Sebastian Șerban, tânărul din Iași care a luat calea „oxfordiană”: „Dacă aș fi din nou în punctul de a alege, aș merge în aceeași direcție.”

Planurile lui Sebastian Șerban de pe vremea când era copil nu coincid cu cele din prezent, dar îi place mult scara pe care urcă. Culmea, nici școala nu a îmbrățișat-o cu foarte mult entuziasm. Prefera activitățile extrașcolare pe care le desfășura cu tatăl, respectiv bunicul său. Era fascinat de astronomie, de istorie, de literatură, dar mediul din instituțiile educative îi displăcea și astfel a cântărit mult la fundamentul deciziei de a studia peste hotare.

Sebastian Șerban a terminat The London School Of Economics în 2020 cu un First Class degree, iar în prezent este masterand în drept fiscal la Oxford și în paralel  este consultant în cadrul Big4 în București. A lucrat și în Guvernul României, dar și în sectorul privat. Să-l cunoaștem!

 

Cum te vezi prin ochii proprii?

Îmi place direcția în care evoluez, deși realizez pe măsură ce trece timpul că sunt în mare parte rezultatul comunităților în care trăiesc. Dinamic, perfecționist, de multe ori critic, dar care caută să îi inspire pe cei din jur. Cu multe reușite, dar si cu multe ezitări.

 

 

Cine nu este Sebastian Șerban?

Nu este un cabotin, incult, un impostor, un arivist. Nu este un om care să întoarcă privirea de la nedreptate sau care să calce pe cadavre.

 

Care sunt valorile transmise în familie cu care ai plecat la drum în viață?

Moderația – în toate aspectele vieții, de la profesional la personal. În rest, respectul față de cultură, importanța familiei, a cinstei, respectul față de cei din jur.

 

Mai ții minte cum era băiețelul Sebastian? Cum a fost copilăria ta? Unde ai petrecut-o?

Într-un anume sens, băiețelul nu s-a schimbat foarte mult de atunci. Are aceeași curiozitate pentru lumea din jur, dar și o anumită doză de îngrijorare față de chestiuni pe care nu le poate controla. Mi-am petrecut copilăria în mare parte cu părinții la Iași, iar unele vacanțe la bunici. Mă jucam cu vecinii din zonă, atât la Iași, unde aveam activitățile obișnuite pentru acel mediu – bicicletă, fotbal, etc – cât și la țară. Acolo, bunicul meu aduna toți copiii din sat la el în curte, unde eu organizam jocurile, plimbările, iar ei chiar mă ascultau, cel mai adesea fără proteste, cred că pentru că bunicul meu era respectat în sat.

Îmi displăcea însă profund orice avea de-a face cu grădinița, iar mai apoi școala. De altfel, nu cred că mi-am invitat colegii de clasă să ne vedem sau chiar acasă la ziua mea până târziu în gimnaziu. Pur și simplu, când ieșeam pe poarta grădiniței/școlii, nu voiam să mai aud de orice ar fi avut o legătură cu acel mediu, iar aici intrau inclusiv colegii. Iar asta nu se lega de factorul învățare, pentru că eram pasionat de istorie, astronomie, literatură – mergeam cu tata la teatru și să vizităm diverse locații istorice, cu bunicul stăteam noaptea să privim stelele și construiam tot felul de invenții. Avea de-a face cu mediul, climatul din acele instituții, iar asta a fost ceva care a persistat pe tot parcursul meu școlar aici și care a dus la decizia de a pleca la studii în afară.

 

Când erai mic ce visai că o să devii?

Îmi doream să fiu actor, pentru că o vedeam ca pe o continuare a jocurilor de atunci, în ideea interpretării unor situații, persoane, etc. Mi s-a părut mereu interesant că, deși pasionat și de Lego-uri complicate, puzzle-uri și altele asemănătoare, cu care construiam nave, clădiri, nu mi-am pus niciodată problema să devin arhitect, pilot, sau inginer.

 

Ce poți spune despre frumoasa escapadă academică?

