Să ne amintim prima dată când ne-am spus că ,,Am ajuns la capătul puterilor!”. Unde eram, ce vârstă aveam, ce persoane aveam în jur, care era lucrul care ne încerca? 

Mi-am dat seama că acel moment este unul definitoriu pentru fiecare dintre noi, pentru că atunci înțelegem exact puterea/lipsa puterii din noi și ce reușește să ne pătrundă până la os

 

Întrebări

Faptul că până în ,,momentul zero” am putut (sau am crezut că putem) face față la orice, ar fi bine să trezească întrebări puternice: Cum ne-am comportat și ce am realizat de nu a trebuit să spunem că ,,nu mai pot”? 

Cum de am fost mai flexibili și mai pricepuți să navigăm în apele acelea cu provocări?
Cea mai bună întrebare iese în față: De ce am reușit să trecem peste? 

Uitându-ne atent la aceste momente, realizăm cum funcționăm, ce ne afectează și care sunt lucrurile din jurul nostru pe care le putem influența și schimba în bine. 

În aceste momente îmi caut răspunsurile atunci când încerc să fac lucrurile grele, să mut munții din fața mea, să dau răspunsul ce îmi rezolvă tot sistemul de ecuații. Partea mea logică îmi spune că dacă mă uit atent suficient de mult timp, voi găsi o formulă a făuririi soluțiilor pe care o voi putea folosi pentru toate situațiile mele. 

 

 

Frământări

Îmi propun să mă uit foarte atent la momentele în care am învățat să spun ,,am cedat/mă dau bătut/nu mai duc”. 

Care a fost motivul pentru care am ales să renunț la ținta mea? Oare în acel moment am deschis ușa spre calea posibilei renunțări în viitoare acțiuni? Am văzut că e simplu și să renunți?

Sau poate am auzit expresia la cei mai mari ca mine și mi-am dorit să epatez și să pronunț și eu cu obidă că nici eu nu mai pot

Ori am devenit frustrat cu limita de timp impusă de lume pentru a termina ceva și nu mi-am putut vedea de procesul de învățare ce mi-era natural? Ce am simțit când mi-am spus prima dată că nu mai pot? Relaxare, curiozitate, frică, dezamăgire? 

Clar am simțit detensionare când am rostit că nu pot înțelege cum funcționează funcțiile de gradul 2 la matematică, am găsit relaxare și bucurie în a-mi pronunța și primi trăirea! Ce am învățat din asta însă?

 

Ce să fac pentru a fi mai pregătit să înfrunt situațiile grele în viitor?

Am decis să renunț în trecut, de fiecare dată din alt set de motive și mi-am simplificat, pe moment cel puțin, toată viața. Însă am găsit în aceste abandonări și lecții de comportament viitor. Mediul în care lucrez la proiectul meu și oamenii din jur mă pot influența decisiv de mult – fie că e potrivit să am multe persoane în jur sau niciuna sau că vreau să stau într-o cameră mică sau în aer liber – sunt responsabil să schimb mediul și să văd ce se schimbă în mine în bine.

Apoi, trebuie să-mi dau timp suficient să devin curios: unde va străluci reușita mea? 

Am trecut prin drumuri ce erau sortite abandonului dinainte de a porni pe ele și mi-au apărut în cale drumuri ce m-au condus ele pe mine la bun sfârșit fără să depun eforturi. Se întâmplă să mă despart de sforțări fie când realizez că obiectivul meu este nefondat, ori când trebuie să mă transform prea mult (renunțând la autenticitatea mea) pentru a avea succes. 

 

 

Ce rămâne

Când tragem linie, este foarte important să nu renunțăm sub nicio formă la oportunitatea de a ne îmbunătăți. Să renunțăm la rigiditatea față de noi, să grăbim întrebările care pot accelera acțiunea, să ne străduim mereu să respectăm termenele limită. 

Să căutăm mereu acele medii cu oameni care arată direcția cea bună sau care îți arată o oglindă sinceră, bună, curată, ce te ajută să te măsori cu adevărat. 

Cea mai mare pierdere de timp este intarzierea si așteptarea, care depind de viitor. Lăsăm prezentul, pe care îl avem în puterea noastră, și așteptăm cu nerăbdare ceea ce depinde de șansă și, astfel, renunțăm la o certitudine pentru o incertitudine.” Seneca

 

 

 

Maieutica sau Metoda Socratică

Maieutica este o artă. Arta de a moși adevărul. Poate că nu întâmplător Socrate simte să se implice în aducerea pe lume a adevărului. Mama sa, Phainarete, era moașă vestită. Moșitul adevărului, metoda numită maieutica, este una dintre moștenirile pe care omenirea le are și azi la îndemână din partea marelui filosof.

 

Puțin despre învățare

Întotdeauna mi-a fost greu să învăț de la altcineva un subiect cu totul necunoscut. Învățarea nu a putut avea loc dacă nu practicăm singur și dacă nu încercam să replic un rezultat văzut în altă parte. Învățarea nu poate fi un proces unidirecțional în care profesorul transmite cunoștințe elevilor. În timpul liceului am aflat despre metoda socratică, iar în timpul facultății, a devenit una dintre principalele surse de acumulare sau de verificare de cunoștințe. Consider că poate fi un remediu extraordinar pentru provocările pe care le înfruntăm acum. 

 

Adevărurile din dialoguri

Metoda socratică este bazată pe ideea că adevărul poate fi descoperit prin întrebări și dialoguri critice și prin pronunțarea unui răspicat și puternic de ce? 

Socrate reușea să îl pune pe interlocutor în situația de a descoperi, în aparență singur, prin întrebări insistente, adevărul. ADEVĂRUL. Socrate este cel care pune întrebările, este rezervat în fața răspunsurilor, e nedumerit, se miră, pune reflectorul asupra unor lucruri ce nu se potrivesc sau asupra inconsecvenței interlocutorului său, provoacă nemulțumirea acestuia față de ceea ce știa și îi crește deschiderea față de ce pronunță ceilalți, îl determină la analize și implicații care conduc la definirea a ceea ce se dorea clar definit.

Exercițiul creează un punct de vedere critic util, deoarece ne pune în postura nu doar de a ne îndoi de veridicitatea lucrurilor din exteriorul nostru, ci și de a ne privi obiectiv prisma prin care fiecare dintre noi alegem să percepem informațiile. Când găsim un mod de a adapta puncte de vedere diferite, chiar opuse, ne creionam mai bine perspectiva despre ce este și ce nu este valid pentru noi și pentru ceilalți. Metoda aceasta de a vedea lumea ne îndeamnă să luăm punctele celorlalți în considerare și să reflectăm cu atenție asupra propriilor noastre experiențe și a impactului acestora asupra noastră.

 

 

Maieutica și informația

Acum, în contextul educației tinerilor, metoda socratică poate oferi o cale de a înțelege lumea, cunoașterea și sinele și de a depăși prejudecățile și izolarea. Generația mea are acces extraordinar la informație, din multiple surse și din toate perspectivele: de la cărți, documentare, video-eseuri, la programe de televiziune, muzee și infografice. Însă lipsa unui context pentru discuții între egali, prin care tinerii să poată să împărtășească ce au acumulat și totodată să aibă ocazia să apere validitatea descoperirilor și convingerilor proprii, nu ajută. 

Este impetuos necesar ca tinerii nu doar să absoarbă informație, ci să își testează cunoștințele și să le examinează pentru a le apăra.

În metoda socratică de dezbatere, întrebările rămân deschise și provocatoare, toate ideile sunt luate în considerare, dar totodată toate sunt supuse criticii logice. Dialogul între participanți pune sub semnul întrebării convingerile noastre și ne ajută să analizăm critic ce știm. Pentru a analiza subiectele colegilor la discuție, trebuie să începem prin a ne îndoi de propria noastră înțelegere și convingere. 

 

 

Ajutorul din metoda socratică

Pe lângă beneficiile imediate în ceea ce privește înțelegerea subiectului, metoda socratică ne poate ajuta, de asemenea, să cultivăm principii și valori personale. Prin explorarea întrebărilor ce țin de sine, de înțelegerea noastră și de perspectiva proprie, dar și de valori și virtuți, reușim să ne exprimăm credințele și să ne definim identitatea, alături de oameni similari nouă. Consider că deschiderea față de aproape, legarea întru spirit critic este un aspect al formării extrem de relevant, dar pentru care nu se găsește timpul și spațiul mental necesar pentru a fi realizat, de cele mai multe ori, azi. 

Metoda socratică nu este doar o tehnică de predare, ci și un ghid pentru formarea gândirii critice și pentru creșterea personală. Creând un mediu în care se încurajează discuțiile deschise și  autoreflecția, procesul de învățare poate deveni o experiență profundă și semnificativă pentru tineri și ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și pe semenii noștri. 

Căutând să fim mai buni, trebuie să avem încredere în capacitatea noastră de a ne îndrepta și dezvolta, în puterea noastră de a crește zi de zi.

 

 

Poate cea mai bună întrebare pe care o adresez larg celor din generația mea este: dacă tot ești așa deștept, experimentat, dacă tot ai fost în atâtea locuri și ai cunoscut atâția oameni, dacă tot ai atâtea obiective și îți anticipezi atât de bine parcursul, de ce nu ești nici mulțumit cu tine și nici fericit? Cum de toate aceste avantaje ne lasă la greu?

 

După fiecare discuție, ceva lipsește

Dacă mă întrebam acum câțiva ani care este axa de activitate în jurul căreia trebuie să mă rotesc, cu siguranță spuneam că este cunoașterea, acumularea informației și extragerea valorii din aceasta. Și în sălile de curs și în conversațiile cu prietenii mei îmi era testată capacitatea de a oferi informații concrete, noi și utile altora, într-o formă ușor de înțeles și coordonată cu celelalte lucruri pe care noi le studiam. Ne întreceam în a povesti evenimente istorice mai puțin cunoscute, predicții despre mediul internațional, analizele experților din mediul afacerilor și comparații de strategii de analiză a piețelor financiare. Devenisem cu adevărat practicanți avansați ai descrierilor concise, care conțineau mereu un punct culminant ce trebuia să schimbe mersul lucrurilor de până atunci. Însă după câțiva ani de zile de făcut aceste lucruri, mi-am dat seama că discuțiile informale sau cele din cadrul cursurilor erau singurul loc în care puteam folosi informațiile. 

Și încet-încet, mi-am dat seama că ceva lipsește pentru mine din acest ansamblu. 

 

 

Mereu gândim ca cei lângă care stăm

Pentru că reușeam să discut activ despre tot ce învățasem cu oricine, mi-am creat falsa impresie că aș fi total competent în a pune totul în practică cu ușurință.

Pe de o parte a fost rezultatul mediului meu, a grupurilor pe care le urmăream și a sistemelor pe care le apreciam. Totodată, am ales pentru mine să stau afundat mult timp doar în studiu și în deliberare, până a devenit mediul confortabil și ulterior limitativ pentru mine. Urmăream dezbateri, prelegeri și comentarii pe tot felul de subiecte, de la cele pe care le studiam la facultate, la teme pe care n-aveam cum să le înțeleg tehnic, însă cărora le pricepeam substratul funcțional.

Să fim atenți ce informație ne este utilă și ce informație ne folosește doar la discuții. Eu unul, am reușit să mă conving pe mine că eram pe un drum foarte îndestulător și practic. 

Eroarea este că greul nu este în a acumula ci în a ști cum să folosești ceea ce știi într-un mod cu adevărat util. 

Așadar, predispoziția eronată de confirmare ne poate induce în eroare chiar dacă îi cunoaștem existența și influența. În cazul prezentat de mine, spun că eu aveam jumătate din vină, iar mediul meu jumătate. 

 

 

Plecăm de la nevoia de a lua o decizie

Este absolut indispensabil să ne programăm momente în care ne schimbăm mediul pentru a vedea alte puncte de vedere. Chiar și o plimbare poate oferi perspectivă. Iar eu caut pentru mine experiențe ce îmi conferă atât perspectivă cât și puncte de plecare pentru a acționa. 

