Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea a II-a

În slujba Cununiei se face referire la martiri amintindu-ne în clipe de bucurie, de suferințe și chinuri.[1] Tabloul zugrăvit în care cele două Tropare trebuie să fie model de urmat pentru cei doi soți; totul se bazează pe jertfă. Datoria fiecăruia este să-l facă pe celălalt fericit. Nu trebuie căutată numai fericirea personală ci fericirea în comuniune. Aceasta însă presupune răbdare întocmai ca a mucenicilor sau a călugărilor [2] dusă până la sacrificiu. ”În căsătorie este și multă răbdare, poate mai multă răbdare decât la monahi. Monahii au și ei virtuțile lor, dar au și mirenii virtuțile lor. Este sfântă și căsătoria nu spune că nu-i sfânt și monahismul, deși are accentuat că monah devii prin rugăciune, om căsătorit prin Taină”.[3] Familia este altarul pe care darurile și calitățile unuia se comunică celuilalt. Soții se dăruiesc unul altuia ca persoane nu abandonându-se ca niște obiecte unul în brațele celuilalt. [4] Căsătoria implică o relație subiect-obiect. Soții trebuie să-și fie unul altuia sprijin spre mântuire. De aceea, s-a zis: ”purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” [5] care este dragostea.

Dragostea arată că raporturile dintre soți trebuie să fie egalitate și nu subordonare. Omul, bărbat și femeie, poartă chipul lui Dumnezeu. Mântuitorul, prin poziția sa față de femeie, o ridică la demnitatea dată ei prin creație. Dacă în Vechiul Testament femeia este considerată ca un obiect din proprietatea soțului, în Legea Iubirii a Noului Testament femeia este ridicată la poziție ei inițială. Sfântul Ioan Gura de Aur spune, conform cu Sfântul Apostol Pavel că bărbatului îi revine conducerea iar femeii ascultarea. Ceea ce aruncă însă o punte de legătură între autoritate și libertate este iubirea creștină care face ”conducerea netiranică și ascultarea plăcută”.

Relațiile de egalitate reflectă relațiile intratrinitare, ”căci după cum Tatăl este egal cu Fiul și Duhul Sfânt, tot așa bărbatul și femeia”.[6] Fiind instituită de Dumnezeu familia, a avut de la început un caracter sacru deoarece au ca prototip însăși ”familia divină a Sfintei Treimi ale cărei caracteristici sunt iubirea desăvârșită, comuniunea, egalitatea și unitatea Persoanelor acesteia. După cum persoanele Sfintei Treimi formează o unitate desăvârșită, tot așa și omul, bărbat și femeie, este o unitate completă, unitate dată de crearea Evei din coasta lui Adam (Facere II.21-22) și nu din ceva din afară.[7] Prototipul unirii dintre bărbat și femeie este și comuniunea de iubire dintre Hristos și Biserica Sa. Și precum sacralitatea Bisericii este rezultatul unirii cu Hristos (I Corinteni VI.11; Efeseni V.26), la fel unirea dintre soți este o unire sfântă pentru că prin căsătorie cei doi nu se unesc numai între ei, ci și cu Hristos, Cel Ce îi sfințește (Evrei II.11) și pecetluiește legătura dintre ei (Efeseni I.13). Creștinismul nu admite poligamia, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ”fiecare bărbat să aibă soția sa și fiecare femeie să aibă bărbatul ei (Corinteni VII.2) și pentru faptul că Hristos și-a ales Mireasă o singură Biserică, Biserica cea adevărată. Apoi Dumnezeu a creat numai o singură Evă pentru Adam”.[8]

Clement Alexandrinul spune că cei ce întemeiază o familie alcătuiesc ”o singură biserică, o singură viață de curăție, o singură sfială a unuia față de altul; hrana este comună, căsătoria unită, toate asemănătoare: respirația, vederea, auzul, cunoașterea, nădejdea, ascultarea, dragostea. Iar cei care au comună viața au comun și harul; și comună le este mântuirea, comună le este lor și virtutea și viețuirea”. Dar comuniunea în căsătorie nu poate spori decât odată cu primirea binecuvântării Bisericii prin Taina Cununiei și prin nașterea de copii și creșterea lor întru învățătură și cercetarea Domnului (Efeseni VI.4).[9]

