James Pătrășcu mai are un an în față până la Examenul de capacitate, dar deja își cunoaște perspectivele. Nu este un adolescent debusolat care nu știe ce vrea să urmeze și care acționează în funcție de deciziile părinților. Din contră, consecvența sa în ceea ce privește domeniul informaticii, unul în care vrea să se perfecționeze pentru ca până la 30 de ani să aibă propriul business, se menține.

Prezența la Maratonul Internațional Sibiu a devenit o prioritate în timpul său liber în perioada martie – iunie. Când avea 5 ani, a alergat pentru prima dată la maraton cu mama sa de mână. De atunci se apleacă asupra unor cauze nobile. James a strâns în 2021 suma de 21000 lei pentru un holter EKG pentru Spitalul de Pediatrie. În 2020 a alergat tot pentru Fundația Polisano și a reușit să strângă 15000 lei, cea mai mare sumă strânsă în acel an la Maratonul Internațional Sibiu, un an care a pus întreaga lume la grea încercare.

Să-l cunoaștem!

James, cum te găsesc la momentul prezent?

Sunt bine, mulțumesc! Într-o mare măsură sunt ocupat cu școala, cu antrenamentele de atletism, cursurile de percuție, dansuri, frontend developer și meditațiile. Rămân cu puțin timp liber pentru recreere.

Cum arată sufletul unui școlar care are un examen în față anul acesta?

Cum voi avea examenul abia în următorul an, îmi este dificil să zic de pe acum. Recunosc însă că uneori am deja emoții.

Care sunt planurile tale legate de ce vei dori să urmezi?

Îmi doresc să mă îndrept spre profilul matematică – informatică. E cel care mi se potrivește cel mai bine.

Poate e prea devreme, dar mă întreb dacă deja ai o idee privitoare la viitorul tău, la cariera ta?

Îmi doresc ca viitoarea mea carieră să fie în domeniul informaticii. Mai îmi propun ca până la 30 de ani să pun pe picioare o afacere, să îmi îndeplinesc visul în antreprenoriat.

Are un elev responsabilități și priorități?

Un elev are responsabilitatea de a învăța la toate materiile. Îndatoririle unui elev sunt multe, toate specificate într-un statut. Prioritatea mea însă devin materiile din care voi da examenul, iar pe plan personal este socializarea cu prietenii și activitățile extra, cum ar fi strângerea de fonduri pentru diferite cauze. Consider că trebuie găsită o balanță în ele.

Și dacă nu aveai priorități, ți le-ai făcut odată cu obiectivele propuse și pe care vrei să le atingi odată cu alergarea la maratoane?

Prezența la Maratonul Internațional Sibiu a devenit o prioritate în timpul meu liber în perioada martie – iunie, lunile în care se strâng fondurile pentru cauzele înscrise. În „extrasezon” strâng bani prin platforma Galantom. Chiar acum în ianuarie mi-am donat ziua de naștere de 14 ani Asociației „Drag de bine”, care ajută copiii din mediile rurale din județul Sibiu să aibă o șansă mai bună la o creștere frumoasă. Cu ajutorul prietenilor, dar și a necunoscuților, am reușit să strâng suma de 6100 lei în 3 săptămâni. E fantastic ce se poate realiza din dorința de a dărui bine!

La vârsta aceasta încep să îmi dau tot mai bine seama ce impact pozitiv pot aduce aceste activități unei comunități și pentru aceasta le consider priorități.

Singur sau alături de mama ta te dedici cazurilor sociale sau de mediu din comunitatea voastră. Cum a început această poveste?

Mereu alături de mama. Ea are rețeaua de oameni care o susțin de ani buni, a mea abia acum începe să prindă contur.

Povestea a început în 2015, când am alergat prima dată cu mama de mână. Aveam 5 ani și mama a fost abordată de prietena ei, Anca și așa a decis să sprijine un proiect al grădiniței la care eram înscris. A fost ceva nou pentru amândoi. Mama și-a dorit apoi să continuăm și pentru a-mi da o altă perspectivă asupra vieții. Ea este o dăruitoare.

La câte maratoane ai participat până acum?

Am participat la 9 ediții ale Maratonului Internațional Sibiu. Pe 25 mai 2024 voi participa la a 10-a ediție în calitate de alergător și fundraiser.

Ce sume reușești să strângi, James? Pentru cine lupți și depui efort?

Când am început în 2005 am strâns cea mai mică sumă, peste 3000 lei, până și-a dat mama seama că e mai eficient să apelezi la rețelele de socializare. Cea mai mare sumă a fost pentru Fundația Polisano  în 2021, când s-a strâns suma de peste 21000 lei pentru un holter EKG pentru Spitalul de Pediatrie. În 2020 am alergat tot pentru Fundația Polisano și am reușit să strângem 15000 lei, cea mai mare sumă strânsă în acel an la Maratonul Internațional Sibiu, un an care a pus întreaga lume la grea încercare.

Pe parcursul anilor am alergat de două ori pentru grădinița mea, Grădinița „Elefănțelul Curios” din Sibiu pentru curtea grădiniței și sprijinirea dezvoltării sustenabile la preșcolari, pentru Asociația Baby Care din Sibiu pentru achiziționarea de incubatoare, pentru Asociația Funky Citizens pentru Constituția adaptată copiilor, pentru Asociația MagiCamp în a trimite în tabără copii cu afecțiuni oncologice, pentru Asociația SUS INIMA pentru primul centru de suport din Sibiu pentru cei afectați de cancer și, anul trecut, pentru Asociația Capital Cultural care, prin cauza Semn că însemni și-a dorit  – și a reușit tare frumos – să organizeze întâlniri de grup între adolescenți și specialiști, dar și între părinți și specialiști, cu teme specifice nevoilor lor.

Ce simte un băiat de vârsta ta știind că, prin exemplul propriu, împrăștie binele?

Se simte bine să știi că prin ceea ce faci răspândești binele. Când am început, mama nu s-a gândit că se va ajunge aici, ca la un stil de viață. Acum, la 14 ani, înțeleg și eu tot mai bine ce impact pot să aibă acțiunile de genul și participarea la Maratonul Internațional Sibiu, strângerea de fonduri prin acest eveniment sau cu ajutorul altor platforme, a ajuns să se simtă ca una dintre cele mai mari realizări.

Ai avut, oare, colegi sau prieteni care s-au lăsat impulsionați și stimulați de tine și te-au urmat? 

N-am avut vreun prieten sau coleg care să alerge ca și fundraiser pentru sume mari de bani deoarece este muncă multă, ca un job part time, zilnic. La vârsta aceasta este foarte greu fără părinți să strângi sume mari. Eu unul, sincer, nu reușeam fără ajutorul mamei, fără sprijinul oamenilor care o cunosc. Le mulțumesc pentru aceasta.

Ce simți în momentele în care reușești să îți atingi targetul propus? Ce părere au profesorii?

Când ating suma propusă, când îmi depășesc targetul, mă simt bine că pot astfel ajuta. E un sentiment aparte. Profesorii sunt surprinși că mă implic ca și fundraiser și mă felicită.

Zilele de maraton sunt ca o sărbătoare în orașul nostru, când avem posibilitatea să ne bucurăm unii de alții dăruind celor în nevoie practicând sport. E o experiență aparte să alergi cot la cot cu profesorii tăi.

Și totuși, pentru tine James, care este cea mai importantă persoană care emite păreri despre acțiunile tale?

Mama a fost cea care m-a introdus în această lume a fundraising-ului și mă bucur că a ales așa. Ea este persoana care mă susține cel mai mult.

Ești acel băiat care simți că trece copilăria pe lângă el având în vedere activitățile pe care le întreprinzi?

Da, zilele zboară, dar nu stau să mă gândesc prea mult la asta. Iau lucrurile așa cum vin. Pentru a putea participa la atâtea activități, e nevoie de un compromis. Să vedem cum va fi în clasa a 8-a.. Sunt totuși optimist că mă voi descurca.

După două ediții BANDA ASAP desfășurate în 2023, prin care elevii din București, Brașov, Constanța și Iași au reprezentat prin sute de lucrări eroul reciclării, programul ASAP România, în parteneriat cu Animest, continuă concursul de benzi desenate în județele Sibiu și Neamț! Astfel, elevii de gimnaziu și de liceu din aceste județe sunt invitați începând cu data de 4 martie să se înscrie cu lucrări pe tema reciclării – „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”. 

Concursul presupune desenarea unei povești într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată.  Povestea trebuie gândită și desenată de elevi și apoi înscrisă în concurs de către un profesor din școala la care învață fiecare elev, până pe 4 aprilie 2024. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 19 aprilie, după etapa de jurizare.

Biciclete pentru elevii câștigători

Benzile desenate vor fi evaluate de un juriu format din experți în benzi desenate: Anna Júlia Benczédi, ilustratoare și creatoare de benzi desenate din Cluj-Napoca, ale cărei lucrări au trecut granițele țării și au fost publicate în antologii în Polonia, Ungaria și Serbia, Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare a Festivalului Animest, și Adrian Barbu, scenarist și autor de benzi desenate, ilustrator de cărți, cofondator și coordonator al Comics Club Cluj.

Lucrările vor fi jurizate pe categorii (școli gimnaziale / licee), pe baza următoarelor criterii: respectarea temei de concurs, creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului.

Premiile acestei ediții BANDA ASAP sunt 8 biciclete! Câte 4 pentru fiecare județ, 2 pentru elevii de gimnaziu și 2 pentru cei de liceu. Școlile elevilor câștigători vor primi fiecare câte o tablă interactivă. Pentru profesorii îndrumători ai copiilor și adolescenților premianți, organizatorii concursului oferă un curs de dezvoltare personală, respectiv de consiliere vocațională.  

„Puterea exemplului, prin care comunități întregi ajung să se implice, și puterea grupului, care lucrează pentru un scop comun, sunt fantastice. Asta mi-au confirmat cu tărie cele două ediții BANDA ASAP de până acum. Aștept cu mare entuziasm să văd ce idei și povești vor exprima grafic elevii din Sibiu și Neamț, dar și la ce stiluri de desen vor apela să-și construiască eroii reciclării. Spor la imaginat!”, a menționat Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare Animest.

„BANDA ASAP e unul dintre proiectele noastre importante, cu care ne dorim să ajungem la cât mai mulți adolescenți, asta pentru că le animă nu doar creativitatea, spiritul artistic sau imaginația, ci și curiozitatea pentru tema reciclării, trezind totodată în ei dorința de a găsi soluții pentru un mediu mai curat, prin acești eroi cărora le dau viață. Suntem entuziasmați de cât de frumos crește acest concurs și ne dorim să fie la fel de îndrăgit de tinerii din Neamț și Sibiu, așa cum a fost de participanții edițiilor anterioare”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Scopul concursului BANDA ASAP este de a crește nivelul de informare și de conștientizare cu privire la colectarea separată și reciclare, dezvoltarea spiritului ecologic al elevilor și responsabilizarea lor, prin implicarea activă într-o competiție pozitivă și constructivă.

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul BANDA ASAP – aici.

Kit-ul pentru Săptămâna Verde, actualizat

În plus, pentru și mai multe idei de activități la clasă, ASAP România vine în întâmpinarea profesorilor din întreaga țară cu kit-ul digital pentru Săptămâna Verde, actualizat. Acesta conține un ghid de reciclare, planșe de activități și o fișă cu instrucțiuni de utilizare. Față de kit-ul din 2023, acesta include jocuri noi, precum: „ASAP pe Culori”, „Diagrama Economia Circulară” sau „ASAP Șerpi și Scări”.

Kit-ul, care include și versiunea acestuia lansată în 2023, este disponibil pentru descărcare pe site-ul ASAP, astfel că oricine poate avea acces la el.

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este aliatul fiecărui învingător, profesoara Liliana Olărașu a ales să se înscrie la facultatea de matematică. Singura din clasa sa de la acea vreme, iar de atunci au trecut mai bine de trei decenii de când joaca cu numerele se întâmplă zilnic, matematica devenind un limbaj universal.

Opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc, dar profesoara este un bun reper pentru societate. Îi pasă, este implicată în multe proiecte, ticluiește altele noi. O motivează elevii care, la rândul lor, au înțeles că profesoara Liliana a îmbrățișat o altă abordare a predării matematicii. O face jucându-se cu cărțile de joc, ba Minecraft. Să o cunoaștem!

Vă găsesc la momentul prezent printre fișe de lucru, scriind poezii sau cântând în interiorul unuia dintre cele două coruri din care faceți parte?

…Câte un pic din fiecare și multe altele…

Tocmai am terminat de corectat cele 60 de lucrări de la Simularea Evaluării Naționale.

La fișe lucrez, atât pentru clasele mele cât și în cadrul programului DataMathLab inițiat de Fundația Aspire Teachers, un proiect care a început în 2021, fiind „primul program din România care dă viață matematicii prin știința datelor și probleme în contexte autentice” și își propune transformarea practicii profesorilor de matematică de gimnaziu astfel încât să producă impact la clasă.

Weekend-ul trecut am fost la Bacău, unde am susținut, împreună cu o colegă, un atelier pentru profesorii de matematică și științe în cadrul Forumului MERITO Moldova: „Întoarcerea la De Ce în era digitalizării”, despre strategii de intensificare a învățării de bază și a celei profunde la orele de științe.

Pe 18 ianuarie am participat la o cafenea MERITO, un webinar pentru profesori unde am discutat despre motivarea elevilor spre învățare. Pentru toate aceste evenimente mă pregătesc citind cărți de pedagogie, de preferat, cât mai recente, experimentez la clasă, văd ce merge cel mai bine, adaptez,  reflectez, și apoi dau mai departe.

Poezii, mai mult le citesc, sau descopăr poezie în jurul meu și mai răspund în versuri la câte un mesaj, unor persoane dragi.

De cântat, mai mult prin casă și duminica, atunci când ajung (astăzi a fost  să fie) în corul bisericii, care sună foarte bine, pentru că  am  norocul să cânt alături de artiști profesioniști. Din păcate corul Camerata, al profesorilor, a cam tăcut odată cu pandemia. Am avut totuși un concert de colinde înainte Crăciun, care a fost tare frumos.

Vinerea, după orele de curs, mă văd cu copiii de la Clubul IMPACT36 CreActorii, un club de inițiativă comunitară, unde inițiem și implementăm proiecte de service learning, după ce facem o analiză de identificare a problemelor din comunitate. Programul național educațional IMPACT (Implicare, Motivare, Acțiune, Comunitate, Tineri ) este un model de educație care utilizează două abordări importante: educația prin serviciul în folosul comunității și educația prin aventură și este inițiat de Fundația Noi Orizonturi.

Cine ar fi zis că un om care este îmbrăcat cu atât de mult talent este profesor de matematică? Ați iubit dintotdeauna numerele și le-ați socotit mereu?

E cam mult spus „îmbrăcat cu talent”, dar recunosc că simt și mă atrage tot ceea ce este frumos în artă și în muzică în mod special (am fost o cântăcioasă de când mă știu). Despre cifre, nu-mi amintesc să fi avut vreun aha în copilăria mică, știu doar că la matematică înțelegeam ușor, mă descurcam destul de bine și nu-mi era clar de ce unora li se pare greu. Ce pot să spun, este că primele mele opțiuni pentru o profesie s-au conturat odată cu școala. În clasa a V-a mă gândeam că mi-ar plăcea să devin profesoară de limba română, evident datorită profesoarei mele care era foarte elegantă, blândă și sensibilă. Apoi, prin clasa a VII-a m-am îndrăgostit de profesoara de chimie, (venise altă profesoară la limba română) și mă visam profă de chimie. S-a schimbat și profesoara de chimie și cum diriginta mea era de limba engleză și îmi era foarte dragă, mă gândeam că n-ar fi rău să fiu profesoară de limba engleză. Trebuie să recunosc că am avut și o constantă în toată această diversitate : voiam să fiu profesoară (nu de matematică, încă).

