Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă?

Și uimirea de pe fața sa?

Și bucuria voastră?

Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți?

Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă, o activitate prin care se umple o bucată de hârtie cu linii, puncte, culori, obiecte; ele reprezintă primul mesaj scris al micuțului tău, iar procesul artistic în sine aduce numeroase beneficii de dezvoltare.

Desenul devine un mijloc esențial prin care cei mici pot comunica, își pot ascuți simțurile vizuale și își pot stimula creativitatea.

Și DA- expunerea desenelor copilului pe frigider poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine a micuțului tău, transformându-le într-un adevărat stimulent pentru stima de sine. Prin urmare, încurajează-ți copilul să-și exploreze talentele artistice folosind toate culorile!

Etape cu satisfacții

În ceea ce privește dezvoltarea artistică a copiilor, aceștia parcurg aceleași etape indiferent de locul din lume în care se află.

Pedagogul și antropologul Joern Martin Steenhold, expert în jocurile copiilor, observă că cei ce se situează la vârsta de un an sau doi ani încep prin a desena linii și cercuri (care nu, nu sunt perfecte), în timp ce cei de trei ani încep să reprezinte obiecte și figuri în funcție de importanța lor pentru universul propriu.

La vârsta de patru ani, copiii preferă creioanele colorate și însoțesc desenele lor cu povești imaginative, în timp ce la cinci sau șase ani, încep să reprezinte lucruri cât mai realist posibil, străduindu-se din toate puterile.

Desenul = formă de comunicare

Desenul nu este doar o activitate plăcută, ci și o formă crucială de comunicare pentru cei mici. În absența vorbirii, desenul devine primul mod de exprimare, permițând copilului să transmită lucruri care îi fascinează, sentimente pe care le găsesc dificil de exprimat verbal.

Ofer un sfat important părinților: să se abțină de la interpretări rapide și să încurajeze copilul să devină un povestitor atunci când este întrebat despre desenele lui.

Atent la simțuri?

Pe lângă comunicare, desenul contribuie și la dezvoltarea simțurilor copilului. Prin observarea și studierea obiectelor, copiii fac alegeri conștiente în ceea ce privește modul în care le reprezintă. Încurajează-ți copilul să exploreze întreaga bucată de hârtie prin întrebări precum ,,dar ce vei desena lângă cotețul găinilor?” și ,,ce e de așezat lângă norii aceștia măreți?”

Imaginația copilului este stimulată, iar simțul spațiului, dimensiunilor, formelor, culorilor și atenția la detalii sunt îmbunătățite.

Bine ați venit la expoziția din sufragerie!

Bucuria împlinitoare și stimularea stimei de sine se așează odată cu expunerea desenelor copilului pe frigider sau, de ce nu?- când sufrageria se transformă în sală de expoziție: ,,Bine ați venit la expoziția Laviniei, mica noastră pictoriță!”

Arătându-i fiului sau fiicei tale cât de mult apreciezi contribuția sa artistică, sprijini creșterea încrederii în sine a copilului tău.

Procesul, nu doar produsul finit!

Procesul creativ al realizării desenului este cel care aduce bucurie copilului, încurajându-l să experimenteze prin linii, culori și forme. Acest mod de abordare îi permite micuțului tău să se bucure de procesul creativ. Încurajează-ți copilul să experimenteze și să fie creativ în felul său unic.

În final, unii dintre cei mai iubiți artiști sunt aceia care au reușit să își păstreze mințile uimitoare și creative ale copilăriei.

Susținându-ți copilului tău să exploreze lumea și prin desen, contribui la dezvoltarea sa într-un mod armonios și creativ.

„Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist și după ce va crește...” (Pablo Picasso)

-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi??????

Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei.

Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da fiicei ei o lecție acum, pe loc! Ohhhh! Câte cuvinte îi vin pe vârful limbii!

Da… stai! Să respir puțin înainte, își spune mama Magdei….

Când te confrunți cu momentul în care copilul tău își exprimă dorințele într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect, este crucial să analizezi atât propriile reacții, cât și comportamentul copilului.

În acele secunde tensionate, este posibil să simți o gamă variată de emoții, precum furie, anxietate, iritare, teamă, rușine sau mâhnire.

Te regăsești?

Noi, da!

Este important să conștientizezi că modul în care te simți tu se reflectă și în starea emoțională a copilului tău. Chiar așa!

Acordă-ți o pauză!

O primă etapă esențială este să îți acorzi o pauză și să îți adresezi câteva întrebări critice. Este cu adevărat copilul lipsit de respect sau este ego-ul tău afectat?

Unde anume se manifestă lipsa de respect – în tonul folosit, în modul de abordare, în cuvintele rostite sau în limbajul non verbal?

O introspecție sinceră te poate ajuta să identifici sursele conflictului și să abordezi situația cu o perspectivă mai clară.

După ce ai identificat aspectele care necesită îmbunătățire, poți modela comportamentul dorit prin propriul exemplu.

Transformă comunicarea într-un dialog respectuos, arătând copilului cum să se exprime și cum să interacționeze cu ceilalți într-un mod cuviincios. Este esențial să stabilești limitele respectului și să subliniezi importanța unei comunicări sănătoase.

Răspunde când ești calm!

În momentul în care te confrunți cu astfel de situații, evită să răspunzi impulsiv sau în furie. Cererea unui moment de calm pentru tine îți permite să îți recâștigi echilibrul emoțional și să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Un răspuns calm și reflectat va contribui la menținerea unei relații sănătoase cu copilul tău și va evita escaladarea conflictului.

Este important să îți amintești: copiii nu se nasc cu tact sau cu abilități de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie învățate și modelate.

Fiind părinte, ai rolul de a le oferi exemple pozitive de reacție, înțelegere și comportament adecvat. Implicarea ta activă în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului este esențială pentru construirea unei comunicări sănătoase și a unei relații de încredere între voi.

