Gabriel Bîrjovanu, unul dintre cei mai apreciați artiști de operă: „Cu fiecare prestație, îmi doresc să trăiesc acea stare de „mântuire” artistică”
Locul copilăriei sale este locul copilăriei multor artiști. Județul Iași este o carte de vizită atunci când pășești în România. Găzduiește o paletă întreagă de creatori de toate formele. Un amestec de glamour vibrant și istorie uimitoare, județul continuă să ofere societății române, chiar Europei oameni-surpriză, oameni-lumină, valori, premii, titluri. Astăzi îl vom aduce în față pe artistul liric Gabriel Birjovanu.
Dacă poartă în suflet succese răsunătoare sau întâmplări fericite, aflăm de la cel care s-a întors acasă după ani în care a locuit în Oslo. A cucerit vreme de două decenii publicul norvegian și nu doar. Îi rămâne fidel scenei după atâția ani în care a cântat muzica, ea fiind cea care adună oameni. Publicul din 39 de țări s-a bucurat de talentul și harul său. Prezența sa pe afiș umple săli, deși, culmea, este singurul în familia sa care cunoaște notele muzicale și le cântă.
Pentru artistul Gabriel fiecare întâlnire cu spectatorii este o întreagă sărbătoare. Dacă mai simte emoții atunci când este pe scenă, aflăm chiar de la el!
Fără muzică putem trăi?
Muzica este un limbaj universal, un limbaj al sufletului. Și chiar dacă fizic am putea trăi fără muzică, nu cred că am putea trăi cu adevărat, plenar, dincolo de existența biologică. Muzica dă sens zilelor noastre, ne hrănește interiorul, ne ajută să înțelegem, să simțim și să comunicăm ceea ce cuvintele nu pot exprima. Muzica ne ridică, ne vindecă și, de multe ori, ne aduce împreună. Oamenii simt o energie specială când merg pe stadioane mari să asculte muzica rock, e ceva ce nu poți simți în fotoliul de acasă chiar dacă au cele mai performanțe sisteme audio. Sau oamenii care cântă în cor, ei simt un echilibru interior și o armonie pe care oamenii cu meserii individuale nu reușesc să le simtă. Muzica adună, muzica oferă senzații. Aș putea spune că fără muzică, viața ar fi un spațiu tăcut și gol, iar fiecare zi ar fi mai puțin plină de sens. Sau cum zicea marele nostru actor,” se poate trăi fără artă și cultură, dar nu se merită”!
Mai simte emoții artistul Gabriel când urcă pe scenă având în vedere numărul mare de prestații creatoare?
Da, simte. De fiecare dată este un nou început. Eu am norocul că (încă) arăt tânăr și vocea mea și-a păstrat prospețimea. Pot spune de fapt, că abia acum glasul meu a ajuns la maturitate. Chiar dacă am urcat pe scenă de o mie de ori, de-a lungul anilor, fiecare concert a adus cu el o încărcătură emoțională diferită. Nu există două momente identice pentru că publicul, energia, starea mea și a celor din jur sunt mereu în schimbare. Emoțiile nu sunt niciodată la fel, chiar dacă este vorba de o operă sau de un rol pe care l-am mai interpretat. Iar acele momente de „adevăr” pe scenă, când simt că totul se aliniază și că sunt cu adevărat în legătură cu publicul, sunt magice. E o emoție care nu se epuizează niciodată, indiferent de câte ori urci pe scenă. De fapt, cu fiecare prestație, îmi doresc să trăiesc acea stare de „mântuire” artistică.
Cu ce credeți că ați cucerit atât publicul nostru, cât și cel norvegian?
Îmi place să cred că oamenii din public admiră la mine sinceritatea emoțiilor pe care le transmit, penetranța vocii și căldura interpretării. Prin aceasta dăruire și prin faptul că pun mult din mine în fiecare interpretare, am câștigat simpatie. Sunt mulți cântăreți în branșă și e concurență imensă, dar cu modestie observ că prezența mea pe afiș umple sala.