Simt că am făcut progres când am plecat de la ideea că voi lua o decizie și voi face o acțiune relevantă la finalul unui proces de analiză, privit în perspectivă. Mi-am creat mediul astfel încât lipsa unei acțiuni să fie mai problematică decât realizarea oricărei acțiuni și am mers înainte. De fiecare dată, îmi dau seama mult mai bine ce știu cu adevărat, ce este fals și unde am petrecut timp fără prea mult rost. 

În procesul nostru de autodezvoltare, cred că trebuie să învățăm să ne convingem de lucruri cu adevărat importante. Că avem un set de valori și că acestea ne reprezintă, că ne reprezentăm pe noi nu doar în public, ci și în fața ochilor noștri. Trebuie să ne convingem să respectăm drumul pe care vrem să-l parcurgem și să ținem mult mai strâns de cei dragi nouă.

Cel mai ușor este să ne lăsăm convinși de noi înșine. Cel mai greu e să ne putem convinge pe noi înșine. 

Caut să știu care e decizia corectă.
În primul rând caut să iau decizia!

 

 

Știu!

Într-o conversație alături de aproape oricine, cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi din partea partenerilor de discuție este numele tău, iar cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi de la tine este „Știu!”. 

Întreabă-mă ce știu, ascultă-mă când îți dovedesc cât știu și vei fi prietenul meu. Spune-mi că nu știu și va dura mult să te iert! 

 

Căutăm „să putem fi siguri”

Cunoașterea este o virtute, o practică, poate chiar un stil de viață și cu siguranță un imperativ social. Discutăm și ne creăm imaginea pe baza a ceea ce știm, îi analizăm pe ceilalți, creăm din ce am cumulat, luăm decizii și acționăm bazându-ne pe lucrurile de care suntem siguri. Cel puțin când suntem tineri, căutăm „să putem fi siguri” pe noi și pe ce cunoșteam foarte repede. Chiar dacă este parte din procesul de învățare și creștere al fiecăruia, cred că merită să medităm asupra subiectului din când în când. 

Am învățat să fiu foarte sceptic cu mine și cu lumea și valorez foarte mult acest aspect al meu. Am aflat de nenumărate ori că alții din jur aruncau cu informații de dragul de a o face, că nu știu să gândească critic, să-și motiveze opiniile, să verifice surse corect sau să îmi arate că nu știu ceva în totalitate.

Spre sfârșitul liceului, mi-am dat seama că acest lucru provine dintr-o „predispoziție de confirmare” (“Confirmation Bias”), adică din eroarea cognitivă de a căuta să folosești informații, veridice sau nu, pentru a-ți confirma propriile convingeri, ce la rândul lor provin din nevoile și dorințele tale. Este normal să ne dorim să știm că trăim sănătos, natural și că ducem un stil de viață echilibrat ce ne potențează corpul și mintea, însă nu înseamnă că putem să ne rezumăm la a folosi un aliment minune pe care să ne bazăm pentru sănătatea noastră. 

Bias-ul de confirmare merge cu noi parcă peste tot și ne îndeamnă să ne decidem foarte repede asupra subiectelor importante din viața interioară și exterioară. Ne poate face să ne simțim bine în pielea noastră și poate face situația și contextul în care suntem momentan să fie acceptabil și confortabil. De asemena, ne face și să simțim că avem dreptate și chiar că am luat până acum doar decizii foarte bune. 

Evident, ne ține pe loc

 

 

Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea

Când întâmpinăm o opinie opusă celei ce ne aparține, în loc de a spune „da” situației conflictuale și de a intra instant în postura de apărător a ceea ce credem și simțim, spun să abordăm o poziție de curiozitate. Ne putem spune: „Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea, însă drumul prin care celălalt a ajuns la concluzia sa poate fi interesant, de asemenea”. Dacă se poate, plecați împreună să explorați aceste drumuri și veți ieși amândoi exponențial mai câștigați!

Dacă am învățat ceva în timpul liceului și facultății este când știu sigurnu pot fi cu totul sigur asupra unui subiect. Avem nevoie să studiem adânc proveniența informațiilor, sursele și metodele folosite pentru a le obține. De asemenea, consider că mă pot pronunța asupra unui lucru atunci când am studiat nu doar sursa primară, ci și comentarii și critici asupra subiectului. 

Pentru că nu toate informațiile pot fi verificate prin punerea lor în practică directă, pentru a observa cum răspunde mediul înconjurător la acestea, o doză de scepticism e întotdeauna binevenită când citim sau discutăm despre ceva nou.

Chiar dacă facem exercițiul în capul nostru și în timpul în care stăm singuri, de a fi vigilenți cu ce luăm de bun, ce vom lua de bun și de la cine, e în natura noastră să fim mult mai categorici cu cei din jurul nostru. De altfel, nimeni nu investește timp în o persoană nehotărâtă și cârtitoare. Clar ar trebui să practicăm îndoiala doar pe timpul nostru.

Cum ne prezentăm cunoașterea și hotărârea, are un efect profund asupra interacțiunii noastre cu ceilalți. Când sunt hotărât și stăpân pe situație, devin obositor și fără empatie, iar când nu cunosc, sunt catalogat (în primul rând în capul meu), ca neinițiat, nepregătit, poate chiar leneș. În toate situațiile trebuie să arătăm că știm ceva, însă cred că este important să-i convingem pe cei cu care vorbim să ne învețe din ce știu ei cu adevărat corect, valoros și profund. 

Probabil cel mai mult primim de la oameni când arătăm că vrem să știm, că putem să primim și delimităm cât de clar putem unde se află granița limitei cunoașterii noastre. Atunci, dacă suntem norocoși, putem fi martori la una dintre cele mai frumoase exprimări ale naturii umane, o lecție specifică și adâncă, construită din viața persoanei cu care vorbim. 

În domeniul cunoașterii trebuie să practicăm răbdarea, curiozitatea și tăcerea. Trebuie să căutăm pasajele pe care noi le-am ratat și pe care ceilalți le cunosc și să avem mare grijă la ce traduceri alegem să citim. Nu trebuie, însă ar fi bine, să știm că încă nu știm totul. 

 

 

 

Te vezi uneori cum stai înfricoșat la un capăt al unui pod suspendat? Vezi și celălalt capăt al podului, însă ți se pare că drumul pe pod te va pierde. Vei aluneca, te vei speria la mijlocul drumului, îți va lua mințile hăul, vei dori să te întorci?

Totul este plin de emoție și înfricoșător. Important este să traversezi în siguranță, să ajungi pe celălalt mal. Dacă reușești, în ciuda tuturor trăirilor tale, vei ieși mai puternic, îți promit!

 

 

Găsește mentori de încredere!

Dar cum să faci asta? Sfatul meu ferm este să te bazezi pe cei care au traversat deja.

Cine ar fi aceștia? Adulții. Oamenii de încredere din jurul tău.

Părinți, profesori, alți tineri mai mari decât tine, părinții prietenilor, oameni în care îți poți pune baza. Indiferent de vârsta lor, acești adulți își amintesc bine încercările acestei traversări. Cei în care e bine să ai încredere sunt cei care înțeleg provocările pe care le simți, știu că ai puterea de a reuși și sunt entuziasmați de călătoria în care te-ai angajat. Te aplaudă de pe margine și te încurajează, ba îți dau și sfaturi bune!

Eu îți spun că e înțelept să te bazezi pe ei. Pe ce sugerez să te concentrezi? Caută să-ți formezi un catalog de opinii, care vor informa deciziile și concluziile tale. Cu cât acestea sunt mai multe și mai variate, cu atât vei fi mai înzestrat să judeci corect ce trăiești tu. Să nu cazi pradă gândului că există o singură persoană ce îți poate spune rețeta echilibrului și măsura adevărului absolut. Ai nevoie de mai mulți ghizi- caută-i pe cei experimentați.

 

Rezistă presiunii grupului!

În adolescență, tentația de a merge pe urmele grupurilor e mare.

Este doar cea mai la îndemână metodă de a ne simți integrați! Dacă suntem aidoma.

Dorința de a urma tonul mulțimii va fi deosebit de mare în adolescență, chiar dacă contravine unor principii și valori personale sau a unor rezerve personale. Grupurile de oameni cu care ne înconjurăm ne definesc pentru că vom replica comportamentele lor. Înainte să decizi că vrei să fii acceptat de cineva și parte din grup, fii sincer și vezi care sunt reușitele celor din grup și obiectivele acestora.

 

 

 

Un adevăr din psihologie, pe care l-am descoperit valabil mereu, este că într-un grup, cu cât numărul de persoane crește, cu atât subiectele de conversație dintre acestea se vor depărta de platoul pe care este așezată calitatea…. Cu cât sunt mai multe persoane, cu atât numitorul comun va trebui să fie mai simplu și vag pentru a fi acceptabil pentru toți. Gândește-te bine la asta când asculți vocea grupului- ea propune ceva convenabil pentru toți! Mai mult, gândește-te cât de profundă poate fi o conversație atunci când are loc doar între două persoane și cât de mult se va schimba atunci când apare o a treia. Gândește-te ce se întâmplă într-un grup mai mare de persoane.

 

Cea mai mare parte a presiunii este realizată de tineri care se simt chiar mai nesiguri decât tine. Dacă cedezi, obții momentan aprobarea lor- sau cel puțin le eviți dezaprobarea – dar pierzi puțin câte puțin din tine. Nu merită.

 

Este o mare diferență între sentimentul că aparții și sentimentul că încerci cumva să te potrivești în grup. Definește bine ce ai tu nevoie și caută-ți locul unde poți ajuta și crește pe cei din jurul tău. Pune preț pe ce crezi și pe ,,unde vrei să ajungi” și investește în cei care să te susțină corespunzător.

 

Nu te îndoi de tine!

Capacitatea pe care o apreciez cel mai mult la mine (și pe care mereu o caut în ceilalți) este scepticismul și abilitatea de a nu mă lăsa ușor convins de nimic. Însă acest lucru m-a limitat mereu pentru că n-am putut fi niciodată sigur dacă sunt pregătit. Dacă sunt pregătit să cer rolul mare în piesa de teatru, dacă sunt pregătit să dau examenul avansat, dacă sunt pregătit să plec la facultate, dacă sunt pregătit să vorbesc cu oameni mai mari ca mine. Pentru mine îndoiala despre mine și despre lume mi-a fost mereu cea mai la îndemână unealtă. Însă nu realizezi nimic cu un singur instrument.

 

Când suntem la început, nu trebuie neapărat să avem dreptate, ci să o căutăm. Este perioada în care trebuie să încerci și să experimentezi cât mai multe lucruri relevante și să găsești plăcere în a trăi și vedea noul. Poți să nu ai încredere că ce îți propui va ieși perfect, însă trebuie să ai încredere că experiența, oricare va fi, te va forma mai mult ca orice. Decât să stai trei luni pentru a face ceva perfect, fă ceva nou în fiecare zi. Răsplata va fi semnificativ mai mare, iar tu vei știi mult mai bine ce ai de făcut de aici înainte. Dacă te temi de ceilalți, gândește-te mai întâi dacă părerea indivizilor din jurul tău contează pentru tine. Apoi dacă pe viitor va mai conta. Și mai ales decide clar cât valorează propria opinie despre tine și comporta-te ca atare.

 

Pentru a te convinge, caută o experiență din trecut când ai fost la o răscruce și când nu erai sigur pe tine de decizie. Gândește-te dacă nu cumva experiența este cea care a contat mai mult ca orice pentru tine în ziua de azi. Pune pe hârtie riscurile și posibilitatea de câștig și conștientizează faptul că astăzi ai experiența aceea pentru a-ți lua decizia.

 

 

Distrează-te!

Cred că o misiune frumoasă pe care ne-o putem asuma cu toții este că trebuie să căutăm mereu lucruri noi care să ne placă și prin care să ne simțim bine. Așa cum am descoperit ce ne place să facem astăzi, la fel putem descoperi și lucruri noi ce ne pot împlini.