Conectare și apoi corectare

Cred că ne-am reamintit cu toții: este crucial să stabilești o conexiune emoțională profundă cu copilul tău înainte de a încerca să-i corectezi comportamentul. Prin alocarea timpului pentru a înțelege lumea interioară a micuțului și ascultând cu empatie, se creează un fundament solid pentru comunicare. Această conexiune afectivă nu doar consolidează legăturile dintre părinte și copil, ci și deschide larg ușa pentru o abordare mai eficientă a educației.

Atunci când simte că este înțeles și acceptat, copilul devine mai receptiv la îndrumare și învățare, iar relația voastră se întărește în mod pozitiv.

-Magda, te simt cu adevărat supărată! Aș vrea să înțeleg mai bine ce spui. Nu prea aud din cauza tonului pe care îl folosești….Și chiar aș vrea să înțeleg…

-Uh, mami, uite……..

Trenulețul de la unchiul Mihai, toba de la Andrei, acordeonul de la fini, mingea de la vecina de sus (nu de la cea de jos!), bilele colorate de la bunici și popicele de la nași. Toate sunt la îndemâna lui Matei! Ce încântat este! Dar…stai! Parcă nu prea se joacă cu ele…. aleargă cumva de la o jucărie la alta și….cam atât! Hmmmm…..

După perioada sărbătorilor, casa devine adesea plină de zgomotul vesel al copiilor care se joacă cu noile lor jucării. Cu toate acestea, merită să reflectăm asupra cantității de jucării la care au acces copiii noștri și să ne întrebăm dacă prea multe jucării pot afecta în mod negativ dezvoltarea lor. Contrar percepției comune (ohh…să aibă multe jucării, nu cum NU am avut noi…), cercetările arată că a lăsa mai puține jucării la îndemâna copiilor este un ceva bun: acest lucru va aduce beneficii semnificative în dezvoltarea lor!

Un aspect esențial al educației copiilor este gestionarea eficientă a resurselor de învățare. Având o abundență de jucării poate părea tentant pentru a asigura o diversitate de activități, dar, uneori, mai puține jucării înseamnă beneficii mai mari. Este important să înțelegem că multele opțiuni pot distrage atenția copiilor și pot împiedica dezvoltarea creativității lor.

Puține jucării îi încurajează pe copii să fie mai creativi. Atunci când au la dispoziție un număr limitat de jucării, aceștia sunt mai predispuși să își folosească imaginația pentru a crea noi scenarii de joc. Faptul că trebuie să găsească modalități inovatoare de a-și petrece timpul cu jucării puține disponibile îi determină să-și pună mintea la contribuție și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.

Mai mult decât atât, puține jucării îi fac pe copii să fie mai implicați și atenți în timpul activităților lor. Când au mai puține opțiuni, copiii se concentrează mai bine asupra detaliilor jocului și devin mai atenți la ceea ce fac. Această concentrare sporită poate avea un impact pozitiv asupra învățării și dezvoltării cognitive.

Limitarea numărului de jucării îi poate determina pe cei mici să dezvolte abilități sociale și de comunicare. Având la dispoziție doar câteva jucării, copiii sunt mai predispuși să interacționeze cu ceilalți pentru a împărți și schimba jucării. Astfel, aceștia învață să colaboreze, să negocieze și să-și dezvolte abilități sociale esențiale pentru interacțiunile viitoare.

Puține jucării îi învață pe cei mici să le aprecieze și să aibă grijă de ele. Atunci când au doar câteva obiecte de preț, copiii învață să le prețuiască mai mult și să le trateze cu grijă. Această responsabilitate față de obiectele lor îi poate învăța valori importante, cum ar fi grijă, respect și responsabilitate.

În plus, având mai puține jucării la dispoziție, copiii au mai puține șanse să fie distrași și să își piardă atenția. Acest aspect este crucial într-o lume plină de stimuli și tehnologie!

Puține jucării îi ajută să-și mențină atenția concentrată asupra unei activități și să dezvolte abilități de învățare mai eficiente.

Să ne gândim bine: chiar dacă poate părea tentant să oferim copiilor noștri o mare varietate de jucării, beneficiile limitării acestora sunt semnificative. Puține jucării stimulează creativitatea, implicarea, dezvoltarea abilităților sociale și responsabilitatea. Așadar, să ne amintim că uneori mai puțin înseamnă mai mult atunci când vine vorba de jucăriile copiilor noștri!

Colinde, colinde! (Mihail Eminescu)

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglinzilor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur’ copiii,

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Ş-a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului.

Ce dar să îi fac? Oare ce?

Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun!

Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale sau privilegii sociale, ci în ceva mult mai profund și semnificativ: propria  fericire a părinților și propria lor stare de bine.

În această societate agitată și în plină schimbare, înțelegerea importanței și implicațiilor acestui dar sfânt devine crucială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

De ce?

Fericirea părinților este un model de viață, nu-i așa?

În primul rând, fericirea părinților servește ca model de viață pentru copii. Prin manifestarea unei stări de bine și a unei perspective pozitive și surâzătoare asupra vieții, părinții oferă copiilor un ghid esențial pentru abordarea cu răbdare a provocărilor vieții. Copiii învață, în mod inconștient, că fericirea nu depinde doar de tot ce se petrece în exterior, ci și de atitudinea și modul în care abordăm evenimentele vieții noi, noi înșine.

Există un impact asupra dezvoltării emoționale? Da, există!

Fericirea noastră, a părinților are un impact direct asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Un mediu familial stabil, cât mai plin de bucurie și satisfacție, contribuie la formarea unor legături emoționale sănătoase și la încrederea în ei înșiși a copiilor. Aceștia cresc într-un climat unde empatia, înțelegerea și comunicarea sunt aspecte fundamentale, elemente esențiale pentru o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Și asta ne dorim pentru ei, nu-i așa?

Să îi învățăm despre grija de sine și stima de sine

Părinții care investesc în propria lor fericire oferă un exemplu important copiilor cu privire la importanța îngrijirii de sine și stimei de sine. Copiii învață să-și respecte nevoile și să-și cultive pasiunile observând cum părinții își găsesc fericirea în activități care îi împlinesc. Când copiii văd că faci ceea ce te face fericit cu multă bucurie și relaxare, vor face la fel. Se construiește o fundație solidă acum pentru dezvoltarea unui puternic simț al propriei valori și identități.