Pe de altă parte simțeam că și acasă începe să fie o preocupare în ceea ce privește liceul la care urma să merg. Părinții mei erau oameni simpli, dar foarte isteți: mama mea era muncitoare la o fabrică de mătase, iar tata era ceferist. Tata citea foarte mult, tot ce prindea și știa valoarea cărților pentru că, de fiecare dată, când lua salariul, cumpăra o sacoșă de cărți și fiecăruia: celor patru copii și mamei câte o ciocolată ROM. Astfel noi aveam o bibliotecă acasă, cu cărți bune pe care le și citeam. De câte ori găsea copii la scara blocului, tata îi lua la întrebări din toate domeniile, insistând pe literatură: le recita versuri și le cerea autorul sau întrebări de genul : „Cine a scris poezia Lidice?”, sau de matematică: „2⁵ , dar 5² ? ^” ,de ajunseserăm să ni se spună în cartier, că suntem de-ai lui „Cultivatu’ ”, asta și pentru că eram cu toții foarte buni la școală și se mândrea mult cu noi. Pentru mama era o bucurie să meargă la ședințele cu părinții, pentru că primea doar laude și i se făcea inima cât un bostan de fericire. Am avut o copilărie frumoasă alături de cei trei frați, unul cu șase ani mai mare și ceilalți doi mai mici, cu trei, respectiv patru ani. Nu ni se părea neobișnuit că locuiam toți șase într-un apartament cu două camere, la etajul 4, care atunci mi se părea foarte mare.

Pentru că mama avea un frate intelectual (cu o poveste impresionantă vis-à-vis de regimul comunist), a cărui soție era educatoare s-au sfătuit că o meserie foarte potrivită pentru o fată ar fi de educatoare/învățătoare și că ar fi bine să merg la Liceul Pedagogic , dacă tot mă descurcam așa de bine la școală. A fost cea mai înțeleaptă decizie, pentru că am avut norocul să-mi placă foarte mult. La Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași am avut o baterie de profesori extraordinari, adevărate modele pentru viitorii dascăli, cărora le sunt recunoscătoare.

Cum am ales să mă îndrept către matematică?…Fratele meu mai mare era student la Politehnică și traseul meu părea firesc că va trebui să urmez și eu o facultate.

Am decis să merg la Facultatea de matematică, și din comoditate, pentru că la admitere se dădeau trei examene, dar toate de matematică: algebra, analiză matematică și geometrie și nu mai trebuia să mă mai pregătesc și la altă disciplină.

Dacă ar fi să mă luați de mână și să mă conduceți spre omul căruia îi mulțumiți pentru că v-a insuflat iubirea pentru această materie, care ar fi acela?

Dincolo de aparenta comoditate a examenului de admitere am făcut această alegere grație doamnei profesoare de matematică din liceu, Veronica Barnea care avea talentul de a explica atât de bine, încât înțelegea oricine, atât lecțiile  de matematică superioară, și mai ales pe cele de metodică. De multe ori o regăsesc în modul în care explic eu însămi la clasă.

Când am anunțat-o ce vreau să urmez, știind că examenele sunt foarte grele, mi-a spus ceva care m-a surprins : „noi vă pregătim să fiți buni învățători”, dar în același timp mi-a dat încredere că merită să încerc, dacă simt asta. Am fost singura din liceu, din generația mea care a mers în acel an la universitate, nu pentru că nu ar mai fi putut și alții, dar în acel moment colegii mei au ales să fie buni învățători. Pentru că am avut o medie foarte bună, care îmi permitea să obțin un post în oraș, am ales să fiu și învățătoare și studentă în același timp, și bine am făcut. A fost ucenicia perfectă.

De asemeni sunt foarte recunoscătoare bunului meu învățător din clasele a doua și a treia, domul Stoica Gheorghe, care a fost un model de dascăl, o bucurie pentru copii, cu el învățai cu drag.

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Doamna Rodica Măcăreanu, distinsa noastră dirigintă din liceu, profesor de limba și literatura română, dar mai ales un om extraordinar, ne spunea „voi veți merge la ȘCOALĂ, nu la serviciu, să nu uitați asta”. La 1 septembrie 2023 s-au împlinit 40 de ani de când merg, cu drag, la ȘCOALĂ, la aceeași școală de 40 de ani.

În prima zi de școală, ca învățător, mă îndreptam spre școala la care fusesem repartizată la care știam cu aproximație cum să ajung pentru că era o școală nouă, cu un an vechime. Pe drum am văzut în fața mea trei doamne care mergeau în aceeași direcție și una dintre ele mi se părea că seamănă cu diriginta mea din gimnaziu- profesoara de engleză. Era chiar ea și după ce ne-am îmbrățișat am realizat că mergem în același loc pentru că ea era director la acea școală. Mi s-a părut din nou că sunt extrem de norocoasă.

La doi ani după ce am terminat facultatea am avut, șansa de a prinde un post de profesor de matematică la aceeași școală. Când am avut oportunitatea de a trece pe catedra de profesor, a fost o luptă cu mine însămi pentru a face asta, pentru că îmi plăcea foarte mult să fiu învățător. Am fost învățător 7 ani. Ulterior mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere, cu atât mai mult cu cât am devenit profesor și diriginte elevilor cărora le fusesem învățător. A fost o trecere lină și era la fel de frumos.

Școala românească se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special în zona științelor. De ce oare? Care este accepțiunea dumneavoastră?

Este adevărat, astăzi, opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc. Să fie din cauza banilor, a percepției sociale a profesorului , a dificultății și stresului ?… Nu prea știu să vă răspund. N-ar strica niște studii în rândul studenților pe această temă.

Știu că dacă ești pasionat de ceea ce faci, poți să surmontezi toate aceste aparente neajunsuri.

Ce are un profesor de matematică și nu au alți profesori?

Un profesor de matematică are șansa de a-și cunoaște mai bine elevii, pentru că are mai multe ore pe săptămână la aceeași clasă și dacă mai este și un profesor care urmărește ce fac elevii săi, nu doar îi supraveghează, cu siguranță și elevul va simți că este văzut și va crește.

Un profesor de matematică mai are presiunea examenelor, care cer multe ore de pregătire suplimentară.

Și ca să nu mă fac că nu înțeleg întrebarea, adevărul e că profesorii de matematică sunt creativi, comunică, au simțul umorului, sunt pasionați de ceea ce fac, sunt generoși și dornici de perfecționare.

Nu căutați să adunați diplome în palmaresul dumneavoastră, poate doar, cândva, calificări de perfecționare. Totuși, ați obținut un titlu în 2022 și ați fost aplaudată la scenă deschisă. V-a responsabilizat și mai mult?

Am fost surprinsă când am aflat vestea că voi fi printre cei 12 profesori MERITO, pentru că nu mă simțeam atât de specială, ca să merit așa o onoare. Atunci m-am gândit la elevii mei, la cât de important este și pentru ei să fie văzuți.

A fost o emoție specială, pe care nu am mai experimentat-o, care a venit la pachet cu bucurie, dar și cu responsabilitatea de a mă perfecționa, de a citi mai mult, de a face lucrurile din ce în ce mai bine, de a folosi oportunitățile care mi se oferă, fără nicio presiune, pentru că așa aleg eu să fac.

Îmi amintesc cu drag de mesajul meu către profesori, care mi-a trecut atunci prin cap și în care cred cu adevărat: Refresh, Update and Share!

Există de acasă presiune de note mari, așa cum ați mai menționat. Cum reușiți să îi scăpați pe elevi de această presiune măcar la școală?

Până acum presiunea notelor mari era generată de procentele care cântăreau la examen, acum parcă e și mai mare din cauza burselor.

Mesajul meu către elevi și părinții lor este că învățarea este o activitate grea, care presupune muncă, că este firesc să greșim și să învățăm din greșeli, că notele sunt pe măsura implicării și a efortului lor.

Ce valori doriți să sădiți mereu în inima elevilor dumneavoastră? Cu ce convingeri doriți să plece în viață?

Îi provoc pe elevii mei să fie curioși, dornici să descopere și să înțeleagă lumea din jurul lor și să fie deschiși la idei noi.

De asemeni îmi doresc să fie onești, să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să respecte valorile morale și etice. Promovez învățarea și practicarea empatiei și a respectului față de cei din jur, compasiunea și toleranța.

Le creez contexte de învățare în care să gândească creativ și critic, să-și pună întrebări,  ca să își dezvolte abilități de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor în mod independent și inovator.

Și nu în ultimul rând , mi-aș dori ca elevii mei când termină gimnaziul, deja să știe să-și răspundă la întrebarea: „Ce mă pasionează cu adevărat?”, de aceea îi încurajez să exploreze domeniile de care sunt interesați, cu perseverență și rezistență în fața dificultăților, și să nu renunțe niciodată la visurile lor și să viseze cât mai înalt.

Cine ar fi zic că matematica se poate îmbina atât de armonios cu româna? Ce înseamnă concret L.I.R.A?

Proiectul L.I.R.A. (lecturez, înțeleg, rezolv, aplic), este o programă a unui opțional integrat (limba română și matematică), pe care am realizat-o împreună cu un coleg de limba română. Decriptarea acronimului L.I.R.A. dezvăluie obiectivele de dezvoltare a competențelor de literație, necesare rezolvării problemelor, pe care ni le-am propus, prin abordarea unor probleme de matematică îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară.

Ce proiecte ticluiți pe viitor?

Îmi doresc să fiu sănătoasă, să-mi păstrez energia de a face toate câte le doresc: să petrec timp de calitate cu familia mea frumoasă, să citesc, să mă implic eficient în viața școlii, să le fiu de folos elevilor mei și să-mi fac timp pentru proiectele dragi mie: din Fundația Noi Orizonturi, Organizația Aspire Teachers și Proiectul Merito.

Cum îți transformi competitorul în partener de afaceri?

Ai auzit adesea că experiența este cel mai bun profesor, dar cum ar fi dacă ai putea să înveți direct de la cineva care a traversat deja labirintul antreprenoriatului și a ieșit victorios?

Pe 14 martie 2024, la Fab Lab, vei avea această șansă unică. La evenimentul „Seara Antreprenorilor”, organizat de JCI Iași, vei cunoaște povestea de succes a lui Dumitru Rășcanu, fondatorul Apisrom, și vei avea șansa să interacționezi direct cu Dumitru pentru a găsi răspunsuri la provocările cu care te confrunți în prezent în propria ta afacere.

Dumitru Rășcanu, fondatorul Apisrom, este un exemplu strălucit de succes antreprenorial în industria de procesare a mierii și cerii de albine. Începând de la zero, Dumitru a construit un business care a generat o cifră de afaceri impresionantă de peste 9 milioane de euro. În cei 18 ani de activitate, Apisrom a crescut spectaculos, având acum peste 38 de angajați și extinzându-și afacerea în 15 țări unde exportă produsele sale.

Participarea sa la emisiunea „Imperiul Leilor” a culminat cu obținerea unui parteneriat valoros cu o mare investitoare – fondatoarea Musette, Cristina Bâtlan – consolidând și mai mult prezența Apisrom pe piața internațională. Povestea sa este o mărturie a perseverenței, inovației și a viziunii antreprenoriale.

Această sesiune interactivă va fi inima evenimentului, o ocazie de neprețuit de a pune întrebări specifice și de a primi sfaturi personalizate de la un lider de succes în industria de procesare a mierii și cerii de albine.

Imaginează-ți că ești față în față cu Dumitru, și ai posibilitatea să-i împărtăștești provocările, incertitudinile sau ideile pe care le ai despre afacerea ta și să primești îndrumări concrete, bazate pe experiența sa vastă.

Într-o lume a afacerilor unde competiția este mai intensă ca niciodată, ideea de a transforma un competitor într-un partener de afaceri poate părea nu doar provocatoare, dar și contraintuitivă.

Totuși, aceasta este esența inovației în antreprenoriat – să vezi dincolo de rivalitatea aparentă și să descoperi oportunități de colaborare avantajoasă pentru ambele părți.

Iar tu, indiferent dacă ești la început de drum în lumea antreprenoriatului sau ai deja o afacere consolidată, ai acum oportunitatea unică de a învăța cum să faci acest lucru de la unul dintre cei mai inovatori lideri ai industriei de procesare a mierii și cerii de albine, Dumitru Rășcanu!

JCI Iași te invită pe data de 14 martie 2024, începând cu ora 18:00, la Fab Lab, la un eveniment care promite să fie mai mult decât o simplă întâlnire de networking: „Seara Antreprenorilor”. Aici, Dumitru Rășcanu, fondatorul Apisrom, va împărtăși din experiența sa vastă, începând cu prima zi în afaceri,  în care emiterea unei facturi reprezenta o provocare, până la dezvoltarea de strategii inovatoare care l-au propulsat în fruntea sectorului său. Imaginează-ți o seară în care gustul dulce al mierii și aroma distinctă a berii craft deschid calea spre discuții sincere despre cum să navighezi prin provocările antreprenoriatului.

Este o oportunitate rară de a învăța direct de la cineva care a reușit să transforme competiția în colaborare, să atingă și să depășească pragul primului milion în cifra de afaceri și să inoveze constant într-o piață competitivă.

Transformarea competiției în colaborare

Primul pas în transformarea unui competitor în partener de afaceri este să recunoști valoarea pe care o poate aduce această colaborare. Dumitru va discuta despre cum să identifici interesele comune și să construiești o relație bazată pe încredere și beneficii reciproce. Această abordare nu doar că deschide noi oportunități de creștere, dar consolidează și un ecosistem de afaceri mai robust și mai inovator.

Implicarea totală în afacerea proprie

 A te implica 200% în afacerea ta înseamnă mai mult decât a munci neîncetat; înseamnă să fii profund conectat cu viziunea, valorile și obiectivele tale. Dumitru va sublinia importanța de a menține un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, și cum acest echilibru poate influența pozitiv performanța afacerii.

Strategii eficiente pentru creștere

 Vei învăța strategii eficiente pentru a depăși barierele de creștere și pentru a atinge cifre impresionante în afacerea ta. Fie că este vorba despre atingerea primului milion în cifra de afaceri sau despre inovarea prin aplicarea principiilor strategiilor Blue Ocean,, Dumitru îți va oferi insight-uri prețioase care te vor ajuta să te diferențiezi pe piață.

Extinderea pe piața europeană

Expansiunea pe piața europeană reprezintă un pas major pentru orice afacere. Vei afla cum să navighezi prin complexitățile acestei extinderi, cum să construiești relații solide în industrii competitive și cum să îți valorifici produsul sau serviciul într-un context multicultural și economic divers.

Rolul crucial al mentoratului și tehnologiei

În plus, Dumitru va vorbi despre importanța de a avea un mentor și cum tehnologia poate juca un rol crucial în optimizarea și creșterea afacerii tale. De asemenea, vei învăța cum să menții o echipă unită și motivată, chiar și în fața provocărilor.

„Seara Antreprenorilor” nu este doar o platformă pentru a asculta o poveste de succes; este un spațiu unde fiecare participant poate învăța, se poate inspira și poate interacționa cu alți antreprenori și profesioniști. Este o oportunitate unică de a vedea cum obstacolele, atât de des întâlnite în lumea afacerilor, pot fi transformate în trepte către succes.

Locurile sunt limitate, așa că îți recomandăm să îți confirmi participarea cât mai curând posibil.

Nu rata această șansă de a te conecta cu lideri ai industriei, de a te inspira din experiențele lor și de a învăța strategii concrete care să te ajute să îți transformi viziunea în realitate!

Te așteptăm cu nerăbdare la Fab Lab pentru a gusta împreună mierea succesului și pentru a descoperi împreună cum fiecare provocare poate fi transformată într-o oportunitate.

Pentru mai multe informații și înscrieri, vezi link-ul: https://seara-antreprenorilor-1.jciiasi.ro

Dansul a venit odată cu intrarea la școală, iar de atunci scena îi este viață tinerei artiste Daiana Jelescu. Fiecare întâlnire cu podiumul îi trezește vibrație pe întreg corpul. Nu totul se învârte în jurul culorii roz, a tutuurilor și a momentelor frumoase, mai ales că și-a fructificat pasiunea în paralel cu activitățile școlare. În schimb, provocările care i s-au arătat de-a lungul carierei au întărit-o și au construit omul cu un psihic puternic de azi. Forța pe care și-a luat-o de-a lungul anilor petrecuți în școala de dans o transmite, în egală măsură cu blândețe, elevilor săi din cadrul Royal Dance Academy.

Această academie de dans este un vis materializat. Când era mică, Daiana a aruncat un gând către Univers, iar Universul i-a dat mai mult decât se aștepta. Școala sa se adresează și copiilor atipici. În 2016 a înființat un program de terapie prin balet care se apleacă celor speciali și sunt în jur de 10 beneficiari. Să o cunoaștem mai bine!

Încotro se îndreaptă Daiana Jelescu atunci când vorbim despre cariera profesională?

Am foarte multe planuri pe care îmi doresc să le duc la îndeplinire. În ceea ce privește cariera mea, pot spune că de câțiva ani buni, sunt într-o continuă ascensiune și asta mă bucură!

Te încadrezi în tiparul fetițelor care au urmărit la TV spectacole de balet și au început să-l practice de la vârsta de 4 ani?