Dacă aș fi din nou în punctul de a alege, aș merge în aceeași direcție. A fost mult mai mult decât o escapadă, au fost niște ani care m-au transformat, iar acesta a fost motivul pentru care am și dorit să plec. Bineînțeles, au fost presărați și cu greutăți, precum mutarea într-o țară străină de unul singur, adaptarea la un sistem de educație complet diferit. Însă la final, totalul e unul de departe pozitiv.

 

 

Are învățământul românesc un merit?

Cred că este un lucru știut că sistemul românesc actual produce multe vârfuri și e normal să fie un motiv de mândrie. Pe de altă parte, suntem campioni la abandon școlar și analfabetism funcțional, ceea ce, după părerea mea, este un sacrificiu mult prea mare pentru niște olimpici care decid, în majoritate din păcate, să plece din țară după finalizarea studiilor. E o dilemă care cred că ar trebui tranșată prin prisma priorităților noastre ca stat, care, în profunzime, nu cred că s-au schimbat foarte mult după 1859. Mă refer la obținerea unui trai decent, în siguranță, pentru cât mai mulți dintre români. Nu glorie pe arena internațională pentru unul sau pentru altul.

 

Dar despre studiile în Anglia ce poți mărturisi? Ce impact au avut asupra ta ca om?

Din punct de vedere academic, sunt două aspecte pe care cred că anii de educație în Anglia le-au edificat. Gândirea critică, pilonul central al sistemului britanic, pe care ne-au antrenat-o din prima zi și care cred că îmi lipsea la plecarea din România, a devenit una dintre abilitățile mele cele mai valoroase. Apoi, integritatea academică și profesională, care în România vedem că este tot mai puțin respectată (sau descoperim acum cât de puțin a fost respectată și în trecut) de către o parte a societății. Pe lângă acestea, m-au impresionat profund apropierea profesorilor (savanți de talie mondială în domeniile lor) față de studenți, dar și modestia în interacțiunea cu noi.

Bineînțeles, pe lângă dimensiunea academică, viața acolo m-a forțat să mă administrez singur, să mă adaptez la o altă cultură. De fapt, la mai multe culturi simultan, dat fiind specificul multicultural al Londrei.

 

Te-a îndrumat cineva să studiezi peste hotarele țării noastre sau a fost decizia ta?

A fost decizia mea, cei din jur fiind reticenți inițial. Cu toate acestea, când am avut niște momente de cumpănă pe parcursul procesului de admitere, am avut sprijinul lor total. Țin minte că The London School of Economics, la care am mers până la urmă, mi-a scris după ce am aplicat să îmi spună că trebuie să dau un examen de admitere specific lor, care nu era în procesul obișnuit, pentru că nu recunoșteau bacalaureatul nostru. Examenul fiind compus din materie pe care nu o studiasem la școală (politică/geopolitică/relații internaționale) și matematică pe care nu o mai studiasem de doi ani, am vrut să renunț. Atunci mama m-a încurajat să merg până la capăt și se pare că a avut dreptate.

Decizia de a aplica în primă instanță nu a venit pentru că îmi doream să mă stabilesc peste hotare, ci pentru că îmi doream să văd un sistem de educație diferit. Am citit un articol în revista școlii în care o colegă mai mare, ajunsă la studii în Olanda, vorbea despre cum profesorii îi încurajează, le spun că sunt cei mai buni, se adaptează la nevoile lor și ale pieței. Am vrut să am și eu o astfel de relație bazată pe respect câștigat, nu impus. Deși au fost unii profesori și în România cu care am avut o astfel de relație, sistemul în ansamblu mă nemulțumea profund.

 

Ușoară sau grea a fost adaptarea printre străini?

