Vacanța de iarnă mult-așteptată vine cu pași rapizi și ne aduce răgazul unor lecturi minunate, la adăpost de intemperii și de ce nu, cu ceva dulce la pachet, în ton cu atmosfera de Crăciun.

View this post on Instagram

Cam aşa arată #listadelectura a @matricearomaneasca pe 2018. Se anunță un adevărat festin cultural pe www.matricea.ro! #carti #lectura #citit #autoriromani #strainidespreromani #identitate #alteculturi #istorie #cultura #MatriceaRomaneasca #BibliotecaMihaiEminescu #BulboacasiAsociatiiSCA

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Dec 12, 2017 at 7:13am PST

Matricea Românească a primit și ea darurile literare de la Moș Crăciun, şi vine cu o recomandare de carte românească, ce vă va anima perfect serile de iarnă. Am ales pentru dumneavoastră patru lucrări numai bune de pus sub brad.

„În șalvari și în ișlic”, semnată de Constanța Vintilă – Ghițulescu, este un tablou al societății româneşti în secolul al XVIII-lea

Constanța Vintilă – Ghițulescu, În șalvari și cu ișlic, Editura Humanitas, 2012, 448 pag.

Constanța Vintilă-Ghițulescu este o autoare care deja s-a recomandat drept unul dintre cei mai buni istoriografi români ai momentului, aducând publicului cele mai interesante sinteze ale realităților cotidiene din secolele trecute. De această dată, ne vom transpune în secolul al XVIII-lea, unde oamenii, fie ei bogați sau săraci, negustori sau boieri, se iubeau, se despărțeau sau ajungeau în fața instanțelor vremii din pricini diverse. Autoarea cumulează rezultatele unui studiu amănunțit, făcut în arhivele micului tribunal ecleziastic de pe lângă Mitropolia Ţării Româneşti, și oferă cititorului o retrospectivă aparte a unor timpuri demult apuse, dar care au modelat simțămintele unui popor tânăr. Din paginile cărții vor transcende imaginile unui secol al luminilor.

„Amintiri din pribegie”, de Neagu Djuvara, este o frumoasă călătorie în timp și în locuri exotice

Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie, Editura Humanitas, 2012, 656 pag.

De această dată, trecem la memorialistică, și purcedem la o pribegie pe urmele reputatului istoric român Neagu Djuvara. Naraţiunea fluentă și captivanta aventură numită viață face din această biografie o lectură obligatorie, mai ales pentru cultura generală a oricărui cititor cu portofoliu literar de calitate. Firul roșu al evocării parcurge întreg destinul istoricului, deschizând firida trecutului. Veți descoperi nu doar o poveste despre emoții, trăiri şi patriotism, ci și un frumos jurnal de călătorii și impresii, rezultat în urma exilului din Patrie.

Vă așteaptă cu siguranță un deliciu literar, numai bun pentru zilele copioase de vacanță.

Lucrarea lui Constantin Gane se apleacă asupra vieții femeilor românce din secolele XVI-XIX

Constantin Gane, Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane, Editura Corint, 2016, 490 pagini

Și pentru că istoria nu a fost dictată doar de bărbați, am decis să includem pe lista noastră o carte ce dezvăluie cititorilor destinul femeilor, care au fost la rândul lor parte a elitelor culturale și sociale autohtone. Lucrarea este o veritabilă istorie de blazon, în care se împletesc studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, reeditări sau mărturii inedite despre consoarte românce mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg.

Totodată, este important să menționăm că autorul Constantin Gane (1885–1962) s-a născut în vechea familie boierească moldovenească a Găneştilor, așa că a putut studia problema din chiar inima acelei societăți.

Volumul coordonat de către Vintilă Mihăilescu este o lucrare eseistică de analiză și sinteză sociologică, politologică și ideatică

Vintilă Mihăilescu, De ce este România astfel?, Editura Polirom, 2017, 312 pag.

Volumul coordonat de către Vintilă Mihăilescu este un răspuns reflexiv, pe alocuri cumva ironic, la demersul lui Lucian Boia din 2013, întruchipat în controversatul eseu „De ce este România altfel”. Antropologul Vintilă Mihăilescu vine cu un compendiu de răspunsuri la această întrebare, date de către sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători. Cartea se recomandă a fi o luare de poziție vis-a-vis de cele mai frecvente probleme ale națiunii române, compilând observații, note, paranteze și comentarii relevante asupra subiectului.

