Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

festival

Într-un timp grăbit, în care educația riscă să devină un algoritm sau o simplă etapă de bifat, există oameni care reușesc să-i păstreze sufletul viu. Ema este unul dintre acești oameni rari. Educator, curator de emoții, arhitect de lumi ludice – ea nu oferă doar învățare, ci trăire. Construiește contexte în care mirarea copiilor devine formă de cunoaștere, iar joaca – un act cultural în sine.

Lucrând la intersecția dintre pedagogie și expresie artistică, Ema redefinește granițele dintre școală și comunitate. Festivalul Magic&Ludic, pe care îl semnează cu o emoție discretă, dar temeinică, nu este doar un eveniment pentru copii, ci o pledoarie pentru o educație care îndrăznește să se transforme în spectacol, în ritual colectiv de apropiere și sens.

Ceea ce impresionează la Ema nu este doar dăruirea — ci limpezimea cu care își asumă misiunea: aceea de a menține vie „patria copilăriei”, nu ca refugiu, ci ca spațiu esențial al formării umane. Într-un prezent marcat de tehnologii grăbite și relații fragmentate, vocea sa devine un contrapunct delicat, dar ferm, ce reamintește că educația adevărată nu luminează doar mintea, ci și inima.

Ema, mă bucur să povestim și îți mulțumesc că ai răspuns pozitiv invitației mele. Să-ncepem așadar.

 

 

„De ceva timp spun că port în mâini și în suflet cea mai frumoasă meserie, cea mai jucăușă și cea mai distractivă. Drept urmare, a păstra vie copilăria în sufletele copiilor înseamnă, de fapt, a le proteja bucuria autentică, curiozitatea și încrederea în lume.”

 

Ema, ce bucurie să fiu acum de partea jurnalistului care întreabă, și acum am în minte interviul pe care tu mi l-ai conturat, este poate cel mai frumos portret pe care cineva mi l-a schițat într-un astfel de context. Ema, ,,copilăria e patria fiecărui om”, ne spunea Antoine de Saint-Exupéry. Cum reușești, prin munca ta, să păstrezi vie această „patrie” în sufletele copiilor cu care lucrezi?

Cu plăcere deosebită am primit invitația ta! De astă dată am schimbat rolurile și îți mulțumesc că vezi în mine un „actor” ce poate presta pe scenă în fața unui public, publicul nostru fiind cititorii. De ceva timp spun că port în mâini și în suflet cea mai frumoasă meserie, cea mai jucăușă și cea mai distractivă. Drept urmare, a păstra vie copilăria în sufletele copiilor înseamnă, de fapt, a le proteja bucuria autentică, curiozitatea și încrederea în lume. Ne hrănim sufletul reciproc. Copilăria nu trebuie grăbită. Merită trăită prin joc și joacă. Merită să lăsăm spațiu de imaginație, să zburde. Nu e vorba de a-i feri de griji, nici despre a le umple programul cu activități, ci despre a nu le stinge lumina din priviri.

 

„Copilăria nu trebuie grăbită. Merită trăită.”

 

Dacă ai privi educația ca pe un vin bun, care are nevoie de timp și răbdare, ce crezi că îi lipsește sistemului nostru pentru a deveni o „recoltă” valoroasă?

O întrebare foarte bună pe care și eu, la rându-mi, o adresez pentru că, părerea mea, fiecare idee contează și poate deveni o voce puternică. Sistemul nostru are nevoie de echitate,  coerență, predictibilitate, o strategie națională bazată pe cercetare educațională făcută la firul ierbii, curriculum modern bazat pe gândire critică, colaborare, creativitate, educație financiară, digitală, civică și emoțională. Dar „recolta”, că tare frumos te-ai exprimat, e formată și din oameni dedicați care se conjugă cu verbul „ a face”.

 

„Sistemul nostru are nevoie de echitate,  coerență, predictibilitate, o strategie națională bazată pe cercetare educațională făcută la firul ierbii, curriculum modern bazat pe gândire critică, colaborare, creativitate, educație financiară, digitală, civică și emoțională.”

 

Într-o lume în care copiii cresc printre ecrane, cum reușești să le redai bucuria de a descoperi lumea reală — iar părinților, bucuria de a o privi prin ochii lor?

Ecranele, ce e drept, au devenit „ferestrele” spre cunoașterea lumii copiilor. Motorul principal al copiilor este curiozitatea pe care, sper să nu se stingă și prin activități în aer liber, activități care cer atingere, miros, gust, mișcare, le-o putem satisface. Noi, adulții, suntem modelele vii. Dacă ne văd pe noi cu o carte în mână, încep întrebările, așa-i?

 

,,Educația este o armă a păcii.” Cred mult în această expresie mai ales în contextul global actual. În ce fel crezi că un educator de grădiniță poate fi un constructor de pace într-o lume care pare din ce în ce mai agitată și fragmentată?

Se vorbește despre starea de bine a elevilor, cât și a profesorilor. Da, este esențială. Să nu uităm pentru ce suntem în fața lor. Ah, și nu cu mâinile dictând sau stând la spate, dând comenzi și sarcini.

 

„Am găsit o modalitate de a îmbina educația formală cu cea nonformală, iar printre actorii principali să se numere și părinții sau bunicii sau familia extinsă.”

 

În fiecare an creezi contexte de joacă și învățare — dar și festivaluri unde imaginația devine spectacol. Ce te inspiră să treci de la clasă la scenă și de la lecție la experiență colectivă?

Copiii mei, ai noștri, ai tuturor. Ei sunt motivația principală. Ah, și fetița Ema care nu s-a jucat suficient la vârsta când trebuia să se joace. Am găsit o modalitate de a îmbina educația formală cu cea nonformală, iar printre actorii principali să se numere și părinții sau bunicii sau familia extinsă.

 

„Mi-am dat seama că am o resursă importantă și anume oamenii și că pot să îi pun la un loc ca și ambasadori ai educației, ai distracției, ai învățării prin joacă și bucurie.”

 

Care a fost momentul în care ai înțeles că poți transforma educația în eveniment cultural, nu doar în proces școlar?

Nu a fost un obiectiv inițial. A fost o idee pe care am aruncat-o către univers. Dinspre univers am coborât-o pe pământ la colegii mei, nu întâmplător de 1 iunie și cum bine știm cu toții sărbătorim atunci Ziua Mondială a Copilului. În 2023 s-a creionat Magic&Ludic Festival. A fost un heirup ca în patru săptămâni să materializăm eu și Andreii mei ce azi îl numesc vis, o dorință ce nu mai este de mine știută și îmbrățișată de colegii mei și nu doar. Părtași la vis au devenit festivalierii ce ne-au călcat pragul în cele 6 ediții ticluite divers până acum. Mi-am dat seama că am o resursă importantă și anume oamenii și că pot să îi pun la un loc ca și ambasadori ai educației, ai distracției, ai învățării prin joacă și bucurie.

 

Cum aduci arta în viața copiilor tăi — fie în grădiniță, fie în cadrul festivalurilor pe care le organizezi la Iași? Și te întreb asta pentru că Brâncuși avea o vorbă … ,,arta ne educă simțurile” și cred cu tărie în vorba asta.

Ce frumos ai conturat întrebarea! Prin activitățile din cadrul festivalului nostru, îi conducem să guste din frumusețe ce vine prin mai multe forme și anume prin cinema în aer liber, prin pictură, prin ceramică, prin teatru, prin dans, prin mișcare creativă, prin jocurile de rol îmbrățișate de personaje din povești sau desene animate.

„Prin activitățile din cadrul festivalului nostru, îi conducem să guste din frumusețe ce vine prin mai multe forme.”

În festivalul Emagic & Ludic, aduni joacă, artă și comunitate într-un spațiu viu. Ce înseamnă pentru tine „magia” acestui eveniment — și care e lecția pe care ți-au dat-o copiii de acolo?

Magia din cadrul Magic&Ludic pentru mine este să văd perechi de mâini care bat în același timp, inimi care bat pe același ritm, să aud zgomot de bucurie și să văd tălpi care aleargă pe iarbă. Ca și lecție  frumoasă pentru suflet e faptul că indiferent de câte provocări întâmpini de la logistică, la „disfonia” din echipă sau oboseala de pe chip și trup și nu o mai cântărești, copiii te mențin vie orice ar fi și pentru ei merită să treci peste orice și să ai credința că îi vei face fericiți. Ei nu trebuie să simtă ce este în spate, ei trebuie să se bucure și atât.

 

Când privești spre un copil care creează ceva, simți mai multă speranță sau responsabilitate?

Speranță că nu este îngrădit și că nu va fi îngrădit și că va învăța să se exprime liber, dar și responsabilitate să îi fiu far în continuare cu toate instrumentele pe care le cunosc.

 

„Faptul că mă trezesc cu bucurie dimineață și știu că am găsit sens în viață, e motivul real să cred că meseria nu e doar o profesie. Nu și când copiii sunt puntea.”

 

Într-un interviu, ai spus că îți dorești ca educația să fie „o experiență, nu o obligație”. Cum transformi un concept atât de idealist într-o practică zilnică, între resurse limitate și sisteme rigide?

Aplecându-mă asupra lor, înțelegându-i, ajutându-i să învețe prin trăire. Viața o descoperă, o experimentează: cum plantează semințe, cum construiesc coșulețe pentru legume, când se joacă la centrul Joc de rol.

 

În ce momente ai simțit că meseria ta nu e doar profesie, ci un mod de a trăi, pentru că educația este cu adevărat viața însăși.

M-am emonționat! Am avut un traseu liniar, dar îmi aduc aminte că m-am înscris cu mama de mână la liceul cu profil pedagogic în 2004 pentru că o voce masculină puternică mi-a zis „fă-te învățătoare ca mătușă-ta Ana!”. Zis și făcut. Anii au trecut, m-am perfecționat cu dorință în timp. Am descoperit că cei mici au multe surprize lăuntrice, că sunt un soare luminos ce intră în camera inimii mele zilnic și nu este copil în care să nu văd ceva frumos. Faptul că vorbim aici după 16 ani de experiență, nu mă văd făcând altceva decât ce ar pune în centru copilul. Faptul că mă trezesc cu bucurie dimineață și știu că am găsit sens în viață, e motivul real să cred că meseria nu e doar o profesie. Nu și când copiii sunt puntea.

„Faptul că tangențial meseriei s-a născut un festival unde ideile mele și ale colegilor se unesc și creează încântare e iarăși emoționant pentru mine. Orice ediție pe care o construim e inima noastră toată și vine cu satisfacție indiferent de numărul participanților.”

Când organizezi un festival pentru copii, cum alegi echilibrul între distracție și sens? Ce te face să spui „da, ăsta e un eveniment care îi schimbă cu adevărat”?

Nu spun/spunem despre festivalul ce îmi poartă amprenta că îi schimbă cu adevărat, dar știu că contribuie un strop la crearea de amintiri făcute în familie. Îmi doresc să devină un motor social și cultural unde activitățile sportive cu cele de învățare prin joacă, cele muzicale se vor îmbina în mod armonios mereu.

 

Ai lucrat cu sute de copii, părinți, artiști, parteneri. Care a fost cea mai emoționantă întâmplare care ți-a arătat că munca ta are un ecou real în comunitate?

Sunt multe momente în care, deși n-am umblat după onoare și faimă, a venit răsplata. Și când vorbesc despre răsplată, mă refer la cea sufletească. Bucuria copiilor când mă văd sau, mai corect spus, când ne vedem, vorbește în locul cuvintelor. O voce care ar putea vorbi este una colectivă, cea a părinților care exclamă: „Ce generație frumoasă a fost! Suntem foarte mulțumiți de cum a evoluat copilul meu!”

Faptul că tangențial meseriei s-a născut un festival unde ideile mele și ale colegilor se unesc și creează încântare e iarăși emoționant pentru mine. Orice ediție pe care o construim e inima noastră toată și vine cu satisfacție indiferent de numărul participanților. Îmi aduc aminte la prima ediție, în iulie 2023, că la un moment dat ne-am întâlnit la un copac toți trei. Cu zâmbet, ne-am spus: „hai că am făcut-o și pe asta”. Oh, un gând care mi-a trecut acum prin minte e că la fiecare festival îl iau pe tata în mintea mea, dacă nu de mână. Îi dau un bilet la distracție. Știu că, deși nu mi-a exprimat niciodată, e mândru.

„…la fiecare festival îl iau pe tata în mintea mea, dacă nu de mână. Îi dau un bilet la distracție. Știu că, deși nu mi-a exprimat niciodată, e mândru.”

 

Dacă ai putea „reeduca” adulții prin joc, așa cum o faci cu cei mici, ce activitate i-ai pune să facă — și de ce? Crezi ca s-ar deschide către un așa joc?

Oh, cred că prin ateliere de pictură, prin teatru și construcții părinții ar accepta imperfecțiunea.

 

Ce mesaj crezi că va purta generația de copii pe care o formezi și cum te asiguri că e unul de speranță, nu de teamă? Ema, lasă-mi un gând aici, să-l recitim peste ani și ani.

Îmi doresc să plece cu convingeri bine închegate în viață, să se exprime liber. Îmi doresc să simtă că sunt văzuți, auziți, înțeleși. Îmi doresc să înțeleagă că orice emoție trebuie testată și, în egală măsură, să înțeleagă că greșelile nu sunt eșecuri, nici nu le conturează un profil.

 

„Îmi doresc să simtă că sunt văzuți, auziți, înțeleși. Îmi doresc să înțeleagă că orice emoție trebuie testată și, în egală măsură, să înțeleagă că greșelile nu sunt eșecuri, nici nu le conturează un profil.”

Vreau să încep prin a-i mulțumi din suflet lui Tin Vasilescu pentru că a acceptat să stea la această discuție deschisă și sinceră.

Tin Vasilescu nu e doar un nume scris pe afișe. E un glas tânăr care răsună vechi, e o punte între generații, e un fiu al cântecului și un tată al speranței. Într-o lume care aleargă, el a ales să rămână aproape de rădăcini. Să cânte nu doar cu vocea, ci și cu inima. Nu doar pe scenă, ci și la strană. Nu doar pentru public, ci și pentru Dumnezeu.

Astăzi, vă propun să ne așezăm în tihnă și să-l cunoaștem altfel — nu doar ca artist, ci ca om, ca soț, ca tată, ca fiu al satului și fiu al cerului. Să vedem cum se nasc cântecele lui, ce tăceri se aud între versuri și ce visuri crește între două repetiții și o rugăciune. Pentru că, uneori, cel mai frumos mod de a spune o poveste este să o cânți. Și Tin știe să o facă așa cum puțini o mai fac azi: cu respect, cu simțire și cu har. Tin Vasilescu, cel care nu s-a rușinat niciodată să creadă în rădăcini și să lupte pentru ele, îți mulțumesc că ești dovada vie că tradiția nu moare. Atât timp cât există oameni ca tine, care cântă cu fruntea sus, cu genunchii în rugăciune și cu inima acasă.

