Cristina Diana Enache despre ilustrație ca formă de artă și meserie: „Arta îmi deschide mintea și sufletul”

Cristina Diana Enache pictează de când se știe și se dăruiește artei cu foarte mare dragoste. A îmbrățișat-o din vremea copilăriei, iar talentul descoperit timpuriu de către familie a fost fructificat într-o școală pe domeniul artistic în Focșani. 

Totul a început dintr-o joacă infantilă, și culmea, a ajuns să dea viață poveștilor din cărți. Face ilustrație, deși primii bani i-a câștigat din pictura pe icoane. Asta se întâmpla pe la vârsta când unii dintre noi nici nu știam ce liceu să urmăm și care specializare să o alegem ca să studiem.

Să o cunoaștem!

 

 

Dai viață cărților de povești prin desen. Cât de multă bucurie îți aduce lucrul temeinic făcut de mâna ta?

Pictez de când mă știu. În ultimii ani mi-am dat seama că pictura nu e doar parte din mine, ci și o mare parte din lumea mea. Poate sună a clișeu, dar e terapie, e visare, e călătorie către mine. Mă ajută să nu mă pierd.

E înălțător când vezi cum ceea ce ai creat tu cu mâinile tale din emoțiile și trăirile tale, atinge sufletele privitorilor și naște alte emoții fiecare având filtru sau propriu. E misiunea mea de viața să bucur prin culoare și frumos.

 

Cristina, cine a descoperit talentul tău și ți l-a fructificat în timp?

Ca orice copil, am desenat de mică. Era o joacă. Tata îmi făcea desenele și eu le coloram, cărțile de colorat se terminau repede și erau deja plictisitoare. Și a fost așa o joacă până în clasa a cincea, când mama m-a înscris la liceul de arta Gheorghe Tătărescu din Focșani (liceul era abia înființat) la clasa doamnei Ortansa Mazilu care practic m-a descoperit. Nu cred în talent nativ, cred în zi după zi de exercițiu, zi după zi de căutări de mai bine, fiecare visând să ajungă la o performanță anume.

 

 

A fost de la sine înțeles că vei urma cursurile unei școli cu specific? Ce-mi poți spune?

Lucrurile s-au așezat oarecum firesc. Din clasele primare am început să particip la concursuri la care luam premii, chiar premiul internațional. Am aflat mai târziu că a fost luat de mine prin clasa a 7-a, medalia de argint în India. Am spart practic gheața

A fost firesc pentru mine să continui la liceul de artă unde am avut alți îndrumători, în special doamna Elena Barhalã de la care am prins dragostea pentru icoana bizantină. Eram de-a dreptul fascinată de tot ce însemna pictura bizantină. Am început cu icoanele pe sticlă, ca mai apoi să lucrez pe lemn, unde e mult mai complex și anume prepararea lemnului, aurirea. Dar sentimentul și trăirea pe care o ai când lucrezi la o icoană e de nedescris. Și uite așa am continuat până am ajuns către studiile universitare și drumul meu aici a luat ușor alta direcție, dar nu m-am oprit niciodată din a picta.

Eram într-o perioadă în care simțeam că mi se decide viitorul și cumva nesigură pe ce drum să aleg pe mai departe. E foarte important să ai cumva un îndrumător care să te ajute să descoperi în tine ce vrei cu adevărat la acea vârsta.

 

Ce face arta din om? Cum a lucrat pentru tine?

Pe mine, arta sub toate formele ei, simt că mă ține pe o frecvență mai înaltă, îmi deschide mintea și sufletul, îmi deschide noi orizonturi. Ilustrația a apărut în viața mea întâmplător. Pe vremea aceea locuiam în nordul Italiei la câțiva km Veneția. Îmi aduc aminte că era a doua zi de Crăciun și îmi era dor de casă, de ai mei dragi, de locuri, de rădăcinile mele, și, la impulsul acestor trăiri, m-am pus să ilustrez o zână ,am folosit ca inspirație povestea unei fotografe originară tot din Focșani. Îmi plăcea foarte mult pasiunea ei pentru frumos și căprioare. Am „zânificat-o”, am îmbrăcat-o în straie populare și am postat imaginea pe Facebook. Desenul a devenit oarecum viral și fain mi-a fost sentimentul. Și apoi au început să apară comenzi de zâne, ceva cu totul nou pentru mine.