Stare de bine în noi? Stare de bine în familie!

Fericirea părinților contribuie la reducerea nivelului de stres în familie. Un mediu lipsit de tensiuni și frustrări permite copiilor să se simtă în siguranță și sprijiniți. Vor explora lumea lipsiți de griji, cu curiozitate și încredere, având convingerea că lucrurile vor găsi o cale să fie bune!

Ce dar pregătim pentru Crăciun? Pe lângă hârtiile strălucitoare, pe lângă fundele roșii și aurii și verzi, pe lângă acadele și cozonaci, să așezăm cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi copiilor: propria fericire și propria stare de bine. Acest dar este cu totul altceva față de cadourile materiale și reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fericirea părinților nu este doar o binecuvântare personală, ci și o investiție în viitorul și binele celor mici.

Este un dar care continuă să răsune în inimile și viețile copiilor pe măsură ce ei înșiși devin părinți și modele pentru generațiile viitoare. Auziți clinchetul de clopoțel? Sună a fericire!

A ales să se înscrie la Liceul Pedagogic atunci când vârsta din buletin i-a permis și să dea probele vocaționale. Tată îl dorea pădurar, el a vrut să fie învățător. Inspirat sau nu de alt membru din familia sa care deja studia la liceul cu profil pedagogic, cert e că de la acel moment până în clipa prezentă sunt patru decenii distanță de când învățătorul Cîrlig Marian se află în mijlocul elevilor. Este al lor cu același entuziasm cu care a început cariera didactică.

Distins cu premiul Merito pentru metodele pe care le-a îmbrățișat la clasă, pentru știința pe care a adus-o mai aproape de elevi și pentru adaptarea de care a dovedit de-a lungul experienței profesionale, nu se vede în alt loc considerând că meseria sa este o menire. Să-l cunoaștem!

Cu ce sentimente sau gânduri intrați în fiecare zi în clasă?

În fiecare zi, clasa îmi oferă lumea mea: o lume a inocenței, a unor suflete ce vin la școală cu drag și așteaptă ca școala să le ofere învățare și să le descopere minunile pe care ei le aduc zi de zi. Profesorii noștri ne spuneau că în momentul în care intri în clasă lași la ușa clasei toate problemele tale. Nu este simplu. Sunt, poate, puțin egoist. Am învățat să las totul la ușa clasei și să mă hrănesc și eu din exuberanța și fericirea lor. Am timp să mă gândesc la ale mele seara când ajung acasă. Am învățat că nu trebuie să-i atragem pe copii în visele și problemele noastre. Dacă ești un dascăl adevărat, încerci să te duci tu în visele lor (parafrazare din profesor universitar Dumitru Borțun).

Și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici, nu doar invers. Ce v-ați luat frumos pentru suflet de la ei? Pe ce se ghidează relația dumneavoastră cu elevii pe care îi ghidați?

Parafrazez iar, Dacă nu este dragoste și empatie, nu este nimic. Copiii pe care îi avem zi de zi în sala de clasă sunt adulții viitorului. Ce sădim, vom culege. Am învățat că nu sunt un mic „Dumnezeu” în sala de clasă. Copiii mei învață de la mine și eu învăț de la ei. Sunt doar un om ce o perioadă de timp le îndrumă pașii. Fiecare dintre elevii noștri poartă în sufletul lor o parte din noi (bună și constructivă sau o parte întunecată ce nu construiește).

Eu m-am schimbat după fiecare generație de elevi). Fiecare generație m-a făcut mai bun. Când spun mai bun, mă refer la suflet. De aici a venit și partea de update profesional. A fost un gest de respect și de recunoștință față de ei și o parte de construcție umană și profesională pentru mine. Când mă reîntâlnesc cu foștii ei elevi, văd părți frumoase din trecutul meu. Am învățat că un profesor nu predă doar conținuturi. Am învățat că alături de conținuturi se predă pe sine. Am învățat că elevii mei vor fi ceea ce sunt eu.

Ce am învățat? Am învățat inocența și bunătatea lor. Am învățat curiozitatea, creativitatea și gândirea lor critică. Am învățat din spontaneitatea lor. Am învățat să învăț de la copiii mei. Este așa de simplu și de frumos! Numai să ne lăsăm descoperiți puțin și să ne arătăm și noi sufletul așa cum o fac și ei. Copiii noștri ne simt. Simt când mimăm sentimente și profesie.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei pe care o aveți în prezent, cum ar fi redat în câteva idei?

Este simplu și aici. Copii fericiți că vin la școală. Copii fericiți că au posibilitatea să întrebe. Copii fericiți că sunt respectați. Copii fericiți că încerc să duc învățarea către ei. 17 băieți și 7 fete. Fiecare cu minunile lui sau ei. Fiecare cu așteptări față de mine. Fiecare cu drag de a veni la școală și a descoperi încet-încet cum este învățarea. Fiecare cu personalitatea lui sau ei. 24 de oameni în devenire, 24 de caractere și un colectiv pe care îl construim. 24 de copii ancorați în gândire critică, în folosirea tehnologiei și resurselor digitale în învățare și în formarea gândirii computaționale (au trecut de la folosirea de resurse digitale la realizarea de resurse digitale).

Esența pentru clasa mea: EI SE PREGĂTESC PENTRU VIITOR.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

La 14 ani, când m-am dus către Liceul Pedagogic (tata mă dorea pădurar), nu știam către ce mă îndrept. A fost un salt în necunoscut pe baza a ceea ce am simțit eu din exemplele pe care mi le dădea familia (impropriu zis exemple; erau discuții despre verișoara mea mult mai mare care era la Liceul Pedagogic).