 

„Este un om care are inscripționat pe acest „buletin de suflet”, pe care foarte frumos l-ai numit, verbul a încerca. De ce? Cred că, în general, încerc să fiu un om bun, un prieten de nădejde, un soț iubitor, un tată cât se poate de responsabil și afectuos și, nu în ultimul rând, un cântăreț care să bucure publicul.”

 

Tin, îți mulțumesc pentru curajul și delicatețea cu care aduci cântecul tradițional în prezent. Prin tot ceea ce faci, ești dovada că folclorul nu e doar moștenire, ci și vocație. Cine este, în esență, Tin Vasilescu? Cu ce buletin de suflet ieși în lume?

Vreau mai întâi să îți mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ai făcut-o prin acest interviu. Sunt onorat că te-ai gândit la mine și bucuros că putem avea un astfel de dialog. Cât despre răspunsul la întrebare, paradoxal poate, nu îmi place atât de mult să mă definesc, dar în mod sigur, Tin Vasilescu este un om obișnuit, cu părți rele și bune, departe de a fi perfect. Este un om care are inscripționat pe acest „buletin de suflet”, pe care foarte frumos l-ai numit, verbul a încerca. De ce? Cred că, în general, încerc să fiu un om bun, un prieten de nădejde, un soț iubitor, un tată cât se poate de responsabil și afectuos și, nu în ultimul rând, un cântăreț care să bucure publicul. Încerc să îndeplinesc fiecare dintre cele pe care le-am menționat și nu doar pe acestea, dar încerc — uneori reușesc, alteori mai puțin. Însă, cu siguranță, mi-ar plăcea ca faptele mele să îi determine pe ceilalți să mă definească.

 

Unde este „acasă” pentru tine? Ce mirosuri, ce sunete și ce chipuri îți definesc copilăria? Ce iei cu tine din acel loc oriunde ai merge?

Când mă gândesc la cuvântul „acasă”, automat îmi vin în minte două variante: una independentă de spațiu, căci acasă este oriunde se află soția și copilașul; și cea de-a doua variantă, care cred că pe majoritatea dintre noi ne trimite cu gândul la copilărie, la acel acasă ca un spațiu fără griji și frământări lumești, un spațiu al bucuriei copilăriei. Vorbind despre acest „acasă”, dau slavă lui Dumnezeu, căci am avut o copilărie cu adevărat plină de bucurie. Copilăria cuprinde, în mod clar, multă muzică populară, râsetele prietenilor, glasul blând, dar ferm, al părinților, figurile pline de căldură ale bunicilor, personalitățile frumoase ale profesorilor. E un amalgam de împrejurări și oameni frumoși. Nu doar că le iau cu mine oriunde merg, dar sunt, de fapt, elementele care mă compun așa cum sunt. Fără momentele și figurile copilăriei, nu aș fi fost așa cum sunt azi.

 

„Dacă ne referim la copilărie, nu cred că am putea picta tabloul fără mâinile protectoare ale părinților și ale lui Dumnezeu.”

 

Dacă ai picta copilăria ta într-un tablou, ce culori ai folosi? Și ce detaliu nu ar lipsi niciodată din acel tablou?

Nu pot vedea copilăria decât în nuanțe deschise, acest lucru e cert. De la entuziasmul culorilor răsăritului de soare până la frumusețea unui apus de vară, cam în aceste nuanțe mi-aș picta copilăria. Dacă ne referim la copilărie, nu cred că am putea picta tabloul fără mâinile protectoare ale părinților și ale lui Dumnezeu. Cred că acesta e detaliul mic, acolo undeva în josul tabloului, dar care leagă toată compoziția sau, mai degrabă, o sprijină. Pe tablou se mai regăsește o cărare spre adolescență și maturitate. Pe o parte — oameni: profesori, colegi, prieteni. Iar pe cealaltă parte — obiecte: instrumente, microfoane, costume populare, echipamente și mingi de fotbal. Toate fac parte din tabloul copilăriei și am luat din fiecare câte ceva în traista cu care am plecat către celelalte etape.

 

Astăzi ești tată. Ce-ai învățat din propria copilărie și vrei să transmiți mai departe copilului tău? Cum ai vrea să-i sune „acasă”-ul lui când va fi mare?

E o întrebare foarte complexă. Fără a mă feri de un răspuns concret, mărturisesc cu sinceritate că e imposibil să transpui în cuvinte sentimentul patern. Pot spune doar că aduce o împlinire absolut diferită de orice altceva, e unic. Dar ca să răspund la întrebare, mi-aș dori să reușesc să transmit cel puțin atât cât mi-a transmis tatăl meu mie. Întreaga copilărie am avut un sentiment care m-a ajutat foarte mult. Știam că în orice bucluc aș intra, tata nu doar că mă va ierta, dar mă va și scoate din el. Poate e o comparație hazlie și prea puerilă pentru frumusețea relației dintre mine și tata, dar mereu în copilărie am știut că el e „colacul de salvare”, mâna care nu mă va lăsa să cad, mi-a dat o siguranță inedită. Pentru un copil, acest sentiment contribuie enorm și mi-aș dori să îl pot transmite întocmai și eu. M-am referit mai mult la tata în acest răspuns pentru că acum înțeleg și eu câte ceva din sentimentul de tată, dar contribuția pe care mama a avut-o în fiecare pas din viață a fost vitală. Ea s-a ocupat mai amănunțit de tot ceea ce înseamnă educație, comportament, de toate aspectele necesare unei copilării frumoase. Dar aș sublinia în special faptul că m-a învățat să iubesc… cum? Prin faptul că un copil, la un moment dat, vede și simte că mama îl iubește necondiționat, indiferent de situație, indiferent de ce se întâmplă în jur, brațele și căldura mamei sunt mereu deschise, de aceea reprezintă un model de a iubi. Concluzionând pentru acest răspuns, aș fi împlinit dacă i-aș putea transmite copilului meu că „acasă” este acel loc al siguranței și al iubirii necondiționate, deschis oricând, oricum și pentru orice.

 

„…aș fi împlinit dacă i-aș putea transmite copilului meu că „acasă” este acel loc al siguranței și al iubirii necondiționate, deschis oricând, oricum și pentru orice.”

 

Există o liniște aparte în vocea ta, care vine dintr-un loc adânc. Îți amintești când s-a întâmplat acel „da” interior către muzică?

Mă bucur nespus dacă pot transmite liniște prin cântec. Muzica mereu a reprezentat pentru mine o bucurie, o modalitate de a mă exprima, o modalitate de a intra în comuniune cu oamenii din jur. Poate că liniștea despre care vorbești vine și din împlinirea pe care o simt atunci când cânt. Dacă îți dorești să pleci de la suflet și să ajungi la suflet, e foarte probabil ca oricine să reușească să transmită. Cred cu desăvârșire în importanța sufletului, chiar și în muzică. Cât despre acel „da” despre care spui, m-aș lega de modul în care a debutat discuția noastră, atunci când tu ai spus că muzica e și o vocație. Da, confirm acest lucru. De aceea, nu cred că a fost un moment singular în care am spus „da” muzicii, ci pur și simplu așa mă cunosc, așa mă identific, așa simt: să cânt. Asta încă din fragedă copilărie și de atunci am tot crescut, accentuând o preocupare pentru care am spus un „da” în spațiul simplu al copilăriei.

 

Cine a fost primul om care a văzut în tine un dar? Cine ți-a spus: „Tin, tu ai ceva ce nu se învață”? Ai crezut în asta din prima sau ai avut nevoie de timp?

Primii care au sesizat aplecarea mea către muzică au fost, în mod firesc, părinții mei, care îmi spun că mereu mă opream cu atenție atunci când era vorba despre muzică, în special muzică populară. Dar dincolo de aceste observații ale părinților, prima dată când a fost semnalată preocuparea mea către muzică de către cineva din exteriorul familiei a fost la grădiniță, atunci când doamna educatoare, „tanti Irina”, cum îi spuneam eu, le-a spus părinților mei că ar vrea să îmi ofere un moment în care să cânt muzică populară la o anumită serbare. Și de atunci, zis și făcut, au urmat alte etape și oameni care au confirmat această primă remarcă. Dar prima dată când a fost observat acest talant, să îi spunem, a fost atunci, la grădiniță. De aceea, fiind extrem de timpuriu momentul în care am fost asociat cu muzica, în toată perioada copilăriei, până în adolescență, nu am simțit nici nevoia vreunei confirmări și nici nu aveam emoții atunci când mă exprimam prin cântec, pentru mine era firesc. Am menționat că această stare a durat până în adolescență, fiindcă ulterior, existând un proces de așa-zisă maturizare, luând poate și contact cu remarci mai puțin fericite, am început să am dubii în privința drumului meu în muzică. Acest lucru se întâmpla la finalul gimnaziului, începutul liceului. A fost o perioadă în care m-am confruntat cu așa-numita „schimbare a vocii”, care la băieți are un efect mai puternic decât la fete. Trecerea de la vocea copilărească la vocea de bărbat are niște etape, iar în primele dintre ele muzica nu sună mereu cel mai bine, cel puțin în cazul meu. Dar la acea vreme am realizat acest lucru și o perioadă m-am oprit din a mai urca pe scenă în calitate de solist, am continuat doar cu dansul popular. Cu toate acestea, acasă cântam mereu, încercam lucruri noi, exploram și alte stiluri, dar a fost o perioadă în care eram convins că muzica se va opri doar la un hobby de casă. Aceasta este perioada în care pot să spun că am avut nevoie să îmi recâștig încrederea nu neapărat în mine, ci mai degrabă în acest drum al cântecului. Iar la acest lucru a contribuit în mod substanțial tatăl meu, care mereu mă sfătuia să îi acord mai mult timp și muzicii. Nu m-a forțat niciodată, dar a avut înțelepciunea de a îmi stârni mai mult interesul pentru muzică și apoi contribuția de a mă susține necondiționat pe acest drum, unde, ca să fac o paranteză, tot el îmi este și cel mai mare critic, deci a știut să îmbine perfect lucrurile. Iar apoi, dincolo de tata, se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni și, de aceea, perioada aceea a fost influențată de prieteni care la fel mă împingeau să fac mai mult cu ceea ce Dumnezeu a oferit și, așa, și prin sfatul lor, și prin situații fericite și oameni binevoitori care mi-au oferit șansa de a cânta în diferite împrejurări, mi-am dat seama că asta mă împlinește.

 

„Momentul în care am început să cânt priceasna în strana bisericii a fost unul în care am pășit către ceva nou, necunoscut până atunci. Am simțit un fior plăcut, dar pe care nu îl puteam controla, un tremurat în glas și trup care nu venea din emoție și nici din rațiune. A fost ceva greu de explicat la acel moment, dar ceva care m-a marcat.”

 

Ai ales nu doar scena, ci și strana. Ce ți-a adus în suflet cântatul în biserică? Ce ai simțit prima dată când glasul tău a însoțit Liturghia?

Cântatul la strană reprezintă un lucru cu totul special pentru mine, e mai mult decât muzică, însă alegerea de a cânta la strană n-aș putea spune că îmi aparține în totalitate. De ce? Mereu am crezut în Dumnezeu, asta fără dubii, dar nu pot spune că am fost un om al Bisericii sau un practicant al credinței. Era așa, mai mult o credință moștenită, acea tipologie de creștin de Paști și Crăciun. Asta până când, fiind la un eveniment în care trebuia să cânt, în apropiere de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am primit invitația de a cânta o priceasnă la Liturghia din ziua sărbătorii. Am acceptat fără a sta pe gânduri, deși mărturisesc că la acel moment nu știam nicio priceasnă. Am învățat una închinată Maicii Domnului și am mers în ziua sărbătorii să o cânt. Menționez că nu am plecat spre biserică cu gândul că fac ceva cu totul special sau că închin ceva lui Dumnezeu, am mers ca la un eveniment obișnuit, cu gândul la muzică, la o reprezentație, nu neapărat la rugăciune. Ei, dar în Biserică lucrurile nu stau la fel ca în exteriorul ei, acolo muzica are alte implicații, harul este altul. Momentul în care am început să cânt priceasna în strana bisericii a fost unul în care am pășit către ceva nou, necunoscut până atunci. Am simțit un fior plăcut, dar pe care nu îl puteam controla, un tremurat în glas și trup care nu venea din emoție și nici din rațiune. A fost ceva greu de explicat la acel moment, dar ceva care m-a marcat. Atunci s-a produs un declic, atunci mi-am dat seama că Biserica oferă ceva ce nu găsești în altă parte. De atunci am început să frecventez strana, să mă implic, să iubesc această activitate, să cercetez credința, să devin un creștin practicant, iar azi văd aceste lucruri ca fiind esența vieții, pentru că începutul și sfârșitul este la Dumnezeu. Așa am ajuns după o perioadă să cercetez Sf. Liturghie atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere al realităților nevăzute care se petrec în timpul acestei slujbe, numită deloc întâmplător împărăteasa slujbelor. Sf. Liturghie ne conduce prin extrem de multe sensuri, prin momente din viața Mântuitorului, culminând cu jertfa Sa supremă și permanentă: Sf. Împărtășanie. De aceea, gândindu-te că însoțești aceste mari „etape” ale Sfintei Liturghii prin cântarea de la strană aduce cu adevărat un sentiment de împlinire, de mulțumire, dar mai ales de responsabilitate.

 

„Muzica bisericească, în schimb, are atât scopul de a susține rugăciunea, de a îndemna la rugăciune, dar și pe acela de a transmite învățătura creștină, de a „educa” creștinește, într-un fel sau altul.”

 

 

Când cânți la strană, cânți altfel decât pe scenă? Sau e același glas, dar adresat unui alt Cer?

Cântarea la strană este diferită din multe puncte de vedere față de cea de pe scenă, iar eu o să dau câteva exemple. Mai întâi, starea cu care cânți este alta. Pe scenă poți fluctua: ai piese de veselie, piese triste, piese melancolice, te transpui mai mult sau mai puțin în starea fiecărei piese. La strană, în schimb, bine ar fi ca starea să fie una de permanentă rugăciune, de cugetare la Dumnezeu.

Apoi, prin muzica laică încercăm să bucurăm oamenii, să-i sensibilizăm, să-i transpunem într-o anumită stare. Muzica bisericească, în schimb, are atât scopul de a susține rugăciunea, de a îndemna la rugăciune, dar și pe acela de a transmite învățătura creștină, de a „educa” creștinește, într-un fel sau altul. De aceea, avem texte despre activitatea Mântuitorului, texte despre viețile sfinților, texte de laudă, cereri și așa mai departe.

Tot referindu-mă la scop, există o idee conform căreia, de multe ori, la strană este mai importantă starea sufletească cu care se cântă decât execuția partiturii în sine. De aceea, responsabilitatea cântărețului la strană în timpul unei slujbe este deosebit de însemnată.

Nu în ultimul rând, tehnica cu care abordezi cele două stiluri este diferită. Scopul în muzica bisericească nu este neapărat de a sublinia frumusețea partiturii sau a glasului cântărețului, ci mai degrabă de a sprijini rugăciunea.

