Interviu Sorin Liviu Damean pentru Matricea Romaneasca foto-slider2

Istoricul Sorin Liviu Damean: „Dacă nu se va investi în educație, o să rămânem o masă amorfă, mulți dintre noi, indiferenți (…), mulți dintre noi, exploatați de către cei care ne primesc afară”

Timp de citire: mai mult de 13 minute

continuare

Matricea Românească: Cum remarcaţi și Dvs., matricea noastră are drept caracteristică faptul că suntem niște supraviețuitori, nişte oameni care au rezistat mii de ani vicisitudinilor istorice. Cum se împacă mândria națională, pe care spuneați că o au toate popoarele, și societatea globalizată, multiculturală în care, vrem-nu vrem, suntem și noi?

Sorin Liviu Damean: Mă așteptam la o astfel de întrebare, pentru că într-adevăr, ea ne frământă mult în ultima vreme.

Matricea Românească: Alți colegi de-ai Dvs. din mediul academic au cristalizat altfel întrebarea: „De ce ne sperie naționalismul?” Există tot felul de confuzii între naționalism, patriotism şamd.

Sorin Liviu Damean: Exact. Aici e punctul sensibil. Într-adevăr, parcă trăim vremuri în care ne este rușine să utilizăm termeni precum patriot, patriotism, naționalism șamd. Parcă sunt termeni care au căzut în desuetitudine, parcă ne ferim de acest lucru. Acolo este tiparul, n-avem de ce să ne temem de așa ceva. Naționalismul nu trebuie confundat cu naționalismul extremist. Am avut și accidente în istorie – deși, și acele accidente dacă luăm și le analizăm în profunzime, vom vedea că nu totul a fost rău, nu tot naționalismul nostru din perioada interbelică a fost rău. Altfel, nu ne-am explica de ce o minte strălucită ca Nicolae Iorga a fost un reprezentant al curentului naționalist, de ce Mircea Eliade sau Eugen Ionescu, în tinerețea lor, au mers pe curentul naționalist. Era un naționalism în sensul bun al cuvântului, un naționalism care mergea mai mult spre tradiționalism, spre religiozitate, spre întorcerea omenirii din nou la religie.

Pentru că a fost acel nefericit Prim Război Mondial. Din păcate, nu au știut că va urma și un al doilea, la foarte scurtă perioadă de timp. După Primul Război Mondial, lumea s-a schimbat fenomenal. Se simțea nevoia aceasta, a unui curent naționalist în sensul consolidării statelor, unele dintre ele abia constituite, altele dintre ele reconstituite sau, cum a fost cazul nostru, altele desăvârșite. Deci state care au reușit să-și desăvârșească unitatea națională. Cum poți să realizezi acea coeziune, închegare la nivel național, dacă nu încurajezi acest curent?

De aceea, eu cred că trebuie să privim foarte echilibrat și naționalismul acesta despre care noi spunem că a fost extremist. Pentru că s-au produs atunci abuzuri, crime, violențe care nu sunt o pată albă pe obrazul nostru, dar ne asumăm greșelile pe care le-am făcut. Care popor din lumea asta n-a săvârșit și greșeli? Nu suntem noi mai răi decât alții.

Astăzi, într-adevăr, când vorbești de patriotism, toată lumea tinde să te arate cu degetul: „A, acesta a rămas cantonat în perioada de dinainte de 1989!”. Atenție, nu spune nici unul că ești cantonat în perioada interbelică, toți spun că ești cantonat în perioada comunistă. De ce? Pentru că, la un moment dat, a ieșit la iveală ideologia național-comunistă. Pentru că și comuniștii aceștia nu au fost toți o apă și-un pământ. Mulți și-au manifestat independența față de marele vecin de la Răsărit. Nu putem să-i punem pe toți în aceeași oală.