Liceul Pedagogic mi-a construit temelia. Atunci, pe moment, nu am conștientizat acest aspect. Am descoperit mai târziu când îmi dădeam gradele didactice și eram în fața copiilor mei (elevilor mei). Nu am avut nevoie de mult timp să îmi dau seama că acele minuni ce vin în clasă au așteptări. Atunci mi-am dat seama că eu ajut la formarea lor și ei ajută la formarea mea. Au fost și sunt provocări zi de zi în acești 40 de ani. Au fost momente și sunt momente în care mă uit la ce se întâmplă în învățământul românesc și mă întreb de ce vreau să fiu altfel și nu mă rezum la a semna condica de prezență și atât. În secunda următoare vine instantaneu răspunsul: EI SUN VIITORUL, EI VIN ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ CU ATÂTEA AȘTEPTĂRI, EI AȘTEAPTĂ SĂ DUCI ÎNVĂȚAREA CĂTRE EI. EI AȘTEPTĂ DE LA DOMNUL ȚI DE LA DOAMNA (ai mei vorbesc de multe ori cu mine cu TU și îmi place așa de mult!)

Cum vedeți generația de acum prin ochii și inima dumneavoastră?

Fără să vrei (poate uneori chiar în subconștient) faci comparații între generații. Realizez mereu un aspect: fiecare generație este altfel; fiecare generație se formează într-un alt mediu social. Copiii ce vin la școală sunt alții din cinci în cinci ani la ciclul primar. Noi TREBUIE să fim altfel. Aceasta este menirea unui cadru didactic. Reiau ceea ce am mai spus. Nu îi ducem pe copii în visele noastre ci mergem noi în visele lor. Visele noastre nu se intersectează cu visele lor. Ale noastre sunt construcții pe experiențe din trecut și prezent. Visele lor reprezintă viitorul. Hai să mergem și noi către viitor!

Parafrazând din Ken Robinson (O lume ieșită din minți), ar fi o prostie când mergem cu mașina să privim numai în oglinda retrovizoare fără a privi în față prin parbriz și a încerca să ne imaginăm și să ne construim scenarii pentru ceea ce va fi după următoare curbă. Ața și cu demersul didactic și cu învățarea.

Dacă ar fi să mă conduceți spre perioada escapadei academice, cum ar suna povestea?

Escapada mea academică nu a fost o escapadă. A fost o muncă constantă. De fapt, eu mi-am continuat studiile universitare mult după absolvirea Liceului Pedagogic. Am făcut-o în momentul în care am simțit că este nevoie de mai mult decât pregătirea pentru gradele didactice. Am simțit că trebuie să îmi fac un update la tot ceea ce știu pentru că am o mare responsabilitate: copiii din fața mea.

Așa am descoperit când acum 20 de ani a intrat primul calculator în viața mea. Am realizat că acesta poate fi o parte din demersul didactic și din învățare și un element indispensabil în viitor. Rezultatul a fost un masterat didactic în tehnologia informației și comunicațiilor în educație la Universitatea București.

Un cadru didactic adevărat se pregătește mereu. Sunt ferm convins că peste 5 ani elevii mei vor fi altfel și îmi fac update permanent.

Doar în mediul rural ați lucrat?

Am avut posibilitatea de a lucra și în mediul urban, dar am ales să lucrez în școala care am absolvit clasele I-VIII. Nu mi-am dorit niciodată să plec de aici. A fost mereu o provocare și am simțit mereu că trebuie să dau înapoi școlii care m-a format. Știu ca-s patetic aici, dar așa am simțit eu. Având dublă calificare puteam să trec pe ciclul gimnazial pe disciplina Informatică și TIC. Sufletul meu a fost mereu de învățător. Acolo simt că pot oferi din ceea ce știu.

Eu vreau să construiesc temelii. Îi las pe alții să construiască pereții. Și în aceeași ordine de idei: a lucra în mediul rural este o provocare și o onoare pentru mine.

Ce-mi puteți spune despre școala unde aveți catedra? Cum o vedeți prin propriii ochi?

M-am gândit ce ar trebui să răspund aici. Cu proprii ochi o văd ca pe școala unde am absolvit ciclul gimnazial, școala unde am făcut primii pași în cariera didactică, școala unde m-am construit pe mine profesional, școala unde, deși eram coleg cu foștii mei profesori, îi salutam cu sfială, școala unde am fost director timp de opt ani.

Școala DE CARE ÎMI PASĂ.

Cine v-a insuflat dragostea față de copii?

Fiul nostru a venit pe lume în 1988. Am dus-o pe soția mea la spital la Oltenița cu un vecin pe 21 iulie. A doua zi, urcând treptele către salonul ei, m-am întâlnim cu un medic despre care știma că este acolo pe acea secție. I-am spus cine sunt, m-a privit și mi-a spus: ,,Domnul Cîrlig, să vă trăiască! Aveai un băiat”. Am mai urcat două trepte și mi s-au înmuiat picioare. Atunci am simțit cum se naște un sentiment nou în sufletul meu. Un sentiment minunat. Așa este și cu dragostea de copii. Îți dai seama imediat dacă ești pentru ei în clasă din prima. Dacă nu simți nimic și ești acolo în continuare, ești un mercenar. Doar atât.

Cu ce valori ați plecat în viață și doriți să le dați mai departe?

Voi răspunde foarte scurt: cinstea, cultura muncii, consecvența, respectul, empatia, dragostea pentru oameni.

De aproape trei decenii sunteți bucată din sistemul de educație. A fost un drum profesional liniar sau sinuos?

Sunt de patru decenii parte a sistemului de învățământ. A fost un drum profesional liniar. Nu a fost nimic sinuos. De la 18 ani sunt învățător. Asta am făcut mereu și pe această linie mi-am construit toată cariera profesională. Nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva. Totul a venit de la sine și toată formarea mea profesională a fost în acest sens. Am știut mereu ce vreau și ce trebuie să fac pentru a fi un învățător care se duce în visele copiilor săi.

Doriți ca elevii să înțeleagă cât de importantă este educația. Credeți că este cea mai bună armă a lor în viață?