Putem găsi și asemănări între cele două, și, de altfel, am putea spune foarte multe pe marginea acestei comparații, dar cred eu că ideea principală este să cânți mereu cu inima caldă, cu dorința și conștiința că te adresezi unor suflete.

„Lui îi sunt recunoscător în primul rând pentru că pot face asta, Lui îi datorez acest dar.”

Ce îi spui lui Dumnezeu atunci când sunteți doar voi doi? Ai o rugăciune tăcută pe care o porți în fiecare cântare?

Aș începe prin a le spune tuturor că fiecare dintre noi poate avea o relație personală cu Dumnezeu. În atotputernicia Sa, El poate fi peste tot în același timp, și cu mine, și cu tine, și cu oricare dintre noi, și cred eu că și El se bucură când vede că ne dorim să avem o relație personală, sinceră cu El. De aceea, îmi place să îi spun lui Dumnezeu oricând, în orice moment sau în orice spațiu, ceea ce mă frământă: o întrebare, un gând de mulțumire, o cerere de ajutor, orice ar fi, îi putem spune lui Dumnezeu. Separat de aceste lucruri, bineînțeles, rugăciunea zilnică, citită sau rostită, are o importanță deosebită, dar orice moment, orice oftat, surâs, întrebare, poate fi un moment al rugăciunii. Iar în ceea ce privește muzica, fiecare început și sfârșit de program este însoțit de rugăciune, și în primul rând o rugăciune de mulțumire pentru că a cânta e un dar oferit de Dumnezeu. Lui îi sunt recunoscător în primul rând pentru că pot face asta, Lui îi datorez acest dar. Totodată, mă rog să fie cu folos această lucrare, acest fapt de a cânta, să aducă folos și sufletesc tuturor celor din jur și prin ei și mie. Așadar, da, pot spune că în fiecare melodie cântată se aude ușor și un mare mulțumesc îndreptat către Dumnezeu.

„Cred că este important ca un copil să îl cunoască pe Dumnezeu în modul cel mai ușor de înțeles pentru el, și anume ca pe un părinte, ca pe un tată ceresc, pentru că chiar acesta este și modelul pe care Hristos ni l-a lăsat în rugăciunea „Tatăl nostru”.

De când ești tată, ai început să simți altfel și cântecul, și rugăciunea? Ce vrei să învețe copilul tău despre Dumnezeu și despre rădăcini?

Cu siguranță că momentul în care devii tată aduce schimbări din toate punctele de vedere, și aș spune în special că intensitatea crește în toate aspectele vieții. Așadar, da, și rugăciunea și cântecul capătă valențe noi și o intensitate aparte în momentul în care te gândești la copilul tău. În ceea ce privește educația copilului din punct de vedere al credinței, o văd ca pe o responsabilitate imensă, o răspundere extrem de mare în fața lui Dumnezeu în primul rând. Cred că suntem datori nu doar să îl învățăm că există Dumnezeu, că există Biserică, dar mai ales să le trezim prin comportamentul nostru „apetitul” după Dumnezeu. Nu pot avea așteptarea ca pruncul meu să se roage dacă eu nu o fac, și exemplele pot continua. De aceea, mai întâi cred că este important ca un copil să îl cunoască pe Dumnezeu în modul cel mai ușor de înțeles pentru el, și anume ca pe un părinte, ca pe un tată ceresc, pentru că chiar acesta este și modelul pe care Hristos ni l-a lăsat în rugăciunea „Tatăl nostru”. Apoi, mi-aș dori să înțeleagă că existența noastră nu are nici temei și nici scop fără Dumnezeu, consistența adevărată, esența vieții o putem regăsi doar acolo. Și tot prin această idee aș merge și la educația privitoare la rădăcini. Așa cum fără Dumnezeu sensurile vieții se denaturează, la fel se întâmplă și cu personalitatea noastră dacă nu ne luăm în seamă rădăcinile… poate vreo floare să înflorească fără rădăcini?

„Mama m-a învățat să iubesc… cum? Prin faptul că un copil, la un moment dat, vede și simte că mama îl iubește necondiționat, indiferent de situație, indiferent de ce se întâmplă în jur, brațele și căldura mamei sunt mereu deschise, de aceea reprezintă un model de a iubi.”

Cum alegi poveștile pe care le cânți? Ce te atinge suficient încât să devină cântec?

Sincer să fiu, există proiecte în care îmi propun să abordez o anumită temă și proiecte care pur și simplu reprezintă exprimarea unor sentimente, a unor experiențe sau trăiri pe care le-am avut. În cel de-al doilea caz, de obicei totul curge ușor, apare un moment de inspirație, sub influența puternică a unui anumit sentiment și se naște o linie melodică, un text, pe care ulterior le șlefuiesc, dar aproape integral până acum, proiectele s-au născut în mare parte spontan. Aflat sub influența unei anumite trăiri, am încercat să transpun în cântec povestea care a dus la acele sentimente. Ce mă mișcă către un proiect sau altul? E greu de spus, dar cred că iubirea, iubirea în diferitele ei forme. Adică, dacă stau să analizez proiectele mele de până acum, toate s-au născut din iubirea pentru cineva sau pentru ceva. Am avut proiecte în care am spus povestea iubirii la pachet cu greutatea mare a dorului, apoi povești în care acea dragoste cu dor ajunge să se împlinească, să se desăvârșească, piese în care m-am gândit la soția mea, la experiențele noastre în diferite etape. De asemenea, gândindu-mă la proiectul cântecului pentru bunicul meu, e vorba tot de iubirea pentru el, dorul după el, iubirea care merge dincolo de viață. De asemenea, au fost cântece în care am fost mișcat de frumusețea unor obiceiuri ale zonei și asta m-a făcut să îmi doresc să pot transpune în cântec asta, cum este exemplul ultimei piese, învârtita de nuntă. Ideea principală în acest răspuns ar fi aceea că pentru mine personal nu funcționează atât de bine melodia la comandă. Sunt zile în care nu pot crea mai nimic, fiindcă nu mă mișcă ceva suficient de puternic, dar sunt și momente în care o piesă se naște în câteva minute, fiindcă în acele momente nu fac decât să povestesc, să mă exprim, dar prin cântec. De aceea, nici acest act al creației nu cred că ne aparține întru totul, sunt momente în care ai inspirație și momente în care nu există, la fel, situații care te mișcă, situații care nu se infiltrează atât de adânc încât să poți crea. Mi-ar plăcea însă să pot păstra asta, naturalețea creației, așa cum vine ea, așa cum curge ea și oricând vine ea. Nu sunt adeptul unui nou proiect doar pentru că trebuie să bifezi un nou videoclip, nu, sunt adeptul mesajului, al firescului creației, căci de fapt cred că de aceea cântecul popular a supraviețuit și va supraviețui mereu, fiindcă spune povești reale, povești simple, dar complexe prin implicațiile lor interioare.

Tu ești artistul, dar și regizorul propriilor tale proiecte. De la alegerea repertoriului până la ținute și videoclipuri — câtă muncă este în spatele acelui „totul pare simplu”?

Deciziile privitoare la repertoriu, ținute, videoclipuri și tot ceea ce ține de domeniu am încercat să fie luate mereu cât mai natural. Adevărul e că niciodată nu m-am plâns de aceste lucruri, niciodată nu am văzut-o ca pe o greutate. De fapt, cred că dacă te oferi publicului așa cum ești, așa cum simți, nu o să îți fie niciodată greu să iei decizii. Nu cred că trebuie să fii cineva sau să te asemeni cuiva, trebuie să fii tu. Da, există „rigori”, există condiții și modele care îți sunt recomandate din diferite părți, dar eu cred că varianta cea mai bună e să fii tu, doar tu știi ce artist vrei să fii. Pe de altă parte, chiar și a fi tu însuți nu îți va aduce motive de a fi leneș, de a nu te implica. În orice caz, dacă iubești muzica, dacă iubești folclorul, chiar și oboseala, stresul în anumite situații, emoțiile, deciziile mai dificil de luat, toate vor fi „îndulcite” de bucuria că poți face ceea ce faci. În ceea ce privește videoclipurile, este adevărat că pot exista și videoclipuri mai simple, dar eu am considerat că fiecare poveste pe care am ales să o transpun în cântec merită și o „ecranizare”. Trebuie să spun că am avut și șansa de a colabora de fiecare dată cu profesioniști, cu oameni care știu ce fac. Mereu am venit cu ideea principală, dar niciodată nu am refuzat vreo sugestie, vreo altă variantă oferită din partea videografilor, de aceea trebuie să recunosc că în videoclipurile mele se numără și multe idei extraordinare care nu îmi aparțin întru totul. Pe cât se poate, încerc să păstrăm totul cât mai autentic, să avem detalii care să îl transpună pe cel care privește într-un timp și spațiu al frumuseților de altădată. Poate este totuși interesant pentru cei care vizionează un astfel de proiect să știe că, de la nașterea unei melodii până la apariția ei în online, este vorba de câteva luni. Mergi cu ea în studio, găsești variante de orchestrație, se ia legătura cu diferiți instrumentiști, iar la final, când ei termină „spatele”, înregistrează și solistul vocea. Apoi, bineînțeles, se trece la videoclip, unde din nou, pentru 3-4 minute de conținut, se filmează cel puțin 5-6 ore. Așadar, da, lucrurile nu se realizează cu ușurință, dar pentru mine toate reprezintă o plăcere, mă simt nemaipomenit când îmi petrec timpul așa.

„Da, există „rigori”, există condiții și modele care îți sunt recomandate din diferite părți, dar eu cred că varianta cea mai bună e să fii tu, doar tu știi ce artist vrei să fii.”

Conform studiilor tale, sunt curios cum se împacă legea cu harul? Există vreo legătură între justiție și tradiție? Între litera legii și litera doinei?

E o întrebare foarte interesantă și îți mulțumesc că te-ai gândit la asta. Într-adevăr, sunt absolvent al Facultății de Drept și spun asta cu bucurie pentru că a fost o facultate frumoasă, nu lipsită de provocări, dar extrem de interesantă. Să știți că dreptul, legea, se întemeiază și apoi își găsește aplicare în faptele concrete, în realitățile de zi cu zi. Mi s-a părut fabulos atunci când, la începutul facultății, învățam că încheiem fără măcar să știm o mulțime de acte juridice zilnic. Vă dau cel mai banal exemplu: cumpărarea unei pâini, care, teoretic, este un act juridic. Prin urmare, legea nu este nimic fără oameni, iar aplicarea legii fără umanitate cred eu că naște dezastre. De aceea, aș spune că legea și harul ar trebui să se împace. Cred eu că cei mai profesioniști oameni ai dreptului sunt și oameni de calitate, sunt și oameni care înțeleg ființa umană în complexitatea ei. Nu poți trata un caz doar pe baza unor hârtii, a unor date pe baza cărora încadrezi într-un loc sau altul o anumită faptă, ci în orice speță este vorba, în final, despre un om, cu trăiri și sentimente specifice. Justiția a ținut mereu cont și de tradiție, a se vedea din acest punct de vedere ceea ce se numește „legea locului” sau „cutumele”, care se regăsesc într-un spațiu specific, izvoare de drept bazate pe înțelegerea, pe bazele consimțite ale unei comunități. Dacă ne legăm de tradiție, putem observa ușor în istoria dreptului că împrumuturile legislative din alte țări, din alte zone, cu oameni diferiți în simțire și comportament, nu au fost mereu cele mai reușite, ba chiar au destabilizat pe alocuri. De ce? Pentru că legea trebuie să țină cont și de specificul uman al celor cărora se adresează. Și așa ajungem tot la tradiție și identitate românească. Noi suntem concepuți într-un anumit fel, noi ca popor, noi ca români, iar principalul spațiu care păstra această identitate era satul românesc, acolo unde puteai cel mai bine să înțelegi specificul românului. Așadar, și legea are nevoie de har, are nevoie de simțire. Pe de altă parte, e interesant să privești lucrurile și din perspectivă inversă, adică să analizezi o creație, o melodie de folclor, prin ochii dreptului. Și legat de asta, pentru că ai adus în discuție doina: ce altă creație mai expune atât de frumos o așa varietate de „spețe”? În doină regăsim sufletul românului, situațiile lui, de la cele mai banale, până la cele mai speciale, și asta pentru că doina reprezintă o exprimare sinceră, adâncă, a viziunii și simțămintelor românești.

„În doină regăsim sufletul românului, situațiile lui, de la cele mai banale, până la cele mai speciale, și asta pentru că doina reprezintă o exprimare sinceră, adâncă, a viziunii și simțămintelor românești.”

Care a fost cel mai greu moment de până acum în drumul tău? Ai avut vreun moment de cumpănă în care ai fi putut renunța? Ce te-a ținut?

Așa cum am spus, referindu-mă la cariera muzicală de până acum, momentul de cumpănă a fost reprezentat de adolescență, atunci când nu mă mai vedeam cântând decât în privat, acasă. Așa cum am spus, motivul principal pentru care s-a întâmplat acest lucru a fost pentru că vocea era în schimbare și mie nu îmi plăcea neapărat modul în care cântam. Și legat de asta, aș face o paranteză cu o mică întâmplare din acea perioadă. Fiind membru al Ansamblului Cununa din Agnita la acea vreme, eram extrem de pasionat de dansul popular și îmi doream să ajung cât mai departe în dans, însă la majoritatea spectacolelor avem și un moment în care cântam în calitate de solist al ansamblului. Fiind perioada schimbării vocale, am tot încercat să spun profesorilor că nu aș mai vrea să cânt, ci aș prefera să urc pe scenă doar în calitate de dansator. Din bunătate, din încredere, mereu mă împingeau să și cânt, și într-adevăr, nu îi puteam refuza, deși repet, mie nu îmi plăcea ce aud. În fine, un nou spectacol, unul destul de important, cu participarea unor ansambluri profesioniste, care au adus cu ele și sunetiștii proprii, oameni extrem de pregătiți, profesioniști. Vine proba de sunet, vine rândul meu să repet, cânt două strofe, sunt oprit, sunetistul ia microfonul și începe să emită un soi de strigăt amestecat cu cântec, pe o emisie nazală, apoi se oprește și îmi spune: „Cam așa te auzi tu”. Îți poți da seama că am coborât instant de pe scenă și am refuzat să mai cânt în acel spectacol. Acela l-aș putea numi un moment neplăcut, și a fost momentul în care m-am oprit pentru o perioadă din a mai urca pe scenă, asta până când vocea s-a stabilizat, s-a așezat și am reînceput activitatea în mod oficial să-i spunem, pentru că altfel, în privat sau pentru prieteni, nu m-am oprit niciodată din a cânta. Ca o trimitere la mica povestioară pe care am relatat-o, m-am mai întâlnit ulterior cu domnul care mi-a dat atunci o lecție, care acum avea o cu totul altă părere despre modul meu de a cânta, și chiar i-am dat dreptate. Cred că atunci, în copilărie, mi-a făcut un bine într-un fel, fiindcă mi-a arătat că e nevoie să mai aștept puțin. De aceea, dau acest sfat mai tuturor băieților: nu vă speriați când vă veți confrunta cu schimbarea vocii, se va așeza, dar oferiți-vă timpul potrivit. Așadar, în afara perioadei menționate, nu aș putea spune că am întâmpinat piedici sau momente neplăcute, totul a curs firesc și îi dau slavă lui Dumnezeu pentru acest lucru!