La scurt timp, am fost contactată de o editura din Făgăraș pentru a ilustra o carte cu prinți și prințese. Am acceptat cu mari emoții proiectul. Practic, acestea au fost aripile mele către ilustrație pentru copii și au un loc aparte în sufletul meu. Sunt convinsă că cineva de sus i-a trimis la momentul potrivit în viața mea. Apoi totul a decurs atât de lin către alte proiecte, fascinant era pentru mine bucuria unei noi cărți dar si faptul că învățam lucruri noi și cunoaștem oameni noi. S-au legat prietenii frumoase cu oamenii cu care am lucrat și mă simt cu adevărat binecuvântata pentru asta.

 

 

Să fii înconjurat de oameni frumoși alături de care să crești e un mare dar. O, e greu! Sunt zile când oricât aș trage de mine nu iese nimic, lucrurile nu merg forțate și deși știu lucrul asta îmi e greu de fiecare data să accept. Sunt genul de om foarte activ care nu poate sta.

Și atunci îmi dau seama că e cazul să iau o pauza, ori grădinăresc dacă e anotimp frumos și îmi permite vremea, ori gătesc ceva, ori fac o plimbare. Călătoriile în natură sunt o sursă bună de inspirație.

În copilărie, visam să devin designer vestimentar ,am avut o perioadă lungă în care desenam tot felul de rochițe și mă pasiona să le pun în practică, ca ii forfecam mamei toate materialele ce găseam prin casă. Sunt singura din familie care pictează.

Alex, fiul cel mare, are o imaginație fantastică și un simț al frumosului aparte, dar nu e pasionat de desen. Pasiunile lui sunt spre știință, iar cel mic care are abia un an și 4 luni și e fascinat de pensule și culori, dar e și normal la vârsta asta, dar vedem.

Îmi doresc ca ei să își urmeze calea lor, nu țin neapărat să mă moștenească.

 

Se câștigă din artă?

O, complicată întrebare! Eu am ajuns în punctul în care pot spune că se câștigă din artă, acum depinde de așteptările fiecăruia. E drum lung până să ajungi să monetizezi munca ta. Eu am o credință și anume dacă faci ceea ce îți place și muncești mult, e imposibil banii să nu apăra. Primii mei bani i-am câștigat prin clasa a 9-a, o icoană pe sticlă mi-a fost cumpărată de profesoara de limba română. Eram foarte încântată că îmi pot câștiga singură banii, căci de la acea icoană au urmat multe altele, în special în perioada sărbătorilor de iarnă erau comenzi multe.

 

 

La ce proiecte lucrezi?

În prezent, lucrez la două cărți de povești și un proiect personal, exersez arta digitală deoarece doar așa pot lucra perioada aceasta cu bebe mic prin casă.

Nu aș renunța niciodată la modul tradițional, dar observ că exercițiul acesta digital îmi îmbogățește abilitățile artistice. Mă învață să lucrez mai cu încredere, dacă ai greșit e foarte ușor să repari.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Costin Zisu, copywriter: „Creativitatea nu e pretențioasă, se hrănește cu orice”
Marinica Achiței, învățătoarea din Iași care îi învață zilnic pe elevi lecția fericirii, a iubirii și a empatiei: „Sunt un cadru didactic care învață de la elevii săi”
Radu Secuiu, tânărul antreprenor care deține o importantă abilitate în business: curajul de a acționa
Mărturisirile lui Sergiu Bejan, campionul la canotaj care aduce aur României