Nu am să fac apologia educației. Nu este cazul. DA. Educația schimbă societăți. Dacă ne dorim o societate mai bună în care să simțim că suntem respectați ca cetățeni, AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE!

,,Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doam­ne, ajută!“

Potecile pe care vor păși copiii noștri vor avea obstacole pe ele. Și mari și mici.

Și treaba noastră este să îi pregătim pentru aceste obstacole.

Nu! Niciodată nu vom alerga în fața copiilor pentru a netezi drumul!

În calitate de părinți, adesea suntem tentați să eliminăm orice obstacol din calea copiilor noștri pentru a le asigura o călătorie lină și lipsită de probleme.

Este important să ne reevaluăm rolul. Nu este treaba noastră să le netezim mereu calea sau să le ușurăm drumul, ci să îi învățăm cum să facă față dificultăților de pe drum.

Da, avem un rol important, noi, părinții!

Să îi învățăm să dobândească reziliența!

Eliminarea tuturor obstacolelor din viața copiilor nu îi pregătește pentru realitățile vieții. Dimpotrivă, treaba părinților este să îi învețe să fie rezilienți. Confruntarea cu dificultăți și obstacole îi ajută să-și dezvolte abilitățile de adaptare și să înțeleagă că eșecurile nu sunt sfârșitul, ci oportunități de creștere.

E timpul să îi învățăm să fie independenți!

Un alt aspect important este dezvoltarea independenței copiilor. Ține tot de noi, de părinți, când și cât îi îndemnăm să și-o însușească. Părinții trebuie să ofere copiilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona propriile provocări și a lua decizii responsabile. Învățând cum să facă față dificultăților, copiii devin mai independenți și capabili să-și conducă viața în mod conștient. Și asta e cea mai mare dorință a noastră, așa e? Să știm că se vor descurca în lumea asta mare!

Să îi învățăm să fie responsabili!

Dificultățile oferă o oportunitate excelentă de a învăța responsabilitatea. Părinții pot încuraja copiii să își asume propriile acțiuni și să găsească soluții pentru provocările lor. A învăța să facă față consecințelor deciziilor lor îi pregătește pentru responsabilitățile vieții adulte.

Dezvoltarea creativității în rezolvarea problemelor

Atunci când copiii se confruntă cu dificultăți, este momentul ideal pentru a dezvolta creativitatea în rezolvarea problemelor. În loc să le oferim soluțiile, părinții pot încuraja găsirea de modalități inovatoare și creativă de a depăși obstacolele. Tu ce crezi că e de făcut? Cum te gândești să faci de data asta? Iată întrebări care îi ajută pe copii să găsească propriile soluții optime!

E timpul să îi învățăm să își cunoască emoțiile și să dezvolte empatie

Dificultățile oferă oportunități de a înțelege și gestiona emoțiile. Părinții pot juca un rol esențial în a-i învăța pe copii să își exprime sentimentele și să dezvolte empatie față de ceilalți care se confruntă cu dificultăți similare. Am fost și eu pe drumul acesta! Nu este ușor, însă este posibil să ducem totul cu brio la bun sfârșit!

Ne temem de nou și nu de capacitatea noastră de a trece de orice obstacol.

Este esențial ca părinții să conștientizeze că treaba lor nu este să elimine fiecare piedică de pe drumul copiilor lor. Rolul lor fundamental este să îi învețe cum să facă față dificultăților, să crească, să învețe și să se dezvolte. În acest fel, părinții contribuie la formarea unor adulți rezilienți, independenți și pregătiți să înfrunte provocările cu încredere.

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

-Ce fac acum, mama? Mi-au zis ca nici eu nu trebuie să mai vorbesc cu Dan. Tot grupul a hotărât sa nu mai vorbim cu el! Însă eu nu simt asta! Ce să fac? Ce să fac?

Matei se frământă de aseară, iar mama lui ar face orice să îi ia greutățile de pe umeri. Cum? Ce ar fi potrivit să îi spună?

Viața aduce provocări, iar pentru copii, acestea pot părea adesea copleșitoare. În momentele dificile, este esențial ca cei mici să înțeleagă că unicitatea lor este o putere și că autenticitatea este cheia fericirii. Ce sfaturi valoroase putem dărui fiilor și fiicelor noastre?

Ce ar fi de spus?

Tu ești unic, tu nu trebuie să fii ceva ce nu te reprezintă!

Un prim sfat important este să-și îmbrățișeze propria unicitate. Copiii ar trebui să înțeleagă că nu există un ,,model” specific pe care trebuie să îl urmeze. A fi autentic înseamnă a-ți exprima personalitatea și a te bucura de ceea ce te face diferit.

Bucură-te că ești tu!

Fiecare om are calități și trăsături care îl fac distinct. Copiii ar trebui să fie mândri de identitatea lor și să se bucure de aspectele care îi definesc. Acceptarea de sine este cheia pentru a experimenta bucuria și împlinirea personală. Oricare este trendul, moda! Bucură-te de ceea ce ești și de cine ești tu!

Fii încântat că faci lucrurile altfel, dacă asta îți aduce stare de bine!

Tu ești ceva cu adevărat special, irepetabil! Copiii ar trebui să vadă valoarea adusă de modalitățile lor unice de a aborda viața. A face lucrurile într-un mod propriu poate aduce nu doar satisfacție personală, ci și contribuții semnificative în mediul lor. Gândește-te câte lucruri aparte poți crea prin felul tău de a fi!

Vocea ta contează!

Copiii trebuie să înțeleagă că opinia lor are o valoare imensă. Fie că este vorba despre idei, gânduri sau sentimente, vocea lor poate avea un impact puternic. Încrederea în propria voce îi va ajuta să devină lideri și să îi inspire și pe ceilalți.

Rămâi consecvent cu tine însuți!

Presiunea de a se conforma este adesea intensă, dar este crucial ca tinerii și copiii să rămână consecvenți cu valorile și dorințele lor personale. Când copiii își urmează pasiunile și visele, își construiesc un drum autentic către fericire.