Cum reușești să împaci modernul cu arhaicul, fără să trădezi nici pe unul, nici pe altul? Unde se întâlnește cămașa de la Sibiu cu gândul unui tânăr din 2025?

Evoluția lucrurilor din jur este un lucru firesc, nu putem rămâne încrâncenați în tiparele unei anumite perioade, în schimb, putem lua ce este bun dintr-o perioadă sau alta și ne putem însuși acele valori astfel încât să le transpunem în orice timp. Cred că aceasta e și situația arhaicului și a modernului. Piesele folclorice pe care le ducem mai departe, piese care vin dintr-o perioadă mult diferită de cea actuală, aduc cu ele niște învățături, niște trăiri, un întreg bagaj care cred eu că ne poate ajuta și în situații actuale. De aceea, cred că poate exista un echilibru frumos între arhaic și modern. Gust cu plăcere și apreciez și muzica, și vestimentația, și orice lucru al modernității, pentru mine condiția e una singură: bunul simț. Țin mult la el, și acesta e filtrul cel mai important când vine vorba de a adopta noi lucruri care apar.

„Evoluția lucrurilor din jur este un lucru firesc, nu putem rămâne încrâncenați în tiparele unei anumite perioade, în schimb, putem lua ce este bun dintr-o perioadă sau alta și ne putem însuși acele valori astfel încât să le transpunem în orice timp.”

Dacă ai putea trimite o scrisoare copilului care ai fost, ce i-ai spune despre răbdare, despre efort și despre credință?

Cu sinceritate, spun că mă gândesc de multe ori la perioada copilăriei mele, mai ales de când sunt tată. Nu ar fi foarte multe lucruri pe care aș vrea să i le spun copilului Tin. Pot spune cu mulțumire că m-am bucurat de copilărie, că am urmat sfaturile părinților, ceea ce m-a ferit de multe lucruri rele și m-a ajutat pe termen lung. Cred că nu aș schimba aproape nimic.

Ce i-ai spune unui adolescent care nu mai simte legătura cu satul, cu graiul, cu bunicii, cu rugăciunea?

Aceasta este o problemă care într-adevăr mă preocupă. Privesc uneori cu deznădejde comportamentul anumitor adolescenți. Nu e nevoie nici să judecăm și nici să tragem concluzia automat, căci totuși, trebuie să recunoaștem că adolescența este o perioadă mai rebelă pentru majoritatea dintre noi, dar oricum, ceea ce mă îngrijorează este valorile în care cred. Și aici intervine tocmai ce ai spus, legătura cu satul, cu bunicii, cu graiul, cu identitatea noastră pe scurt. Valul de importuri din alte culturi, cu totul diferite, pare că îi face să își dorească anularea legăturii cu rădăcina adevărată, ceea ce doare pentru unul ca mine. Să nu fiu înțeles greșit, și mie îmi plac alte culturi, îmi place să le explorez, să împrumut ceea ce e de folos, dar trăiesc cu impresia că majoritatea luăm tocmai ce nu e de folos. Astfel, cred că i-aș spune scurt, pentru că adolescenții oricum nu au timp să asculte… Păstrează ceea ce îți place, fii “cool”, vorbește două cuvinte în română și patru în altă limbă, fii așa cum vrei, dar asumat; unic și original vei fi doar când vei ști să îți recunoști rădăcina, trecutul, istoria, limba, bunicii. Fii un supererou, niciodată supereroul nu își uită originea, deși cucerește lumea. Apoi, când o să le ai pe toate, când o să vezi toată lumea și o să știi tot ce mișcă, crede-mă că singurul loc care te va liniști va fi acasă.

„Fii un supererou, niciodată supereroul nu își uită originea, deși cucerește lumea. Apoi, când o să le ai pe toate, când o să vezi toată lumea și o să știi tot ce mișcă, crede-mă că singurul loc care te va liniști va fi acasă.”

Rubik School anunță deschiderea ediției numărul 2 a Festivalului #DragDeÎnvățare pentru copii 6-12 ani. Acest eveniment este susținut de KRUK România și este conceput pentru a oferi copiilor oportunitatea de a-și descoperi și dezvolta pasiunile prin diferite metode și stiluri de învățare.

Festivalul va avea loc în weekend-ul 14-15 iunie, la Hotel Caro, între orele 10:00 și 19:00. Evenimentul propune o serie de activități și ateliere menite să încurajeze învățarea și explorarea pe cinci arii:

🟡 Învăț să trăiesc ca cetățean al lumii, parte din comunitățile în care exist.

🔴 Învăț să trăiesc în acord cu mine și să învăț autodirijat.

🟠 Învăț să gândesc critic și să înțeleg tot ce mă înconjoară.

🔵Învăț să trăiesc experiențial și învăț abilități de viață ale prezentului și ale viitorului.

🟢 Învăț să relaționez cu mine, cu ceilalți și cu forme de artă.

 

 

Zonele întâlnite în festival:

 Stații de învățare: Copilul tău poate explora alături de tine peste 30 de stații de învățare și joacă care îmbină domenii precum: dezvoltare emoțională, artă și exprimare artistică, educație digitală, educație financiară, bricolaj și construcții, tehnologie și sport.​

 Ateliere ghidate: Am pregătit în cadrul festivalului și numeroase  ateliere dintre care copilul tău poate să aleagă. Participarea este inclusă în bilet, iar copilul poate alege un atelier la care participă cu durata de 50 minute.

 Expoziții: În cadrul festivalului copiii vor putea explora proiecte, afaceri și standuri create de copii cu vârsta între 8-12 ani sau de către partenerii festivalului.​

Spațiul Părinților: zonă dedicată exclusiv adulților însoțitori din festival ce include:

– Atelierele părinților – workshop-uri pe teme diverse în funcție de intervalul selectat: educație financiară / Nutriție / Public Speaking / Părinți Conectați.

– Zona Părinților – o zonă de relaxare dedicată familiilor.

Pentru mai multe informații și pentru înregistrare puteți accesa pagina evenimentului: https://rubikschool.ro/festival/

Partenerii festivalului: Kruk România, RadTrans, Aqua Carpatica, BIC, Epson, Dove, Algida, McVities, Biskrem.

Parteneri educaționali: Logiscool, Micul Erou, Voice Up Kids, , Metronom, DPH – Didactica Publishing House, Republica BIO, Liceul Româno-Finlandez, Cartea cu Moț.

 

 

Un parteneriat pentru viitor

Împreună cu mentorii KRUK România, festivalul promovează educația financiară atât pentru copii, cât și pentru părinți. Prin tehnologii interactive și sesiuni de învățare adaptate, participanții vor avea oportunitatea de a înțelege mai bine conceptele economice și de a le aplica în viața de zi cu zi.

„Pasiunea și dragostea pentru învățare sunt esențiale în modelul educațional alternativ propus de Rubik School. Festivalul Dragului de Învățare este o inițiativă menită să ofere copiilor șansa de a explora, descoperi și acționa pentru un viitor mai bun”, a declarat Luiza Apostu, fondatoarea Rubik School.

„Alături de Rubik School, accelerăm alfabetizarea financiară a viitoarelor generații prin programe educaționale interactive, care pun accent pe înțelegerea conceptelor și dezvoltarea inteligenței financiare”, a adăugat Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.

 

Despre Rubik School

Rubik School este o comunitate de învățare alternativă unde copiii sunt încurajați să descopere cum să învețe, să ia decizii autonome și să dezvolte o pasiune autentică pentru cunoaștere. Printr-o abordare inovatoare, Rubik School pregătește copiii pentru a deveni adulți responsabili, echilibrați și fericiți.

Pentru mai multe informații și pentru înregistrare, vizitați https://rubikschool.ro/festival/

 

 

Iașul a răsunat duminică, 16 februarie, de glasurile magice a peste 800 de copii. Cum, nu știi unde? La cea de-a patra  ediție a Magic&Ludic Festival, care  revenit în inima Moldovei să aducă bucurie familiilor, dar mai ales celor mai mici. Toți s-au bucurat de experiențe de neuitat, de ateliere care le necesită creativitatea, energia și ambiția. S-a venit cu multă energie, zâmbete și optimism pe 16 februarie, la Agora.

 

 

Artiștii  Yoki Doki au venit de peste granițe pentru a crea o atmosferă magică pentru copiii mici și mari. Mascotele Unicorn, Elefănțica,Vulpița, Iepurașul, Ursul Roz, Brioșa vor întâmpina invitații. Vor urma programe distractive precum Bule de săpun, Chimic Show, Show de Magie alături de personajele Lollipops, clovnii Yoki și Doki și personajele Among Us.

Cum picii noștri sunt mereu cu energie bună și cât mai dornici de implicare, au fost pregătite surprize, cum ar fi și  un concurs de gătit. Și nu de orice fel. Burgeri, un deliciu pentru cei mici. Ei au sosit cu voia bună, de restul ingredientelor secrete s-au ocupat organizatorii. Iar atelierele nu s-au oprit aici. La Magic&Ludic, toți au luat parte la activități  de animație, caligrafie, cursuri de prim ajutor, jocuri interactive pe podea și un flashmob. Nu uităm ca la noi s-a venit cu multă energie și s-a plecat cu bucurie!

 

 

Iar spectacolul de magie și vânătoarea de comori i-au făcut curioși și nerăbdători să afle ce surprize  le-au mai fost pregătite. Toate momentele, zâmbetele a fost surprinse la un photo corner. Da, da, ați auzit bine, s-au făcut amintiri ce rămân imprimate mult timp de duminică încolo.

 

 

Noi știm că lucrurile bune se fac cu oameni cu suflet cald, astfel că la ediția din acest an, zeci de copii din Rediu au venit să simtă la rândul lor bucurie, s-au distreze alături de Magic&Ludic Festival și au avut  parte de momente magice datorită celor care vor să le aducă zâmbetul pe buze. “Complici” pentru o zi de neuitat au fost primarul comunei Rediu din Iași, alături de doamna director, care le-a oferit oportunitatea de a trăi clipe de veselie maximă la Iași. Noi spunem doar că i-am așteptat cu brațele deschise.

 

  • Festivalul a atras peste 10.000 de participanți în cele 5 zile de evenimente;
  • Pe scena din Sibiu au urcat artiști renumiți, precum Andrei Ioniță, Florin Estefan, Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, Marin Cazacu și Violoncellissimo, Rafael Butaru și Athenaeum Chamber Orchestra;
  • Festivalul a fost organizat de Asociația Elite Art, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Ministerului Culturii;

Sibiu, 6 august 2024 – Asociația Elite Art este încântată să anunțe că ediția a XIV-a a festivalului „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” a fost un succes, adunând peste 10.000 de iubitori de muzică clasică în cele cinci zile de desfășurare, între 17 și 21 iulie 2024. Ediția din acest an, intitulată „Unity in Harmony”, a reunit artiști de renume internațional și a oferit publicului o experiență muzicală deosebită.

Festivalul a început cu un concert extraordinar susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, sub bagheta maestrului Iosif Ion Prunner. Solistul serii a fost Andrei Ioniță, unul dintre cei mai apreciați violonceliști din lume. Concertul, desfășurat în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, a inclus compoziții clasice dedicate medicilor din Sibiu și împrejurimi, în semn de recunoaștere a muncii și dedicării lor.

A doua zi a festivalului a fost dedicată copiilor și a avut loc la Muzeul Astra. Atelierul de percuție a oferit micilor participanți ocazia de a descoperi instrumentele de percuție și de a confecționa propriile instrumente din materiale reciclabile. Ziua s-a încheiat cu un spectacol dinamic și interactiv susținut de copii, alături de mentorul lor, percuționista Mia Popescu. Entuziasmul și creativitatea copiilor au transformat această zi într-o adevărată sărbătoare a muzicii și a ecologiei.

 

 

Pe 19 iulie, Classics for Pleausure s-a mutat în Piața Mare, și a continuat cu un concert captivant susținut de Marin Cazacu și ansamblul de cameră Violoncellissimo. Programul artistic a inclus piese din epoca clasică a muzicii, dar și interpretări moderne de rock, pop și heavy metal. Publicul a fost încântat de versatilitatea și energia artiștilor, care au demonstrat că muzica nu are limite de vârstă.

Ziua de 20 iulie a adus pe scenă Athenaeum Chamber Orchestra, condusă de Rafael Butaru, concertmaestrul Filarmonicii George Enescu din București. Deși vremea nu a fost prielnică și ploaia a încercat să descurajeze participanții, iubitorii de muzică au venit în număr mare, pentru a se bucura de repertoriul variat oferit de orchestră. Concertul a reflectat perfect conceptul de unitate prin muzică, demonstrând că arta poate uni oamenii indiferent de circumstanțe.

Festivalul s-a încheiat cu un spectacol memorabil intitulat „Proms of Delight – Unity in Harmony”. Baritonul Florin Estefan și tenorul Eusebiu Huțan, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, bandoneonistul Gabriele Corsaro și pianistul Ovidiu Lup, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, au evocat atmosfera caldă și emoționantă a serilor italiene. Piese celebre precum „Vivo per lei”, „Caruso” și „Parla più piano” au fost interpretate cu o expresivitate deosebită, încheind festivalul într-o notă caldă.

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” a fost organizat de Asociația Elite Art, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii.

Sponsori: Terapia – o companie SUN PHARMA, MHS Truck & Bus Group, La Fântâna, Colegiul Medicilor, Viva Credit, Clic Market, Turbomecanica, Bittnet Systems, Innergy.

Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul ASTRA, Filarmonica „George Enescu”, Fundația „Medicină și Muzică”.

Parteneri: en-Life Art, Casa Weidner, Konak Turkish Restaurant, Pepiniera Sibiu, Florăria Gift Art, Domeniile Alexandrion Rhein 1892.

Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, TVS Media Group, TVSat Go, Centrul Cultural Ion Besoiu, Eveniment Sibiu, TVR Cluj, Radio România Muzical, România Pozitivă, Modernism, The Woman, Societatea Muzicală, Sibiu Independent, Radio Clasic FM, Matricea Românească, EnLife Medical.

 

 

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.

 

Despre Terapia – o companie SUN PHARMA

Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România. Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

 

Despre MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group este distribuitorul vehiculelor comerciale MAN în România, având o experiență de peste 15 ani și peste 350 de angajați. Aceasta dispune de o rețea de nouă ateliere proprii și cinci parteneri de service, care se întinde la nivel național. MHS Truck & Bus Group oferă o gamă largă de servicii, precum: vânzările de vehicule comerciale grele și ușoare MAN, servicii after-sales, vânzări de piese de schimb și accesorii originale, servicii de finanțare. Compania face parte din grupul MHS Holding, care operează în România, Austria și Germania și are afaceri în principal în industria automotive.