Sunt destul de aproape de acest tipar, doar că eu am început baletul la vârsta de 7 ani. Nu-mi amintesc cu exactitate care era viziunea despre balet înainte de a începe să-l practic, dar pot spune, că viața de artist, este foarte diferită de ceea ce se vede din afară.

Prin ce momente frumoase trece o elevă a unei școli de balet?

Sunt multe momente frumoase! Spectacolele și fiecare întâlnire cu scena, care trezește în tine emoții noi, turnee, repetiții reușite, timpul petrecut alături de echipa ta. La final îți dai seama că ai o colecție impresionantă de amintiri frumoase din școala de balet.

Dar cea mai mare provocare care ar fi?

Sunt multe provocări în acest domeniu și ai nevoie de un psihic foarte puternic pentru a le depăși, fără să-ți pierzi entuziasmul. Aceasta este, de fapt, adevărata provocare.

Ai putea crede că baletul îți pune la încercare doar forța fizică, dar e mai mult decât atât. Îți încearcă psihicul, valorile, emoțiile și afli întotdeauna lucruri noi despre tine.

Drumul spre succes în această profesie este foarte anevoios, dar la finalul călătoriei știi cine ești cu adevărat.

Îți amintești de prima reprezentație? Mărturisește-ne emoțiile care te-au îmbrățișat la acea vreme!

Îmi amintesc cu drag de primele mele spectacole. Aveam emoții pozitive. Îmi doream să fiu pe scenă, îmi plăcea mult și mă simțeam în elementul meu. Îmi plăcea tot ceea ce se petrecea în cadrul unui spectacol și eram atentă și la detalii tehnice. Nu știam atunci despre regia coregrafică, specializare pe care am studiat-o mai târziu, dar știam că îmi doresc să organizez și eu spectacole, atunci când voi fi mare.

Care este cel mai dificil lucru pentru o balerină?

Cum spuneam și mai sus, sunt multe provocări. În ceea ce mă privește pe mine și pe alții ca mine, care am plecat de mici de acasă, pentru a face performanță în dans, cred că acesta este în topul sacrificiilor – să te desprinzi de familie, de părinți la o vârstă atât de fragedă (10-11 ani) și să te muți într-un oraș nou. Pe undeva este și un sentiment plăcut, să-ți iei viața în propriile mâini de mic și să-ți consolidezi relația cu tine însuți, care mai târziu te va ajuta cu siguranță, în toate aspectele vieții.

Au fost și momente în care ai spus: Nu mai pot!?

Sincer, nu. Am avut momentele mele de slăbiciune și momente în care m-am simțit depășită de situație, dar întotdeauna am avut direcția trasată clar și știam cu precizie unde îmi doresc să ajung, așa că oricât de anevoios era drumul, mă încărcam cu ambiție.

Tocmai asta m-a ajutat, faptul că am o voință de fier și nu mă demotivez ușor, în ciuda sensibilității pe care o am și o manifest. Găsesc mereu în mine resurse să o iau de la capăt.

Care sunt soluțiile Daianei pentru a depăși pasele urâte pe care le întâmpină?

Învăț să-mi păstrez calmul în orice situație și să-mi reamintesc mereu că nu există obstacol de nedepășit. Cred că suma a ceea ce noi numim probleme, este egală cu suma soluțiilor și în general, acestea din urmă, îmi vin în minte spontan, fără să mă gândesc foarte mult. Pot spune că sunt antrenată pentru asta pentru că face parte din fișa postului meu să găsesc mereu soluții la orice situație neprevăzută.

Când ai înființat Royal Dance Academy? Care e povestea din spate?

Royal Dance Academy este visul meu din copilărie. Din totdeauna am visat să predau balet și să am o școală a mea. Nu mi-am pus niciodată problema eșecului. Am știu că este doar o chestiune de timp până când acest vis se va materializa.

Toată copilăria le-am povestit celor din jur despre cum va fi școala mea de dans și mi-am conturat-o atât de frumos în minte, încât astăzi, mă emoționez de fiecare dată când vorbesc despre ea și despre proiectele noastre frumoase.

Am înființat-o în 2018, imediat după absolvirea Facultății, la 22 de ani și încă de la înființare, această școală s-a bucurat de un succes nesperat.

Predai diferite stiluri de dans în interiorul academiei pe care o conduci. Ai primit diferite titluri atât naționale, cât și internaționale. Care este cel mai important titlu obținut până acum?

Având un palmos atât de frumos, mi-e greu să clasific premiile. Și eu ca dansator și elevii pregătiți de mine am obținut numeroase premii în competiții internaționale cu grad de dificultate ridicat.

Am avut copii cu titlul de vicecampioni mondiali, în urma participării la Campionatul Mondial „World Dance Masters” din Croația.

De curând ne-am întors de la o competiție internațională, unde atât eu cât și cei mici, ne-am clasificat pe primele locuri ale podiumului.

Suntem mândri de fiecare succes și ne bucurăm pentru fiecare premiu obținut, dar cred că cea mai mare reușită a noastră este faptul că avem o echipă absolut superbă, alcătuită din membri de toate vârstele și reușim să facem performanță, într-un mediu armonios și frumos.

Ai și o clasă de terapie prin dans pentru persoanele cu dizabilități fizice și psihice. Cum a venit această idee?

Proiectul de terapie prin balet a luat naștere în anul 2016, pe vremea când eram studentă, la inițiativa doamnei Adriana Avram, președintele As. Down, Centrul Educațional Raluca, care era în căutare de o balerină pentru a-i preda câteva ore de balet fiicei sale, Raluca.

Drumurile noastre s-au intersectat și asta a fost una dintre cele mai frumoase și benefice întâmplări din viața mea. I-am cunoscut pe tineri, beneficiarii Asociației și m-am îndrăgostit iremediabil de ei. Sunt niște oameni extraordinar de iubitori și îți oferă toată afecțiunea de care dispun ei. Lumea lor e doar iubire și atât.

Școala mea de dans este una incluzivă și primim copilași atipici, care sunt tratați cu dragoste și mai ales, cu normalitate. Se simt acceptați și asta e ceea ce le lipsește în general.

De-a lungul timpului, pe lângă sindromul down, am antrenat copii și adulți cu sindrom Turner, sindrom Rasmussen, persoane nevăzătoare etc.

Când a prins contur ideea proiectului acesta?

A fost un proiect destul de spontan care s-a concretizat foarte repede. Nu pornisem la drum cu niciun fel de așteptări. Nu aveam niciun plan definit încă, fiindcă tocmai mi se deschisese în față o lume nouă pe care eram nerăbdătoare să o descopăr dar nu știam ce mă așteaptă.

La doar 6 luni de la primul antrenament cu tinerii cu sindrom Down, am avut primul spectacol pe scena Academiei de Muzică „Gh. Dima” și a fost un adevărat succes. Încă de la anunțarea proiectului, mass-media scria despre noi și toată lumea promova și încuraja această inițiativă.

Câți elevi beneficiază de această terapie și care este rolul ei?

Momentan, avem în jur de 10 beneficiari cu dizabilități. Terapia prin balet îi ajută atât din punct de vedere fizic- le întărește si conturează musculatură, dobândesc o postură corectă a spatelui, își dezvoltă mobilitatea, etc. Îi ajută de asemenea, din punct de vedere emoțional, pentru că-și pot manifesta corporal toate emoțiile da și social, pentru că pot interacționa cu oameni din diferite medii, pot dansa alături de dansatori tipici și pot simți că fac parte dintr-o echipă.

Care este scopul tău/motivația ta intrinsecă cu privire la acest proiect?

Așa cum am spus, proiectul acesta a venit ca o surpriză plăcută în viața mea și îmi hrănește sufletul de câțiva ani. Continui să fac asta pentru că îmi place mult munca cu ei, pentru că sunt o fire curioasă și ambițioasă și îmi doresc să descopăr cât mai mult și să vedem cât de departe putem să ajungem.

Mă împlinește foarte tare și simt, că las ceva bun în urma mea. Asta mi-am dorit întotdeauna, ca atunci când zilele mele se vor termina, să știu că am trecut prin viața asta făcând cărări pe care alții să pășească mai ușor.

Când era mic a jonglat cu diferite meserii în gândurile sale, dar s-a oprit la actorie. Cu o mamă medic, cu un tată inginer, Vladimir Purdel a ales să îmbrățișeze în viață o formă de artă. Încă îl încearcă emoțiile înainte de a presta pe veșnicele scânduri ale unei scene, dar le acceptă știind că ele vin doar să-i ofere căldură precum o haină pe care o îmbracă.

Nu avea o carte de identitate când a intrat prima oară într-o sală de spectacole. Nici nu era necesar să ceară voie. Natura întâmplărilor l-a dus acolo. Și culmea, fusese dragoste la prima vedere. Un an mai târziu a dat audiție pentru intrarea în trupa de teatru a liceului, pe numele ei TETA. Apoi, au urmat diverse festivaluri de amatori, în care a ajuns să obțină în echipă și premii. A gustat cu mai multă poftă după din tot ce oferă acest univers.

După 2 ani, cu frustrarea faptului ca mai toate festivalurile din vremea aia erau în limba engleză, Vladimir și-a dăruit toată creativitatea în festivalul Ideo Ideis. La scurt timp, a devenit cel mai mare festival de tineri din România. Cred cu tărie că odată cu meseria de actor, îți ieși din labirintul propriei minți și-ți depășești, forțat sau nu, toate granițele. Dar mai multe de la artistul Vladimir Purdel!

Dacă nu ar fi făcut Vladimir Purdel teatru, ce altceva ar fi făcut în viață?

Când eram mic îmi doream să mă fac chirurg cardio-vascular. Ulterior, am jucat baschet și visam să mă fac baschetbalist. Apoi, m-am prins ca nu prea am șanse să fac baschet la nivelul la care îmi imaginam și atunci a apărut teatrul în viața mea și am ales să merg pe drumul ăsta. Îmi e foarte greu să văd acum ce aș fi făcut în viață, dar cred că jurnalist sportiv și comentator sportiv ar fi fost ceva ce mi-ar fi plăcut să fac.

Scena îți este a doua casă, dar au fost și voci negative pe lângă tine care ți-au zis să te orientezi?

Da. Cred că în societatea noastră e și complicat sa nu apară teama sau frica. Și cum nu aveam neaparat un background artistic în familia mea, maică-mea e medic și taică-miu e inginer, au existat la început niște încercări de redirecționare. Totodată, am o operație pe inimă din cauza unei malformații congenitale pentru care m-am operat când aveam 10 ani și evident ca instabilitatea mediului artistic nu li se părea alor mei ca e cel mai potrivit spațiu în care să trăiesc.

Pentru ei, perspectiva programului haotic și a stresului era principala îngrijorare, dar sigur că se gândeau și că nu o sa pot să trăiesc doar din teatru. Cred că asta s-a schimbat în momentul în care m-au văzut pentru prima dată pe scenă, jucând în fața a 400 de spectatori. A și fost un moment magic atunci în care părea că totul se aranjează perfect, cobora îngerul cum se mai spune prin teatru, în care tot spectacolul se lega minunat, era și comic și emoționant. Ăla a fost momentul în care și-au dat seama ca mă simt în elementul meu cu toate emoțiile alea și cumva au acceptat că e ce îmi doresc să fac. Țin minte și ca taică-miu și-a modificat discursul, din ‘Mai gândește-te, totuși…’ a devenit un fel de discurs motivațional despre implicare și cum trebuie să muncesc enorm pentru lucrurile pe care le visez și cum să încerc să fac totul cu dorința de a deveni și mai bun… un discurs care încă e extrem de important în viața mea.

Care este momentul în care te-ai îndrăgostit de scenă?

Greu de spus momentul exact… Cred că mai degrabă a fost o dragoste la prima vedere pe care am ajuns să o înțeleg mulți ani mai târziu. Țin minte ca atunci când am intrat pentru prima dată într-o sală de spectacole si m-am așezat pe scaun eram complet dezinteresat și nerăbdător să plec mai repede de acolo, îmi doream să se termine totul și să îmi reiau viața de puștan de 13 ani. Apoi, când am auzit gongurile și am văzut cum scade treptat lumina în sala și se aprindea scena, am simțit ca un fel de transă, un miraj. Eram pur și simplu fascinat, nu îmi puteam lua ochii de la scenă. Cred ca ăla a fost momentul când am zis ‘vreau și eu acolo’. Cred ăa cu mintea de atunci, mi se părea ca e foarte ușor să fii pe scenă. Apoi, am intrat în trupa de teatru și am descoperit ca nu e deloc ușor să stai pe scenă, nu e deloc confortabil să fii privit și cu atât mai puțin să stai în vulnerabilitate acolo. A apărut o formă de teama, un fel de love-hate relationship, au fost momente când nu îmi doream să fiu acolo, în care îmi era frică sau nu mă simțeam suficient, sau ca nu am fost veridic și autentic. Au apărut pe rând mai multe chestionări, dar fascinația a rămas în tot timpul asta. Sigur, au rămas și temerile, dar cumva în timp am ajuns să accept ca lucrurile astea fac parte din mine și că tocmai astea merita aduse pe scenă. Acum consider că cu cât mă chestionez mai mult și cu cât sunt mai curios de lucrurile astea de care îmi e frică, cu atât pot să mă exprim mai bine și mai frumos și mai liber pe scenă.

Este arta un domeniu cronofag? Ce părere ai?

Da, sigur. Orice lucru are nevoie de timp pentru a se perfecționa, pentru a deveni mai bun. Nimeni nu s-a născut învățat și cred ca orice domeniu are nevoie de multe ore de aprofundare și muncă. Și sigur, și arta e un domeniu cronofag. E nevoie de un studiu amănunțit ca să găsești forma potrivită de expresie astfel încât să ajungi la cat mai mulți oameni. Cred ca asta își dorește orice artist să facă prin arta lui, să atingă sau să emoționeze cat mai mulți oameni.

Cum te simți când ești pe scenă? Poți descrie în câteva cuvinte sentimentele pe care le porți?

Am întotdeauna emoții înainte de a urca pe scenă. Acum, simt si bucurie ca sunt acolo, dar și o responsabilitate față de spectatori. Întotdeauna mă gândesc ca poate e cineva in sala de spectacol pentru prima dată sau pentru ultima oara, și asta mă motivează să încerc să fiu și mai prezent pe scenă.

Cum sună frumoasa poveste a escapadei tale academice și profesionale?

La 13 ani, când încă jucam baschet, am ajuns pentru prima oară într-o sală de spectacole adevărată. A fost dragoste la prima vedere. Un an mai tarziu am dat audiție pentru intrarea în trupa de teatru a liceului, pe numele ei TETA. Apoi, au urmat diverse festivaluri de amatori, în care am ajuns să luăm și niște premii. După 2 ani, cu frustrarea faptului ca mai toate festivalurile din vremea aia erau în limba engleză, am început și noi festivalul nostru în limba română, Ideo Ideis.

Încă de la început ne-am propus să făceam un festival care să crească din toate punctele de vedere și în scurt timp, a devenit cel mai mare festival de tineri din România. La 18 ani am terminat liceul și am dat la UNATC. Am picat în primul an și am încercat să fac facultatea de jurnalism, dar durerea era prea mare și nu prea am putut să acord prea multă atenție jurnalismului. Acel an, a fost cu multe trăiri puternice, nu înțelegeam ca aș putea avea o depresie. Dar, nu am cedat gândului de a face teatru și am căutat să mă pregătesc altfel, singur, astfel încât să am încredere mai multă în mine. Am intrat a2a oară și consider ca a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, căci am început să fiu mai cu picioarele pe pământ. Apoi, în facultate am căutat să lucrez cat mai mult, cu cat mai mulți oameni diferiți și să îmi creez experiențele necesare pentru învățare. În anul 2 am debutat în teatrul profesionist, la Bulandra. Apoi, au mai urmat câteva proiecte in diferite teatre din București. După facultate, am incercat sa merg la master. Am picat, alta depresie, de data asta îmi era mai clar ce am. A fost un an complicat pentru ca îmi doream să fiu acolo cu colegii mei și totuși nu eram. Aveam spectacole care se jucau în teatre, dar ceva în mine suferea. Anul următor, m-am pregătit altfel și am intrat. Tot cam pe atunci, sunt invitat de un prieten regizor, cu care lucrasem toți anii de facultate, să merg să joc la Vâlcea într-un spectacol. Această colaborare mi-a adus și angajarea acolo, unde am stat 6 ani, ani care au reprezentat o altfel de învățare și de creștere. Din 2020 am redevenit actor independent si asta m-a determinat sa mă întorc către Ideo Ideis. In 2021, am pus bazele Laboratorului Ideo Ideis, un proiect apărut din Festivalul Ideo Ideis, adresat tinerilor și adolescenților din Alexandria, o continuare a Festivalului în cadrul comunității care se desfășoară pe toată durata anului. Iar acum, pe lângă actorie, știu sigur ca sunt și improvizator, organizator de evenimente și trainer.

