Dacă îți dorești să petreci câteva ore departe de freamătul orașului fără a părăsi Bucureștiul și să afli în același timp poveștile din spatele a nenumărate exponate tehnice, Muzeul tehnic din Parcul Carol este locul spre care ar trebui să-ți îndrepți pașii.

Vorbim despre primul muzeu tehnic din România, fondat în anul 1909 de inginerul Dimitrie Leonida, după modelul Muzeului Transportului din Berlin.

Începuturi

La început, muzeul a funcționat în centrul capitalei, pe strada Mendeleev din apropierea Pieței Romane (strada Primăverii se numea atunci), în aceeași clădire cu Școala de electricieni și mecanici, lângă Piața Amzei. Școala funcționa la etaj, în timp ce parterul și subsolul erau alocate muzeului. Aici, în zilele de sâmbătă și duminică, elevii școlii făceau experimente și ofereau explicații publicului, dar după doar trei ani funcționare, Primăria a decis să dea o altă destinație clădirii, iar muzeul a fost mutat într-o clădire improprie pe Bd. Magheru. Abia în 1928, cu ocazia organizării „Primei expoziții de electricitate din România”, muzeului i s-a alocat unul dintre multele pavilioane aflate în Parcul Carol I. Beneficiind acum de un spațiu generos, inginerul Dimitrie Leonida a instalat „nu numai muzeul tehnic, dar și Muzeul românesc, așa că vizitatorii, după ce-și dădeau seama de bogățiile naturale ale țării noastre, treceau în sălile în care li se arăta cum pot să fie folosite prin tehnică aceste bogății”. Șapte ani mai târziu, în anul 1935 muzeului tehnic i s-a oferit o nouă clădire, tot în parcul Carol I, mai spațioasă, construită pe un cadru de beton armat, cu o suprafață de aproximativ 3.000 mp, în care funcționează și astăzi. Dar lucrurile nu au fost atât de liniștite. După ce la 1 mai 1950, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular București decide ca imobilul din parc unde funcționa muzeul tehnic „al Prof. D. Leonida” să treacă în folosința Ministerului Energiei Electrice, Dimitrie Leonida și-a dat seama că singura modalitate de supraviețuire a muzeului este să-l doneze Ministerului Energiei Electrice. Ceea ce și face, pe 10 august 1951. Chiar dacă muzeul a fost donat statului, profesorul Leonida a continuat să se ocupe de organizarea și conducerea lui până la sfârșitul vieții. Documentele vremii mai arată că, în perioada 1951-1954, Muzeul Tehnic a intrat într-un amplu proces de reorganizare și politizare – în conformitate cu noile principii, materialul expus urmând să fie orientat numai pe realizările din URSS și din România, cu unele derogări admise.

După 1989, muzeul a continuat să fascineze și să pună la contribuție mintea celor care au decis să-i treacă pragul dornici de a se întâlni cu istoria, o istorie a tehnicii. De-a lungul timpului, nenumărate evenimente au fost organizate la muzeul din apropierea Patriarhiei. Un exemplu este expoziția dedicată memoriei inventatorului Justin Capră, cunoscut pentru cele peste 100 de invenții înregistrate, în special în domeniul transportului auto individual ecologic, dar mai ales pentru Aparatul de zbor individual cu reacție. În amintirea sa, Muzeul Național Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida” a organizat o expoziție omagială unde a prezentat câteva din prototipurile realizate de Justin Capră – Rucsacul zburător, realizat în 1956, celebrul Aparat de zbor individual cu reacție (1958), Automobilul Soleta cu profil aerodinamic special, Un automobil nepoluant fără volan și fără pedalier, realizat în 1970, și electroscuterul Oroles. Nici cei mici nu au fost uitați. Împreuna cu familia sau grădinița, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani au fost invitați să participe pe timpul verii la programul educativ-instructiv “De la stele și planete pân’ la ceasul din perete”. În cadrul atelierului, copiii au fost familiarizați, într-o manieră ludică, cu noțiuni despre stele, planete, sateliți, dar și despre gnomoni (un gnomon este partea unui soare care aruncă o umbră), clepsidre, ceasuri cu foc.

Vizită la Muzeul Național Tehnic

În cadrul Muzeului Național Tehnic vizitatorii au ocazia să admire un număr semnificativ de exponate ce marchează momente din istoria științei și tehnicii, muzeul găzduind o colecție de vehicule, una de motorete și motociclete din diferite perioade, precum și biciclete – inclusiv cu roți de lemn. În plus, pot fi observate piese de colecție, dar și machete ale unor fabrici, centrale, locomotive și vagoane.

Prețul pentru vizionarea expoziției de bază sau a celei temporare este de 6 lei/persoană, în timp ce intrarea în ambele expoziții costă 10 lei/persoană. O categorie extinsă de persoane beneficiază de reducere cu 50% a tarifului de intrare – lista completă poate fi consultată aici.

Adresa Muzeului Național Tehnic: Str. General Candiano Popescu nr. 2, sector 4, București

Sursă bibliografică & fotografii: http://mnt-leonida.ro/ | Facebook Muzeul Național Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”

Ateliere și demonstrații de vopsire a firelor cu ajutorul plantelor

24 iunie 2022, pe terasa atelierului de țesut

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 24 iunie 2022, la Vopsiri din drag – o serie de ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor și de împletire de coronițe. Atelierele vor fi susținute pe terasa atelierului de țesut de Lidia Stareș Ovejan, artist plastic, muzeograf și profesor.

Flora spontană este aceea care, prin bogăția ei, ne oferă o mulțime de posibilități vindecătoare. Să nu uităm că aceleași plante, cărora li se adaugă unele experimentate deja, ne oferă prin procedee simple, dar spectaculoase, o paletă cromatică încântătoare. Rezultatele țin de îndrăzneala celui care se încumetă.

Folosirea plantelor necesită respectarea unor reguli fără de care ele nu sunt apte nici pentru a vindeca, nici pentru a colora.

Program

între orele 11.00 – 13.00 – ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor;

între orele 14:00 – 16:00 – De Sânziene, împletim coroniţe pentru împlinit dorinţe.

Așadar, vă așteptăm să provocăm împreună natura cu ce avem la îndemână spre a ne bucura sufletul și ochii.

Intrarea este liberă.

2 aprilie, ora 19.00, Studioul Horia Bernea

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român și Fundația Alexandru Tzigara-Samurcaș vă invită sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.00, la o seară de muzici tradiționale în memoria Speranței Rădulescu (1949-2022), distinsă personalitate a etnomuzicologiei contemporane, specialistă în muzicile de tradiție orală și de metisaj. Etnomuzicologia practicată de Speranța Rădulescu a devenit deja un reper care se desprinde de granițele temporale ale prezentului. Muzicile și muzicienii pe care aceasta i-a îndrăgit ne vor aminti de ființa care și-a transformat meseria în vocație, ideile în moștenire culturală și amintirea în inspirație. Programul artistic va fi susținut de Taraful Bucureștilor și de grupul Ardealul din Gherla, vechii săi colaboratori. Concertul va avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român în sala Horia Bernea. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disonibile.

Speranța Rădulescu a absolvit Secția de Compoziție a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București în 1973, apoi s-a consacrat cercetării muzicilor orale din România, în cadrul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice. Din 1990 s-a alăturat echipei condusă de Horia Bernea și a început activitatea de cercetător al Muzeul Țăranului Român, proaspăt reînființat. În 1992 a lansat colecția de muzici tradiționale „Ethnophonie”, o alternativă veritabilă în raport cu muzica folclorică oficială și cu cele globalizante ale prezentului (de fuziune, world music). Colecția însumează astăzi 23 de casete și 31 de CD-uri (primele zece discuri fiind distinse cu premiul „Coups de Coeur” din partea Academiei „Charles Cros” din Franța) și rămâne un demers important de documentare a unor muzici aflate la limita supraviețuirii.

În 2005 Speranța Rădulescu a început colaborarea cu Universitatea Națională de Muzică din București, ca profesor asociat, unde a coordonat teze de doctorat și a predat cursuri de muzici tradiționale, antropologie și etnomuzicologie.

A fost unul dintre cercetătorii apreciați ai comunității științifice internaționale, membră a Societății Franceze de Etnomuzicologie (SFE) și a Consiliului Internațional al Muzicii Traditionale (ICTM). Este autoarea sau co-autoarea a numeroase studii și cărți de referință în domeniu, publicate atât în România (Taraful și acompaniamentul armonic în muzica de joc, Editura Muzicală, 1984; Cântecul liric. Tipologie muzicală. Vol. I: Transilvania meridională, Editura muzicală, 1990; Peisaje muzicale în România secolului XX, Editura muzicală, 2002; Taifasuri despre muzica tigănească, Editura Paideia, 2004) cât și în străinătate (À tue-tête. Chant et violon au Pays de l’Oach, Roumanie (cu Jacques Bouët și Bernard Lortat-Jacob), Collection “Hommes et musiques”. Paris, Université Paris-Nanterre, 2002; Manele in Romania. Cultural Expression and Social Meaning in Balkan Popular Culture (cu Anca Giurchescu și Margaret Beissinger) New York-London, Rowman Littlefield, 2016; Regards sur la musique en Roumanie au XXe siecle. Paris, l’Harmattan, 2021).