 

Despre La Fântâna

La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Sud-Estul Europei și al doilea cel mai mare furnizor din Europa Centrală și de Est. Grupul este lider de piață în România și Serbia în soluții pentru furnizarea apei în sistem de îmbuteliere (bottled watercooler) și purificator (POU).

Grupul, condus de către Cristian Amza, a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă la facilitățile de îmbuteliere, până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea către portofoliul de clienți.

 

 

  • Ediția de anul acesta va aduce pe scena din Sibiu nume importante precum: Andrei Ioniță, Florin Estefan, Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, Marin Cazacu si Violoncellissimo, Rafael Butaru și Athenaeum Chamber Orchestra
  • Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii
  • Accesul la toate evenimentele din cadrul festivalului este gratuit

 

Sibiu, 3 iulie 2024 – Asociația Elite Art anunță organizarea celei de-a XIV-a ediții a festivalului „Classics for Pleasure”, desfășurată în perioada 17 – 21 iulie 2024. Ediția de anul acesta, intitulată „Unity in Harmony”, celebrează muzica clasică și unitatea prin armonie, aducând împreună artiști de renume internațional și pasionați de muzică din întreaga țară, pentru a împărtăși frumusețea și profunzimea muzicii clasice, într-un cadru cu o bogată istorie culturală.

Festivalul va debuta cu un concert extraordinar, „Healing Harmonies”, susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, avându-l ca solist pe Andrei Ioniță, unul dintre cei mai titrați violonceliști din lume. Evenimentul, desfășurat în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, include compoziții din muzica clasică și este adresat medicilor din Sibiu și împrejurimi, ca recunoaștere a muncii și dedicării lor.

A doua zi a festivalului, „EcoHarmony”, este destinată copiilor, și cuprinde un atelier și un concert de percuție la Muzeul Astra. Evenimentul le va oferi copiilor ocazia de a descoperi instrumentele de percuție și de a le confecționa din materiale reciclabile. La final, se va organiza un spectacol dinamic și interactiv, susținut de copii, alături de mentorul atelierului, percuționista Mia Popescu.

Pe 19 iulie, festivalul continuă cu concertul „Harmony Fusion”, susținut de Marin Cazacu și ansamblul de cameră Violoncellissimo. Programul artistic va cuprinde piese din epoca clasică a muzicii, cât și interpretări moderne de rock, pop și heavy metal.

„Harmony in Grace” va avea loc pe 20 iulie și va fi susținut de Athenaeum Chamber Orchestra, condusă de Rafael Butaru, concertmaestrul Filarmonicii George Enescu din București. Concertul va oferi un repertoriu variat, reflectând conceptul muzicii clasice ca forță unificatoare în societatea civilă.

 

Festivalul se va încheia pe 21 iulie cu „Proms of Delight – Unity in Harmony”, un format conceput de Elite Art în 2003. Baritonul Florin Estefan și tenorul Eusebiu Huțan, acompaniați de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, bandoneonistul invitat Gabriele Corsaro și pianistul Ovidiu Lup, sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, vor evoca atmosfera caldă și emoționantă a serilor italiene. „Vivo per lei”, „Caruso” și „Parla più piano” sunt doar câteva dintre piesele celebre ale clasicilor italieni, pe care artiștii le vor interpreta cu o expresivitate deosebită.

Festivalul „Classics for Pleasure – Unity in Harmony” este organizat de Asociația Elite Art și este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Culturii.

 

Sponsori: Terapia – o companie SUN PHARMA, MHS Truck & Bus Group, La Fântâna, Colegiul Medicilor, Viva Credit, Clic Market, Turbomecanica, Bittnet Systems.

Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul ASTRA, Filarmonica „George Enescu”, Fundația „Medicină și Muzică”.

Parteneri: en-Life Art, Casa Weidner, Konak Turkish Restaurant, Pepiniera Sibiu, Florăria Gift Art, Domeniile Alexandrion Rhein 1892.

Parteneri media: Magic FM, Zile și Nopți, TVS Media Group, TVSat Go, Centrul Cultural Ion Besoiu, Eveniment Sibiu, TVR Cluj, Radio România Muzical, România Pozitivă, Modernism, The Woman, Societatea Muzicală, Sibiu Independent, Radio Clasic FM, Matricea Românească, EnLife Medical.

 

 

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.

 

Despre Terapia – o companie SUN PHARMA

Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România. Din luna martie 2015, a devenit parte a Sun Pharma, o organizație bazată pe cercetare și dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

 

Despre MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group este distribuitorul vehiculelor comerciale MAN în România, având o experiență de peste 15 ani și peste 350 de angajați. Aceasta dispune de o rețea de nouă ateliere proprii și cinci parteneri de service, care se întinde la nivel național. MHS Truck & Bus Group oferă o gamă largă de servicii, precum: vânzările de vehicule comerciale grele și ușoare MAN, servicii after-sales, vânzări de piese de schimb și accesorii originale, servicii de finanțare. Compania face parte din grupul MHS Holding, care operează în România, Austria și Germania și are afaceri în principal în industria automotive.

 

Despre La Fântâna

La Fântâna este un furnizor major de servicii de aprovizionare cu apă în sistem watercooler și purificator pentru companii și segmentul rezidențial din Sud-Estul Europei și al doilea cel mai mare furnizor din Europa Centrală și de Est. Grupul este lider de piață în România și Serbia în soluții pentru furnizarea apei în sistem de îmbuteliere (bottled watercooler) și purificator (POU).

Grupul, condus de către Cristian Amza, a format și transformat efectiv piața de soluții de aprovizionare cu apă din România și Serbia și operează în prezent o afacere integrată cu acoperire națională în cele două țări, care include întregul lanț de activități, de la sursa de apă la facilitățile de îmbuteliere, până la logistica și distribuția proprie de apă și cafea către portofoliul de clienți.

 

 

 

În 2023 a luat viață Magic&Ludic Festival, un concept care capătă amploare, dedicat copiilor. S-a născut din dorința de a aduce bucurie în rândul lor. Vara aceasta, în luna august, se scrie cea de a III-a ediție, în interiorul acesteia ticluindu-se surprize pentru toți festivalierii.

 

 

Magic&Ludic este un festival creionat tangențial meseriei pe care a îmbrățișat-o fondatoarea Ema Tănase, fiind la bază profesor educator. Dacă prima ediție outdoor s-a desfășurat pe durata unei singure zile, anul acesta, festivalul va ține două zile de weekend, sâmbătă și duminică, mai exact pe 24 și 25 august 2024.

Magic&Ludic Festival, dedicat părinților și copiilor, revine în capitala Moldovei și anunță distracție și zâmbete la Iași. Se pregătesc o gamă largă de activități creative pentru iubitorii de festivaluri. Va fi un cadru unde generațiile se conectează și se distrează împreună.

Unde? În Grădina Palas și Amfiteatrul Palas

Când? Sâmbără și duminică, 24 și 25 august

La ce ce oră? Începând cu ora 10.00 până la ora 21.00.

 

 

Magic&Ludic Festival a promis că va deveni tradiție, astfel că unul dintre invitați este artistul Costin Teodorescu, cunoscut sub numele de Teo Magic, care susține show-uri de magie în rândul copiilor. Prezent și la prima ediție, evenimentul vine cu un format pentru cei care doresc să se distreze cu prietenii, dar și pentru cei care vor să petreacă clipe în familie.

Copiii cu vârsta între 2 și 10 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la două spectacole susținute de trupa Golden Party, ce vine tocmai din cealaltă parte a țării, din Cluj Napoca. Aceasta va pune în scenă „Soriceii bucătari”, respectiv de echipa Marionnette Show din Iași ce o vor aduce în fața copiilor pe Mica Sirenă.

Un alt moment este menit să îi animeze prin dans, muzică, coregrafie și jocuri ritmate atât pe copii, cât și pe părinți. Trupa Marili se oprește la Iași cu un spectacol aniversar, împlinind 10 ani de la înființarea trupei, „Aventuri în Dodorandia”. De-a lungul anilor, cei mici și-au pus întrebare “Unde este Dodorandia, țara din care vin personajele Trupei Marili? Așa s-a creat un spectacol- răspuns pentru cei mici. Vino să descoperi Dodorandia, o lume fermecată, din care îți poți lua super puteri.

De asemenea, va fi o zonă organizată pentru fun, una pregătită pentru atelierele de robotică, limbi străine, muzică, dans, pictură, tobogane, perete cățărător și una pentru food și răcoritoare.

În completarea activităților din program se pregătesc surprize dulci oferite de parteneri, tombole și giveaway-uri. Biletele pentru spectacole vor fi achiziționate online, iar zona unde vor fi amplasate atelierele de creație nu va fi închisă. Anumite ateliere vor fi și cu plată din partea expozanților.

„Suntem deja la ediția a III-a și nu pot să port decât încântare în suflet. Am îndrăznit cu un an în urmă să mă gândesc la un proiect care mă caracterizează, unde energia și creativitatea mea pot fi fructificate. Acest concept mi se potrivește mai mult decât perfect. Este inima mea toată așezată în el și nu pot decât să exclam din nou că am cea mai jucăușă și distractivă meserie, iar zilele mele sunt pigmentate în culorile curcubeului. Mi-a venit rândul să-i răsplătesc pe copii după explozia de cuvinte pline de iubire ce vin din partea lor de mai bine de 16 ani. Pe lângă tainele cititului, scrisului, numerelor, aleg să împart și momente de distracție și atunci când nu dai de mine, ticluiesc împreună cu partenerii mei fantastici idei tot pentru cei mici” declară organizatoarea Ema Tănase.

Date de contact

0747605878-Ema Tănase

0744425727-Andrei Enea

0743789763-Andrei Jipa

 

 

 

În lumea efervescentă a tinerilor cu idei îndrăznețe și inimi pline de pasiune, Festivalul de creație și recreație s-a impus ca un loc magic în care se întâlnesc creativitatea, prietenia și dorința de a face o schimbare pozitivă în comunitate.

 

De la experiențe personale care au scos la lumină potențialul ascuns, la proiecte finanțate de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate și până la teatrul de improvizație, toate aceste povești unice au un singur lucru în comun, tineri talentați care au ales să se implice și să ofere ceva valoros lumii din jurul lor.

 

Marin Sara, Neculau Erika Marina și Ana Maria Răducan sunt doar câțiva dintre eroii acestor experiențe remarcabile. Prin proiectele personale, voluntariatul în tabere și organizarea unor evenimente captivante, acești tineri au dat naștere unor amintiri de neuitat și au creat conexiuni puternice cu alți tineri, împărtășind cu toții aceeași dorință de a face ceva semnificativ.

 

Aici, tinerii talentați, precum Carolina Maria Lăcătuș și Lazăr Iulia Gabriela, au oportunitatea să exploreze noi orizonturi, să își dezvolte creativitatea și să se implice într-un mediu prietenos și sprijinitor. Atelierele pline de haz sunt surse de inspirație și bucurie, iar improvizația pe moment aduce momente inedite și neașteptate.

 

Prin efortul comun al acestor tineri, au fost create proiecte ce au avut un impact pozitiv asupra comunității și au oferit satisfacție și împlinire personală.

 

Dacă doriți să fiți martorii unui interviu captivant și inspirațional, în care protagoniștii sunt tineri talentați cu viziuni îndrăznețe și inimi pline de pasiune, click mai jos.

 

5 iulie 2023, ora 18.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 5 iulie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Sâmbra oilor. De la obicei la festival. Intrarea este liberă.

 

Prelegerea este susținută de către Corina Iosif și Anamaria Iuga de la Muzeul Național al Țăranului Român, care vor prezenta rezultatele cercetărilor personale realizate în Oaș și Maramureș.

 

„Sâmbra oilor” sau „măsurișul laptelui” sau „ruptul sterpelor” sau, mai simplu, „măsurișul” sau mai puțin lesne de înțeles pentru un neștiutor în ale păstoritului: „alesul”. Sunt multe feluri de a numi un același moment pastoral, plecarea la munte a oilor, în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, momentul ce separă perioada pășunatului montan de ceea ce are loc în restul anului. In toate locurile din România în care se cresc oi, măsurișul laptelui este un eveniment care nu lipsește. La sâmbră proprietarii măsoară în fața tuturor celor prezenți laptele muls de la oile lor într-o singură zi. Astfel pot socoti câtă brânză va reveni fiecărui proprietar în toamnă, când turma se întoarce de la munte. Era cel mai important moment al calendarului pastoral, binecuvântat de preot și urmat de petrecere și voie bună.

 

Dar astăzi creșterea oilor în fostele comunități rurale a devenit nerentabilă, iar migrația pentru muncă în străinătate face din păstorit aproape o ocupație impracticabilă. Cu toate acestea, în satele de munte oamenii cresc o oaie, două, zece, cinzeci, câteodată, rar, 400, chiar și atunci când continuă să muncească în străinătate. Așa că sâmbra își găsește, totuși, un loc în viața rurală de astăzi și capătă un rol social de multe ori complex și ambiguu, pe care singur, pastoralismul, nu îl mai poate explica.

 

Conferința este organizată în cadrul proiectului cultural „Păstorit 2.1. Oaia hai-hui”, derulat în februarie – noiembrie 2023 cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.

 

 

A venit vacanța, iar acest lucru se simte ca o presiune în familiile care sunt nevoie să caute soluții pentru activități. Ce-ar fi să pregătești copilul tău pentru un festival de o zi de unde se va întoarce cu amintiri de povestit până începe grădinița/școala. Pentru a face mai atractiv totul, puteți nota data în calendar și să numărați câte zile au mai rămas.

 

Unde?

La Arcaland

 

Când?

Pe 22 iulie 2023

 

De la cât?

De la 10.00 a.m la 20.00 p.m

 

Magic & Ludic este festivalul dedicat copiilor și părinților, se află la prima ediție, dar promite a deveni o tradiție. Evenimentul vine cu un format pentru cei care doresc să se distreze cu prietenii, dar și pentru cei care vor să petreacă clipe în familie.

În cadrul festivalului, copiii pot explora lumea #magică și #ludică prin activități recreative, distractive și animate de personajele preferate din basme sau desene, și se pot întâlni cu oameni pe catalige.

Părinți, va fi o zonă organizată pentru fun, una pregătită pentru atelierele de olărit, ceramică, robotică, muzică, dans, pictură. Un singur loc în care imaginația și creativitatea vor fi în armonie cu jocurile care pot spori curiozitatea spre învățare.

Fondatorii acestui festival gândit în detaliu sunt Ema și Andrei, doi tineri care au mai făcut echipă la un eveniment similar care a avut loc pe 1 iunie și care au demonstrat încă de atunci că poți da aripi proiectelor mai grandioase, așa cum se dorește a deveni acesta.

Ema Tănase este zi de zi printre copii, iar Andrei Jipa este zi de zi printre adulți pentru a le aminti cum este să fii copil.

