Nicoleta Nedelescu, un destin în slujba educației armonioase a elevilor. ,,Fiecare copil reprezintă o poveste, iar pedagogul trebuie să cunoască această poveste și să o dezvolte împreună cu familia.“

A simțit chemarea pedagogiei încă din copilărie. Într-un spirit ludic, Nicoleta își aranja păpușile exact cum vedea la școală, apoi începea să le explice pe îndelete lecția. Cu trecerea timpului, lucrurile au început să prindă contur. A urmat cursurile Colegiului Național ,,Elena Cuza“ din București, loc în care s-a lăsat modelată de doamna profesoară Elisabeta Georgescu, iar, mai apoi, a debutat  la catedră. Se întâmpla în anul 1996. Pe atunci, existau doar Grădinițele ,,Arc-en-Ciel” și Clasele ,,Anastasia Popescu”. Aici, șirul întâlnirilor a continuat, iar Nicoleta a găsit un sprijin de nădejde în doamna Monica Șerbănescu, fondatoarea Grădinițelor și a Școlii. Predă cu zâmbetul pe buze, este adepta învățării practice și rămâne mereu  un partener de nădejde în relația cu elevii săi. Astăzi facem cunoștință cu profesoara pentru învățământul primar Nicoleta Nedelescu și povestim despre debutul la catedră, misiunea unui pedagog și relații sănătoase în procesul de învățare.

 

Interviul pe scurt:

  • Emoțiile debutului la catedră: ,,Emoțiile pe care le aveam atunci le am și acum. Le mărturisesc acest lucru și elevilor mei care sunt destul de timizi atunci când trebuie să dea un răspuns în fața clasei. Trăiesc și azi cu emoție pentru că îmi doresc ca lucrurile pe care le împărtășesc copiilor să fie primite bine, ca mesajul meu să ajungă acolo unde trebuie și când trebuie.”
  • Atuul unui pedagog de succes: ,,Pedagogul poate să sporească potențialul fiecărui copil dacă își propune să fie alături de el, dacă lucrează cu metodele potrivite și desigur, dacă primește din partea copilului și a familiei un răspuns pozitiv la acest dialog.”
  • Tehnologie și pedagogie: ,,Tehnologia și pedagogia se pot ajuta reciproc. Desigur nu se poate numai într-un fel, trebuie să facem ca cele două să se întâlnească. Eu consider că atâta timp cât tehnologia este văzută ca un instrument care ajută actul de învățare și nu ca un scop în sine al învățării, atunci lucrurile pot să meargă într-o direcție bună.“

 

A fost odată ca niciodată…

Așa poate începe povestea de viață a Nicoletei Nedelescu. Când o întrebai ce își dorește să devină când va crește mare, copila răspundea apăsat: învățătoare! Asta simțea că va face pe viitor. Primul model pe acest drum l-a regăsit în doamna învățătoare care reușise să le insufle bucuria de a cunoaște. Când nu era la școală, Nicoleta aranja atent păpușile de acasă, după care începea să le explice pe îndelete lecția învățată la școală. ,,Vedeam profesia de învățător ca fiind ceva foarte important și așa consider și acum. Ulterior, am urmat clasele Colegiului Național ,,Elena Cuza” din Capitală, unde am avut profesori foarte buni. În liceu am trăit niște revelații în raport cu procesul de învățare și cu decizia legată de calea pe care  ar trebui să o urmez. Am avut un model în doamna profesoară Elisabeta Georgescu de la care am învățat că, atunci când studiezi, este foarte important să faci asocieri între lucrurile pe care le înveți. Modelul de învățare de până în liceu nu era bazat pe această perspectivă. Se mergea mai curând pe reținerea informației în mod mecanic. Atunci am înțeles că a învăța înseamnă mai mult decât a reține, este important cum folosești acele informații, ce legături intuiești între ele și asta încerc să le transmit elevilor mei.”, spune Nicoleta Nedelescu pentru Matricea Românească.

 

,,A învăța înseamnă mai mult decât a reține, este important cum folosești acele informații.”