Naționalismul nu trebuie confundat cu naționalismul extremist. Am avut și accidente în istorie – deși și acele accidente, dacă luăm și le analizăm în profunzime, vom vedea că nu totul a fost rău. Altfel, de ce o minte strălucită ca Nicolae Iorga a fost un reprezentant al curentului naționalist, de ce Mircea Eliade sau Eugen Ionescu, în tinerețea lor, au mers pe curentul naționalist? Era un naționalism în sensul bun al cuvântului

De ce să ne fie ruşine să recunoaștem: „Da, domnule, sunt patriot! Țin la țara în care m-am născut, pentru că aici sunt originile mele, rădăcinile mele, aici m-am format, aici am fost educat, aici mănânc pâinea de toate zilele. Dar în egală măsură, de ce să nu mă duc la un monument închinat străbunilor noștri care și-au dat viața pentru ca noi, astăzi, să fim liberi?”.

Prin natura profesiei, circulând foarte mult prin țară și încercând să identificăm monumentele istorice închinate eroilor neamului, ce credeți că am constatat? Buruieni, nici un fel de grijă, nici măcar o cocardă tricoloră, nici măcar o lumânare aprinsă sau un buchet de flori. Ne este chiar așa de greu să aprindem o lumânare, să smulgem niște buruieni de lângă un monument care este închinat celor care și-au dat viața? De ce nu ne gândim: „Dar dacă am fi fost noi în locul acelei generații care s-a sacrificat și am fi undeva Sus și am putea privi ce se întâmplă astăzi? Nu am reacționa la fel? Nu ne-am închina și am spune: «Doamne, pentru ce ne-am dat viața, ca nimeni să nu treacă să se închine sau să depună o floare!»”. Și mereu dau exemplul acesta, pentru că l-am văzut cu ochii mei. Când am trecut prin Ungaria și am stat o perioadă de timp, am rămas extraordinar de surprins de cultul acesta pe care îl au față de eroi. Și cel mai mic monument era pus în valoare!

Matricea Românească: Am fost la Alba Iulia și, în Catedrala Romano-Catolică, la mormântul lui Matei Corvin, erau coroane de flori, cocarde. În schimb, în oraș, la monumentele unor oameni de cultură de-ai noștri, totul era ofilit. Diferența era flagrantă.

Sorin Liviu Damean: Exact. De ce, nu suntem și noi din același aluat, nu suntem și noi ființe umane, cum sunt și ceilalți? Şi-atunci, de ce să ne ferim? Tocmai refuzul nostru de a accepta elementele identității noastre naționale ne face să fim ignoranți, ne determină să trecem pe lângă un monument și să nu ne uităm puțin în sus, pentru a vedea cine este personalitatea imortalizată aici. Am mai făcut exercițiul acesta în rândul studenților. Pe toți îi pun să treacă pe lângă monumente și pe lângă statuile din oraș și să identifice: cine a fost acolo, de ce i s-a ridicat statuie. Omul acela a făcut ceva, nu?

Au fost niște sondaje, la un moment dat – avem o statuie foarte frumoasă a lui Alexandru Ioan Cuza, în fața Primăriei din Craiova. Este o copie făcută chiar de sculptorul Raffaello Romanelli, care a făcut și statuia Cuza de la Iași. Este o copie fidelă a acelei statui. Li s-a luat interviu unora dintre craiovenii noștri chiar în fața statuii. Au fost întrebați: „Ce s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859?”, pentru că era statuia lui Alexandru Ioan Cuza în spate. Toți ridicau din umeri, unii ziceau „Marea Unire”. Deci știau ei ceva, dar erau o confuzie extraordinară.

Tocmai refuzul nostru de a accepta elementele identității noastre naționale ne face să fim ignoranți, ne determină să trecem pe lângă un monument și să nu ne uităm puțin în sus, pentru a vedea cine este personalitatea imortalizată aici

De ce trebuie să depunem coroane de flori, să arborăm steagul numai când aniversăm niște momente istorice? Statuia e făcută numai pentru astfel de momente? Oare în restul timpului nu ne putem întreba cine e personajul, nu putem depune o floare, nu putem depune o coroană? Eu cred că, din punctul acesta de vedere, mai avem multe de făcut. Iar încercarea aceasta de a ne distanța, de a spune: „Da, domnule, dar acum suntem cetățeni europeni, de ce trebuie să mai cunosc originile mele și de ce să mai vorbesc eu de identitate națională? Sunt un om liber și circul în Europa pentru că sunt european”. Ești și european, dar în primul rând, ești român. Acolo te-ai născut, acolo sunt rădăcinile tale. Nu trebuie uitat că acolo te-ai format. Ceea ce ai ajuns, până la o vârstă când să zicem ai luat o decizie, ține de acele locuri.

Dacă ar fi să îi analizăm pe europeni, credeți că ei gata, s-au schimbat peste noapte, că pentru ei, Uniunea Europeană este o structură care se suprapune peste state? Păi chiar Uniunea Europeană vorbește despre “unitate în diversitate”. Nu? Suntem cu toții diferiți, avem poate valori diferite, dar încercăm să ne punem la un loc și să vedem ce are fiecare bun, ce are rău, ce putem pune împreună.

Profesorul universitar doctor habilitat Sorin Liviu Damean este Decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova

Profesorul universitar doctor habilitat Sorin Liviu Damean este Decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova Foto: Mihai Vladu

Matricea Românească: Noi am înțeles-o la modul radical: „Am intrat în Europa, trebuie să…”

Sorin Liviu Damean: Exact, am intrat în Europa, trebuie să facem cum spun europenii. Domnule, nu dictează nimeni, aici este greșeala. Noi mai tot timpul spunem: „Da, dar ne dictează Europa. Ni s-a spus de la Uniunea Europeană că nu știu ce trebuie să facem”. Domnule, nimeni nu îți poate impune să faci cu forța. Totuși, nu s-a renunțat la suveranitatea statală! Ai posibilitatea aceasta să zici: „Da, legislația aceasta se potrivește și la mine” sau „Nu, legislația aceasta nu merge”. De ce nu merge? „Uite, fac un studiu și îți demonstrez că acel lucru nu merge”.

Matricea Românească: Britanicii au putut.

Sorin Liviu Damean: Britanicii sunt un exemplu, deși eu cred că n-a fost cea mai bună decizie pentru ei. Pentru că, vedeți, au încurajat diverse poziţii radicale, până la urmă, prin această atitudine de izolare – Doamne ferește, nu aș vrea să fie “splendida izolare” prin care a mai trecut Albionul. S-ar putea să rămână aşa cum de multe ori au recunoscut, că ei nu sunt europeni, ei sunt continentali. Deja sunt plasați în afara continentului: „Noi suntem undeva, la distanță.” Dacă ești la distanță, vei rămâne tot timpul la distanță.

Matricea Românească: Dar, ca exercițiu de suveranitate, ceea ce au făcut e valid.

Sorin Liviu Damean: Fără-ndoială. Uniunea Europeană are şi elementele sale pozitive, şi elemente negative. Care organism a reușit să sudeze atât de bine elementele, încât să constituie un bloc compact? Nici unul. Oricând vor fi și tensiuni, oricând vor fi și păreri diferite. Nu au cum să gândească toți europenii la fel, însă este o structură care ne ajută, este o structură care ne asigură acea vizibilitate de care spuneam la un moment dat. Este libertatea aceasta de circulație pe care noi am câștigat-o și care ne permite astăzi să putem să mergem oriunde în spațiul Uniunii Europene. Că mai sunt și cei cu spațiul Schengen, aceasta este altceva. Pe de altă parte, poți întoarce problema, și să zici: „Da, suntem europeni, avem drepturi egale, dar unii au drepturi mai egale decât ceilalți”. Ajungem puțin la George Orwell și la „Ferma animalelor”.

Sunt multe lucruri care trebuie rezolvate şi ele se vor rezolva, dar în timp. Nu putem să facem totul perfect de la început. Americanii nu au avut dificultăți, când au constituit Statele Unite ale Americii? Nu s-au confruntat cu un război civil, nu s-au omorât unii cu ceilalți ca să poată să reprezinte ceea ce reprezintă astăzi? Iată unde se află Statele Unite astăzi

Sunt multe lucruri care trebuie rezolvate şi ele se vor rezolva, dar în timp. Nu putem să facem totul perfect de la început. Americanii nu au avut dificultăți, când au constituit Statele Unite ale Americii? Nu s-au confruntat cu un război civil, nu s-au omorât unii cu ceilalți ca să poată să reprezinte ceea ce reprezintă astăzi? Iată unde se află Statele Unite astăzi. Uitați-vă la japonezi, la mândria națională a japonezului. Pentru ei, 1945 este „anul 0”. În 60 de ani au ajuns la culmea civilizației și a tehnologiei. Cum? Prin mândria lor și prin faptul că sunt un popor muncitor, că au știut cum să renască din cenușă un stat care era prăbușit aproape în totalitate.

Matricea Românească: Și-au făurit o identitate, dar investind foarte mult în educație.

Sorin Liviu Damean: Ați atins exact punctul sensibil – au știut unde să investească. Şi unde poți să investești, decât în mintea omului, în formarea lui? Pentru că, dacă ai format un cetățean bine pregătit profesional, un cetățean cu cunoștințele necesare, acela se descurcă oriunde în lumea asta. Însă, dacă nu se va investi în educație, o să rămânem o masă amorfă, mulți dintre noi, indiferenți, mulți dintre noi, încercând să plecăm prin alte zări, în speranța că este mai bine acolo, mulți dintre noi fiind exploatați de către cei care ne primesc. Pentru că da, spui: „Ce bine mă plătește în Spania sau în Italia, când mă duc să lucrez în construcții, sau la cules de căpșuni!”. Nu, aceea este exploatare. Românii fac munca pe care nu o fac nativii. Acolo, fiecare spune: „Munca aceasta nu este pe măsura studiilor pe care le-am făcut”. La noi, studentul sau absolventul de facultate se duce și culege căpșuni. N-ai să vezi spaniolul cu studii superioare să facă lucrul acesta!

Istoricul Sorin Liviu Damean pledează pentru recâștigarea mândriei naționale de către români

Istoricul Sorin Liviu Damean pledează pentru recâștigarea mândriei naționale de către români

Deci, sunt multe lucruri care nu sunt normale, care nu sunt firești. Însă, ceea ce îmi doresc eu este să încercăm să facem în așa fel încât să nu ne fie rușine să spunem că suntem români. Românii sunt și ei la fel de valoroși ca mulți alții pe lumea aceasta. Poate unii dintre ei mult mai valoroși. Dar trebuie și voință politică. Suntem conduși de o elită politică. Că este elită sau nu, în adevăratul înţeles al cuvântului, rămâne discutabil. Dar nu ne putem conduce toți, avem nevoie de reprezentanți. Dacă acești reprezentanți ar avea puțin mai multă voință, dacă ar pune mai presus interesele naționale decât interesele personale, eu sunt convins că România ar ajunge departe. Am pierdut cei 50 de ani din timpul comunismului, am rămas în urmă față de occidentali. Am cam fost în urmă de multe ori, dar gândiți-vă că, de pildă, în 1936, în perioada interbelică, eram printre țările cele mai dezvoltate din Europa și cu cele mai multe resurse – de petrol, de minereu, de cărbune. De ce atunci s-a putut și acum nu se mai poate? Eu cred că, odată ce ai demonstrat că poți, lucrul acela se mai poate realiza. Dar trebuie voință, subliniez.

Matricea Românească: Istoria, ca ştiinţă socială, este într-un con de umbră care pare că nu mai iese. Cum facem noua generație de tineri să se reîndrăgostească de istorie, de origini până la urmă?

Sorin Liviu Damean: Da, este un fenomen care se constată. Din păcate, istoria la nivelul disciplinelor de studiu a scăzut în ultima vreme. Vedem cazul învățământului preuniversitar, unde orele s-au restrâns din ce în ce mai mult. Vedem la Universitate că nu mai avem studenți la istorie, așa cum am avut în perioadele din urmă. E adevărat, traversăm o perioadă mai grea. Dar eu cred că istoricii, prin esența lor, sunt oameni de vocație. Şi dacă toți ieșim cumva și rostim răspicat adevărul istoric, cred că rezultatele trebuie să apară instantaneu. Nu trebuie să stăm doar la catedră. Nu trebuie să stăm doar cu ochii în cărți, trebuie să mai ieșim puțin în cetate, din turnul nostru de fildeș. Trebuie să mai facem o emisiune televizată, să mai publicăm un articol în presă, să mai apărem la o conferință. Sunt atâtea lucruri care pot pune în evidență istoria, încât eu cred că nici o altă știință sau altă disciplină de studiu nu are atâtea atuuri câte are istoria și câte are un istoric.

Gândiți-vă că, de pildă, în 1936, în perioada interbelică, eram printre țările cele mai dezvoltate din Europa și cu cele mai multe resurse – de petrol, de minereu, de cărbune. De ce atunci s-a putut și acum nu se mai poate? Eu cred că, odată ce ai demonstrat că poți, lucrul acela se mai poate realiza

Plus că trebuie să recunoaștem acest lucru: istoricul este cel care dobândește cea mai solidă cultură generală. Nu trebuie să ne ferim și să fim modești. Un istoric în adevăratul sens al cuvântului nu se poate să nu aibă această solidă cultură generală care, după aceea, duce și la specializarea pe diferite domenii sau epoci ale istoriei. Dar avem avantajul acesta: cunoaștem foarte mult și ce s-a întâmplat în trecut, știm să explicăm prezentul, știm să ne gândim și puțin în perspectivă. Dacă ne-am solidariza cumva… și prin solidarizare nu înțeleg a ne strânge cu toții la un loc, într-un grup compact și să demonstrăm lumii că noi suntem cei mai buni. Nu. Solidarizare în sensul de conștientizare. Fiecare dintre noi să conștientizeze că, promovând istoria, de fapt ne promovăm țara, promovăm trecutul ei și, de ce nu, promovăm și viitorul, pentru că demonstrăm cine am fost înainte. Așa că, revenind la ce discutam anterior, la globalizare, să ne vedem noi de treabă, că nu va veni un val din acesta de globalizare, în care totul să fie un neant. Sau, dacă va veni un astfel de val, mi-ar plăcea totuşi să cred că putem să constituim o insuliță sau să nu fim o particulă dintr-o masă amorfă. Să avem şi noi o distincție, să ne păstrăm câte ceva din specificul nostru național.

Încrezător în viitorul României: profesorul Sorin Liviu Damean

Încrezător în viitorul României: profesorul Sorin Liviu Damean

Teodor Burnar

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro. Are 11 ani în presa românească, 3 cărţi la activ şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teodor.burnar[at]matricea.ro
Teodor Burnar

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea de Nicoleta Roman slider
Despre „deznădăjduitele muieri” ale Țării Românești. Cum arăta viaţa româncelor acum două secole
Povestea sașilor din Transilvania de Ruxandra Hurezean. Istorie și mărturii slider
Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei
Vali Boghean, un compozitor și muzicant talentat din Basarabia
Un îmblânzitor de dor: Vali Boghean
Ziua Națională a României la Alba Iulia slider
Basarabeanca Matricei: Cum am trăit primul meu 1 Decembrie la Alba Iulia