Am învățat că publicul nu vine doar pentru a asculta o interpretare, ci pentru a simți ce avem noi de transmis, pentru a trăi o experiență autentică. Ceea ce aduc eu în față nu este doar un spectacol, un concert, un recital, ci o emoție trăită intens. Și cred că asta se simte – o autenticitate care le atinge sufletul. Aș putea spune că, indiferent de țară sau limbaj, muzica are aceeași putere de a uni, de a ne face să ne simțim vulnerabili și totodată conectați.
Întreb pentru că știu de rezidența dvs. de acolo și chiar aș dori să facem și o oprire, să mă luați de mână și să mă duceți în acea perioadă pe care ați trăit-o!
Mi-ar plăcea să pot explica destul de expresiv ca eu să pot împărtăși acea perioadă cu tine. Cei 20 de ani petrecuți de mine în Norvegia a fost un proces de transformare în cariera mea, dar și în viața mea personală. A fost un loc în care am învățat multe despre mine, despre ce înseamnă să fii artist într-o cultură diferită, dar și despre cum oamenii din colțuri diverse ale lumii pot găsi/întâlni un limbaj comun prin muzică. Mi-ar plăcea să te pot ghida prin acele momente, prin fiecare concert, prin fiecare întâlnire cu publicul – unde mă simțeam mândru că sunt român și că provin dintr-o cultură bogată și o tradiție mare pentru muzica vocală, că fiecare notă cântată devenea o punte între noi, oamenii din lumi diferite, dar uniți prin aceleași trăiri. Aș putea spune că această perioadă a fost o călătorie minunată, în care am avut șansa să colaborez cu artiștii cei mai importanți ai vremii.
Spuneți-mi, vă rog, au România și Norvegia puncte comune sau a trebuit să „învățați” de la zero această țară?
România și Norvegia sunt două lumi foarte diferite, dar există ceva adânc și universal care le unește: iubirea pentru frumos și respectul față de cultură. În Norvegia, am învățat să apreciez și să înțeleg mai profund legătura dintre natură și artă – aici, peisajele grandioase, liniștea munților și marea au o influență asupra stării interioare a fiecărei ființe. Deși a trebuit să mă adaptez la un alt mod de viață și să învăț un alt limbaj de exprimare cultural, am regăsit aceleași valori fundamentale pe care le trăiesc și în România: onestitatea, respectul, dăruirea. Am avut privilegiul să înțeleg această țară, și să descopăr cum artiștii români pot interpreta cu delicatețe și profunzime muzica de Grieg sau să joace în piese de teatru de Ibsen sau să fie fermecați de profunzimea picturilor lui Edvard Munch. Noi, latinii, putem interpreta aceste compoziții într-un mod magistral, respectând rigoarea scandinavă, dar punând un strop de suflet, pasiune și temperament .
Un șir impresionant de concerte susținute mai peste tot în Europa. Greșesc?
Mai mult sau mai puțin. Am cântat mai mult în Germania, în Norvegia și Suedia. Îmi amintesc că am avut în urmă cu 10 ani un turneu în Germania cu showul celebru la vremea aceea „The twelve tenors „cu 40 de concerte. În fiecare zi în alt oraș. Am schimbat 40 de camere de hotel. Dimineața când mă ridicam din pat îmi trebuiau câteva secunde ca să îmi aduc aminte planul și arhitectura camerei. Am avut norocul să pot cânta în locuri extraordinare, să simt energia publicului. Fiecare concert a fost o oportunitate de a învăța ceva nou, fie că am cântat în teatre istorice sau în săli moderne, fiecare locație aducând cu ea o atmosferă unică. Pentru mine, fiecare recital este o călătorie – un loc unde mă las transpus de muzică, iar publicul devine o parte integrantă a acelei experiențe.
Care a fost cel mai „special”?
Este greu să aleg doar unul, pentru că fiecare concert are ceva special în el. Îmi amintesc cu drag când am cântat „Nessun dorma”pe scena filarmonicii din Munchen, când am cântat rolul Alfredo din Traviata în orașul lui Jussy Bjørling din Suedia sau să cânt sub bagheta lui Zubin Mehta la Oslo. Atmosfera acelor seri mi-a rămas în amintire și mi-a încurajat evoluția artistică. Au fost momente în care am simțit că între mine și public nu mai există bariere, doar muzică. Acele concerte au rămas în inima mea. A fost ca o conversație fără cuvinte.
