Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.
Pe 29 august, creștinii ortodocși cinstesc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, o sărbătoare marcată prin post aspru, rugăciune și sobrietate. Este o zi aparte în calendarul ortodox, pentru că este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe 31 august. De la 1 septembrie începe noul an liturgic, un simbol al unui nou ciclu duhovnicesc.
Ioan, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, rudă a Maicii Domnului, este una dintre figurile centrale ale Noului Testament. Nașterea sa a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, dar pentru că Zaharia nu a crezut, a rămas mut până la botezul copilului.
Prorocul Ioan a crescut în pustiu, ducând o viață aspră, hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică, îmbrăcat cu haină de păr de cămilă. Predica sa era simplă și puternică: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. El a pregătit poporul pentru venirea lui Hristos și L-a descoperit lumii ca Mesia atunci când L-a botezat în apele Iordanului.
Nu întâmplător, Ioan este numit „Înaintemergătorul Domnului” și ultimul mare proroc al Vechiului Testament.
Sf. Ioan Botezătorul a avut curajul să-l mustre pe Irod Antipa pentru relația nelegiuită cu Irodiada, soția fratelui său. Acest gest i-a adus întemnițarea în cetatea Maherus.
Evanghelia relatează că, la un ospăț cu prilejul zilei de naștere a lui Irod, Salomeea – fiica Irodiadei – a dansat și l-a încântat pe rege. Îndemnată de mama sa, a cerut drept răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul pe tipsie. În acel moment, profetul a devenit martir pentru adevăr, plătind cu viața demnitatea și verticalitatea morală.
Ziua Tăierii capului este una de post strict, cu interdicție la carne, lactate, ouă, pește, ba chiar și la vin și untdelemn.
Postul are o dublă semnificație:
Unii teologi au văzut în această zi o prefigurare a Vinerii Patimilor, motiv pentru care se ține post asemenea vinerilor din tot anul.
Tăierea capului nu este doar comemorarea unei crime istorice, ci o sărbătoare cu semnificație profetică.
Alături de Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august), marchează dimensiunea eshatologică a vieții creștine. Dacă prin Schimbarea la Față se descoperă chipul de slavă al omului unit cu Hristos, iar prin Adormirea Maicii Domnului se arată trecerea la viața veșnică, prin martiriul Sf. Ioan Botezătorul se arată că cei ce au trăit în pocăință și adevăr vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
De aceea, aceste trei sărbători sunt rânduite în luna august, ca o „încheiere” a anului bisericesc, prefigurând „cerul nou și pământul nou” din Apocalipsă.
Tradiția spune că cinstitul cap al Botezătorului a avut o istorie miraculoasă, fiind de trei ori pierdut și de trei ori aflat.
Sfânta Ioana, soția dregătorului lui Irod, l-ar fi luat din curtea Irodiadei și l-ar fi îngropat pe Muntele Eleonului, într-un vas de lut. Ulterior, capul a fost descoperit, mutat și ascuns de mai multe ori, fiind în cele din urmă adus la Constantinopol, unde a fost cinstit de credincioși.
Această istorie arată nu doar prețuirea deosebită pentru proroc, ci și credința în puterea moaștelor sale de a aduce minuni și binecuvântări.
Pe lângă rânduiala bisericii, ziua de 29 august a fost marcată și de credințe populare:
Biserica subliniază însă că aceste practici sunt doar tradiții populare, fără temei în Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiție.
Ziua de 29 august nu este o sărbătoare de bucurie, ci una de pocăință și reculegere. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie, să postească și să-și îndrepte gândurile către exemplul Botezătorului, care a apărat adevărul chiar cu prețul vieții.
Astfel, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul rămâne o chemare la curaj, demnitate și credință, încheind anul bisericesc cu un mesaj de speranță: lumea aceasta este trecătoare, dar adevărul lui Hristos este veșnic.
Sursă foto: De la Al.Octavian23 – Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=173332406, crestinortodox.ro
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, transmite un mesaj cu adâncă vibrație spirituală cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Rusaliilor
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Paștelui.
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Pascale.
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.
Minunatele zile ale sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi!