Volumul este partajat în câteva părți cu titluri mai mult decât sugestive: „Altfelitatea României. Comentarii la eseul profesorului Lucian Boia” sau „Tentații și înfățișări ale excepționalismului românesc”.

Sperăm că veți include această recomandare de carte în listele dumneavoastră de citit, iar vacanța va veni la pachet cu impresii livrești, de aceea vă urăm spor la lecturi și sărbători calde în compania autorilor dumneavoastră favoriți!

Foto deschidere: suntparinte.ro

Matricea Românească vă oferă o recenzie a cărții „ Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea ” , semnată de Nicoleta Roman, despre cum se prezenta condiția femeii române în familie și în societate acum două secole.

Condiția femeilor române în secolul al XIX-lea era dictată de o serie de circumstanțe mai mult sau mai puțin favorabile. Despre realitățile acelei vremi a scris, cu deosebită îndemânare și atenție la detalii, Nicoleta Roman în lucrarea sa Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea (Humanitas, 2016, 407 pag.). Studiul reprezintă o analiză atentă a bibliografiei de epocă, a catagrafiilor acelei vremi, dar și a legislației relevante, autoarea subliniind nu doar angelica viziune asupra rolului de femei, ci și aspectele mai puțin frumoase ale istoriei, în această ultimă categorie intrând datele despre infracționalitatea și abaterile morale ale femeilor.

Lucrarea este o compilație reușită de autohton și străin, autoarea mergând pe mărturiile celor care fie au trăit în România acelor timpuri, fie au vizitat-o cu regularitate. Un pasaj minunat este dedicat femeilor române din zona Orșovei, care se distingeau de celelalte surate prin prezența unei furci în brâu:

Au mereu aceste furci ascunse la cingătoare. Le iese mereu așa dintr-o parte, și femeile pot face orice vor ele, să mâne vite, să se preumble, să alerge până la vecina de alături, să șadă după cuptor sau să vândă fructe, firul de lână pe care îl torc din furcă, și pe care îl înfășoară de sus în jos pe un fus care se învârte mereu, nu se termină niciodată pe neașteptate.

Este imagine care ne duce cu gândul la frumusețea și hărnicia țărancelor românce, care știau să pună umărul la îndeplinirea obligațiilor casnice, dar și la consolidarea credinței în sânul familiei.

Torsul lânii. O îndeletnicire firească pentru o femeie româncă din mediul rural al acelor timpuri. Foto: descoperă.ro

Această relaţie specială cu credința nu a scăpat privirii atente a călătorilor străini, printre care s-a numărat și François Recordon, om de litere francez, care nota un caz mai mult decât ciudat:

Un boier a întâlnit într-o dimineață în livada lui o femeie care umbla în patru labe și păștea iarba întocmai ca dobitoacele. Întrebând-o ce face, a răspuns că îndeplinește canonul pe care i-l dăduse duhovnicul ei ca să ispășească un păcat pe care-l săvârșise.

Femeia româncă a secolului al XIX-lea era privită ca un flux intermitent de instincte și emoții, iar înfrânarea lor cădea în obligația duhovnicilor, care deveneau în timp un dominant omniprezent în destinul lor.

Nicoleta Roman divizează în lucrarea sa femeile pe diferite categorii, începând cu orfanele și terminând cu delincventele, reliefând caracteristici ale traiului și ale adaptării lor sociale, în dependență de maleabilitatea lor la sistem. Abordează elemente indispensabile precum averea, raporturile amoroase sau incluziunea în categoriile muncitorești. Totodată, este interesantă implicarea Statului în organizarea vieții femeilor, mai ales a celor care cădeau sub incidența straturilor defavorizate.

Fetele sărace, de familie bună sau de condiție umilă, puteau fi înzestrate prin intermediul unei instituții, Cutia Milei, înființată de domnitorul Alexandru Ipsilanti în 1775. […] Fetele erau înzestrate și li se asigura un viitor, după un model italian, așa-numita zestre de caritate, care era acordată însă după anumite reguli. Trebuia întocmit un memoriu biografic care să fie însoțit de actele care demonstrau  că tânăra are nevoie de ajutor, de dovezi privind priceperea în muncă și conduita morală a viitorului soț.

