Biserica Stavropoleos este unul dintre cele mai remarcabile monumente istorice și religioase din București, situată în centrul orașului, pe strada Stavropoleos. Lăcașul de cult impresionează nu doar prin arhitectura sa brâncovenească, ci și prin istoria sa bogată, reușind să supraviețuiască cutremurelor, incendiilor, războaielor și comunismului.
În secolul al XVIII-lea, pe când Bucureștiul era un oraș al hanurilor și al călătorilor osteniți, un călugăr grec pe nume Ioanichie Stratonikeas a ajuns aici din Epir, de la Mănăstirea Gura. Atras de viața monahală încă din tinerețe, Ioanichie renunțase la grijile lumești și alesese să slujească la o mănăstire din eparhia Pogonianei, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Cucerit de meleagurile valahe, acesta s-a stabilit la biserica lui Ghiorma Banul, unde mai târziu s-a construit Banca Generală.
Ambițios și perseverent, Ioanichie a început să strângă o mică avere, iar primul pas a fost achiziționarea unui teren de 27 de stânjeni de la jupâneasa Despa. Pe acel loc, a ridicat mai întâi un han, apoi o casă cu pivniță pentru vinuri și o cârciumă – toate menite să-i asigure fondurile necesare pentru a construi o biserică. Cum terenul inițial era prea mic, a apelat la serdarul Grigorașcu Greceanu pentru un stânjen de pământ, astfel încât să poată extinde altarul. Impresionat, serdarul nu doar că i-a vândut terenul, ci i l-a oferit ca danie “pentru pomenirea sufletelor noastre”. Chiar și așa, spațiul era limitat, iar în doar cinci luni, pe 30 octombrie 1724, Ioanichie a reușit să ridice o bisericuță modestă, fără pridvor și cu o singură absidă.
Problema clopotniței a fost rezolvată cu ajutorul jupânesei Maria, fiica logofătului Radu Greceanu, care i-a donat un petic de pământ. În 1726, datorită prestigiului său în creștere, Ioanichie a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Stravopolei – o veche mitropolie grecească, conform tradiției Bisericii Răsăritene. De aici provine și numele bisericii, care a rămas neschimbat până în prezent.
Biserica era prea mică pentru numărul crescând de credincioși. După ce a devenit Mitropolit de Stavropoleos, Ioanichie a început să primească donații generoase de la boieri și sprijin direct de la domnitorul Nicolae Mavrocordat. Aceste fonduri i-au permis să extindă biserica, transformând-o dintr-o simplă construcție dreptunghiulară într-una în formă de cruce. Terenul necesar pentru altar i-a fost oferit tot de către serdar, care a primit în schimb un alt lot.
Pe 8 noiembrie 1733, lucrările la biserică au fost finalizate, iar Ioanichie a continuat să întărească așezământul, donând hanului și bisericii moșii, case, vite și pogoane de vie. Până la moartea sa, în 1741, Mănăstirea Stavropoleos devenise una dintre cele mai bogate și respectate așezări monahale din Țara Românească. Prin testament, Ioanichie a lăsat întreaga avere nepotului său, Partenie, care nu a știut să administreze moștenirea primită. Astfel că, după șapte ani, a fost alungat, fiind înlocuit de egumenul Matei Ierapoelos.
Deși Ioanichie era grec, pentru ridicarea bisericii a lucrat cu meșteri români. Acest lucru se observă în frumoasa pisanie românească sculptată în piatră, în inscripțiile românești ale frescelor și în motivele decorative inspirate din tradiția autohtonă.
Biserica Stavropoleos este un exemplu de arhitectură brâncovenească, un stil specific Țării Românești, care îmbină elemente bizantine, otomane, renascentiste și baroce. Fațada bisericii este bogat ornamentată cu sculpturi în piatră, iar pridvorul cu coloane sculptate este un elemente distinctiv al construcției.
În interior, biserica este decorată cu fresce impresionante, restaurate de-a lungul timpului, iar catapeteasma sculptată și icoanele vechi conferă un farmec aparte acestui lăcaș de cult. În plus, biserica adăpostește o colecție valoroasă de manuscrise, cărți vechi și obiecte de cult.
Biserica este cunoscută și pentru corul său, care interpretează muzică bizantină. Aceasta face parte dintr-o tradiție de lungă durată a bisericii, fiind un element important al slujbelor religioase. Mănăstirea Stavropoleos organizează, de asemenea, evenimente culturale și expoziții care promovează patrimoniul spiritual și artistic ortodox.
Lângă biserică, vizitatorii pot admira o curte interioară superbă, decorată cu coloane, fragmente de sculpturi medievale și o grădină liniștită, unde se pot retrage pentru a se bucura de momente de reculegere.
Monumentul religios este una dintre cele mai vizitate biserici din București, atrăgând atât credincioși, cât și turiști pasionați de arhitectură și istorie. Prin frumusețea și semnificația sa, Stavropoleos rămâne un simbol al Bucureștiului vechi, o mărturie a rafinamentului artistic și spiritual al epocii brâncovenești, ce păstrează vie amintirea ctitorului său și a devotamentului acestuia.
Surse foto:
By Neoclassicism Enthusiast – Own work, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=103621728
By Carol Szathmari – Muzeul Metropolitan Bucureşti, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=9404154
By fusion-of-horizons – FlickrUploaded by nicubunu, CC BY 2.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=21672564