 

După absolvirea liceului, a debutat la catedră fără niciun fel de ezitare. Se întâmpla în anul 1996. Pe atunci, existau doar Grădinițele ,,Arc-en-Ciel” și Clasele ,,Anastasia Popescu” aflate într-un parteneriat cu Școala Nr. 85 din București.  ,,Atunci am avut bucuria de a o cunoaște pe doamna Monica Șerbănescu și am aflat de acest parteneriat. Pot spune că am crescut din punct de vedere profesional odată cu liceul și, evident, am avut-o pe doamna Șerbănescu director, dar, mai ales, mentor, în tot ceea ce a urmat în cariera mea.“

 

Emoțiile în procesul de învățare

Nicoleta nu s-a mulțumit cu jumătăți de măsură. Este pe deplin conștientă că procesul de învățare are un început, dar este fără sfârșit. În acest sens, a urmat cursurile Facultății de Pedagogie din cadrul Universității București, iar, ulterior, a obținut și un master în management și evaluare educațională. Am fost curios să aflu ce sentimente a trăit atunci când a debutat la catedră. ,,Emoțiile pe care le aveam atunci le am și acum. Le mărturisesc acest lucru și elevilor mei care sunt destul de timizi atunci când trebuie să dea un răspuns în fața clasei. Trăiesc și azi cu emoție pentru că îmi doresc ca lucrurile pe care le împărtășesc copiilor să fie primite bine, ca mesajul meu să ajungă acolo unde trebuie și când trebuie. Pun suflet în ceea ce fac și de aceea cred ca acest sentiment nu are cum să ne părăsească. Este o emoție care se naște din trăirea și bucuria de a fi alături de copii, pentru că, atunci când sunt în fața lor, trebuie să realizez această conexiune sufletească, or, fără emoție, acest lucru nu este posibil“, afirmă cu tărie Nicoleta.

 

 

„Trăiesc și azi cu emoție pentru că îmi doresc ca lucrurile pe care le împărtășesc copiilor să fie primite bine”

 

Relația pe care o are cu elevii este fundamentată pe cordialitate, colaborare și empatie. Nu-i genul de pedagog care să taxeze greșeala, ba din contră, vede în ea o pârghie fantastică de a învăța mai bine lucrurile care sunt mai greu de înțeles. ,,Le transmit faptul că îi iubesc, că îmi sunt dragi, iar teama de greșeală dispare. Greșeala este firească și trebuie să învățăm din ea și le spun destul de des elevilor mei că nu au motiv de frică. Eu am urmat o școală în care modelul evaluării era mai degrabă o armă a profesorului, era privită ca o pedeapsă, ori eu cred în caracterul formativ al evaluării. Încerc să le transmit că evaluarea este o activitate firească în viața noastră și numai așa putem să învățăm, să progresăm. Evaluare ne poate da bucuria lucrului bine stăpânit, este un mod prin care copiii își pot confirma că munca depusă nu a fost în zadar. Sigur, nu este ușor să transmiți acest lucru pentru că în societatea noastră evaluarea și competiția au un statut greu de modificat: evaluarea trebuie să sperie, iar competiția, să primeze. La Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, indiferent de clasă, noi ne străduim  să schimbăm perspectiva aceasta, dar nu este deloc simplu, fiindcă ne confruntăm, nu doar cu programa, ci și cu mentalitatea generală. Totuși, parcă încep să apară semne bune și în privința aceasta.“

 

 

Pedagogul între chemare și misiune

Și, pentru că tot am deschis acest subiect, al învățării și, implicit, al evaluării, mergem către un altul și anume relația dintre profesor, părinte și elev. Cum să colaboreze acești actori în procesul de învățare? ,,Trebuie clădit un parteneriat solid între aceste trei elemente, pentru că numai așa lucrurile vor merge într-o direcție bună. Deseori vin în întâmpinarea părinților cu recomandări, observații, bazate pe activitatea și munca pe care o depun copiii lor la școală. Încerc să-i atrag pe părinți către dialog și perseverez, chiar dacă, uneori, unii nu mă înțeleg de la început. Rolul meu, ca profesor, este să deschid această poartă a dialogului. Deci consider că profesorul trebuie să vină către părinte. Profesorul trebuie să aibă o educație și o cultură în acest sens“, lămurește Nicoleta Nedelescu.

 

,,Pedagogul poate să sporească potențialul fiecărui copil dacă își propune să fie alături de el.”