Cât de tare te-a impulsionat rolul principal pe care l-ai avut în primul film al lui Pavel Bartoș?

În primul rând, a fost complet neașteptat. Pe Pavel l-am cunoscut la Ideo Ideis, unde ne-am și împrietenit. Noi acolo făceam un fel de serial care se numea ‘Sfaturi..’. Era o serie de sketchuri, cu un mesaj, cu o pildă, dar principala intenție era să fie amuzant pentru contextul ăla de festival. Într-o seară, mă trezesc cu un telefon de la Pavel care îmi zice ca i-a plăcut foarte mult serialul nostru și are un rol pentru mine în filmul lui de debut. Extaz, îți dai seama… nici nu mă gândeam ca e bine ce fac, cu atât mai puțin ca m-a remarcat cineva. Ulterior, am aflat ca era rolul principal și cine mai era în distribuție. Am rămas cu gura căscată. În momentul ăla am simțit și panica și frica și responsabilitatea. A fost foarte flatant să mă aflu în contextul ăla, nu știam dacă merit, dacă sunt suficient de bun, nu eram atât de conștient de mine la momentul respectiv. Dar, am ales să am încredere în Pavel și în toată echipa… am înțeles atunci ca sunt o piesă dintr-un puzzle mult mai mare și ca eu trebuie să îmi văd de bucățica mea cat mai bine și asta am încercat să fac, iar cele 3 zile și 3 nopți de filmare au fost magice. Cred ca de atunci, am învățat să fac față mai bine situațiilor de stres și agitație.

Ai lucrat lângă nume consacrate. Cât de impresionant sau nu este pentru un tânăr?

Este întotdeauna impresionant să lucrezi cu oameni pe care îi admiri, care au mult mai multă experiență decât tine. Profesorul meu ne spunea ca ‘meseria asta se fura’. Auzeam în facultate despre cum trebuie sa mergem la repetiții la teatre și sa ne uitam la mari actori cum repeta și sa învățăm de la ei. Și am făcut asta, dar consider ca am avut șansa și să văd oamenii ăștia și mai îndeaproape, ca parteneri de scenă. E o altfel de școală să vezi pe cineva ca face niște lucruri pe care tu încă nu le înțelegi, dar le vezi și le simți ca sunt bine. Consider ca e foarte important pentru arta actorului această formă de învățare. Acum, încerc să fiu la fel de atent cu actorii mai tineri decât mine, cred ca sunt lucruri pe care le pot învăța și de acolo.

Actor de film sau de teatru? Ce preferi?

Am făcut mult mai mult teatru decât film, dar îmi e greu să spun ce prefer… sunt diferite, dar cred ca la fel de provocatoare. Ce știu sigur, e ca as vrea sa echilibrez mai mult balanța, vreau sa fac și mai mult film. Dar nu mă grăbesc nicăieri, cred ca toate apar la timpul lor.

Cât te ajută un rol pe care îl interpretezi să îți explorezi adevărata identitate, Vladimir?

Foarte mult. De cele mai multe ori când lucrez la un rol, identitatea mea se modifică ușor în funcție de ce e nevoie să explorez pentru rolul respectiv. Nu mă confund cu personajul, nu se întâmplă nimic de genul ăsta… dar nu am cum să evit toate întrebările pe care mi le pun pentru un personaj, trebuie să răspund și eu la ele pentru mine și asta nu are cum să nu mă modifice pentru o perioadă. După premiera, se mai estompează din lucrurile astea, dar căutarea și curiozitatea pornesc întotdeauna din mine. Așa am ajuns să mă descopăr mai mult, să învăț să îmi accept greșelile, să înțeleg ca nu am cum să fiu perfect și ca în mine sunt și lucruri bune și unele rele. Am învățat să mă accept mai mult prin toate rolurile care au venit către mine.

Există vreun rol pe care nu ai dori să-l joci? Întreb asta pentru că mă gândesc, având în vedere anii de experiență, că îți cunoști gusturile în ceea ce privește actul artistic.

Nu am vreun rol pe care să nu mi-l doresc. Consider ca în orice rol pot să descopăr ceva nou si neasteptat. Consider orice rol o provocare și dacă regizorul cu care lucrez mă vede în ceva ce la prima vedere pentru mine nu pare tocmai o potriveală, aleg să am încredere ca omul cu care lucrez urmărește ceva cu mine în rolul respectiv. Probabil ca cu experiență am ajuns să cred ca unele roluri mi se potrivesc mai bine ca altele, dar în definitiv mi se pare irelevant, teatru e o muncă în echipă și o căutare, atât comuna, cat și individuală.

Ce îți place la tine ca actor?

Cred ca principalul aspect care îmi place la mine ca actor este felul în care gândesc. Am o minte analitică și atentă la detalii. În timp, cred ca am învățat să folosesc mai abil această calitate și am mai învățat și să ajung să exprim mai bine și mai clar, si poate mai simplu, lucrurile pe care le simt din analizele astea.

Sunt și lucruri care nu îți plac?

Da. Nu îmi place întotdeauna ca nu știu să am răbdare cu mine, îmi doresc unele lucruri să se întâmple imediat sau mai repede. Răbdarea e un aspect la care încă lucrez. Uneori, pot găsi foarte ușor lucruri care nu îmi plac la mine, mai ales când apare neîncrederea. În timp, am înțeles ca genul ăsta de îndoială e foarte bună și sănătoasă, cel puțin pentru mine. E util să chestionez fiecare lucru pe care îl întreprind, cu grijă și atenție la ce se întâmplă cu adevărat în interiorul meu. Chestionarea asta simt ca mă face să progresez.

Actoria este o meserie care te forțează să îți depășești granițele proprii?

Da, cel puțin pentru mine, a însemnat și asta. De fel, sunt o persoană timidă și retrasă, un introvert. Actoria m-a făcut să ma deschid și să mă ajute să mă exprim mai bine și mai liber în fața oamenilor. Cred totodată ca pentru fiecare actor demersul este diferit, fiecare om e unic și cumva asta se aplică și in cazul actoriei. Cred ca e de datoria fiecarui actor sa se cunoască, sa se descopere și sa își dea seama care este cea mai buna metoda pentru el și spiritul lui. Dar da, in principiu, nu cred ca poți face actorie fără sa existe niște aspecte care să te împingă să te depășești.

Uneori, orice formă de artă, pare captivată de cursa contra cronometru. Și totuși, sunt oameni care se lasă purtați de contemplația oferită de măiestria frumosului. Artista Mădălina Andronic face, într-o eră a vitezei, a agitației și unde totul pare digitalizat, ilustrație. S-a perfecționat în Londra, după ce la noi a terminat design grafic.

Dumnezeu a avut grijă să îi aducă în cale doar oameni care i-au recunoscut, și mai apoi fructificat talentul, iar acum se bucură și se hrănește cu ceea ce face. Guvernează în jurul frumosului, îl creează și-l oferă mai departe celor care știu să-l aprecieze. A îmbrățișat o meserie care îi oferă posibilitatea să își pună creativitatea la încercare, să își planifice singură programul de lucru și libertatea de a alege proiectele la care lucrează.

„Mă inspiră emoțiile, amintirile, dragostea, momentele simple de fericire deplină, frumusețea locului în care trăiesc sau călătoresc”, mărturisește artista. Să o cunoaștem!

Mădălina, te joci cu culorile de mică. De când o faci la modul profesionist?

Aș zice că din timpul masteratului în Londra, 2011, când am avut primele proiecte serioase pe partea de ilustrație – dacă-mi duc bine aminte, cu banca ING.

Care este frumoasa poveste a escapadei academice? De la studiile făcute în București, deși născută în Constanța, cum ai ajuns să te perfecționezi, să urmezi masterul, în Marea Britanie?

Am făcut Liceul de Artă în Constanța (secția design industrial), apoi Facultatea de Arte decorative și Design UNARTE în București (secția design grafic). Totuși, îmi doream mult să  ilustrez și simțeam că am nevoie de mai mult spațiu să îmi spun poveștile decât îmi oferea designul, așa că am plecat la Londra, unde am făcut un masterat în ilustrație la UAL, Camberwell College of Arts.

Am beneficiat de două stiluri total diferite de educație academică și cred că asta m-a ajutat extrem de mult în a-mi construi abordarea față de această meserie.

Cea mai frumoasă întâlnire a ta este, oare, cu pasiunea pe care o porți și pe care o valorifici prin creații?

N-aș putea spune că “m-am întâlnit cu pasiunea”; să desenez mi-a venit mereu natural, așa că, probabil, focul era în mine de când m-am născut, nu ne-am găsit la o cafea. Mai degrabă am fost norocoasă să întâlnesc oameni care mi-au recunoscut talentul și mi l-au hrănit, încă din copilărie.

Cât despre cea mai frumoasă întâlnire – a fost cu soțul meu, ca-n filme 🙂

Ilustrația a devenit o meserie născută din pasiune sau rămâne complet o râvnă de a ta?

E ceva ce port în mine și de la care nu mă pot abține – probabil aș picta și dacă aș avea altă meserie, e o îndeletnicire care mă face fericită și care e parte din identitatea mea. Faptul că am reușit să îmi construiesc un business în jurul său este rezultatul unui cumul de factori – noroc,  încăpățânare, studii de specialitate, curaj, gândire strategică.

Cum ai defini stilul unui ilustrator?

Stilul este suma detaliilor care te fac recognoscibil pentru privitor, ca o amprentă. Stilul poate fi definit de temele pe care le abordezi, de modul în care reprezinți formele și siluetele sau de aspecte tehnice – o pensulație aparte, să zicem. Sau de toate acestea împreună.

Cum ți-ai construit stilul? A venit în timp?

Normal, stilul e ceva ce crește o dată cu tine – întâi nu știi cine ești și te mai uiți la alții, îți iei modele; apoi descoperi ce îți place și ce nu, arunci și păstrezi; mai departe, explorezi de unul singur, simți ce te reprezintă și cauți să dezvolți această latură până devii confortabil; apoi te relaxezi, te oprești din alergat și te simți bine cu cine ești și ce faci.

Dar nu acest punct final este stilul unui artist, ci toată călătoria care duce într-acolo.

Care este cea mai mare provocare întâlnită? Oare să fie partea de management, acolo unde, poate, simți că e necesar să te rupi de partea de creație?

Sigur că a face un business/o meserie din artă, având la bază o doză mare de hedonism, nu e doar lapte și miere. Sunt nenumărate lucruri la care nu sunt atât de pricepută sau care efectiv nu-mi plac, pe care trebuie să le fac ca să meargă așa cum trebuie. Nu le-aș cataloga drept provocări, însă, ele sunt doar parte din job și le iau ca atare. Am șansa să am un partener care compensează multe din minusurile mele și împreună le depășim mai ușor.

Aș spune mai degrabă că e o provocare să nu cad în capcana lui “nu fac destul”, potențată de social media, unde lucrurile se succed cu o repeziciune uimitoare, unde “trebuie” este verbul dominant, unde etalarea este obiectivul principal și unde lucrurile nu sunt ceea ce par.

Ai fost tentată să pleci din țară. De ce te-ai dus peste hotare? Nevalorizarea reală în România te-a împins sau natura vieții te-a purtat?

Chiar am plecat din țară – de două ori, din motive diametral opuse.

În 2010 am plecat în UK să studiez ceva ce nu se studia în România (ilustrația nu există ca specializare la facultățile de artă din țară, mai toată lumea devine ilustrator prin autoproclamare), ca să înțeleg cum se întâmplă lucrurile la o scară mai mare, într-un mediu aliniat la standardele industriei internaționale și să știu cum trebuie să îmi construiesc drumul profesional.

În 2018 am plecat în sudul Italiei, acolo unde locuiesc în prezent cu soțul meu, fără nicio legătură cu meseria pe care o practic, ci din pură plăcere pentru o viață mai liniștită, mai înceată.

Ce proiecte ai în momentul prezent? Le-ai căutat sau au venit ele la tine?

Am cel puțin 5-6 lucruri la care lucrez în paralel, în permanență – fie proiecte personale, fie produse pentru magazinul meu online, fie colaborări cu clienți.

Nu îmi mai caut proiecte de ceva vreme, vin ele către mine – sunt reprezentată de o agenție de ilustratori din UK și agenta mea gestionează toate colaborările comerciale cu clienți. Din când în când găsesc timp să pictez pentru mine, iar la madiandronic.com/shop suntem mereu în mișcare și extindem gama de produse în fiecare sezon. E agitație, dar îmi place tare mult.

Ești artistă și presupun că vezi frumosul în orice. Din ce îți iei inspirația?

Mă inspiră emoțiile, amintirile, dragostea, momentele simple de fericire deplină, frumusețea locului în care trăiesc sau călătoresc. E mult din mine și din viața mea în ceea ce pictez, fiecare ilustrație e ca o sticluță de parfum care, o dată deschisă, mă teleportează fix în momentul care a inspirat-o. Glumesc, uneori, zicând că îmi pictez singură un album de familie pe care să-l răsfoiesc când o să fiu bătrână, cu Alzheimer, și-o să-mi amintesc de viața bună pe care am trăit-o.

Ești mereu creativă, Mădălina, sau îți oferi și pauze?

Iau pauze, nu trag de mine dacă nu am chef. Dar mintea mea are mereu rotițele în mișcare și-mi trimite gânduri pe care mi le notez în telefon sau în agendă, ca să le găsesc atunci când îmi revine cheful. Însă îmi place să nu fac nimic, atunci vin cele mai bune idei.

Cum simți că a fost anul 2023 pentru tine?

A fost și n-a fost, n-aș putea să-l descriu concret – n-a fost un an memorabil, dar a fost încă un an în care lucrurile au mers în sus, iar eu am mai câștigat niște minte și experiență. Ceea ce e  întotdeauna un succes.

Ce gând arunci în Univers legat de anul ce tocmai a început?

Să fim sănătoși, că de restul ne ocupăm.

Camelia Boldor face parte din Teach For Romania, generația 10. Escapada sa academică a început cu mulți ani în urmă, ca acum să declare că nu se poate vedea decât în mijlocul copiilor, îmbrățișând în viață doar activități ce guvernează în jurul lor. Predă în grădinița în care și-a exercitat și mama sa meseria, cel mai pur și frumos model pe care l-a avut.

Educatoarea reprezintă factorul principal de influențare a orientării valorice a copiilor. Pentru grupa Exploratorilor, Camelia  este un bun reper pentru copiii săi. Poartă zilnic în minte o deviză după care se lasă condusă: „Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur „- Maria Montessori. Indiferent că în fața sa sunt copii de naționalitate română, maghiară sau de etnie romă, este același cadru didactic care nu se abate de la multe convingeri bine însușite de-a lungul experienței sale.

Care sunt secretele pe care le deține un educator?

Totul începe cu o sămânță, iar sămânța unui educator, superputerea lui este dragostea, dragostea pentru copii la care se adaugă empatia, răbdarea, atitudinea, experiența, echilibrul.

Cum transformați o zi de grădiniță într-o zi de sărbătoare?

Fiecare zi de grădiniță este o zi de sărbătoare pentru că pe parcursul zilei celebrăm reușitele, iar la finalul zilei de grădiniță suntem recunoscători pentru ceea ce am realizat  felicitându-ne :,,Bravo mie, bravo ție, bravo nouă!”

Pe lângă dragoste, blândețe și două brațe calde, de ce mai are nevoie un copil să vadă la educatoarea sa?

Copiii au mare nevoie de libertate pentru a experimenta, pentru a-și pune în aplicare perioadele senzitive, dar în același timp au nevoie și de disciplină. Nu există libertate fără limite, în acest context un copil are nevoie de o educatoare care încurajează independența, libertatea de experimentare, dar căreia nu-i lipește fermitatea.

Unui educator nu trebuie să îi lipsească spiritul organizatoric, astfel curiozitatea mea față de dumneavoastră este cum vă pregătiți pentru fiecare zi de grădiniță, sau chiar săptămână?

