Tag

limba engleză

Despina Atena Merca este din București, absolventă a Facultății de Limbi Străine, specializarea limba engleză și limba spaniolă și predă la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” de mai bine de 15 ani. Deși este o persoană căreia nu-i plac laudele, se mândrește cu rezultatele excepționale obținute de elevii săi la examenele Cambridge și la Olimpiada de Limba Engleză. Consideră că fiecare elev are un potențial unic, o strălucire interioară pe care atât el, cât și cadrul didactic trebuie să o descopere și să o împărtășească lumii, străduindu-se să îi facă pe elevii săi să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitatea de a înflori din nou.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

„Poți construi destine!” erau cuvintele pe care bunica mea mi le spunea adesea atunci când o vizitam găsind-o mereu în bucătărie frământând aluatul pentru pâine sau colaci. Copil fiind, nu le găseam cu adevărat înțelesul, dar, în timp, am făcut mereu legătura între meseria de pedagog și aluatul care prindea formă în mâinile bunicii mele.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Să vezi cum copiii te urmează ca pe un model, că te adoră, că îți desenează inimioare, că te așteaptă să le dai un sfat, să-i îndrumi, să-i vezi crescând, să observi rezultatele muncite și dorite, să te bucuri de succesele lor contribuie la îndeplinirea rolului de cadru didactic. Ce poate fi mai frumos?

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Mă străduiesc să promovez în rândul elevilor valori precum respectul reciproc, responsabilitatea personală, dorința de învățare continuă, colaborarea în echipă, creativitatea și empatia. Toate aceste valori contribuie semnificativ la ridicarea nivelului stimei de sine care, mi s-a dovedit,  are o mare importanță în creșterea performanței școlare, dar și în viață.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut destul de mult timp de atunci, dar îmi amintesc foarte bine că aveam emoții mari. Trebuie să recunosc că mă încearcă aceleași emoții la fiecare început de an școlar. Vestea bună este că reușesc să le controlez eu pe ele și nu ele pe mine, așa cum se întâmpla în primii ani de învățământ.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Simțul umorului, ușurința cu care profesorul își desfășoară activitatea la catedră, sinceritatea și seriozitatea. În plus, proiectele pe care le construim împreună, unde creativitatea dascălului este completată și continuată de cea a copilului. Lectura poate fi și ea realizată în mod creativ și, astfel, sursele de uimire pentru copii se multiplică și îi captivează constant, orientându-i spre învățarea semnificativă.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Atunci când ai o pasiune autentică pentru împărtășirea cunoștințelor și dorința de a contribui la dezvoltarea copiilor, nu stai să-i analizezi din punct de vedere al generațiilor pentru că vom găsi multe diferențe. Societatea se schimbă, oamenii se schimbă. Fără această pasiune, nicio activitate, fie ea modernă sau „de tradiție”, nu le va trezi interesul sau curiozitatea elevilor noștri.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Lucrând cu copii, nu am cum să nu-l menționez pe Mark Twain, scriitorul american care prin ,,Aventurile lui Tom Sawyer’’, una dintre cele mai cunoscute și iubite cărți pentru copii, reușește să le trezească curiozitatea elevilor mei pornind de la poznele hazlii pe care le comite personajul principal și mă ajută pe mine să le dezvolt vocabularul și abilitățile de comunicare.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

M-au învățat să-mi pun mereu întrebări și să-mi dezvolt și eu abilitățile de comunicare eficientă, aspect esențial în învățământ, pentru a reuși să mă conectez constructiv cu elevii, părinții și colegii.

 

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

O relație sănătoasă, aș spune eu, dintre elev și profesor ar trebui să se bazeze pe încredere reciprocă, comunicare deschisă și respect. Dacă profesorul reușește să creeze un mediu sigur și stimulant, dacă profesorul este receptiv la nevoile individuale ale elevilor, este puțin probabil să apară un obstacol în dezvoltarea unei relații sănătoase. O astfel de relație contribuie la dezvoltarea personală și academică a elevului, oferindu-i suportul necesar pentru a-și atinge potențial maxim.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Este destul de dificil să aleg o singură amintire, dar îmi vine în minte o fetiță de clasa a doua care, nu demult, a venit spre mine și mi-a spus: „Părinții mei se simt jenați atunci când eu le citesc în limba engleza”. M-am uitat la ea nedumerită și am întrebat-o: „Cum așa? Ar trebui să fie mândri”. Răspunsul vine imediat: „Sunt mândri, dar ei nu au accent și le este jenă să-mi citească și mă pun pe mine să le citesc”. Trebuie să recunosc că este o amintire emoționantă!