Expoziție de Athena Dumitriu

10-20 februarie 2022, Sala Acvariu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 10 februarie 2022, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției Cămașa Ciumei, deschisă la Sala Acvariu.

Imaginează-ți o cameră slab luminată unde câteva femei cos în tăcere o cămașă cu puterea să alunge ciuma. Privește-le cu atenție: câte sunt? ce vârste au? cum arată? cum le cheamă? sunt îmbrăcate sau goale? Răspunsurile la întrebări diferă de la o legendă la alta sau de la o zonă la alta, dar în definitiv poate că nu contează numărul lor, vârsta sau numele, ci doar ceea ce fac: își pun speranța în ritualul magic al Cămășii Ciumei. Documentele vremii nu ne spun dacă Cămașa Ciumei avea sau nu efect, dacă sacrificiul femeilor care o lucrau într-o singură noapte oferea protecție satului împotriva bolii. Singurul lucru care răzbate după parcurgerea materialelor^[1] este credința pe care toți cei implicați în ritual o aveau în înfăptuirea lui.

Vechile credințe spuneau că ciuma și alte boli erau provocate de diavol, demoni sau spiritele rele, iar pentru recăpătarea sănătății era nevoie ca aceste duhuri răufăcătoare să fie alungate. Lipsiți de informații medicale și de alte mijloace de protecție, țăranii credeau în magia vindecătoare a unui obiect vestimentar realizat din cânepă, deoarece „firele ei erau iubite de draci și de vrăjitoare”^[2]. Artista Athena Dumitriu realizează o Cămașă a Ciumei din cânepă, pornind de la acest obicei străvechi de vindecare pe care îl reinterpretează într-o cheie contemporană și adaptată vremurilor actuale. După doi ani de pandemie, în care ne-am bănuit unii pe alții la fiecare strănut, unde ni s-a strâns sufletul la fiecare îmbolnăvire a unui apropiat, ori în care i-am plâns în singurătate pe cei dragi, simțim cum ne pierdem încrederea în sloganul optimist „Totul va fi bine”. În secret, artista speră ca refacerea acestui act magic să ne aducă vindecarea pe care cu toate și toți o dorim/după care tânjim.

Muzeul Național al Țăranului Român s-a alăturat demersului inițiat de Athena Dumitriu, deoarece credem că este important să contextualizăm actul artistic atunci când el reinterpretează și chestionează surse tradiționale. Muzeul a contribuit la această expoziție cu imagini ale icoanelor care îl reprezintă pe Sfântul Haralambie, sărbătorit pe data de 10 februarie, ocrotitorul și apărătorul oamenilor și animalelor în fața bolilor. Sfântul este mereu înfățișat călcând pe moarte sau pe ciumă, iar cel mai adesea o ține legată cu un lanț sau o frânghie. La Arhiva de Imagine am identificat fotografii care ne arată modul în care plantele de cânepă devin fire textile, cum sunt melițate, albite și apoi toarse. Biblioteca muzeului a reprezentat punctul zero al acestei cercetări, locul care a oferit informații despre folclorul medical tradițional și alte ritualuri de vindecare folosite de țăranii români. În prezent, când vindecarea nu mai ține de sacrificii și ritualuri, credem că este important să privim spre viitor cu speranță, și, de ce nu, să păstrăm o fărâmă de gândire magică în viețile noastre, ne-ar ajuta să trecem mai ușor peste încercările grele.

Curator: Iuliana Dumitru, Muzeul Național al Țăranului Român

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, până pe 20 februarie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

^[1] Materiale bibliografice pentru acest text pot fi consultate la masa cu documente prezentă în expoziție.

^[2] https://leviathan.ro/camasa-ciumei-de-ani-bradea/

Proiect educativ realizat împreună cu elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Tehnic de Arhitectură „I.N. Socolescu”

25 ianuarie – 6 februarie 2022, Sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Tehnic de Arhitectură „I.N. Socolescu”, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă marți, 25 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției Realitățile neferite din interpretarea artistică a basmului românesc.

Organizarea unei expoziții de artă contemporană pe simezele Muzeului Țăranului are darul de a evidenția filonul rural care se transmite în ADN-ul cultural al artiștilor plastici români. Simboluri arhaice, tonalități, personaje de basm și nuanțe naive specifice spațiului rural românesc se vor regăsi în lucrările celor șapte exponenți propuși în acest proiect. De ce șapte? În mitologia românească și nu numai, cifra șapte are multiple semnificații, mai ales religioase.

Tematica unitară a acestui proiect artistic este interpretarea basmului românesc. Plin de simboluri, basmul definește cultura populară, iar poveștile românești se transmit din generație în generație, încă din primii ani ai vieții. Confruntarea dintre bine și rău, realul și fabulosul, imaginarul și fantasticul din narativul popular se regăsesc cel mai fidel în creația plastică a artiștilor, fără să fie neapărat o chestiune conștientă, ci mai degrabă moștenită de secole. Timpul mitic din basm, nemurirea, căutarea desăvârșirii, împlinirea, toți acești piloni ai basmului se regăsesc în lucrările artiștilor plastici. Personajele basmului se vor regăsi reinterpretate în lucrările expuse pe simezele Muzeului Național al Țăranului Român.

Deoarece la începutul perioadei medievale, meseriile se transmiteau de la o generație la alta, prin breslele meșteșugărești, cei șapte artiști, pe toată perioada desfășurării proiectului, vor deveni maeștri pentru șapte elevi de la liceele bucureștene de profil. Astfel, se va crea legătura maestru/ucenic, întocmai ca în perioada breslelor, iar filonul românesc din artele plastice va fi transmis mai departe de la o generație către următoarea generație.

Colaborarea dintre artiști și ucenicii-elevi este echivalentă cu drumul eroului pozitiv din basm. Simbolistic, se referă la căutarea veleităților artistice ale elevilor și perfecționarea lor. Călătoria în basm presupune maturizarea eroului care-și încheie provocările și sarcinile cu succes. Cele câteva luni în care elevii vor lucra alături de artiști, la atelierile de creație ale acestora reprezintă, în fapt, călătoria din basm. Succesul final este reprezentat de expoziția de la Muzeul Țăranului. Fiecare dintre artiști și elevi are libertatea de a-și exprima în lucrări propiile viziuni asupra eroilor din basme, pot reinterpreta simboluri, scene sau dialoguri.

Proiectul se întinde pe durata a a trei luni, începând cu 19 octombrie 2021, zi în care a avut loc prima întâlnire între artiști și elevi, iar aceștia din urmă și-au ales maeștrii. Până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, vor lucra împreună cu artiștii în ateliere, iar expoziția va avea loc în perioada 25 ianuarie-6 februarie 2022.

Artiști: Bogdan Andronic (Andronicus), Dragoș Bojin, Anca Ciofirla, Cezar Cristea (1Qsapro), Radu Panait, Mihai Glodeanu,, Sofia Ovejanu.

Elevi: Ana Hetel, Vanessa Matei, Matei Simoc, Maria Nițulescu, Andrada Matei, Elena Popa, Alexandra Cristoltan.

Coordonator proiect: Sofia Ovejan și Ionuț Avram

Curator: Suzana Dan

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 6 februarie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

3 – 5 decembrie 2021, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Sfântul Nicolae face parte dintre sfinții cu mare ținere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când își scutură barba sfântul, începe să ningă.

Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârșește lumea, poate că vine primăvara iar…

Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri și o nuielușă este o inovație a orașului, o prefigurare a lui Moș Crăciun cel a tot dăruitor.

Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau

Peste 60 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari, cioplitori… vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de admirat și tocmit. Sunteți așteptați de vineri, 3, până duminică, 5 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara, la Târgul de Sfântul Nicolae.

Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, scoarțe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, chimire, curele, genți, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi.