Odată ce mintea noastră descoperă câteva zone în care se simte bine, vom crea motive autolimitative pentru a sta doar acolo. E normal, însă uită-te mereu mai departe de orizontul propriei tale minți și înțelegeri. Așa cum astăzi nu ai avea încredere în conștiința ta de acum câțiva ani, ce te face să crezi că poți avea totală încredere în cea de astăzi? Uită-te mult mai departe, joacă-te cu fiecare zi în parte, descoperă ce te face să râzi și mai ales de ce râzi și ce rol are râsul pentru tine.

 

Fă ceea ce-ți place și devino bun la acel lucru. Pentru a te integra și forma în societate, este necesar să fii cumva de folos celorlalți. Ține minte că poți să-ți alegi ce ai în jurul tău. Iar pentru a învăța cum, concentrează-te să-ți fii de folos ție. Deși ,,te face matur” în capul tău, evită să dai verdicte, pentru că te vor limita pe tine, caută să explorezi mai mult, pune întrebări multe și lasă răspunsurile să vină când vor.

 

Când ești tânăr și te simți neînțeles, caută adânc să vezi cât te înțelegi tu. Apoi, cu toate gândurile și puterile tale, mergi și explică lumii exact cine ești.

Doar tu vei putea să o faci.

Sărbători fericite, dragii mei!

 

 

Să ne întrebăm, cu sinceritate, cine suntem

 

Unul dintre exercițiile elementare pe care trebuie să le facem cu noi înșine este să ne întrebăm, cu multă sinceritate, cine suntem.

Și dacă trecem printr-o perioadă mai calmă și stabilă și reușim să fim mulțumiți de răspunsul pe care îl formulăm, noua întrebare ce este menită să ne preocupe este: cum de suntem cine suntem și cum am ajuns să fim această persoană? La aceasta din urmă cred că niciodată nu vom putea lua totul în considerare și că mereu, fie o sferă, fie o intersecție a vieții noastre va fi omisă din calcul.

 

Mediul ne poate determina, măcar pe termen scurt, o mare parte din comportament, gândire, idei și obiective – iar toate acestea, putem fi de acord că ne definesc.

 

Când punem laolaltă lucrurile care ne definesc: ce gândim, cum ne organizăm, în ce credem, ce dorim, cine vrem să ajungem și cu cine vrem să ne petrecem timpul, cum ne comportăm și ce vorbim cu diferite tipuri de persoane, realizăm că multe dintre acestea sunt și vor fi influențabile.

 

Am căutat să înțeleg ce pot să fac pentru avea control și siguranță mai mare asupra a ceea ce fac și dacă sunt mulțumit de gândirea mea în toate momentele relevante pentru mine. Iată ce s-a așezat:

 

 

Mediul și oglindirea acestuia în noi toți  

Astăzi, cred cu tărie că mediul nostru are puterea de a ne defini într-o măsură considerabilă. Totodată, sunt convins că suntem total în măsură să modelăm mediul în favoarea noastră.

 

Dacă ne-am întreba vreodată la ce se rezumă autenticitatea noastră și mai ales, cât de rezistentă este aceasta, răspunsul ivit ne-ar arăta că mediul este cel ce pune peste toate amprenta.

 

În spațiu. Un spațiu.

În primul rând, forma spațiului are forța de a ne determina comportamentul: de la forma camerei, la ornamente, la înălțimea și grandoarea acesteia, la cât de închis sau deschis este . Fiecăruia ne va prii spațiul ce rezonează cu noi.

Mediul ne va modela așteptările, gândurile și dialogul. Dacă suntem entuziasmați pentru că suntem acolo, atitudinea ne va fi deschisă și vom fi văzuți foarte bine de ceilalți. Reticența, evident, ne va încetini, ne va deghiza, ne va face de nerecunoscut.

 

Întrebuințarea bună a locului este la fel de importantă și o putem folosi în favoarea noastră. Bibliotecile, sălile de studiu impozante, birourile cu o anumită lumină pot oferi un sentiment de claritate și siguranță. Pentru mine, acestea au fost locuri în care știam că trebuie să execut ceva anume și apoi să plec mai departe. Mi-am găsit concentrarea cea mai bună în zumzet, puncte de intersecție, locuri cu veritabilă rezistență la schimbare. Probabil unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face este să ne punem în locuri noi, mereu, și să ne analizăm starea; pentru mine a fost, clar, un experiment foarte bun!

 

 

Explorând în profunzime impactul relațiilor sociale

Vorbim deseori despre cum suntem modelați de mediul nostru social, dar cât de adânc pătrund aceste influențe în țesătura vieților noastre? Așteaptă-te la o călătorie în lumea relațiilor și la o descoperire a acelor conexiuni subtile ce devin piese fundamentale în puzzle-ul nostru personal.

 

Copilăria, acea perioadă magică și plină de descoperiri, reprezintă locul în care ne trasăm temelia noastră socială. Familia, vecinii, școala, colegii de joacă – toți aceștia contribuie la formarea noastră inițială.

Adolescența ne aduce apoi în fața unui labirint social. Ne extindem cercul de cunoștințe și ne confruntăm cu diversitatea influențelor. În acest tumult, ne definim propria identitate, dar și grupurile cu care interacționăm lasă amprente puternice: în caracter, în suflet, în gândire. Suntem receptori și emițători în influența socială.

În râsetele copilăriei, în frustrările adolescenței, începem să modelăm conturul personalității noastre.

Relațiile devin fire nevăzute care ne leagă unii de alții. Prietenii devin părți ale poveștii noastre, iar modelele noastre, ghizii subtili. În această rețea neîncetată de influențe, devenim o combinație unică de experiențe și idei preluate din acest schimb constant.

 

Puterea nu stă doar în a fi bine modelat, ci și în a modela bine

Totuși, puterea nu stă doar în a fi bine modelat, ci și în a modela bine. Noi avem puterea inestimabilă de a alege cu cine legăm firele din rețeaua de creștere. Este ca și cum am fi arhitecți ai propriei noastre vieți sociale, selectând cu atenție fiecare detaliu al conexiunilor noastre.

 

Reflecții personale în oglinda grupului

Cum ne vedem pe noi înșine în relație cu ceilalți? Grupul devine oglinda în care reflectăm imagini și ne măsurăm propria valoare. Oamenii ce ne înconjoară pot fi o sursă de inspirație sau, din contră, pot genera incertitudini. În orice caz, este important să navigăm prin această oglindă socială cu autenticitate, fără a ne pierde esența în încercarea de a ne potrivi standardelor impuse.

 

 

Suntem media oamenilor cu care ne înconjurăm

Prin urmare, suntem cu adevărat media oamenilor cu care ne înconjurăm, dar suntem și modelatori ai acesteia. Fiecare relație adaugă o nuanță la povestea noastră personală, iar modul în care ne gestionăm conexiunile sculptează traseul vieții noastre. Prin alegerea conștientă a relațiilor, devenim autori ai propriei noastre povești sociale, călătorind cu înțelepciune prin oceanul vast al interacțiunilor umane.

 

Așadar, lasă-mă să te întreb: cine vrei să fie co-autor în ce vei experimenta zilnic?

 

 

 

 

Acțiunea de ,,a învăța”: printre primele lucruri pe care le-am dorit.

Am avut mereu o curiozitate acerbă, ce pornea de la modul în care funcționau lucrurile din jurul meu, lumea, relațiile sociale. Unul dintre primele canale prin care am avut acces la informații a fost cel al tehnologiei digitale. Pentru că am avut acces la computere, materiale digitale și internet foarte devreme în viață, eu și majoritatea tinerilor din generația mea, poziționăm aceste mecanisme ca filoane centrale din fundația noastre pentru înțelegerea lumii.

Consider că în perioada aceasta, nu doar ritmul în care apare informație nouă este considerabil, ci considerabilă este bine să fie și nevoia și obligația fiecăruia de a rămâne corect informat și atent protejat.

Tehnologia și informația au astăzi pentru noi toți tot mai des valențe de povară.

 

 

Cum au devenit uneltele poveri?

Cu toții suntem înconjurați, într-o anumită măsură, de dispozitive digitale, iar o multitudine de servicii de uz zilnic sunt centralizate prin acestea.

Este clar că foarte mult din atenția noastră este deja concentrată asupra telefonului, tabletei, laptopului, ceasului inteligent, iar acest lucru creează o oportunitate pentru companii de a folosi prezența atenției noastre pentru a ne capta și direcționa mai departe.

 

În cartea sa, ,,Hoții de atenție”, Johann Hari explorează realitatea în care purtăm mereu cu noi un panou publicitar, accesibil și pentru noi și pentru cei ce vor să publice pe el.

Autorul evidențiază faptul că informațiile pe toate temele sunt prezentate într-un mod și mai accesibil pentru noi- video-uri, articole scurte, podcast-uri și astfel se aprinde în interior curiozitatea înnăscută și devenim captivi o perioadă mult mai lungă de timp.

 

De mulți ani, m-am plimbat prin și am explorat tot ce îmi putea oferi mediul digital, considerând că învăț automat din acestea, însă nu tot ce am consumat a rămas cu mine și nici nu am reușit să explorez în profunzime tot mi-am propus. Mediile digitale sunt foarte bune la a ne dezvolta cunoștințele pe orizontală, însă nu neapărat pe verticală, adică în zona de aprofundare a informației și de interconectare a acesteia cu bagajul nostru de cunoștințe deja existent. Consumăm foarte multă informație, dar depinde mult să avem un plan pentru a transforma informația în cunoaștere. Fără un plan, suntem sortiți să eșuăm în mlaștina epuizării.

 

Abundența mereu atrage

Societatea ne cere să rămânem la zi cu tot ce se întâmplă, indiferent de profesia noastră și obiectivele pe care ni le stabilim. (Chiar dacă am scris ,,ne cere”, vă rog să citiți ,,ne obligă”). Consumăm multe știri, informații, cercetare și suntem la curent cu ce fac toți din rețeaua noastră.

Ne analizăm planurile, le punem în contextul planșei pe care se colorează lumea pe care ne-o dezvelim continuu și setăm obiectivele în conformitate cu cerințele. Devenim însă ușor încărcați și copleșiți pe parcursul procesului prin care avem acces la toate temele și detaliile lumii noastre. Consensul experților este că 80% din toată informația înmagazinată a lumii a fost redactată în ultimii 20 de ani, însă cu siguranță nu am terminat de absorbit cunoașterea și principiile ce au clădit istoria și ce ne conturează realitatea. Abundența mereu atrage, iar abundența de informație captivantă, aparent utilă și explicată într-un mod ce te fascinează, ne hrănește pe termen scurt și ne poate face să credem că este cea mai bună formă de a ne petrece timpul.

 

Pentru că m-am născut ,,nativ digital”, tehnologia digitală a fost mereu aproape de mine când a venit vorba de comunicare, divertisment, învățat, călătorii, creație. Toate au un avatar, o proiecție în digital și de aceea poate părea că tot ce este în digital are și un echivalent relevant în lumea umană. Imperativ rămâne să plecăm întotdeauna de la motivația și obiectivul nostru uman.

 

 

Cum să consumăm informația corect

E important să avem mereu un obiectiv când accesăm ceva, orice, să ținem obiectivul în minte și dacă este unul ce necesită mai multe informații și o perioadă mai lungă de cercetare, să-l notăm undeva la vedere. Când setăm și respectăm obiectivele, construim un comportament corect față de device-uri și față de noi înșine.

,,Cât de mult timp vrem să petrecem pe dispozitive?”- iată o întrebare de la care este mereu potrivit să plecăm.

 

Noi toți suntem responsabili să creăm un echilibru în tot ce facem. În domeniul informației, trebuie să vizualizăm balanța între cât consumăm și cât creăm. Acest lucru trebuie exersat mereu și nu este potrivit să considerăm că vom crea doar atunci când am învățat destul. Așa cum ne planificăm ce învățăm și ce primim, trebuie să planificăm unde vom fi de folos comunităților noastre, domeniului în care suntem specializați și lumii în ansamblu.

Vreau să învăț pentru a crea și vreau să creez mai mult pentru a ști ce trebuie cu adevărat să învăț. Spun acest lucru pentru că personal consum cea mai mare parte a informației zilnice în mod digital și am construit acest principiu reflectând asupra relației mele cu informația.