„Am cea mai frumoasă, jucăușă și distractivă meserie din lume, iar după 15 ani în care am trăit clipe în care am auzit „Doamna, ești iubire pentru mine!”, „Doamna, ești miracol!”, „Doamna, ești mama de la grădi!”, mi-a venit rândul să-i răsplătesc pe copii. Pe lângă tainele cititului, scrisului, numerelor, aleg să împart și momente de distracție. Totul a pornit de la un telefon pe care l-am purtat cu o lună în urmă cu Teo, magicianul invitat ca element surpriză și care vine tocmai din București. Mi-a exprimat dorința lui de a aduce bucurie și la Iași. Vorbele prietenei mele de a nu pierde nicio oportunitate, dorința lui Teo, dar și visul meu de a oferi bucurie celor mici poartă acum un nume: „Magic & Ludic festival”. Și cum Dumnezeu lucrează prin oameni, mi l-a trimis pe Andrei.

Am găsit partenerul potrivit la momentul potrivit. El a fost alegerea mea cea mai bună pe care am luat-o în ultima perioadă. Și nu întâmplător, de 1 iunie de Ziua Internațională a Copilului, am scris pe foaie, tot pentru copii, ce am dori să le oferim în interiorul acestui festival. Nu suntem singuri. Îi avem lângă noi pe Carmen și Andrei. Ne numim fantastici și suntem toți patru așa pentru că fiecare presară magie peste copilărie. Lansăm un festival care va deveni pentru cei mici un eveniment mult așteptat”, spune Ema Tănase.

 

 

Cum a început festivalul?

Când este să se întâmple, se întâmplă!

Cu Ema mă știam de pe rețelele de socializare. Apreciam activitatea ei didactică și energia ei. S-a întâmplat să ne întâlnim la un eveniment și mi-a transmis că îi place ce se întâmplă în cadrul Ludic – joc&minte și ar dori să realizeze un interviu cu mine pentru o revistă cu care colaborează.

Întâmplarea face ca destul de curând (până să stabilim interviul) să urmeze data de 1 iunie, când am dorit să organizez o activitate “pro bono” destinată copiilor defavorizați. Cu cine puteam vorbi să promovăm acest eveniment? Cu Ema! Și a luat o amploare și mai mare pentru că ni s-au alăturat alți prieteni și oameni buni. Ideea festivalului a venit ulterior, dintr-o discuție ce era la nivel de dorință și s-a materializat rapid după un brainstorming. Gata, îl facem! În organizare ni s-au alăturat prieteni și oameni faini cu care facem o echipă pe cinste!”, adaugă Andrei Jipa.

Activitățile sportive îi invită pe toți cei care doresc să guste din aventură și mister. Astfel pot pleca, singuri sau în echipă, în căutarea de comori. Scena îi așteaptă cu piese de teatru, dans, muzică, grupuri vocale de copii formate, dar și cu un show de magie creat de Costin Teodorescu, magicianul cool ce poartă la el mereu trucuri și păcăleli pe care le aduce tocmai din capitala României.

În completarea activităților din program, se pregătesc surprize dulci oferite de parteneri, tombole și giveaway-uri. Vizita la ferma de animale, plimbarea cu tiroliana, bătaia cu pistoalele de apă și praf colorat vor fi incluse în prețul biletului ce va fi achiziționat online sau la intrarea în locație.

Părinți, fără grijă, va fi o zonă distractivă și răcoritoare pentru dumneavoastră pentru că știm că aveți nevoie de asta.

Să ridice mâna cine a înțeles conceptul artistic al acestui festival și dorește să fie expozant ori ca unitate de învățământ/ loc de joacă/ club educațional sau asociație, nu trebuie decât să dea de veste organizatorilor.

 

Organizatori:

Ema Tănase: 0747605878

Andrei Jipa: 0743789763

 

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight a pregătit, pentru weekendul 21-23 aprilie 2023, o nouă serie de experiențe multimedia în locații consacrate și locații în premieră pe Calea Victoriei și la ARCUB – Hanul Gabroveni.

 

Evenimentul care așteaptă, și în acest an, peste 100.000 de participanți, Spotlight Festival este un proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, alături de Direcția Cultură, Învățământ, Turism, cu sprijinul MONUMENT for – Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public.

 

Din anul 2023, Spotlight Festival este membru al celei mai ample rețele internaționale de festivaluri ale luminii – The International Light Festivals Organisation, conectând astfel Bucureștiul cu cele mai mari orașe ale lumii care găzduiesc evenimente spectaculoase de new media în spațiul public.

 

Tema Spotlight – Geometry of The City

Ediția Spotlight din acest an se numește Geometry of the City și își propune să transforme geometria orașului prin trei zile de spectacole de lumină, culoare și sunet. Astfel, între 21 și 23 aprilie, clădiri celebre din București prind viață prin videomapping, locuri iconice sunt populate de instalații multimedia, iar statuile orașului sunt animate prin proiecții de light art.

 

Premiere la Spotlight #7 – Geometry of the City

În premieră la Spotlight, Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest este inclus în circuitul festivalului cu o proiecție luminoasă de foarte mari dimensiuni, ce poartă semnătura unuia dintre cei mai importanți artiști contemporani din România, Roman Tolici. De asemenea, harta Spoltight se extinde, în acest an, cu o instalație în Centrul istoric, pe fațada Hanului Gabroveni, sediul Centrului Cultural al Municipiului București – ARCUB.

 

Este, de altfel,  pentru prima dată când programul Spotlight include lucrări realizate de nume celebre ale artei contemporane din România alături de care artiști de street art, ilustratori și sculptori români, ce transformă locuri iconice din București împreună cu pionieri new media din Franța, Ungaria și Austria.

 

Un alt element de noutate în al ediției din acest an a festivalului este muzica corală inclusă în programul Spotlight ca element de inspirație pentru un spectacol de videomapping. Spotlight Festival 2023 marchează împlinirea a 60 de ani de existență ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu o sesiune de videomapping pe fațada Teatrului Odeon, realizată de Mindscape Studio după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu vocal.

 

Harta Spotlight # 7 – Geometry of The City

În weekendul 21-23 aprilie 2023, Spotlight invită publicul să exploreze un oraș reinventat de arta new media prin zeci de instalații și proiecții de light-art pe Calea Victoriei și la ARCUB – Hanul Gabroveni. De la statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului transformată într-un joc vizual, la Palatul Telefoanelor escaladat de personaje ilustrate, la Teatrul Odeon devenit teren de joacă sau parcul Kretzulescu devenit o grădină de flori din lumină, Spotlight – Geometry of the City a pregătit pentru bucureșteni o aventură vizuală spectaculoasă. Traseul Spotlight din acest an începe de la intersecția Calea Victoriei cu strada Piața Amzei și continuă de-a lungul acesteia până la Cercul Militar, cu o ultimă oprire în Centrul vechi, la ARCUB – Hanul Gabroveni.

 

Programul Spotlight – Geometry of the City 2023 | 21-23 APRILIE 2023

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 19.30 și se încheie la ora 23.00. Detalii despre program și instalațiile participante la Spotlight 2023 vor fi disponibile curând pe arcub.ro și spotlightfestival.ro.

 

„Statui vii” la Spotlight – Geometry of The City

Pentru a doua oară consecutiv, MONUMENT for – Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public se alătură Festivalului Spotlight și animă o serie de statui de pe Calea Victoriei prin spectacole de videomapping create de Les Ateliers Nomad în cadrul programului „Statui vii”, o campanie inițiată de MONUMENT for, ce își propune să valorizeze monumente emblematice ale orașului printr-o serie de reactivări artistice.

 

 

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și Cartierul Creativ, se mută pe Calea Griviței, într-un demers unic în istoria festivalului. După ce a obișnuit publicul timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa Motoare – Lăptăria Enache, Hanul Gabroveni sau M.Ț.R.) UNDERCLOUD se extinde și urmează să se desfășoare în 7 spații partenere: Teatrul Dramaturgilor Români, UNARTE, Muzeul Literaturii, Biserica Sfinții Voievozi, J`ai Bistro, Black Habit și Grivița 53. Festivalul va avea loc între 13 și 19 iunie.

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV-a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.

Copiii cu vârste între 5 și 14 ani vor avea ocazia să exploreze îndeaproape lumea teatrului participând la cursuri de actorie, dans sau scenografie, pentru ca la final să pună în scenă un spectacol de sine stătător – o lecție cap-coadă despre asumare, curaj și adevăr pe un text scris și regizat de Chris Simion – Mercurian: „Cea mai frumoasă floare din lume”.

Pe lângă atelierele dedicate teatrului, organizatorii au pregătit ateliere de desen, confecționarea de păpuși din materiale reciclate sau din țesături, totul într-o atmosferă de festival care își propune să le dezvăluie copiilor construcția și partea magică a spectacolului.

 

”Secțiunea MiniCloud este o bucurie, este un spațiu de dezvoltare personală prin artele spectacolului. MiniCloud crește o generație de spectatori și poate deschide sufletul unor viitori artiști. Cu atât mai mult cu cât pe Calea Griviței, la numărul 53, în 2 ani se va naște primul teatru construit de la zero de noi, de comunitate.” Chris Simion – Mercurian, inițiator festival.

 

Fiind o perioadă dificilă la nivel internațional, decizia organizatorilor a fost ca, în acest an, un sfert din locurile disponibile în atelierele MiniCloud să fie oferite copiilor ucrainieni, ca parte a unui program de integrare și de sprijinire a refugiaților, realizat în parteneriat cu UNITER. Copiii vor fi însoțiți de translator și vor participa activ la cele 7 evenimente din cadrul festivalului. Totodată, organizatorii speră ca aceste ateliere mixte să creeze prietenii și încredere, să ofere bucurie și să încurajeze libertatea de exprimare a generozității și bunătății copiilor.

Fiecare atelier are intrare liberă și număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

 

V.I.P. – Vin. Intimitate.Poezie la UNDERCLOUD

Chiar în spațiul în care se va construi, în curând, G53 – primul teatru construit împreună (Calea Griviței nr. 53), va avea loc, cu susținerea financiară a AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), într-un decor luminat de un sfeșnic cu 12 brațe, începând de luni, 13 iunie 2022, și până sâmbătă, 18 iunie 2022, în fiecare seară, între orele 22.00 – 23.00, un proiect exclusivist, V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie, unde doar 12 spectatori vor putea rezona cu poeziile citite de 6 poeți români contemporani – Nora Iuga (luni, 13 iunie 2022), Dan Mircea Cipariu (marți, 14 iunie 2022), Gabriela Toma (miercuri, 15 iunie 2022), Claudiu Komartin (joi, 16 iunie 2022), Rozana Mihalache (vineri, 17 iunie 2022) și Florin Iaru (sâmbătă, 18 iunie 2022). Amfitrionii proiectului V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie sunt Chris SimionMercurian și Dan Mircea Cipariu.

Intrarea la cele 6 evenimente V.I.P. – Vin. Intimitate. Poezie se face numai pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile, care pot fi solicitate la adresa de email undercloudfest@gmail.com până cel mai târziu vineri, 10 iunie 2022, ora 14.00. Rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori.

 

Programul complet al festivalului MiniCloud și UNDERCLOUD poate fi accesat pe www.undercloud.ro.

 

 

CellEAST Festival 2022 – Primul festival de violoncele din România se desfășoară în București în perioada 3 – 11 mai 2022, având invitați violonceliști de renume internațional cu o bogată experiență solistică și pedagogică precum: Andrei Ioniță – Germania, Denis Severin – Elveția, Valentin Răduțiu – Germania, românii Răzvan Suma, Mircea Marian, Ștefan Cazacu, Marin Cazacu, Dragan Djordjević – Serbia și Atanas Krastev – Bulgaria.

 

Pe durata festivalul aceștia vor susține concerte alături de Filarmonica George Enescu, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio, oferind publicului o mare diversitate din repertoriul violoncelistic universal. Așadar, la Ateneul Român și Sala Radio vor răsuna compoziții de D. Kabalevsky, O. Respighi, B. Lyatoshinsky, A. Dvorak, R. Schumann, F. Gulda, D. Dediu, P. I. Ceaikovski și C. Saint-Saëns.

 

În paralel cu programul concertistic se vor desfășura cele două Masterclass-uri – Future CellEAST și MiniCellos, programe educaționale pentru avansați, respectiv începători, susținute de violonceliștii invitați la Universitatea Națională de Muzică din București. Masterclass-ul MiniCellos va fi susținut de profesoarele: Teodora Atanasova – Bulgaria, Ani Marie Paladi și Ella Bokor – România.

”Frumusețea violoncelului nu constă doar în complexitatea, sensibilitatea sau sunetul minunatului instrument, ci și a comunității la nivel internațional pe care o generează. Formații muzicale de cel mai înalt nivel de duo, trio, cvartet, sau ansambluri orchestrale sunt apreciate la scară largă în întreaga lume. Festivaluri de violoncele și concursuri ridică în fiecare moment nivelul profesional al violonceliștilor, din ce în ce mai fascinanți. Șansa surâde prin CellEAST Festival nu numai generațiilor tinere din România care vor avea șansa de a studia la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos, ci mai ales publicului românesc, care va avea parte de cel mai înalt nivel de reprezentare a violoncelului. 6 concerte/recitaluri, 56 de cursanți din 8 țări, 12 profesori de cel mai înalt nivel, cele mai importante societăți de concerte și educaționale din București – ce am vrea mai mult de la prima ediție a CellEAST Festival???”, spune Răzvan Suma, director artistic al CellEAST Festival

 

Detalii despre programul concertelor CellEAST Festival, Future CellEAST, MiniCellos și violonceliștii invitați puteți afla pe www.celleast.com

 

Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale sălilor de concert unde au loc evenimentele sau de pe https://www.fge.org.ro/calendar/ – pentru concertele de la Ateneul Român, și https://www.iabilet.ro – pentru concertul de la Sala Radio.

 

 

Concertele CellEAST Festival 2022

 

  • 5 si 6 mai 2022, ora 19:00 – Concerte în cadrul stagiunii Filarmonicii George Enescu la Ateneul Român

 

  • Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin și Valentin Răduțiu
  • Dirijor – Cristian Oroșanu

 

În program:

  1. Kabalevski – Concertul nr. 1 în sol minor, op. 49, pentru violoncel și orchestră
  2. Respighi – Adagio cu variațiuni pentru violoncel și orchestră
  3. Lyatoshinsky – Melodie, aranjament de M. Ulikhanyan
  4. Dvořák – Concertul în si minor, op. 104, pentru violoncel și orchestră

 

  • 8 mai 2022, ora 19:00 – MAESTROS CONCERT – Concert la Ateneul Român cu profesorii invitați în cadrul CellEAST Festival și la Masterclass-urile Future CellEAST și MiniCellos

 

  • Soliști: Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan Djordjević, Teodora Atanasova, Ani Marie Paladi și Ella Bokor

 

În program:

  1. Offenbach – Bolero, G. Faure – Cantique de Jean Racine, G. Rossini – Bărbierul din Sevilla, G. Bizet – Carmen, W. Lindemann – Mambo for Six, G. Goltermann – Nocturne, J. Klengel – Hymnus, V. Lobos – Bachianas Brasileiras – Andante, G. Sollima – Violoncelles, vibrez! G. Sollima – Marsh și J. Strauss II – Trisch-Trasch Polka for Cello Orchestra

 

  • 9 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Ateneul Român cu Orchestra Română de Tineret

 

  • Soliști: Răzvan Suma, Mircea Marian și Ștefan Cazacu
  • Dirijor – Noam Zur

 

În program:

  1. Schumann – Concertul în la minor, op. 129, pentru violoncel și orchestră
  2. Dediu – Concertul pentru violoncel și orchestră op. 167
  3. Gulda – Concertul pentru violoncel și orchestră de suflători

 

  • 10 mai 2022, ora 18:00 – MASTERCLASS CONCERT – Future CellEAST și MiniCellos, desfășurat la Universitatea Națională de Muzică București, sala George Enescu, în cadrul stagiunii NOI DĂM TONUL!