Pregătirea activităților e o adevărată aventură și de multe ori o mare provocare. Zic provocare pentru acele subiecte care nu sunt ușor de dus în fața copiilor, în general abstracte sau greu de înțeles (Drepturile copiilor, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși), dar oricare ar fi ele când pregătesc materialele pentru tema săptămânii/activitate mereu am în minte un lucru extrem de important ,,Dacă eu aș fi copilul acela de 5-6 ani cum ar trebui să arate abordarea tematicii propuse ca eu să o înțeleg”. Având asta în minte, concep modul în care duc subiectul spre copii. Un alt aspect este că mereu construiesc harta tematică, subiectul explorării  cu ajutorul copiilor, învățarea fiind mult mai eficientă, practic este învățarea prin descoperire .

Țin să mai precizez încă un concept pe care îl folosesc și care mi se pare extrem de eficient este așa numitul ,,Traseu al  explorării temelor săptămânale” în cadrul căruia avem o hartă( planșă A4 cu numerele de la 1-36 –reprezentând săptămânile de grădiniță) pe măsură ce trece o săptămână încercuim pe hartă numărul ei și afișez mereu o planșă A4 cu tema săptămânii ce tocmai a trecut, numărul ( a câta săptămână) și 4 poze din activitățile desfășurate în acea săptămână. Este ceea ce se cheamă învățare vizibilă și îi ajută extrem de mult pe copii în fixare cunoștințelor și memoria de lungă durată. Ca să înțelegi mai bine îți dau un exemplu concret .Săptămâna trecută într-o dimineață, înainte de intrare în sala de grupă, Antonio, un băiat de etnie rromă, m-a întrebat : ,,Doamna Cami, tu mai știi câte oase sunt în corpul uman?( noi discutasem asta în a 5-a săptămână de grădi și chiar era o poză cu această informație pe traseul explorării temelor , acum fiind în săptămâna 18) am fost surprinsă când mi-a spus 206 oase și mi-a confirmat eficiența învățării vizibile în acest mod. Nu mai zic de momentele în care ei se duc la poze și vin spre mine zicând: ,,Îți mai amintești, doamna Cami, când în Săptămâna 16 –Păsările sedentare-am hrănit păsările din curtea grădiniței?”. Da, aici aș putea să scriu mult, dar mă opresc spunând doar că mereu am în vedere să îi provoc să duc spre ei și informații ce depășesc nivelul de vârstă, dar de care își vor aminti când le vor întâlni în alte contexte și atunci vor face conexiuni cu ce au învățat cândva la grădi.

Cum sună frumoasa poveste a escapadei academice?

Escapada mea academică a debutat în anul 1996 când am absolvit Colegiul Pedagogic,,Gh.Lazăr” ,Cluj-Napoca am continuat perfecționarea în anii următori : Gradul I -2008, Facultatea de psihologie 2008, Master Management Curricular- Universitatea ,,Babeș –Bolyai, Cluj-Napoca 2019 , în prezent sunt profesor Teach, generația 10, în cadrul Organizației Teach For Romania.

V-a insuflat dragostea pentru copii vreun membru din familie?

Da. Mama mea, care a fost educatoare, care, din păcate, a decedat când eu eram în clasa a X-a. Nu a apucat sa mă vadă profesând, dar a fost pentru mine mai mult decât suficient dragostea pe care mi-a insuflat-o pentru munca cu copiii.

Ați știut dintotdeauna că vreți să fiți printre copii?

Da. Primele amintiri în acest sens cred că au apărut undeva pe la finalul claselor primare. Mergeam regulat la grupele la care preda mama și adoram să fiu printre copii.

Se spune că ce sădești, culegi. Evident că munca, pasiunea și efortul și-au spus cuvântul și s-au făcut vizibile. Ce le transmiteți tuturor generațiilor pe care le-ați avut?

Pe lângă cunoștințele academice, primează trei valori care am încercat să le formez copiilor : prietenia, empatia, respectul față de tine și ceilalți. Valori  pentru care folosesc un mod pe cât de  simplu pe atât de cuprinzător și mereu la îndemână de a le interioriza, forma copiilor și anume lait motivul ,,Dacă eu am grijă de mine, am grijă de tine!”.

Mereu exclam că și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici. Dumneavoastră ce v-ați extras din relația cu copiii?

Multee. Copiii m-au făcut să fiu ceea ce sunt acum, datorită lor am fost mereu preocupată să caut, să mă informez, să creez, să le ofer contexte inedite, să-i provoc, să-i fac să-și dorească  să vină cu plăcere la grădiniță. Și un lucru pe care doresc să îl subliniez la această categorie este faptul că cel mai mult am învățat de la copiii problematici din grupă (de care în general profesorii se plâng). Ei m-au făcut să am acel proces de reflecție zilnică după program, cu tot procesul de cercetare, căutare, experimentare în soluționarea favorabilă a problemei. Am învățat mereu pentru ei, de la ei și împreună cu ei.

Om frumos, colegă, educatoare, zână printre copii. Ce rol mai purtați în societate?

Mereu acolo unde sunt copiii și oameni care lucrează cu copii. Am observat că nu contează vârsta copiilor cu care lucrezi, important e să îți dorești să faci ceva pentru copii și împreună cu ei, ceva de care să-și amintească cu drag sau pur și simplu să se simtă bine. Am desfășurat activități cu copii de primar, gimnaziu în cadrul Taberei de vară organizată de Biserica ortodoxă din comuna natală Viișoara, Cluj. Din 2019 desfășor ateliere de vară Șotron, în parteneriat cu Asociația OvidiuRo, cu grupe de 10 copii care urmează să intre în clasa pregătitoare. De curând, am desfășurat ateliere cu copii preșcolari, școlari mici (clasa pregătitoare, I, a II-a), școlari mari( a III-a, a IV-a) în cadrul Caravanei Literației organizată de Asociația Teach For Romania în județul Cluj. Tot de curând am fost formator pentru 25 de profesori pe tema literației, diseminând cartea de benzi desenate ,,OAC și Tac” scrisă și ilustrată de Amandine Bănesc, în colaborare cu Asociația OvidiuRO.

Ați obosit vreodată? Care sunt resursele ce vă aduc mereu la catedră?

Îmi vine să zâmbesc, chiar nu, câteodată mă mir și eu de mine cât sunt de activă și mereu implicată în ceva. Resursele sunt clar dragostea pentru copii, pasiunea pentru meseria de dascăl, dorința de a fi varianta cea mai bună a mea pentru mine și pentru cei din jurul meu.

Despre grădinița unde aveți catedra ce îmi puteți spune? Unde se află la distanță de casa dumneavoastră și cum ați găsit-o?

Este grădinița din satul natal Viișoara,județul Cluj, la 10 minute de casă, mers pe jos. Este grădinița unde am fost și eu copil fiind, grădinița în care a lucrat mama mea și unde, cu mulți ani în urmă, mi-a insuflat dragostea pentru această minunată meserie. Aceeași grădiniță unde după absolvirea liceului am început să profesez ( 1.09.1996) cu mențiunea că din 2008 ne-am mutat într-o clădire nouă, vizavi de cea veche care a devenit Muzeul satului.

Context local: Grădinița cu P.N.Viișoara din localiatatea Viișoara, jud. Cluj subordonată Școlii Gimnaziale Viișoara(560 elevi, 42 cadre didactice): cinci grupe de grădiniță ( 4 secția română, 1 secția maghiară), 110 preșcolari de etnie rromă, maghiară, română. În acest an școlar eu sunt educatoare la grupa mare,,Exploratorilor”. Avem o pagină a grădiniței unde puteți descoperi o parte din munca noastră – Grădinița cu P.N. Viișoara.

Cum o vedeți acum prin ochii dumneavoastră?

În prezent este o grădiniță frumoasă, primitoare cu spații luminoase, curate, cu bibliotecă, cu spațiu de joacă în aer liber, cu pomi plantați de copii, o grădiniță unde în fiecare zi copiii vin cu mare drag.

Ambele avem repere morale pe care le împărtășim treptat copiilor pentru ca aceștia să le însușească, să le utilizeze treptat în dezvoltarea armonioasă a lor. Care au fost valorile morale pe care ați dorit mereu să le transmiteți și să le vedeți transpuse în comportamentul cât și acțiunile copiilor?

Așa cum am mai subliniat mai sus primează trei valori care am încercat să le formez copiilor : prietenia, empatia, respectul față de tine și ceilalți. Deși empatia este o valoare care e greu de abordat la vârste mici, obișnuiesc să fac apel la ea atunci când e nevoie. Consider că aceste valori  cuprinzătoare, ca o umbrelă sub care implicit se află și altele.

Cărțile autoarei Olina Ortiz se plimbă prin toate orașele țării noastre și merg din mână în mână, de la copil până la dascăl. Fiecare poveste așezată pe foi este din dragoste, cu dragoste. În mai puțin de trei ani, au apărut 32 de titluri.

Olina scrie povești de când încă era pe băncile școlii și nici măcar nu avea primul act de identitate. A continuat să se lasă inspirată de frumusețea vieții, fără să publice, până pe la douăzeci de ani, ca mai apoi să urmeze o paranteză adultă, mărturisește ea. Ocupația din viața cotidiană nu s-a îndepărtat prea mult de „născocitorul de povești”, a fost doar o camuflare. Azi  își curăță mintea și sufletul scriind și evadând într-o lume pură, luminoasă, mult mai sănătoasă în care are puterea de a bucura, de a încânta, de a aprecia, de a încuraja.

Olina, porți un nume rar, dar atât de frumos! Cunoști semnificația acestuia?

Depinde după ce surse te iei. În Hawaii, Olina înseamnă Bucurie. Olena, din greacă, e un derivat și înseamnă Rază de Lumină. Mi-ar plăcea să cred că pot să aduc bucurie și lumină celorlalți, prin poveștile mele.

Cum arată sufletul tău în această perioadă? Sunt curioasă de cum ai simțit gustul sărbătorilor de-a dreptul și dacă au fost pline de liniște.

Sufletul meu e mereu vrăjit de povești, indiferent de anotimp. Sau, mai bine zis, plin de emoțiile poveștilor care nu s-au scris încă. Poate că emoțiile sunt variabile de-a lungul anului, ceea ce e bine, pentru că înseamnă că trag după ele expresii atât de diferite. De sărbători e mereu liniște. Liniștea e adevăratul fundal al magiei, iar magia e încărcată de povești. În liniște, de sărbători, am mai mult răgaz să ascult vocea străveche veche a povestitoarei.

Dacă ar fi să-mi faci un bilanț, și nu unul „contabilicesc” pe 2023, cum ar suna acesta?

A fost un an cu multă bucurie. Bucuria a venit de la reacțiile primite din partea cititorilor mei, mult prea generoși. S-a născut un personaj sau, mai corect spus, a văzut lumina tiparului, căci el s-a născut cu un an înainte. E vorba de Robo Bobo, un robot pe care un copil trebuie să-l învețe „să se poarte ca oamenii”. Copiii sunt foarte amuzați de întâmplările lui Robo Bobo, fiindcă e năstrușnic ca ei. În același timp, cred că ei empatizează și cu Toma, băiatul care se chinuie să-l aducă pe drumul cel bun. Mă bucur de câte ori aflu că micii mei cititori râd în hohote. Un al doilea motiv de bucurie a fost reacția părinților la o serie nouă de povești pentru „cei mai mici” (categoria de vârstă 0-3 ani). Nu credeam c-o să aibă atâta succes. Sunt povești simple, dar pline de emoție, sunete, muzicalitate, care au fascinat mulți bebeluși. Sigur, au mai fost și alte titluri de succes lansate anul trecut, dar, în mod special, aceste două serii de cărți mi-au adus multă bucurie și surpriză.

La ce proiecte noi lucrezi, Olina? Ce ticluiești în perioada următoare?

Anul ăsta plănuiesc să continui seria pentru 0-3 ani. Vor mai ieși încă șase povești, cel mai probabil. De asemenea, mai am multe întâmplări cu Robo Bobo. Cred că tot încă șase episoade cu năzdrăvanul robot vor fi publicate. A mai fost o carte, pentru copii ceva mai mari, „Fetița care a salvat Iubirea”, apărută anul trecut. Și ea a fost un succes, așa că o să apară o continuare, cu noi aventuri ale Isabelei, mica florăreasă care vorbea cu animalele. Lucrăm și la niște mici povești pline de haz, cu ajutorul cărora copiii să facă cunoștință cu mari artiști (Picasso, Mozart, Urmuz). Am mai născocit un personaj, Mel Suflețel, care cunoaște, rând pe rând, emoțiile din castel. Sper să fie o alegorie frumoasă pentru cei mici.

Descoperi cu sclipiri în ochi frumusețea cărților. La rândul tău, câte ai scris tu?

Pe lângă frumusețe, descopăr magia din cărți. Nu cred că e o exagerare să spun că autorii au ceva de vrăjitori sau chiar sunt niște vrăjitori autentici. Asta ar trebui să mă bucure, dar pe mine mă și înfioară. Eu am debutat mai târziu, cu doi ani și jumătate în urmă, dar parcă au trecut zece ani, cu 32 de titluri. De fiecare titlu mă leagă ceva, o speranță sau un gând bun. Puteau să fie doar zece titluri sau cincizeci, numărul contează mai puțin decât speranța mea că fiecare din aceste povești poate aduce o rază de lumină sau un zâmbet celor mici.

De când te apleci asupra copiilor? Dintotdeauna ai fost „a lor”?

N-aș putea spune asta. Însă pot spune că mi-am neglijat multă vreme copilul interior, cum noi, adulții, facem de multe ori. Ne lăsăm prea mult absorbiți de cotidian, de efemer, și pierdem din vedere tot ce contează cu adevărat. Numai un copil știe ce contează cu adevărat. Lumea aceea e mereu recuperabilă, la orice vârstă, dar pesemne că e nevoie de câteva decenii din viața noastră ca să câștigăm înțelepciunea de a ne întoarce la ea. Ești „a copiilor” doar în măsura în care poți recupera acea comoară a copilăriei, a inocenței.

Mi-aș dori să știu dacă ai avut și alt rol în societate sau doar „cu cărțile” te-ai ocupat? Ce-mi poți spune?

Prefer să păstrez discreția asupra acestei părți din viața mea. Este și motivul pentru care evit să apar public sau să dau detalii despre viața personală. Pot doar să-ți spun că scriu povești de când aveam nouă sau zece ani. Am continuat să scriu, fără să public, până pe la douăzeci de ani. După care a urmat o paranteză adultă. Dar, chiar și în acea paranteză, tot povești am scris. Ocupația mea nu s-a îndepărtat prea mult de „născocitorul de povești”, a fost doar o camuflare. De fapt, asta se întâmplă cu multe destine de adulți. Nu scăpăm de ceea ce ne-a fost scris, de vocație. Chiar și atunci când ne îndepărtăm de ea, dacă suntem destul de atenți, o să constatăm că doar o camuflăm în alte forme. Oricum, după această perioadă, am închis paranteza și m-am întors la origini.

Reușești să deschizi ferestre pline de culoare în imaginația copiilor. Care este secretul?

Da, încerc să aduc mai multă culoare în povești decât aduc ilustratorii lor, dar nu reușesc. Am avut noroc de foarte mulți ilustratori extrem de talentați, care au și rezonat cu textul. Secretul e să nu încerci să păcălești copilul. În primul rând, copilul din tine. Pe el nu trebuie să-l păcălești. Apoi pe copilul cititor, nici măcar de dragul părinților lui. Știu că părinții sunt uneori prea protectori cu cei mici și preferă un tip de poveste „roz”, să-i zicem, unde nu există decât bine, unde nu se întâmplă nimic semnificativ, cel mult e o poveste care adoarme ascultătorul. Ei bine, eu cred că orice poveste pentru copii trebuie să aibă un contrast, o intrigă, un conflict. Asta e lumea reală și, de fapt, așa se construiesc și lumile posibile. Nu există lumină fără întuneric, cald fără frig, alb fără negru și, în mod fundamental, ce există e libertatea de alegere. Libertatea de a alege e suprinsă în prima mea poveste, ”Ai voie, Naivoie!”, care, în acest moment, este un bestseller. Receptivitatea la această scurtă povestioară m-a bucurat, cu atât mai mult cu cât a fost debutul meu.

Cine îți este inspirație zilnică?

Natura. Adică miracolul vieții, cuprins cu toate simțurile noastre, ca și cum ar fi în afară, când, de fapt, totul e o oglindire interioară. Iluzia în sine e fascinantă, odată ce o descoperi. Atunci știi că toate poveștile sunt reflexiile a ceea ce a existat deja înainte să pui tu prima literă pe hârtie. Nimeni nu inventează cu adevărat, nimeni nu născocește. Totul există dinainte, iar scriitorul (sau vrăjitorul) nu face decât la scoată la suprafață, printr-un act magic, la început o bâjbâială, apoi un ritual autentic.