Sâmbătă, 4 decembrie, între orele 11.00-17.00, vizitatorii târgului vor putea asista la o animație muzicală cu Fanfara Șarambel din Valea Mare. Satul Valea Mare din județul Vaslui este recunoscut în regiune datorită fanfarelor care asigură muzica pentru petrecerile de nuntă și alte sărbători rurale. Dacă în vremurile bune existau 10-12 fanfare, au rămas acum doar vreo trei, dintre care Fanfara Șarambel este recunoscută ca fiind cea mai apreciată. Aceasta va poposi în curtea Muzeului Țăranului și îi va bucura pe toți cei prezenți la târg cu hore, sârbe și bătute moldovenești.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, și nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească rafturile bibliotecii cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume, calendarul 2022 ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

Sfântul Ierarh Nicolae, Sân Nicoară și Moș Nicolae… Mă mir din nou. Ce au în comun sfântul numit în cărți „lăcaș curat al faptelor bune“ cu paznicul graniței apusene de pe cer și moșul care pune în ghetele copiilor o nuia și dulciuri? Ultimii doi sunt variante populare ale sfântului recunoscut de toți creștinii. Sân Nicoară este o creație a satului, și Moș Nicolae una a mediului urban. Diferențele dintre cele două variante sunt enorme. Sân Nicoară este patronul soldaților, al marinarilor, al fetelor sărace, despre el există legende, oamenii îi adresează rugăciuni. Moș Nicolae doriforul anticipează cadourile care urmează să vină de Crăciun. Imageria lui este săracă și neoriginală. Se știe puțin despre el. A apărut atunci când orașul a schimbat statutul copilului, transformându-l în personaj privilegiat. Moș Nicolae există dacă vine și, dacă vine, trebuie să aducă neapărat cadouri. Așa ceva nu poate fi imaginat în sat. Acolo nu se fac cadouri, se dau daruri. Iar darul se întoarce, reciprocitatea este obligatorie. O formulă de primire a darului din Bihor spune explicit: „Mulțumesc până oi întoarce“. În sat, nici Moș Ajun, nici Moș Crăciun nu fac daruri. Copiii sunt răsplătiți, deci plătiți, pentru serviciul ritual pe care îl fac gospodarilor colindându-i. Răsplata se face în mâncare: mere, nuci, alune, colaci. Banii au intrat târziu.

Bătrânii de iarnă, de Irina Nicolau

4 – 28 noiembrie 2021, MNȚRplusC

Muzeul Național al Țăranului Român

Joi, 4 noiembrie 2021 are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3, deschiderea expoziției Nu vorbim despre sclavie modernă, cea de a doua din seria Politici ale non-acțiunii a artistei Nona Șerbănescu, în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

Expoziția prezintă o serie de lucrări de instalație și o instalație performativă pentru care și-au dat concursul performerele și performerii: Mădălina Brândușe, Alex Fifea, Ruxandra Maniu, Vera Linguraru, Andrei Șerban; costume: Lumi Mihai; editing și sunet: Paul Sima; director imagine: Pătru Păunescu; operator și fotografie vizual: Gabriel Colța, producător: Dan Radu Mihai, producție video Dash Film. Proiectul se bazează pe o documentare realizată de Valer Simion Cosma, Marina Patricia Toma, Alex Fifea, Mădălina Brândușe și Alex Fifea; coordonatoare MNȚRplusC: Ilina Schileru.

Din cauza situației sanitare, accesul în galerie se va face cu limitarea a maximum 10 persoane simultan, cu intrare din 45 în 45 de minute și programare prealabilă la marina.ilie.arthub@gmail.com . Deschiderea este programată pentru primele 4 zile ale expoziției după cum urmează:

Joi, 4 noiembrie: 17:00 – 20:00 (4 serii)

Vineri, 5 noiembrie: 17:00 – 20:00 (4 serii)

Sâmbătă, 6 noiembrie: 12:00 – 18:00 (8 serii)

Duminică, 7 noiembrie: 12:00 – 18:00 (8 serii)

Faptul divers paradoxal: anul acesta, în plină perioadă de izolare, când cetățenele și cetățenii României primeau cele mai mari amenzi din Uniunea Europeană pentru încălcarea regulilor impuse de starea de urgență, autoritățile au permis plecarea a mii de muncitoare și muncitori cu destinația Germania. Comasați în avioane, au plecat să își riște viața pentru a strânge recolta de sparanghel, o muncă pe care niciun european vestic cumsecade nu o accepta, nici în lipsa pandemiei, date fiind condițiile inumane de muncă. Acesta a fost punctul de declanșare al proiectului Politici ale non-acțiunii cu cele două componente ale sale Depozitul 12 (care a avut loc în mai 2021 la Galeria Senat) și Nu vorbim despre sclavie modernă ce tratează situații legate de muncă și abuzuri la adresa cetățenilor români, așa cum reies din interviurile realizate, în acest an, de echipa de documentare formată din Valer Simion Cosma, Alex Fifea, Marina Popa, Mădălina Brândușe și Nona Șerbănescu. Interviurile și materialele colectate pe perioada documentării vor face obiectul unei publicații și vor sta la baza unui nou spectacol, care va fi produs în 2022.

„Interesul practicii artistice a Nonei Șerbănescu în zona social-politică și de interogare a argumentelor echilibrului care chestionează modalitățile în care sistemul capitalist devine injust și inuman, este binecunoscut. Cercetările artistei din ultimii ani se axează pe structura social-economică a celor care au cel mai mult de suferit din cauza injustițiilor sociale și economice, venite direct din mediul statal, neperformant, care nu ajută, precum și din mediul neoliberal-capitalist, acolo unde pare că cei mai mulți dintre noi primim doar „firimiturile“ sistemului.”, spune Eugen Rădescu, curator.

„Restricțiile impuse și măsurile luate pentru protejarea populației au transformat profund viețile cetățenilor prin prisma muncii, dar în direcții foarte diferite, care reflectă, într-o mare măsură, inegalitățile economice, diverse tipuri de privilegii și predominanța unui model cultural care depreciază profund anumite munci și pe cei care le prestează, integrându-i într-o categorie a perdanților. Lucrători în comerț, de la retail, până la buticurile de cartier/uliță, șoferi care transportau mărfuri sau persoane, lucrători la salubritate, lucrătorii din depozite și din sectorul de procesare a alimentelor, poștași, curieri și livratori sunt doar câteva dintre categoriile profesionale a căror maximă utilitate socială a fost demonstrată într-un context atât de grav. Spre deosebire de personalul medical și militar (instituțiile de forță) angrenat direct în gestionarea crizei, dar beneficiind de sporuri suplimentare generate de contextul epidemic, munca celor din categoriile profesionale menționate a continuat să fie mult mai prost plătită, iar statutul lor social este semnificativ inferior.”, afirmă Valer Simion Cosma, istoric, antropolog, publicist și manager cultural.

Organizatori: Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, în parteneriat cu MNȚRplusC, Muzeul Național al Țăranului Român, ARTHUB Bucharest și Dash Film.

Despre

Nona Șerbănescu (n. 1982) a absolvit pictura la București, în 2004. O preocupă subiectele sociale și politice precum sărăcia, războiul, abuzul sistemic, inechitatea socială, condiția artistului/artistei în societatea capitalistă și patriarhală, subiecte și teme pe care le abordează dintr-o perspectivă empatică, intersecțională. Utilizează diferite medii și tehnici subordonate mesajului conceptual/politic. Este inițiatoarea și coordonatoarea ARTHUB Bucharest, președinta Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane. Este mama a doi copii. Trăiește și lucrează în București.

Eugen Rădescu este manager cultural și curator, specializat în relativism moral. A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1 (2005), al expozițiilor “How Innocent Is That?”, „Common Nostalgia” la Pavilion, “Hidden Shadows/Roma stories” Mobius Gallery, București. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale și președinte al board-ului organizațional BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York (SUA). A ținut numeroase conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Paris Photo, Paris,  Gulbenkian Centre, Lisabona, Kunsthalle, Viena. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin și “QUEER. Istorii ilustrate” la Black Button Books, București. Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.

Pe Facebook

https://www.facebook.com/ArtHubBucharest

https://www.facebook.com/AsociatiaPentruPromovareaArtelorContemporane

Târg cu meșteri și anticari

5 – 7 noiembrie 2021, între orele 10.00 – 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, înainte de Hranghel, se fac moși. De Hranghel fiecare om trebuie să aprindă o lumânare care îi va fi „lumina de veci“ în lumea de dincolo. Finii merg cu colăcei la nași. Se amestecă berbecii cu oile. În acest scop se face turta araților (berbecilor) care se aruncă între oi. Dacă ea cade cu fața în sus, oilor le va merge bine. Se serbează „cu desăvârșit nelucru“. Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român marchează sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înainte de intrarea în Postul Crăciunului invitându-și publicul la Târgul cu meșteri și anticari, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde, timp de trei zile, de vineri, 5 până duminică, 7 noiembrie 2021, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, 50 de meșteri, anticari și artiști vin din toată țara cu tot ce au realizat ei mai minunat peste an. Vor fi de târguit: obiecte din ceramică, țesături, icoane, podoabe, obiecte din lemn.

De-ale gurii puteți găsi: miere, prăjituri, turtă dulce, plante de leac, țuică, sucuri naturale, fructe și legume.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Vă așteptăm să redescoperiți frumusețea gesturilor ce stau mărturie în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți – 2 lei. Biletele pot fi achiziționate și online de pe www.booktes.com

Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

*****

Luna noiembrie, din punct de vedere religios, are în centru, sărbătoarea Sfinților arhangheli Mihail și Gavriil. Prima săptămână din lună este numită în popor Săptămâna Miriștei, deoarece este săptămâna în care se termină însămânțările de toamnă și începe aratul miriștilor pentru însămânțările de primăvară. Cea de- a doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavriil, cei cu săbii și puteri ocrotitoare asupra oamenilor și a turmelor de oi.