 

Poate că nu vom fi total pregătiți vreodată pentru evoluția rapidă a tehnologiei și pentru contopirea ei cu viața noastră. Suntem însă contemporani cu democratizarea accesului la informație și cu toții suntem liberi să aflăm tot ce vrem. Datoria noastră este să ne creăm principiile ce ne ghidează benefic și ne ajută să folosim uneltele date pentru a ne desăvârși ca oameni și comunități.

 

Nu tot ce este digitalizat este cu adevărat tangibil și nu tot ce este uman a fost digitalizat.

Principiile bine argumentate și obiectivele clare ne vor ajuta să dezvoltăm cu adevărat bagajul de informații pe care îl vom pune în slujba actului creator.

Cu multă concentrare, trebuie să ne educăm abilitatea de a folosi uneltele doar ca unelte.

 

 

De ce te-ai întors?

Eu nu am plecat niciodată!

 

,,De ce te-ai întors?” Este pe departe cea mai des întâlnită întrebare pe care am primit-o anul acesta. Este întrebarea tuturor atunci când le spun că am plecat la studii în Germania și Franța, am cunoscut oameni din peste 100 de țări, mi-am început calea de specializare academică și am văzut ce înseamnă modele de bune practici în educație, muncă, spații sociale, economie și gândire. Întrebarea mi-au adresat-o elevi de clasa a XII-a, doctoranzi, profesioniști din piața muncii, directori de companii, foști profesori și prieteni de familie. Se pare că în mintea lor plecasem de tot. În mintea tuturor eu scăpasem.

 

 

Am analizat lumea în ultima perioadă astfel încât să văd unde este nevoie de implicarea mea.

În iunie 2022 am revenit în București să pun în aplicare, în sfârșit, ce învățasem. Veneam într-o România trecută prin pandemie, prin muncă remote, prin remodelări economice ce se simțeau în firme. Echipele pe care le-am căutat au trebuit să aibă următoarele caracteristici: să aibă ca obiectiv impactul, să provoace și să ceară învățarea continuă, să abordeze probleme interesante din societate. Am fost invitat să contribui în echipa unui proiect ce viza educația și viitorul acesteia în România și am fost foarte bucuros să o fac. Am simțit că voi putea pune în joc pasiunea și abilitățile mele. Echipa ce m-a primit a avut din start încredere în mine și m-a susținut să lucrez, să învăț, să aplic și -cel mai important- să mă implic.

Astfel mi-am stabilit obiectivul profesional de a lucra în mediile în care voi putea avea real impact. Atât timp cât mă axez pe acest obiectiv, voi putea rămâne convins că toate celelalte aspecte din viața mea se aliniază sănătos și productiv.

 

Am analizat lumea în ultima perioadă astfel încât să văd unde este nevoie de implicarea mea. Pe zi ce trece, știu că grupurile de oameni din România devin din ce în ce mai complexe, iar prioritățile noastre, atât individuale, cât și colective, ne mișcă spre orizonturi promițătoare.

Voi căuta să înțeleg, să ajut, să chestionez și să susțin.

 

Când intrăm într-o competiție, indiferent de cât ne-am antrenat, contează enorm care sunt cuvintele pe care le primim înainte de start!

În primul rând, încerc să-mi ating chemarea de a ajuta și sprijini tinerii liceeni și studenți ce urmează să facă următorul lor pas către lume. Indiferent de mediul în care aceștia plănuiesc să meargă, îndrumarea specifică și axată pe termen scurt, este întotdeauna benefică.

 

Consider cu tărie că pe lângă sfaturi de la mentorii mult mai avansați ca experiență profesională, pot fi foarte utile și sfaturi de la cei ce sunt doar cu câțiva pași înainte. Astfel, tinerii pot avea mult mai multă încredere în planul și acțiunile lor, se pot autoanaliza mai eficient și pot să-și decidă mai repede direcția.

 

Când intrăm într-o competiție, indiferent de cât ne-am antrenat, contează enorm care sunt cuvintele pe care le primim înainte de start!

 

Putem cu toții să ajutăm oferindu-ne conexiunile, cunoștințele asupra unui subiect de actualitate și mai ales ascultând. Cred în primul rând că generația mea trebuie să lucreze pentru a căpăta direcție și momentum, iar asta se va întâmpla prin puterea dată de obiceiuri benefice și modele replicabile.

 

 

Unde privim

Totodată, ideile, modelele și spațiul nostru cultural definesc modul în care tinerii generației mele își plănuiesc viitorul și modul în care acționează. Mi-am dat seama că în ultimii 5 ani, și eu și colegii mei am avut ca țintă, în minte, să conturăm și definim identitatea intelectuală și pe cea culturală. Cea intelectuală ne ajută să lucrăm cu impact, să putem analiza, să oferim perspective valoroase și să fim siguri pe aspectele pe care le cunoaștem. Identitatea culturală este cea ce ne ajută să navigăm necunoscutul, ea este conexiunea cu oamenii cu care împărtășim aceleași situații și oportunități, este racordul cu istoria ce a determinat lumea așa cum este astăzi, este legătura cu drumul pe care cei aflați dinaintea noastră l-au pavat.

 

Sesizez riscul iscat de tendința de a privi preponderent spre sine, lăsând deoparte tradiții, obiceiuri, matrice ce și-au lăsat de secole amprenta asupra comunității noastre. Suntem incompleți dacă ne percepem ,,la singular”, crezând că vom izbuti fără trecut și fără rădăcini.

 

Personal, consider că asumarea comună a responsabilității și a bagajului nostru cultural, ne va ajuta să înțelegem mai bine capacitățile individuale și colective, să creăm țeluri de care beneficiază întregul și să depășim cu mai mare ușurință nesiguranța.

 

Am învățat enorm de mult, am văzut cum lumea reacționează la ce ofer și am început să înțeleg cum să o ascult pentru a dărui și a oferi ce are nevoie cu adevărat. Mă concentrez să pot crea un echilibru între învățare și practică, între consum și creație. De asemenea, deseori caut să fac un ”test al realității”, să analizez cât de utile și corecte sunt lucrurile pe care le fac. Împreună cu oamenii valoroși de care mă înconjor, sunt sigur că lucrez la fundațiile ce vor conta.

 

Este timpul de pus lucrurile cap la cap, este timpul conectării, ascultării, răbdării pentru munca aceea benefică și cu rod!

 

Aleea pe care pășim noi, absolvenții, este presărată cu pietricele albe, strălucitoare. Poteca strâmtă pe care cu toții călcăm este împrejmuită cu gazon proaspăt cosit. Deși pașii noștri sunt mici, sunt pașii pe care îi facem cu cea mai mare încredere și hotărâre de când am venit aici. Poate că sunt cei mai hotărâți pași ai mei de până acum. Privirile noastre cuprind și înțeleg altfel acum tot spațiul care trei ani de zile ne-a fost ,,acasă”.

 

Sunt la Jacobs University Bremen și este ziua în care promoția mea, promoția 2022 își face ieșirea spre lume. Bucuria este mare; inimile sunt ghemuite.

Decanul Arvid Kappas ne-a pregătit: vom păși încet. În drumul nostru spre sala absolvirii vom medita, ne vom gândi la fiecare zi pe care a trebuit să o trecem pentru a ajunge aici.

,,Amintiți-vă de fiecare pagină citită, fiecare discuție și fiecare prieten. Gândiți-vă la greul prin care ați trecut și gândiți-vă la binele pe care greul l-a adus. Gândiți-vă prin ce trece lumea astăzi și cât de pregătiți sunteți să interveniți pentru a o schimba. Gândiți-vă că voi sunteți cei prin care lumea se poate uni; distanța dintre noi este doar atât cât ne-o închipuim că este. Cu toată ființa, spre înainte, să mergem…’

 

Trei ani cât trei clipe

Și totuși, ce lungă a fost ziua în care am prezentat Orientalismul lui Edward Said.

Orele pentru a termina prezentarea despre democrațiile hibride: se dilatau.

În ziua în care am aflat pentru prima oară despre realism ca teorie pentru sistemul internațional am vorbit cât în zece zile.

Proiectul despre uniunile monetare m-a făcut să văd două răsărituri și două apusuri fără să fiu destul de obosit cât să dorm între ele.

 

Astăzi timpul arată altfel.

Aici am crescut cu toții, într-o casă aranjată de noi, departe de casă. Aici ne-am împrietenit cu lumea largă, aici am învățat că putem, iar când nimic nu se poate, mai e totuși ceva de făcut.

Pietrișul și gazonul se îmbină încet. Pășim unii lângă alții pe calea aceasta spre ceremonia finală, acolo unde ni se va înmâna diploma și vom fi ovaționați.

 

 

Ce scrie pe diploma mea?

Se certifică faptul că acest student a absolvit Relații Internaționale: Politică & Istorie. Numele și data nașterii îmi sunt scrise aici. Posibil ca lumea să fi prezis asta.

Pe spatele diplomei (cu cerneală invizibilă) scrie:

Se certifică faptul că acest student a stat departe de tot ce știa a fi bun și confortabil ani de zile și a ales de unul singur să învețe, departe de casă, tot ce îl poate face să fie mai bun pentru lumea aceasta. A învățat, acest student, statistică, inginerie, bio mecanică, psihologie, teologie, oratorie, și a ales să devină bun, foarte bun pentru lumea în care trăiește. Pe spatele diplomei pot citi asta doar cei ce au trăit totul.

 

O sală imensă de 850 de locuri este plină până la refuz. Familii, prieteni, colegi mai tineri și absolvenți aplaudă cu susținere și încântare. Ne ocupăm scaunele și ascultăm, în emoție, cuvintele profesorilor noștri: ,,Această diplomă este un simbol. Voi puteți crea ceva ce nu putea fi anticipat când ați pornit pe acest drum. Mergeți în lume și creați ceea ce nu se poate anticipa.”

 

Sunt chemat pe scenă. Numele meu sună clar. Sunt în fața lumii și se așteptă multe de la mine.

Și eu aștept lucruri de la mine. Căci lumea așteaptă lucruri de la noi.

 

 

Drumuri

Când ieșim din sala cea mare, suntem tot noi. Și pietrișul e tot alb.

Doar că nu mai este un drum.

Sunt sute de drumuri, spre casele noastre, spre țările noastre, spre oamenii noștri, spre lumile noastre. Și toate drumurile astea vor avea pe ele, presărate, pietricele albe care uneori vor sclipi și ne vor aduce aminte de astăzi. Doar ca să ne țină treji și concentrați pe ce avem de fapt de făcut. Și să nu ne lase să uităm vremurile când pietrișul cel alb era sub picioarele noastre.

E rândul nostru să ne facem calea.

 

 

Mă apropii cu pași repezi de finalul facultății. Am un ritm ușor încetinit acum pentru că toată energia se cristalizează în jurul lucrării de licență.

Într-o discuție cu alți tineri, ca și mine, care aplică anul acesta sau anul viitor la facultate, revine iar și iar întrebarea: ,,…și totuși, cum aleg locul în care voi fi? Care este elementul definitoriu al studiilor? De ce să țin cont și de cine să ascult? Oare voi fi pregătit să duc tot ce va veni peste mine atunci? Vreau doar să fie totul rezolvat!”

Eu și toți tinerii pe care îi admir astăzi ne-am confruntat și reîntâlnit constant atât cu dilema de a alege direcția de studiu, cât și locul și țara în care să o facem. Argumente infinite îmi schimbau mereu balanța și convingerea mea era  zilnic și mai fermă. Pe altă decizie, desigur.

Alegerea mea finală de atunci, acum, la final, pot spune că a fost una bună, ce mi-a definit devenirea. Am învățat nu doar carte, ci cum să înfrunt necunoscutul din lume, din oameni și din idei și cum să apropii toate acestea de mine. Am învățat să găsesc profesorii în toți cei ce mă înconjoară și să adopt o gândire ce cioplește uși spre viitor.