Când cei tineri rămân una cu valorile moștenite, lumea devine un loc mai bun!

Ai încredere în instinctele tale!

Da, chiar așa! Dacă simt că ceva nu este în regulă, este important să asculte aceste semnale lăuntrice, să verifice cu adulții în care își pun baza. Încrederea în sine îi va ghida în luarea deciziilor și în navigarea prin provocări, cu mai multă înțelepciune.

Nu este ușor să înfrunți puterea grupului, ,,gura lumii”, ce este ,,la modă”.

Înfruntând însă episoadele ce te pun în dificultate, cu încredere, copiii pot dezvolta nu doar reziliență, ci și o bază solidă pentru o viață împlinită. Aceste sfaturi îi încurajează să-și abordeze unicitatea cu bucurie, să-și aprecieze contribuțiile personale și să-și construiască propria cale către fericire. Este important să le reamintim mereu, noi, părinții, adulții responsabili, că, în ciuda presiunilor externe, autenticitatea lor este cea mai prețioasă comoară.

Să o spunem cu seriozitate: învățarea socială joacă un rol central în formarea vieții adolescenților, influențându-le comportamentele, credințele și abilitățile interpersonale. Această formă de învățare se extinde dincolo de setările tradiționale ale sălilor de clasă, cuprinzând o gamă largă de interacțiuni sociale în care adolescenții se implică zilnic. Pe măsură ce adolescenții navighează în complexitatea lumilor lor sociale, absorb lecții valoroase, dobândesc abilități de viață esențiale și dezvoltă un sentiment de identitate prin observare, imitare și colaborare.

Modele. Care le sunt modelele?

I-ați văzut? Adolescenții sunt observatori atenți, absorbind constant informații din mediul lor. Învățarea socială în adolescență începe adesea prin observarea și imitarea comportamentelor colegilor, membrilor familiei și modelelor de referință. Fie că este vorba despre adoptarea unei noi tendințe de modă, preluarea stilurilor de conversație sau copierea atitudinilor, adolescenții integrează aceste comportamente observate în propriul lor repertoriu, contribuind la dezvoltarea lor socială.

Și care sunt modelele tinerilor noștri? Sunt oare modele securizate sau nesecurizate? Cine îi mai influențează azi pe cei ce își deschid ramurile tinere spre soare? E o întrebare al cărui răspuns ne privește pe toți!

Adolescenții se uită la egali. Da, da, privesc pe orizontală. Colegii au o influență semnificativă asupra adolescenților, acționând ca sursă principală de învățare socială. Prin interacțiunile cu prietenii, adolescenții învață despre norme, valori și așteptări sociale. Grupurile de colegi furnizează o platformă pentru experimentare, unde adolescenții navighează prin dinamica socială, învață rezolvarea conflictelor și dezvoltă un sentiment de apartenență. Influentele pozitive ale colegilor pot stimula creșterea personală, empatia și cooperarea; desigur, influențele negative pot contribui la comportamente riscante sau conformitate la norme dăunătoare. Știi care este grupul, care sunt grupurile spre care privește fiul tău și fiica ta?

În peisajul contemporan, învățarea socială se extinde dincolo de interacțiunile față în față și include în mod semnificativ sfera digitală. Platformele de socializare și tehnologia joacă un rol crucial în formarea percepțiilor adolescenților asupra lumii. Prin intermediul interacțiunilor online, adolescenții sunt expuși la perspective diverse, culturi și probleme globale. Cu toate acestea, se confruntă și cu provocări precum hărțuirea online și comparațiile sociale nerealiste, subliniind necesitatea unei orientări în navigarea responsabilă în peisajul digital. Este responsabilitatea noastră, a adulților să fim sprijin și oază și far, protecție și glas ce responsabilizează.

Învățare și implicare

Adolescenții se implică adesea în experiențe de învățare colaborativă, fie prin proiecte de grup, activități extracurriculare sau activități de voluntariat. Acum se îmbogățesc cunoștințele academice, se promovează munca în echipă, abilitățile de comunicare și sentimentul real de responsabilitate. Adolescenții învață să navigheze între opinii diverse, să gestioneze conflicte și să aprecieze valoarea efortului colectiv.

Învățarea socială contribuie semnificativ la dezvoltarea identității unui adolescent. Pe măsură ce interacționează cu diferite medii sociale, adolescenții explorează diferite aspecte lăuntrice, își așează valorile și își descoperă pasiunile.

Învățarea socială apare ca un fir roșu fundamental, punând împreună experiențe, relații și creștere personală. Recunoașterea impactului învățării sociale asupra adolescenților subliniază importanța promovării unor medii sociale pozitive, stimularea relațiilor sănătoase cu colegii și furnizarea de îndrumare în navigarea peisajului digital.

Prin înțelegerea și aprecierea rolului învățării sociale, putem susține mai bine adolescenții în călătoria lor unică în care se descoperă, se clădesc, se înalță!

Jean Auguste Dominique Ingres, marele pictor francez neoclasic, spunea: „Desenul nu înseamnă pur și simplu reproducerea contururilor; desenul nu constă pur și simplu în idee.

,,Mami e atât de preocupată”, se frământă Andrei, ,,…oare ce s-a întâmplat? S-a întâmplat oare ceva???”

,,De ce tati nici nu mă bagă în seamă? Am făcut ceva rău? E supărat? Ce o fi?” se tot întreabă Elena.

Atunci când copiii simt că pierd conexiunea cu părinții lor, ei au impresia că le este amenințată existența. Să nu subevaluăm gesturile mărunte care pentru copii contează enorm!

Foarte adevărat este că atunci când simțim că pierdem conexiunea cu cineva drag, cineva care contează atât de mult pentru noi, pentru sistemul nostru nervos este ca și cum ,,s-ar stinge toate luminile din bradul de Crăciun”. Rămânem în beznă și avem impresia că existența ne este amenințată. Dintotdeauna, desigur, relațiile și conectarea asigură clipă de clipă chiar existența noastră.