În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului și veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind și un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.

În sâmbăta dinaintea zilei Sfinților Mihail și Gavriil se fac praznice pentru pomenirea morților, iar finii merg la nași cu colaci.

Accesul la eveniment se face pe baza „certificatului verde”. Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.

25 – 27 iunie 2021, între orele 10.00 şi 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă la prima ediţie a târgului ARTIȘTI și ARTIZANI la MNȚR, organizat de vineri, 25 până duminică, 27 iunie 2021, între orele 10 dimineaţa şi 6 seara.

La târg vor fi prezenţi artişti şi artizani care prin arta lor contribuie la recuperarea și revitalizarea meștesugurilor tradiționale incluzând revalorificari contemporane ale acestora.

Veţi putea admira şi târgui lucruri frumoase, realizate după vechi tehnici şi meşteşuguri aproape uitate: vase din ceramică, mobilier pictat, obiecte din lemn, podoabe din sticlă sau din ceramică, bijuterii din argint, fel de fel de jucării, icoane pe sticlă sau pe glajă, gravuri, picturi, ţesături, dar şi decoraţiuni din lavandă.

De asemenea, nu va lipsi oferta gastronomică care va fi asigurată de producători tradiționali. Aceștia vor aduce spre vânzare: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci şi turtă dulce.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin

Expoziție cu lucrări realizate de pacienți

#MSconnections

Pe 27 mai, de la ora 13:30, Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple (AISM), în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, deschide porțile expoziției Scleroza Multiplă în artă. Lucrările sunt expuse în sala Media și sunt realizate de persoane cu scleroză multiplă. Intrarea este liberă. Toate lucrările sunt scoase la vânzare, iar banii strânși vor fi folosiți pentru proiecte destinate persoanelor cu această afecțiune.

„AISM este asociația care îi ajută pe pacienții cu scleroză multiplă să se recupereze cu ajutorul ergoterapiei (terapie ocupațională). Am început cu ateliere de modelat plastilină, am continuat cu desen, modelaj și acum, după mult timp, am ajuns la exprimarea SM prin pictură. De ce? Pentru că tot noi am introdus sintagma <<Nu lăsa scleroza multiplă să-ți pună limite>>”, spune Simona Tănase, președinte AISM.

Expoziția este deschisă până pe 6 iunie, iar programul evenimentului va fi următorul:

• Joi, 27 mai, ora 13.30 – vernisajul expoziției și conferință de presă (cu invitați medici, pacienți și pictorița Rodica Negulescu)
• Vineri, 28 mai, între orele 10-17 – întâlniri cu vizitatorii expoziției
• Sâmbătă, 29 mai, ora 12 – întâlnire cu pacienții Asociației din București
• Duminică, 30 mai, ora 12.00 – atelier de ergoterapie – învățăm să pictăm cu Constantin Kessler, profesor de arte vizuale și Ilina Schileru, artist
• 01 iunie – 06 iunie, între orele 10.00-18.00 – întâlniri cu vizitatorii expoziției

„M-am alăturat acestui proiect din bucurie. Cred că fiecare dintre noi trebuie să găsească o formă creativă de a trece mai ușor peste situațiile grele și arta poate face acest lucru. Pictura, prin culorile ei, îți dă o stare de bine și te ajută să te detașezi de boală și să vezi în jur culoare și bucurie.”, spune Rodica Negulescu, pictor restaurator Muzeul Țăranului Român.

Ziua mondială a sclerozei multiple este marcată în fiecare an pe 30 mai

Despre scleroza multiplă: informații și statistici

Scleroza multiplă este o boală neurologică și este a doua cauză de dizabilitate la tineri. Apare atunci când sistemul imunitar atacă învelișul celulelor nervoase (teaca de mielină) din creier, măduva spinării și nervii optici, provocând inflamații și daune ulterioare. Este numită și „boala cu o mie de fețe”, „boala cameleon” sau „boala cu față ascunsă” din cauza numărului mare de semne și simptome pe care le poate avea un pacient.

În lume, peste 2,5 milioane de oameni sunt diagnosticați cu scleroză multiplă. În România, boala afectează peste 7.500 de persoane, dintre care 70% sunt femei. În fiecare an sunt diagnosticate 965 de cazuri noi, în timp ce 74 de pacienți pierd lupta cu boala. Un pacient cu scleroză multiplă trăiește, în medie, cu 10 ani mai puțin decât o persoană sănătoasă.

Despre AISM

Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple a fost înființată în anul 2013 și își propune să ofere suport și informații pentru persoanele cu boli neurodegenerative de tip autoimun, cu demielinizări neuronale, în special scleroză multiplă, care este cea mai invalidantă afecțiune a adultului tânăr. Printre țelurile asociației, cele mai importante sunt înființarea unor centre specializate de recuperare cu ajutorul terapiilor complementare, și întreținere pentru acești pacienți , dar și prevenirea discriminării și promovarea egalității de șanse.

În drumul nostru prin Moldova am avut plăcerea să îl cunoaștem pe arhimandritul Iezechiel Ariton, starețul Mănăstirii Florești din județul Vaslui. Am fost primiți cu o căldură sufletească de nedescris și am avut bucuria de a cunoaște o poveste de viață admirabilă.

Ctitoria acestui monument este la 1590. ,,Prima biserică a fost întemeiată de către Cârstea Ghenovici, vornic al Țării de Sus. Biserica a fost făcută din lemn și a populat-o cu maici. Maica Florentina a fost prima stareță a acestui așezământ monahal, de unde își trage denumirea satul Florești. Vornicul Țării Moldovei a dat bisericii un tetraevangheliar de aur care se găsește la Muzeul Național din București. A mai dăruit o Sfântă Evanghelie în foița de aur, are 375 de foi și este la muzeu.”

La doi metri adâncime se găsește fundația vechii biserici. ,,Pe fundația bisericii din jurul anului 1700, au făcut o altă biserică care o dăinuit până la 1820. S-a început acest monument care nu s-a terminat datorită legii secularizării averilor mănăstirești. Biserica are un stil gotic. A fost construit un pod de lemn deasupra și acoperișul. Nu au fost finalizate nici clopotnița și nici casa de lângă. La 1820 au început consecutiv lucrările la aceasta. Catapeteasma este dintr-un păr african, realizată la Viena. Cel mai vechi lucru din această mănăstire este icoana Maicii Domnului care nu se știe în ce an a fost făcută. Se spune că la 1749 Ecaterina Mavrocordat suferea de o boală, mai precis de lepră și s-a  atins de icoana Maicii Domnului și s-a vindecat. Maica Domnului are o salbă unde sunt peste 200 de piese formate din bijuterii, cruci și diferite obiecte ce reprezintă donații ale domnitorilor și ale oamenilor. Aceasta se care se află la muzeul din Vaslui.”

În data de 21 noiembrie 1991 este trimis de la Episcopia Romanului și Hușilor la această mănăstire arhimandritul Iezechiel Ariton, iar în decembrie 1997 vine ieromonahul Ioan Irineu Bocîncă. ,,Când am venit în 1991 la Florești, pe vremea Preasfințitului Eftimie, biserica era ruptă de la jumătate și plină de porumbei, geamurile sparte. După secularizare, biserica a fost dată satului și era înconjurată de un gard, deoarece după acest gard se aflau 60 de bolnavi psihic care stăteau în casa de lângă biserică, fără foc, neavând încălzire. Am stat cu ei trei ani- din 1991 până în 1993, când au fost mutați în altă clădire unde au avut condiții mult mai umane. Aici nu aveau nici un medic. Toți lucrătorii erau din sat de aici.” Hramul acestei biserici este Sfântul Proroc Ilie și la paraclis Adormirea Maicii Domnului, iar în momentul de față sunt șase măicuțe și doi preoți – ,,o familie”, așa cum ne spune părintele.

Ce sentimente aveți? Ce v-a determinat să continuați activitatea aici?

,,Am un sentiment de bucurie, dar nu mai am acel sentiment de luptător pe care l-am avut la început. Pot spune că într-o anumită măsură nebunia m-a făcut să merg mai departe”, ne spune râzând părintele. ,,Gândiți-vă că erau 60 de oameni cu probleme psihice, mi-au creat diferite probleme, de exemplu mi-au aruncat mașina în iaz, m-au bătut. Eu la început, când am venit aici dormeam într-un solar deoarece lumea de atunci nu mă voia în sat, am stat doi ani acolo. În mănăstire trebuie să fii în primul rând în slujba lui Dumnezeu, un ostaș al Său. Să îți placă rugăciunea, să îți placă apropierea de Dumnezeu. Mi-aș dori râvna pe care o aveam la început. Trăim bucuria sufletelor care vin acum, înainte trăiam pentru ceea ce făceam, ziduri, acum trăiesc bucuria dacă zidesc un suflet, dacă atenuez ura şi răutatea dintre două persoane care se urăsc. Mă bucur dacă pot să îl dăruiesc pe Hristos. Vorbim mai puțin de suflet, noi trebuie să dăruim dragoste, bucurie, de multe ori suntem triști. Haideți să intrăm în sufletele oamenilor că degeaba avem o biserică atât de mare dacă este goală.”