Doar vocea ta interioară este bine să îți spună dacă rămâi în țară sau pleci în străinătate să studiezi. Nu ar trebui să studiezi ,,afară” doar pentru că alegerea asta este ,,la modă”, sau ,,pentru că așa fac toți”. Și nici pentru că așa ți-au spus ai tăi sau pentru că este visul mentorului tău pentru tine. Universități la fel de bune sunt găsite și în țară și peste hotare. Trebuie să-ți creionezi cum poate arăta locul în care poți explora și poți fi împlinit aproape tot timpul. Este important să știi: ,,a studia afară”, sau chiar într-un nou oraș implică un mare consum emoțional și pierderea nivelului de confort. Asta te va face să-ți pui la încercare crezurile și să îți redescoperi felurile de trai ale vieții. Dacă îți dorești să te dedici în totalitate studiului și vrei să mobilizezi dinamica personală, este perfect să decizi pentru ,,nou”.

 

 

Iată ce extrag din experiența mea:

Studiul în afara granițelor țării oferă posibilitatea să te bucuri de excelență academică în unele domenii insuficient dezvoltate în țara noastră. Dacă domeniul acela este cel despre care poți fi curios mereu și în care te poți implica total, e timpul să-ți croiești drumul către locul special.

Continuarea studiilor în altă țară va presupune ca tu să înveți limba locului, cultura oamenilor, istoria, geografia, gastronomia și tendințele sociale. Adaptabilitatea va fi un atu pe termen lung, crede-mă!

Te vei cunoaște mai bine pe tine. Practic, după 18, 19, 20  de ani în care ai avut mereu cu cine să te consulți, acum vei lua decizii tu pentru tine. Greu, frustrant, demoralizator, pe moment, sănătos emoțional pe termen lung. Vei crește fantastic în ochii tăi, vei vedea!

Studiul în alte țări este cel puțin provocator din punct de vedere financiar, chiar dacă universitatea îți acoperă din costurile studiilor. Va trebui să plătești pentru lucrurile extra, va trebui să înveți și să muncești, să vorbești cu bănci, cu autorități locale, să-ți alegi dulciurile și brânza care seamănă cu telemeaua ta preferată de acasă. Ideal este ca universitatea să-ți permită să lucrezi part time. Poate va fi prima dată când vei îmbina munca și învățătura. Clar vei avea tu însuți un impact puternic asupra propriei vieți!

Va fi foarte important să înveți legea și tot ce ține de țara gazdă și te vei adapta la cultura cea nouă cu totul. E important să știi din timp unde mergi și să te întrebi cum te vei armoniza cu ceea ce societatea oferă. Însă nu-ți vei pierde niciodată identitatea națională, ba chiar aceasta se va întări!

De obicei, facilitățile facultăților din străinătate sunt grozave. Unele îți dau posibilitatea să înveți cu aparatură de ultimă generație, să faci practică în locuri neașteptate, ai transport gratuit în jurul orașului tău, acces la biblioteci, evenimente și cercuri formatoare. Toate acestea pentru că mintea și curiozitatea ta sunt prețuite.

Comunicarea cu profesorii din universitățile din străinătate este foarte deschisă. Poți interpela, poți cere explicații, poți chiar să pui la îndoială materia. Însă asta în numele cunoașterii. Ți se ascultă opinia informată întotdeauna și poți modela părți din comunitatea ta.

Perioada facultății este importantă. Acești 3-4 (+) ani nu vor decide nici dacă viața ta va fi extraordinar de bună, nici că va fi groaznică. Alege locul unde îți va face plăcere să lucrezi, să te împrietenești, să te îndoiești și să depășești provocări.

 

Mama mea spune mereu: ,,Omul sfințește locul”.

 

Tu ce loc vei sfinți?

 

 

Începem un alt an pandemic și un nou ,,val” este exact aici, lipit, lângă noi. O mulțime de pierderi și dureri s-au întâmplat și continuă să se întâmple.

Ne întrebăm cum este posibil să trimitem un telescop spațial uriaș (James Webb) pentru a studia nașterea primelor galaxii, în urmă cu aproximativ 13 miliarde de ani, dar încă nu ne putem reface țesutul conviețuirii ce ne dădea liniște, siguranță în viitorul nostru împreună și libertatea de a crește așa cum ne cere natura noastră.

Am discutat împreună cu profesorii mei de la SciencesPo acest subiect, iar viziunea acestora a fost încurajatoare, reușind să aducă o notă de optimism spre noi, cei tineri și îngrijorați. ,,Având în vedere greutatea resimțită în sufletul tuturor, poate ne-ar face bine să privim către pandemiile din trecut pentru a explora ceea ce au dat perioadele provocatoare oamenilor, în afară  de boală, suferință, teamă, incertitudine” ne-a spus profesorul de strategie a discursurilor și dezbaterilor.

Pandemiile creează contextul în care primează durerea, singurătatea și nesiguranța. Au pus omenirea în retragere și în suferință și în trecut și o vor face și în viitor. Oare ce filtru sau ce algoritm de pe lume ne-ar putea ajuta să privim pandemiile cu mai multă înțelegere? Discuțiile ne-au sugerat că pandemiile pot alimenta procese de creație revelatoare, pe care istoria le scoate la lumină.

 

Moartea Neagră a secolului al XIV-lea sau Black Death

Francesco Petrarca, poetul și savantul italian, a trăit în perioada cu cea mai puternică pandemie din istoria înregistrată, ,,Moartea Neagră”, care a ucis aproximativ 200 de milioane în Europa, Asia și Africa de Nord între 1346 și 1353, revenind periodic în valuri noi timp de decenii după aceea. Multe din scrierile marelui filosof, poet, traducător, filolog iau naștere în izolare și solitudine: ,,Carmen bucolicum” (1346-1357), ce cuprinde scrieri inspirate de Virgiliu, pe teme de dragoste, politică, morală, ,,Epistolae metricae” (1333-1361) ce cuprinde 66 scrisori în hexametri în care sunt evidențiate evenimente politice și literare, ,,Rerum memorandum” (1350), o culegere de povestiri cu caracter moralizator, bazate pe date clare istorice, ,,De vita solitaria” (1346-1356), carte ce aduce în prim plan avantajele trăirii în solitudine.

Tot atunci, prietenul lui Petrarca, Giovanni Boccaccio, a scris ,,Decameronul”, o sută de povești pentru a-i distra pe florentinii disperați care au fugit la țară pentru a se proteja.

Renașterea avea să înflorească în curând în Italia, găsindu-și susurul prin suferințele ciumei relatate de Petrarca.

„Anul 1348 ne-a lăsat singuri și neputincioși”, a scris el în ,,Scrisorile” sale. Iată-l pe Petrarca, marele poet italian, cel care și-a văzut mulți dintre apropiații săi răpuși de ciumă: ”În anul 1348, an pe care îl deplâng, am fost lipsiți nu numai de prieteni noștri, ci și de oameni din lumea întreagă. În anul următor mulți din cei care scăpau cădeau secerați de coasa morții ca niște spice de grâu. Urmașii noștri nu vor crede că a existat o vreme în care întreaga lume – nu numai o parte din ea – a fost lipsită de oameni, fără să fie vreun război, fără să fie un dezastru vizibil. Când s-a mai văzut așa ceva? Când s-a mai întâmplat să vedem atâtea case golite, orașe părăsite, moșii distruse, câmpuri pline de cadavre, o pustietate oribilă care cuprinde întreaga lume? Întrebați-i pe istorici. Vor tăcea. Întrebați-i pe medici. Vor fi uimiți. Întrebați-i pe filosofi. Vor ridica din umeri, își vor încrunta sprâncenele și cu, degetul pe buze, vă vor face semnul tăcerii. Cum să poată crede urmașii noștri asemenea grozăvii, dacă noi înșine nu le credem și ni se pare a fi un coșmar? Un coșmar pe care îl trăim cu ochii deschiși, bocindu-i pe cei apropiați nouă, într-un oraș luminat de torțele înmormântărilor în timp ce ne îndreptăm către casele noastre pustiite. O, voi fericiți oameni ai viitorului, voi nu veți cunoaște aceste lucruri și veți crede că mărturia noastră este doar o poveste!” (Francesco Petrarca, “Selected Letters”, HUP, 2017)”

Uităm cât de ușor este pentru noi să folosim tehnologia, azi, pentru a comunica cu familia și prietenii la distanțe mari, din siguranța caselor noastre… Pentru Petrarca și Boccaccio, totul trebuia făcut în persoană sau în scris, cu livrare incertă, desigur, dintr-o singurătate apăsătoare pe care nici măcar nu o putem cuprinde cu gândul.

O scrisoare la care nu se primea răspuns putea însemna decesul destinatarului vizat.

Totuși, Petrarca și-a găsit mângâiere în a scrie scrisori către prieteni și a readuce la viață marii gânditori ai antichității grecești și romane. Creând opere de artă nemuritoare prin poezie și proză, el și-a inspirat și hrănit cititorii prin puternicele frânturi de viață și moarte.

 

 

Ciuma din secolul al XVII-lea l-a ajutat pe Galileo Galilei

La sfârșitul Renașterii, la aproape 300 de ani după Petrarca, ciuma s-a întors în Italia, datorită Războiului de 30 de ani care a devastat Europa Centrală.

Acesta este timpul în care Galileo Galilei se luptă cu Inchiziția, deoarece el a insistat să-și promoveze viziunea copernicana asupra lumii conform căreia Soarele, și nu Pământul, se află în centrul sistemului solar.

În 1630, un călugăr dominican care susținea părerile lui Galileo a acordat aprobarea manuscrisului, după câteva revizuiri. Acesta este momentul în care ciuma a lovit din nou Italia, forțând oamenii să-și limiteze călătoriile și să se izoleze. Galileo a văzut acum o oportunitate. El a construit manuscrisul expediat de la Roma la casa sa din Florența, în părți separate. Văzând aprobarea cenzorilor de la Roma, cenzorii din Florența au ștampilat procesul, iar cartea a fost tipărită chiar înainte ca ultimele părți să sosească la Florența.

Când Papa a văzut rezultatul final, a fost furios: ,,Nu Soarele este cel care se mișcă, ci Pământul este cel care se rotește” stătea scris negru pe alb. Papa nu era pregătit primească materialul, într-o perioadă de confruntare între catolici și protestanți. Cartea a fost cenzurată și Galileo a fost forțat să renunțe la viziunea sa heliocentrică asupra cosmosului. Totuși, copii ale cărții au reușit să părăsească Italia spre lume, iar revoluția copernicană și-a luat zborul.

 

Ce a făcut ciuma pentru matematică și fizică

În 1665, de data aceasta în Anglia, ciuma l-a forțat pe tânărul Isaac Newton să fugă de la studiile sale la Universitatea din Cambridge la ferma mamei sale din Woolsthorpe, unde a stat doi ani.

Ferma era extrem de bogată și DA, avea meri plantați și atent îngrijiți. În acești doi ani, geniul lui Newton a explodat cu o forță greu de înțeles. El a folosit pe deplin modul în care stăpânea matematica, un mod probabil neegalat de nimeni în Europa la acea vreme. A creat cu o originalitate fără precedent lucrări transformatoare în istoria științei. Newton însuși și-a amintit mai târziu:

„La începutul anului 1665 am găsit metoda de aproximare a seriilor și regula pentru a reduce orice putere a oricărui binom într-o astfel de serie. Același an (…)  în noiembrie a găsit metoda directă a fluxiunilor [ceea ce numim astăzi calcul diferențial, care a fost inventat independent de Gottfried Leibniz în Germania] și în anul următor, în ianuarie, am identificat teoria culorilor iar în mai am aflat intrarea în metoda inversă a fluxiunilor [calcul integral]. Și în același an am început să mă gândesc la gravitația care se extinde până la orbul Lunii iar din regula lui Kepler conform căreia timpii periodici ale planetelor se aflau în proporție sesquialtera [putere în trei jumătăți] din distanța lor față de centrul globurilor lor, am a dedus că forțele care mențin planetele în globurile lor trebuie să fie reciproc ca pătratele distanțelor lor față de centrele în jurul cărora se învârt; și, prin urmare, a comparat forța necesară pentru a menține Luna în globul ei cu forța gravitațională de la suprafața Pământului și a găsit răspunsul destul de aproape. Toate acestea au fost în anii ciumei 1665-1666. Căci în acele vremuri eram în floarea vârstei mele pentru invenții și pentru matematică și filozofie mai mult decât oricând de atunci.” (Doug West, “A Short Biography of the Scientist Sir Isaac Newton”, CIPP, 2015)

Pe scurt, în timpul acestor doi ani de ciuma, Newton a pus bazele calculului diferențial și integral, teoria luminii și a culorii, legile mișcării și teoria universală a gravitației. Greutățile și provocările pandemiei l-au pus pe tânărul savant în postura de a-și împinge limitele și a crea piloane ale științei ce vor rezista pentru totdeauna.