Binecuvântând pe copii (Matei XIX.41; Marcu X.16), Mântuitorul a binecuvântat indirect căsătoria, copiii fiind rodul acesteia. Ei sunt primiți ca dar al lui Dumnezeu și ca rod al iubirii lucrătoare. Sunt un dar pentru că prin ei Dumnezeu a ușurat greutatea pedepsei primilor oameni smulgând masca înfricoșătoare a morții dăruindu-le urmași ca o imagine a învierii pentru că în locul unora se ridică alții. Copiii nu sunt numai urmași ai celor răposați, ci și tovarăși de viață pentru cei vii.[10]

”Dumnezeu a dat omenirii doi învățători: natura și conștiința. Niciunul din ei nu greșește, dar prin tăcere au instruit pe om. Natura, prin priveliște, pune în uimire pe spectator și-l trimite la Cel care a făcut această minunăție. Conștiința glăsuiește înlăuntrul omului și ne învață toate cele ce trebuie să le facem. La aceștia Dumnezeu a adăugat pe părinți”.[11] Mama creștină știe că se mântuiește prin nașterea de prunci, doar crescându-i după voia lui Dumnezeu, pregătindu-i pentru a deveni cetățeni ai cerului (I Timotei II.15), ucenici ai Domnului, sfinți. Deci nu nașterea în sine mântuiește ci modul cum soții își îndeplinesc îndatoririle față de copii, neîndeplinirea acestora echivalând, în concepția paulină cu apostazia (I Timotei V.8). Sufletul copilului se aseamănă cu un mărgăritar care poate și trebuie să fie modelat. Principala îndatorire a părinților față de copii este aceea de a-i crește în învățătura și cercetarea Domnului. Scopul acesteia este realizarea personalității moral-religioase creștine, de a face din copii adevărați creștini.[12] Sfântul Ioan Gură de Aur asemăna activitatea mamei de educației ea copiilor cu slujirea învățătorească a Mântuitorului, cu modul în care își îndruma El Apostolii și ucenicii. ”Uită-te la priceperea mamei! Împinsă de gândul ei, dar mai bine spus, slujind și acum proorociei lui Dumnezeu, îi dă copilului acele sfaturi pe care le-a dat Hristos ucenicilor Săi”.[13] Deci, Hristos pentru a-și forma Biserica și-a învățat mai întâi ucenicii. Un gânditor spunea: ”dați-mi mame creștine și voi schimba fața lumii”. Familia creștină are cel mai mare aport la creșterea Trupului tainic al lui Hristos. Ea, nu numai că aduce noi vlăstare pe care le altoiește Trupului lui Hristos cu ajutorul Sfintelor Taine, dar le ocrotește și le ajută să crească. Astfel apare în amețitoare demnitate de colaborare a lui Dumnezeu, de continuatoare la opera de creație cu condiția ca toate să le îndeplinească în sensul și în rostul universal, rânduit de Ziditorul lumii: preamărirea lui Dumnezeu și mântuirea omului. De aceea în Vechiul Testament se pune pe același plan cinstirea părinților cu respectarea zilelor de sabat iar încălcarea acestora atrage după sine moartea (Ieșire XXXI.15; Levitic XIX.3).

Odată întemeiată familia, această ”mare Taină”, este indisolubilă pentru că are caracterul unirii indestructibile și permanente dintre Hristos și Biserică (Efeseni V.31-32). Clement Alexandrinul zice: ”Biserica nu se mai căsătorește cu altul pentru că are Mirele ei”.[14] Ca temeiuri ale acestei indisponibilități Sfântul Ioan Gură de Aur aduce unitatea ontologică a primei perechi de oameni și în același timp complementaritatea darurilor datorită creării Evei din Adam.[15] Ce sunt deci căsătoriile de probă care transformă trupul uman ”templu al Duhului Sfânt” (Corinteni III.20), un obiect al plăcerii, decât abdicări la principiile evanghelice și refugieri iluzorii în sexism, plăceri înrobitoare și pustiitoare ce au efecte sociale negative care distrug persoana umană, ”chip al lui Dumnezeu”.[16]