,,Noi, biserica, trebuie să fie o flacără mai vie ca oricând. Trebuie să îi apropiem de Hristos, El este lumina lumii. Oricine vine să ne deschidă ușa trebuie să vadă și umanul din noi, ceea ce Dumnezeu ne-a învățat. Am fost generația de sacrificiu, 30 de ani de la revoluție ne-au fost de ajuns, am ridicat ziduri, s-au reînființat mănăstiri. Toate aceste lucruri au fost făcute pentru oameni.”

,,Lucrul bun poate ai senzația că te umilește ca persoană, dar spiritual creștem.”

Viitorul satului românesc

,,Observ că tinerii trec pe lângă mine mă salute și atât! Nu frecventează, nu deschid ușa bisericii să aprindă o lumânare pentru tata sau mama care a trecut la cele veșnice. În zilele de astăzi majoritatea tinerilor caută o viață mai bună în străinătate și nu mai au timp de această trăire spirituală. Trăim aceasta dramă, din păcate.”

Revitalizarea satului

,,Acum cred că cu această ispită (Pandemia), este un moment bun să ne aducem aminte de ceea suntem. Ca să vedem ceea ce suntem trebuie să ne ducem la mormânt și să vedem ce a fost acela sunt și eu, ce sunt eu a fost și acela. Cred că satul românesc nu va avea o dezvoltare în următorii ani, deoarece  tendința oamenilor este de a se așeza în mediul urban. La oraș trăiești ca să muncești, însă la sat muncești ca să trăiești, muncești în grădină ca să îți procuri hrana în gospodărie. Observ însă că mulți de la oraș migrează către sate și vin cu obișnuita de acolo, adică de a cumpăra de la magazine. Din 12 vaci din acest sat, mănăstirea are 6. Nu văd nicio explozie în revitalizarea satului și mai mult în dezvoltarea sa.”

Muzeul (Casa Egumenească)

În anul 2002 au început lucrările de restaurare la Casa Egumenească și au durat până în decembrie 2008. Au fost făcute modificări destul de ample precum demolarea acoperișului, decapare și cămășuirea pereților (exterior, interior) și în 2003 am început construirea paraclisului pentru perioada de iarnă.

,,Aici ne-am dorit să facem un muzeu unde să punem piese care de-a lungul istoriei au fost găsite în mănăstire, astfel le-am adunat aici, gândindu-mă cumva că reușim să facem un muzeu. Acest muzeu este consacrat Preasfințitului Părinte Episcop Iacob Antonovici care este din zona noastră, și care în 1916 a făcut o monografie, cea a mănăstirii Florești și după aceasta monografie am refăcut o parte din biserică, aceasta fiind punctul nostru de plecare.”

Interviu realizat de Andrei Ispas

Experții renumitului almanah anual Michelin dedicat turismului și gastronomiei au acordat recent două stele Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, pentru colecțiile sale importante și pentru expunerea sa modernă. Tot mai mulți turiști aleg să se bucure de frumusețile acestei instituții muzeale: în anul 2018, peste 67.000 de vizitatori din întreaga lume au admirat valoroasele exponate găzduite de Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România și primul muzeu românesc înființat pe baza unui program științific. În acest moment este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase muzee de profil din țară, apreciat deopotrivă și pentru atenția care este acordată expunerii tematice și pentru deosebita colecție de costume tradiționale din diferite colțuri ale țării.

Repere istorice

• Ideea înființării a apărut imediat după Marea Unire, în 1919, când chiar Consiliul Dirigent al Transilvaniei și-a propus să înființeze un mare muzeu național al Transilvaniei, la Cluj. Nu s-a putut realiza, din cauza unor probleme birocratice. Abia în 1922 Fundația Culturală ”Principele Carol” a reușit să reorganizeze proiectul și, cu ajutorul viitorului rege Carol al II-lea, mare iubitor al tradițiilor românești, muzeul a fost deschis oficial la 1 ianuarie 1923, sub titulatura de Muzeul Etnografic al Ardealului. Din comitetul de organizare au făcut parte personalități ilustre ale epocii: Sextil Pușcariu, George Vâlsan, Alexandru Lapedatu, George Oprescu și Romulus Vuia.
• Prima expoziție etnografică permanentă, deschisă în primăvara anului 1923, cuprindea aproximativ 1230 de obiecte și 160 fotografii. Cinci ani mai târziu a fost inaugurată o a doua expoziție permanentă mai complexă, de excepție, organizată pe sectoare tematice: culesul din natură, vânătoarea, pescuitul, agricultura, creșterea animalelor, industria casnică textilă, cojocăritul, olăritul, mobilier, elemente de construcție, bucătăria, portul popular, cusăturile și țesăturile, cartografie etnografică.
• După o perioadă de istorie zbuciumată, când exponatele au fost mutate în refugiu la Sibiu, în iulie 1945, colecția s-a organizat și dezvoltat, până la actualul Muzeu al Civilizației Tradiționale.
• Muzeul funcționează acum în clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21. Imobilul are o istorie veche, găzduind de-a lungul timpului evenimente semnificative pentru dezvoltarea actualei societăți clujene.
• Pe lângă valoroasele artefacte, și de o arhivă audio-vizuală, (fototeca, videoteca, arhiva de negative si diapozitive), muzeul deține și o arhivă documentară și de o bibliotecă ce numără peste 14000 de volume și periodice de specialitate, care pot fi consultate de public.
• Artefactele, în număr de 41542, sunt originale și datează încă din secolul al XVII-lea.
• În secția pavilionară a muzeului este organizată și o expoziție permanentă pentru nevăzători și pentru persoane cu deficiențe de vedere. Sunt prezentate replici ale obiectelor din colecția muzeului care pot fi atinse, pot fi pipăite, iar textele de prezentare sunt în limbajul Braille.
• Muzeul Etnografic al Transilvaniei include și o secție în aer liber, Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia”, care este și primul muzeu în aer liber din România. A fost înființat la 1 iunie 1929.

12 muzee din România selecționate pentru a fi introduse în paginile Michelin

În topul alcătuit de specialiștii Michelin au mai fost cuprinse și alte 11 muzee din România: trei din București – Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”; două din Sibiu – Muzeul ASTRA și Muzeul National Brukenthal; două din Sighetu Marmației – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Muzeul Satului Maramureșean; unul din Baia Mare – Muzeul de Istorie; unul din Constanța – Muzeul de Istorie si Arheologie și unul din Iași – Complexul Muzeal Național Moldova. Pentru această ediție s-a calificat, cu două stele, și Muzeul de Artă din Cluj Napoca.

În calitate de capitală a regiunii gastronomice europene, pe parcursul acestui an Sibiul promite multe. Iată o promisiune onorată: ciocolata Baroc, creație a Muzeului Brukenthal. Un interviu pe această temă cu directorul de marketing al muzeului, Alexandru Chituță, care vorbește și despre o expoziție de mare valoare pe care muzeul o găzduiește în aceste zile.

Știm că nu este primul produs de brand pe care îl oferiți publicului dumneavoastră, au trecut deja 10 ani de când ați produs Vinul Baronului și probabil mult mai mulți de când ați lansat prima ciocolată. Acum, ciocolata ”Baroc”.

Muzeul Național Brukenthal este, de altfel, prima instituție de aceste gen din România care, acum câțiva ani buni, a realizat primul produs de brand, ciocolata Brukenthal, iar apoi am scos pe piață Vinul Baronului. Anul acesta, pentru că Sibiul este capitală gastronomică europeană, am dorit să arătăm că o instituție muzeală din România poate susține mediul privat din localitate, printr-un parteneriat fructuos public-privat și iată că rodul acestui parteneriat este un nou produs de brand, o ciocolată baroc într-o cutie elegantă de catifea în care se găsesc nouă trufe hand made, cu diferite arome, de la mentă și rom, la vișine. Sperăm că această cutie de ciocolată va veni în întâmpinarea nu doar a turiștilor, ci și a sibienilor care doresc să cumpere și să dăruiască un produs local realizat cu pasiune, cu dragoste de Sibiu și pentru ciocolată.

Știm ce însemnă barocul în muzică, în arhitectură, și mă opresc la definiția cea mai simplă, potrivit căreia este ”o expresie a sălbaticului în artă”. Cum e cu ciocolata de tip… baroc?

E o sălbăticie de gust. Dar mai mult decât sălbăticie, cred că e o cutie de ciocolată și cele nouă trufe, mai mult decât sălbăticia barocului e delicatețea barocului, e somptuozitatea lui. Deci, dacă ar fi să vorbim în metafore, cu siguranță cei care vor gusta din această ciocolată vor simți o somptuozitate, un gust fermecător în cerul gurii!

Cât privește contextul Sibiului ca regiune gastronomică europeană, ce mai este de spus?

Considerăm că regiunea gastronomică are și un alt punct sau un alt vârf, acela de a susține producătorii locali în general, mici sau mijlocii. Din păcate, astăzi, la nivel național stăm destul de rău la capitolul produse naționale sau produse locale. Este și astăzi la Sibiu destul de complicat să găsești un produs local, de pildă o ciocolată locală. Din chestionarele pe care Muzeul Național Brukenthal le-a făcut anul trecut, atât turiștii străini, cât și cei români, și-au dorit să achiziționeze, din magazinele muzeului, produse locale sau produse de brand care au legătură cu muzeul. Cum gama de ciocolată pe o aveam deja era foarte dorită, ne-am gândit să realizăm un produs mai înalt, mai somptuos, mai elegant. Următorul pas a fost stabilirea unei colaborări cu o ciocolaterie din Sibiu, un laborator mic în care se realizează produse handmade. Am făcut acest parteneriat public-privat în care am arătat că o instituției de cultură din România nu doar promovează, expune, conservă, restaurează lucrări de artă sau alte piese, dar și susține dezvoltarea comunității. Așadar, am venit la dorința publicului cu o ciocolată ”produs realizat cu dragoste în Sibiu”.

Ciocolată Baroc, Piccaso, Matisse, Dali și Klimt pentru FITS 2019

 Tocmai s-a deschis Festivalul internațional de Teatru de la Sibiu. Sunteți una dintre instituțiile culturale partenere, prezentați publicului cu acest prilej o expoziție în care sunt prezentate lucrări ale lui Picasso, Matisse, Dali și Klimt. O premieră pentru Sibiu și Transilvania.

De aproape doi ani de zile suntem în discuții cu colecționarul bucureștean George Șerban, un prieten al muzeului nostru. Are o colecție importantă de pictură și grafică românească, europeană, dar și japonează. Cu dânsul am deschis recent o altă expoziție dedicată stampei japoneze. De acestă dată, am dorit să realizăm o expoziție mult mai importantă de grafică și litografii, din păcate nu de pictură. Din cauza costurilor foarte mari, este aproape imposibil să realizăm, în România, o expoziție de pictură, cu lucrări ale acestor mari artiști. Este însă și aceasta o expoziție bună, o premieră în Sibiu și în Transilvania. Prilejul expunerii este, de asemenea, unul special, în cadrul celui mai important festival internațional de artele spectacolului din România. Artele sunt buni traducători culturali, ele pun în pagină experiențe comune, gânduri, preocupări, interese, și prin aceasta aduc oamenilor darul apropierii. Arta și spectacolul pot fi chei de înțelegere a lumii de azi, a noii noastre sensibilități, ele deschid drumul spre reala acceptare a diferențelor. Altfel spus, ele sunt o fereastră deschisă spre toleranță. Motto-ul expoziției, ca și al festivalului de teatru, este ”Arta de a dărui”.

Ce poate fi mai plăcut decât o zi cu soare în inima lui februarie și un muzeu neordinar situat exact în centrul Capitalei? Această formulă inedită a fost probată de către Matricea Românească, cea care a ajuns la Muzeul Național al Literaturii Române, un muzeu aparte unde poezia românească, proza și arta s-au transformat într-o veșnică lecție despre cultură și despre valoarea inestimabilă a ideii.

A aduce un prinos literaturii române este de datoria fiecărui român, în condițiile în care globalizarea și efectele intruziunii modernității își fac simțită apariția tot mai mult. Cu atât mai dificilă este sarcina, cu cât angajarea într-o misiune educativă implică nu doar efort spiritual, ci de cele mai multe ori și logistic.

Caricatura lui Eugen Lovinescu scrutează temerara întindere a talentului scriitoricesc, gata să „taie” orice slăbiciuni și metehne. Foto: mnlr.ro

După câteva luni de trai în inima Capitalei culturale a României, am considerat că este momentul potrivit să trec dincolo de standardele muzeografice obișnuite, clasice, astfel că am decis să fac o vizită la Muzeul Național al Literaturii Române, loc obligatoriu spre vizitare pentru orice român. Mi-am luat cu mine toată curiozitatea și am purces, întovărășită de un soare cu dinți, așa cum este bine să avem în februarie, la drum. Ascuns în spatele Bisericii Albe, dintr-o zonă boemă a Capitalei, Muzeul Național al Literaturii Române este o prezență cochetă în lumea culturală bucureșteană.

Geniul poeziei românești, Mihai Eminescu, este la loc de cinste în galeriile Muzeului Național al Literaturii Române. Foto: mnlr.ro

Găzduit timp de cincizeci de ani în Casa Kretzulescu, Muzeul Național al Literaturii Române și-a găsit din 2017 un nou domiciliu, care nu doar că îi adaugă un șarm special, ci și completează minunat retrospectiva unei instituții culturale deosebite, departe de canoanele muzeografice cu care am crescut. De la prima vedere m-a cucerit conceptul de aranjare al expozițiilor, care nu presupune o ordine cronologică bine definită, ci mai degrabă una tematică.

Poezia românească, «locul» unde ne odihnim spiritul

O să găsiți la parter o expoziție dedicată unui domeniu special, poezia românească, ce însumează într-însa cele mai diverse obiecte ale poeților care ne-au marcat evoluția istorică: de la tocul fără peniță din cristal verde, care a aparținut lui Vasile Alecsandri și până la un fragment din manuscrisul poemului Scrisoarea a II-a (1881) de Mihai Eminescu.

Penița talentatului Alecsandri se odihnește alături de manuscrisul operei „Pasteluri”. Foto: mnlr.ro

Este de apreciat maniera în care Muzeul Național al Literaturii Române a decis, dând Cezarului ceea ce i se cuvine, să glorifice cei mai revoluționari și mai de impact autori autohtoni. Din poezia românească au fost imortalizați, pe fronstispiciile sălii: Mihai Eminescu – romanticul incurabil care ne-a învățat iubire prin poezie, Tudor Arghezi – artist al copilăriei și al paternității și Nichita Stănescu – un „zănatic” și un copil mare din poezia românească.

View this post on Instagram

O viziune artistică asupra poeziei eminesciene. #MuzeulNaționalalLiteraturiiRomâne #MihaiEminescu #poezieromânească #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Feb 9, 2018 at 6:36am PST

Cinstea cu care se odihnesc cele mai importante manuscrise ale acestora în vitrinele impecabile din muzeu denotă seriozitatea și implicațiile spirituale pe care le presupune activitatea curatorilor instituției. Veți găsi aici o interesantă interpretare artistică a operei eminesciene, fragmente din poeziile „Luceafărului” fiind ascunse în lucarne străpunse de lumină.

Să ne tot spunem o poveste

La cel de-al doilea cat din Muzeul Național al Literaturii Române se regăsește, în aceeași manieră organizatorică, spațiul dedicat unui segment revelatoriu din literatura română, reprezentat de proza și critica literară.

Doi titani ai criticii și istoriei literare românești, Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu, și-au găsit locul într-o antiteză perfectă. Foto: mnlr.ro

Aici, într-o desăvârșită liniște, o să aveți ocazia să îi găsiți pe cei mai mari povestitori ai noștri: Ion Creangă – cu manuscrisul original al lucrării sale fundamentale, Amintiri din copilărie, Ioan Slavici – întemeietorul nuvelei psihologice românești, Panait Istrati – supranumit Gorki al Balcanilor și, desigur, incofundabilul Mihail Sadoveanu, care își face simțită prezența cu un șir mare de obiecte: de la ceașca din care își savura cafeaua zilnic până la masa de șah a maestrului, executată impecabil în lemn masiv.

View this post on Instagram

Ceasul lui Mihail Sadoveanu, parte a colecțiilor Muzeului Național al Literaturii Române. #MihailSadoveanu #MuzeulNaționalalLiteraturiiRomâne #LiteraturaRomână #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Feb 10, 2018 at 6:16am PST

Tot pe holurile acestei părți a expoziției de la Muzeul Național al Literaturii Române, veți avea ocazia să îi descoperiți pe cei mai prolifici critici din literatura română, anume Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu, ultimul având chiar și o caricatură destul de tăioasă, datorată – pesemne – durității cu care scruta talentul tinerilor autori.

Inovații în Muzeul Național al Literaturii Române

Importantă jertfă adusă memoriei este și Sala Exilului, unde se regăsesc cei trei mari titani din literatura română, forțați la o expatriere permanentă: Emil Cioran, Mircea Eliade și Eugen Ionescu. Este important să treceți pe acolo, dacă sunteți fascinați de generația Criterion și de emblematica sa prezență în cultură.