 

Cugetând la cele menționate mai sus, vedem că pedagogul este acea punte care face legătură între două limanuri. Ascultând cu cât suflet vorbește Nicoleta Nedelescu, întrebarea următoare vine spontan: Care este menirea unui pedagog? Să transmită un set de informații? ,,Este mai mult de atât! Fiecare copil reprezintă o poveste, iar pedagogul trebuie să cunoască această poveste și să o dezvolte împreună cu familia. Pedagogul poate să sporească potențialul fiecărui copil dacă își propune să fie alături de el, dacă lucrează cu metodele potrivite și, desigur, dacă primește din partea copilului și a familiei un răspuns pozitiv la acest dialog. Menirea unui pedagog este de a fi empatic față de fiecare dintre elevii lui, să-i ajute să-și crească și mai mult aripile pe care le-au primit la naștere.“

 

 

Un loc în care lucrurile se petrec altfel decât ne-am aștepta

În clasă, afară, pe teren sau la joacă, în excursii, ori în tabere, Nicoleta Nedelescu știe să creeze situații de învățare. Ca majoritatea pedagogilor dedicați, dorește cu ardoare să le transmită elevilor sentimente care să le consolideze tot ce studiază: ,,Doresc să le insuflu încrederea și bucuria că ceea ce au realizat s-a datorat forțelor proprii. Eu am norocul să lucrez cu copii din clasele primare, vârstă la care entuziasmul și dorința de cunoaștere se află la cote foarte înalte. Îmi doresc să păstrez cât mai mult acest entuziasm, bucuria și curiozitatea pe care o au în această etapă. Este o perioadă pe cât de frumoasă pe atât de importantă în formarea lor“, punctează doamna învățătoare  Nicoleta Nedelescu.

 

,,Ne preocupăm și de duhul nostru, nu numai de puterea minții.”

 

Ca membră cu vechime în familia Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu”, Nicoleta scoate în evidență faptul că aici domnește un spirit unitar, că este o comunitate strânsă în jurul adevăratelor valori. ,,Oamenii care lucrează aici, părinții și copii lor, au în comun bucuria unor relații frumoase și empatia față de celălalt. Aici credem în continuare că trebuie să rămânem oameni. De aceea consider că lucrurile merg într-o direcție bună, atât pentru elevi cât și pentru profesori, pentru că ne preocupăm și de duhul nostru, nu numai de puterea minții.“

Ticăitul alert al ceasului ne vestește finalul acestui dialog. Nu încheiem fără a dezbate, pe scurt, un subiect care a pus pe jar educația românească în ultima vremea și anume: relația dinte tehnologie și pedagogie. Sunt complementare sau se exclud? ,,Tehnologia și pedagogia se pot ajuta reciproc. Desigur nu se poate numai într-un fel, trebuie să facem ca cele două să se întâlnească. Consider că atâta timp cât tehnologia este văzută ca un instrument care ajută actul de învățare și nu ca un scop în sine al învățării (câtă vreme nu suntem în situația unei specializări, care poate veni în anii liceului, ori ai facultății), atunci lucrurile pot să se ajute reciproc. Relația mea și a claselor mele cu tehnologia a început înainte de pandemie. Am încercat să aduc la ore tehnologia pentru că am simțit din partea elevilor această dorință, dar și pentru multiplele facilități și deschideri pe care eu însămi le-am întrevăzut. Este o realitate că noi, profesorii, ne-am străduit să ne îmbunătățim competențele în utilizarea a cât mai multor mijloace pe care le tot descoperim în această perioadă și pe care, desigur, nu le vom abandona la revenirea deplină în clase, fiindcă sunt, evident, valoroase“, conchide Nicoleta Nedelescu.

 

 

Matricea Românească

Matricea Românească

Proiectul cultural naţional al "Bulboacă şi Asociaţii SPARL". Un demers onest de recuperare, de redescoperire şi de reafirmare a românităţii noastre în cadrul marii familii europene a cărei parte indisolubilă suntem
Matricea Românească

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Părintele, copilul și școala. Cum ar trebui să colaboreze aceștia în procesul de învățare și ce provocări pot apărea pe parcurs. Dialog cu Ileana Zărnescu, psihoterapeut specialist în domeniul psihoterapie cognitiv comportamentală
Viața la înălțime. Dialog cu Julia Petreanu, copilul frumos al circului Metropolitan Globus, despre debut, crez artistic și planuri de viitor
Petrița Vlaicu – mărturiile unui pedagog de cursă lungă. ,,Legătura strânsă cu familia generează o stare de bine copiilor, iar ei vor veni la școală cu plăcere“
Ioana Turcescu, întruchiparea perfectă a celebrului American Dream. Cum se împacă viața de student în Pennsylvania cu cea de antreprenor în fashion