Părinții, bunicii, nașii, tutorii vor ajuta copilul să aibă, din nou, „acces la luminițe”. Acest lucru se petrece atunci când ne conectăm cu gesturi mărunte care fac să se petreacă o legătură conștientă, vie.

Ce ar fi de făcut?

Lucruri tare mici care spun: sunt aici, te văd, te știu, în tot tumultul acesta de fapte, în acest du-te –vino al zilei:

Dimineața, când fiul tău este somnoros, îi spui cât de tare apreciezi că este parte din viața ta. Îi va face ziua frumoasă!

După ore, când fiica ta simte una sau mai multe emoții dificile, tu o asculți fără să o întrerupi și validezi emoția ei, trăirea ei.

Fiul tău pleacă într-o mini-vacanță la verișori, iar tu îi pui în buzunar un bilețel în care îi scrii că îți va fi dor de el.

Gemenii tăi se joacă, iar tu treci pe lângă ei și le spui ,,Vă iubesc!”

Fiica ta vine seara în casă, iar tu îi spui cât de tare te bucuri să o revezi.

Fiul tău povestește ceva haios iar tu îi spui că ești extrem de norocos că ești tatăl lui.

Copilul nostru trece pe lângă noi sau meșterește prin casă, iar noi îi dăruim o simplă îmbrățișare.

Fiul tău povestește ceva personal, iar tu lași pentru câteva minute orice activitate și îi dai toată atenția ta.

Fiica ta a avut o zi intensă la școală, iar tu îi spui că vrei să te joci cu ea, vrei să găsești ceva foarte plăcut de făcut împreună pentru voi două.

Fiii noștri ne împărtășește planul lor de sfârșit de săptămână cu încântare, iar noi le spunem cât de recunoscători suntem că au încredere în noi, că împărtășesc și povestesc.

Gesturi mici

Da, sunt gesturi mici în interacțiunea de zi cu zi cu copiii noștri, însă aceștia au posibilitatea de a descoperi că minunea ce apare când sunt conectați cu noi, când văd iar luminițele aprinse, îi asigură că totul este în regulă, că au tot ce le trebuie în bagajul lor emoțional pentru a înainta, iar și iar.

Lucrurile mici sunt cele care chiar contează și cele care ne fac viața mai frumoasă, care ne colorează zilele și ne aduc un zâmbet pe buze; cu toții, mari și mici, să le savurăm din plin!

-Mami, să știi, Mia e cea mai bună prietenă a mea! Cea mai bună! Azi ne-am jucat toată ziua și mi-a dat jumătate din biscuiții ei cu cacao! Mami, vreau să vină la noi și eu vreau să merg la ea, da?

-Oh, desigur!

-Ah, mami, să știi că nu mai sunt prietenă cu Mia! Niciodată! Să știi că ea a încurajat copiii din cealaltă echipă, să știi! Și azi a stat mai mult cu Nico și aproape nu m-a băgat în seamă în pauza mare! Da, da!

-Îhmmmmmm……..

E greu cu prieteniile în copilărie!

E tare bine să auzi glasul cristalin al copilului tău ce te anunță că are un prieten bun, că se simte bine!

E tare greu să fii părinte și să auzi nefericirea din glasul copilului tău ce se simte lăsat la o parte într-o prietenie.

Să ne învățăm fiii și fiicele să fie prieteni buni! Acest lucru este un cadou pentru ei.

Cuvinte anume și povești simple pot face o mare diferență.

Să ne învățăm copiii că e important să să bucure de reușitele prietenilor lor, să le fie suport și adăpost, să își amintească de zilele lor de naștere și de nume. Să fie lângă prietenii lor în momente de izbândă, dar mai ales în momente grele, cu suspin și deznădejde.

Să ne învățăm copiii că este foarte important să apară pentru prietenii lor când aceștia traversează un moment aparte: un recital de vioară, un meci de volei, un concurs de șah, o competiție de dans sportiv sau un concurs de matematică. Să fie acolo și să aplaude sau să fie acolo și să mângâie când tristețea nu dă pace.

Să ne învățăm copiii că există o putere foarte mare în cuvinte. Există cuvinte ce ridică, înalță, alungă nori negri! Să le explicăm alor noștri copii să vorbească frumos cu prietenii lor și despre prietenii lor, când ei nu sunt de față! Toate aceste lucruri creează legături puternice și încredere de nezdruncinat!

Să ne învățăm copiii să își asculte prietenii! Este atât de important să te simți ascultat, auzit plenar!

Prietenia este o stradă cu două sensuri, desigur!

E important să împărtășim și este foarte important să ascultăm ceea ce au de împărtășit cei de lângă noi, cei ce ne sunt tovarăși de drum!

Să ne încurajăm copiii să dea șanse celor timizi, celor cărora nu le este foarte ușor să creeze legături! Să fie deschiși să afle lucruri despre cei de lângă ei, să includă, să invite!

Într-o prietenie înveți multe despre celălalt, dar și despre tine, despre valori universale, despre tact, empatie, compasiune, ascultare, despre sprijin și despre susținere.

Copiii ne observă tot timpul. Modul în care noi arătăm că suntem buni prieteni va fi văzut, cântărit, reprodus în relațiile fiilor și fiicelor noastre. Să nu uităm asta!

A ne susține copiii în devenirea lor de buni prieteni este ceva mai mult decât a organiza partide de joacă sau petreceri tematice. Este despre a pune semințe ce vor crește, iar și iar, ce vor înflori în inimile și mințile unor oameni speciali, de cuvânt, de bază!

Ohhhh!

Ce zi!

Ce zi grea!

Silvia nu a fost aleasă azi din prima la ,,țară-țară vrem ostași”. E sigură că la dictare a scris ,,n” înainte de ,,b și p”. Și la mate, la muncă independentă, a zis că 4 ori 9 este 49.

Totul a fost cumva pe dos. E mâhnită tare.

Dimitrie, tatăl ei, o vede și o simte.

Și nu știe ce să facă.