Autoarea nu trece sub tăcere nici aspectele dizgrațioase ale paupertății, chiar și în cazul domnițelor sau a boieroaicelor, care din motive diferite au ajuns sub linia socială în care se încadrau. Acesta a fost și cazul văduvei poetului Barbu Paris Mumuleanu, Bălașa. Rămasă fără sprijin după moartea poetului, văduva ajunsese în prag de sărăcie, numărând în zestrea fiicei sale, doar „o icoană și o pereche de cercei de diamant”.

Interesantă este și abordarea relațiilor interfamiliale cu rudele de alianță (socri, cumnați), astfel:

La nivelul culturii populare, femeia venea în familia soțului, ea trebuind să facă efortul de a se integra și de a îndeplini cerințele acesteia. Mai precis, să preia din mers un model de conducere a gospodăriei, de relaționare cu ceilalți, inclusiv un model de comportament față de soț. Și toate, sub atenta supraveghere a socrului și a soacrei, care o atenționau verbal de fiecare dată când actele ei nu corespundeau învățăturilor primite.

Nici aspectele cotidiene nu scapă de sub lupa cercetătoarei Nicoleta Roman, aceasta ajungând să disece chiar și situația moașelor, numite adeseori „babe ignorante”, dar despre care etnosociologul francez de origine română Paul H. Stahl afirma că „moașa era aleasă de familie pentru totdeauna, intervenind în viața copiilor. În majoritatea cazurilor, ea era un membru al familiei, sau, dacă nu, era tratată ca atare, supraveghind nașterile mai multor generații”.

Este relevantă maniera în care studiul autorului Nicoleta Roman acoperă întreg spațiul românesc, elucidând probleme actuale în întreaga țară, din Moldova și până în Ardeal, din mediul rural și până la orașele mari.

Familie română extinsă. Un model de sănătate conjugală și spirituală. Foto: cotidianul.ro

Un exemplu elocvent este situația femeilor aflate sub ascultarea soților, dar care voiau să muncească:

Pentru femeile măritate vorbeau și se tocmeau bărbații, tot așa cum pentru tinere vorbeau și se tocmeau părinții. Încheierea unui contract cu nesocotirea acesei legi nescrise putea fi întotdeauna contestată.

Nici minoritățile nu sunt trecute cu vederea, autoarea notând implicațiile prezenţei țigăncilor pe moșiile boierești sau fuga lor din mănăstiri, unde erau puse în subordinea corpului duhovnicesc.

Documentele arată că stăpânii manifestau înțelegere penru păstrarea întreagă a sălașului de țigani, mergând chiar până la răscumpărarea celui care a fugit și s-a căsătorit în altă parte cu un alt rob, preferându-se vânzarea lui alături de partener.

Din paginile cărții răzbate până la noi o lume demult apusă, un mediu în care femeile creau familii, credeau în Sânziene și în vrăji, ucideau copiii născuți din flori și alergau pe urmă la duhovnic întru spălarea păcatelor.

Despre infanticid, autoarea vorbește cu delicatețe, dar punând pe tablă, în fața cititorilor, date și situații relevante. Astfel, notează Nicoleta Roman: „Într-o societate care, din punct de vedere al familiei, se mișca foarte repede, a fi mamă era un lucru ce se învăța treptat”. Iată de ce, păcatul pruncuciderii se vedea a fi o posibilă soluție de ieșire din spațiul greșelilor și al sărăciei, unde puteau nimeri femeile sau tinerele care se implicaseră în amoruri efemere.

Vedem, astfel, că autoarea a reușit să atingă temele cele mai delicate, dar și uzuale ale acelor timpuri, în care femeia era privită ca un subiect cu drepturi puține, dar cu multe metehne, care putea perturba realitățile societății patriarhale în care se vedea încadrată mai mult cu de-a sila. O retrospectivă de acest gen permite o descoperire nouă a istoriei sociale, mai ales că femeia este, în deplinătatea facultăților sale, garantul unei sănătăți și curății sociale ale familiei, de ea depinzând evoluția și progresul constant al bunăstării familiale, deziderat în care se împletesc atât virtutea cu conștiința, cât și sensibilitatea cu credința.