Totul a început în anul 2012, în cadrul unui dialog cordial. Vorbind despre felurite subiecte, la un moment dat s-a strecurat o întrebare: oare nu am putea pune pe picioare ceva care să vorbească despre frumusețea sufetului Românesc? Cu timpul ideea a stat la dospit, a căpătat consistență, a fost întoarsă pe toate părțile, până când, în anul 2016 a început să-și facă simțită prezența printr-o serie de întâlniri ce aveau în centru frumosul, tradițiile, cultura și ortodoxia. Rânduiala divină a făcut ca aceste întâlniri să aducă roadă, iar prin efortul avocatului Adrian Cătălin – Bulboacă și a celor care i-au fost aproape, s-a alcătuit un mic corp redacțional, care nu a stat pe gânduri și a pornit în căutarea știrilor celor bune, ca un răspuns la avalanșa de negativism ce ne împroșcă din cutia numită televizor.
Duhul Matricei începea să prindă contur având puternice valențe ale unor oameni precum emeritul profesor de Limba și Literatura Română, domnul Emil Alexandrescu. La jumătate de an distanță, în 2017, Matricea vine oficial pe lume și primește certificat de naștere, iar proiectul capătă un nou suflu. De acum, întâlnirile din boema casă unde își are sediul, încep să fie dublate de articole și interviuri în spațiul online, unele văzând și lumina tiparului. Se organizează vizite în țară, la muzee, în licee și la mănăstiri, prilej numai bun de a răspândi frumosul găsit de contributorii inimoși.
,,Matricea Românească a fost răspunsul la vremuri tulburi, la vremuri dominate de știri negative”, spunea la ceas aniversar avocatul Adrian Cătălin – Bulboacă, președintele Asociației Culturale Matricea Românească.
Peste Matricea Românească au trecut multe. O pandemie, un război, care se tot ațâță, și multe alte momente dificile. Dar cu toate acestea, rugăciunea și jertfa pe care a fost clădită Matricea au făcut-o să se asemenea casei din Evanghelie, care fiind zidită pe piatră, au venit ape peste ea, și nu au dărâmat-o, au venit vânturi peste ea, și nu au mutat-o din loc.
Astăzi, suntem bucuroși să vedem că a mai trecut un an peste această temelie pusă cu mult timp, prilej cu care ne-am gândit la voi, la cei care vă stâmpărați dorul de frumos privind materialele Matricei Românești și v-am pregătit un podcast alături de avocatul Adrian Cătălin – Bulboacă.
În videoclipul de mai jos o să regăsiți povestea noastră!
Astăzi, Taina cea din veac ascunsă și îngerilor neștiuți, oamenilor se descoperă. Dumnezeu cel veșnic Se smerește, din Sfânta Fecioară Se naște și în ieslea Betleemului Se așază. Dumnezeu, Cel ce peste toate stăpânește și tuturor lege a dat, astăzi în brațe este purtat și în scutece înfășat.
Din lumină acestei tainice iconomii dumnezeiești să ne luminăm sufletește și cu cetele cele îngerești să cântăm:
Să se bucure Cerul, să se veselească pământul, că S-a născut pe pământ Dumnezeu cel mai înainte de veci și, în dragostea Sa cea mare, pe toți ne-a îmbrățișat.
Minunatele zile ale sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi!
2021 a fost un an plin de încercări pentru mulți dintre noi, dar să nu uităm că întotdeauna există și o parte bună, oricât de greu ne-ar putea fi uneori să o identificăm. Acum, cu pași mărunți, dar repezi, 2022 deja se apropie. Vom păși într-un nou an, mai bun din toate punctele de vedere, sperăm.
Vă invit să reflectați asupra a ceea ce ați trăit și simțit pe parcursul întregului an. Gândiți-vă ce emoții vreți să luați cu voi în 2022 și ce alegeți să lăsați în trecut. În ajun de an nou, vă doresc tuturor liniște, înțelepciune, putere să iertați, claritate în gândire și sentimente, puterea de a identifica partea plină a paharului și multă sănătate. Fiți blânzi cu voi și iertați-vă pentru tot. Iubiți-vă, ca să-i puteți iubi la rândul vostru pe cei din jur. Faceți bine, pentru că el va reveni înzecit înapoi, sub diferite forme.
Celebrarea intrării într-un nou an este una dintre cele mai vechi sărbători, momentul fiind marcat de mai bine de 4000 de ani. Fiecare țară are pentru aceasta propriile tradiții și obiceiuri, iar România nu face excepție, originea lor găsindu-se în vremurile de demult. Unele dintre acestea s-au uitat, însă. Dar cele care s-au păstrat sunt respectate cu mândrie. Moștenite de la bătrâni, dăinuind, astfel, de secole, obiceiurile și tradițiile prezente încă în viețile noastre poartă o încărcătură aparte, sunt simbol al bogăției spirituale colective.
Anul nou, prin multitudinea de tradiții asociate cu acesta, reprezintă un moment de renaștere, de alungare a spiritelor rele, un moment ce dă speranță. După perioada Crăciunului, caracterizată de colinde și tradiții specifice, intrarea într-un an nou este însoțită de tradiții generale, precum și de obiceiuri locale, respectate atât de cei tineri, cât și de vârstnici.
Marcarea intrării într-un an nou începe cu Revelionul, o petrecere în compania celor dragi cu dans, mâncare, băutură, artificii și obiceiuri specifice la miezul nopții dintre ani. În strânsă legătură cu Anul Nou sunt și Plugușorul, Sorcova, Ursul, Capra sau Calendarul cu ceapă. Care este semnificația acestor tradiții și obiceiuri, ce se ascunde, de fapt, în spatele lor?
Măști – Toate tradițiile ce implică jocul în grup sunt caracterizate de purtarea de măști, care mai de care mai interesantă, împodobită cât mai colorat, ce diferă în funcție de zona geografică.
Moldova – este regiunea în care se păstrează cele mai multe obiceiuri de Anul Nou – grupuri de băieți îmbrăcați în costume tradiționale colindă din casă în casă și joacă în ritmul fluierăturilor și al strigătelor, făcând urări de bine.
Sorcova – poate cel mai des întâlnit obicei de Anul Nou, practicat în special de cei mici. Sorcova reprezintă o nuia învelită în hârtie multicoloră, împodobită cu flori din hârtie colorată. Cu ajutorul acesteia, cei mici sorcovesc – fac urări de bine, sub formă de poezie, pentru care sunt răsplătiți cu dulciuri și bani. Sorcova joacă rolul unei baghete magice, ce are calitatea de a transmite sănătate și tinerețe celui sorcovit.
Plugușorul – obicei practicat de români din cele mai vechi timpuri, ce are la origine un ritual de manifestare pentru obținerea unei recolte bogate. Copiii sunt cei care pornesc Plugușorul și umblă din casă în casă, făcând urări de bine, în schimbul cărora primesc fructe, dulciuri sau bani. Cel care conduce grupul are un baston îmbrăcat în alamă, împodobit cu ciucuri colorați, reprezentând puterea și autoritatea.
Capra – Jocul caprei, în timpul căruia capra coordonează toate celelalte personaje. Cel care joacă rolul caprei are o mască fie din lemn, fie din material textil, ce are maxilarul inferior mobil, pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a se mișca în timpul jocului. Pe mască mai regăsim panglici multicolore, flori, două cornițe, toate acestea fiind fixate într-un băț lung până în pământ. Cei care joacă capra sunt acoperiți de țesături lungi, într-o singură culoare, făcând ca masca să fie obiectul care iese cel mai mult în evidență.
Ursul – Joc moștenit de la geto-daci, care considerau ursul un animal sacru. Jocul ursului, cel mai des întâlnit în prezent în Bucovina, reprezintă cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măști ce se desfășoară în grup. Urșii, având pe cap o mască confecționată din blănuri și piei provenite de la diverse animale (uneori chiar de la urși), organizați în grupuri de câte 10-15 personaje, joacă la comanda ursarilor îmbrăcați în haine colorate, aceștia fiind responsabili de ritmul jocului, pe care îl setează cu ajutorul tobelor.
Calendarul cu ceapă – obicei provenit din zona Hunedoarei, ce are scopul de a arăta cum va fi vremea în fiecare lună din anul abia început. În noaptea de Anul Nou, 12 foi de ceapă sunt întinse, câte una corespunzătoare lunilor anului. În fiecare foaie de ceapă se pune câte o jumătate de linguriță de sare, urmând să fie lăsate pe masă până în dimineața zilei de 1 ianuarie. În lunile în care sarea s-a topit din foaia de ceapă se așteaptă ploi, iar în cazul în care sarea nu s-a topit, acest lucru arată că acele luni se așteptă să fie secetoase.
Alte tradiții întâlnite la români în noaptea de Anul Nou:
Sursa foto: www.facebook.com/AsociatiaMuzeulJucariilor
Întrucât drumul este adesea mai important decât destinația, vă dorim să aveți o călătorie frumoasă către Răsăritul cel de Sus.