 

PROGRAM SURPRIZĂ!

 

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

  • 11 mai 2022, ora 19:00 – Concert la Sala Radio alături de Orchestra de Cameră Radio

 

  • Soliști: Marin Cazacu, Dragan Djordjević și Atanas Krastev
  • Dirijor – Martjin Dendievel

 

În program:

  1. Fauré – Masques et Bergamasques, op. 112
  2. I. Ceaikovski – Aria Lenski din opera Evgheni Oneghin, transcripție pentru violoncel și orchestră
  3. Saint-Saëns – Concertul nr. 1 în la minor, op. 33, pentru pentru violoncel și orchestră
  4. I. Ceaikovski – Variațiunile pe o temă rococo, op. 33, pentru violoncel și orchestră

 

„Ce-am putea învăța noi dintr-un film pentru copii?”, a fost fraza rușinoasă care și-a făcut loc în gândurile noastre „adulte”, atunci când consultam programul Festivalului de Film pentru Copii Kinodiseea. Ea a fost însă spulberată încă de la primele secvențe ale filmului „Ziua când tata s-a camuflat”, o producție (Olanda, Belgia, Croația) din 2016 ce prezintă aventurile Todei, o curajoasă fetiță în vârstă de 10 ani. În debutul filmului, deși nu „primim” informații privind locul unde trăiesc protagoniștii, observăm că Toda se bucură de o viață normală, fără griji și fericită, mai ales pentru că tatăl său deține o cofetărie! Însă echilibrul inițial este perturbat de către „monstrul” care a dezbinat dintotdeauna mii de familii nevinovate: războiul!

După ce războiul îi ia Todei tatăl de lângă ea, găsirea mamei devine laitmotivul aventurilor fetei care pătrunde în universul războiului. Filmul ne oferă învățături despre curaj, despre lucruri simple și importante, despre generozitate și despre tenacitatea unui pui de om care traversează, la pas, granița (deși nu știe cum arată aceasta) unei țări, pentru a găsi strada „cu nume de fruct” pe care locuiește mama sa. Copiii prezenți la proiecția de la Cinema Eforie au aflat pe această cale că temerile pot fi învinse, chiar dacă ești mic – aspect întărit pentru Matricea Românească și de către profesoarele Ioana Panțucu (Limba Română) și Antonela Grigore (Limba Engleză), de la Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena”, din Sectorul 6 al Capitalei, care au însoțit la film elevii claselor V-VIII.

 

Matricea Românească: Pentru început, o să vă întreb ce învățătură pot trage copiii din acest film?

Prof. Ioana Panţucu: Cred că ei pot înțelege care sunt urmările războiului, privit mai ales din perspectiva unui copil și faptul că acesta afectează pe toată lumea. În cazul unui astfel de flagel, nu există un loc unde să te poți feri de ceea ce ți se poate întâmpla.

Prof. Antonela Grigore: Este vorba și despre faptul că personajul principal este o fetiță de 10 ani, Toda. Ea își învinge toate temerile caracteristice vârstei și trece, totuși, prin niște peripeții nepotrivite unui copil. Acestea sunt nepotrivite și pentru un adult, darămite pentru un copil. Învingându-și fricile, ea devine foarte curajoasă.

Matricea Românească: Cum ați descrie lucrul cu copiii?

Prof. Antonela Grigore: Stimulant! (râde) Dar ne place.

Prof. Ioana Panţucu: Provocator. Trebuie să îi învățăm pe fiecare din ei, să ne adaptăm particularităților fiecăruia dar, pe de altă parte, e un lucru deosebit să îți lași amprenta asupra unui copil.

Doamna profesoară de Limba Română Ioana Panțucu predă de peste două decenii, din 1994

Doamna profesoară de Limba Română Ioana Panțucu predă de peste două decenii, din 1994 Foto: Marius Donici

Matricea Românească: Care este cea mai mare provocare a profesiei Dvs.?

Prof. Ioana Panţucu: Să te apropii de sufletul lor.

Prof. Antonela Grigore: Da, în primul rând.

Prof. Ioana Panţucu: Să depășești barierele materiei pe care o predai și să știi să te apropii, cumva, de ei. Să te faci înțeles nu numai „științific”, ci să te perceapă ca om, să știe că vrei să îi ajuți.

Prof. Antonela Grigore: Cea mai mare realizare a noastră, ca profesori, este să vedem răspunsul lor pozitiv, nu neapărat să-și învețe lecția zi de zi, ci să devină oameni buni.

Meseria de profesor nu se rezumă la a respecta programa școlară. Suntem și părinți, și prieteni

Matricea Românească: Pe lângă lecția din manual, ce le mai transmiteţi elevilor?

Prof. Ioana Panţucu: Să învețe să privească dincolo de aparențe și să înțeleagă mesajele din fiecare lecție, care poate fi una de viață. Nu este doar una cerută de școală, nu trebuie să învățăm ceva numai pentru că ne așteaptă un examen, ci și să înțelegem ce se ascunde dincolo de informații.

Prof. Antonela Grigore: Este vorba despre toate calitățile pe care ar trebui să le aibă la un anumit moment, pentru a se descurca singuri în viață: sinceritate, curaj. Meseria de profesor nu se rezumă la a respecta programa școlară. Suntem și părinți, și prieteni. Încercăm să facem față acestor provocări. Și pentru ei este o provocare, ne dăm seama. Dar cu cât ne apropiem mai mult de ei, cu atât dau și ei un răspuns pozitiv. E un sentiment plăcut când vezi copilul crescând în mod pozitiv.

Matricea Românească: De cât timp predați și de ce ați ales să îmbrățișați această profesie?

Prof. Ioana Panţucu: Predau din 1994, de 22 de ani. Am fost întâi învățătoare, mi-a plăcut lucrul cu cei mici, dar cred că voiam mai mult. Te poți înțelege într-un alt mod cu cei mari și poți să îi faci să înțeleagă mai multe. Cred că totul ține de dragostea pentru copii.

Prof. Antonela Grigore: Eu predau doar de 11 ani, acesta este al 12-lea. Mi-a plăcut din primul an. Recunosc că în primii ani a fost mai dificil, pentru că nicio meserie nu se învață pe băncile școlii sau ale Facultății însă, în timp, mi-a plăcut din ce în ce mai mult. Mă bucur când văd copiii crescând sub ochii noștri, chiar dacă noi simțim că îmbătrânim.

Matricea Românească: Au fost momente când ați vrut să renunțați la ceea ce faceţi?

Prof. Ioana Panţucu: Nu. Au fost momente mai grele. Sunt și momente frumoase, dar și momente pe care trebuie să le depășești cu tact, cu răbdare.

Matricea Românească: Putem spune că Dvs. sunteți părinții de la școală.

Prof. Antonela Grigore: Cam așa le spun copiilor mei: „Eu sunt mama voastră la școală, câteva ore pe zi”. Da, sunt sub supravegherea noastră și sub îndrumarea noastră.

„E un sentiment plăcut când vezi copilul crescând în mod pozitiv”, ne-a mărturisit doamna profesoară de Engleză Antonela Grigore, de la Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena” din București

„E un sentiment plăcut când vezi copilul crescând în mod pozitiv”, ne-a mărturisit doamna profesoară de Engleză Antonela Grigore, de la Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena” din București

Matricea Românească: Cum sunt copiii de astăzi, comparativ cu generația de acum cinci ani?

Prof. Ioana Panţucu: Faptul că au acces mult mai mare la informație se vede și în dialogul nostru cu ei. Sunt învățați să privească din mai multe perspective un anumit lucru. Dacă avem o temă de discutat, ei nu se rezumă la cărți. Aduc mai multe exemple din viața reală, despre care învață de pe internet. Aceasta este partea frumoasă. Mai există, însă, și reversul medaliei, care presupune din partea noastră o pregătire din ce în ce mai temeinică. Când avem atâta informație, nu putem să venim cu ceva care să nu fi fost aprofundat înainte de către noi.

Prof. Antonela Grigore: Copiii sunt curioși. Sunt mult mai curioși decât eram noi. Așa îi percep eu. De aceea, metodele de predare și de evaluare trebuie cumva îmbinate, cele tradiționale cu cele moderne. Sunt dornici,  fac conexiuni, joacă tot felul de jocuri și, când întâlnesc un cuvânt sau o expresie în lecția de zi, spun: „A, e și jocul acela! Asta însemna în joc, gata, am înțeles!”. Și atunci, își dau seama cât de important este să învețe și la școală. Faptul că petrec foarte mult timp în fața calculatorului, a tabletei, a telefonului, a gadget-urilor nu este un lucru chiar atât de bun. Îi ajută, dar unii chiar exagerează.

Trebuie și să îți placă să faci asta, pentru că eu cred în orice meserie sunt și părți bune, și părți mai puțin bune. Și avantaje, și dezavantaje. Nu o să găsești niciodată locul perfect de muncă.

Printre ruinele Brăilei, un Festival de Teatru se încăpăţânează să ţină sus steagul culturii româneşti. O discuţie purtată de Matricea Românească împreună cu directorul Teatrului „Maria Filotti”, domnul Lucian Sabados, despre cultură în vremea crizei – şi a crizelor.

Matricea Românească: După ce de curând am asistat la victoria Timișoarei în cursa pentru Capitală Culturală Europeană în 2021, iată că Festivalul de Teatru din Brăila îşi trăieşte în aceste zile a X-a ediţie. Un reviriment al provinciei în materie culturală?

Lucian Sabados: În ceea ce privește teatrul, nu este nici un fel de reviriment, pentru că provincia, în ultimii 20-25 de ani, a fost extrem de interesantă. E un punct de vedere obiectiv, nu subiectiv, pentru că am fost 21 de ani directorul Teatrului din Ploiești și acum sunt de trei ani la Brăila. Cel puțin în zona teatrului, experiențele au fost cu precădere în zona provinciei, pentru că, sigur, actorii poate cei mai importanți, cei mai cunoscuți, sunt în București. Însă modul în care se reușește coagularea acestor energii – jos pălăria! – deosebite, artistice, este discutabil. Se adună greu în București, dovadă că regizorii importanți ai țării lucrează foarte des în provincie.

În provincie, găsești răstimpul de a elabora puțin mai atent. Sigur că și în București sunt şi actori buni, și mai slăbuți… mediocri, ca și în afara Capitalei, dar eu mă refer la trupele importante din provincie, care au o voce extrem de puternică. Să ne uităm numai la ce se întâmplă la Sibiu, la Cluj – cu ambele teatre, mai nou, și mă bucur că au revenit în prim plan foarte puternic Mihai Măniuțiu şi Teatrul Național românesc. Nu mai vorbesc de Teatrul Maghiar din Cluj, care este deja un laborator excepțional.

Se întâmplă lucruri importante la Timișoara, s-au întâmplat lucruri importante la Ploiești, și vreau să se întâmple în continuare. Se vor întâmpla cu siguranţă şi aici, la Brăila. Sunt locuri privilegiate. Luni am început cu Radu Afrim, o premieră absolută. El s-a lansat în provincie și ulterior Bucureștiul l-a îmbrățișat. Acum, sigur, s-a clasicizat oarecum, pune în scenă destul de des în București, însă sunt numeroase succesele lui din provincie. Așa că, din punctul de vedere al teatrului, faptul că în provincie se întâmplă lucruri deosebite, nu mai miră pe nimeni. Vă propun un exercițiu foarte obiectiv: uitați-vă pe bilanțul ultimelor 10–15 ediții ale Galei UNITER și veți vedea că mai mult de 60% dintre premii sunt ale provinciei.

Lucian Sabados, un amfitrion elegant pentru echipa Matricea Românească

Matricea Românească: Ce reprezintă Brăila în peisajul teatral românesc?

Lucian Sabados: Reprezintă o certitudine. Sigur că orice trupă – și teatrală, chiar și de fotbal – are suișuri și coborâșuri. E normal. În viața fiecărei echipe apar lucruri foarte bune și lucruri mai puțin bune. Depinde și de vremuri, și de lideri, depinde și de administrații. Din punctul acesta de vedere, Brăila, în special după 1995, a reprezentat o permanentă provocare pentru București. Sunt numeroase turneele Teatrului din Brăila în București, cu ocazia unor premiere semnate de mari artiști – în primul rând, Cătălina Buzoianu. Suntem în fața acestui minunat spectacol, „Kira Kiralina”, din 1995, care după toate comentariile obiective ale criticilor din București rămâne, poate, cel mai important eveniment din cei 67 de ani de istorie instituționalizată a Brăilei.

Dar sunt numeroși regizorii care au creat spectacole care au tulburat, au șocat sau au impresionat Bucureștiul. Mă refer la turneele cu „Visul unei nopți de vară”, spectacolul lui Victor [Ioan] Frunză, care din 2004 sau 2005 este angajat la Brăila – puține teatre își permit să aibă angajat un regizor de talia lui Victor Ioan Frunză. Este un regizor excepțional. Ce să mai spun de Radu Afrim, care deja a dat peste cap Bucureștiul cu mai multe spectacole, cu „Adam Geist”, dar mai ales cu „Omul pernă”, care a devenit un spectacol ce în 2008 a creat baricade. A fost oprit, la un moment dat, în Brăila – și Bucureștiul și toată țara i-au luat apărarea. Sunt lucruri controlabile, verificabile.

Victor Ioan Frunză este, de peste zece ani, angajat la Brăila – puține teatre își permit să aibă angajat un regizor de talia lui

Radu Apostol, Sorin Militaru sunt regizori care, până în 2010, au adus plusvaloare și o imagine de trupă curajoasă, de avangardă – deci s-a făcut avangardă la Brăila. Din 2013, am venit eu. Sigur, având o experiență importantă, din 1991, ca director de teatru, se creează în timp niște relații frumoase, se realizează niște punți de comunicare. Așa că nu mi-a fost greu, pe scheletul unui teatru excepțional, al unui public foarte bun – publicul brăilean e un public foarte bun – şi mai ales al unei trupe puternice, să readuc în prim-plan teatrul brăilean, care a avut trei-patru ani puțin mai grei – nu mă opresc nici o secundă asupra aceste afirmații! Sigur că, atunci când zic „prim-plan”, mai am încă de lucrat puțin. Eu am avut și un ghinion, faptul că am avut doar şapte sau opt luni la începutul mandatului meu, din iulie 2013, în care am avut sălile valide, după care am intrat în reparație capitală. Ceea ce este, pe de o parte, foarte bine pentru clădire și pentru înfățișarea acesteia, dar pe de altă parte, pentru mine, ca director și regizor, a fost frustrant. Pentru că este foarte greu să creezi capodopere printre schele.