În cele mai întunecate vremuri, spiritul omenirii lasă cale liberă magnificei creativități. Voința, perseverența, memoria și încrederea sunt aliații noștri ancestrali ce ne sprijină în misiunea noastră de a devenii mereu mai buni, dincolo de lupta dintre viață și moarte.

 

Notă: Cei dornici de a afla mai multe despre subiect o pot citi pe Kari Nixon, “Quarantine Life from Cholera to COVID-19: What Pandemics Teach Us About Work, Life, and Communities from the 1700s to Today”, S&S/Simon Element, June, 2021. Idei din acest material au fost inspirate de către,“Throughout history, pandemics allowed geniuses to flourish”, Marcelo Gleiser, BigThink.com.

 

 

Nu am timp

 

Nu am timp de nimic așa cum mi-aș dori eu.

Luni este o zi cu 2 cursuri și 2 proiecte ,,în fașă”.

La cursul de franceză discutăm fie despre istoria orașelor din care venim, fie despre istoria artei și arhitecturii.

 

 

Profesoara mea pentru cursul despre Relații Internaționale este româncă. În niciun caz nu pot dezamăgi! Cursurile sunt spectaculoase, invitații sunt persoane pe care nu mă gândeam că le voi întâlni vreodată, iar eu ar fi bine să dovedesc că îmi fac treaba la înălțime.

Marți este o zi ,,liberă”, în teorie (doar în teorie!). Diminețile sunt pline ,,cu organizare” și lucruri administrative. După-amiaza înseamnă ore investite pentru pregătirea discursului pentru dezbaterea săptămânală de miercuri. Marți e despre treburi cu cap și coadă (și ar fi bine să le găsesc pe amândouă!)

Miercuri? Oare cum va fi și această miercuri? Începem cursul de oratorie cu unul dintre profesorii ce se află în primele locuri în viața mea academică. Învățam să fim cei mai buni oratori ai viitorului, învățăm să nu fim niciodată luați prin surprindere de vreo întrebare, învățăm cum să fim bine pregătiți atunci când vrem să ne facem vocea auzită. Dezbatem cele mai greoaie și complexe teme ale lumii noastre, într-o sală de curs în care sunt reprezentate 6 continente. Ne strângem mâinile la sfârșit și ne felicităm. Vom putea rămâne așa? Doar oameni ai acestei lumi? Vom putea păstra omenia să ne curgă prin vene și în viitor? As vrea ca răspunsul să fie DA.

Miercuri mai este și despre franceză și terminațiile verbelor, însă este și despre pregătire pentru joi. Pentru cele două cursuri de joi materia nu există decât cu 2-3 zile înainte. De ce? Materia de joi este dată de știri. Starea relațiilor internaționale, statutul țărilor în dezechilibru, tranzacții care dau peste cap balanța lumii… Trebuie să fiu pregătit să spun ceva despre fiecare, timp de 4 ore, joi. Toți colegii mei pregătesc informații despre întreaga lume și în timpul cursului iau zeci de notițe despre noi surse, persoane de interes, cărți și tehnici de socializare.

 

 

După fiecare joi parcă descopăr altă și altă fațetă a lumii.

Vineri, limba lui Voltaire insistă că trebuie învățată, mai bine și mai bine….

Apoi, în ultimul curs din săptămână, discutăm cum vor arăta sistemele de energie ce ne vor ghida viitorul. Cursul se lungește mereu după timpul alocat de două ore; ne conducem profesorul până la apartamentul lui, pentru a putea dezbate și pe drum și afla cât mai multe.

Nu știu cum, dar colegii mei par să aibă mai multe ore în zi ca mine. Așa să fie? Deși mă frământ deseori, îmi amintesc repede că nu am stat niciodată undeva, în viață, fără un motiv. Și merg înainte.

Pare ciudat să ai mereu senzația că nu ai timp: o fugă nebună prin oameni, cunoștințe noi, popoare, culturi, idei vechi, idei noi, invenții, toleranță, înțelegere. Oare cum voi merge și la Conferința despre management în crize internaționale, și la cina clubului de economie, în timp ce cercetez surse pentru eseul pentru săptămâna viitoare?

 

Apuc rar să stau lângă mine și să vorbim ,,amândoi”:

– Cum ți-a fost azi?

– Știi tu, bine. Doar că nu prea am timp.

– Nici eu nu prea am timp.

– Să dai un anunț la Gazetă.

– Tu, acolo, ai găsit timp?

– Nu, dar poate tu ai noroc!

 

 

Anunț la mica publicitate:

Tânăr serios, caut o oră în plus, pe a 25-a.

Dați-mi de știre dacă știți cum se face.

Tot caut timp.

În fiecare zi.

Îmi trebuie timp mai mult pentru că nu îmi ajung orele.

Zilele sunt scurte.

Minutele nu stau.

Secundele mele au aripi.

Caut timp.

Știu că au făcut-o și alții.

Poate o să-mi iasă.

 

 

Într-o sâmbătă dimineață

Sâmbătă dimineață, în licărul de toamnă tânără sunt iar cu bagajele lângă mine și plec din nou într-un loc pe care îl cunosc doar din fotografii, din spusele altora și din lecturile mele.

În acea sâmbătă dimineață însă, tot ce mă animase și mă făcuse să aplic pentru bursa de studiu în altă parte de Europă dispare. Uit de ce plec, pentru câteva minute și mi-e deja dor și îmi pierd liniștea.

Știu cu siguranță că plec pentru un scop mai mare ca mine, mai puternic decât emoțiile de acum, pentru a putea înțelege cum funcționează lumea de mâine și cum mă voi putea eu pune mai bine în slujba oamenilor. Și chiar dacă asta este ceea ce mi-a trecut prin minte de fiecare dată când m-am dus cu gândul la plecare, sâmbătă dimineață gândurile mele spun altceva și mă îndeamnă să mai rămân puțin alături de casă, de prieteni, de familie.

Nu înțeleg această sâmbătă dimineață. E o sâmbătă în care mai mult simt aprig decât gândesc transparent. Știu bine însă că sunt momente în viață în care trebuie să am încredere că pot depăși greul din mine. Îmi va fi foarte bine!

 

 

Sciences Po

În primul semestru din anul al treilea de facultate, mi-am croit drumul către Universitatea franceză École Libre des Sciences Politiques sau Sciences Po, așa cum este cunoscută astăzi.

Am spus ,,Auf Wiedersehen!” către toată lumea din Bremen și am început să exersez ,,Bonjour!” pentru cei ce mă așteaptă în Reims.

Sciences Po a fost fondată în anul 1872 pentru a combate criza politică, educațională și morală rezultată în urma Războiului Franco-Prusac. Viziunea fondatorilor a fost de a forma un loc în care viitorii conducători ai Franței să fie cu adevărat pregătiți pentru lumea în care vor trăi. Încă de la început, Universitatea a instituit un tip de pedagogie interactivă, sub formă de prelegeri, lucrând cu grupuri mici de studenți instruiți de nume celebre ale vremii din toate domeniile de activitate posibile. Fondatorii au dat dovadă de o mare ambiție științifică: științele politice au primit flux din domeniile istorie, drept, sociologie, geografie, economie iar cercetarea și predarea practică și-au dat mâna cu succes pregătind studenți ce s-au dovedit strălucitori oriunde și-au dăruit cunoștințele și formarea.

În anul 2000, Sciences Po și-a dovedit capacitatea de a se reinventa continuu și a investit masiv în domenii de pionierat ale științelor politice, relațiilor internaționale, artele politice, științelor umaniste și științelor digitale.

Eu mă alătur marelui campus din Reims pentru cursurile de licență ale Universității, dintr-un imbold ce m-a făcut să vibrez și să mă precipit în secunda în care am ales să spun, pentru un semestru- ,,DA”- noii mele case din Franța. Cred că nu există un loc mai bun pentru mine pentru a înțelege ce înseamnă cunoașterea, cum arată tinerii eminenți ai acestei lumi, alături de care voi construi, și cum gândește o comunitate special creată pentru a forma viitori conducători.

 

Iar o iau de la capăt

Este pentru a doua oară, în doi ani de zile, când ajung într-un loc unde nu știu pe nimeni și nimeni nu știe ceva despre mine înainte de a mă cunoaște.

Pentru o persoană ca mine care își trage seva vieții din multitudinea interacțiunilor sale zilnice este dificil să o ia iar și iar de la capăt. Totuși, oportunitatea de a învăța de la unii dintre cei mai pregătiți profesori din lume vine să-mi dea putere pentru un nou început.

 

 

În campus este lumină tare bună și o curte interioară superbă. Studenții stau pe iarbă, se împrietenesc și își povestesc viața și țara și colțul de lume din care au pornit.

În mijlocul grădinii în formă de pătrat sunt arbori ce își leagănă frunza ușor. Gândul îmi zboară spre strada Icoanei și Școala Centrală, spre frasinul ce păstorește Universul acestei clădiri speciale din 1890, spre oameni ce mi-au fost imbold și mentori și prieteni.

Nu-mi dau mie pace și nu mă las așezat până ce nu simt că sorb tot.

Și cum ,,Rome ne s’est pas faite en un jour” respir adânc și îmi spun că e ziua potrivită să mă apuc de treabă.

Sunt călător prin oameni și țări și culturi și valori și școli și visuri.

 

-Préparé?

-Bien sur!

 

 

 

A fost anul în care percepția despre mine s-a schimbat probabil cel mai mult și am reușit să dobândesc o înțelegere a sinelui pe care nu mi-o imaginam posibilă. Experiențele intelectuale și emoționale intense și dese, oamenii diverși și interesanți în care m-am oglindit, timpul ales de autoanaliză, toate aceste lucruri mi-au șlefuit abilitatea de a-mi prezice mișcarea, gândirea și simțirea. Esențe ale mele care erau adormite sau înnodate una de alta sunt acum distincte și bine înțelese de sinele meu.

 

Locul și timpul pentru “pandemia care răstoarnă lumea”

Mi-am dat seama că probabil am prins momentul și locul în care să pot învăța cel mai mult din pandemia care răstoarnă lumea și ne arată toate problemele pe care de prea mult timp le ascundeam- noi, oamenii lumii- sub covor. M-am aflat într-un loc pentru care cei responsabili au luptat să rămână sigur. M-am implicat în susținerea unui climat clar și sănătos. Campusul nostru, care încă găzduia peste 700 de studenți, a rămas o enclavă a grijii și a unei relaționări pline de siguranță.  Ne-am bazat cu toții pe respectul reciproc: sănătatea mea depinde de sănătatea ta și sănătatea tuturor depinde de sănătatea noastră. Trăiam zilnic cu mici discomforturi și momente iritante. Și trăiam zilnic cu spiritul de comunitate și de solidaritate viu.