Care sunt aspectele/moralele/învățămintele pe care dorești să le aduci în atenția copiilor, părinților, educatorilor?

Sunt multe teme importante pentru părinții și copiii de azi. Mă ajută mult Oana Moraru, care e un pedagog desăvârșit, care are contact nemijlocit nu neapărat cu elevii ei, ci cu această interacțiune dinamică și formativă „copil-părinte-dascăl”. Mă feresc să pun aceste teme în șabloane moralizatoare. E, de altfel, nefericit să o faci în poveștile pentru copii. Insinuarea, metafora, aluzia, alegoria sunt instrumente mult mai potrivite pentru a așeza emoțiile și gândirea pe cursul dorit. Micul cititor nu trebuie dădăcit, el trebuie să navigheze singur printre înțelesuri și să învețe să aleagă. Pe de altă parte, Oana a făcut un adevărat proiect de literație din aceste povești scrise de mine, oferind, la final, exerciții pentru atenție, gândire, memorie, pe marginea textelor. Altfel spus, am încercat, împreună cu Oana Moraru, să facem din cartea pentru copii mai mult decât o poveste pe care o citești o dată, de două ori, și-apoi treci la alta. Avem, cred eu, niște instrumente puternice, pentru acasă sau la clasă, de formare a minții.

Ce îndrăgești în viață, Olina? Și, oare, ce îndrăgești transpui în file de poveste?

Îndrăgesc ce mă inspiră: natura. Natura e cufărul cu povești, dar nu e ușor să-l descui. El are un cod și codul nu-l afli cu mintea, ci cu sufletul.

Când era fetița Olina mică, cum era? Ce-ți aduci aminte despre ea?

Copilăria mea a fost într-o perioadă nu prea grozavă pentru societatea românească. Dar poate restricțiile și privațiunile m-au îndreptat mai mult spre lumile nevăzute, spre magia cărților și a cuvintelor. Nu pot să zic că-mi amintesc foarte multe din copilăria mea. Atmosfera apăsătoare, lipsa libertății, greutatea autorității mi le amintesc cumva, ca prin ceață. Dar și conștiința lipsurilor era prezentă, mai târziu, chiar revolta. Îmi amintesc ce simțeam. Probabil mulți din generația noastră au rămas cu traume. N-am reușit să le învingem, dar am încercat să facem ceva bun din ele, să le folosim în favoarea noastră.

Unde a copilărit și care sunt cele mai dulci amintiri de acasă?

Am copilărit într-o așezare de munte. Îmi amintesc zăpezile și gerul tăios, cârnații de pe plita bunicii, grădina din spatele casei bunicilor, cireșii înfloriți. Îmi amintesc jocurile inocente în care evadam de câte ori puteam din atmosfera aceea apăsătoare, amenințătoare chiar. Toți tânjeam după libertate și încercam să o găsim în cele mai mici lucruri.

Îți plăcea să citești când erai de vârsta copiilor cărora te adresezi tu?

Am avut și perioade în care îmi plăcea să scriu mai mult decât să citesc, ceea ce, sigur, trebuie să fi fost o ambiție nerealistă. Dar, hai să zicem așa, fără să dau alte amănunte, am crescut într-o bibliotecă mare. Îmi petreceam multe ore acolo, mai ales când afară era zăpușeală. Stăteam pe burtă, pe covor, între rafturi, și puteam citi tot ce pofteam. După vârsta de zece ani, citeam cărți pe care alții le citesc la maturitate. Pesemne că a fost un noroc sau un destin, nu știu. Însă, din copilărie, încă îmi amintesc Făt-Frumos din lacrimă, basmele lui Ispirescu, Hans și Gretel în format 3D, Legendele Olimpului. Aveam o fascinație pentru zeii și eroii din antichitate.

Cu ce valori ai crescut însușite în sânul familiei?

Nu știu, poate că valoarea centrală în familia mea a fost integritatea. Acum, când mă gândesc la integritate, îmi dau seama că poate fi și greșit înțeleasă. Integritatea nu poți să ți-o însușești, spre ea poți să aspiri. E drumul lung spre tine însăți.

Ai copii, Olina? Ce înveți de la cei mici și ce ți-au așezat prețios în suflet?

Am un copil, dar nu mai e copil. E aproape un tânăr adult. Când era copil, îmi amintesc că-i plăceau improvizațiile mele. Nu-i citeam povești, inventam povești pentru el. Sau era modul nostru de a ne conecta, erau doar poveștile noastre. De la copii înveți mereu câte ceva. Felul lor de a ține cu dinții de inocență, deși pare îngrijorător pentru părinți, care-și doresc de la ei să se maturizeze, să se integreze cu succes în lumea adulților, paradoxal, devine, mai târziu, la sfârșitul vieții, colacul de salvare al părintelui ajuns la senectute.

• Lansarea noii generații de artiști și muzicieni prin programul național Tinere Talente – România are nevoie de artă!

Fundația Regală Margareta a României anunță numele celor 30 de bursieri selectați pentru a face parte din a 16-a ediție a programului național Tinere Talente.  Artiștii vor fi susținuți pentru dezvoltarea carierelor artistice în domeniile muzicii și artelor vizuale, oferindu-le o platformă solidă pentru a explora și a perfecționa abilitățile creative într-un mediu stimulativ și plin de oportunități.

Oportunități pentru tinerii artiști

Dintre 134 de aplicanți, cu vârste între 14 și 24 de ani, au fost selectați ca bursieri 15 muzicieni și 15 artiști vizuali, care vor beneficia, pe parcursul unui an calendaristic, de sprijin pentru a-și urma visurile artistice sub îndrumarea unor personalități consacrate din lumea artei. Aceștia vor beneficia de burse individuale de până la 2.000 Euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale, training pentru dezvoltarea abilităților necesare performanței, precum și oportunități de promovare în cadrul evenimentelor organizate de Fundație și de partenerii săi. Tinerii bursieri studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Brașov, Suceava, Bacău, Timișoara, Iași, Baia Mare și Galați.

Competiția pentru bursa Tinere Talente 2024 a fost acerbă, datorată numărului mare de candidați, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ vocațional din întreaga țară, provenind din familii cu venituri modeste. Procesul de selecție a debutat cu analiza dosarelor din punct de vedere social, a continuat cu evaluarea, din punct de vedere artistic, de către juriul format din specialiști, a fost finalizat cu anchete sociale, iar cei mai buni 30 de participanți la această ediție a programului au fost aleși.

Juriul a fost constituit din personalități remarcabile ale mediului artistic și academic, care vor însoți bursierii și ca mentori pe parcursul proiectului: Verona Maier – pianist, Iulia Isaev – soprană, Tiberiu Soare – dirijor, Rafael Butaru – violonist, Emil Vișenescu – clarinetist, Alexandru Matei – percuționist, la categoria Muzică clasică, și Carmen Apetrei – grafician, Ion Anghel – pictor, Ileana Dana Marinescu – artist vizual, Anca Boeriu – grafician, Sergiu Chihaia – artist vizual, la categoria Arte vizuale.

”Prezența în juriul de acordare a burselor Fundației Regale Margareta a României este, de fiecare dată, o experiență de neuitat. Este onorantă, provocatoare, necesită multă atenție, profesionalism, corectitudine și echidistanță. Responsabilitatea cu care “cântărești” calitățile unui număr impresionant de copii și tineri artiști în devenire, poziționarea lor corectă pe drumul evoluției și previziunea etapelor de dezvoltare ulterioară a acestora, reclamă din partea noastră o grijă părintească sinonimă cu dragostea. Dragostea, aceeași energie benefică ce a generat apariția Fundației și a perpetuat de-a lungul anilor, cu atâta succes, desfășurarea tuturor proiectelor. Felicitări și urări de succes organizatorilor și bursierilor, cu speranța că aceștia din urmă, se vor identifica, într-o bună zi, cu cei mai valoroși artiști ai țării”, declară domnul Emil Vișenescu, clarinetist, membru al juriului la categoria Muzică.

”Am apreciat, deopotrivă, parcursul bursierilor din anul precedent, cât și calitățile profesionale ale tinerilor care au aplicat pentru prima dată în acest an. Alături de instituțiile de învățământ artistic, noua generație de bursieri vor găsi deopotrivă, prin rolul asumat atât de elocvent de Fundația Regală Margareta a României, un sprijin financiar, dar și o completare la educația artistică asigurată prin mentoratele și evenimentele artistice organizate în cadrul bursei. Rolul de a dezvolta, perfecționa și promova, de-a lungul anilor, serii de tineri care doresc să-și construiască un viitor în domeniul artelor vizuale este un exemplu benefic și se constituie într-un reper atât pentru societatea culturală românească cât și pentru mediul socioeconomic, în condițiile dificile în care, astăzi, un tânăr își poate găsi cu greu un parcurs în demersul profesional”, susține și doamna Carmen Apetrei, grafician, membru al juriului la categoria Arte vizuale.

Fundația Regală mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate!

Lista celor 15 tineri muzicieni și 15 artiști vizuali, care au devenit bursierii programului Tinere Talente 2024, poate fi consultată aici.

România are nevoie de artă!

Ajuns la al 16-lea an de existență, programul național Tinere Talente a susținut până acum peste 410 de burse acordate tinerilor talentați, susținuți, de asemenea, prin mentorat și promovare. Mulți dintre ei au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional, fiind laureați la prestigioase concursuri internaționale, aplaudați și admirați astăzi în capitalele culturale ale lumii pentru muzica și arta lor. Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, proiectul creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.

Foto credit: Anca Arambașa

Despre programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 410 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 128 recitaluri și concerte, 82 de expoziții, 126 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, 1.900.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org. Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.

Loredana și Saul Pop se cunosc de pe vremea facultății și fac lucruri minunate împreună. Acasă, în colțul lor de liniște, ticluiesc noi și noi proiecte. Pe lângă activitatea de la muncă și situațiile cotidiene, ei gravitează în jurul oamenilor. Se hrănesc cu binele pe care îl fac în comunitatea lor.

Se apleacă, în special, asupra copiilor și tinerilor, iar anul ce tocmai a trecut îl simt că ar fi fost unul foarte productiv. Pe alocuri și dificil, dar e cert că sufletul lor întreg este în Asociația ArtViitor, proaspăt înființată după șapte ani de proiecte caritabile, educaționale și comunitare prin inițiativa numită Art4Education. Nu se vaită. Nici timp nu au, și nici nu vor. Ce fac, fac cu dragoste, din dragoste.

Împreună cu donatorii am pus bazele unui soi de mini afterschool în Satu-Mare, iar puțin mai recent au dotat cu sute de cărți noi, jocuri și jucării biblioteca școlară din Bobâlna județul Cluj. Visul măreț rămâne centrul sub forma unui hub comunitar pe care doresc să-l pună pe picioare în care să reușească să aibă activități, cursuri și tot ce este nevoie pentru a aduce cele mai bune lucruri din învățământul de la oraș, în sat. Locul pentru centru îl au, dar e nevoie de resursă multă pentru a renova și dota cu cele necesare.

Azi am stat de vorbă cu partea masculină din familia Pop. Să-l cunoaștem pe Saul!

Saul, de obicei ne facem un bilanț la fiecare final de an și nu unul „contabilicesc”. Cum a fost 2023 pentru voi?

Cred că practica bilanțului e una sănătoasă, ne ajută să vedem cât am progresat, unde și de ce am stagnat și care sunt lucrurile pe care le putem ajusta. 2023 a fost un an frumos, dar și dificil. Aproape cel mai dificil de când facem campanii. Am avut parte de multă schimbare. Din fericire și schimbare în bine. Am reușit să ducem un program de educație media, foarte necesar, în licee, am reușit să organizăm evenimente pentru studenții cu care lucrăm. Pe de altă parte toate acestea trebuie făcute pe lângă activitatea de la locurile de muncă și studiile pe care amândoi le urmăm. Tocmai de aceea, anul acesta am fost nevoiți să facem ceva ce nu credeam că o să facem și anume să ne reducem amplitudinea campaniei de iarnă. Dacă de aproape zece ani creștem de la an la an, anul acesta momentul realizării că trebuie să facem asta, ne-a lovit destul de puternic inimile.

2024, an cu soț. Voi sunteți oricum mereu împreună. Ce proiecte ticluiți?

Pe lângă campania de Crăciun, susținerea activă a comunităților, a bibliotecii școlare, a familiilor de care suntem legați cu inima, ne propunem și muncă în culise. Ne dorim mult ca la un moment să avem un centru în ruralul sucevean unde să aducem ce e mai bun din educația și oportunitățile europene. Inima este la locul ei, la fel și orele de muncă, însă este nevoie și de o finanțare consistentă. În acest sens vrem tare mult să găsim o metodă de finanțare care să ne permită să începem lucrul la Centrul în care să muncim pentru România de mâine.

Ați terminat Jurnalismul, ați dedicat 7 ani din viața voastră actelor caritabile, iar acum lucrați la visul vostru. Cât de mult înseamnă asociația pentru voi și cât suflet este acolo pus?

Tot. Tot sufletul este acolo. Am terminat Jurnalism, Loredana termină anul acesta și facultatea de Drept. Ne ghidăm după sintagma „munca înnobilează” așa că muncim în domeniile alese. Ce facem la asociație nu spunem neapărat că este muncă. Petrecem foarte multe ore, extrem de multe  zile și resurse în perioadele de campanii, dar facem totul cu suflet. Mai mult, partea de campanii caritabile o facem fără să ne remunerăm pentru asta.

Ați îmbrățișat responsabilități frumoase. Ce v-ați luat pentru suflet din tot ceea ce ați întreprins până acum?

Ne luăm bunătatea oamenilor. Cumva cu asta lucrăm. Fie că vorbim de oamenii la care mergem, fie că vorbim de oamenii care ne sunt donatori, de la toți ne încărcăm cu bunătate. O simțim în îmbrățișările lor, în zâmbetele ascunse după cutii și pungi de cadouri, în lacrimile șterse pe furiș de pe obrajii donatorilor când ajung în atelierul în care pregătim fiecare cadou.

Greu nu a fost să vă înființați o asociație, dar ați simțit greul ulterior? În ce sens?

Înființarea asociației a venit ca un pas normal înainte pentru a putea crește activitățile, pentru a putea ajunge la mai mulți copii. Un lucru care este foarte dificil și nu credem că ar trebui să fie este partea de birocrație. Cred cu tărie că pentru o societate funcțională, una în care societatea civilă se poate implica activ, multe lucruri pot fi simplificate. Mai ales când vorbim de donații, de redirecționarea impozitului pe profit. Omul de rând care vrea să facă un bine în acest fel este de multe ori descurajat de procesul lung, ghișeele și declarațiile care îl așteaptă.

Ce a stat la baza deciziei voastre de a vă implica în activități umanitare? Care e motivația voastră?

Cred că avem cel puțin două motive mari. Primul este dragostea față de oameni. Am înțeles amândoi foarte repede că reușita unui copil nu depinde doar de el, din păcate. Am văzut foarte multe cazuri de copii buni la învățătură, sârguincioși care nu reușeau să performeze sau fost nevoiți să renunțe la studii din cauza situației materiale sau a accesului precar la materiale educaționale. Un alt motiv este responsabilitatea pe care o simțim față de viitorul copiilor noștri. Privind în jur am văzut că țara nu arată bine, prezentul nu este unul strălucit, iar viitorul nu prezintă multe opțiuni. Așa că am decis să ne facem partea noastră. Să aducem alături de noi donatori, oameni de bine cu care să construim o Românie din care noi și mai ales copiii noștri să nu simtă nevoia să plece.

Cui vă adresați? Presupun că vă aplecați acolo unde vedeți lipsuri, dar copiii vă înduioșează cel mai mult?

În special lucrăm cu copii și tineri, însă dacă ajung la noi povești despre situații pe care le putem schimba, nu o să stăm cu mâinile în sân. Nu odată am reușit să ajutăm adulți prin rețeaua de oameni frumoși care ne sunt alături. Dacă fizic nu am putut noi acționa am căutat pe cineva care poate.

Îmi amintesc că la un moment dat ați pomenit despre un centru comunitar de activități și ateliere educaționale. De la idee ați trecut la fapte? Se mișcă lucrurile?

Până acum am reușit să punem pe picioare două „locuri de bine” cum ne place să le spunem. Împreună cu donatorii am pus bazele unui soi de mini afterschool în Satu-Mare, iar puțin mai recent am dotat cu sute de cărți noi, jocuri și jucării biblioteca școlară din Bobâlna județul Cluj. Visul măreț rămâne centrul nostru – hub comunitar în care să reușim să avem activități, cursuri și tot ce este nevoie pentru a aduce cele mai bune lucruri din învățământul de la oraș, în sat. Locul pentru centru îl avem. Cum spuneam, anticipat, puțin mai sus, acum suntem în punctul în care căutăm activ finanțare pentru a renova și dota spațiul. Magia este gata să fie aplicată, mai avem nevoie doar de puțin praf de stele.