View this post on Instagram

Cei trei mari expați ai gândirii românești: Cioran, Ionescu și Eliade. Sculptură semnată de Mircia Dumitrescu, expusă în Sala Exilului de la Muzeul Național al Literaturii Române. #MirceaEliade #EmilCioran #EugenIonescu #filosofieromânească #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Feb 12, 2018 at 5:29am PST

În centru, o să aveți parte de o minunată reinterpretare a celebrei fotografii de la Paris, în care s-au întâlnit cei trei mari oameni români de cultură. Plasticianul Mircia Dumitrescu (n.r. Anume așa îi scria prenumele prietenul său Nichita Stănescu) este cel care a modelat în lemn întâlnirea de pe memorabilă fotografie de epocă.

Cartea prieteniei dintre Nichita Stănescu și Mircia Dumitrescu. Foto: mnlr.ro

Ultimele două părți ale acestei minunate introspecții în literatura românească sunt completate de comorile de la demisolul clădirii și de la mansardă. Prima, mai aproape de rădăcinile prezentului, conține o colecție impunătoare de portrete fotografice ale autorilor contemporani, printre care am avut bucuria de a-l regăsi pe basarabeanul Grigore Vieru. Fotografiile sunt executate de Ion Cucu, cel care, aidoma unui fotograf al Curții Regale, a surprins cele mai importante eminențe din literatura română contemporană din ultimii 40-50 de ani. Tot în adâncurile tainice ale sălilor de la demisol o să găsiți creionări ale lui Tudor Arghezi și ale fiicei sale, Mitzura, dar și o carte impresionantă, de dimensiuni legendare, a prieteniei dintre Nichita Stănescu și Mircia Dumitrescu.

View this post on Instagram

Bustul lui Mircea Eliade, expus la Muzeul Național al Literaturii Române (Sala Exilului). #MirceaEliade #ExilRomânesc #MuzeulNaționalalLiteraturiiRomâne #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Feb 9, 2018 at 11:31pm PST

La mansarda clădirii și-au croit loc cei mai importanți dramaturgi și scenografi din cultura română, așa că, dacă v-ați săturat de cinematografe în care rulează pelicule ieftine, ocupați-vă o după-amiază cu cele mai interesante filme și piese de teatru, rulate non-stop pe planșele imaculate ale sălii.

Filme și piese de teatru intrate în patrimoniul cultural românesc pentru posteritate sunt rulate la mansarda Muzeului. Foto: mnlr.ro

Și pentru că mi-ar fi imposibil să cunosc toate nișele ascunse ale expoziției, am apelat cu încredere la o tânără muzeografă, Iuliana Miu, doctorandă la Facultatea de Filologie a Universității din București. Ea mi-a ghidat pașii și mi-a făcut recomandări de lecturi, pe care cu siguranță le voi „vâna” prin anticariatele Bucureștiului.

Marii povestitori ai literaturii române, Panait Istrati și Mihail Sadoveanu, se regăsesc în liniștea sălilor de la Muzeul Național al Literaturii Române. Foto: mnlr.ro

De ce este Muzeul Național al Literaturii Române un loc obligatoriu de vizitat pentru orice român? În primul rând, pentru că ne oferă o lecție impresionantă despre figurile marcante din literatura română. Iar în al doilea rând, deoarece vă poate stârni îndrăgosteala de arta cititului, lecuind fricile pe care poate vi le-a inculcat programa școlară. Și nu uitați: acest muzeu este unul al ideilor, al oamenilor și al trăirilor, așa că lăsați acasă toate prejudecățile. Doar mintea slobodă să vă fie tovarăș!

Asociația Culturală Matricea Românească a găzduit vineri, 19 ianuarie, un eveniment cultural deosebit, lansarea unei publicații specializate de istorie și artă românească, revista Museikon, emanație a proiectului Museikon (muzeu al icoanelor și cărții bisericești) din Alba Iulia.

Italo Calvino nota, într-una dintre cărțile sale devenite fundamentale, „Orașe Invizibile”: „Din păcate, trebuie să fim conștienți că trăim într-un infern, și că există două soluții de a trăi în infern: fie te adaptezi la infern și devii parte a lui, ca să poți să supraviețuiești, fie dimpotrivă – în mijlocul infernului, încerci să cauți acele zone care nu sunt infern și să le faci pe de o parte să dureze, și pe de altă parte să aibă un spațiu propriu al lor”. Această axiomă tranșantă vine să omogenizeze acea segregație bine-rău, arătând că și în mijlocul unor vremuri tulburi există speranță în ziua de mâine.

Lumina firavă de la capătul acestui tunel existențial, numit viață modernă, în care ne tot rotim fără o axă previzibilă, poate fi reprezentată de imaginea unui proiect inedit, Museikon, cel care ne-a cucerit inimile atunci când am ajuns la Alba Iulia de Ziua Națională a României. De această dată, scumpii noștri prieteni din Ardeal ne-au întors vizita, sosind în Agora bucureşteană a sediului Asociaţiei Culturale Matricea Românească la un moment special: lansarea numărului inaugural al revistei Museikon, o lucrare simbolică pentru spațiul românesc, deoarece include între coperțile sale studii extinse de iconografie și artă ecleziastică.

[pullquote]Revista Museikon este o revistă care vorbește în limbi[/pullquote]

De la microfon, și-au manifestat completa solidaritate cu munca depusă de echipa instituției Museikon, conf. dr. Cristina Bogdan, prodecan al Facultății de Litere, Universitatea din București, și lect. dr. Vlad Bedros, decan al Facultății de Istoria Artei, Universitatea Națională de Arte din București.

După o introducere explicită asupra conceptului de muzeu al icoanelor și cărții bisericești, pe care îl reprezintă Museikon, Ana Dumitran, părintele spiritual al proiectului și unul dintre editorii seniori care au creat și cizelat revista Museikon, ne-a explicat ce a reprezentat această muncă și cât efort a implicat crearea unei astfel de culegeri deosebite. Precum nota filologul Cristina Bogdan, acest proiect „este unul dincolo de muzeu și de revistă”, este un lucru care implică perseverență şi continuitate.

Revista Museikon – un studiu tripartit de istorie și artă iconografică

Formatul inedit pe care îl regăsim în revista Museikon, cu prezentarea poliglotă a materialelor, a trezit admirația cititorilor săi, lucru confirmat și de Bogdan, care a observat: „e o revistă care vorbește în limbi, și nu pentru că ar fi avut vreun dar poetic, ci pentru că au avut ideea inspirată (n.r. echipa Museikon) de a o gândi ca o revistă în franceză și în engleză, cu rezumate în limba română […] o revistă de foarte bună calitate a traducerii”.

Trezește respect și structura tripartită pe care o regăsim în revista Museikon, remarcă atentă, emanată de către prodecan, ce divizează compartimentele în studii de istorie și artă, studii de patrimoniu și studii de ecou, toate la un loc formând o veritabilă incursiune tridimensională în domeniul iconografic.

Cristina Bogdan, prodecan al Facultății de Litere, de la Universitatea din București, vorbind despre revista Museikon și conceptul inedit al acestui proiect

Ne-am bucurat să vedem o Agoră plină, în care s-au regăsit atât tineri implicați în eforturi culturale, cât și persoane a căror muncă le-a adus deja respectul și venerația de rigoare. O astfel de eminență este doamna Zamfira Mihail, cercetător ştiinţific în domeniul lingvisticii comparate şi al slavisticii, filolog, doctor în filologie. Dumneaei a subliniat importanța și rolul icoanei atât în religie per ansamblu, cât și în studiul științifico-cultural, realizat cu succes și încorporat în revista Museikon.

[pullquote class=”left”]Museikon este un proiect dincolo de revistă, dincolo de Muzeu[/pullquote]

Pentru că sarcina nobilă de a scrie despre arta ecleziastică implică și o doză rațională de filantropie și de smerenie, echipa de redacție care a gândit revista Museikon a decis să o ofere în dar celor care nu o pot primi în posesie fizic, iată de ce ea este publicată aici, pentru a fi de folos atât specialiștilor, cât și publicului larg.

„Lucrurile măreţe nu se fac din impuls, ci dintr-o serie de lucruri mărunte adunate laolaltă”, sublinia Vincent Van Gogh, iar în cazul lansării acestui număr inaugural din revista Museikon, suntem martorii unei realizări adunate în timp, cu pași mici, dar fermi, cu răbdare și cu speranță în ziua de mâine.

Museikon -ul de la Alba Iulia este un proiect de suflet, un muzeu în care au fost puse la loc de cinste icoane și cărți bisericești ale tezaurului românesc din toate timpurile. Matricea Românească a fost din nou prezentă, de astă dată la inaugurarea pentru publicul larg a noii instituții de cultură din Cetatea Unirii, la distanță de aproape un an de momentul deschiderii oficiale a muzeului.