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Cei care își doresc să urmeze o carieră didactică au posibilitatea de a se implica în programe de voluntariat sau activități care le pot oferi o perspectivă reală asupra mediului școlar. Pot căuta mentori în domeniu, care să îi ghideze, să le ofere sfaturi valoroase și să le împărtășească din experiența lor. Gândul meu ar fi să nu intre nepregătiți în această profesie, care este totuși mult mai mult decât o meserie, implică dăruire, empatie și, să nu ocolim cuvântul, un anume har.

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Fiecare elev are un potențial unic, o strălucire interioară pe care atât el cât și cadrul didactic trebuie să o descopere și, mai cu seamă, să o împărtășească lumii. Această descoperire se poate realiza prin abilitatea profesorului în a furniza cunoștințe academice, încuraja pasiunea pentru învățare sau stimula curiozitatea. Să nu uităm că profesorii servesc ca modele de conduită și etică pentru elevi, putând să influențeze pozitiv dezvoltarea emoțională și socială a acestora. Mă străduiesc să-i fac să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitate de a înflori din nou.

 

La ce fel de activități extrașcolare sau în ce fel de proiecte îi încurajați pe elevi să se implice pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice și competențele interpersonale?

Din punctul meu de vedere, lectura stă la baza dezvoltării vocabularului și stimulării imaginației. Activitățile teatrale îi ajută de asemenea pe elevi să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să-și dezvolte creativitatea și să devină mai conștienți de limbajul corporal. De aceea, de-a lungul anilor, am apelat frecvent la dramatizarea textelor de studiu, fie doar la nivelul orelor de curs, fie chiar în mici spectacole de sine stătătoare, care au avut un succes real.

 

Aveți modalități preferate de a evalua progresul și performanța elevilor în afara examenelor tradiționale?

Crearea unui portofoliu care reflectă munca și progresul elevilor pe parcursul unui an oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra dezvoltării lor. Acest portofoliu se bazează pe povești și activități în scris pornind de la aceste povești. Este o modalitate de lucru prin care copiii devin mai ordonați, mai conștienți că munca lor trebuie respectată, începând chiar cu ei înșiși, nemaivorbind de beneficiul de a avea, de-a lungul anilor un astfel de „document” al propriei evoluții care poate fi oricând și o atestare concretă a pregătirii temeinice.

 

Este vreodată prea târziu pentru a învăța o limbă străină? Cum ar trebui să privească o persoană adultă, trecută de 40 de ani, ideea de a începe să învețe o limbă străină?

Cu toții avem nevoie de un stimul, de aceea, în primul rând ar trebui să găsim un motiv personal, să descoperim ce ne motivează să învățăm limba respectivă. Fie că este vorba de călătorii, conectarea cu comunitatea sau extinderea opțiunilor de carieră, un motiv personal puternic poate crește entuziasmul, dar și șansele de reușită.

Aș spune că învățarea, în general, are drept impuls și susținere factorul emoțional, indiferent de vârsta „învățăcelului”.

 

 

De la ce faci, bre? la ce faci, bro? e o distanţă mare, cam cât între limba engleză şi limba română, via romgleză. Silvia Iorgulescu dezbate – şi combate.

Mai întâi de toate, două dedicații (acknowledgements) – exemplare și totodată complementare:

Acknowledgements

(Dedicaţii)

Dialog între doi copii (jucători de Minecraft):

– Ştii cum se spawnează oile?

Nu. Cum?

– Random.

***

Conversație între nepoata de la București și mamaia „de la țară”:

– Auzi, mamaie, că vin voucherele [de vacanță]!

– Aoleu, maică, dar de ce?

Să nu fie panică: termenul de „imperialism” aparţine britanicului Robert Phillipson, unul dintre cercetătorii noului val al planificării / politicilor lingvistice. Ştiinţa, aflată la intersecţia mai multor discipline – lingvistică, sociologie, ştiinţe politice – are ca scop studierea raporturilor care se generează între limbile aflate în contact / concurenţă într-un anumit spaţiu geografic şi într-un context temporal dat.