O mică urare din partea noastră:
Nu prea știu cum ar trebui să vorbim despre colinde. Colindele au ceva de abur – mâna-l scapă, obrazul parcă-parcă-l simte, doar inima îl poate cuprinde – și asta dacă e bine acordată, ceea ce, hai să recunoaștem, nu ni se întâmplă prea des.
Colindele dau și cer tihnă, cer și dau un alt ritm sufletesc.
Cer să închizi ochii, prea iritați de orgia de beculețe.
Cer să-ți cureți urechile de zoaiele radioactive al căror nume se termină de obicei cu „FM”.
Cer un alt fel de a respira.
Cer să nu fii burdușit de spiritul bulimic al zeului Xmăs.
Cer să nu fii lerofob.
Nu, colindele nu sunt „cântece de sezon”, ci invocații ce sfâșie spațiul profan și dezleagă timpul smintit în care trăim.
„Nalt e cerul și adânc” – colindele pun în paranteză fantasma spațială în care trăim. Cerul este pe cât de înalt, pe atât de adânc, fiindcă existența noastră nu e, nu trebuie să fie mișcarea debilă unor puncte de pe axele oX – oY*…
… ci pulsiune paradoxală – cu cât te cobori mai temeinic, cu atât te înalți mai rodnic. La Stea nu ajungi decât din hăul Ieslei.
… și reflexie – cu cât mai adânc cerul dinăuntru, cu atât mai înalt cel de dinafară. Cu cât mai plat cerul inimii, cu atât mai sec și mai apăsător cerul de deasupra.
Așa că „oaspeți cu azur în gene” nu e metaforă, ci simpla descriere a celor care (pe)trec prin faldurile acestor văzduhuri, ba în pogorământ fulgerător, ba urcând pe treptele ninse ale scării lui Iacob.
Tot în aceeași colindă, se îngână: „Bacii lepădară grija / Astăzi lupii țin ajun / Porumbeii nu visează / Vânt de uliu căpcăun”. Și uite, gazdă bună, cum colinda i-a pus timpului pauză, cum eternitatea îl soarbe „într-o clipă”, cu tot cu războaiele și cinismele, cu tot cu fricile și luptele pentru supraviețuire**. Piua. Stop joc. Stop cadru. Lumea rămâne pe loc ca-ntro fotografie, își trage puțin sufletul ca să ții minte, gazdă bună, că niciunde și nicicând pacea nu se poate naște din viteză și din zbucium. Și nu e „pace albă” până când nu putem auzi rumegatul boilor din iesle, adică până nu suntem prezenți Acolo.
Astfel, nu e întâmplător că cele mai strașnice colinde sunt cele ale copiilor, monahilor și deținuților. Fiecare dintre aceste categorii are o relație proprie cu spațiul și timpul. Copiii trăiesc natural într-un NespațiuNetimp al cărui puls încă e dat de apropierea de Rai și de frăgezimea vârstei, nu de inflexibilitatea monotonă a vieții noastre civilizate & pasteurizate. Monahii își asumă abandonarea spațiutimpului lumesc pentru a pregusta NespațiulNetimpul de Dincolo. Iar deținuții, cei siliți să trăiască în afara lumii noastre, evadează prin colind din spațiutimpul închircit al celulei, odihnindu-se vreme de câteva strofe în NespațiulNetimpul unui Dincolo unde nu există gratii.
Pentru deținuți, evadare diafană.
Pentru monahi, coloana sonoră a lui Dincolo.
Pentru copii, firescul clipei.
Mai mult decât noi – cei ce suntem necopii, nemonahi și nedeținuți – ei caută mângâierea, iar în colinda-iesle e mângâiere cât să încăpem toți, la grămadă…
M-aș opri aici. Decât cuvintele mele noduroase, mai potrivite sunt cântarea și tăcerea pentru a ne apropia de colindă – acest du-te-vino misterios împletit între Gazdă și oaspete, dincolo de geografie și dincoace de istorie.
Afară e ger, prin lume bântuie irozi mari și mici, cu trup și fără trup, înstăpâniți peste spațiul profan și timpul smintit acestor vremuri. Din acest spațiu și din acest timp suntem chemați să ieșim – cu dorul pușcăriașului,
cu râvna călugărului,
cu bucuria copilului,
pentru a-L întâlni pe Cel din „scaunul de odihnă”.
Așadar, să colindăm și să ne lăsăm colindați.
Crăciun tihnit!
*iar Descartes nu cântă colinde, cugetă și există și asta-i ocupă tot timpul…
**nici Darwin nu cântă colinde, în caz că exista vreun dubiu.