Dincolo de satisfacția profesională a concertelor, sunt sigură că v-a încercat bucuria întâlnirii cu toate aceste colțuri de lume. Care anume, din țările vizitate, v-a marcat cel mai tare și de ce?
Am avut privilegiul de a călători în 39 de țări, fiecare oferindu-mi experiențe unice și vacanțe minunate, multe dintre ele sub soarele cald, cu cocktailuri și palmieri. Dintre toate, câteva locuri mi-au rămas în mod special în suflet. Florida, Thailanda, Maroc Egipt si Dubai m-au încântat cu istorie, peisajele lor exotice și energia vibrantă. Dar fiordurile Norvegiei au lăsat o amprentă profundă asupra mea, poate mai mult decât oricare alt loc. Am avut norocul să locuiesc acolo o perioadă și să descopăr o armonie aparte între frumusețea naturală a peisajului și modul de viață al oamenilor, o liniște și o puritate aproape ireale. Publicul norvegian mi-a rămas la rândul său aproape de suflet, cu felul cald și respectuos în care primea muzica, creând un sentiment unic de conexiune cu fiecare notă.
Dacă nu ar fi fost muzica, ce meserie ați fi îmbrățișat?
Dacă nu ar fi fost muzica, cred că aș fi ales o meserie în domeniul artei, poate în teatru sau literatura, acolo unde creativitatea și comunicarea sunt fundamentale. De asemenea, am avut o fascinație pentru psihologie, pentru că îmi place să înțeleg ce se află în spatele trăirilor și comportamentelor umane. Sau mi-ar fi plăcut să fiu designer de interior, să renovez și să decorez case vechi. Muzica, însă, mi-a dat răspunsuri la multe întrebări despre sine și despre lume, așa că nu regret că am ales-o.
Este muzica o „moștenire de familie”?
Nu, deloc. În familia mea cred ca sunt singurul care știe notele muzicale. Dar pentru ai mei, muzica a fost mereu prezentă. Țin minte din copilărie că toți dansau sau ascultau muzică și mă duceau pe mine la teatru, la filarmonică, la operă sau la teatrul de păpuși. Preocupări de apropieri culturale au fost. Am crescut într-un mediu în care muzica era apreciată și iubită. Însă, marea inspirație a venit de la părinții mei, care m-au încurajat și m-au susținut să îmi urmez drumul artistic.
Când v-ați dat prima dată întâlnire cu muzica? Dar primul date oficial?
Muzica a intrat în viața mea când eram mărișor, adolescent aproape. De aia tot timpul conservatorului am avut un mic handicap că nu aveam experiența colegilor mei care făceau muzica din clasa I. Dar pe parcursul studiilor, am recuperat. Prima „întâlnire oficială” cu muzica a fost atunci când am început să cânt cu orchestra. A fost o experiență. Pentru fiecare cântăreț e acea perioadă a fost un fel de trezire a conștiinței muzicale, un moment în care am înțeles că muzica nu este doar o pasiune, ci o chemare, iar întâlnirea cu scena a fost un pas natural, plin de emoție.
Zeci de proiecte și evenimente. Care este momentul dumneavoastră de suflet?
Fiecare proiect a avut ceva special pentru mine, însă unul dintre cele mai dragi momente a fost atunci când am debutat în „La Bohème” in Norvegia. Era un vis devenit realitate. În acel moment, am înțeles că muzica are puterea de a ne duce pe toți într-un alt univers, unul unde sufletele noastre pot trăi într-o libertate totală. Am mai avut emoții mari, anul trecut când am redebutat aici, acasă pe scena operei ieșene în spectacolul cu operata „Liliacul”.
Momentul meu de suflet totuși a fost când am dat admitere la doctorat și am devenit bursier al statului român. Precum și recitalurile mele de arii și duete din opera și operetă de anul acesta, care au fost evenimente culturale de mare succes, și care au fost sold out. Vă invit la următorul meu concert la Iași în 12 decembrie 2024.
