Casa Mița Biciclista – redeschisă după 80 de ani sub forma unui stabiliment creativ

Casa Mița Biciclista, monument istoric al Bucureștiului, aflat lângă Biserica Amzei din București, intră într-o nouă etapă a existenței sale. Redeschisă sub numele La Mița Biciclista – Stabiliment creativ de către Asociația pentru Cultură, Educație și Normalitate, locația dă startul sezonului de iarnă cu o serie de evenimente-tribut aduse casei.

Casa Mița Biciclista este o clădire istorică faimoasă, localizată în centrul Bucureștiului, fiind una dintre cele 159 monumente de valoare națională din patrimoniul Capitalei. Redeschisă după 80 de ani, casa este pregătită să primească publicul și să reintre în viața orașului și a dinamicii sale, cu obiectivul de a deveni un spațiul al comunității urbane creative.

Redeschiderea casei pentru public este marcată prin două petreceri-concept Mare Bal, organizate în 18 și 19 noiembrie, prin care este celebrată istoria casei. Momente precum recitalul susținut de Bălănescu Quartet, venind special de la Londra pentru eveniment, vor inaugura redeschiderea locației.

 

 

Etajele vor fi transformate în experiențe contemporane influențate de istoria personală a monumentului istoric pentru participanții la bal. Scopul momentelor programate este acela de a transporta publicul prezent în atmosfera balurilor grandioase organizate în trecut în București.

La Mița Biciclista este un spațiu care devine loc de întâlnire al orașului, de petrecere, de cultură și de reflecție. Conform asociației ARCEN, redeschiderea locației marchează începutul unei noi istorii a casei și lansarea promisiunii făcute orașului. Bucureștiul are nevoie de un spațiu de întâlnire, în centrul orașului, deschis inițiativelor culturale și civice, un spațiu alternativ de exprimare și intersecția a diverselor energii și bule urbane, acesta fiind viziunea asociației în ceea ce privește monumentul istoric. La Mița Biciclista este un spațiu care devine loc de întâlnire al orașului, de petrecere, de cultură și de reflecție.

 

 

Povestea Miței Biciclista

Maria Mihăilescu a fost o femeie considerată de o frumusețe răpitoare, cunoscută pentru bulversarea moravurilor lumii bune a Capitalei în perioada interbelică. Născută în 1885 în satul Dițeși, jud. Prahova, Mița Biciclista este una dintre cele mai faimoase curtezane.

La sfârșitul secolului XIX, odată cu emanciparea Bucureștiului, plimbatul cu bicicleta a devenit o modă a Capitalei, însă era o activitate rezervată exclusiv bărbaților. Mița Biciclista, conform însemnărilor de la acea vreme, se pare că a fost prima femeie din România care s-a plimbat cu bicicleta. Porecla de Mița Biciclista a căpătat-o în 1898, când a fost văzută de ziaristul George Ranetti plimbându-se cu bicicleta pe Calea Victoriei.

Este cunoscută pentru relațiile apropiate pe care le-a avut cu mari personalități ale vremii, precum Nicolae Grigorescu, Octavian Goga și chiar regale Ferdinand. Despre Ferdinand se spune că i-ar fi făcut cadou casa din apropiere de piața Amzei din București, cea care poartă numele curtezanei.

La finalul anilor ’40, Mița Biciclista s-a căsătorit cu generalul Alexandru Dimitrescu. Presa de la acea vremea nota că a fost cerută de soție de regele Manuel al Portugaliei, însă, datorită faptului că ea îl iubea nebunește pe dr. Nicolae Minovici, regele a fost refuzat.

 

 

Casa Mița Biciclista

Construită la începutul secolului XX, clădirea are o fațadă în stil art nouveau. Declarată monument de arhitectură în stil baroc, casa a fost câștigată în instanță de urmașii Miței, care au revândut-o cu mult sub prețul pieței unor cetățeni spanioli. O perioadă lungă de timp, în clădire au locuit mai multe familii fără adăpost.

 

Sursă foto: ARCEN

 

 

CITEȘTE ȘI:

Târgul de Crăciun – Învie Tradiția
Cele patru viori ale lui Enescu, împreună pe aceeași scenă
Matricea Românească în Școli #2
Târgul roadelor de toamnă – Învie Tradiția 21 – 31 Octombrie 2024