Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

În sufletul de mamă locuiește o răbdare fără ceas

Mă uit, curioasă și astăzi, în pocalul inimii mele și mă întreb: ce stă acolo, în sufletul de mamă?

E un amestec tainic, pe care nimeni nu l-a scris într-o rețetă și nimeni nu l-a putut cântări vreodată. Câte puteri nebănuite încap într-o inimă care, altădată, bătea doar pentru sine? Câtă liniște poate să nască un glas care știe să spună „sunt aici” fără să rostească nimic? Câtă atenție se adună în priviri care citesc înaintea cuvintelor, care simt înaintea lacrimilor?

În sufletul de mamă locuiește o răbdare fără ceas

O răbdare care nu se măsoară în minute, ci în respirații adânci. În oftaturi nerostite. În lacrimi ascunse în pernă, noaptea, când nimeni nu vede și nimeni nu aude. Dar dimineața? Dimineața răsare cu zâmbete dăruite fără măsură, ca și cum oboseala n-ar fi trecut niciodată pe acolo.

Sunt acolo dezmierdări care adună laolaltă frânturi de zi. Rețete știute pe de rost: pentru febră, pentru genunchi juliți, pentru inimi rănite. Săruturi vindecătoare, care nu apar în tratatele de medicină, dar care fac minuni (toată lumea știe asta!). Împăcări șoptite la capăt de ceartă. Ascultare adevărată, chiar și atunci când povestea e spusă pentru a zecea oară.

În miez de noapte, urechile rămân ciulite la orice foșnet. Respirația se ține la primul pas, la prima căzătură, la primul „mama, privește!”. Iar la fiecare „uite, mama!” lumea întreagă se oprește pentru o clipă și se face lumină.

Teama preschimbată în curaj

În adâncul acestui pocal stă și teamă. Multă teamă. Dar e o teamă preschimbată în curaj. O oboseală îmbrăcată în blândețe. O renunțare la sine care nu se plânge, ci doar face loc. Visuri mutate dintr-un an în altul, puse la păstrare, cu grijă. Rugăciuni adânci, spuse fără glas, pentru pași siguri și drumuri drepte.

Și mai e ceva: o tărie tăcută de a fi sprijin și adăpost. De a fi far și stabilitate într-o lume care aleargă prea repede. Mama e, pe rând și toate deodată, doctor de urgență și profesor răbdător, arhitect de visuri și designer de costume pentru serbări, corepetitor, bucătar vestit în propria bucătărie, povestitor neîntrecut la ceas de seară, judecător drept între frați, fizioterapeut pentru glezne sucite, florist al bucuriilor mici, pictor de amintiri și avocat devotat al copilului său în fața lumii.

Câte grame din fiecare? Cine ar putea măsura proporția exactă a iubirii care leagă toate acestea laolaltă?

Adevărul e că nimeni nu poate. Pentru că sufletul de mamă nu se cântărește. Se trăiește.

Din amestecul acesta cresc oameni. Oameni care vor purta mai departe, poate fără să știe, liniștea, curajul și blândețea învățate acasă. Din el se face lumea: puțin mai bună, puțin mai caldă, puțin mai întreagă.

Iar în pocal, oricât ai privi, nu vei vedea niciodată capătul. Doar iubirea. MEREU.

Scarlett Onica
Ultimele postari ale lui Scarlett Onica (vezi toate)

CITEȘTE ȘI:

Pufin la mare #10
Pufin la mare #9
Pufin la mare #8
Puterea imaginației sau de ce este valoros pentru copii să interpreteze roluri, să creeze personaje și să inventeze povești
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează