Pentru micii școlari lumea este o aventură continuă, iar desenul devine una dintre cele mai profunde forme prin care copiii se exprimă. În mâinile lor mici, creionul capătă puteri magice, transformând foi albe în povești vizuale pline de culoare, emoție și imaginație. Pentru ei, arta nu este doar o activitate, ci o stare de spirit, un spațiu sigur unde se regăsesc, se exprimă și cresc.
„Desenul mă face fericit, este liniștitor”
„Desenul e artă. Arta îmi dă o stare de liniște”, spune Toma A, exprimând o legătură sinceră și profundă cu creația. Aris G. completează: „Desenul mă face fericit, este liniștitor”, în timp ce David D. mărturisește simplu: „Arta mă face să fiu emoționat” (și chiar este!).
Fiecare copil simte diferit și trăiește arta în felul său. Unii o văd ca pe o bucurie – „Să desenez este o bucurie!”, spune Ioana G – iar alții o privesc ca pe o distracție plină de entuziasm, cum afirmă Iosif B: „Arta este distracție!” (el este amuzat de ceea ce realizează, este plin de zâmbet).
,,Arta este fericire pentru sufletul meu”
Copiii descoperă surse de inspirație peste tot: în natură, în jocuri, în cărți sau în desene animate. Și chiar în adâncul mării (neexplorat încă, ci doar imaginat!). Mihai E. spune cu sensibilitate: „Tot ce văd în jur mă poate inspira să desenez. Arta este fericire pentru sufletul meu.” Teodor D. își găsește personajele preferate în jocurile video, iar Marina recunoaște că „cărțile pe care le citesc mă inspiră să desenez mai mult.” Pentru Alexia C., inspirația vine din personaje și din parcurile în care se plimbă, iar Anna Maria F. își însoțește desenul cu muzică, transformând creația într-o experiență completă. (așa îi place ei să lucreze, sunetele armonioase îi sporesc inspirația…).
Pe lângă bucurie, arta aduce și dorința de evoluție. Cezar D. afirmă cu mândrie: „Vreau să desenez din ce în ce mai bine… apoi sunt mândru când mă uit la lucrarea mea”.
„Arta înseamnă să vrei cu adevărat să faci ceva”
Aceeași dorință de perfecționare o are și Anisia N: „Vreau să exersez și să fiu mai bună.” Copiii învață, prin artă, lecții importante despre răbdare, perseverență și încredere în propriile forțe. Ilinca T. spune: „Arta este pentru mine o formă de a învăța să am răbdare. Este un proces foarte lung…”, iar Antonia R. completează: „Arta înseamnă să vrei cu adevărat să faci ceva la care visezi mult.”
Pentru unii, arta devine chiar o formă de cunoaștere și înțelegere a lumii. „Mă simt bine și înțeleg mai bine lumea când desenez”, mărturisește Anisia N.
Stefan C. o vede ca pe un efort de suflet: „Pentru mine, arta este un desen foarte frumos, făcut când îți dai tot sufletul”.
Gabriel S. ne oferă o definiție largă și plină de acceptare: „Pentru mine, arta este tot ce e frumos. Oricine poate să facă artă și să arate ceva frumos.”
Toate aceste gânduri și trăiri s-au reunit sub tema „Lumea din adâncuri”, un prilej pentru copii de a-și imagina și crea universuri subacvatice pline de culoare, viață și mister.
Prin fiecare val desenat, fiecare creatură fantastică și fiecare detaliu marin, copiii au arătat nu doar talent, ci și o profundă bucurie de a explora, de a visa și de a se exprima liber. Desenul nu este doar o activitate pentru ei — este o punte spre sine și spre lume.
Copiii clasei I ,,D” din Școala Gimnazială numărul 197 sunt îndrumați zi de zi, pas cu pas, de tânăra și energica învățătoare Ioana-Daria Dănel. Aceasta le-a vorbit micuților elevi despre rubrica ,,Desenele lui David” din ,,Matricea Românească”. Toți, plini de bucurie, au dăruit imaginație și culoare. Se simte și voioșia lor, nu-i așa?
- Copiii urcați pe piedestal - 10-07-2025
- Lumea din adâncuri…și din suflet! - 27-06-2025
- Cum învață copiii în vacanță? - 24-06-2025