Tag

Mitropolia Chişinăului

Matricea Românească prezintă Basarabia așa cum este ea, la intersecția dintre mit și realitate, spulberând idei preconcepute despre felul în care basarabenii se raportează la familie, cultură și muncă.

Atunci când treci Prutul pe malul său drept, de la bun început vii cu eticheta de imigrant, indiferent dacă ai sau nu cetățenie română sau dacă te simți în suflet parte a acestei națiuni. Cert este că basarabenii sunt – nu e cazul să ne ascundem după cireși – văzuți ca niște oportuniști de anvergură, oricât de dureros ar suna asta.

Pentru a risipi anumite mituri învechite despre Basarabia și despre locuitorii săi, am decis că este cazul să ridic cortina și să scriu despre Patria mea, așa cum este ea în realitate.

Limba vorbită

Iată una din problemele dureroase ale națiunii noastre, mai ales pentru că suntem bilingvi forțat. Vorbim limba rusă, care de facto aparține unei minorități majoritare (paradoxal – nu?), cam peste tot: în localuri, în magazine și chiar la medic. Deși limba națională este prevăzută în Constituție ca fiind cea moldovenească, în realitate majoritatea populației se pronunță ca fiind vorbitoare de limbă română. Acest fapt trezește anumite disonanțe în societate, dar nu ne oprește să fim convinși de propriile valori lingvistice.

Totuși, aceasta nu exclude apariția anumitor rusisme în limbajul curent, fapt pentru care nu ne scuz, dar înțeleg că este inevitabil, mai ales dacă ai o grilă de programe TV înțesată cu programe ruse și mulți vorbitori nativi în mediul social.

Suntem sau nu patrioți?

Și asta este una din veșnicile iscodiri ale Occidentului. Dar întrebarea este echivocă, deoarece pe de o parte trăim cu un anume sâmbur de naționalism, care însă nu poate da roade, atâta timp cât suntem inhibați de factorii economici vitregi. O să vedeți că la mitingurile din Piața Marii Adunări Naționale mai ies doar tinerii, mânați probabil de o dorință acută de a-și revendica bucățica de pâine, sau ultimii bătrâni rămași, care mai au în sânge simțul demnității și al onoarei.

Privind exodul ultimilor ani, ar părea că fugim de pe o corabie în derivă, însă așa cum fiecare visează la o viață ușoară, așa și basarabenii sunt nevoiți să își abandoneze căminele familiale, părinții bătrâni pe prispa casei și copiii, care vor ajunge să trăiască comuniunea cu ei doar în mediul virtual.

Religie

După câteva săptămâni de trai în București, am putut deja să observ anumite diferențe de ordin religios. România este mult mai aproape de cult și credință, pe când în Basarabia acestea rămân a fi prerogativa oamenilor în vârstă. Tineretul basarabean, în ultima perioadă de timp, dă dovadă de o tot mai crescândă nevoie de ateism. Acest lucru pare a fi dictat de o tensionare a relațiilor dintre Biserică, pe de o parte, și societatea civilă, pe de altă parte. Prima merge tot mai des pe drumul luxului, iar cea de-a doua pe condamnarea evidentă a acestui comportament.

În aceeași ordine de idei, Basarabia are două Mitropolii oficiale, și anume Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, subordonată Patriarhiei Ortodoxe Ruse, și Mitropolia Basarabiei, ultima fiind parte a Patriarhiei Române. Și Bisericile au o subordonare distinctă, acest lucru influențând calendarul bisericesc, iată de ce avem stil vechi (majoritar) și stil nou. Dacă în România Crăciunul este sărbătorit pe data de 25 decembrie, în Chișinău acesta vine tocmai pe data de 7 ianuarie.

Munca

Basarabenii, la fel ca și frații români de peste Prut, au munca înscrisă în codul ADN, mai ales cei din mediul rural, care trudesc pe glia țării, dând cele mai bune sorturi de poamă, mere sau pere. De obicei, munca sezonieră este epuizantă prin definiție, căci începe din momentul când se desprimăvărează și continuă până la căderea primei brume.

La orașe, situația este un pic altfel, căci avem cam toți program fix și n-o să prea găsiți funcționari publici care să muncească peste program. Important e că facem totul cu devotament și perseverență. Sunt puțini la număr basarabenii care vor renunța ușor la a atinge un scop, indiferent de cât timp ne ia asta.

Totuși, în ciuda hărniciei și a perseverenței, basarabenii sunt o națiune a contrastelor, care poate canaliza rezultatele muncii sale în achiziții superflue, precum mașini luxoase sau haine de firmă, în loc să investească în educație, cultură sau, de ce nu, călătorii.

Relațiile interumane

La acest capitol, Basarabia câștigă detașat față de alte țări, deoarece la noi neamurile și prieteniile se încheagă într-un mod atât de firesc, încât adeseori ajungem să pierdem firul rubedeniilor de-a lungul anilor. Acest lucru a permis, desigur, și consolidarea diasporei, care așa cum e firesc a devenit o familie împrăștiată în lume. Așa că, în situații dificile, comunitatea externă a țării sare în ajutorul confraților abia sosiți, care vor să își ia viața de la zero.

În interiorul țării oamenii sunt prietenoși, gata oricând să pună pe masă ultima bucățică de pâine sau să răstoarne o mămăliguță caldă cu friptură și mujdei de usturoi, toate însoțite de un ulcior cu vin roșu răcoros, proaspăt adus din beci.

Mămăliguță și vin rece: două ingrediente indispensabile pentru seri în familie

Mămăliguță și vin rece: două ingrediente indispensabile pentru seri în familie. Foto: bucătarul.tv

În ciuda faptului că suntem mai săraci decât europenii, ne place să avem belșug în case și să primim oaspeți. Sărbătorile sunt reuniuni sfinte, la care participă rude împrăștiate în diferite colțuri ale Basarabiei și chiar dincolo de hotarele ei. Adesea, aceștia se adună pentru a-și aminti copilăriile îmbelșugate, dificultățile îndurate și pentru a construi planuri de viitor.

Ținem mult la bunicii noștri și încercăm în fel și chip să îi înconjurăm de iubire și respect. Le ducem telefoane ca să scurtăm distanța, iar ei încearcă sârguincioși să se împrietenească cu tehnologiile avansate și, chiar dacă începutul li se pare insurmontabil, în final reușesc să butoneze numerele noastre și să ne rupă din gâlceava vieții cu o povață de spirit.

Bunica ne așteaptă, de fiecare dată, cu drag acasă

Bunica ne așteaptă, de fiecare dată, cu drag acasă. Foto: timpul.md

Poate că Basarabia pare ruptă de realitățile ”bătrânului continent”, poate avem o politică defectuoasă și o economie precară, dar suntem oameni de omenie, pentru care cuvântul rostit și făgăduințele date sunt o datorie sfântă. Cred că doar asta ne salvează de la un final trist și ne ține pe linia de plutire a sorții.

Foto deschidere: costiceni.blogspot.com

Am locuit toată copilăria mea în suburbia Chișinăului, orașul contrastelor și al veșnicelor metamorfoze. În tot acest tumult citadin, doar o imagine emblematică a rămas aceeași: Ștefan cel Mare. Statuia de bronz, imaginea pe bancnote și profunda noastră mândrie națională, iată doar câteva elemente constitutive ale rolului acestui personaj istoric.

Cu riscul de a fi considerată cinică, pot spune că Domnitorul a rămas unica emblemă a demnității noastre statale, el fiind un punct de emancipare pe linia cronologică a statului moldav. Indubitabil, istoria nu a fost la fel de imparțială cu carismaticul Conducător, iar perioada sovietică a reprezentat un declin total pentru cultul lui Ștefan cel Mare. Spre marele meu regret, și în contemporaneitate, Voievodul a căzut pradă blasfemiilor electorale, devenind un soi de incantație pe buzele concurenților avizi de putere.

Dincolo de aceste file cenușii, postura lui Ștefan cel Mare e devenită deja tezaur pentru generații. Acest lucru se datorează, în parte, implicațiilor clericale din partea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, care l-a inclus în panteonul iconografic al Catedralei Mitropolitane. Astfel, pe una dintre frescele murale stă o impozantă imagine a Domnitorului, supranumit veghetor al Ținutului Moldovei.

Și pentru că nu ne puteam opri doar la această minusculă venerație, am continuat să oferim numele marelui Voievod bulevardului central al Capitalei, Academiei de Poliție și chiar unui raion, numit Ștefan-Vodă (și pentru că Providența a aranjat lucrurile în ordinea lor firească, în acest raion, conform ultimului recensământ sunt 78,33 % moldoveni. Ar fi un motiv de mândrie, nu?).

Păstrând aceleași manifestări de glorificare, conducerea statului a decis în deja îndepărtatul an 1992 să creeze și un ordin cu titulatura voievodală, o manufactură din argint, reprezentând o stea convexă, poleită cu aur, cu opt colțuri în formă de fascicule de raze divergente. Razele ies de sub un cerc argintat, cu marginea în relief. În centrul cercului se află efigia în relief a lui Ștefan cel Mare.

Ștefan cel Mare a devenit și o marcă comercială, una care se vinde bine. Este suficient să treci prin orice magazin de suvenire, ca să vezi mii de obiecte care îi poartă chipul: de la felicitări sau bibelouri, până la goblenuri

Toate aceste detalii au fost create parcă pentru a mai sublinia o dată măreția timpurilor demult apuse. Acest ordin, de facto militar / polițienesc, se conferă pentru următoarele categorii de fapte:

  • pentru acte de eroism și conducere iscusită a operațiunilor militare;
  • pentru bărbăție deosebită în timpul menținerii ordinii publice, apărării drepturilor și libertăților omului;
  • pentru vitejie și spirit de sacrificiu în asigurarea securității statului, în îndeplinirea unor misiuni speciale;
  • pentru alte merite deosebite în apărarea libertății și independenței Republicii Moldova.

Din momentul obținerii independenței Republicii Moldova, Ștefan cel Mare a devenit nu doar o efigie simbolică, ci și o marcă comercială, una care se vinde bine. Este suficient să treci prin orice magazin de suvenire, ca să vezi mii de obiecte care îi poartă chipul: de la felicitări şi bibelouri, până la goblenuri, care sunt achiziționate des de către funcționarii publici, pentru a oferi o notă de emfază cabinetelor în care activează. În plus, orice turist care se respectă trebuie să facă o promenadă până la statuia Domnitorului, putându-l astfel admira în toată grandoarea acestuia.

Elita politică a statului (de orice coloristică și orientare) are tendința de a încheia vizitele oficiale cu depunerea de flori la același monument, însă natura evenimentelor geopolitice de ultimă oră creează impresia unui anume sacrilegiu, unei ofense aduse demnității marelui voievod. O dureroasă amintire a unui eșec, denumit ”suveranitate națională”.

Pe cât de triste ar fi aceste realități, pe atât de plăcută ne este comemorarea valorilor promovate de către Ștefan cel Mare: dreptate, cinste, destoinicie. Realizăm aceste obiective prin artă, cultură și studiu, toate trei formând periplul devenirii unei națiuni, mai ales pe segmentul tinerei generații, maleabile în fața carențelor sociale.

Sunt ferm convinsă că figura viteazului Ștefan cel Mare va deveni odată un talisman pentru solidificarea spiritului național, însă până atunci nu ne rămâne altceva decât să purtăm aprinsă, prin veacuri, făclia vitejiei.

Foto deschidere: Eugen Maximovici, „Ştefan cel Mare” (1907), în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Basarabia: între mit și realitate

3 noiembrie 2017 |
Matricea Românească prezintă Basarabia așa cum este ea, la intersecția dintre mit și realitate, spulberând idei preconcepute despre felul în care basarabenii se raportează la familie, cultură și muncă. Atunci când treci Prutul pe malul său drept, de la...

Simbolismul voievodal în Basarabia

6 martie 2017 |
Am locuit toată copilăria mea în suburbia Chișinăului, orașul contrastelor și al veșnicelor metamorfoze. În tot acest tumult citadin, doar o imagine emblematică a rămas aceeași: Ștefan cel Mare. Statuia de bronz, imaginea pe bancnote și profunda noastră...