Care a fost cea mai dificilă misiune de până acum? Cred cu tărie că nu vă plângeți de ce ați ales să faceți, dar cu ce v-ați confruntat cel mai des?

Nu vrem să ne plângem. Suntem mereu uimiți de iubirea cu care „copiii noștri” din campanii sunt copleșiți de fiecare dată de către donatori. Dificile sunt zilele de după finalizarea campaniilor. Sunt zilele în care începem să procesăm ce am văzut, ce am trăit, iubirea, emoția, de multe ori tristețea cu care ne întâlnim pe teren. Bucuria cu care un copil deschide un penar nou sau o jucărie nouă are de multe ori două tăișuri. Înțelegem de multe ori că acelea sunt singurele lucruri noi pe care copilul le-a văzut tot anul. De asta ne-am asumat și această misiune, destul de dificilă, de a ține sus standardul de calitate pentru lucrurile donate. Nu vorbesc aici despre preț. Niciodată nu am cerut lucruri scumpe. Dar insistăm ca lucrurile pe care le primesc copiii să fie noi. Nu vrem să dăm copiilor noștri impresia că ei oricum nu merită, așa că nu are rost să lupte, ci din contra. Dacă învață, dacă vin la școală, dacă se străduiesc cât și cum pot ei (nu credem doar în notele de 10) și sunt conștiincioși o să primească ce își doresc.

Cine vă ajută la îndeplinirea tuturor misiunilor propuse? Se apleacă oamenii cu inima bună asupra cauzelor pe care le alegeți sau vă vin în cale?

Încă din prima campanie toată activitatea noastră este strict legată de oamenii frumoși și cu inimă mare care ne-au crezut pe cuvânt că o să facem ce am promis. Au trecut niște ani și în continuare suntem tot ăia. Și noi și ei. Chiar dacă grupul de donatori a crescut suntem cam același tip de oameni. Profilul este unul universal. Nu contează ce venituri ai, nu contează studiile, nu contează orașul, comuna sau satul din care faci bine. Oamenii frumoși care ne sunt alături de atâta timp sunt dedicați, consecvenți, săritori și cu inima la locul ei. De cele mai multe ori, oameni obișnuiți care pe parcursul anului pun bani deoparte ca să facă bine cu Artviitor.

Topul nevoilor seniorilor care au apelat linia telefonică dedicată vârstnicilor din România în 2023

• Aproape 12.000 de convorbiri telefonice înregistrate la Telefonul Vârstnicului în 2023
• 200 de apelanți unici la Telefonul Vârstnicului pentru îndrumare și consiliere
• 46% sunt din mediul rural sau orașe mici, iar 32% au între 70 și 80 de ani
• Accesul la informații și sprijinul practic rămân în topul nevoilor exprimate

15 ianuarie 2024     În 2023, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat 11.991 de convorbiri telefonice cu vârstnici și aparținători din toată țara, care au beneficiat de informare, consiliere socială, îndrumare, sprijin material sau emoțional. 2.228 dintre apelanții seniori au sunat pentru prima dată, 46% dintre ei provin din mediul rural și din orașe mici, 48% solicită informații utile traiului de zi cu zi, 32% au între 70 și 80 de ani, iar 53% locuiesc singuri.

Populația României continuă să îmbătrânească

În 2023, datele statistice oferite de Institutul Național de Statistică referitoare la seniorii din România sunt, în continuare, îngrijorătoare: populația rezidentă de vârstnici peste 65 de ani depășește 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre ei au rămas singuri – luând în calcul seniorii care și-au pierdut partenerii și pe cei necăsătoriți sau divorțați. Conform indicatorilor statistici ai Casei Naționale de Pensii Publice privind pilonul I, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în 2023 de 2.006 lei, evidențiind dificultățile financiare cu care mulți vârstnici se luptă zilnic.

Telefonul Vârstnicului, o hartă a serviciilor sociale și un centru de consiliere socială pentru seniorii țării

Înființat în urmă cu 8 ani, ca răspuns la problema îmbătrânirii populației, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului cartografiază nevoile cu care se confruntă seniorii României pe baza solicitărilor exprimate de cei peste 17.500 de apelanți unici, beneficiari ai programului, proveniți din toate colțurile țării. La numărul gratuit 0800 460 001, seniorii – apăsați de griji, lipsuri materiale, sănătate precară, singurătate – au găsit ascultare, consolare, îndrumare, consiliere socială și psihologică, dar și ajutor practic și material.

În 2023, echipa dedicată, formată din 4 asistenți sociali full-time, 15 voluntari pentru reapelare săptămânală și 5 psihologi voluntari, a oferit soluții practice și sprijin emoțional pentru provocările vieții de zi cu zi ale seniorilor.

Nevoi reale, răspunsuri specializate și informații actualizate la Telefonul Vârstnicului

Pe primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice a rămas și în 2023 obținerea de informații practice, utile și de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor. Mijloacele moderne de informare, comunicarea digitală, societatea tot mai avansată din punct de vedere tehnologic, migrația familiilor tinere din ultimii ani, dar și fenomenele de marginalizare sau discriminare a vârstnicilor, îi plasează pe mulți într-o situație de izolare socială. 1.059 de seniori au obținut facil și gratuit contacte relevante și informații actualizate pentru situații particulare din partea echipei specializate de asistenți sociali ai liniei telefonice, care operează cu o bază de date ce conține peste 450 de instituții de stat, servicii sociale sau private cu servicii specifice pentru seniori.

În 2023, nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu a fost pe locul 2 în topul apelurilor. Pentru 869 dintre apelanți, Telefonul Vârstnicului a furnizat informații despre serviciile specializate disponibile, referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare și resursele disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale la domiciliu.

Pe locul trei în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar și material, din partea a 327 de seniori. Echipa Telefonului Vârstnicului a ghidat acești vârstnici către resursele comunitare adecvate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri. Totodată, Fundația Regală  a oferit, în unele cazuri, și sprijin direct seniorilor care se confruntă cu condiții precare de viață prin tichete sociale, materiale igienico-sanitare și bunuri de necesitate, prin Fondul pentru Vârstnici.

În căutarea unui sprijin emoțional, 142 dintre seniorii au sunat pentru prima dată la Telefonul Vârstnicului în 2023, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale. Apelanții au fost îndrumați către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea lor. Pe parcursul anului trecut, 275 de seniori au beneficiat de sprijin emoțional prin apelare săptămânală, din partea asistenților sociali și a voluntarilor special pregătiți din echipa Fundației. De consiliere psihologică oferită gratuit de psihologii voluntari, au beneficiat vârstnicii care au avut nevoie urgentă în acest sens.

Oportunitățile reduse de participare la viața socială sau de a avea un rol după pensionare aduce sentimentul de inutilitate, care îi copleșește pe mulți dintre vârstnici. Celor 105 seniori care au exprimat nevoia de a fi activi, li s-au oferit informații despre oportunitățile de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generații, despre posibilitățile de participare la activitățile organizate în cluburile pentru seniori din comunitate sau la TeleClubul Seniorilor, un spațiu de întâlnire virtuală care permite seniorilor să se conecteze, să socializeze și să împărtășească experiențe comune, moderată de profesioniști dedicați ai Telefonul Vârstnicului.

La Telefonul Vârstnicului seniorii primesc informații punctuale, practice și actualizate și găsesc soluții la problemele diverse cu care se confruntă. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Telefonul Vârstnicului este un proiect social susținut în 2023 de Fundația Vodafone România, Compania Națională Loteria Română, Alliance Healthcare, Johnson Wax.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor peste 33 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieții acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

„2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Adolescentul Ion Lianu Popa provine dintr-o familie binecuvântată cu har. În interiorul acesteia și-a șlefuit talentul moștenit, dar și cu ajutorul cadrelor pe care le-a avut ca reper. Și-a permis să strălucească, dar el nu este doar un diamant. Este o comoară întreagă.

Are 17 ani și poartă în brațe, în inimă și gânduri aspirații înalte demne de calitatea studiilor și pregătirii pe care le-a făcut încă de mic în inițierea muzicii. A fost admis de curând la Academia Regală de Muzică din Londra, totodată și la Conservatorul Universității americane din Cincinnati, Ohio. Pe când unii se gândesc încă la ce facultate să-și depună dosarul, Ion mai atinge un prag în cariera sa muzicală. Decizii înțelepte să ia în continuare îi dorim!

Să-l cunoaștem!

Ion, te perfecționezi continuu. Este o necesitate sau o obligativitate în muzică?

Aș putea zice că este și o necesitate și o obligativitate. pentru că lumea muzicii evoluează încontinuu și obligativitate pentru că îmi doresc să ajung cel mai bun în ceea ce fac.

Ești descris ca fiind un copil artist multitalentat. Cât de mult te onorează aceste cuvinte și ce înseamană pentru tine? Te responsabilizează?

Normal că îmi dă o stare de satisfacție acest lucru, însă nu consider că am atins nivelul laudelor la care sunt supus.

Confirmările celor două instituții muzicale de prestigiu le-ai primit recent, la sfârșitul lunii decembrie. Ai avut emoții că nu vei fi admis? Ce-mi poți spune acum, după ce ești liniștit?

Cred că fiecare copil ar avea emoții când aplică la astfel de instituții indiferent de șansele de reușită pe care le are. Mă bucur nespus că am fost admis și am încredere că Dumnezeu îmi va ajută mereu în drumul meu.

Ce proiecte ticluiești în continuare? Presupun că pentru un elev sârguincios ca tine, pauza nu este îmbrățișată.

În acest moment al carierei, că și elev, mă axez pe învățătură pentru a trece de examenul de maturitate și bineînțeles pe studiu.

Trofeele, premiile și titlurile sunt cele care confirmă că facem, în general, ceva bine sau foarte bine. Ce reprezintă pentru tine tot ce ai obținut până acum?

Pentru mine, trofeele pe care le-am obținut nu sunt așa valoroase cât clipa trăită în momentul în care le-am obținut. Cred că de fapt asta sunt premiile, obiecte menite să ne amintească prin ce am trecut și ce am experimentat obținându-le.

Ai fost înconjurat de sunetele muzicii încă de când te-ai născut. Cât de fidel îi ești muzicii?

Nu aș putea trăi fără muzică și nu mi pot imagina o viață fără această. Dacă n ar fi muzică, n-aș fi nimic.

Dacă n-ar fi fost muzica în viața ta, dar și a familiei tale, ce carieră ai fi ales?

Mi-ar fi plăcut să fiu fotbalist.

Apropo de carieră, vrei să te dezvolți profesional în străinătate, acolo unde ai obținut bursa sau după studii te vei întoarce în țara natală?

Din păcate pentru țara mea dragă, aleg să trăiesc în străinătate. Nu pentru că nu-mi iubesc țara, din contră. Însă în stadiul de față simt că nu mă pot dezvolta propice în mediul și anturajul din România.

Când negociezi cu timpul liber, cum ți-l petreci, Ion? Mai are timp un elev și de alte plăceri?

Spre rușinea mea, unul dintre viciile mele este timpul petrecut la calculator, însă ca oricare alt tânăr de vârsta mea îmi place să ies în oraș cu prietenii.

Dacă ar fi să-i mulțumești unui singur om din viața ta pentru ceea ce ai devenit, cui te-ai apleca cu mulțumirile?

Mi-aș mulțumi mie pentru că nu am renunțat niciodată, deși au fost momente când m-am gândit să o fac.

Cât de mult înseamnă pentru tine profesorii care te-au pregătit?

Un profesor bun înseamnă jumătate din rezultatele elevului. Eu fără profesorul meu dl. Gheorghe Puiu Călinescu nu aș fi ajuns aici, la fel cum nici el fără un elev că mine nu ar fi avut astfel de realizări.

Un artist are nevoie de talent îmbinat cu mult exercițiu. De ce altceva ar mai avea nevoie un artist ca să fie cel mai apreciat?

Încrederea reprezintă un factor important în dezvoltarea muzicală a unui artist, doar că majoritatea uită să fie oameni.

Cu toții purtăm în minte și în inimă dorințe. Care să fie dorința ta cea mai mare?

Cea mai mare dorință a mea  este să am o viață fericită și să realizez tot ce mi-am propus.

I-am găsit acasă, în Bucovina, dar când nu dăm de ei, știm că sunt pierduți în vacanță alături de copiii lor. Mădălina și Iulian Dnistran s-au cunoscut pe vremea când erau la facultate, iar de atunci pășesc în viață împreună. Și-au propus să cunoască lumea și o fac ținându-se de mână, cu deschidere fiecare în parte față de frumusețile naturii. Își creează amintiri de neuitat, iar acum e și mai ușor când dau startul unei noi aventuri. Melania și Ilinca au crescut, iar călătoriile devin și mai palpitante. Aleg destinații cu activități și pentru cele două minuni ale lor, să fie interesante și pentru ele.

Să îi cunoaștem!

Unde vă găsim în momentul prezent?

Suntem acasă acum, în Bucovina.

Cum au fost sărbătorile pentru voi? Ce culoare le dați?

Am avut sărbători liniștite. Am petrecut mult timp împreună cu cei dragi. Dacă ar fi să le dau o culoare, aș alege albastru.

Dacă ar fi să pigmentați anul 2023 într-o culoare, pe care ați alege-o și de ce?

Nu mă pot rezuma la o singură culoare. Roșu, pentru zilele în care nu ne-au ieșit planurile, și galben, pentru a descrie zilele frumoase pe care le-am petrecut.

Nu întreb cât de frumos este Crăciunul în trei. Cred cu tărie că nu sunt cuvinte îndeajuns ca să-l descrie, dar al câtelea Crăciun este în această formulă?

Am devenit părinți în urmă cu șase ani și jumătate, iar de doi ani și jumătate sărbătorim Crăciunul în patru.

Cum v-a schimbat pe voi, pe fiecare în parte minunea care a venit în viața voastră?

Suntem mult mai răbdători, atenți la nevoile noastre și ale familiei noastre. Amintiri care să ne rămână în suflet toată viața. Nu ne putem imagina viața fără fetițele noastre.

Ce ai învățat de la copiii tăi, Mădălina?

Că prezentul e cel mai important și că lucrurile materiale nu vor aduce niciodată bucuria pe care ți-o aduc momentele petrecute împreună.

Ușoare sau mai grele sunt călătoriile acum, în momentul prezent?

Sunt mai ușoare, pentru că fetițele noastre nu mai sunt bebeluși, dar și pentru că sunt obișnuite cu călătoriile, fie cu mașina, fie cu avionul. Dar nici noi nu ne mai stresăm atât de mult ca la început.

Cât de fain este să ai libertate și această libertate s-o împarți cu copilul și soțul tău?

Nu-mi pot imagina viața fără să fim liberi să facem ce ne dorim.

Ce înseamnă pentru tine să călătorești cu familia?

Faptul că creăm amintiri împreună ne încarcă sufletele. Sunt recunoscătoare că avem posibilitatea să călătorim, să ne intersectăm cu cultura, limba, obiceiurile unor popoare. Iar faptul că vizităm obiective vechi de sute sau mii de ani este hrană pentru suflet.

Când ați început să călătoriți în doi?

În urmă cu 14 ani. Primul concediu împreună l-am petrecut la Viena.

Dar în trei?

În trei am plecat când Melania avea 11 luni. Iar cu Ilinca am ieșit din țară când ea avea doar două luni.

Câte luni pe an sunteți plecați?

Ne-ar plăcerea să spunem că suntem plecați luni, dar adevărul este că suntem plecați câteva săptămâni pe an.

Mădălina, direct întreb, din ce bani reușiți să călătoriți? Ce lucrați și în ce domeniu activați?

Lucrăm în comunicare și jurnalism, de acasă, și avem și câteva colaborări.

Care dintre voi a venit cu ideea de a face un ocol al Pământului și când ați început aventura aceasta? Care este frumoasa poveste a escapadei voastre?

Nu aș spune ocolul Pământului, pentru că spre deosebire de alți pasionați de călătorii, noi ne-am axat pe Europa și am avut o singură vacanță foarte departe de casă, mai exact în Mauritius. Am început să călătorim cu 14 ani în urmă. Totul a pornit de la dorința noastră de a vedea lumea. De a cunoaște cultura și obiceiurile altor popoare.