 

Design fără titlu (1)

 

Doar atunci când realizezi că nu poți să-ți îmbrățișezi prietenii sau nu poți să discuți cu colegii tăi de curs afară, pe iarbă sau la o masă, în foișor și când știi că cei dragi de acasă vor putea fi văzuți mult timp de acum încolo doar pe ecranul telefonului, realizezi cât înseamnă ceilalți pentru tine și tu pentru ei. Prietenii mei au trait provocări mari: trei colegi dintr-o țară a Caucazilor au fost trimiși înapoi de la aeroport – țara lor nu-i mai dorea acum; “…poate peste trei luni”, mi-au spus cu vocea pierdută. O altă prietenă s-a întors înapoi în Germania din America Latină pentru că țara ei devenise prea periculoasă pentru a trăi în ea, chiar și în izolare. Printr-un mod nemaiîntâlnit, simțeam empatie unii pentru ceilalți fără multe explicații sau povestiri. Iar limitata interacțiune directă permisă între noi a fost mereu folosită pentru susținere și ajutor reciproc, chiar și atunci când ne cunoșteam puțin. Cu toții știam că trebuie să contribuim la binele și siguranța celorlalți, atât cât ne duceau puterile.

 

Întoarcerea la punctul de plecare, orașul meu, îmi descoperă noile perspective deschise în mine după zece luni departe de viața mea de cuib.

 

Caut unghiurile ancorate în realitatea obiectivă

Orice informație, problemă sau opinie pe care o întâlnesc astăzi este analizată dintr-o perspectivă globală și de cele mai multe ori îmi pun la îndoială primele puncte de vedere, căutând un unghi cât mai ancorat în realitatea obiectivă. Sunt conștient că tot ceea ce știu nu este tot ceea ce văd și tot ceea ce văd nu este ceea ce există. Deși durează acum mai mult până să-mi fac o părere fermă, sunt împăcat cu faptul că măcar o mică parte din realitatea mea este dincolo de o perspectivă subiectivă.

 

Așa e de când lumea?

Nimeni nu este bun, rău, harnic sau leneș pentru că așa îi stă în fire unei rase sau nații. Zicalele precum “așa e de când lumea!” sunt tot mai greu de justificat.

 

Harta geografică și harta interioară

Există mari diferențe între harta geografică și harta din mine; în harta mea interioară, România este acum învecinată cu Grecia, Albania, Germania, Africa de Sud, Columbia și Nepal. Tineri din toate aceste locuri îmi împărtășesc idealurile. Mi-au înțeles problemele și mi-au venit în ajutor în cele mai grele momente. Formăm un grup aparte în care membrii nu-și pierd niciodată individualitatea, iar caracterul fiecăruia strălucește. Deși prejudecățile ar putea deveni cele mai mari obstacole în calea prieteniei, puterea acesteia din urmă poate vindeca chiar și cea mai gravă formă de ignoranță.

 

Nici marile victorii nici cele mai grave accidente nu au loc doar în timpul marilor competiții

Așa cum am învățat în timpul carierei mele sportive, nici marile victorii nici cele mai grave accidente nu au loc doar în timpul marilor competiții. O lovitură puternică ne poate dărâma în cea mai liniștită zi. O lecția sau un gest care ne-ar schimba perspectiva poate să se petreacă într-un ungher. În haosul lumii, învățăm să trăim împăcați cu incertitudinea, cu gândul că viața noastră sau a celor apropiați nouă se poate schimba când nimeni nu se așteptă.

 

Puterea exemplului

Puterea exemplului este probabil tehnica cea mai eficientă când vrem să provocăm schimbare în jurul nostru. Niciun film, nicio carte, reclamă, sau povestire nu se va putea compara cu puterea de influențare și de determinare a unui profesor care lucrează și își pune munca sa pe primul loc atunci când predă. Un termen banal al statisticii poate fi văzut ca un posibil element definitor al vieții mele atunci când profesorul vrea și este pregătit să-mi transmită asta. Cinci minute de prezentare strălucitoare pot avea în spate șase ore de muncă. Acum știu asta din proprie experiență.

Am terminat acest prim an de facultate; probabil cea mai frumoasă, intensă și creatoare perioadă pe care am trăit-o. Pe lângă Teorie economică, Relații internaționale, Metode de cercetare sociologică și Istorie modernă, am învățat să exist fericit și responsabil în lumea largă ce este azi curtea din spatele casei generației mele.

Sunt mereu cu gândul la “iarba verde de acasă”. Știu că de aici, de acasă îmi voi contura locul în lume și voi crea viitor. Rădăcinile îmi sunt puternice, iar crengile îmi cresc cât mai înalte.

Mulțumesc Matricei Românești pentru că mi-a oferit un spațiu ales în care să-mi analizez evoluția la rece și să o împărtășesc tuturor. Acest loc a fost ca o punte deschisă către casa mea, pe care am pășit de fiecare dată când am simțit o creștere. Și sper că v-a bucurat.

 

 

 

La începutul lunii februarie m-am întors în campusul de la Jacobs University Bremen și totul era perfect pregătit pentru un semestru și mai plin și mai fructuos. O săptămână întreagă am fost încontinuu întâmpinat de către colegi, prieteni și profesori, cu veselie, cu povești, întrebări și noi planuri.

Încerc să mă gândesc când am avut câteva ore libere în luna februarie, însă ar fi foarte greu să le găsesc!

În toată vria din jurul meu, în care lumea se grăbea și se străduia să cunoască, să organizeze, să creeze și să ofere, eu m-am găsit în fiecare zi aprofundând, discutând și lucrând.

 

În câte zile se poate schimba lumea

Am plecat în excursii de studiu sociologic (având călătoriile lui Dimitrie Gusti în gând) pentru a înțelege mai bine comunitățile internaționale așezate în Germania în ultimii 30 de ani, am participat la conferințe pe teme socio-politice (ne)actuale (fiind sigur că lumea are un curs greu de modificat!) și am întâlnit foști studenți JU care erau gata să împărtășească din experiențele lor. În continuu ceva nou îmi dădea energie. Viața avea mișcare și culmi de urcat.

Începutul lunii martie m-a purtat departe de campus pentru 3 zile.

Când m-am întors, LUMEA se schimbase deja.

 

Schimbarea e febrilă

Holurile și aleile nu mai erau pline de studenți, contactul cu profesorii noștri părea încremenit sau rece și mie îmi era mult mai greu să găsesc oameni. Studenții americani părăseau campusul, discuțiile pe rețelele de socializare erau febrile: rămâi sau pleci, îți faci provizii, te temi sau nu, care e cea mai mare frică, care e diferența dintre virusuri și bacterii, ce înseamnă vârstă critica și comorbiditate. Începutul schimbării ne acoperise.

Mie îmi răsună mereu în urechi remarca unui coleg ce sublinia într-un curs rolul evenimentelor marcante în formarea prezentului: “Crizele nu încep ca într-un film, cu toții trebuie să realizăm foarte devreme cât de sensibilă este de fapt balanța vieții. Cauzele există deja, ca și cum criza zace ascunsă în pământ, așteptând momentul să sară.” Experiența sa personală ne-a ajutat în oră să vedem altfel istoria, însă acum mă ajuta să înțeleg gândurile și emoțiile mele.

 

Bremen în timp de pandemie. Sursa foto: www.gew-hb.de/

Bremen în timp de pandemie. Sursa foto: www.gew-hb.de/

 

Viața în universitate în timp de pandemie

Universitatea JU a știut că trebuie să-și îndeplinească obiectivul principal, acela de a ne pregăti pentru a îmbunătăți lumea, așadar am comutat toată munca în cursuri online, iar învățătura și-a văzut bine de drum. Cursurile au rămas (mai mult sau mai puțin) interactive, iar topicul PANDEMIE ne-a dat subiecte foarte interesante de discuție la orele de sociologie și istorie, economie, statistică și programare. Cu toții am trecut printr-o perioadă de adaptare, însă pentru că orele și întâlnirile se pot face cu ușurință din camera noastră, am realizat că avem mult mai mult timp pentru studiu, analogii și reflecție.

Încep să discut cu colegii mei. O primă schimbare pe care o văd este modul în care încep să se refere la lumea din jurul lor: acum, cu toții și-au lărgit perspectiva. Îmi amintesc ce spusese un student la ora de filosofie semestrul trecut reflectând la evenimentele care au schimbat cursul istoric al țării lui: oamenii își dau seama natural despre lucrurile care ar trebui să-i preocupe atunci când sunt loviți de o perioadă de criză.

 

Care e întrebarea principală

Deși informațiile și sursele noastre diferă, interesele tuturor se focalizează într-o singură zonă, indiferent de pregătire sau cunoștințe: cum de a reușit să lovească atât de puternic acest nou (vechi) virus/eveniment/proces și cum ne va afecta.

Cu toții știm ce e de făcut pentru a sta în siguranță și toți, de la studenți și asistenți până la profesori și boardul de conducere lucrăm în felul nostru pentru a preveni și a limita pericolul.

Suntem atenți la informația pe care o consumăm și nu mai citim și vorbim doar de dragul de a o face.

Din fericire pentru noi, cei din campus, statul în care ne aflăm (landul Bremen) a fost foarte puțin afectat de epidemie, iar Facultatea nu are până astăzi niciun suspect de a fi contactat virusul. Poate că acest lucru ne dă speranță și posibilitatea de a privi și înțelege situația așa cum o facem de pe această punte de observare.

 

Cum te pregătești de ceva imprevizibil?

A fost foarte interesant pentru mine să îi întreb pe oamenii cu experiență pe care îi cunosc dacă au mai trăit vreodată așa ceva; toți mi-au spus că modul în care s-a aranjat lumea este complet nou. Așadar, individual, probabil că nimeni nu are un răspuns corect din experiență la ceea ce se întâmplă.

Pe 2 Ianuarie citeam despre începutul acestui fenomen pe când trecea neobservat și furișat de restul lumii și îmi dau seama că nu i-am acordat mai multă importanță ca altor știri despre care aflam. O schimbare majoră se poate întâmpla oricând și poate porni din orice; ține de noi toți să fim pregătiți pentru aceasta. Totodată, consider acum mai mult ca oricând, că este moral și necesar să fim smeriți și să ne bucurăm de binele pe care îl trăim, azi, ieri sau mâine.

 

Îmi este frică?

Indiferent cum sunt, o frică e mereu pe lângă mine. Mi-a fost frică să nu fiu furat din propria casă bine baricadată. Apoi mi-a fost frică să nu fiu uitat, iar apoi să fie sfârșit de săptămână, iar eu tot în casă să fiu. Azi mi-e frică pentru semeni, pentru viitor, pentru ce și cum trăiesc această primăvară.

Aș vrea să ne străduim să nu rămânem fără frici! Frica are puterea de a ne ține înfipți în realitate, în lumea creată de noi pentru noi, ne ține dornici de cunoaștere și înțelegere, de soluții și de ordine. Când nu știm de unde să o luăm din loc, poate ar trebui să fixăm linia de START lângă fricile noastre.

Sunt încrezător ca să pot trece peste lucrul de care mă tem cel mai tare și rămân prudent astfel încât să nu cred orbește în primul meu zvâcnet atunci când lucrurile se conturează imperfecte.

 

De veghe…

Acum, oriunde suntem, cel mai bine este să respectăm indicațiile oferite de cei abilitați și cu multă atenție și răbdare să lucrăm cu noi spre a învăța cum să funcționăm mai bine în noua variantă a lumii noastre. Trebuie să ascultăm cu atenție pământul, să ne lipim urechea de el, să rămânem de acum vigilenți, de veghe în lanul de secară ce se întinde în fața generației noastre și a generațiilor care ne urmează.

Anii sunt așa de lungi, iar orele sunt atât de scurte. O secundă și încă una. Lumea se schimbă. Și eu.

E 00:01. Am 20 de ani.

 

 

 

Ultima lună de școală înainte de vacanța de iarnă a fost pe departe și cea mai încărcată: plină până la refuz cu deplasări, finalizări de proiecte, prezentări în plen, pregătiri pentru examene și îndepliniri ale îndatoririlor de membru al campusului.

Pentru cursul de Relații Internaționale și cel de Comparativă Politică, studenții aduceau tema zilei în clasă, printr-o prezentare de 30-40 de minute urmată de o discuție deschisă cu toți cei 70 de participanți.

Fiecare grup format din 4-5 studenți s-a pregătit o lună, cumulând 10-15 ore de muncă individuală plus ședințe de echipă și repetiții pentru întâlnirea cu profesorul coordonator căruia i-a prezentat viziunea despre temă.

