Cântul și liricul sunt nimfele culturale ale unui popor, care mai înainte de a vorbi a cântat. Basarabia, deși micuță și ascunsă în inima Europei, are cu ce se mândri în materia poeziilor și melodiilor – veritabil balsam pentru suflet. Aceste tandre acorduri ne-au însoțit din fragedă copilărie, când ne cânta mama: „Nani-na, nani-na, dormi acum, fetița mea” și până la epopeea independenței, când decis a fost că Moldova se vrea întoarsă în latinitate.
Așa că din trupul mumei naționale a luat ființă un duet, un cuplu de oameni care au cântat durerile neamului, care au pus pe note sentimentele și frustrările unui popor indecis prin definiție. Uniți atât pe pământ printr-o căsătorie, cât și în ceruri prin spirit, Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt figuri emblematice ale patrimoniului nostru cultural. Iată de ce, în acest material, am decis să le aduc un elogiu.
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut în mod miraculos, de sărbătoarea Bunei Vestiri (cred că a fost un semn providențial), în orașul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, nevoit în perioada ocupației sovietice să se retragă din biserică. Mama sa, Maria Aldea, a fost moașă. Doina Marin, numele de fată, s-a născut pe 15 noiembrie 1958, în orașul Chișinău, în familia intelectualilor Eugenia și Gheorghe Marin. Tatăl său a fost scriitor și jurnalist, iar mama – profesoară de Limbă și Literatură Română. De la începuturile vieții erau predestinați să aducă arta și frumosul în capul mesei. Ambii talentați și puternici, au decis că nu pot fi egoiști și că țara asta mioritică merită ceva mai bun.
Cândva…
Îți amintești la ce visam,
Când hoinăream
Pe coama munților.
Cândva…
Visam mereu în doi să fim
Și-n toamnă să ne logodim
În toiul nunților
(Versuri din cântecul Balada familială)
Anul 1982 este, pe bună dreptate, momentul inițierii acestei comuniuni spirituale, care s-a întins pe un deceniu. În 1991 câștigau premiul presei la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia – 91”. În 1992 sunt protagoniștii filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele” și în același an sunt delegați la Festivalul „Cerbul de aur” de la Brașov, stabilind o tot mai strânsă colaborare cu frații de peste Prut.
Decursul istoric i-a prins într-un vertij, numit renaștere națională, motivându-i să creeze și să dea naștere unor simboluri care vor dăinui. Așa că au dăruit națiunii cântece de un profund patriotism, cum sunt „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa”, „Mănăstirea Căpriana” și altele. Dar nu s-au mulțumit să stea doar în marginea luptelor de regăsire, ci au urcat pe baricade, cântând în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru împreună cu poeții Grigore Vieru, Adrian Păunescu.
Țin minte cum mama îmi punea la casetofonul vechi cântecele lor, cum vocea lor catifelată se îmbia și se ridica aidoma unor rugăciuni spre cer. Chiar și acum, la maturitate, mă ating „Sărut, femeie, mâna ta” sau „Floare dulce de tei”. Nu doar muzica le era frumoasă, ci și chipurile, dar mai ales iubirea. Dacă există cu adevărat suflete-pereche atunci, indubitabil, ei au fost. Chiar și moartea nu i-a putut despărți, deși ni i-a luat prea repede.
Au plecat în neființă în urma unui accident rutier de pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Dispariția lor subită a provocat multă durere și chiar teorii conspiraționiste, dar ceața memoriei i-a învăluit exact așa cum au plecat, ei doi și un mic suflețel de copil, pe care Doina îl purta sub inimă.
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici – Eminescu (Cerbul de Aur 1992)
Ion Aldea-Teodorovici – Sărut femeie mâna ta
Corina Moisei
Ultimele postari ale lui Corina Moisei (vezi toate)
- Măsura iertării la români. Studiu de caz - 19-09-2018
- Avem speranţă! Gânduri la un 27 martie istoric - 27-03-2018
- Lecția de răbdare. Un Centenar al demnității române - 27-03-2018