Constatarea că, în dinamica mondializării, engleza devine o limbă din ce în ce mai răspândită la nivel internaţional a condus la ideea că acest avânt se concretizează în detrimentul folosirii limbilor locale. În cazuri extreme, engleza le poate reduce acestora importanţa sau grăbi dispariţia. Pe termen lung, efectele procesului sunt subminarea diversităţii lingvistice globale şi a „drepturilor lingvistice ale omului”, adică a libertății  de a-ţi cunoaşte şi utiliza limba maternă.

Cum? Prin rolul de limba franca pe care limba engleză şi-l asumă într-un număr variat de domenii ale comunicării sociale, private, publice, comerciale sau ştiinţifice. Părintele conceptului de imperialism lingvistic arată că factorii care contribuie la instituirea englezei ca limbă dominantă şi la crearea unei ierarhii a limbilor sunt atât structurali (resursele materiale – investiţiile făcute în companii, produse, instituţii, învăţământ etc.), cât şi ideologici (părerile despre valoarea şi utilitatea unei limbi – de exemplu atunci când, pentru găsirea unui serviciu bine plătit, este obligatorie cunoașterea la nivel nativ a englezei).

Este vizibil cu ochiul liber că engleza îşi adjudecă rolul de înlesnitor comunicaţional în mediul de afaceri şi companii, finanţe, cadrul academic, diplomaţie

Este vizibil cu ochiul liber că engleza îşi adjudecă rolul de înlesnitor comunicaţional în mediul de afaceri şi companii, finanţe, cadrul academic, diplomaţie. Alături de ele, domenii considerate de mai mică importanţă, dar al căror impact este esenţial, construiesc continuu profilul de superputere lingvistică al englezei: IT, cinematografie, branduri şi etichete, vechile şi noile media.

Şi dacă tot veni vorba (sau by the way), în 2005, iniţiativa B@BEL a UNESCO arăta că 90% din conţinutul disponibil pe internet era redactat în numai 12 limbi (dintre care 72% în engleză) şi că utilizatorii de limbi regionale sau minoritare erau pur şi simplu ignoraţi în spaţiul virtual, accesul la informaţie fiind obligatoriu mediat de folosirea unei limbi străine. Posibil ca oferta lingvistică a internetului să se fi schimbat, ponderea englezei rămânând însă majoră.

Tot astfel, politică lingvistică, prin alegerea preferenţială a unei anumite limbi, fac şi comunicările scrise şi expuse de orice fel: mesajele publicitare, inscripţiile de pe tricouri, logourile şi motourile, signalistica urbană.

Aplicând informaţiile de mai sus pe plan local, constatăm că „imperialismul” englezei are şi aici „soldaţii” săi. Se cunosc exemplele numeroase de barbarisme şi calcuri lingvistice fără noimă, adoptate cu bucurie şi puţin discernământ, în condiţiile în care româna are suficiente echivalente pentru multe dintre cuvintele noilor terminologii.

Astfel, facilităţile au căpătat sensul de clădiri / construcţii / edificii, comisioanele nu mai sunt doar bancare şi contractuale, ci au devenit fostele treburi / chestii / alergături, iar a-ţi face cineva ziua nu înseamnă a te serba, ci a te amuza copios.

Dar lucrurile devin mai interesante. Dacă surfezi pe un site de joburi, vei găsi numeroase oportunităţi de aplicare: key account, assistant manager, business assistant, php developer, inside sales representative. După un interviu cu cei de la HR, poţi să ajungi să lucrezi într-o multinaţională, unde mai înveţi şi alte cuvinte cool din jargonul profesiei și nu numai. În lunch break, dai cu badge-ul, ieși din building și te duci la cel mai apropiat restaurant, de unde îți iei o salată raw vegan, în timp ce răsfoiești o revistă glossy, de unde afli că „albul e noul negru, turcoazul este noul fuchsia etc.”, plus alte tips-uri, pros & cons și noile hituri must have ale sezonului. Și, azi așa, mâine așa, odată te trezeşti numind workflow distribuirea pachetelor la pomana de 40 de zile a lu’ tataie!

Azi așa, mâine așa, odată te trezeşti numind «workflow» distribuirea pachetelor la pomana de 40 de zile a lu’ tataie!