Ziua expunerii este plină de emoții: ne întâlnim cu 30 de minute înainte să înceapă totul, ne asigurăm că știm nu numai discursurile individuale, ci și structura totală a prezentării, planurile în caz de urgență, activitățile prin care animăm publicul și studiile de caz pe care urmează să le discutăm. Deși din afară totul pare pus la punct, știm că există mereu posibilitatea să scape ceva.

Pentru fiecare dintre noi momentul în care vorbim este dificil, însă sprijinul pe care îl avem unul pentru celălalt ne ajută să performăm la cotele cele mai înalte. La sfârșitul prezentării și al discuțiilor, primim din partea colegilor recomandări legate de structura și materialul lecției și de abilitatea noastră de a prezenta și a păstra publicul atent. Profesorul anunță finalizarea orei și ne cheamă pentru cel mai detaliat feedback pe care l-am văzut în 12 ani de școală: 4-5 foi cu sugestii și remarci pentru noi atât ca grup, cât și ca indivizi, bazându-se pe tot ce am făcut bine și sugerând ce ar fi de îmbunătățit. Este cu totul fascinant să vedem câtă atenție și interes are îndrumătorul pentru noi (și pentru toate celelalte 13 grupuri). Ne felicită, iar noi răsuflăm ușurați.

 

Tinerii de alături / “Kids next door”

Chiar și după aproape 5 luni petrecute în Bremen, campusul JUB nu s-a oprit din a-mi prezenta oameni extraordinari și absolut fascinanți, care mi-au devenit foarte repede prieteni.

M. este o tânără care animă orice spațiu în care pătrunde și are ceva interesant de spus în absolut orice moment. Deși familia ei este din Rusia, ea s-a născut și a copilărit în Japonia, iar asta i-a oferit de mică o rară perspectivă globală asupra lumii. Ne asemănăm fiind amândoi fini observatori ai dinamicii din campus și ai comportamentului oamenilor ce vin din toate colțurile lumii. Povestim mereu despre ce am mai citit, ce ar mai trebui să citim și cum ar trebui tinerii din toată lumea să învețe de fapt.

J. este din Nepal, însă a trăit în Singapore majoritatea vieții sale. Ne-am cunoscut la o cină organizată de familia noastră gazdă ce ne ajută în integrarea în comunitatea din Bremen. J. călătorește mereu și studiază în detaliu management medical; el este probabil una dintre primele persoane care-mi prilejuiește următoarea experiență: pot să o ascult neîntrerupt, fiind absolut fascinat de ideile și concluziile la care ajunge.

N. este un tânăr retras și tăcut din Thailanda pe care l-am cunoscut lucrând la un proiect pentru cursul de Relații Internaționale. După întâlnirea noastră m-a rugat să-l ajut în compunerea CV-ului său pentru un job de vară; am aflat că N. a luat parte la reclădirea sistemului educațional din țara sa atunci când un eveniment politic a lăsat urme adânci în societate cu ceva ani în urmă. Am realizat că N. știa de zece ori mai multe lucruri despre țara lui decât știam eu despre a mea; înțelegea în profunzime problemele politice, economice și sociale, mentalitatea societății și ce trebuia făcut ca să o îmbunătățească. Vorbim foarte des, atât în clasă cât și în afara ei, iar N. a devenit un model pentru ce poate însemna un lider din spatele cortinei, un cap limpede, o persoană fără de care nu poți face o schimbare în bine.

 

Bremen2

 

Azi dăm examen

Perioada examenelor a fost una mai dificilă, dar în același timp, foarte interesantă atunci când o analizăm la rece. Cel mai cald aspect înainte de sesiune a fost că oriunde mergeam, existau grupuri de studiu pentru diferite materii iar invitația ”hai să lucrăm împreună” era peste tot. Examenele nu au fost un prilej de separare, ci de apropiere și împrietenire. Totuși în zilele de examene totul a devenit brusc mult mai închistat și tăcut, iar campusul ce cu trei zile înainte vuia  de oameni și viață, acum părea oprit în timp.

Am fost extrem de plăcut impresionat să văd încurajările profesorilor, asistenților, pedagogilor, tutorilor: înainte de sesiune am primit mesaje în care ni se ridica moralul, în care se sublinia și se reamintea că am muncit cu sârg și că e imposibil să fie altfel decât bine. Cred că dacă nu te-ai pregătit și primești mesajul acesta ceva din tine se scutură automat și te mobilizezi măcar pe ultima sută de metri!

Apoi sunt mulțumirile de la profesori după ce ai predat referatele, lucrările, materialele pentru prezentările orale. Ești apreciat pentru ceea ce ai făcut și ți se recunoaște munca. Mi se pare extraordinar acest lucru. Mi se pare că nu am lucrat în van, doar ca să bifez ceva. Ți se explică de ce vei primi rezultatele peste x zile, ce anume se caută în lucrarea ta și de ce profesorul e hotărât să investească atâta timp în tine. Contezi. Munca ta, gândurile tale contează.

 

Examenul: dezvăluiri

Este ziua de examen. (Rugăciunea înainte de examen cred că sună la fel în toate limbile, în toate culturile!) Știi că trebuie să mănânci ceva dar ești tot înghețat și nu știi bine ce și cum.

Sala e mare, rece, cu lumini bune. Mă dezmorțesc puțin. Profesorul întâmpină pe fiecare, este fericit că ne vede: ”Bună dimineața, bună dimineața!”. Este încrezător, sau așa lasă să se vadă. La ora anunțată se închid ușile. Subiectele aterizează. Trag aer în piept. Speram că voi ști, așa mi se ”promisese” și văd brusc că știu. Și încep să rezolv grilele și subiectele astfel încât să-l bucur pe cel ce le va citi. Să îi arăt că știu că s-a pregătit mult pentru noi și acum își primește răsplata: eu pregătit.

Mi-a plăcut să mă dezvălui în această sesiune. Profesorii îmi știau numele și mă alegeau ca partener de discuții sau ca subiect în experimente. Însă lucrările ample mi-au dat posibilitatea să mă dezvălui altfel.

Mi-a plăcut să fiu înconjurat de colegi. Mi-au plăcut grupurile de lucru, de susținere, de discuții interminabile și de sentiment că ”sunt aici pentru tine și va ieși bine”.

 

Unde e casa ta?

Din când în când toți scăpam un ”de-am fi fost acasă, atunci…” și în fiecare colț de lume, ACASĂ, mama, bunica, sora, mătușa, fratele sau tatăl întors de la serviciu, oraș, școală, ar fi băgat un cap pe ușa noastră și ne-am fi simțit îngrijiți. Cu cineva care poartă de grijă.

Au fost cu noi atât de multe persoane sesiunea asta: profesori, asistenți, pedagogi, prieteni, șefi de scară și administratori. Și totuși, uneori am fost mai singuri decât ne-am fi așteptat.

Toate sunt în adormire acum; urmează așteptatul drum spre casă. Pare extraordinar de lung și mai ales surprinzător de liniștit, fără mesaje non-stop sau telefoane târzii. Îmi analizez mișcările: nu mai fug, ci pur și simplu merg. După o lungă perioadă de concentrare pur cognitivă și rațională, iese iar la lumină caracterul meu visător. Sunt eu, cel mirat de aproape orice și curios de viață. Încep să înțeleg cu toată ființa mea perioada ce tocmai a trecut și cât de mult m-a întărit. Sunt altfel pentru ce urmează să vină, pentru scopuri noi, clădite pe altele vechi, pentru oamenii pe care am să-i întâlnesc ca să mă umple și să mă povestească.

Risipit prin lume și lumi, mă leg spre-acasă de casă.

 

 

 

 

Unde e ascuns capătul puterilor?

19 martie 2024 |
Să ne amintim prima dată când ne-am spus că ,,Am ajuns la capătul puterilor!”. Unde eram, ce vârstă aveam, ce persoane aveam în jur, care era lucrul care ne încerca?  Mi-am dat seama că acel moment este unul definitoriu pentru fiecare dintre noi, pentru...

Maieutica: Ghidul către gândirea critică și creșterea personală

28 februarie 2024 |
  Maieutica sau Metoda Socratică Maieutica este o artă. Arta de a moși adevărul. Poate că nu întâmplător Socrate simte să se implice în aducerea pe lume a adevărului. Mama sa, Phainarete, era moașă vestită. Moșitul adevărului, metoda numită...

Dacă știi atâtea, de ce … nu ești fericit?

30 ianuarie 2024 |
Poate cea mai bună întrebare pe care o adresez larg celor din generația mea este: dacă tot ești așa deștept, experimentat, dacă tot ai fost în atâtea locuri și ai cunoscut atâția oameni, dacă tot ai atâtea obiective și îți anticipezi atât de bine...

Cum să Știi când Nu Știi

19 ianuarie 2024 |
  Știu! Într-o conversație alături de aproape oricine, cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi din partea partenerilor de discuție este numele tău, iar cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi de la tine este „Știu!”.  Întreabă-mă ce...

Sfaturi pentru cei mai tineri

20 decembrie 2023 |
Te vezi uneori cum stai înfricoșat la un capăt al unui pod suspendat? Vezi și celălalt capăt al podului, însă ți se pare că drumul pe pod te va pierde. Vei aluneca, te vei speria la mijlocul drumului, îți va lua mințile hăul, vei dori să te...

Cum ne modelează ce este în jurul nostru?

11 decembrie 2023 |
Să ne întrebăm, cu sinceritate, cine suntem   Unul dintre exercițiile elementare pe care trebuie să le facem cu noi înșine este să ne întrebăm, cu multă sinceritate, cine suntem. Și dacă trecem printr-o perioadă mai calmă și stabilă și...

Povara tehnologiei și o perspectivă despre cum să consumăm informație

28 noiembrie 2023 |
Acțiunea de ,,a învăța”: printre primele lucruri pe care le-am dorit. Am avut mereu o curiozitate acerbă, ce pornea de la modul în care funcționau lucrurile din jurul meu, lumea, relațiile sociale. Unul dintre primele canale prin care am avut acces la...

Un an de când m-am întors

22 noiembrie 2023 |
De ce te-ai întors? Eu nu am plecat niciodată!   ,,De ce te-ai întors?” Este pe departe cea mai des întâlnită întrebare pe care am primit-o anul acesta. Este întrebarea tuturor atunci când le spun că am plecat la studii în Germania și Franța,...

Ultima scrisoare din Bremen

30 iunie 2022 |
Aleea pe care pășim noi, absolvenții, este presărată cu pietricele albe, strălucitoare. Poteca strâmtă pe care cu toții călcăm este împrejmuită cu gazon proaspăt cosit. Deși pașii noștri sunt mici, sunt pașii pe care îi facem cu cea mai mare...

Despre alegerea facultății și vocea ta interioară

28 februarie 2022 |
Mă apropii cu pași repezi de finalul facultății. Am un ritm ușor încetinit acum pentru că toată energia se cristalizează în jurul lucrării de licență. Într-o discuție cu alți tineri, ca și mine, care aplică anul acesta sau anul viitor la facultate,...

A doua scrisoare din București

25 ianuarie 2022 |
Începem un alt an pandemic și un nou ,,val” este exact aici, lipit, lângă noi. O mulțime de pierderi și dureri s-au întâmplat și continuă să se întâmple. Ne întrebăm cum este posibil să trimitem un telescop spațial uriaș (James Webb) pentru a...

A Doua Scrisoare de la SciencesPo, Reims

14 decembrie 2021 |
Nu am timp   Nu am timp de nimic așa cum mi-aș dori eu. Luni este o zi cu 2 cursuri și 2 proiecte ,,în fașă”. La cursul de franceză discutăm fie despre istoria orașelor din care venim, fie despre istoria artei și...

Prima scrisoare de la Sciences Po, Reims

28 octombrie 2021 |
Într-o sâmbătă dimineață Sâmbătă dimineață, în licărul de toamnă tânără sunt iar cu bagajele lângă mine și plec din nou într-un loc pe care îl cunosc doar din fotografii, din spusele altora și din lecturile mele. În acea sâmbătă...