecăților cu care m-am confruntat personal în societate. Observația mea asupra modului în care prejudecățile și stereotipurile sunt încorporate în identitatea culturală românească, chiar și în rândul persoanelor cu un nivel educațional avansat, m-a determinat să caut răspunsuri și soluții prin prisma sociologiei. Recent, atitudinea discriminatorie față de refugiații ucraineni m-a făcut să reflectez și mai profund la acest aspect, subliniind rolul important al educației în formarea unui mod de gândire deschis și informat.

Fie că ești etichetat ca rom, fie că ești persoană cu dizabilități, provocarea este să te pregătești să faci față reacțiilor societății și, dacă posibil, să contribui la schimbarea acesteia. Sociologia oferă uneltele necesare pentru a analiza, înțelege și propune soluții la problemele sociale, permitându-mi să îmi canalizez experiențele și observațiile într-un cadru academic și practic, cu speranța de a genera schimbări pozitive în comunitate.

Le mai simți acum? Priviri, voci auzi? Cum ai învățat să le faci față?

Simt în continuare privirile și vocile, ceea ce este deosebit de descurajator este faptul că acestea provin adesea de la persoane implicate în organizații și instituții dedicate promovării egalității și drepturilor omului. Ironia situației este că, în ciuda misiunilor lor declarate, unele dintre aceste entități adăpostesc indivizi care manifestă comportamente contrare principiilor pentru care ar trebui să lupte. Experiențele mele în dezbateri interne sau în interacțiunile sociale au dezvăluit adesea discrepanțe între valorile promovate și modul de gândire real al unora dintre acești așa-zisi susținători ai egalității.

Pentru a face față acestor situații și a diminua impactul lor negativ asupra mea, am învățat să am încredere în propriile capacități și să nu permit altora să mă evalueze pe baza propriilor lor prejudecăți sau limitări. Este esențial să recunoaștem că suntem propriii noștri evaluatorii și că, în fața unei lupte aparent pierdute cu societatea, eșecul nu înseamnă că suntem vinovați sau slabi. Această perspectivă interioară m-a ajutat să rămân rezilient și să continui să lupt pentru ceea ce este corect, indiferent de provocările sau obstacolele întâmpinate.

Lupți pentru egalitatea de șanse. E greu să învingi mentalitatea societății noastre?

Într-adevăr, lupta pentru egalitatea de șanse este o provocare majoră, având în vedere că prejudecățile și stereotipurile sunt profund înrădăcinate în mentalitatea colectivă. Această încorporare a prejudecăților în structura societății noastre complică semnificativ eforturile de a induce o schimbare pozitivă. Cu toate acestea, nu consider că este o misiune imposibilă. De-a lungul timpului, am observat schimbări în modul de gândire al unor persoane care, inițial, aveau viziuni limitative despre cei considerați diferiți de ei. Aceste schimbări au fost posibile la indivizii deschiși să primească și să proceseze informații noi sau necunoscute.

Pentru a facilita acceptarea diversității, societatea are nevoie de acces la informații corecte și relevante, lucru care, din păcate, este adesea lipsă. Educația joacă un rol foarte important în acest proces, iar introducerea și continuarea educației despre diversitate și toleranță de la o vârstă fragedă, în cadrul școlii, poate contribui semnificativ la schimbarea mentalităților pe termen lung. Aceste schimbări necesită timp și răbdare, transmițându-se de la o generație la alta.

Naționalismul exagerat sau, mai grav, extremismul, nu mai are loc în societatea modernă și constituie o amenințare reală la adresa coeziunii și păcii sociale. Exemplele istorice arată că astfel de atitudini pot conduce la tragedii de proporții, iar ideologiile eugeniste reprezintă un pericol real. În acest context, este esențial să lucrăm împreună pentru promovarea unei societăți mai deschise și mai incluzive, în care diversitatea este văzută ca o resursă, nu ca un motiv de diviziune.

Cum contribui la rezolvarea problemelor pe care consideri că le întâmpină oamenii în societatea noastră?  Ai vreo soluție?

Contribuția mea la abordarea problemelor societății este multifacetedă, adaptându-mi eforturile în funcție de diversitatea și complexitatea provocărilor. Deși nu am urmat un plan de intervenție prestabilit, datorită variabilității problemelor, am adoptat mai multe roluri strategice prin care îmi pot exercita influența în mod constructiv.

Ca promotor al diversității culturale, acționez dintr-o perspectivă academică, creând și diseminând cunoștințe care, sper, vor contribui la schimbări pozitive pe termen lung în modul în care societatea percep și valorizează diversitatea. În această capacitate, lucrez pentru a educa și sensibiliza, având ca obiectiv final o societate mai deschisă și mai incluzivă.