Dar, cum spune o vorbă românească, nu-i dracul chiar atât de negru. Profilul vorbitorilor şi scriitorilor de romgleză e comic. Dar asta nu înseamnă că e şi general. Adevărat, există categorii vulnerabile: copiii (a căror existență a fost complicată de YouTube, Xbox, jocuri online, ba chiar și rețele sociale); cei care – prin natura profesiei sau din motive variate – au un contact intens cu engleza (după 8 ore de gândit şi vorbit în altă limbă, transferurile între cele două coduri lingvistice sunt inevitabile) şi snobii. Dar nu e nici primul val de modă lingvistică şi nici cel mai intens. Şi, ca orice trend, trece. Nimeni nu mai zice azi protipendadă (fără să-i adauge o implicită nuanţă ironică), deşi, pe vremea numeroaselor importuri lingvistice neogreceşti, cuvântul făcea parte din vocabularul cotidian.

Explicabil. Importurile intră în năvală zgomotoasă şi pleacă discret din lexic, cea mai permisivă şi mai schimbătoare componentă a limbii, câteodată fără să lase urme vizibile peste o sută sau două sute de ani. Ele părăsesc limba odată cu realităţile pe care le denumesc, cu descoperirea altei mode sau cu reîntoarcerea (ca replică a excesului) la cuvintele mai vechi părăsite. Unele – câteva, cu adevărat utile – rămân în limbă ca împrumuturi neologice, îmbogăţind-o. Dar ele nu schimbă grafia sau fonetica, nu adaugă noi conjugări, nu transformă, într-un cuvânt, „osatura” limbii.

Şi dacă mania englezismelor atinge un nivel superficial al limbii, redus este şi numărul de utilizatori ai jargonului. Stridenţa barbarismelor creează impresia falsă a omniprezenței.

Dar poate cel mai important este că, odată cu intrarea în vocabular de noi şi excesive cuvinte, se produce şi conştientizarea fenomenului, corespunzător sancţionată. Avem anticorpi, umorul, şi am produs şi antidotul: ironia.

Importurile intră în năvală zgomotoasă şi pleacă discret din lexic, cea mai permisivă şi mai schimbătoare componentă a limbii, câteodată fără să lase urme vizibile peste o sută sau două sute de ani

Cum procedăm? Nivelurile de acţiune sunt mai multe. Mai întâi, adăugarea de terminaţii româneşti în conjugarea verbelor (ne focusăm) şi formarea de substantive românizate prin analogie cu alte exemple de sufixare locale (nu bullying, ci bullyzare). Nu pare mult, dar transformările stârnesc râsul, cel care biciuieşte moravurile. În aceeași situație se află și construcțiile hibride, care pot fi percepute sever și critic sau apreciate pentru umorul lor, fie că e involuntar sau nu. Oricum ar fi, au o acțiune homeopatică: „otrava” lor face mai puțin rău decât bine, iar acțiunea curativă înseamnă tocmai conștientizarea alăturărilor nefirești: pup U e unul dintre cele mai noi fenomene. Dar aici practica e veche și folclorul urban are replici asemănătoare și referitoare la alte tipuri de excese de import, și la alte vremuri: mă f*ck că plouă; îmi pare cu I’m sorry; kakaia zdreanța, Othello?; c’est la vie, toujours parchive; cine bate noaptea la fenêtre moi?…

de la ce faci bre la ce faci bro limba română romgleza şi limba engleză interior

Un joc de cuvinte spune multe despre starea limbii şi “trendurile” lingvistice

Ce ar mai fi? Adaptarea neaoşă a unor sintagme celebre şi promovarea lor pe acelaşi suport pe care au făcut carieră internaţională: şezi blând – keep calm – (cu emblema binecunoscută a coroanei britanice) apare, nediscriminatoriu, pe tricouri, căni şi  insigne. Un pas mai departe, jocurile de cuvinte arată asumarea conștientă a statutului de vorbitori ocazionali (ne-nativi), care văd din afară fenomenul şi îşi permit să intervină cu umor în desfăşurarea lui, punându-i în paranteze logica: someone call nine wine wine. Last, but not least, există parodierea maniei englezismelor prin crearea de cuvinte pornind de la vorbe româneşti cărora li se adaugă terminații tipice „limbii lui Shakespeare” (fenomenul invers al românizării englezei). Un superstar lingvistic creat local pe baza unei terminații engleze este genialul totuşily.

Metode sunt, desigur, mai multe. Oricine poate adăuga din experienţă… și, cel mai probabil, deja a făcut-o.

Nu mică este mirarea multora dintre noi atunci când aflăm faptul că un șofer de tir poate schimba – în bine – viețile unor oameni. Acest șofer de tir s-a numit Anthony Frost și a influențat viețile a trei români, care i-au oferit, drept mulțumire, un cadou inestimabil.

