Pentru părinți, o clipă de răgaz în luna lui mai

Înflorește teiul. Îi simțiți parfumul? Zilele acestea se răspândește în aer mireasma amețitoare.

Poate că și noi, părinții, avem vreme să stăm puțintel cu noi. În seară sau în dimineață sau în mijloc de zi.

Privim de jur împrejur cu admirație. Dar cum ne privim pe noi?

Oare ne prețuim îndeajuns?

 

Stima de sine, respectul pentru propria noastră persoană, iubirea de sine. Cuvinte pe care le auzim des, le folosim des însă nu știu dacă le pătrundem cât ar trebui. Toate acestea sunt rezultatul determinării locului în care ne așezăm gradul nostru de maturitate psihica și emoționala, de puterea prin care am devenit ființe autonome și asumate.

Depinde de noi calitatea emoțională a vieții noastre. Și, desigur, calitatea emoțională a copiilor noștri ține de ceea ce văd în noi, părinții lor, noi, primele barometre, primele pârghii, primele balanțe, primii stâlpi.

Ar fi potrivit să găsim secunda în care înțelegem pe deplin acest lucru; ar fi potrivit să interiorizăm curând că doar alegerile noastre sunt elementele ce preced fericirea sau nefericirea. Cum ar fi ca din acel moment să nu mai permitem nimănui să ne trateze altfel decât simțim cu putere că merităm?

Oare în relațiile noastre acceptăm devalorizarea, criticile, umilirea, supunerea, oare plecăm capul atunci când suntem tratați cu lipsă de considerație și respect, oare suntem dispuși să facem mai mereu compromisuri sau sacrificii doar pentru a afirma că suntem într-o relație, într-un grup, oare avem de gând să tolerăm la nesfârșit și să trecem cu vederea comportamente toxice, abuzive sau disfuncționale? Ce se petrece atunci când iar și iar ne autoiluzionăm că poate, într-o zi, cândva, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, va fi bine?

Ce văd copiii noștri? Ce învață? Și ei vor perpetua acest comportament pe care noi îl vom observa la ei în timp și ne vom îndurera iar și iar pentru că știm că noi am ales să acceptăm și acum (ca și noi), și ei acceptă mai puținul nemeritat.

 

 

Îndemnul arată așa: să ne vindecăm rănile nerostite din copilărie, din adolescență, din anii de căutare și echilibrare.

Este important să realizăm cu ce nevoi nesatisfăcute am plecat pe drumul întortocheat al vieții, care ne-a fost modelul de relație pe care l-am interiorizat când am fost mici, în pruncia în care observam și interiorizam tot. Oare am știut? Oare ni s-a explicat? Oare ne-am dat seama? Oare ne-am scuturat și am căutat singuri binele și bunul din noi și din semeni? Oare am decis să aruncăm zalele ruginite din lanțul de dat mai departe al existenței noastre? Oare am aruncat nocivul din darul pe care îl avem pentru copii? Oare am rostit? Oare am cerut sprijin? Oare?

Dragi părinți, este foarte important și necesar ca fiecare dintre noi să aleagă într-o bună zi momentul în care va rosti: de azi începe maturizarea mea emoțională! Decide renunțarea la dependența ce poate să îți dea impresia că ești puțin, că nu ești suficient, că nimic din ce faci nu e de ajuns.

Chintesența puterii noastre o aflăm în legături ce împărtășesc aceleași valori, aceleași credințe, același mod de viață și în care liantele de orice natură sunt pline-ochi de prețuire adevărată și respect reciproc.

 

Parfumul de tei e peste tot. În văzduh și în gând și în clipele calde. Zâmbește-ți ție! Și atunci vei dărui zâmbet și copiilor tăi!

 

 

Scarlett Onica

Scarlett Onica

Scarlett Onica este psiholog, pedagog, formator, inițiator de programe educaționale și susținător înfocat al instinctului matern.
,,Pentru mine, copilul, la orice vârsta, stă în centrul Universului. În sesiuni de consiliere susțin părinții să își descopere potențialul pedagogic, să învețe să folosească puterea cuvântului ce ridică, să reușească să își vadă copiii prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce sunt mai puțin. Ascult plenar, cu empatie, mă bucur de desțeleniri și reușite și prețuiesc legăturile trainice, nevăzute, ce leagă generațiile."
Scarlett Onica

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Platforma Up Education, un model de școală deschisă
Rușinea se așază în liniște
Tonul face muzica! Și tonul se învață…
Prof. Roxana Pricope – „Capacitatea de a lua decizii, de asumare a răspunderii pentru alegerile făcute și flexibilitatea gândirii – competențe necesare în societatea actuală”