Însă am fost în parametri, adică am realizat 10 premiere până în acest moment – mă refer, ca producător. Las modestia la o parte, mai ales că exercițiul meu este unul critic și autocritic – am terminat Teatrologie la București, la UNATC, și vă spun că nu există nici un lucru bine, dar multe sunt foarte bine. Acum în sfârșit avem sala, ceea ce este foarte important – n-am avut condițiile propice.

Trebuie să ştiţi că regizorul Victor Ioan Frunză a realizat un spectacol, o bijuterie, „Liliom” de Molnár Ferenc, în aprilie 2014, în plin șantier – deci se bubuia, se auzeau rotopercutoare, era praf, era zgomot, era frig. Şi el a realizat o bijuterie. Sunt acte aproape de eroism – nu sunt patetic. Pur și simplu, mi se pare eroism ce s-a întâmplat. Eu mi-am propus în general patru, maximum cinci premiere pe an. În condiții extrem de grele, în șantier, am realizat continuu acest ritm, în care am ieșit cu premiere. Le-am jucat foarte des în teatre apropiate, fie că era Galațiul, fie că era Focșaniul, Ploiești, Buzău, Tulcea și mai ales la București.

Actul de donaţie a Teatrului "Maria Filotti"

Actul de donaţie a Teatrului „Maria Filotti”

Matricea Românească: Vă felicităm pentru ceea ce ați evocat. Venind la Brăila, am observat efervescența existentă în oraș. Există o stare de încântare observabilă în rândul brăilenilor. Ce înseamnă pentru comunitatea de aici faptul că există un festival pe care se pot baza și că există o predictibilitate în acest sens?

Lucian Sabados: Este foarte așteptat acest festival în fiecare an, dar de data aceasta, venim după o pauză destul de importantă, pentru că noi am jucat cât am putut până în noiembrie 2015, când, pe fondul tragediei de la Colectiv, s-au înăsprit cerințele impuse de ISU. E normal – noi am avut o situație și mai grea pentru că eram un șantier, iar concluzia lor este indubitabilă și este de neatacat. Fiind în șantier, nu aveam autorizația finală de funcționare. Atunci, a fost foarte greu. S-a creat un hiatus destul de important pentru publicul brăilean. Am încercat o chestiune care mi-a ieșit, dar care a compensat doar puțin absenţa noastră în fața publicului brăilean pe scena brăileană. Am încercat ceva ce mi-a ieșit foarte bine, dar care n-a asigurat decât 15-20% din publicul care dorea să ne vadă. E vorba de un contract pe care l-am avut între ianuarie și aprilie al acestui an cu Teatrul „Fani Tardini” din Galați. Noul director este Florin Toma, un actor drag mie. Am avut acest contract prin care am jucat la Galați, la doar 20 km, creând facilitatea pentru publicul brăilean să îl ducem gratuit la Galați, la spectacolele noastre, cu autocarul nostru nou, foarte elegant. Ceea ce a fost un gest simbolic important. Nu reușești să duci decât 53 de oameni, dar pe fondul unor spectacole-studio foarte bune ale noastre, în care capacitatea sălii era de doar 120 – 130 de spectatori, 53 de oameni erau foarte importanți. Brăilenii umpleau de fiecare dată autocarul.

Matricea Românească: Discutam cu Victor Ioan Frunză, pe care mi-l aminteați, și dumnealui spunea: „O comunitate – mai ales una notabilă, cum este Brăila – care nu are un teatru, nu are identitate”. Din punctul acesta de vedere, este o emblemă locală Teatrul „Maria Filotti”?

Lucian Sabados: Da. Este mai mult decât o butadă. Grație unei istorii economice, financiare deosebite a Brăilei înainte de Primul Război Mondial, în special între 1890 – 1915, a fost o stare materială excepțională. Brăilenii erau spectatorii răsfățați cu turneul celor mai performante trupe din Europa și din țară. Nu exagerez cu nimic. Se învârteau foarte mulți bani, pentru că mergeau foarte bine șantierul naval, comerțul fluvial și mai ales cerealele. Bărăganul producea. În 1912, prețul grânelor se stabilea în trei locuri în lume: la Chicago, la Amsterdam și la Brăila. În general, în Brăila s-a creat un public bun cunoscător, exigent, și foarte mândru. Nu poți să-l păcălești, pentru că își știe valoarea, plătește ca să producă… și acum se întâmplă, e o susținere importantă a administrației locale, pe fondul unui regres economic al Brăilei, ca și al multor altor zone din țară. Paradoxal, fondurile și susținerea către teatru, către cultură, e din ce în ce mai importantă. E un paradox care face cinste administrației brăilene.

Între 1890 – 1915, a fost o stare materială excepțională. Brăilenii erau spectatorii răsfățați cu turneul celor mai performante trupe din Europa și din țară

Matricea Românească: Cam despre ce cifre vorbim pentru realizarea unui festival de teatru într-un oraș ca Brăila?

Lucian Sabados: Vorbim de bani publici, și eu sunt foarte deschis. Eu, cu doar 200.000 lei, adică două miliarde de lei vechi, susțin şaptesprezece spectacole și trupe din București. Un spectacol de la București costă ceva bani, vă rog să mă credeți. Vorbim de actori de primă mărime, și costă. Cunosc teatre care folosesc 6 miliarde și aduc niște trupe discutabile din Occident. E problema lor.

Directorul şi regizorul Lucian Sabados, un manager apreciat de către brăileni

Matricea Românească: Cum vedeți relația dintre bunăstare și cultură?

Lucian Sabados: Cultura nu e neapărat legată de bunăstare. Vă dau un exemplu: în perioada comunistă, în deceniul șapte–opt al secolului trecut, în cea mai aprigă perioadă de înflorire a comunismului și de înrobire a personalității umane, paradoxal, arta a fost extrem de efervescentă, mai ales în deceniul șapte. Dacă vorbim de reteatralizarea teatrului, de înnoirea limbajului teatral spectacologic în România, personalități de talia lui Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, David Esrig, Lucian Giurchescu – Dumnezeule, ce nume rostesc! – au înflorit în acei ani. E adevărat că ni s-a înăsprit cenzura comunistă, mai ales spre sfârşitul anilor ’70, și atunci au început să plece «pe rupte».

Deci școala românească, în cele mai grele timpuri, a produs regizori excepţionali. De pildă, în deceniul opt, pe care îl cunosc foarte bine, fiindcă am terminat facultatea în 1980. Vă dau cel mai bun exemplu: promoția de după mine, în 1981, în aceeași clasă a însemnat Tompa Gábor, Victor Ioan Frunză, Adrian Mihalache, Dominic Dembinski. Dumnezeule! În aceeași clasă a lui Mihai Dimiu, au terminat patru-cinci regizori de primă mărime. O școală puternică, cea românească. E adevărat că s-a înăsprit cenzura și, spre finalul anilor ’80, a apărut o formă esoterică, esopică, adică foloseam tot felul de fabule ca să putem să spunem niște adevăruri, ceea ce este frustrant pentru un artist. Ne ascundeam, dar cu atât mai mult eram fericiți cu cât publicul în sală recunoștea niște construcții ale noastre, recunoştea în spatele unor glumițe sau fabule, lucruri de o gravitate excepțională.

Matricea Românească: De ce le-ați recomanda bucureștenilor sau altor români să vină la Brăila să vadă teatru? Care sunt punctele forte?

Lucian Sabados: În primul rând ca să vadă clădirea teatrului, care este excepțională și care, anul trecut, într-un clasament al uneia dintre cele mai reputate firme de turism cultural, EasyGo Pass din Franța, a apărut în topul celor mai frumoase 20 de teatre din lume. Teatrul din Brăila e pe locul 16. Ce să mai spui? Că doar nu are nici o «pilă» la francezi…

Revenind: să vadă teatrul, să vadă o istorie extraordinară ascunsă în aceste ziduri – ecourile istorice sunt pregnante -, să vadă un public foarte interesant și mai ales trupa. Este o trupă puternică, sunt cel puțin 8-9 actori ai teatrului nostru care colaborează constant cu marile companii din București și apar în marile filme în roluri importante, cum a fost cazul lui Emilian Oprea, în „De ce eu?”, un film extraordinar. În cele trei roluri principale, erau trei actori de-ai noștri: Emilian Oprea, Alin Florea și Liviu Pintileasa.

Este o satisfacție. Eu încurajez genul acesta de colaborări, pentru că aduc plusvaloare. Este o trupă puternică și e o satisfacție reală faptul că am reușit în trei ani să vorbesc unei comunități pe care nu o cunoșteam. Teatrul îl știam foarte bine, dar comunitatea, nu. Are specificul ei. Nu e ușor. Ca orice oraș, Brăila are umbre şi lumini, și mituri, iar unul dintre ele este că primesc greu străinii, “Miticii”, cum suntem noi, cei de la București, de la Ploiești… Dar în momentul în care “Miticii” probează afecțiune, profesionalism, atașament față de comunitate, brusc devii brăilean. E un titlu frumos. Chiar dacă orașul o duce greu, nimeni nu îi poate lua Brăilei strălucirea de altădată și uriaşele sale personalităţi. De multe ori am făcut această statistică a oamenilor, din toate domeniile, pe care le-a dat Brăila. Este extraordinar, poate şi pentru că este un oraș multicultural.

Brăila are umbre şi lumini, și mituri, iar unul dintre ele este că primesc greu străinii -“Miticii”, cum suntem noi, cei de la București, de la Ploiești… Dar, în momentul în care “Miticii” probează afecțiune, profesionalism, atașament față de comunitate, brusc devii brăilean

Matricea Românească: În momentul acesta, câți profesioniști înseamnă Teatrul „Maria Filotti”?

Lucian Sabados: Sunt douăzeci şi patru stabili și avem şi trei colaboratori constanți, cu contracte speciale de prestări servicii, cu plată lunară – asta înseamnă un fel de anticameră a angajamentului viitor. Plus câțiva colaboratori constanți din București şi împrejurimi, la care apelăm, nume importante precum Constantin Cojocaru, Ionuţ Vişan de la Ploieşti, Corina Moise, care este una dintre cele mai bune actrițe din noua generație și pe care o considerăm „cam a noastră”, chiar dacă e colaboratoare, ca și pe Ionuț – el joacă în patru spectacole, vă dați seama. Sunt nume importante din noua generație care sunt atrase și care vor intra foarte curând în producțiile noastre. Nicholas Cațianis va intra în viitoarea noastră premieră. În general, eu sunt foarte aproape de noua generație și de lucrurile care se întâmplă.

Să te entuziasmezi la Brăila e – ca în multe alte oraşe de provincie din România – o misiune aproape imposibilă. Chiar dacă ai face abstracţie de vremea tomnatică ce îmbie mai degrabă la hibernare decât la reverie citadină, valsată pe bulevardele fostului mare port (care pe vremuri decidea preţul grânelor la paritate cu Chicago şi Amsterdam!), decadenţa oraşului e o realitate ineluctabilă.

Cu toate acestea, există şi rare fascicule luminoase la Brăila, iar unul dintre ele este Teatrul „Maria Filotti”, a cărui clădire a fost reabilitată cu mari sacrificii în ultimii trei ani, pentru ca în 2016 să îşi întâmpine finalmente oaspeţii în straie de sărbătoare. Zilele acestea, aici are loc a X-a ediţie a Festivalului “Zile şi nopţi de teatru la Brăila”, având o temă de o actualitate clinică: “Teatrul, între poveste şi criză”.

Ieşită din criză, bijuteria de patrimoniu este, într-adevăr, una de poveste, care îşi respectă blazonul de membră a clubului select de teatre de pe Bătrânul Continent. Restaurarea (cu fonduri europene) s-a făcut reuşit, interioarele reînsufleţite sunt impresionante, iar Muzeul Teatrului găzduieşte obiecte de recuzită din marile spectacole jucate aici şi spune ca la carte povestea acestui bastion cultural al României. Lucru cu care, de pildă, TNB-ul bucureştean nu se poate lăuda.

Braila-respira-(prin)-teatru-01

Însă cele mai importante lucruri se întâmplă în spatele “uşilor împărăteşti”, pe scena sălilor “Mariei Filotti”. 17 spectacole se joacă cu casa închisă la această ediţie a Festivalului care, mărturiseşte Directorul Lucian Sabados într-un interviu ce va fi publicat vineri pe Matricea Românească, a costat 2 miliarde de lei vechi, însă este o mină de aur pentru un oraş care în lipsa lui şi-ar pierde poate ireversibil identitatea.

Lăsându-vă să admiraţi fotografiile surprinse de Marius Donici miercuri, la “Cântăreaţa Cheală” pusă în scenă de Slava Sambriş (Teatrul “Eugen Ionesco”, Chişinău), vă spunem doar atât: Brăila, un oraş astmatic, respiră teatru, şi prin teatru. Este o poveste românească de succes care trebuie aplaudată frenetic şi susţinută – căci, în cetate, cultura pare să fie singura şansă de evadare a locuitorilor.

Iar asta e ceva uriaş.

festival

Ema Tănase, patria copilăriei ca spațiu esențial al formării umane.

29 octombrie 2025 |
Într-un timp grăbit, în care educația riscă să devină un algoritm sau o simplă etapă de bifat, există oameni care reușesc să-i păstreze sufletul viu. Ema este unul dintre acești oameni rari. Educator, curator de emoții, arhitect de lumi ludice – ea nu...

Tin Vasilescu, glas tânăr ce răsună vechi

13 august 2025 |
Vreau să încep prin a-i mulțumi din suflet lui Tin Vasilescu pentru că a acceptat să stea la această discuție deschisă și sinceră. Tin Vasilescu nu e doar un nume scris pe afișe. E un glas tânăr care răsună vechi, e o punte între generații, e un fiu...







Conferințele de la șosea Sâmbra oilor. De la obicei la festival

3 iulie 2023 |
5 iulie 2023, ora 18.00, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 5 iulie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Sâmbra oilor. De la obicei la...

Festivalul Magic&Ludic, prima ediție

19 iunie 2023 |
A venit vacanța, iar acest lucru se simte ca o presiune în familiile care sunt nevoie să caute soluții pentru activități. Ce-ar fi să pregătești copilul tău pentru un festival de o zi de unde se va întoarce cu amintiri de povestit până începe...


7 zile de teatru pentru copii și adolescenți la UNDERCLOUD

10 iunie 2022 |
Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și Cartierul Creativ, se mută pe Calea Griviței, într-un demers unic în istoria festivalului. După ce a obișnuit publicul timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa...




Brăila respiră (prin) teatru

22 septembrie 2016 |
Să te entuziasmezi la Brăila e - ca în multe alte oraşe de provincie din România - o misiune aproape imposibilă. Chiar dacă ai face abstracţie de vremea tomnatică ce îmbie mai degrabă la hibernare decât la reverie citadină, valsată pe bulevardele fostului...

 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează