Tag

mândrie naţională

Colindările Matricei ne-au purtat pașii la Alba Iulia, loc de mândrie și istorie, de Ziua Națională a României și – moment de dublă sărbătoare – cu ocazia lansării primului număr al Revistei Matricea Românească. Aflați impresiile colegei din Basarabia,  despre primul 1 Decembrie sărbătorit în inima României.

Articolele despre impresii sunt, de cele mai dese ori, complicate, deoarece atunci când așterni pe hârtie sentimentele și trăirile acumulate riști să ajungi pe tărâmul unui subiectivism periculos. Cu toate acestea, călătoria mea, ca parte a echipei Matricea Românească, la Alba Iulia merită toată atenția cuvenită și așternerea pe hârtie a gândurilor strânse în acele zile.

Ce este Alba Iulia și ziua de 1 Decembrie pentru o basarabeancă adoptată de Patria-Mamă? Este motiv de început prolific și de regăsire a propriului eu.

Ne-am pornit din București cu un scop special, anume lansarea Revistei Matricea Românească în capitala de suflet a tuturor românilor, dar dincolo de realizarea acestui obiectiv, am avut parte și de o lecție despre oameni, despre istorie și despre mândria de a fi român.

Am traversat toate anotimpurile în lungul nostru drum până la Alba Iulia și, când spun asta, nu folosesc o figură de stil, ci mă refer chiar la o realitate, deoarece am ieșit dintr-un București tomnatic, am mers prin Valea Oltului cernută cu zăpadă imaculată și am ajuns într-o Transilvanie presărată cu sita ploii, dar de un verde al ierbii, absolut incredibil.

Casele aranjate ca mici bijuterii se perindau pe geamul mașinii noastre, sub frumoasele acorduri vocale ale artistului Grigore Leșe. Și parcă altfel sună muzica atunci când peisajele țării se dezvăluie într-o hartă a veșniciei. Pe ici, pe colo câteva mioare își croiesc drum spre stână, dincolo Carpații falnici își poartă cununa albă, de parcă însăși natura ne-a pecetluit călătoria, urându-ne de bine.

Ajunși la destinație, am purces în Cetate, acolo unde trecutul, viitorul și prezentul se îmbină într-un domol vals. Lentoarea plăcută a spiritului ardelenesc te îmbie parcă la o meditație, la a renunța să ai un ritm alert, fugar, specific metropolei bucureștene. Amprenta istorică și arhitectura unitară, plăcută ochiului, au completat firesc anturajul în care urma să ne aflăm.

Colindările Matricei la Alba Iulia

 De Ziua Națională a României, Colindările Matricei ne-au purtat pașii la Alba Iulia

Alba Iulia este considerat, pe bună dreptate, un oraș boem, de o cochetărie aparte, specifică provinciei. Străduțele line și oamenii care zâmbesc (o raritate în Capitală) completează starea firească a originei acestui punct geografic, care cândva a unit în inima sa toate principatele Țării.

Dacă primele zile au fost absolut alerte pentru noi, fiind absorbiți de evenimentul de gală care ne-a adus acolo, de Ziua Națională a României am avut parte de un festin al națiunii. Cântece de laudă, oameni voioși și multe drapeluri, jucate de vântul iernatic, mi-au amintit că sunt parte a acestei mari familii, numite România.

Frumosul sentiment mi-a fost completat și de faptul că am întâlnit, în rândul celor prezenți, și o delegație sosită din Basarabia, tocmai de la Nisporeni. Oameni frumoși, pe fețele cărora nu se citea oboseala, ci fericirea de a fi un mic grăunte în acest furnicar uman. Nu am putut să nu le dăruim acestor români, reveniți la matcă, mai multe exemplare ale Revistei Matricea Românească nr.1.

Întâlnire de istorie. Români din Basarabia la Alba Iulia de Ziua Națională a României

Întâlnire de istorie. Români din Basarabia, reuniți la Alba Iulia de Ziua Națională a României

În aer parcă plutea acea nevăzută, dar sublimă emoție de mândrie națională, reflectată pe fețele luminoase ale celor din jur, care în ciuda vremii de afară și poate a distanței pe care au parcurs-o, și-au adus de mână și vlăstarele, pruncii curați în care ne punem speranța unui viitor luminos. Zâmbetele lor mă inspirau să îi urmăresc, să le mulțumesc pentru oportunitatea de a fi aici, parte a Țării, din care am fost mișelește rupți.

Pentru câteva ore am devenit și eu un copil fericit, unul care așteaptă să vadă tot ce poate fi mai frumos, începând cu vizitarea Catedralei Încoronării, care a cuprins în brațele sale toată această puzderie de fii ai Neamului, și până la parada militară, care a fost o explozie de culoare și de curaj. În acele clipe, când freamătul istoric și amintirea unui trecut meritoriu ne-a unit, am resimțit nevoia de schimbare, de a contribui cumva la construirea unui viitor mai bun.

Și acasă, în albia părintească a Basarabiei, această sărbătoare adună suflete, poate mai răzleț și mai neîndemânatic, dar se resimte și acolo un dezgheț al valorilor istorice. Lumea iese în stradă și mărșăluiește pe drumul reîntoarcerii la origini, la rădăcinile acelui pom din care ne tragem.

Spre seară, când luminile bradului din centrul istoric al Cetății Alba Iulia au adunat în jurul lor de la mic și până la mare, s-a așternut o liniște binefăcătoare peste sufletul meu, o liniște care mi-a dat răgaz să mă gândesc la Basarabia, locul de unde am venit nu ca un emigrant, ci ca o fiică a pământului, o portavoce a realității existente acolo.

Poate că nu voi schimb istoria și nici nu voi putea transforma mentalitatea basarabenilor, care se ciondănesc de la un brad caraghios sau fac polemici pe internet, dar cu siguranță voi încerca să duc aceste momente de neuitat mai aproape de cei care stau în confortul caselor lor.

Deci, cum aș rezuma această experiență? O fericită reîntregire a sufletului meu cu matricea neamului românesc sau o reîntoarcere acasă, în brațele marii familii românești.

Am locuit toată copilăria mea în suburbia Chișinăului, orașul contrastelor și al veșnicelor metamorfoze. În tot acest tumult citadin, doar o imagine emblematică a rămas aceeași: Ștefan cel Mare. Statuia de bronz, imaginea pe bancnote și profunda noastră mândrie națională, iată doar câteva elemente constitutive ale rolului acestui personaj istoric.

Cu riscul de a fi considerată cinică, pot spune că Domnitorul a rămas unica emblemă a demnității noastre statale, el fiind un punct de emancipare pe linia cronologică a statului moldav. Indubitabil, istoria nu a fost la fel de imparțială cu carismaticul Conducător, iar perioada sovietică a reprezentat un declin total pentru cultul lui Ștefan cel Mare. Spre marele meu regret, și în contemporaneitate, Voievodul a căzut pradă blasfemiilor electorale, devenind un soi de incantație pe buzele concurenților avizi de putere.

Dincolo de aceste file cenușii, postura lui Ștefan cel Mare e devenită deja tezaur pentru generații. Acest lucru se datorează, în parte, implicațiilor clericale din partea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, care l-a inclus în panteonul iconografic al Catedralei Mitropolitane. Astfel, pe una dintre frescele murale stă o impozantă imagine a Domnitorului, supranumit veghetor al Ținutului Moldovei.

Și pentru că nu ne puteam opri doar la această minusculă venerație, am continuat să oferim numele marelui Voievod bulevardului central al Capitalei, Academiei de Poliție și chiar unui raion, numit Ștefan-Vodă (și pentru că Providența a aranjat lucrurile în ordinea lor firească, în acest raion, conform ultimului recensământ sunt 78,33 % moldoveni. Ar fi un motiv de mândrie, nu?).

Păstrând aceleași manifestări de glorificare, conducerea statului a decis în deja îndepărtatul an 1992 să creeze și un ordin cu titulatura voievodală, o manufactură din argint, reprezentând o stea convexă, poleită cu aur, cu opt colțuri în formă de fascicule de raze divergente. Razele ies de sub un cerc argintat, cu marginea în relief. În centrul cercului se află efigia în relief a lui Ștefan cel Mare.

Ștefan cel Mare a devenit și o marcă comercială, una care se vinde bine. Este suficient să treci prin orice magazin de suvenire, ca să vezi mii de obiecte care îi poartă chipul: de la felicitări sau bibelouri, până la goblenuri

Toate aceste detalii au fost create parcă pentru a mai sublinia o dată măreția timpurilor demult apuse. Acest ordin, de facto militar / polițienesc, se conferă pentru următoarele categorii de fapte:

  • pentru acte de eroism și conducere iscusită a operațiunilor militare;
  • pentru bărbăție deosebită în timpul menținerii ordinii publice, apărării drepturilor și libertăților omului;
  • pentru vitejie și spirit de sacrificiu în asigurarea securității statului, în îndeplinirea unor misiuni speciale;
  • pentru alte merite deosebite în apărarea libertății și independenței Republicii Moldova.

Din momentul obținerii independenței Republicii Moldova, Ștefan cel Mare a devenit nu doar o efigie simbolică, ci și o marcă comercială, una care se vinde bine. Este suficient să treci prin orice magazin de suvenire, ca să vezi mii de obiecte care îi poartă chipul: de la felicitări şi bibelouri, până la goblenuri, care sunt achiziționate des de către funcționarii publici, pentru a oferi o notă de emfază cabinetelor în care activează. În plus, orice turist care se respectă trebuie să facă o promenadă până la statuia Domnitorului, putându-l astfel admira în toată grandoarea acestuia.

Elita politică a statului (de orice coloristică și orientare) are tendința de a încheia vizitele oficiale cu depunerea de flori la același monument, însă natura evenimentelor geopolitice de ultimă oră creează impresia unui anume sacrilegiu, unei ofense aduse demnității marelui voievod. O dureroasă amintire a unui eșec, denumit ”suveranitate națională”.

Pe cât de triste ar fi aceste realități, pe atât de plăcută ne este comemorarea valorilor promovate de către Ștefan cel Mare: dreptate, cinste, destoinicie. Realizăm aceste obiective prin artă, cultură și studiu, toate trei formând periplul devenirii unei națiuni, mai ales pe segmentul tinerei generații, maleabile în fața carențelor sociale.

Sunt ferm convinsă că figura viteazului Ștefan cel Mare va deveni odată un talisman pentru solidificarea spiritului național, însă până atunci nu ne rămâne altceva decât să purtăm aprinsă, prin veacuri, făclia vitejiei.

Foto deschidere: Eugen Maximovici, „Ştefan cel Mare” (1907), în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Simbolismul voievodal în Basarabia

6 Martie 2017 |
Am locuit toată copilăria mea în suburbia Chișinăului, orașul contrastelor și al veșnicelor metamorfoze. În tot acest tumult citadin, doar o imagine emblematică a rămas aceeași: Ștefan cel Mare. Statuia de bronz, imaginea pe bancnote și profunda noastră...