În câte țări ați călătorit până acum? Câte țări și câte orașe a văzut copilul vostru?

Am ajuns în vreo 20 de țări până acum. Cu Melania am fost în zece țări și peste 20-30 de orașe. Nu am stat niciodată să le număr.

Cum vă pregătiți înainte de o călătorie? Cum alegeți următoarea destinație?

De când suntem părinți, încercăm să alegem destinații interesante și pentru fetițele noastre. Poate un muzeu mai interesant sau un loc de joacă altfel, cum ni s-a întâmplat când am vizitat Tirol, Austria. Deși scopul nostru a fost să vizităm Hallstatt, la jumătate de oră de cazarea noastră se află un loc de joacă la care a trebuit să ajungem cu telecabina, pentru că este cocoțat pe vârf de munte.

Biletele ieftine mai sunt un criteriu de selecție a unei țări și a culturii acesteia?

Nu neapărat. Sigur, dacă găsim bilete ieftine spre o destinație pe care o aveam de mult pe listă, nu stăm pe gânduri și le cumpărăm. Dar, așa cum am menționat și mai sus, alegem destinații care să fie interesante și pentru fetele noastre.

Ce destinații vi s-au potrivit mănușă?

Italia și Spania. Sunt niște țări minunate. De la cultură, mâncare, până la obiective turistice – sunt țări foarte ofertante din punct de vedere al obiectivelor turistice. Dar nu aș zice nu nici unei vacanțe în Portugalia sau în Austria.

Sau din toate vacanțele voastre reușiți să extrageți elementele constructive și să vă însușiți câte ceva bun de pus la inimă?

Da, clar! Pe lângă amintiri, din fiecare călătorie ne întoarcem încărcați sufletește.

Ce vă place cel mai mult în timpul unei călătorii?

Că putem să pășim în locuri vechi de sute sau mii de ani.

Cât de mulțumită ești de ce ai ales să faci în viață?

Foarte mulțumită. Nu m-aș vedea făcând altceva 🙂

Educația este arma pe care o au la îndemână elevii pentru a reuși în viață, iar între cea pe care o primesc acasă și cea însușită la școală trebuie să existe un echilibru. Copiii sunt viitorul și sunt realmente cea mai mare avere pe care o poate avea țara noastră. Au nevoie de repere și abia așteaptă să înflorească, iar mult se întâmplă atunci când sunt sub aripa dascălilor. Aceștia, la rândul lor, ar trebui să fie primii care să promoveze valori precum sunt adevărul, toleranța, lipsa de prejudecăți.

Dascălii sunt importanți factori ai civilizației unui popor. Doresc să-și îndeplinească misiunea într-un mod care le face onoare grație pregătirii solide și pasiunii care îi însuflețește. De aceea, există Proiectul MERITO ce are ca scop recunoașterea calităților lor.

De 7 ani, Cosmin Chiriță este în mijlocul acestei inițiative, coordonează această cauză de transformare a meseriei de profesor, susținută și argumentată de mediul de business. Chiar de la el aflăm mai multe informații despre ce se întâmplă în interiorul acestui proiect și care este scopul principal!

Cosmin, de 15 ani ești mijlocitor între profesori, educație și societate. Contribui și îți pui amprenta în proiecte de învățare și dezvoltare. Totuși, cum sună povestea escapadei academice? Ce studii ai?

Cred că tocmai parcursul meu academic și experiențele de învățare formală au contribuit la dorința de a mă implica în proiecte de educație pentru tineri și adulți – mi-am dat seama că, de fapt, am deprins abilitățile și competențele de care aveam nevoie, în contexte mai degrabă non-formale sau în oportunități de învățare în afara “sistemului” și mai puțin în Școală, așa cum o definim în mod clasic. Retrospectiv, mi-aș fi dorit ca învățarea în cadrul formal să fi fost mai conectată la realitate, la nevoile mele de adolescent / tânăr / viitor adult și la complexitatea micro-universurilor în care gravităm, în viața de zi cu zi. Pe scurt, am absolvit Școala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu”, din București – liceu cu profil economic, cu multe oportunități extra-curriculare și extra-școlare. Acolo, am descoperit oportunitățile și beneficiile educației non-formale, prin programul Liderii Mileniului Trei, în cadrul căruia am început evoluția ca trainer / facilitator de experiențe de învățare și manager de proiect. Apoi, am urmat cursurile Facultății de Drept a Universității din București și, în paralel, am continuat dezvoltarea mea ca trainer și m-am imersat în diferite proiecte și organizații de educație non-formală – în acea perioadă am descoperit că vocația și menirea mea este în a contribui la dezvoltarea altora prin experiențe de învățare relevantă și “m-am așezat” pe acest traseu.

De 7 ani coordonezi proiectul MERITO, o cauză de transformare a meseriei de profesor, inițiată și susținută de mediul de business. Ce ți-ai luat frumos pentru suflet în toți acești ani?

Simt că am crescut odată cu proiectul, din multe puncte de vedere, cum aveam 25 de ani când am preluat managementul acestuia. Probabil cele mai semnificative pentru mine sunt sensul și împlinirea pe care mi le iau din cauza și comunitatea pe care le creștem – faptul că ceea ce facem cu și pentru profesorii din comunitate ajunge mai departe la sute / mii de alte cadre didactice, iar apoi la alte mii / zeci de mii de elevi, ceea ce înseamnă metode, abordări și oportunități de învățare actualizate pentru cei din urmă, care să contribuie la devenirea lor ca adulți performanți și la devenirea Școlii în una în care copiii noștri să își dorească să învețe – aș putea rezuma ca fiind impactul și factorul de multiplicare ale muncii mele. Pe lângă acestea, este și multă energie dată și luată, în aceeași măsură, din lucrul cu comunitatea de profesori, și o dezvoltare proprie accelerată exponențial, din interacțiunea cu atât de mulți specialiști și experți în Educație – probabil aș putea, dar nu mi-ar fi ușor să fac un top al abilităților și competențelor dezvoltate în acești aproape 8 ani, dintr-o paletă vastă, de la management de proiect și comunicare, până la management de comunitate de practică și învățare sau strângere de fonduri.

În Moldova sunt mai mulți profesori premiați MERITO, dar ajută-ne să înțelegem mai bine ce înseamnă proiectul și inițiativa MERITO!

Prin MERITO, vrem să transformăm meseria de profesor în România, în sensul de a profesionaliza, prin recunoașterea profesorilor valoroși, prin dezvoltarea acestora și propagarea expertizei lor către majoritatea profesorilor din România.

Pe scurt, despre MERITO:

📍 Ce problemă rezolvă: Statutul scăzut al profesiei, lipsa recunoașterii, a pregătirii profesionale de calitate a profesorilor și a expertizei pedagogice și didactice din sistem;

📍 Cum ne propunem să o rezolvăm: Redăm credibilitatea profesiei, identificând și promovând profesori valoroși (laureații MERITO, premiați în Gala anuală). Contribuim la profesionalizarea meseriei, investind în dezvoltarea laureaților MERITO și altor cadre didactice dedicate și extinzând expertiza lor către masa corpului profesoral (prin formare directă și schimb de practici validate între aceștia).

📍 Cu ce impact până acum: După Gala noastră din mai, când am premiat a opta generație MERITO, am ajuns la 93 de profesori laureați și la peste 100 de profesori valoroși  în comunitatea MERITO extinsă.

Peste 1.000 de apariții în media ale profesorilor care au impact pozitiv în sistem (laureați MERITO), care au ajuns cumulat la peste 5 milioane de români. Aproximativ 25.000 de profesori din sistemul preuniversitar și-au îmbunătățit și diversificat metodele de predare la clasă ca urmare a transferului de practici validate de la laureații MERITO.

Peste 10.000 de profesori, elevi și părinți, cu care laureații MERITO interacționează, în medie, de-a lungul unui an, cu mai multă încredere și energie, datorită comunității pe care o creștem.

Strategia noastră este să investim consistent în dezvoltarea acestora ca experți-practicieni „de la firul ierbii” și în propagarea expertizei lor.

Ne-am propus să contribuim la formarea a 50.000 de profesori din sistem, în următorii ani, care să își facă meseria la un nivel înalt de profesionalism – aceștia reprezintă aproximativ o treime din total, un prag de la care vom fi pornit o mișcare fără întoarcere.

Cum „găsiți” acești profesori? Înțeleg că rezultatele lor îi aduc în față, dar și recomandarea primează?

Recomandarea este primul pas prin care profesorii din învățământul preuniversitar public ajung în procesul nostru de selecție – primim recomandări pe formularul public de pe site-ul MERITO, de la elevi, părinți, cadre didactice sau oameni activi în comunitatea locală (continuu, fără o perioadă sau un termen limită de recomandare) sau de la comunități și organizații partenere. Odată ce strângem mai multe recomandări pentru un profesor anume, începem validarea online și căutăm cât mai multe informații despre acesta, iar apoi etapa de validare “în teritoriu”, adică apelăm din nou la rețeaua noastră pentru a afla detalii despre ce metode folosește la clasă și în afara acesteia, cum este văzut în comunitatea locală, cum arată parcursul de dezvoltare ca profesor ș.a.m.d. Selecția finală este realizată de un juriu compus din lideri de business din Romanian Business Leaders (fundația sub umbrela căreia desfășurăm proiectul) și profesioniști din organizații din Educație, în baza profilului de profesor performant și cu potențial de dezvoltare, pe care îl căutăm, ținând cont și de criterii precum acoperirea geografică, mediul, nivelul de învățământ și specificul în care profesorul activează. Pe lângă a fi un profesor foarte bun la clasă și a avea un “caracter frumos”, care este o condiție esențială, ținem cont de modul și măsura în care profesorul cultivă pasiunea pentru învățare elevilor și în afara materiei sau clasei lui; de gradul în care se dezvoltă profesional și contribuie la dezvoltarea altor profesori; de măsura în care colaborează și își împărtășește bunele practici – în esență, performanțele profesorului pe care le cercetăm pot fi extrem de variate (de la creșterea nivelului elevilor, rata de promovabilitate și alfabetizare în condiții vitrege și până la performanțe olimpice) și primează pasiunea și dedicarea acestuia față de elevi și față de propria dezvoltare.

An de an, comunitatea MERITO crește. Urmăresc pagina oficială și constat cu bucurie acest aspect. Pe unii, am încântarea să-i și cunosc împărțind domeniul de activitate. De asemenea, știu că anual organizați și o Gală MERITO în care sunt premiați profesorii remarcabili. Ce avantaje au aceștia odată intrați în această comunitate?

Recunoașterea este publică și materială (în fața a 200+ lideri din business și profesioniști din Educație), în Gala MERITO. Apoi, sprijinul pentru dezvoltare înseamnă încredere și conectare la resursele și rețeaua MERITO & RBL, precum:

📍 Colaborare cu cei 100+ de profesori din comunitatea MERITO;

📍 Acces la oportunități de formare și dezvoltare adresate specific comunității MERITO;

📍 Acces la oportunități de finanțare, parteneri, servicii și consultanți pro bono, know-how și expertiză internațională.

Odată cooptați și integrați în comunitate, profesorii MERITO:

📍 Participă la întâlnirile online (bilunare) și “fizice” (periodic) de comunitate, pe teme de schimb de practici validate, oportunități de dezvoltare, ateliere de învățare, întâlniri cu specialiști ș.a.;

📍 Inițiază, coordonează și desfășoară sau contribuie în intervenții MERITO de învățare pentru alți profesori (webinare; “cafenele”; Forumuri ș.a.) sau ca invitați-contributori în acțiuni ale partenerilor, cu sprijinul echipei proiectului;

📍 Contribuie în grupuri de lucru existente în comunitate, pe teme relevante pentru dezvoltarea profesorilor (formarea profesorilor; standarde de evaluare; Harta lecturii ș.a.) sau inițiază noi componente în MERITO (analize; cercetări; studii; acțiuni de învățare relevante, în domeniul Științelor Educației);

📍 Au apariții media, în nume propriu sau al comunității, privind acțiuni MERITO, specialitatea proprie sau pe o arie de expertiză;

📍 Contribuie sau inițiază demersuri de poziții publice și consultări cu decidenții, ale MERITO, pe teme stringente din Educație.

Premiul și titlul pe care-l primesc vine odată și cu mai multă responsabilitate din partea cadrelor didactice?

Premiul și statutul MERITO nu vin cu condiții pentru profesorii selectați, pe lângă cele de respect, toleranță și bună colaborare în comunitate – gradul de implicare al profesorilor din comunitate variază și este la latitudinea acestora. Credem că MERITO este doar un context și un spațiu căruia profesorii să simtă că aparțin, că sunt înțeleși și sprijiniți – o cancelarie așa cum probabil mulți și-ar dori-o – iar în acest cadru, profesorii să “înflorească”, adică responsabilitatea pe care o pun deja în profesia și activitatea lor să capete noi valențe și impact la un nivel cel puțin local și regional, dacă nu chiar național.

Am stat de vorbă cu soții Munteanu din Iași. Sunt cadre didactice premiate în interiorul proiectului și cunoaștem cât de mult crește orașul, mai ales prin FILIT. Dar ce alte cadre din zona Moldovei au primit distincția MERITO și prin ce s-au remarcat?

Sunt cel puțin 25 de profesori laureați și parteneri MERITO în regiunea Moldovei, de la Vatra Moldoviței și până la Galați, pe care vă invit să îi descoperiți pe: https://www.proiectulmerito.ro/harta-merito/. Fiecare dintre aceștia se disting, pe de o parte, prin ceea ce fac la clasă, adică prin metodele pe care le folosesc la disciplinele pe care le predau, dar mai mult decât atât, prin modul în care ”ies din fișa postului”, adică fac mult mai mult decât a preda și a urmări materia, ci cultivă bucuria și curiozitatea pentru învățare. Au o mulțime de activități extra-curriculare și aici aș pot exemplifica: Clubul Alecart, care cultivă cititorii și deja produce autori și în rândul elevilor și mai apoi al studenților; lotul Internațional Olimpic de Geografie, coordonat de soții Fiscutean; pauzademate.ro – platforma foarte cunoscută printre elevi și părinți de pregătire suplimentară gratuită, dezvoltată de Cătălina Dogaru; cluburi de matematică sau de dezvoltare personală; robotică sau formarea viitorilor profesori; nominalizarea în Top50 Global Teacher Prize a Ana-Mariei Rusu; ș.a. performanțe de genul acesta, care înseamnă, începând de la a cultiva pasiunea pentru învățarea elevilor și până la performanțe olimpice, de literație sau de lectură sau performanța de a le crește nivelul, de a-i aduce, de exemplu, la un prag de promovabilitate.

Crezi mai mult în schimbarea în sistemul de educație ce vine de la nivel micro sau macro?

Misiunea noastră este de a transforma profesia, începând “de la firul ierbii”, cu și pentru profesorii care activează și performează zi de zi, în sistem, contribuind la dezvoltarea lor ca experți-practicieni, pe ariile de care avem nevoie și, evident, credem în acest mecanism, care necesită totuși investiție de timp, resurse, energie, încredere și consecvență pentru schimbările de care avem nevoie. Personal, cred într-o întâlnire a celor două niveluri – adică dezvoltarea și eforturile pe care profesorii le depun în Școală să întâlnească politicile educaționale coerente și durabile, gândite strategic și asumate pe termen lung de către decidenți. Aceasta cred că ar fi formula ideală, în care acțiunile celor două niveluri s-ar potența reciproc, însă nu cred că sunt co-dependente – trecutul apropiat ne arată că unele decizii bune de sistem s-au lovit de rezistență în practică, iar unele demersuri pornite de la nivel micro continuă să funcționeze și să dea rezultate, fără a fi susținute din sistem sau fără să fi ajuns politici publice. Unul dintre crezurile RBL este “Facem noi, nu așteptăm să se facă”, motiv pentru care am și pivotat misiunea MERITO în direcția (trans)formării profesorilor, cu și pentru profesioniștii din sistem.

Care crezi că este instrumentul cel mai la îndemână pe care-l pot avea profesorii ca să aducă îmbunătățiri în sistemul de învățământ?

Cred foarte mult în puterea comunităților de practică și învățare ale profesorilor, care îi pot ajuta de la împărtășire de practici și soluții și până la “spații de siguranță” și coalizare în breaslă – pot începe de la simple întâlniri tematice în școală, cercuri de lectură pentru profesori și până la comunități sau asociații profesionale locale sau regionale. Avem mult de crescut în zona colaborării și învățării continue a profesorilor, iar comunitățile de practică și învățare sunt, probabil, printre cele mai accesibile mijloace disponibile imediat acestora.