Din leagănul creștinătății ni se trage marea dragoste pentru icoane, pentru imaginea providențială. Așa că atunci când am reușit să domolim penelul și să aflăm tainele culorilor, ca neam și popor în devenire, am decis să aducem în viețile noastre chipul celor sfinți, ocrotitori și veghetori ai vieții noastre.

Ne-a luat secole ca să învățăm virtutea iconografică și smerenia pictatului pe lemn sau sticlă, dar munca noastră nu a fost în zadar, ci dimpotrivă a reușit să devină parte a imensului nostru patrimoniu cultural.

Aciuați într-un secol al deșertăciunii, tot mai des uităm să ne plecăm genunchii în fața icoanelor, și cu atât mai rar ne încumetăm să le păstrăm pentru generațiile viitoare. Printre puținii oameni care au decis să dea Cezarului ceea ce i se cuvine, și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, se numără doamna Ana Dumitran, un om-soare, femeia care în brațele sale mici a purtat, ajutată de către colegii de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, povara creației unui loc cu totul deosebit, Museikon.

[pullquote class=”left”]Spiritul gospodăresc al celor din Ardeal s-a transpus minunat în aranjarea exponatelor și în explicarea fiecărei icoane în parte[/pullquote]

Iată-ne ajunși în inima Cetății Alba Iulia, undeva pe ulicioarele de lângă Catedrala Încoronării. Ascuns de ochii lumii ca o dovadă în plus de smerenie, Museikon își așteaptă oaspeții într-o clădire albă, luminoasă și împăciuitoare. De la ușă am fost întâmpinați de doamna Dumitran, care cu o căldură maternă ne-a purtat într-o excursie intimă prin toate sălile muzeului.

De la prima sală unde trona o masă pentru atelierele copiilor, căci aceștia au aici la îndemână tot ce le trebuie pentru a învăța iscusința picturii, și până la ultima care păstra cele mai vechi icoane din toate principatele Țării, se putea observa perfecționismul muncii și atenția față de detalii. Spiritul gospodăresc al celor din Ardeal s-a transpus minunat în aranjarea exponatelor și în explicarea fiecărei icoane în parte.

Deși icoanele și cărțile erau expuse în vitrine de sticlă sau la înălțime respectuoasă, întreg edificiul emana căldură, de parcă te-ai fi întors acasă, la bunici, în odaia unde păstrau, de obicei, relicvele de valoare. Poate că această impresie a fost alimentată și de grija doamnei Dumitran, care cu răbdare de pedagog ne-a ascultat întrebările și ne-a oferit răspunsuri.

Destin de icoană

Expoziția este o aranjare în ordine cronologică, care reflectă evoluția în timp atât a stilurilor iconografice, cât și a istoriei neamului, pornind de la primele încercări de pictură și terminând cu icoanele domnești. Toate au un destin special: fie poartă o pecete a tristeții, fie au scăpat cumva din ghearele dispariției, dar toate fac obiectul unei veșnici pomeniri.

Portal moldovenesc în formă de matrice, similar simbolului proiectului Matricea Românească

Într-una dintre săli, având un superb portal moldovenesc sub formă de matrice, similar cu simbolul  proiectului nostru, am descoperit două icoane de o excepțională realizare, una numită „Maica Domnului cu Pruncul, flancată de prooroci”, și cealaltă „Sfântul Nicolae, cu scene din viață”. Considerate capodopere ale artei post-bizantine, cele două icoane reproduc imaginile într-o manieră specifică rutenilor din nord-vestul Ucrainei, sudul Poloniei și sud-estul Slovaciei de astăzi.

„Maica Domnului cu Pruncul, flancată de prooroci”, una dintre cele mai de preț icoane expuse la Museikon

Au fost pictate în 1539 la comanda nobilului Luca din Urisiu, într-un atelier din Moldova. În 2010 au fost furate, împreună cu mai multe icoane, și recuperate în 2012. Din spusele doamnei Dumitran și conform surselor istorice, acestea sunt cele mai vechi icoane datate din Transilvania. Grație proiectului Museikon, ele au ajuns în locul unde se cuvenea să se afle și, mai ales, au primit îngrijirea binemeritată, fiind restaurate cu atenția necesară.

[pullquote]Museikon este un proiect de spirit, o importantă matrice spirituală a orașului Alba Iulia, dar și a întregii Românii, fapt reflectat și de cuvintele cu care instituția se prezintă lumii: timp – credință – moștenire[/pullquote]

Privirea mea s-a oprit însă, asupra unei icoane a Sfântului Nicolae, care nu părea să semene cu cele pe care le-am văzut în biserica orașului de unde vin. Purtând dedicația: „Aiastă sfântă icoană o plătit Opria Constandin cu soțu său Ioana, din Lupșa. 1752”, icoana poate fi atribuită lui Vasile Zboroschi, zugrav de formațiune ruteană, care deși a avut un impact covârșitor asupra evoluției iconografice în Transilvania, a rămas un ilustru necunoscut. Despre el se știe că ar fi semnatarul iconostasului Bisericii din localitatea Certege, județul Alba, actualmente aflat în muzeul Mitropoliei din Cluj-Napoca, multă vreme considerat ultima lucrare a pictorului Ștefan Tenețchi din Arad și realizat în 1798. Cu ocazia demontării acestui iconostas din biserica unde a fost folosit ultima dată, a fost găsită inscripția cu semnătura și datarea, și astfel corectată „paternitatea” operei.

Un altfel de Ioan Botezătorul

Dincolo de rolul său de păstrător al tradiției iconografice, Museikon poate fi considerat, pe bună dreptate, și o retrospectivă a celor mai inedite relicve iconografice, acesta păstrând în sălile sale icoane inedite pentru creștinul contemporan. Este cazul icoanei „Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul deșertului”, datate în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Ulterior, cam prin secolul al XX-lea, aceasta a devenit o donație târzie din partea unor enoriași, pe verso fiind scris cu litere latine „Sofia, Petre, Ion, Maria, cu tot neamul”. Calitatea excepțională a picturii o recomandă, precum afirmă specialiștii, ca fiind una dintre cele mai frumoase icoane păstrate în Transilvania.

Un exponat inedit din patrimoniul Museikon: „Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul deșertului”

Ceea ce o scoate din tiparele uzuale este întruchiparea Sfântului Ioan Botezătorul cu aripi de îngeri, motivația fiind dată de un verset din Vechiul Testament: „Iată, eu trimit pe îngerul meu și va găti calea mea înaintea feței Mele” (Cartea lui Maleahi, 3,1), repetat ulterior și în Evangheliile după Marcu, Matei și Luca. Deși ne-am obișnuit cu imaginea capului tăiat al Sfântului, poziționat pe o tipsie, această icoană merge pe un alt făgaș, Sfântul ținând în mâna stângă un rotulus desfășurat, pe care se poate citi un text, redat în slavonă: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” și un potir cu prefigurarea jertfei euharistice. Cromatica icoanei are parcă menirea să înfricoșeze sufletele păcătoșilor, pentru a-i întoarce la virtute.

Chiar dacă icoanele sunt cel mai mare tezaur al muzeului, o atenție aparte este oferită de către administratorii instituției și unor cărți bisericești de mare valoare. În posesia Museikon se află peste 3600 de volume, două treimi dintre acestea fiind carte românească tipărită până la 1830 – limita cronologică superioară agreată în spațiul românesc pentru identificarea cărților de patrimoniu. Astfel, printre cele mai vechi exponate puteți admira Tetraevanghelul lui Filip Moldoveanul din 1551-1553 sau Chiriacodromion, tipărit la 1699, la a cărui apariție a contribuit domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Iar dacă munca echipei Museikon a fost una prolifică, și destinul le-a scos în cale, în procesul amenajării muzeului, comori neașteptate. Printre acestea se numără un fragment de  zid post-roman pe locul castrului roman Apulum datat, cel mai probabil, cu începutul secolului al IV-lea. Iată de ce puteți descoperi în Museikon toate perioadele determinante ale formării poporului nostru, structurate logic și, cel mai important, fără gram de habotnicie, ci într-o manieră revigorantă, cu utilizarea tehnologiilor informaționale, care aici se integrează armonios cu obiectele de patrimoniu.

Tehnologii avansate și istorie, aduse împreună de proiectul Museikon Alba Iulia

Museikon este un proiect de spirit, o importantă matrice spirituală a orașului Alba Iulia, dar și a întregii Românii, fapt reflectat și de cuvintele cu care instituția se prezintă lumii: timp – credință – moștenire. Grație eforturilor conjugate ale echipei din culisele acestui muzeu special, vom avea o legătură fortificată cu trecutul și viitorul nostru, păstrând caracteristicile acestui neam: credință, virtute și facere de bine.

Mai multe detalii despre Museikon, aflați de pe site-ul lor sau de pe pagina de Facebook a instituției.