În rolul de monitor al drepturilor omului, intervin direct și imediat pentru a ajuta persoanele afectate de abuzuri și discriminare. Această activitate implică adesea colectarea și raportarea dovezilor de încălcări ale drepturilor omului, precum și sprijinirea victimelor în accesarea justiției și repararea prejudiciilor suferite.

Ca activist pentru drepturile omului, aplic cunoștințele și experiențele mele pentru a milita în favoarea schimbărilor legislative, politice și sociale necesare pentru a asigura egalitatea de șanse pentru toți. Acest rol implică o varietate de activități, de la campanii de conștientizare publică și advocacy, la colaborarea cu alte organizații și entități pentru a influența politici și practici.

În esență, abordarea mea este holistică și se bazează pe convingerea că schimbarea semnificativă necesită eforturi conjugate și adaptate la specificul fiecărei probleme. Prin combinarea acestor roluri, îmi propun să contribui la crearea unei societăți mai juste, mai echitabile și mai incluzive.

Îi înveți prin exemplul propriu și pe ceilalți care fac parte din categoria minoritară din care faci și tu parte să-și iubească condiția și etnia?

În încercarea mea de a influența și inspira comunitatea din care fac parte, nu am urmărit intenționat să devin un model sau un exemplu de urmat. Perspectiva mea asupra acestei chestiuni a fost prezentată în cartea autobiografică „Pe marginea prăpastiei”, unde am deschis o fereastră către viața mea personală, nu cu scopul de a-mi promova imaginea, ci mai degrabă de a împărtăși experiențele prin care am trecut. Reacțiile la povestea mea variază: în timp ce unii mă văd ca pe un exemplu de determinare și voință, alții mă consideră o inspirație, semn că „se poate”. Există, de asemenea, posibilitatea ca pentru unii să fiu perceput ca un model de urmat.

Conștientizez că societatea în ansamblu beneficiază de pe urma exemplarelor de succes, întrucât acestea pot contribui la schimbarea mentalităților, indiferent de poziția pe care o persoană o ocupă în cadrul acesteia. Deși s-ar putea ca contribuția mea să pară nesemnificativă la scară largă, ca o picătură în ocean, consider că este esențial să recunoaștem că fiecare picătură contează. Prin propriile mele acțiuni și prin modul în care mă raportez la viață, sper să ofer un punct de referință pozitiv pentru comunitatea mea, încurajându-i pe ceilalți să își îmbrățișeze cu mândrie identitatea și să lucreze împreună pentru o societate mai incluzivă și mai echitabilă.

Cât de importantă este asumarea identității etnice?

Asumarea identității etnice este extrem de importantă și reprezintă un subiect de mare actualitate, discutat intens, inclusiv online, de către romii tradiționali. Într-o societate în permanentă evoluție, schimbările sunt resimțite acut și în cadrul minorității rome, unde identitatea etnică este într-un continuu proces de transformare, sub influența diverselor factori. Unul dintre acești factori este cel economic, care a determinat ca multe dintre meseriile tradiționale specifice romilor să devină învechite. Chiar și lăutăria, care a rezistat timpului, s-a transformat, fiind adaptată de majoritate pentru divertisment, forțând lăutarii romi renumiți să adopte o abordare comercială pentru a supraviețui, ceea ce a dus la pierderea identității muzicale autentice.

Practicile ezoterice, altădată specifice romilor, sunt acum industrializate și preluate de majoritate, schimbându-și semnificativ natura. Alte meserii, cum ar fi spoitul ceaunelor, dresajul de urși, sau fierăritul, sunt fie pe cale de dispariție, fie au dispărut complet. În acest context complex, se ridică întrebări despre fundamentul identității culturale a romilor și motivele pentru care anumite segmente din această comunitate își asumă încă apartenența etnică.

Romaniphenul, baza ideologică a culturii romilor, ar putea fi considerat un element esențial al identității etnice, dar și acesta se confruntă cu schimbări semnificative. Migrația, căsătoriile mixte și conversia religioasă influențează profund tradițiile comunitare, modificând rolurile tradiționale de gen și relația dintre libertatea individuală și tradiția comunitară. Cu toate aceste schimbări, am observat că romii sunt printre puținii care își păstrează tradițiile în forma lor autentică.

Asumarea identității etnice în rândul romilor este un proces complex, influențat de schimbările socio-economice, culturale și ideologice. Deși comunitatea romă se confruntă cu provocări semnificative în menținerea și adaptarea tradițiilor sale, identitatea etnică rămâne un pilon central în definirea și afirmarea sinelui într-o lume în schimbare.

Simți că trebuie să munciți de zece ori mai mult ca să fiți văzuți, validați?