Taina Cununiei este săvârșită în Biserică de către preot și nu de miri ca în Romano-Catolicism. La ea participă însuși Hristos nevăzut care binecuvântează legătura dintre soți. Este întărită de jertfă asistată de îngeri, ca martori, consfințită de Tatăl, Creatorul Universului care a dăruit neamului omenesc căsătoria, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur.[17]

Prin această Sfântă Taină celor doi li se adresează din nou chemarea de a fi rodnici, de a se înmulți și de a stăpâni Pământul (Facere I.28). Este un îndemn la creștere în timp și spațiu, dar și în adâncime a legăturii noastre cu Dumnezeu depășind egoismul. Iar mirii, atunci când se hotărăsc să întemeieze o familie trebuie să știe că: ”Toate-mi sunt îngăduite dar nu toate-mi sunt de folos” (Corinteni VI.12); ”Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (Corinteni X.23).


[1] ”I’roparele Sfinților mucenici” şi ”Mărire ție Hristoase” care se cântă când se înconjoară masa la Taina Cununiei

[2] Diac. Asist. Alexandrel Barnea, Muzica Bisericească și familia în ritualul Tainei Cununiei, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5-7, p.92

[3] Sorin Dumitrescu, 7 Dimineţi cu Părintele Stăniloaie, Editura Anastasia, Bucureşti, 1992, p.116

[4] Pr .Dr .Asist. Vasile Răd ucă,art.cit, p.136

[5] Pr. Asist. Ioan Cristinel Teşu, art.cit., p.47

[6] Pr. Lector Mihai Vizitiu, art.cit., p.36

[7] Idem, p.26

[8] P.S. Episcop Moussa, art.cit., p.167

[9] Teoctist Patriarhul Bisericii ortodoxe Române, art.cit., p.6

[10] Pr. Lect. Dr. Nicolae Achimescu, Familia creștină între tradiții și modernitate. Considerații sociologice, în „Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.6-7, p.189

[11] Pr. Lect. C. Grigoraş, Educația ridicată la treaptă de sacerdoțiu creştin în pedagogia patristică, în „Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.6-7, p.67

[12] Pr. Asist. Ioan Cristinel Teşu, art.cit., p.66

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol.II, colecţia Părinţi şi scriitori Bisericeşti, Bucureşti, 1987, Omilia 54.11

[14] Sfântul Ioan Gură de Aur, Taina nunții după învățătura Sfinților Părinți, ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.6-7, p.102

[15] Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit.(I), Omilia 10.11

[16] Pr. Lect. Gh Petraru, Familia creştină-perspective misionare și ecumeniste, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994), nr.5-7, p.86

[17] Pr. Lect. Nicolae Chifăr, art.cit., p.106

Bibliografie
  1. Diac. Asist. Alexandrel Barnea, Muzica Bisericească și familia în ritualul Tainei Cununiei, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
  2. Sorin Dumitrescu, 7 Dimineţi cu Părintele Stăniloaie, Editura Anastasia, Bucureşti, 1992
  3. Pr. Lect. Dr. Nicolae Achimescu, Familia creștină între tradiții și modernitate. Considerații sociologice, în „Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
  4. Pr. Lect. C. Grigoraş, Educația ridicată la treaptă de sacerdoțiu creştin în pedagogia patristică, în „Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
  5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol.II, colecţia Părinţi şi scriitori Bisericeşti, Bucureşti, 1987
  6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Taina nunții după învățătura Sfinților Părinți, ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)
  7. Pr. Lect. Gh Petraru, Familia creştină-perspective misionare și ecumeniste, în ”Teologie şi viaţă”, anul IV (1994)

Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea I

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Pocăința în viziunea Sfântului Teofan Zăvorâtul – partea I
,,Dar nimeni nu are soră ca a mea și nimeni nu are frate ca al meu!”
Mândria preschimbată în smerenie
Sfânta Taină a cununiei ca binecuvântare a lui Dumnezeu asupra familiei creștine – partea I