• ar lua toată greutatea de pe umeri și din suflet și i-ar zice răspicat că nimic din toate astea nu contează, că uite ce frumos e afară, că ce bine ar fi să se îmbrace să îi cumpere ce vrea ea de la magazinul de jucării. Iar mai zice și că nimănui nu îi pasă și că mâine îi promite că va fi bine.

Știe însă la fel de bine că nimic din ceea ce a gândit deja nu ar repara ceea ce simte fiica lui. Știe că fiecare emoție contează și că cel mai important lucru e ca Silvia singură să treacă cu bine prin tot.

Ce cuvinte ajută?

Ce cuvinte ajută?-se tot gândește tatăl.

Uite: ziua de azi nu va dura pentru totdeauna. Și emoțiile de acum se vor disipa. Și temerile se vor risipi.

Nu uita, ziua de azi, cu toată greutatea ei, nu va dura veșnic!

Sunt aici. Atât spune tatăl: sunt aici.

Și prezența lui care nu judecă, nu întrebă, nu trage la răspundere-risipește negura. Fiica lui capătă încet încet siguranță, se deschide, povestește, își spune frământările.

E în regulă să nu te simți în regulă mereu.

Chiar așa. Nu putem fi mereu fericiți, zburdalnici, cu toate împlinite și aliniate. Uneori lucrurile nu ies perfect. Asta face parte din viață.

Dacă ești într-un loc întunecat, uita-te după stele!

Întotdeauna este important să căutăm și fărâme de fericire în cele mai întunecate locuri.

Ce am învățat azi? Cine a fost lângă mine azi? Ce am de făcut de acum?

Și ce ar mai fi de spus?

Hei, mi s-a întâmplat o dată să fiu în papucii tăi.

Ce bine e să știi că și altora le-a fost greu, și-uite!- au trecut peste evenimentul neplăcut, au supraviețuit, totul i-a făcut mai buni și mai puternici!

Uite, hai să ne concentră pe acest moment.

Nu pe trecut, nu pe viitor. Pe acum.

Acum. Un cuvânt care aduce calm, care se așază peste țipătul lăuntric și îl liniștesc.

Acum. Acest moment.

Cel mai bine ar fi să vedem ce am învățat din asta!

Fiecare lucru poate fi privit ca o lecție.

Care e lecția zilei? Ce vom ști de acum încolo?

Și ce ar mai fi de făcut?

Uneori ajută să avem pe cineva lângă noi. Cineva care să fie acolo. În tăcere. Cu o mână întinsă.

Să spună răspicat, fără niciun cuvânt: eu sunt aici, când tu vrei. E de mare folos, uneori.

Silvia începe să cânte un cântecel, fericită.

Inima tatălui ei vine la loc.

Nu știe ce a făcut sau ce nu a făcut. Ce a rostit sau ce nu a rostit.

Însă știe că fiica lui a găsit puterea de a fi bine cu ea. Și asta e totul!

Într-o bună zi, dis-de-dimineață, Maria și Sebastian vorbeau în bucătărie: ba de cumpărături, ba de programul săptămânii, ba de prietenii lor ce aveau să vină curând la ei. Fiica lor cea mică de 3 anișori a intrat tiptil și a început să îi observe, asculte, privească, în timp ce stătea sub masa din bucătărie.

Părinții au descoperit-o după chicoteli și râs cristalin.

A fost un moment foarte drăguț și cald, care a dus la un joc haios de-a prinselea prin casă.

Mai târziu, când părinții și-au amintit de întâmplare, au zâmbit fericiți. Iar apoi și-au dat seamă că fiica lor i-a observat; copiii lor îi observă, îi analizează și înglobează tot ceea ce părinții exprimă verbal și non-verbal.

Ochii lor ne urmăresc

Copiii noștri ne urmăresc. Ei absorb mereu ritmurile vieții noastre. Modul în care relaționăm cu partenerii și prietenii noștri și cu frații lor și chiar cu noi înșine.

Iată ce a spus Maria că și-ar dori atunci când copiii vor vedea și analiza ceea ce se petrece în casa lor:

Îmi doresc ca fiul meu și fiica mea să mă vadă iubindu-i pe alții; îmi doresc să îmi observe generozitatea.

Îmi doresc ca fiica mea și fiul meu să mă vadă iubită și tratată cu generozitate de alții.

Îmi doresc să îmi vadă copiii mei frustrarea ce se așează în mine uneori și întristarea și teama, dar să mă vadă conștientizând acele stări emoționale în timp ce folosesc abilitățile mele de adaptare pentru a le menține într-o zonă sigură.

Vreau ca fiul și fiica mea să mă vadă că sunt plin de compasiune nu numai față de ei, ci și față de soțul meu și față de mine însămi.

Îmi doresc să mă vadă copiii mei când îmi asum lucruri și lucrând din greu, dar și bucurându-mă de viață și odihnindu-mă.

Vreau ca ei să mă vadă când uneori lucrurile nu-mi ies perfect din prima, când sunt blândă cu mine însumi atunci când nu sunt în stare să fac totul și încrezătoare că pot învăța și pot crește de la zi la zi.

Copiii mei vreau să observe că nu toate momentele vieții sunt lapte și miere, că este în regulă să nu fim în cea mai bună formă în fiecare secundă. Vreau să mă vadă spunând DA cu bucurie și spunând NU cu atenție pentru mine și pentru ceilalți. Vreau să învețe, urmărindu-mă, despre limitele sănătoase pentru ei și pentru cei din jur.

Este important pentru mine ca fiul și fiica mea să urmărească uneori un conflict sau o dispută și mai ales este important să mă vadă cum reiau legăturile și cum împac cu iubire ceea ce la un moment dat se clătina și părea neîmpăcat.

Putem oferi modele perfecte?

Cu siguranță-știe și ne spune Maria- nu le putem oferi perfecțiunea copiilor noștri, dar le putem oferi cadou un model pentru cum arată și cum se manifestă relațiile sigure, iubitoare și conectate.

Tu ce ai dori să vadă copilul tău atunci când te privește și te observă în tăcere?