Da, sentimentul că trebuie să muncim de zece ori mai mult pentru a fi văzuți și validați este o realitate cu care se confruntă mulți dintre noi, în special în comunitatea romă. Este o luptă constantă, marcata de progrese semnificative, deși adesea nerecunoscute de societate. Romii, în pofida presiunilor rasiste și a condițiilor sociale precare, au făcut pași importanți în adoptarea educației și sunt din ce în ce mai prezenți în domenii variate, cum ar fi justiția, educația sau medicina. Această evoluție reflectă o dorință și o strădanie remarcabilă de depășire a barierelor istorice și sociale.

Pe parcursul propriului meu drum, atât în calitate de rom cât și de persoană cu dizabilități, am simțit greutatea acestor lupte. Ajungerea în poziția dorită este doar începutul; urmează apoi o nouă bătălie pentru a te menține acolo. Aceasta este o realitate dureroasă, care conduce uneori la evitarea asumării identității etnice, sub greșita impresie că renunțarea la această parte a sinelui ar facilita respectul și recunoașterea meritelor profesionale și umane. Este o mărturie a presiunii constante sub care trăiesc membrii comunității rome, un indicator al nevoii de schimbare în percepția și acceptarea socială.

Dacă ar fi să mă iei de mână și să mă conduci în perioada copilăriei tale, aș simți alături de tine durere? Sau cu ce trăiri, emoții te-ai întâlnit?

Călătoria în perioada copilăriei mele te-ar confrunta cu emoții profund contrastante, o ilustrare a durității și frumuseții vieții. În primul rând, te-aș ghida prin momentele dureroase ale copilăriei, unde suferința și incertitudinea viitorului erau realități zilnice. Ai simți greutatea de a fi diferit, ținta ironiilor și glumelor răutăcioase din cauza dizabilității și etniei, o experiență pe care astăzi o numim bullying. Ai înțelege singurătatea unui copil care, lipsit de curajul de a împărtăși durerea cu familia, plângea pe ascuns sub pătură, rugându-se pentru dreptate și înțelegere.

Însă, călătoria nu s-ar opri aici. Te-aș conduce apoi prin anii adolescenței, un timp în care, în sânul familiei extinse, am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat om. Ai descoperi importanța valorilor de a te bucura de cele mici și de a nu judeca pe nimeni după aparențe, lecții de viață care modelează caracterul și percepția asupra lumii.

Nu aș vrea să te expun suferinței profunde trăite la începutul tinereții, când un accident de tren mi-a luat un picior și m-a confruntat cu o durere inimaginabilă. Acea parte a vieții mele, marcată de o luptă interioară intensă și de reconstrucție personală, reflectă forța umană de a depăși momente de cumpănă, dar este o experiență pe care prefer să o păstrez departe de dorința de a nu împovăra pe alții cu intensitatea acelei dureri.

În această călătorie prin copilăria și adolescența mea, te-aș invita să îmbrățișezi complexitatea emoțiilor umane, să înveți din durere și să prețuiești lecțiile de viață care ne formează ca indivizi și ne învață despre reziliență, compasiune și adevărata valoare a umanității.

Ce lipsește României?

România se confruntă cu o serie de provocări esențiale care necesită abordări strategice și o voință politică puternică pentru a fi depășite. La baza acestor provocări se află nevoia acută de a dezvolta și consolida o clasă politică de calitate, capabilă să guverneze prin principii etice și competență, nu prin interes personal sau de grup. Aceasta presupune, în primul rând, o evoluție a mentalității electoratului, care trebuie să depășească logica votului bazat pe raționamente mediocre și să prioritizeze meritocrația și integritatea în alegerea reprezentanților săi.

Un alt domeniu cheie care necesită reforme profunde este educația. Aceasta ar trebui să fie o prioritate națională, cu un focus pe revizuirea curriculei școlare pentru a se alinia la cerințele și provocările secolului XXI, îmbunătățirea pregătirii cadrelor didactice, depolitizarea instituțiilor de învățământ, modernizarea infrastructurii școlare și responsabilizarea elevilor și părinților. Educația este fundamentul pe care se clădește progresul social și economic al unei națiuni, iar România are nevoie de un sistem educațional care să promoveze gândirea critică, creativitatea și valorile democratice.

Meritocrația în administrația publică și instituțiile de stat este, de asemenea, un aspect care necesită atenție urgentă. Competența și profesionalismul ar trebui să fie criteriile principale în selecția și promovarea personalului, depășind practicile de clientelism politic și nepotism care subminează eficiența și credibilitatea instituțiilor.

În cele din urmă, progresul civic este esențial pentru consolidarea democrației și a societății civile. Acesta implică o participare activă și informată a cetățenilor în viața comunității și în procesele de luare a deciziilor, precum și un angajament față de principiile transparenței, responsabilității și respectului reciproc.

România se confruntă cu necesitatea unor schimbări semnificative în sfera politică, educațională și civică. Aceste schimbări necesită timp, răbdare și un efort concertat din partea tuturor actorilor sociali, de la guvern la cetățeni, pentru a construi o societate mai justă, prosperă și incluzivă.