Te iubesc, Dinu Păturică! (Scrisoare către Parvenitul român)

Dinicule dragă,

Sunt ani de când îmi ești unul dintre cele mai simpatice personaje, nu doar din literatura, ci din societatea românească.

Te văd în fiecare dimineață grăbind către birou, cum se numește azi casa boierească a stăpânilor tăi. Suporți cu stoicism înghesuielile din carele publice ale condamnaților, fie ele metrouri, autobuze sau tramvaie. Ești silitor, Dinule: primul la birou și ultimul plecat, pentru că știi importanța aparențelor. Știi că e mai puțin important ce faci, ci ce se crede că faci. Achită-te cu slugărnicie de sarcinile înjositoare care ți se dau, fă temenele peste temenele, și într-o fereastră rezonabilă de timp vei avansa. Asta nu înseamnă că vei depăși vreodată poziția de slugă sub-remunerată, ci că vei urca suficient de mult în ierarhia favorurilor, încât să primești la rându-ți privilegiul de a-i umili pe alții. E singurul lucru care te ține în viață, Dinule: anticiparea plăcerii sadice de a comanda peste damnații cu care, ieri, te înghesuiai în metrou.

Te mai iubesc pentru ceva, Dinule: investești în educație. Știi că pentru tine, copil simplu născut la Bucov și în alte localități provinciale necartografiate de Google Maps, june trimis de părinți, cu mari sacrificii, în București, singura șansă de a deveni un nouveau riche e educația, dublată de intrigă. Intrigantul fără educație e doar un găinar mărunt. Educatul care nu-și face doctoratul în Ipocrizie e destinat să ajungă o fosilă didactică, evident cu pensie de bugetar. Tu ești ambițios, Dinule: tu știi că ai nevoie de studii înalte la școlile vieții pentru a-ți satisface “marea sete de bani și mărire” ce te muncește. Așa că profiți de toate training-urile pe care Boierul ți le plătește: nu ratezi nici o conferință să-ți diversifici cunoștințele, dar și să-ți extinzi rețeaua de „contacte” ce te vor ajuta să accezi în carieră. Mai ești de admirat pentru ceva, Dinule: când alte slugi boierești își folosesc timpul și banii pentru vacanțe și aidoma lucruri superflue, hrănindu-și iluzia că sunt “libere”, tu ești clinic ca un chirurg: îți cizelezi limbile străine și citești pe nerăsuflate marii clasici ai umanității, de la Plutarh și Cezar, la Daniel Goleman, conștient că ai nevoie de “cărți care să-ți subțieze mintea, să te învețe mijlocul de a te ridica la mărire”.

De aici până ca Boierul, impresionat de zelul și de credința ta ardentă în serviciu-i, să ți-o dea pe Duduca în primire, spre pază și îngrijire, e doar un pas, Dinicule, și tu știi asta. E mai puțin important dacă, în 2018 și mai încolo, Duduca e o femeie, o firmă sau un secret neștiut de alții. Oricum ar fi, tu îl vei folosi în scopurile proprii, de la care nu te abați c-un pas, ca habotnicii de la o religie. Știu, Dinule, știu că Dumnezeul tău nu e banul: Dumnezeul tău e puterea.

Aferim, Dinicule, aferim; să trăiești copilul meu; cine slujește cu zilos pe stăpânul seu, pe acela nu-l părăsește Dumnezeu.

Trădarea, așadar, e doar o chestiune de timp. Una care se va termina cu Boierul falit, în pușcărie sau la casa de nebuni, și cu tine în poziția de nou potentat al societății românești. E cert că lumea va șușoti: las-o să șușotească! Nu contează ce se spune despre tine, ci ce se șușotește. Zvonurile te fac mare, și “tot ce e mare e pizmuit”, vorba lui Ipsilant. Tu vei face ceea ce face orice om cuminte: îți vei proteja propriile interese, și te vei înconjura de noi prieteni, unii potriviți proaspetei tale condiții.

De-acum, ești un om nou, Dinule, un om care s-a creat singur! De aceea, tu nu mai ai părinți. Când fostul tău tată te va căuta, îl vei izgoni cu sudălmi și bătăi pe spinare, ca pe-un cerșetor și un necunoscut. Când mama ta, fie că vorbim de mama biologică sau de Patrie, va întinde mâna să te cuprindă, o vei respinge fără sentimente, uitând sânul care te-a hrănit. Un miliardar care câștigă mai bine decât un fotbalist e cetățean al lumii, Dinule, versatilitatea lui transcende granițele: de ce să te rezumi la România, când ai prieteni din Dubai și până-n Washington DC?

Un singur lucru îți mai trebuie, bei-mu, o singură dorință ne-mplinită stă în calea fericirii tale: s-ajungi autoritate publică, om al puterii, să vorbim fără ocolișuri: om politic. Fi-vei, în timp record, Sluger, Mare Pitar, Sameș, Stolnic – pe scurt, boier cu caftan, aflat în husmetul țării, pe cât de inexpugnabil se poate fi. Fi-vei, cum scrie la carte, „om deștept și cu pricepere în treburile țării”.

O singură piesă a mai rămas de așezat în puzzle-ul măririi tale: o revoluție e ceea ce îți trebuie să te ridice la culmea onorurilor, Dinicule dragă. Dacă revoluția nu se întâmplă, ea va trebui inventată. Iar tu cu asta te hrănești, tu asta respiri: intrigi. Întețită de tine, Revoluția se va întâmpla, și tu vei fi în primele ei rânduri, fluturând de fațadă steagul patriotismului, în timp ce în sinea-ți râzi cu poftă, anticipându-i decesul convenabil:

Voi părăsi pe acești calici ce cântă toată ziua: «Ah! Sabia lui Traian într-o mână de român» și le chiorăie mațele de foame.

Aici, drumurile noastre se despart de literatură, Dinule dragă. Ocnele au dispărut demult, până și cea mai proastă pușcărie pentru miliardari are Wi-Fi. Dar eu nu cred că vei termina în pușcărie, bei-mu. Sunt șanse mai mari să ajungi să ne conduci. Să ne conduci pe noi la ocnă, coborându-ne în Infernul lui Dante.

Îmi ești tare drag, Dinicule, din mai multe motive: primul e că ești unul dintre cei mai muncitori români pe care îi cunosc. Al doilea e că ești un exemplu de tenacitate: puțini oameni sunt atât de dispuși la sacrificiu ca tine, pentru a-și îndeplini visele, chiar imorale. Ai stăpânit arta înțelepciunii lumești: de aceea, lumea ți se așterne la picioare. Și îmi mai ești simpatic, pentru că ești un filosof între nelegiuiți. Ceea ce nu-i puțin lucru.

Atât de drag îmi ești, cocoane Dinule, încât, dacă Providența îmi va dărui un băiețel, sunt hotărât să-i dau numele tău. Doar că, alte valori.

Voi continua să îți urmăresc momentele de cădere și momentele de glorie. Sunt sigur că vei avea multe, în următorii ani.

Al tău prea credincios prieten,

T.

 

Imagine deschidere: litografie a lui Louis Dupré, intitulată Prinţul Moldovei, Mihail Şuţu

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

CITEȘTE ȘI:

Scrisoarea cu sfaturi bune
O perspectivă la cald despre literatura pentru copii cu Cristina Andone
Unde e ascuns capătul puterilor?
Ioan-Aurel Pop despre tânărul artist Claudiu Dumitrache: „este un intelectual care poate coagula suflete”