Bariera cea mai mare a fost faptul că, deși vorbeam engleza fluent, limba învățată la școală nu e tocmai ce se folosește acolo în discuțiile de zi cu zi. Există nenumărate exprimări, abrevieri, conotații pe care nu le înțelegeam, ca să nu mai spun de umor și unele referințe culturale. Sunt însă lucruri pe care le asimilezi după scurt timp dacă îți dorești, iar acesta a fost și cazul meu. În rest, lucrurile peste care se trece mai greu, precum dorul de cei de acasă, de gastronomia românească, de muzica românească le-am tratat prin interacțiunea cu studenții români din Regat, apeluri dese acasă și urmărind actualitatea din țară.

 

Cum ai putea să îți descrii traseul profesional în câteva idei?

Am căutat să încerc mai multe domenii pentru a înțelege unde se potrivesc cel mai bine abilitățile mele, de la banking, la administrație, la consultanță. Am încercat și cred că am și reușit să aduc o contribuție pe măsura priceperii mele oriunde am mers.

 

 

Ce ne poți mărturisi despre activitatea la Guvern? Dar, despre perioada curentă?

La Guvern am înțeles că așteptările pe care credem cu toții că le avem în comun sunt ceva vag definit, care, atunci când ajung în etapa de implementare, se blochează în detaliile pe care nu ne-am așezat anterior la masă să le dezbatem și care sunt extraordinar de greu de adus la aceeași unitate de măsură. Am înțeles însă și cât de important este caracterul într-o funcție publică – probabil mai important decât pregătirea profesională. Pentru că statul poate canaliza energiile pozitive din societate care să îi compenseze unele lipsuri, dar niciodată lipsurile în caracterul celor de la vârf. Am întâlnit însă și o echipă de oameni dedicați și competenți, care au tras și mai trag încă zi și noapte pentru ca sistemul să nu se ducă de tot la fund și care nu merită stigmatul general aplicat administrației.

 

Cu ce te mândrești?

Cu reușitele academice și profesionale, cu familia, cu toate comunitățile din care fac parte. De exemplu, comunitatea de studenți din Marea Britanie, care într-un moment foarte dificil (Brexit) s-a solidarizat și a făcut față cu brio.

 

Dacă nu ar fi fost cariera de acum, ar fi fost….?

Spun mereu că odată ce termin de răspuns la toate întrebările pe care le am din domeniul economiei, mă fac regizor. Iar după ce am spus toate poveștile pe care le am de spus ca regizor, mă fac dirijor sau chef bucătar. Deși e posibil să-mi mai trebuiască niște vieți.

 

Ce proiecte ticluiești pe viitor?

Am în față un masterat de doi ani foarte dificil, concomitent cu noul job, din care vreau să învăț tot ce se poate. Cred că îmi vor ocupa tot timpul pe acest interval, așa încât nu îmi fac alte planuri de proiecte. În cel mai bun caz, poate voi da o mână de ajutor prietenilor mai întreprinzători.

 

Cu ce îndrumare vii pentru tinerii din generația de azi?

Din păcate, văd o încercare de justificare a imposturii și a jumătăților de măsură la unii dintre colegii mei de generație, chiar la unii lideri. E nimic altceva decât acel virus al necinstei care încearcă să pătrundă și în noile generații. Sfatul meu e să rămânem integri, să nu întoarcem capul, să sancționăm aceste practici. Și să începem chiar din domeniul de care suntem acum cel mai apropiați, acela al educației. Cinstea nu ne-o poate lua nimeni, iar până la urmă calitatea se vede. Au fost însă și multe momente în care tineretul a arătat că e dispus să lupte pentru principii în ultimii ani, ceea ce mă face să fiu optimist.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Confesiuni cu artista Anca Cernea. De la visul de a deveni o balerină la scenografă de teatru și film din România și ilustratoare de basme populare
Ionuț Filișan, dublu campion în scaun rulant atât în viața sportivă, cât și în cea de zi cu zi
Prof. Ramona Pisoiu – „Am ieșit din clasă cu cămașa udă în spate, dar zic că a meritat fiecare picătură. Mi-a plăcut de îndată ce am început!”
Dragoș Popa, artist și organizator de festivaluri și emisiuni radio și frumoasa poveste a escapadei sale academice: „Spectacolele pe care le organizăm înfrumusețează viața culturală.”