Viața a fost în preajma scenei. Ați guvernat în jurul acesteia. Și totuși, cine este artistul Gabriel atunci când se dezbracă de hainele tuturor rolurilor pe care le interpretează?
Gabriel este un inimos și cu o energie pozitivă molipsitoare , un hedonist cu o mare iubire pentru viață, pentru familie, pentru cei dragi. Când nu sunt pe scenă, mă bucur de liniștea casei mele, de momentele de răgaz și de conversațiile sincere cu cei care îmi sunt aproape. Am mereu musafiri, gătesc pentru ei, fac petreceri. Viața mea de artist este doar o parte din mine, dar esența mea este mai mult decât concertele pe care le interpretez. Sunt o persoană care caută constant echilibrul între muncă și suflet, între artă și viața de zi cu zi.
Ce pasiuni mai purtați în afara muzicii lirice?
Îmi place să pictez abstract, să călătoresc și să descopăr locuri noi. Iubesc să petrec timp în natură, fie că este vorba de o plimbare prin pădure cu cățelușa mea Salome sau un city break aici aproape de noi în Europa. De asemenea, am o pasiune pentru gătit – consider că prepararea unui fel de mâncare este o formă de artă în sine. Aceste mici bucurii mă ajută să mă regăsesc și să mă îmbogățesc pe interior. Îmi place mult să călătoresc, să gătesc, să merg la pescuit, să conduc off road, să merg eu însumi la spectacole ca și spectator plătitor de bilet. Îmi place mult să merg la restaurante sa gust și chiar fac cronici despre cum am experimentat bucatele alese.
Ce are Iașiul și nu au alte orașe?
Iașiul este un loc magic, încărcat de istorie și cultură. Cred că Iașiul are un aer aparte, o energie care vine dintr-o tradiție intelectuală și artistică adâncă. Orașul acesta te face să te simți acasă, indiferent de colțul lumii din care vii. De asemenea, atmosfera sa boemă, cu cafenelele sale vechi și muzee, îți dă o senzație de timp suspendat, departe de graba zilnică a altor orașe. Mie Îmi plac mult restaurantele ieșene, îmi place că sunt multe evenimente în aer liber, îmi place că sunt cluburi cu muzica specifică, îmi place oferta culturala variată.
Un sfat pentru tineri?
Să își urmeze pasiunile, dar să fie și realiști. Suntem contemporani cu o perioadă în care se vor restructura sistemele de valori, meseriile prin revoluția AI. Nu recomand tuturor să facă muzică ,chiar dacă veniturile în cultură s-au normalizat în ultimii ani și artiștii români au venituri comparabile cu cei din vest. Cred că în viitor anumite meserii vor dispărea, acum e inflație de cântăreți și mulți sunt foarte buni. Suntem o națiune de talentați. În fiecare cor dintr-o instituție de cultură din țara noastră întâlnești multe voci excepționale. La fiecare karaoke party vin oameni ( de rând) care au talent, care au voce bună și cântă muzical. Suntem talentați. Dar asta implică și mare concurență. Pentru părinții care își încurajează copiii să facă muzică, îi îndemn să aibă în vedere că în viitor corurile se vor micșora, orchestrele vor avea mai puțini instrumentiști (dar buni ) -amploarea sunetului va fi dată de tehnica de microfoane și amplificare care va fi genială și va suna absolut natural și perfect. Deci piața muncii va accepta mai puțini muzicieni. În același timp dacă tinerii sunt determinați și muncitori încă o generație mai sunt șanse de găsit job în domeniu, curat și bine plătit și îți poți urma destinul și chemarea. Eu am avut noroc!
Tănase Ema
Ultimele postari ale lui Tănase Ema (vezi toate)
- Invitație înscriere la Cafenea MERITO Maramureș, despre cum dezvoltăm o comunitate de învățare pentru profesori - 03-12-2024
- Un show magic, ludic și extravagant pentru copii va urma la Iași în februarie! - 28-11-2024
- România amorțită: o radiografie a educației la sat, din perspectiva părinților și copiilor. Cum putem face tranziția spre o Românie care învață meserie? - 26-11-2024