Pe lângă faptul că Anthony – sau Tony, cum îi spuneau ei – a fost primul englez pe care românii l-au cunoscut în anul 1990, acesta era și un om excepțional, cu un suflet pe măsură. Impresionat de Revoluția din decembrie 1989, pe care o văzuse la televizor, Tony a dat startul unui demers lăudabil și nobil: a început să strângă ajutoare pentru orfanii din România.

Vlad Niculescu, Nicolae Ion și Dan Nicolaescu au legat cu Tony Frost o frumoasă prietenie, la care au fost părtași, timp de aproape un deceniu, și bucureștenii.

În 2008, cei trei au deschis Librăria „Anthony Frost”, cu volume exclusiv în limba engleză, care a fost rapid îndrăgită de către români, mulți dintre ei devenindu-i clienți fideli. Anthony Frost – cel real – a rămas, după ce a aflat despre ea și a vizitat librăria care-i purta numele, fără cuvinte. Tot atunci, cei care i-au oferit britanicului acest frumos dar l-au văzut pentru ultima oară, întrucât Tony s-a stins din viață ulterior.

Însă acest articol nu gravitează în jurul debutului și al activității unei frumoase povești cu parfum cultural ci, din păcate, în jurul sfârșitul ei.

Într-o vreme când e la modă să folosești un Kindle sau să citești frivolităţi pe telefonul mobil, existența unei librării poate fi asemănată cu un periplu în deșert, numai cu o sticlă mică de apă

„După mai mult de nouă ani de activitate, Librăria «Anthony Frost» își închide, de la 1 martie 2017, porțile. Mulțumim din suflet tuturor oamenilor care au lucrat în librăria noastră, celor care ne-au fost alături: prieteni, autori, artiști, edituri și reprezentanții lor, distribuitori. Nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește nevoia noastră de dialog și de cunoaștere. Suntem încrezători că vor mai exista spații care să le încurajeze, așa cum ne dorim să fi fost librăria engleză «Anthony Frost»”, a fost mesajul reprezentanților librăriei, publicat recent pe o rețea de socializare.

Atmosfera din librăria „Anthony Frost” îmbia vizitatorul la ore lungi de lectură

Atmosfera din librăria „Anthony Frost” îmbia vizitatorul la ore lungi de lectură Foto: Facebook

Au urmat zeci de mesaje de încurajare, de deznădejde și de tristețe ale cititorilor, care nu au ascuns faptul că, datorită fondatorilor și lucrărilor alese „pe sprânceană”, ei au devenit oameni mai frumoși și mai educați. Ferecarea porților librăriei este cu atât mai regretată cu cât spațiul situat pe Calea Victoriei numărul 45 era mai mult decât un loc stereotip, cu rafturi ticsite de cărți și aranjate aleatoriu, cu personal nepregătit sau plictisit. „Anthony Frost” era o „prețioasă excepție” în peisajul culturii românești. Jurnalistul britanic Michael Bird, stabilit în România, îi dedică pe blogul personal un articol de adio și de apreciere, în cadrul căruia trage un semnal de alarmă referitor la dispariția oazelor culturale – de altfel, puține în spațiul românesc, respectiv în cel bucureștean.

El mărturisește că pătrunderea în spațiul populat de volumele în limba lui Shakespeare echivala cu intrarea într-un sanctuar al dragostei pentru lectură. Bird îi va rămâne veșnic recunoscător, fiindcă aici și-a educat fiul să iubească cititul.

„Oamenilor din București le plăcea «Anthony Frost». Aveau nevoie de «Anthony Frost». Dar oamenii nu citesc suficiente cărți în România. Și nici nu le citesc într-o limbă străină. Sau pe hârtie. Stocul de cărți ar fi rămas în rafturi ani întregi”, este de părere jurnalistul.

Într-o vreme când e la modă să folosești un Kindle sau să citești pe telefonul mobil bloguri siropoase pline de sfaturi pompoase despre viață, existența unei librării poate fi asemănată cu un periplu în deșert, numai cu o sticlă mică de apă.

„Anthony Frost”, nu te vom uita!

Interviu cu Despina Merca, profesor de limba engleză: “Mă străduiesc să-i fac pe elevi să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitate de a înflori din nou.”

29 februarie 2024 |
Despina Atena Merca este din București, absolventă a Facultății de Limbi Străine, specializarea limba engleză și limba spaniolă și predă la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” de mai bine de 15 ani. Deși este o persoană căreia nu-i plac laudele, se...